J. J. Rousseau



Yüklə 2.9 Mb.
səhifə60/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   56   57   58   59   60   61   62   63   ...   72

Cu cât datoriile sunt mai mari şi mai grele, cu atât motivele pe care le întemeiem trebuie să fie bine simţite şi puternice. Există un anumit limbaj bisericesc, privitor la subiectele cele mai grave, cu care se împuiază urechile tinerelor, fără a reuşi să le convingă. Din faptul că acest limbaj este prea disproporţionat faţă de ideile lor şi din cauză că ele în ascuns fac puţin caz de acest lucru, se naşte uşurinţa cu care cedează înclinărilor, neavând motive serioase de rezistenţă care să derive din însăşi natura lucrurilor. O fată crescută în mod înţelept şi pios are, fără îndoială, arme puternice împotriva tentaţiilor. Dar cea căreia i-ai hrănit inima sau mai degrabă urechile numai cu jargonul mistic, devine inevitabil prada celui dintâi seducător abil care o urmăreşte. Niciodată o fată tânără şi frumoasă nu-şi va dispreţul corpul, niciodată ea nu se va întrista, cu bună credinţă, de marile păcate pe care frumuseţea sa le declanşează, niciodată nu se va plânge în faţa lui Dumnezeu pentru că este dorită, niciodată nu va putea crede în sinea ei că cel mai dulce sentiment al inimii ar fi o născocire a satanei. Daţi-i alte motive lăuntrice şi pentru ea însăşi, căci celelalte nu vor pătrunde în sufletul său. Va fi şi mai rău, cum se face de obicei, dacă se provoacă contradicţie în ideile sale, adică, după ce e umilită înjosindu-i-se corpul şi farmecele sale ca pe o pată a păcatului, i se cere apoi să respecte, ca pe templul lui Isus Christos, acelaşi corp pe care i 1-aţi făcut demn de atâta dispreţ. Ideile prea sublime şi prea josnice sunt deopotrivă de nesatisfăcătoare şi nu se pot asocia: trebuie o raţiune potrivită sexului şi vârstei. Considerarea datoriei n-are forţădecât dacă i se adaugă motive care ne duc la îndeplinirea ei.

4(°) Adică: Deliberarea morală lăuntrică, lupta tendinţelor contrare. *) Laâs, curtezană greacă (secolul al V-lea î.e.n.); Cleopatra, cunoscuta regină a

Egiptului; amândouă vestite în antichitate pentru viaţa lor desfrânată. *) Variantă: de trecut. Dacă drumul pe care îl schiţez este plăcut, cu atât mai bine; el e mai sigur, e în ordinea naturii şi nu veţi ajunge niciodată la scop decât prin acesta.

MUQuae quia non liceat nora facit, illa facit462).

Iţi vine să te îndoieşti că Ovidiu este acela care a emis o judecată 0 atât de severă.

Vreţi deci să insuflaţi tinerelor fete dragostea pentru bunele moravuri? Fără a le spune neîncetat: fiţi cuminţi, daţi-le un interes mare spre a fi cuminţi; faceţi-le să înţeleagă toată valoarea înţelepciunii şi le veţi determina s-o iubească. Nu e destul să le deşteptaţi acest interes pentru mai târziu, în viitor; arătaţi-li-1 chiar în acel moment, în relaţiile vârstei lor, în caracterul admiratorilor lor. Zugrăviţi-le pe omul de bine, pe omul de merit; învăţaţi-le să-1 recunoască, să-1 îndrăgească şi să-1 iubească pentru ele; dovediţi-le că singur acest om poate face fericită o prietenă, o soţie, o amantă. Conduceţi virtutea prin raţiune; faceţi-le să simtă că puterea sexului lor şi toate avantajele acestei puteri nu ţin numai de buna lor purtare şi de moravurile lor, ci şi de cele ale bărbaţilor; că acestea au puţină trecere la sufletele rele şi josnice şi că nu ştii să respecţi iubita decât după cum ştii să respecţi virtutea. Fiţi siguri că, zugrăvindu-le moravurile din zilele noastre, le veţi inspira un dezgust sincer; arătându-le oamenii la modă, le veţi face să-i dispreţuiască; le veţi insufla antipatie pentru maximele lor, aversiune pentru sentimentele lor, dispreţ pentru zadarnica lor galanterie; veţi face să încolţească în ele o ambiţie mai nobilă, aceea de a stăpâni peste suflete mari şi puternice, aceea a femeilor din Sparta care au vrut să comande unor bărbaţi. O femeie îndrăzneaţă, neruşinată, intrigantă, care nu ştie să-şi atragă amanţii decât prin cochetărie şi şi-i păstrează numai prin favoruri, îi face să se supună ca nişte servitori în lucrurile josnice şi de nimic; în lucrurile importante şi grave, ea nu are autoritate asupra lor. Dar femeia care e în acelaşi timp cinstită, drăguţă şi înţeleaptă, reţinută şi modestă, aceea care într-un cuvânt susţine iubirea prin stimă, îi trimite printr-un semn la capătul lumii, la luptă, la glorie, la moarte, unde îi place; această putere, mi se pare, este frumoasă şi merită truda de a fi cumpărată*).

Iată în ce spirit a fost crescută Sofia, cu mai multă grijă decât cu greutate şi urmând mai degrabă gustul ei decât silind-o. Să spunem acum

462) Din Ovidiu, Amores, III, IV: „Cea care nu greşeşte pentru că e oprită, aceea a şi greşit”.

*) Brantome463) zice că, în timpul lui Francisc I, o tânără care avea un amant flecar i-a impus tăcere absolută şi nelimitată, pe care acesta a păstrat-o atât de fidel doi ani întregi încât s-a crezut că a devenit mut prin vreo boală. Într-o zi, în plină adunare, amanta lui, care în aceste timpuri când iubirea se făcea în ascuns nu era cunoscută ca atare, s-a lăudat că-1 poate vindeca pe loc şi a reuşit cu acest singur cuvânt: Vorbeşte! Nu există ceva măreţ şi eroic în această iubire? Ce ar fi putut face mai mult filosofia lui Pitagora cu întregul ei fast? Care femeie ar putea azi să se bizuie pe o asemenea tăcere o singură zi, chiar dacă ar plăti-o cu tot preţul ce-1 poate da pe ea? (Variantă: In locul ultimei fraze, manuscrisul autograf cuprinde: Nu se va imagina oare o divinitate care dă unui muritor, printr-un singur cuvânt, organul vorbirii? Nu voi putea să cred că frumuseţea fără virtute a făcut vreodată un asemenea miracol. Toate frumuseţile Parisului, cu artificiile lor, nu vor fi în stare să facă unul asemănător în ziua de azi.

Pierre de Bourdeilles Brantome (1535-1614), scriitor (memorialist) francez, autor al lucrărilor: Viaţa marilor căpitani şi Doamnele galante.

„ cuvânt despre persoana sa după portretul pe care 1-am făcut lui Emil CAR

Udupă cum el însuşi îşi imaginează soţia care-1 poate face fericit.

Ş1 Nu voi repeta niciodată prea mult că las la o parte minunile. Emil 3 u este o minune, Sofia nu este nici ea o minune. Emil e bărbat, Sofia e femeie, iată toată faima lor. În confuzia sexelor care domneşte printre noi este aproape o minune să fii de sexul tău.

Sofia este de familie bună şi bună din fire; are inima foarte sensibilă, iar această sensibilitate extremă îi provoacă uneori o activitate a imaginaţiei greu de moderat. Ea are un spirit mai puţin just decât pătrunzător, o dispoziţie bună şi totuşi nestatornică, o figură obişnuită însă plăcută, o fizionomie care dezvăluie un suflet şi care nu minte; poţi să te apropii de ea cu indiferenţă, dar nu o poţi părăsi fără emoţie. Sunt altele care au calităţi bune ce-i lipsesc ei, altele care le au pe ale ei într-o mai mare măsură; însă niciuna nu are calităţi mai bine potrivite ca să formeze un caracter fericit. Ea ştie să se folosească chiar de defectele sale; dacă era mai perfectă, ar fi plăcut mai puţin.

Sofia nu e frumoasă; dar lângă ea bărbaţii uită de femeile frumoase, iar femeile frumoase se simt nemulţumite de ele însele. De-abia ţi se pare drăguţă la prima vedere; dar cu cit o vezi, cu atât se face mai frumoasă; ea câştigă, în timp ce multe altele pierd; iar ceea ce câştigă nu mai pierde. Altele pot avea ochi mai frumoşi, gura mai frumoasă, figura mai impozantă; dar nu pot avea o talie mai bine făcută, un ten mai frumos, o mină mai albă, un picior mai delicat, o privire mai dulce, o' fizionomie mai atrăgătoare. Fără să uimească, ea interesează, are farmec şi nu pot spune de ce.

Sofiei îi place găteala şi se pricepe la aceasta; mama ei nu are altă fată în casă decât pe ea; ea are mult gust pentru a se îmbrăca mai bine; însă ea urăşte îmbrăcămintea bogată: în îmbrăcămintea ei vezi totdeauna simplicitatea îmbinată cu eleganţa; nu-i place nicidecum ceea ce străluceşteci ceea ce-i vine bine. Nu cunoaşte care sunt culorile la modă, însă le ştie de minune pe cele care o favorizează. Nu există tânără care să pară îmbrăcată cu mai puţin rafinament, dar a cărei îmbrăcăminte să fie mai îngrijită; nu pune nimic pe ea la întâmplare, iar arta nu iese la iveală. Găteala sa e foarte modestă în aparenţă şi foarte cochetă în realitate; nu-şi arată farmecele; le ascunde, însă ascunzându-le, ea ştie să ţi le facă imaginabile. Văzând-o zici: Iată o fată modestă şi cuminte; dar cât timp stai lângă ea, ochii şi inima ţi se rătăcesc asupra întregii ei persoane, fără a le putea. Dezlipi de ea şi ai zice că toată această îmbrăcăminte a ei, atât de simplă, nu e pusă la locul său decât pentru a fi scoasă bucată cu bucată, prin imaginaţie.

Sofia are talente naturale; ea le simte şi nu le neglijează; însă n-a fost în măsură să pună prea multă artă în cultivarea lor, s-a mulţumit să exerseze vocea sa plăcută cântând exact şi cu gust, s-a mulţumit să-şi deprindă picioruşele mergând uşor şi cu graţie, a învăţat să facă reverenţe de tot felul, fără jenă şi fără stângăcie. Dealtfel, nu a avut ca profesor de cânt decât pe tatăl său şi altă profesoară de dans decât pe mama sa; iar un organist din vecinătate i-a dat câteva lecţii de acompaniament pe clavecin, pe care după aceea le-a perfecţionat singură. Întâi nu se gândea decât să-şi arate mina pe clapele negre, apoi a găsit că sunetul ascuţit şi

Sec al clavecinului făcea mai dulce sunetul vocii sale; încetul cu încetul simţea armonia; în fine, crescând, a început să simtă farmecul expresiei şi să iubească muzica pentru ea însăşi. Dar acesta e mai curând un guSL decât un talent; nu ştie să descifreze o arie pe note.

Ceea ce Sofia ştie mai bine şi ceea ce a învăţat cu mai multă grijă sunt muncile proprii sexului ei, chiar şi acelea care nu sunt luate în. Seamă, ca croitul şi cusutul rochiilor. Nu există nici un lucru cu acul pe care să nu ştie să-1 facă şi pe care să nu-1 facă cu plăcere; însă munca pe care o preferă oricărei alteia este dantela, pentru că nu există alta care să te obişnuiască cu o poziţie mai plăcută şi în care degetele să se exercite cu mai multă graţie şi uşurinţă. S-a ocupat, de asemenea, cu toate amănuntele menajului. Se pricepe la bucătărie şi la cămară; cunoaşte preţurile cumpărăturilor şi calităţile lor; ştie să ţină bine socotelile; serveşte mamei sale ca personal de serviciu. Destinată a fi şi ea într-o zi mamă de familie, conducând casa părintească, învaţă să-şi conducă propria ei casă; la nevoie, o poate înlocui pe servitoare şi face aceasta totdeauna cu plăcere. Nu ştii niciodată să porunceşti cum trebuie ceea ce nu ştii să execuţi tu însuţi: acesta este motivul pentru care mama sa o pune la asemenea ocupaţii. Sofia însă nu merge atât de departe. Prima sa datorie este cea de fiică şi este acum singura pe care se gândeşte s-o îndeplinească. Unica sa preocupare este de a-şi servi mama şi de a o scuti de o parte din griji. Este totuşi adevărat că ea nu le îndeplineşte pe toate cu aceeaşi plăcere. De exemplu, cu toate că e gurmandă, nu-i place bucătăria, unele amănunte chiar o dezgustă; nu o găseşte niciodată destul de curată, în această privinţă este de o extremă fineţe şi această fineţe dusă la exces a devenit unul din defectele sale: ar lăsa mai bine să dea mâncarea în foc decât să-şi păteze manşeta. Pentru acelaşi motiv nu i-a plăcut nici grădinăria; pământul i se pare murdar; de îndată ce vede bălegarul, i se pare că-i simte mirosul.

Acest defect îl datorează lecţiilor mamei sale. După ea, între datoriile femeii, una dintre cele dintâi este curăţenia; datorie specială, indispensabilă, impusă de natură. Nu există pe lume un lucru mai dezgustător decât o femeie murdară, iar bărbatul care se dezgustă de ea are totdeauna dreptate. Ea a predicat atâta această datorie fiicei sale, încă din copilărie, i-a cerut atât de mult să-şi ţină curate persoana şi lucrurile, apartamentul şi îmbrăcămintea, să lucreze curat, încât toate aceste observaţii s-au schimbat în obişnuinţă, ocupându-i o mare parte din timp şi influenţând şi restul timpului, în aşa fel încât a face bine ceea ce face nu este pentru ea decât o a doua grijă, prima fiind întotdeauna de a-1 face curat.

Totuşi acestea nu au degenerat în prefăcătorie deşartă, nici în moliciune; pentru ea rafinamentele luxului nu înseamnă nimic. Niciodată nu introduce în apartamentul ei decât apă simplă; nu cunoaşte alt parfum decât cel al florilor şi niciodată soţul ei nu va respira altul mai dulce decât respiraţia ei. In fine, atenţia pe care o dă exteriorului nu o face sa uite că viaţa şi timpul său trebuie dedicate unor griji mai nobile; ea ignorează şi dispreţuieşte această excesivă curăţenie a corpului care dezonorează sufletul; Sofia este mai mult decât curată, e pură.

Am zis că Sofia era gurmandă. Ea era gurmandă din fire; însă ea a devenit sobră prin obişnuinţă şi acum e sobră prin virtute. Fetele nu sunt băieţii pe care îi poţi stăpâni până la un oarecare punct prin lăcomie. CA p3 tru femei această înclinare nu este lipsită de consecinţă; e periculos – -e le laşi Pe panta acestei porniri, în copilăria ei, intrând singură în S”mara mamei sale, mica Sofia nu ieşea niciodată cu mâna goală şi nu ca prea cinstită cu privire la drageuri şi bomboane. Mama ei a sur-ţrins-o, a dojenit-o, a pedepsit-o, a lăsat-o să ajuneze. Ajunse, în fine, _o convingă că bomboanele strică dinţii şi că cine mănâncă multe se îngraşă prea tare. Astfel Sofia s-a îndreptat; mărindu-se, a început să aibă alte gusturi, care o depărtară de această josnică înclinare. La femei, ca şi la bărbaţi, de îndată ce inima se trezeşte, lăcomia nu mai este un viciu dominant. Sofia a păstrat gustul propriu sexului ei; îi plac produsele lactate şi zaharicalele; îi plac prăjiturile, însă foarte puţin carnea; n-a gustat nici vin, nici băuturi tari; mai mult, mănâncă din toate moderat; sexul său, mai puţin activ decât al nostru, are mai puţină nevoie de reparaţie, în orice lucru îi place ceea ce e bun şi ştie să-1 guste; ştie să se acomodeze şi la ceea ce nu-i este pe plac şi nu suferă pentru aceasta.

Sofia are spiritul plăcut, fără să fie strălucitor, şi solid fără să fie profund; un spirit despre care nu spui nimic, pentru că nu găseşti în el nici mai mult, nici mai puţin decât în al tău. Ea are întotdeauna acel ceva plăcut oamenilor cu care stă de vorbă, chiar dacă spiritul ei nu e prea împodobit, după ideea pe care o avem despre cultura spiritului femeilor: căci nu şi 1-a format prin lectură, ci numai prin convorbirile cu tatăl său şi cu mama sa, prin propriile ei reflecţii şi prin observaţiile pe care le-a făcut în lumea restrânsă pe care a văzut-o. Sofia e în mod natural veselă; ea era chiar nebunatică în copilărie, dar, încetul cu încetul, mama sa a avut grijă să-i înăbuşe ieşirile fluşturatice, de teamă ca nu cumva o schimbare prea subită să nu dea de ştire despre momentul464) care a făcut-o necesară. A devenit deci modestă şi reţinută, chiar înainte de timpul de a fi, iar acum, când a venit acest timp, îi e mai uşor să păstreze tonul pe care 1-a luat, decât i-ar fi fost dacă 1-ar fi luat fără să i se arate temeiul acestei schimbări. E un lucru hazliu s-o vezi cum se dedă, uneori, printr-o rămăşiţă de obişnuinţă, vioiciunilor copilăriei; apoi, deodată se întoarce în sine, tace, pleacă ochii şi roşeşte; trebuie ca limita intermediară celor două vârste să aibă câte puţin de la fiecare din cele două.

Sofia este de o sensibilitate prea mare pentru a-şi putea păstra o perfectă egalitate de dispoziţie, însă ea are multă blândeţe pentru a face ca această sensibilitate să nu supere pe ceilalţi; ea îşi face numai sieşi Tu'w acă i se spune un singur cuvânt care o răneşte, ea nu se arată supărată, însă inima îi zvâcneşte; ea caută să scape pentru a merge să plângă. Gând în mijlocul plânsetelor, o cheamă tatăl său sau mama sa Şi-i spune un singur cuvânt, vine iar să se joace şi râde ştergându-şi ochii cu iscusinţă şi căutând să-şi ascundă suspinele.

De asemenea, ea nu este cu totul lipsită de capricii. Dispoziţia sa cam pornită degenerează în îndărătnicie şi atunci nu se mai poate stă-Pmi. Insă lăsaţi-i timp să-şi revină, iar felul ei de a-şi repara greşeala va deveni aproape un merit. Dacă o pedepseşti, este blândă şi supusă, şi se vede că se ruşinează nu de pedeapsă, ci de greşeală. Dacă nu i se zice

) „Momentul” schimbării, adică începutul fazei „critice” a tinereţii.

Nimic, nu uită să-şi repare greşeala, însă cu atâta sinceritate şi drăgâlâ-” şenie încât nu mai este posibil să fii supărat pe ea. Ar săruta pământul 384 în faţa celui din urmă servitor, fără ca această înjosire să-i facă cea mai mică suferinţă, iar de îndată ce a fost iertată, îţi arată prin bucuria şi mângâierile ei ce greutate i-a fost luată de pe inima sa bună. Într-un cuvânt, suferă cu răbdare greşelile altora şi-şi repară cu plăcere pe ale sale. Aşa e firea plăcută a sexului ei înainte de a fi fost ratată de noi. Femeia este făcută ca să cedeze bărbatului şi să-i îndure chiar nedreptatea. Pe băieţi nu-i veţi putea niciodată face ascultători până la acest punct; se ridică şi se revoltă în ei sentimentul interior contra nedreptăţii; natura nu i-a făcut s-o tolereze.

Gravem

Pelidae stomachum cedere nescii465).



Sofia are o religie, însă o religie rezonabilă şi simplă, cu' puţine dogme şi puţine practici bisericeşti; sau, mai curând, necunoscând ca practică esenţială decât morala, ea îşi dedică întreaga sa viaţă pentru a' servi pe Dumnezeu, făcând binele, în toate învăţăturile pe care părinţii săi i le-au dat asupra acestui subiect, au deprins-o cu o supunere respectuoasă, spunându-i'totdeauna: „Fata mea, aceste cunoştinţe nu sunt pentru vârsta ta; bărbatul tău o să te înveţe când va veni vremea”. Dealtmin-teri, în locul unor lungi discursuri despre pietate, ei se mulţumesc să i-o predice prin exemplul lor şi acest exemplu este întipărit în inima sa. Sofia iubeşte virtutea; această iubire a devenit pasiunea sa dominantă. O iubeşte, pentru că nu există nimic atât de frumos ca virtutea; o iubeşte, pentru că virtutea face mândria femeii şi pentru că o femeie virtuoasă i se pare aproape egală îngerilor; o iubeşte ca singura cale a adevăratei fericiri şi pentru că nu vede decât mizerie, părăsire, nenorocire, dispreţ, ruşine în-viaţa unei femei necinstite; o iubeşte, în fine, pentru că este scumpă respectabilului ei părinte, ca şi duioasei şi vrednicei ei mame: acestora nu le e de ajuns fericirea ce le-o dă propria lor virtute, ci vor să fie fericiţi şi de virtutea ei, iar întâia ei fericire este speranţa de a face fericirea lor. Toate aceste sentimente îi inspiră un entuziasm care îi înalţă sufletul şi care supune unei pasiuni atât de nobile toate pornirile ei mărunte. Sofia va fi castă şi cinstită până la ultimul ei suspin; a jurat aceasta în fundul sufletului ei şi a jurat într-un timp când ştia cât preţuieşte să ţii un asemenea jurământ; a jurat când ar fi putut să revoce angajamentul, dacă i-ar fi fost dat simţurilor s-o stăpânească468). Sofia nu are fericirea să fie o franceză drăguţă, rece prin temperament şi cochetă din vanitate, voind mai curând să strălucească decât să placă, căutând distracţia şi nu plăcerea. Numai dorinţa de a iubi o sfâşie, aceasta îi distrage şi-i tulbură inima în zilele de sărbătoare; şi-a pierdut vechea ei veselie; jocurile nebuneşti nu mai sunt pentru ea; de-

/'65) Din Ho r a ti u, Ode, I, 6: Mânia înfricoşată a neînduplecatului iiu al lui Peleu. ' (E vorba de Achile Peleianul).

466) Totuşi, epilogul lui Emil (netermi'nat): Emil şi Sofia sau Singuraticii ne arata că, în cele din urmă, sub presiunea unui mediu social viciat (cel al timpului), Sofia nu poate rezista ispitei. (A se vedea nota noastră ultimă din Emil). Un argument în favoarea susţinerii că Emil conţine elemente evidente de roman (pedagogic).

Rte de a se teme de plictiseala singurătăţii, ea o caută; se gândeşte la CA P e] a care trebuie să i-o facă plăcută; toţi cei indiferenţi o stânjenesc.

— Nu-i trebuie unul care să-i facă curte, ci unul care s-o iubească; preferă să placă unui singur om cinstit şi să-i placă totdeauna, decât să ridice „n favoarea sa laudele modei, care durează o zi, iar a doua zi se prefac în huiduială.

Judecata femeilor se formează mai devreme decât a bărbaţilor; fiind în stare de apărare aproape din copilărie, având un depozit greu de păzit, cunosc în mod necesar mai curând binele şi răul. Sofia, precoce în toate, pentru că aşa îi este temperamentul, are, de asemenea, judecata formată mai devreme decât la alte fete de vârsta sa. Nu e nimic prea extraordinar în aceasta; maturitatea nu apare peste tot la fel şi în acelaşi timp.

Sofia cunoaşte drepturile şi îndatoririle sexului ei şi al nostru. Cunoaşte defectele bărbaţilor şi viciile femeilor; cunoaşte, de asemenea, şi calităţile, şi virtuţile contrare şi le-a sădit pe toate în fundul inimii. Nu poţi avea despre femeia cinstită o idee mai înaltă decât şi-a format-o ea şi această idee n-o înspăimântă deloc, însă se gândeşte cu mai multă bunăvoinţă la omul cinstit, la omul de merit; ea simte că este făcută pentru acest om, că este demnă de el; ea simte că va şti bine să-1 recunoască; nu e vorba decât să-1 găsească.

Femeile sunt judecătorii naturali ai meritelor bărbaţilor, precum sunt ei judecători ai meritelor femeilor; este dreptul lor reciproc, pe care nu-1 ignoră nici unii dintre ei. Sofia cunoaşte acest drept şi se foloseşte de el, însă cu modestia potrivită tinereţii ei, lipsei ei de experienţă, stării ei; ea nu judecă decât lucrurile ce-i stau la îndemână şi nu judecă decât atunci când serveşte dezvoltării unei maxime utile. Ea nu vorbeşte despre cei absenţi decât cu cea mai mare circumspecţie, mai ales dacă este vorba de femei. Ea socoteşte că vorbind despre sexul lor, femeile se fac rele de gură şi batjocoritoare; atâta timp cât se mărginesc să vorbească despre sexul nostru, ele nu sunt decât echitabile. Sofia se mărgineşte deci la aceasta. In ceea ce priveşte femeile, nu vorbeşte niciodată decât pentru a spune binele ce-l ştie despre ele: este o datorie pe care crede că o are cu privire la sexul său; iar despre acelea despre care nu ştie nimic de bine, nu zice nimic şi lucrul este de înţeles.

Sofia nu prea are experienţa lumii; ea este îndatoritoare, atentă şi pune graţie în tot ceea ce face. O fire fericită îi serveşte mai mult decât oricâtă artă. Ea are o politeţe a ei, care nu ţine nicidecum de formule, care nu este supusă modei, care nu se schimbă cu aceasta, care nu face nimic din obicei, ci dintr-o adevărată dorinţă de a plăcea, şi place. Nu cunoaşte complimentele (triviale şi nu inventează altele mai căutate; ea nu zice că e foarte oBligată, că-i faci multă onoare, că nu vă supăraţi etc. Cu atât mai puţin nu ştie să facă fraze alese. Pentru o atenţie, pentru o politeţe vădită răspunde printr-o reverenţă sau printr-un simplu vă mulţumesc; însă acest cuvânt spus de gura ei valorează cât un altul. Pentru un serviciu adevărat ea lasă să-i vorbească inima şi nu găseşte un compliment. Nu s-a supus niciodată jugului răsfăţurilor după obiceiul francez, cum este acela de a lua, în trecere dintr-o odaie în alta, braţul unui bătrân de şaizeci de ani, care el însuşi are nevoie să fie sprijinit. Dacă un galant afectat îi oferă acest serviciu obraznic, îl lasă în josul

M l L scării şi din două sărituri intră în cameră zicând că nu e şchioapă, îri adevăr, deşi nu este înaltă, nu a voit să-şi pună niciodată tocuri înalte-

86 are picioare destul de mici pentru ca să se dispenseze de tocuri.

Nu numai că este tăcută şi respectuoasă cu femeile, dar şi cu bărbaţii căsătoriţi sau care sunt mult mai în vârstă decât ea; nu va primi niciodată un loc mai de frunte ca al lor decât prin supunere si, îndată ce poate şi-1 reia pe cel care crede că este al său; căci ea ştie că drepturile vârstel merg înaintea celor ale sexului, având pentru bărbaţi prejudecata înţelepciunii care trebuie onorată înainte de toate.

Cu tinerii de vârstă ei este altceva; are nevoie de un ton diferit pentru a le impune şi ştie să şi-1 folosească fără să părăsească înfăţişarea modestă care-i convine. Dacă sunt modeşti şi rezervaţi, ea va păstra bucuroasă faţă de ei familiaritatea plăcută a tinereţii; convorbirile lor pline de nevinovăţie vor fi glumeţe, însă decente; dacă devin serioase, ea vrea să fie utile; dacă degenerează în complimente nesărate, le va face să înceteze îndată, căci ea dispreţuieşte îndeosebi măruntul jargon al galanteriei ca fiind foarte ofensator pentru sexul ei. Ea ştie bine că bărbatul pe care-1 caută nu are acest jargon şi nu suportă bucuroasă de la altul ceea ce nu este potrivit pentru acela al cărui caracter îl are întipărit în adâncul inimii sale. Opinia înaltă pe care o are despre drepturile sexului său, mândria sufletească care-i dă puritatea sentimentelor sale, acea energie a virtuţii pe care o simte în sine şi care o face demnă de respect în propriii săi ochi, toate acestea o fac să audă cu indignare cuvintele dul-cege cu care ei pretind c-o distrează. Nu le primeşte cu o mânie aparentă, ci cu o aprobare ironică care descurajează sau cu un ton rece la care nu se aşteaptă nimeni. Dacă un Febus487) frumos îi spune complimente, îi laudă cu cuvinte de duh spiritul ei, frumuseţea, graţiile, îi vorbeşte de fericirea de a-i plăcea, ea îl întrerupe binişor şi-i zice cu politeţe: „Domnule, mi-e teamă că ştiu lucrurile acestea mai bine decât dumneata. Dacă nu găsim nimic altceva mai interesant să ne spunem, cred că putem încheia aici convorbirea”. Apoi, în fuga unui minut, însoţeşte aceste cuvinte cu o adâncă reverenţă şi se depărtează la douăzeci de paşi de el. Întrebaţi simpatiile voastre dacă este uşor să flecărească multă vreme cu un asemenea spirit îndărătnic.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   56   57   58   59   60   61   62   63   ...   72


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə