J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə54/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   50   51   52   53   54   55   56   57   ...   72

Din imensul belşug de bunătăţi care acoperă pământul, aş căuta ceea ce îmi place mai mult şi ceea ce pot să stăpânesc mai bine. In acest scop aş întrebuinţa bogăţia în primul rând pentru a-mi cumpăra tihna şi libertatea; la acestea aş adăuga sănătatea, dacă s-ar plăti; dar ea se cumpără numai prin moderaţie şi, fiindcă fără sănătate nu există adevărată plăcere în viaţă, mi-aş modera senzualitatea.

Aş rămâne totdeauna cât se poate mai aproape de natură, pentru a-mi mulţumi simţurile cu care ea m-a înzestrat; fireşte că aş fi cu atât mai mulţumit, cu cât natura ar adăuga mai mult de la sine desfătărilor mele. In alegerea obiectelor de imitaţie aş lua totdeauna natura drept model, în poftele mele i-aş acorda totdeauna preferinţa; în gusturile mele aş consulta-o totdeauna, în felurile de mâncare aş prefera totdeauna pe acelea care sunt mai bine pregătite de ea şi care trec prin mai ' puţine mâini pentru a ajunge pe masa noastră. Aş preveni falsificările iraudei, aş merge în întâmpinarea plăcerii. Proasta şi grosolana mea poftă de mâncare nu ar îmbogăţi nicidecum pe un bucătar. Nu mi-ar vmde nicicând la un preţ foarte ridicat otravă în loc de peşte420). Masa ttiea nu va fi încărcată cu acele minunate lături şi stârvuri aduse de aparte; _mi-aş risipi liniştea pentru a-mi satisface senzualitatea, pentru ca atunci această oboseală este şi ea o plăcere şi măreşte pe cea pe care aştepţi de la ea. Dacă aş vrea să mănânc un 'lucru de la capătul lumii, m-aş duce, ca Apicius421), să-1 caut mai curând acolo decât să-1 aduc de im*-iirk crede (°Pcit; voi. II, p. 208) că poate Rousseau are în vedere

419) Un fermier general, pe care o ocupase şi Helvetius.

N nou atac violent îndreptat de autor împotriva instituţiilor regimului în

0P1C.1U' gastronom celebru din timpul lui August. Se zice că a făcut anume

— Ln -Africa pentru că auzise că acolo s-ar găsi lăcuste mai mari cele pe care le mânca la Milturne.

EMIL 334 acolo, căci bucatele mele cele mai alese vor fi totdeauna lipsite de acel ceva care nu se aduce cu ele şi pe care nu-1 poate da nici un bucătar anume ambianţa climatului care le-a produs. '

Pentru acelaşi motiv, n-aş imita pe cei care nu se simt bine decât-acolo unde nu sunt şi pun totdeauna anotimpurile în contradicţie Cn ele însele şi climatele în contradicţie cu anotimpurile, care, căutând vara în iarnă şi iarna în vară, vor să le fie frig în Italia şi cald în nord, fără a se gândi că fugind de asprimea anotimpurilor, o găsesc în locurile în care nu se pot păzi de ea. Eu voi rămâne pe loc sau voi face de-a-ndoaselea-voi căuta să profit de tot ce are plăcut un anotimp şi de tot ce are particular o climă. Voi avea o diversitate de plăceri şi de obiceiuri care nu se vor asemăna deloc şi care vor fi totdeauna naturale; mă voi duce să petrec vara la Neapole şi iarna la Petersburg. Voi respira când zefirul cel dulce, lungit în peşterile răcoroase ale Tarentului, când voi fi cu răsuflarea tăiată şi obosit după plăcerile unui bal, în luminile unui palat de gheaţă.

Aş vrea ca în serviciul mesei mele, în împodobirea locuinţei mele, să imit prin ornamente foarte simple varietatea anotimpurilor şi să scot din fiecare toate deliciile, fără a anticipa asupra acelora care vor urma. E silnicie şi nu gust să tulburi astfel ordinea naturii, să-i smulgi produse fără voie pe care ea ţi le dă cu regret şi care, neavând nici calitate, nici savoare, nu pot nici să hrănească stomacul, nici să mulţumească cerul gurii. Nimic nu este mai insipid decât trufandalele; numai cu mari cheltuieli cutare bogătaş din Paris, cu cuptoarele şi serele lui calde, ajunge să aibă pe masă în tot cursul anului legume rele şi fructe rele. Dacă aş avea cireşe când e ger şi pepeni galbeni ca chihlimbarul în inima iernii, cu ce plăcere le-aş gusta dacă cerul gurii nu simte nevoia să fie umezit, nici răcorit? Mi-ar plăcea oare castanele tari în arşiţa verii? Le-aş prefera oare, scoase din cuptor, coacăzelor, fragilor şi fructelor răcoritoare pe care mi le dă pământul fără atâtea îngrijiri? Aco-perindu-ţi soba în luna ianuarie cu vegetaţii silite, cu flori palide şi fără miros, nu împodobeşti iarna, ci despodobeşti primăvara; te privezi de plăcerea de a merge în pădure să cauţi cea dintâi micşunea, să pândeşti cel dintâi boboc şi să strigi în plinătatea bucuriei: Muritorilor, nu sunteţi părăsiţi, natura trăieşte încă.

Pentru a fi bine servit, aş ţine puţini servitori: am spus mai sus aceasta şi e bine s-o repet. Un burghez se foloseşte mai mult 'de singurul s'ău lacheu decât un duce de cei zece domni care-1 înconjoară. M-am gândit de o sută de ori că având la masă paharul lângă mine, pot să beau în momentul în care îmi place, în vreme ce dacă aş avea o masă de mare lux, ar trebui ca douăzeci de voci să repete: Daţi de băut, înainte de a putea potoli setea. Tot ceea ce se face de alţii se face rău, oricum ai lua-o. Nu voi trimite la negustori, voi merge eu însumi; voi merge pentru ca oamenii mei să nu trateze cu ei înaintea mea, pentru ca sa aleg mai sigur şi să plătesc mai ieftin; voi merge pentru a face un exerciţiu plăcut, pentru a vedea puţin ceea ce se petrece aiurea; aceasta distrează şi câteodată instruieşte; în fine, voi merge pentru ca să merg, şi aceasta e totdeauna ceva. Plictiseala începe prin viaţa prea sedentara. Când umbli mult, te plictiseşti puţin. Portarul şi lacheii sunt interpreţi

— Jn-aş vrea să am niciodată pe aceşti inşi între mine şi restul lumii, rţc'i să 'merg totdeauna în zgomotul unei trăsuri, ca şi cum mi-ar fi Lică să nu fiu acostat de cineva. Caii unui om care se serveşte de pi-oarele sale sunt totdeauna gata pregătiţi; dacă sunt obosiţi sau bolnavi, j o ştie înaintea tuturor şi nu-i e teamă că va fi nevoit să stea în casă pentru acest motiv când vizitiul său vrea să nu lucreze; pe drum, miile de încurcături nu-i seacă răbdarea şi nu-1 silesc să stea în loc jn momentul în care ar vrea să zboare. In fine, dacă nimeni nu ne serveşte niciodată aşa de bine cum ne servim noi înşine, chiar dacă ai fi mai puternic decât Alexandru şi mai bogat decât Cresus, nu trebuie să primeşti de la alţii decât serviciile pe care nu ţi le poţi face singur. N-aş vrea să am nicidecum un palat ca locuinţă; căci în acest palat n-aş locui decât o cameră; orice cameră comună nu este a nimănui şi camera fiecăruia din oamenii mei mi-ar fi tot aşa de străină ca şi cea a vecinului meu. Orientalii, deşi foarte voluptoşi, au locuinţe şi mobile simple. Ei privesc viaţa ca o călătorie şi casa lor ca un han. Această raţiune ne convinge puţin pe noi bogaţii cestălalţi, care aşezăm lucrurile ca să trăim totdeauna; eu aş avea însă un alt motiv care ar produce acelaşi efect. Mi s-ar părea că, stabilindu-mă cu atâta pompă într-un loc, m-aş izgoni din toate celelalte şi m-aş închide, ca să zic aşa, în palatul meu. Lumea e un palat destul de frumos; oare nu aparţine totul celui bogat când vrea să se bucure de tot? Ubi bene, ibi patria*22); aceasta e deviza sa; căminul său este locul unde banul poate orice, ţara sa e pretutindeni unde-şi poate duce casa de bani, precum Filip zicea că este a lui orice cetate în care putea să intre un catâr încărcat cu bani423). De ce, aşadar, s-ar împrejmui cu ziduri şi cu porţi pentru a nu ieşi niciodată? Dacă o epidemie, un război, o revoluţie mă izgonesc dintr-un loc, mă duc în altul şi-mi găsesc acolo hotelul ajuns înaintea mea. De ce aş avea grijă să-mi fac eu însumi unul, când ele se construiesc pentru mine îi toată lumea? Fiind atât de grăbit să trăiesc, de ce mi-aş pregăti pentru mult mai târziu plăcerile pe care le pot găsi chiar astăzi? Nu-şi poate face ci-jieva o soartă plăcută punându-se necontenit în contradicţie cu sine. Astfel reproşa Empedocle locuitorilor din Agrigent pentru faptul că înghesuiau plăcerile ca şi cum n-ar fi avut decât o singură zi de trăit şi că zideau casele lor ca şi cum n-ar fi trebuit niciodată să moară424).

Dealtfel, la ce să-mi servească o locuinţă atât de vastă, dacă n-am cu cine s-o populez şi cu ce s-o umplu? Mobilele mele vor fi simple, ca şi gusturile mele; nu voi avea nici galerii, nici bibliotecă, mai ales dacă aş iubi lectura şi aş fi cunoscător în ale artei. In acest caz aş şti că asemenea colecţii nu sunt niciodată complete şi că lipsurile pe care le constaţi iţi produc mai mult necaz decât dacă n-ai avea nimic. In felul acesta, belşugul face mizeria: nu e nici un colecţionar care să nu fi încercat aceasta.

— Îr. D te pricepi, nu trebuie să-ţi faci colecţii. Nu poţi avea un salon de expus altora când ştii să te serveşti de el pentru tine.

*) Acolo unde e bine, e patria mea.

) Rousseau se referă la bani ca mijloc de corupţie. *) Cf. M o n t a i g n e, Eseuri, II, 1.

EMIL Jocul nu este o distracţie de om bogat; el e resursa unuia lipsit de „ ocupaţie; iar plăcerile mele mi-ar da prea mult de lucru pentru a-tni

336 lăsa destul timp spre a le folosi atât de rău. Fiind singuratic şi sărac, nu joc ci tuşi de puţin, decât uneori şah, şi aceasta e prea destul. Daca aş fi bogat, aş juca şi mai puţin şi numai un joc cu totul neinteresant pentru a nu vedea nici un nemulţumit şi pentru ca şi eu să nu fiu nemulţumit. Neavând temei în condiţiile bogăţiei, interesul jocului nu se poate schimba niciodată în patimă decât într-o minte nesănătoasă. Foloasele pe care un om bogat le poate avea din joc sunt totdeauna mai puţin sensibile decât pierderile şi, cumforma jocurilor moderate care consumă tu vremea profitul face, în general, să ai mai multe pierderi decât câştiguri, nu poţi, judecind bine, să te ataşezi mult de o distracţie în care riscurile de tot soiul sunt împotriva ta. Cel ce-şi hrăneşte vanitatea cu sprijinul norocului o poate căuta în lucruri mai interesante, iar acest sprijin se poate vedea tot aşa de bine în jocul cel mai neînsemnat, ca şi în cel mai mare. Gustul jocului, rod al avariţie! Şi al plictiselii, nu pătrunde decât într-o minte şi într-o inimă seacă şi mi se pare că aş.

Avea destule sentimente şi cunoştinţe pentru a mă lipsi de un asemenea supliment425). Rar se văd cugetători care să se complacă mult în joc, care suspendă obişnuinţa cugetării sau o îndreaptă asupra unor combinaţii sterpe; de aceea, unul dintre foloasele şi poate singurul care să fi produs gustul pentru ştiinţe este acela de a potoli puţin această pasiune sordidă; vom prefera să probăm utilitatea jocului decât să ne dedăm lui. Eu 1-aş combate printre jucători şi aş avea mai multă plăcere să râd de ei văzând cum pierd, decât să le câştig banii.

Aş fi acelaşi în viaţa particulară şi în legăturile cu lumea. Aş vrea ca averea mea să creeze peste tot bunăstarea şi să nu facă niciodată să se simtă inegalitatea. Strălucirea gătelii este supărătoare în multe privinţe. Pentru a-mi păstra întreaga libertate posibilă printre oameni, aş vrea să fiu îmbrăcat astfel ca în toate rangurile să par a fi la locul j meu şi să nu mă disting în niciunul din ele; aş vrea ca fără nici o | afectare şi schimbare în persoana mea, să fiu la cârciumă om din popor, iar la Palais-Royal426) om din societatea aleasă. In acest fel, fiind mai stăpân pe purtarea mea, aş putea să mă folosesc de plăcerile tuturor stărilor. Se zice că există femei care închid uşa lor celor cu mâneci brodate şi nu primesc decât pe cei cu dantelă427); m-aş duce, aşadar, să-rni petrec ziua aiurea; dar dacă aceste femei ar fi tinere şi drăguţe, aş putea câteodată să-mi pun dantelă, ca să petrec la ele cel mult noaptea.

Singura legătură pe oare aş avea-o cu cei din societatea mea aş vrea j să fie simpatia reciprocă, conformitatea gusturilor şi potrivirea caracterelor; as trăi între ei ca om, nu ca bogătaş, şi n-aş îngădui niciodată ca farmecul acestor legături să fie otrăvit de interese. Dacă bogăţia

4M) Bineînţeles că este o distanţă enormă între jocul copilului, cu funcţia lui e a j caţională, şi jocul de distracţie şi câştig al adultului, la care se referă Rousse în acest context. ja

426) Monument celebru la Paris, construit de Lemercier pentru Richelieu; g16 _ de lemn a acestui palat devenise, în vechiul regim, locul de întâlnire al Ju torilor şi libertinilor din pătura aristocrată.

427) Probabil că cei cu broderii sunt burghezii, iar cei cu dantelă, nobilii.

Flri-ar fi lăsat ceva din omenie, aş extinde departe serviciile şi binefacerile mele, dar în jurul meu aş dori să am o societate, nu o curte, prieteni, şi nu protejaţi; n-aş fi patronul musafirilor mei, ci numai gazda lor. Independenţa şi egalitatea ar conferi legăturilor mele întreaga candoare a bunei înţelegeri, iar unde n-ar pătrunde cu nimic datoria şi interesul, singura lege ar fi plăcerea şi prietenia, Nu-ţi cumperi nici prietenul, nici iubita. Cu bani e lesne să ai femei, dar acesta e mijlocul de a nu fi niciodată iubit de niciuna. Nu numai că iubirea nu se vinde, dar banul o omoară în mod sigur. Cine plăteşte, chiar dacă ar fi cel mai plăcut dintre oameni, prin faptul în sine că plăteşte, nu poate fi iubit multă vreme. In curând va plăti pentru un altul, sau acest altul va plăti din banii săi; iar în această dublă legătură, formată de interes şi de desfrânare, fără iubire, fără cinste, fără plăcere adevărată, femeia lacomă, necredincioasă şi ticăloasă, tratată de nemernicul care primeşte la fel cum ea tratează pe prostul care dă, se achită astfel faţă de amândoi. Ar fi lucru plăcut să fii darnic cu cel pe care-1 iubeşti, dacă aceasta ft-ar degenera într-un târg. Nu cunosc decât un singur mijloc de a-ţi satisface această înclinare cu iubita ta, fără să otrăveşti iubirea; să-i dai tot şi pe urmă să fii hrănit de ea. Rămâne de ştiut unde e femeia pentru care acest procedeu n-ar fi straniu.

Cel ce zicea: Posed pe Lai's fără ca ea să mă posede, spunea un cu-vânt fără spirit428). Posesiunea care nu e reciprocă nu înseamnă nimic: este cel mult posesiunea sexului, nu a individului. Or, acolo unde nu există latura morală a amorului, de ce să acorzi o importanţă aşa de mare restului? Nu e nimic mai uşor de găsit. Un păzitor de catâri este în această privinţă mai aproape de fericire decât un milionar.

O, dacă s-ar putea înfăţişa îndeajuns inconsecvenţele viciului, s-ar vedea cât de departe a fost el de obţinerea unui profit atunci când obţine ceea ce a vrut! De ce această sălbatică aviditate de a corupe inocenţa, de a-ţi face o victimă dintr-o fiinţă tânără pe care ar fi trebuit s-o protejezi şi pe care prin acest prim pas o târăşti în mod inevitabil într-o Prăpastie de mizerie, din care nu va ieşi decât odată cu moartea? Brutalitate, vanitate, prostie, eroare şi nimic mai mult. Această plăcere nu vine de la natură; ea vine de la opinie şi încă de la opinia cea mai josnică, fiindcă ţine de dispreţul de sine. Cel care se simte a fi cel din urmă dintre oameni se teme de orice comparaţie şi vrea să treacă pri-ttţul pentru a fi mai puţin odios. Vedeţi dacă cei mai avizi de această P acere imaginară sunt vreodată tineri amabili, demni de a plăcea şi _are ar fi mai scuzabili pentru faptul că sunt atât de dificili? Nu, te temi n mică măsură de experienţa iubitei tale dacă arăţi bine, ai merite şi juirnente; îi zici, cu o întemeiată încredere: Tu cunoşti plăcerile, n-are ace; inima mea îţi promite în acesta privinţă ceea ce tu nu ai cunoscut 'nai niciodată.

J Jnsă un bătrân desfrânat, istovit de ticăloşii, scârbos, fără delicateţe, Cara respect, fără onestitate, incapabil şi nedemn să placă oricărei femei se pricepe la oameni simpatici, crede că va înlocui toate acestea <28) rI uvântul aparţine filosofului Aristip (vezi Diogene de Laerţiu, în Aristippo).

1IL faţă de o tânără inocentă, învingând prin grabă lipsa de experienţă şi – dându-i cea dinţii emoţie a simţurilor. Ultima sa speranţă este să plac'ă 38 prin atracţia noutăţii; iată aici, incontestabil, motivul secret al acestei fantezii; dar se înşală; oroarea pe care o produce nu e mai puţin naturală decât dorinţele pe care voia să le aţâţe; el se înşală şi în nebuna sa aşteptare; aceeaşi natură are grijă să-şi revendice drepturile; orice fată care se vinde s-a dat mai înainte şi, fiindcă s-a dat după alegerea sa, ea a făcut comparaţia de care el se teme. El cumpără deci o plăcere imaginară şi nu este mai puţin detestabil pentru aceasta.

În ceea ce mă priveşte, oricât m-aş schimba datorită bogăţiei, există un punct în care nu mă voi schimba niciodată. Dacă nu-mi rămân nici moravuri, nici virtuţi, îmi vor rămâne cel puţin oarecare gust, oarecare simţ, oarecare delicateţe, iar acestea m-ar opri să-mi cheltuiesc prosteşte averea alergând după himere, să-mi secătuiesc punga şi viaţa lăsându-mă înşelat şi batjocorit de copii. Dacă aş fi tânăr, aş căuta plăcerile tinereţii şi, dorindu-le în toată voluptatea lor, nu le-aş căuta ca un bogat. Dacă aş rămâne aşa cum sunt, ar fi altceva; m-aş mărgini prudent la plăcerile vârstei mele, aş urmări gusturile de care m-aş putea bucura şi as înăbuşi pe cele care mi-ar produce numai chin. Nu-mi voi expune barba mea căruntă râsului batjocoritor al fetelor tinere; n-aş putea suporta nicicând să văd dezgustătoarele mele mângâieri încercând să le mişte inima, să le pregătesc pe socoteala mea povestirile cele mai ridicole, să mi le imaginez descriind josnicele plăceri ale maimuţoiului bătrân, răzbunân-du-se astfel pentru că le-au îndurat. Iar dacă nişte obişnuinţe rău combătute mi-ar schimba vechile dorinţe în trebuinţe, poate că le-aş satisface, însă cu ruşine, roşind de mine însumi. Aş scoate pasiunea din trebuinţă, m-aş potoli cât mai mult posibil şi m-aş opri aici; nu mi-aş mai face o ocupaţie din slăbiciunea mea şi, mai ales, n-aş vrea să am decât un singur martor. Viaţa umană are alte plăceri când acestea îi lipsesc; alergând zadarnic după cele ce fug, pierzi şi pe cele care rămân. Să ne schimbăm gusturile odată cu anii, să nu schimbăm nici vârstele, nici anotimpurile; trebuie să fii tu însuţi în toate timpurile şi să nu lupţi contra naturii; aceste eforturi zadarnice istovesc viaţa şi ne împiedică să ne folosimde ea.

Poporul nu se prea plictiseşte, viaţa lui e activă; petrecerile sale nu sunt variate, ele sunt rare; multe zile de oboseală îl fac să guste cu multă plăcere câteva zile de sărbătoare. Trecerea de la munci îndelungate la zile scurte de odihnă dă farmec plăcerilor legate de situaţia sa. Pentru cei bogaţi, cea mai mare nenorocire este plictiseala; în mijlocul atâtor distracţii rânduite cu mari cheltuieli, între atâţia oameni care se străduiesc să le placă, plictiseala îi istoveşte şi îi ucide. Ei îşi petrec viaţa fugind de plictiseală şi lovindu-se de ea; îi apasă greutatea ei de ne-supertat; femeile îndeosebi, care nu mai ştiu nici să fie ocupate, _nici să se amuze, sunt roase de acea plictiseală pe care o denumesc aburi429);

429) In secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea se atribuiau unor „aburi” (vapeurs) afecţiunile nervoase, în special isteria.

Sallwiirk nota că Rousseau a scris în Confesiuni: „Aburii sunt bolile celor fericiţi: ele au fost şi ale mele”.

Tiseala se schimbă la ele într-un rău teribil, care le ia câteodată minşi în cele din urmă viaţa. După mine, nu există vreo soartă mai Norocită decât a unei femei frumoase din Paris, dacă las la o parte n arta mititelului drăguţ care se ţine de ea, care, transformată în femeie fără ocupaţie, se depărtează de două ori de starea sa şi pe care unitatea de a fi om norocos o face să suporte lungimea celor mai triste zile pe care le-a petrecut vreodată o creatură omenească.

Convenienţele sociale, modele, obiceiurile care decurg din lux şi din fumurile nobleţii închid cursul vieţii noastre în cea mai monotonă uniformitate. Plăcerea pe care vrei s-o ai în faţa altora este pierdută pentru toată lumea: n-o ai nici pentru ei, nici pentru tine*). Ridicolul, de care opinia430) se teme în orice privinţă, o însoţeşte totdeauna ca s-o tiranizeze şi s-o pedepsească. Nu eşti niciodată ridicol decât prin forme determinate; cel care ştie să-şi schimbe situaţiile şi plăcerile şterge azi impresia de ieri; e ca şi când n-ar exista în amintirea oamenilor; dar se bucură, căci este cu totul întreg în fiecare ceas şi în orice domeniu. Aş păstra o singură formă constantă; în fiecare situaţie nu m-aş ocupa de vreo alta şi aş socoti fiecare zi în ea însăşi, independentă de ieri şi de mâin, e. După cum as fi om din popor cu poporul, ttot asemenea, la ţară aş fi ţăran, iar când aş vorbi de agricultură, n-ar râde ţăranul de mine. Nu m-aş apuca să-mi zidesc un oraş la ţară, nici nu mi-aş aşeza, în fundul unei provincii, Tuileriile în faţa apartamentului meu. Pe povârnişul unei coline plăcute, bine umbrite, as avea o căsuţă rustică, o casă albă cu obloane verzi şi, deşi acoperişul de trestie e bun în orice anotimp, aş prefera cu mândrie nu ardezia cea tristă, ci ţigla, pentru că are înfăţişarea mai curată şi mai veselă decât trestia, pentru că nu se acoperă altfel casele în ţara mea şi pentru că aceasta mi-ar aduce puţin aminte de timpul fericit al tinereţii mele. Drept curte, as avea o curte de păsări, iar ca grajd, un staul cu vaci, spre a avea produse lactate la care ţin mult. As avea ca grădină una de zarzavaturi, iar ca parc o grădină frumoasă, cu pomi roditori, la fel cu cea despre care se va vorbi îndată. Fructele, la discreţia trecătorilor, n-ar fi nici numărate, nici culese de grădinarul meu; iar avarul meu fast nu ar înfăţişa ochilor mândre spaliere de care cu greu îndrăzneşti să te atingi. Or, această mică risipă n-ar fi prea costisitoare, pentru că mi-aş fi ales refugiul în vreo provincie îndepărtată, unde se văd puţini bani şi produse multe şi unde domneşte abundenţa şi sărăcia431).

Aici mi-aş aduna o societate, mai mult aleasă decât numeroasă, de prieteni care iubesc şi pricep plăcerea, de femei care pot ieşi din fotoliul lor şi se pot deda la jocuri câmpeneşti, care pot lua câteodată, în

*) Două femei de lume, ca să arate că se amuză mult, şi-au făcut o lege din a nu se culca niciodată înainte de ora cinci dimineaţa. In asprimea iernii, servitorii lor îşi petreceau noaptea aşteptându-le pe stradă, având mare grijă să se apere ca să nu îngheţe. Într-o seară, sau mai bine zis într-o dimineaţă, intră cineva în apartamentul în care aceste persoane se amuzau atât de mult şi lăsau. Să se scurgă orele fără să le numere: au fost găsite cu totul singure, dormind fiecare în fotoliul său. *J°) Adică: opira publică.

) Textul este un nou imn închinat naturii şi vieţii de la ţară.

HL locul suveicii şi ai cărţilor de joc, undiţa, laţul pentru păsări, greb'a agricultorilor şi coşul culegătorilor de struguri. Aici ar fi uitate toate

40 fumurile oraşului şi, devenind săteni în sat, ne-am deda la o mulţime de distracţii felurite, care nu ne-ar da în fiecare seară decât grija alegerii lor pentru a doua zi. Exerciţiul şi viaţa activă ne-ar da un nou stomac şi noi gusturi. Toate mesele noastre ar fi banchete plăcute, în care abundenţa ar plăcea mai mult decât delicateţea. Veselia, muncile câmpeneşti jocurile zburdalnice sunt cei dintâi bucătari din lume, iar felurile de mân-care luxos aşezate sunt ridicole pentru oameni care se simt bine de la răsăritul soarelui. Serviciul n-ar avea mai multă ordine decât eleganţă; sala de mâncare va fi întotdeauna în grădină, într-o luntre, sub un arbore-câteodată departe, în apropierea unui izvor, pe iarba verde şi răcoroasă' sub tufe de anini şi de aluni; un lung şir de oaspeţi veseli ar purta cin-' tind merindele banchetului; iarba ne-ar fi masă şi scaun, marginea fântânii ar ţine locul bufetului, iar desertul ar atârna în pomi. Felurile de mâncare ar fi servite fără ordine, pofta de mâncare te-ar scuti de mofturi-fiecare dându-şi prioritate în mod deschis faţă de oricare altul, ar găsi potrivit ca şi ceilalţi să-şi manifeste preferinţa pentru sine; din această familiaritate cordială şi moderată ar ieşi, fără grosolănie, fără falsitate, fără constrângere, o ceartă glumeaţă, de o sută de ori mai încântătoare' decât politeţea şi mai potrivită pentru a lega inimile. Nici un lacheu supărător care să ne spioneze cuvintele, să ne critice în surdină toate mişcările, să ne numere cu lăcomie îmbucăturile, să se amuze făcându-ne să aşteptăm băutura şi să murmure dacă masa ţine prea mult. Am fi valeţii noştri, ca să fim stăpânii noştri; fiecare ar fi servit de toţi; timpul ar trece fără să-1 socotim; prânzul ar constitui odihna şi ar ţine cât căldura zilei. Dacă pe lângă noi ar trece un ţăran care se întoarce de la muncă cu uneltele pe spate, i-aş înveseli inima cu câteva glume bune, cu câteva pahare de vin bun, care 1-ar face să-şi ducă mai vesel mizeria; iar eu aş mai avea şi plăcerea de a mă simţi mişcat lăuntric şi de a-mi zice în ascuns: sunt încă om.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   50   51   52   53   54   55   56   57   ...   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə