J. J. Rousseau



Yüklə 2,9 Mb.
səhifə52/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2,9 Mb.
#88540
1   ...   48   49   50   51   52   53   54   55   ...   72

Aşadar, pe un tânăr care intră în lume trebuie să-1 păzeşti mai puţin de senzualitate decât de vanitate; se supune mai mult pornirilor altuia decât pornirilor sale şi amorul propriu face mai mulţi libertini decât iubirea.

Aşa fiind, întreb dacă există pe întreg pământul un tânăr mai bine înarmat decât al meu contra a tot ceea ce-i poate ataca moravurile, sentimentele, principiile; dacă e unul mai în stare să reziste torentului. Căci există oare vreo seducţie de care să nu se poată apăra? Daca dorinţele sale îl îndeamnă spre sex, el nu găseşte nicidecum ceea ce caută Ş'

F r de preocuparea inimii. Dacă simţurile îl aţâţă şi-1 zoresc, unde j el mijlocul de a le satisface? Oroarea de adulter şi de desfrânare oărtează deopotrivă şi de femeile publice, şi de cele căsătorite, iar tinereţii începe totdeauna prin una din aceste două stări.

Ă de măritat poate fi cochetă; însă ea nu va fi neruşinată, nu se arunca de gâtul unui tânăr care ar putea-o lua de soţie dacă ar socoti-o, v'ateleaptă; dealtfel, ea va avea pe cineva s-o supravegheze. Emil, din *n'rtea lui, nu va fi lăsat cu totul în voia lui; amândoi vor avea ca paznici Pa, pUţin teama şi ruşinea, inseparabile de primele dorinţe; nu vor trece Codată la cele din urmă intimităţi şi nu vor avea vreme să ajungă acolo treptat, fără obstacole. Pentru ca să facă altfel, ar trebui ca el să fi luat lecţii d'e la camarazii săi, să fi învăţat de la ei să râdă de reţinerea sa.

— Devină obraznic imitându-i. Dar care om de lume e mai puţin înclinat spre imitaţie decât Emil? Care om se supune mai puţin tonului batjocoritor decât cel care n-are prejudecăţi şi nu dă nimic pe prejudecăţile altora? Am lucrat douăzeci de ani ca să-1 înarmez contra batjocoritorilor; ca să-1 înşele le va trebui mai mult de o zi; căci în ochii săi ridicolul nu este decât raţiunea proştilor şi nimic nu te face mai insensibil la zeflemisire decât faptul de a fi deasupra opiniei, în loc de glume, el are nevoie de argumente şi, atât timp cât va fi în acea stare, nu mă tem că nişte tineri zmintiţi mi-1 vor răpi; am de partea mea conştiinţa şi adevărul. Dacă trebuie să amestecăm aici şi prejudecata, o afecţiune de douăzeci de ani înseamnă şi ea ceva; n-o să-1 convingă nimeni niciodată că 1-am plictisit cu lecţii zadarnice; iar într-o inimă dreaptă şi sensibilă vocea unui prieten fidel şi adevărat va şti să acopere ţipetele a douăzeci de seducători. Cum atunci nu se va mai pune decât chestiunea de a-i arăta că aceştia îl înşală şi că, prefăcându-se că-1 tratează ca om, în realitate îl tratează ca pe un copil, mă voi arăta totdeauna simplu, însă serios şi limpede în raţionamentele mele, ca să simtă că eu sunt cel care-1 tratează ca om. Ii voi zice.: Vezi că vorbele mele pornesc numai din interesul tău oare este şi al meu, iar alt interes nu poate fi. Dar de ce oare aceşti tineri vor să te convingă? Pentru că vor să te înşele: ei nu te iubesc deloc, nu-ţi poartă nici un interes; ba au drept motiv un dispreţ ascuns, văzându-te că valorezi mai mult decât ei; vor să te coboare la măsura lor măruntă şi-ţi reproşează că te laşi condus ca să te conducă e)- Poţi oare crede că ai ceva de câştigat din această schimbare? Înţelepciunea lor este deci atât de superioară şi dragostea lor de o zi este mai Puternică decât a mea? Pentru a da oarecare greutate zeflemisirii lor, ar trebui ca autoritatea lor să aibă un temei; dar ce experienţă au ei pen-ru, a ridica maximele lor mai presus decât ale noastre? Ei n-au făcut ecât să imite pe alţi zvăpăiaţi, după cum vor şi ei să fie imitaţi la rândul °TPentru a scăpa de pretinsele prejudecăţi ale părinţilor lor, se fac °oi ai prejudecăţilor camarazilor lor. Nu văd nicidecum ce câştigă din Ceasta, văd însă cu certitudine că pierd două mari avantaje, acela al ecţiunii părinteşti, ale cărei sfaturi sunt duioase şi sincere, şi cel al xperienţei, care te face să judeci după ce cunoşti; căci părinţii au fost °P1i, iar copii nu au fost părinţi.

Îi crezi cel puţin sinceri în maximele lor nebuneşti? Nici măcar C3asta, dragă Emil; ei se înşală, ca să te înşele; ei nu sunt de acord nici

EMIL cu ei înşişi. Inima lor îi dezminte neîncetat şi gura lor îi contrazice ad şea. Cutare dintre ei râde de tot ceea ce este cinstit, dar ar fi disper t dacă nevasta lui ar cugeta ca el. Cutare altul va împinge această ind ferenţă pentru moravuri până la femeia care n-a fost încă a lui sa culmea infamiei, la femeia care acum este a lui. Dar mergeţi mai d ' parte, vorbiţi-i de mama lui şi vedeţi dacă va fi bucuros să fie un eonii al adulterului şi fiul unei femei stricate, să poarte pe nedrept nurnel unei familii, să fure patrimoniul moştenitorului firesc, în fine, dacă va răbda să fie tratat de bastard! Care dintre ei ar vrea să arunce asupra fiicei sale dezonoarea cu care o acoperă pe fiica altuia? Nu există niciunul care n-ar atenta chiar la viaţa ta dacă ai adopta faţă de el, în practică toate principiile pe care se sileşte să ţi le transmită. Astfel, ei îşi dau până la urmă în vileag inconsecvenţa lor şi simt că niciunul dintre ei nu crede ceea ce spune. Iată temeiuri, dragă Emil: cântăreşte pe ale lor dacă au, şi compară. Dacă aş vrea să mă folosesc ca ei de dispreţ şi de zeflemea, ai vedea că sunt tot atât de ridicoli ca mine şi poate mai mult decât mine. Dar eu n-am teamă de un examen serios. Triumful celor care râd e de scurtă durată; adevărul rămâne şi râsul lor nebunesc dispare”. Nu vă imaginaţi cum Emil poate fi ascultător la douăzeci de ani? Cât de diferit gândim! Eu nu-mi pot închipui cum a putut fi ascultător la zece ani; căci ce stăpânire puteam avea asupra lui la acea vârstă? Mi-au trebuit cincisprezece ani de îngrijiri pentru a-mi pregăti această autoritate. Pe atunci nu-1 formam, ci-1 pregăteam pentru a fi format. Acum este destul de format pentru a fi ascultător; recunoaşte vocea prieteniei şi ştie să se supună raţiunii, îi las, în adevăr, aparenţa de independenţă, dar niciodată nu mi-a fost atât de supus ca acum, pentru că vrea să fie. Câtă vreme nu am putut deveni stăpânul voinţei sale, am rămas stăpân pe persoana sa; nu-1 părăseam nici un moment. Acum îl las câteodată în voia lui, pentru că-1 conduc totdeauna. Părăsindu-1, îl îmbrăţişez şi-i zic cu un aer liniştit: Emil, te încredinţez prietenului meu; te dau inimii tale cinstite, ea îmi va răspunde de tine.

Nu e treabă de moment să corupi afecţiuni sănătoase care n-au suferit nici o alterare precedentă şi să ştergi principii derivate în mod imediat din cele dinţii lumini ale raţiunii. Dacă s-ar produce vreo schimbare, în lipsa mea, ea n-ar ţine niciodată prea mult şi el nu va şti să se ascundă atât de bine de mine pentru ca să nu observ pericolul înainte ca răul să se producă şi să nu am timp să-i aduc remediul. Cum cineva nu decade dintr-o dată, nici nu învaţă deodată să se prefacă; iar daca există vreun om nepriceput în acest meşteşug, acesta este Emil, care nu a avut în viaţă nici un prilej ca să se folosească de el.

— Nsuş: aces uşman nu es totuşi primejdios decât din greşeala noastră; căci, precum am spus-o rin imaginaţie se deşteaptă simţurile. Trebuinţa ' e nicidecum o trebuinţă fizică: nu este adevărat

Prin aceste îngrijiri şi prin altele asemănătoare îl socotesc atât de bine ferit de înrâuririle străine şi de maximele vulgare, încât as preter să-1 văd în mijlocul celei mai stricate societăţi din Paris decât singur i camera sa ori într-un parc, pradă neliniştii vârstei sale. Orice s-ar tac, dintre toţi duşmanii care pot ataca pe un tânăr, cel mai primejdios singurul pe care nu-1 poţi îndepărta este el însuşi: acest duşman nu es totuşi primejdios decât din greşeala noastră; căci. Tjrecum am snns-o uvSfar11-6 se deaPtTsimţurii;: Trebuita” propriu vorbind, nu e nicidecum o trebuinţă fizică: nu este adevărat n mim Ă (tm) ~;

Fi o adevărată trebuinţă. Dacă niciodată un obiect lasciv nu ne-ar fi CARI atras atenţia, dacă nici o idee necuviincioasă nu ne-ar fi pătruns în spi-

— Rit poate că niciodată nu s-ar fi făcut simţită această pretinsă trebuinţă 3î am fi rămas căşti, fără tentaţii, fără eforturi şi fără merite Nu se ştie le tulburări surde aţâţă sângele tinerilor datorită anumitor situaţii' şi anumitor spectacole, fără ca ei să-şi poată da seama de cauza acestei prime nelinişti care nu se poate potoli uşor şi care nu întârzie să renască fn ce mă priveşte, cu cât reflectez mai mult la această importantă criză şi la cauzele ei apropiate sau îndepărtate, cu atât mă conving mai mult că un singuratic crescut într-un pustiu, fără cărţi, fără instruire şi fără femei ar muri acolo virgin la orice vârstă ar fi ajuns.

Aici nu este însă vorba de un sălbatic de acest fel. Crescând un om printre semenii săi şi pentru societate, e imposibil, este chiar nepotrivit să-1 ţii totdeauna în această ignoranţă sănătoasă şi ceea ce e mai rău pentru înţelepciune este să fii savant pe jumătate.' Amintirea obiectelor care ne-au impresionat, ideile pe care le-am dobândit ne urmăresc când ne retragem în singurătate, o populează fără să vrem cu imagini mai seducătoare decât obiectele însele şi fac ca singurătatea să fie tot atât de funestă pentru cel care le-a adus acolo, pe cât este ea de folositoare celui care a rămas totdeauna singur.

O -~.


Gur

Veghează deci cu grijă asupra tânărului; faţă de rest se va păzi sin- dar tu trebuie să-1 păzeşti de el însuşi. Nu-1 lăsa singur nici ziua, nici noaptea, culcă-te cel puţin în camera lui*). N-aveţi încredere în instinct de îndată ce nu vă mai limitaţi la el; e bun cât lucrează singur; îţi dă de bănuit îndată ce se amestecă cu instituţiile omeneşti; nu trebuie să-1 distrugi, ci să-1 supui, iar aceasta e poate mai greu decât de a-1 distruge. Ar fi foarte primejdios ca instinctul să-1 înveţe pe elevul tău să-şi mulţumească simţurile şi să-şi afle singur prilejurile de a le satisface; dacă ar cunoaşte o singură dată acest primejdios înlocuitor, e pierdut. De atunci va avea întotdeauna corpul şi inima enervate; va duce până la mormânt tristele efecte ale acestei obişnuinţe, cea mai funestă la care poate fi supus un tânăr. Fără îndoială, ar fi mai bine…40°), dacă furiile unui temperament arzător ajung de neînvins, te plâng, dragul meu Emil; dtt nu voi sta la îndoială nici un moment, nu voi lăsa ca scopul naturii să fie ocolit. Dacă e vorba să te subjuge un tiran, prefer să te dau celui de care te pot scăpa; orice s-ar întâmpla, te voi scăpa mai lesne de femei decât de tine însuţi.

Până la douăzeci de ani corpul creşte şi are trebuinţă de toată substanţa sa; abstinenţa în acest timp este dată în ordinea naturii şi dacă nu o păzeşti, o faci în dauna constituţiei. De la douăzeci de ani, abstienţa este o datorie morală; este importantă, căci te învaţă să te stăpî-

*o w


Ya nu se aşeze în pat decât copleşit de somn şi să se scoale îndată ce s-a 40, deşteptat.

' Aluzie la inversiunile şi perversiunile sexuale, frecvente, la această vârstă, în unele medii burgheze de viaţă, îndeosebi la autosatisfacerea erotică (onanie). Rousseau însuşi face mărturisiri îngrijorătoare şi de o impresionantă sinceritate Jn această privinţă. Educaţia sexuală are, în condiţiile noastre, laturi pe care nu le putea vedea Rousseau (cf. pentru modul cum se pune problema educaţiei sexuale în educaţia comunistă: A. S. Makarenko, Opere pedagogice alese, Vo1- I, ed. A 2-a, E. S., 1951, studiul: Educaţia sexuală).

R

T generează for, nu au corupte d. Crfltarile şi vedem că devin ceea ce sunt astăzi, înjosiţi şi laşi în viciile ilonu au decât suflete mărunte, pentru că trupurile lor istovite au fost °r' te de timpuriu. De-abia le rămâne destulă viaţă ca să se mişte. ~-t” ior subtile vădesc spirite fără valoare. Nu sunt în ~*- ~



EMIL neşti pe tine şi să rămâi stăpânul poftelor tale. Dar datoriile morale modificările, excepţiile şi regulile lor. Când slăbiciunea omenească f

322 inevitabilă o alternativă, din două rele să preferăm pe cel mai mic- – orice împrejurare e mai bine să faci o greşeală decât să contractezi iâU viciu.

— X -yt-vă |0.

— L- ~*m oaie ua ibct-i raceţi cel puţin să evit prăpăstiile. E important ca discipolul să nu facă nimic fără ca dascălul să o ştie şi să o vrea, fie chiar un lucru rău, şi este de o mie de ori mai bine ca guvernorul să aprobe o greşeală şi să se înşele decât să fie înşelat de elevul lui şi greşeala să se facă fără pa i =-/-„ „ „„ o; -~ – - '

~yi OL v-au mviub. Uaca ştiţi să-i arătaţi aceast cu adevărat, va fi mai puţin mândru decât ruşinat şi vă veţi păstra dre tul de a-1 conduce în timpul rătăcirii sale ca să-1 faceţi cel puţin să a-?



nrpriăcfiâlci; v-„*”-*-~ -- – -1' – -

— „ giccuci ţi sa se înşele decât să fie înşelat de elevul lui şi greşeala să se facă fără ca el s-o ştie. Cine crede că trebuie să închidă ochii la un lucru oarecare se vede îndată silit să-1 închidă la toate; primul abuz tolerat aduce un altui după sine, şi acest lanţ nu se mai sfârşeşte decât cu răsturnarea oricărei ordini şi cu dispreţul oricărei legi.

O altă greşeală pe care am mai combătut-o, dar care nu va părăsi niciodată spiritele mărunte, este aceea de a aborda totdeauna o demnitate magistrală şi de a voi să treci drept un om perfect în spiritul discipolului tău. Această metodă are efecte contrarii. Cum nu văd ei oare că vrând să-şi întărească autoritatea, o distrug, că pentru a te face ascultat în ceea ce spui, trebuie să te pui în locul celor cărora te adresezi şi că trebuie să fii om pentru a şti să vorbeşti inimii omeneşti? Toţi aceşti inşi perfecţi nu impresionează, nici nu conving. Ei zic totdeauna că este destul de uşor să combaţi pasiuni pe care nu le simţi. Arătaţi slăbiciunile voastre elevului dacă vreţi să-1 vindecaţi de slăbiciunile lui; să vadă în voi aceleaşi lupte pe care le încearcă el, să înveţe să se învingă după exemplul vostru şi să nu spună ca alţii: aceşti bătrâni, necăjiţi că nu mai pot fi tineri, vor să trateze pe tineri ca pe bătrâni şi, pentru că toate dorinţele lor sunt stinse, socotesc dorinţele noastre drept crime.

Montaigne spune că 1-a întrebat într-o zi pe seniorul de Langey de câte ori s-a îmbătat în serviciul regelui în timpul negocierilor sale din Germania401). Voi întreba şi eu bucuros pe guvernorul unui anumit tânăr de câte ori a intrat într-o casă rău famată în interesul elevului său. De câte ori? Mă înşel. Dacă cea dinţii vizită nu a tăiat pentru totdeauna libertinului dorinţa de a mai intra acolo, dacă nu iese de acolo căit şi ruşinat, dacă nu varsă la pieptul tău torente de lacrimi, părăseste-1 de îndată; ori el nu este decât un monstru, ori tu nu eşti decât un irnbecinu-i vei mai folosi la nimic. Dar să lăsăm aceste expediente extreme, pe cât de triste, pe atât de primejdioase şi care n-au nici o legătură cu educaţia noastră.

Câte precauţii de luat cu un tânăr bine crescut înainte de a-lPu_n în contact cu scandaloasele moravuri ale secolului! Aceste precauţii n supărătoare, dar sunt indispensabile; neglijenţa asupra acestui punct a pierderea întregii tinereţi; datorită dezordinii primei vârste, oamenii

401) Montaigne, Eseuri, I, 25.

Uu&tg nimic măreţ şi nobil; nu au nici simplicitate, nici vigoare; nedrepţi -1 toate şi răi în mod josnic, nu sunt decât nişte lăudăroşi, şarlatani, flsi' nu au nici măcar destul curaj pentru a fi hoţi iluştri. Sunt demni H dispreţ aceşti oameni care alcătuiesc tinerimea destrăbălată. Dacă s-ar JT găsit unul singur care ar şti să fie moderat şi cumpătat, care ar şti, „n mijlocul lor, să-şi ferească inima, sângele, moravurile de contagiunea 1 mplului, acela, la treizeci de ani, ar zdrobi toate aceste insecte şi ar deveni stăpânul lor cu mai puţină greutate decât a avut-o pentru a-şi păstra stăpânirea de sine.

În ceea ce-1 priveşte pe Emil, oricât de puţin 1-ar îndreptăţi la (c) ceasta naşterea sau averea sa, el ar fi acest om dacă ar voi să fie; dar i-ar dispreţui prea mult pentru a se coborî să-i supună. Să-1 vedem acum în mijlocul lor, intrând în lume, nu pentru a se impune, ci pentru a o cunoaşte şi pentru a găsi aici o tovarăşă demnă de el.

Din orice rang s-ar trage, în. Orice societate ar începe să se introducă, debutul său va fi simplu şi fără strălucire; ferească Dumnezeu să nu fie atât de nenorocit ca să strălucească în ea: nu are calităţi care să impresioneze la prima vedere; nu le are şi nici nu vrea să le aibă. Pune prea puţin preţ pe judecăţile oamenilor pentru ca să se supună prejudecăţilor lor şi nu doreşte să fie stimat înainte de a fi cunoscut. Felul său de a se prezenta nu e nici modest, nici îngâmfat, e natural şi sincer. Nu este nici stânjenit în mişcări, nici prefăcut şi se comportă în mijlocul unui cerc ca şi cum ar fi singur şi fără martori. Va fi oare de aceea vulgar, dispreţuitor, neatent faţă de oricine? Dimpotrivă; dacă fiind singur, nu dispreţuieşte pe ceilalţi oameni, de ce i-ar dispreţui trăind cu ei? Nu-i preferă deloc sieşi în ceea ce priveşte comportarea lor, pentru că nu-i preferă în inima sa; dar nu le arată nici o indiferenţă, pe care el este departe de a o avea; dacă nu ştie formulele politeţii, are grijă de a fi uman. Nu-i place să vadă suferind pe nimeni; nu-i va da locul său altuia prin prefăcătorie, dar i-1 va ceda bucuros prin bunătate dacă, văzându-1 uitat, crede că această uitare îl face să sufere; căci tânărul meu va preţui mai mult să stea în picioare de bunăvoie decât să vadă pe altul stând în silă…

Deşi, în general, Emil nu apreciază oamenii, nu le va arăta dispreţ, pentru că îi deplânge şi-i este milă de ei. Neputându-le da gustul pentru adevăratele bunuri, le lasă bunurile opiniei cu care ei se mulţumesc, de teamă ca nu cumva, luându-li-le fără altceva în schimb, să-i facă mai nenorociţi decât înainte. Nu e deci certăreţ şi nu contrazice; nu este nici

Prea îngăduitor şi linguşitor; îşi spune părerea fără să o combată pe a

Altuia, fiindcă iubeşte libertatea mai presus de orice şi fiindcă sinceritaea este unul din drepturile cele mai frumoase ale acesteia.

Vorbeşte puţin, fiindcă nu doreşte să se ocupe lumea de el; pentru acelaşi motiv, el nu spune decât lucruri utile; altfel, ce 1-ar îndemna să Vorbească? Emil e prea instruit ca să fie vreodată flecar. Marea pălăvrăgeală vine, în mod necesar, sau din pretenţia de a fi om de spirit, despre care voi vorbi mai departe, sau din preţul ce se acordă fleacurilor, soco tind, prosteşte, că şi ceilalţi fac atâta caz ca şi noi. Cel care cu'noast„ destule lucruri pentru a le da adevărata lor valoare nu vorbeşte niciodat” prea mult, căci el ştie să aprecieze atât atenţia care i se dă, cit şi jnte resul pe eare-1 poate trezi cuvintele lui. În general, oamenii care ştii puţin vorbesc mult, iar oamenii care ştiu mult vorbesc puţin. E fireş ca un ignorant să găsească important tot ce ştie şi să-1 spună la toat” lumea. Dar un om instruit nu-şi etalează prea uşor repertoriul: ar avea multe de spus şi vede că, după el, ar mai rămâne şi mai multe de spusde aceea tace. '

Departe de a contraria felul de a se purta al altora, Emil se conformează bucuros acestora, nu ca să pară că cunoaşte obiceiurile, nici pentru a se preface că e un politicos, ci dimpotrivă, de teamă să nu fie remarcat, să nu atragă atenţia asupra lui; şi niciodată nu e mai la largul său decât atunci când nu-1 bagă nimeni în seamă.

Deşi intrând în societate el nu-i cunoaşte defel manierele, nu manifestă însă din această cauză timiditate şi teamă; dacă se dă la o parte, nu o face din stânjeneală, ci pentru că dacă vrei să vezi bine, trebuie să nu fii văzut; căci nu-1 nelinişteşte întru, nimic ceea ce gândesc alţii despre el şi nu ii este nici -cea mai mică teamă de ridicol. De aceea, fiind totdeauna liniştit şi cu sânge rece, nu se tulbură deloc de ruşinea rău înţeleasă. Fie că e privit sau nu, se străduieşte să facă totdeauna cât se poate mai bine ceea ce face şi, fiind totdeauna atent să observe bine pe alţii, el ştie să sesizeze manierele lor cu o uşurinţă pe care nu poate s-o aibă sclavii opiniei. Se poate zice că el dobândeşte mai repede deprinderi în societate, tocmai pentru că face puţin caz de ea.

Nu vă înşelaţi totuşi asupra siguranţei sale şi n-o comparaţi cu cea a tinerilor voştri plăcuţi. El este ferm, dar nu îngâmfat; manierele sale sânt libere, dar nu dispreţuitoare; aerul insolent nu aparţine decât sclavilor, independenţa nu are nimic prefăcut. Nu am văzut niciodată un om cu mândrie în suflet care să şi-o arate în ţinută: afectarea este mai de grabă proprie sufletelor josnice şi deşarte, care nu se pot impune decât prin aceasta. Citesc într-o carte402) că un străin prezentându-se într-o zi în sala faimosului Marcel403), acesta 1-a întrebat din ce ţară este. Sunt englez, răspunse străinul. Dumneata, englez? Replică dansatorul; să fii din acea insulă în care cetăţenii iau parte la administraţia publică şi sunt o porţiune a puterii suverane*). Nu, domnule; această frunte lăsată, această privire timidă, acest mers nesigur nu-mi dezvăluie decât un sclav cu titlul de elector.



<02) Hei veţi u s, Despre spirit, II, I.

403_) Cf. Cartea a Il-a.

*) Ca şi cum ar exista cetăţeni care „ă nu f; e membri ai cetăţii şi care să nu ia parte, ca atare, la autoritatea supremă! Însă francezii, socotind potrivit să uzurpe acest nume respectabil de cetăţeni, datorată altădată membrilor cetăţilor galice, i-au denaturat înţelesul în 'aşa măsură încât nu mai înseamnă nimic. Un om care mi-a scris multe inepţii împotriva Noii Heloise, şi-a împodobit semnătura cu titlul de cetăţean din Paimboeuf şi a crezut că-mi face o glumă excelentă.404) m) Era replica la menţiunea pe care Rousseau o făcea pe coperta cărţilor sale prin adăugirea la numele său şi a titlului: Cetăţean al Genevei.

Jju ştiu dacă această judecată arată o cunoaştere adâncă a adevăraCARTE/

1 ii raport care există între caracterul unui om şi exteriorul său. In a ce mă PriveSte' neavând onoarea să fiu profesor de dans, aş fi gândit 325 CeGtotul altfel. Aş fi zis: Acest englez nu e om de curte, nu am auzit c iodată de curteni să fi avut fruntea joasă şi mersul nesigur: un om f'rnid în faţa unui dansator poate să nu fie timid în Camera Comunelor. Nesigur, acest domn Marcel trebuie să ia pe compatrioţii săi drept rornani!

Când iubeşti, vrei să fii iubit. Emil iubeşte pe oameni, el vrea deci să le placăCu atât mai mult, el vrea să placă femeilor; vârsta sa, moravurile sale, proiectul lui405), toate concură la întreţinerea acestei dorinţi. Spun moravurile sale, căci ele au un mare rol. Oamenii cu moravuri sunt adevăraţii admiratori ai femeilor. Ei nu au ca alţii un nu ştiu ce jargon batjocoritor de curtoazie, ci dovedesc o atenţie mai adevărată, mai duioasă şi care porneşte din inimă. Aş putea recunoaşte într-o sută de mii de stricaţi care se învârtesc m jurul unei femei tinere pe omul cu moravuri, c-are-şi stăpâneşte natura. Judecaţi cum trebuie să fie Emil, având un temperament cu totul nou şi atâtea motive de a-i rezista! Cred că va fi uneori timid şi stângaci în anturajul lor; dar, desigur, această stângăcie nu le va displace, iar cele mai puţin ştrengare vor avea chiar foarte adesea talentul de a se bucura de ea şi de a o mări. Dealtfel, atenţia sa îşi va schimba simţitor forma după împrejurări. Va fi mai modest şi mai respectuos faţă de femei, mai viu şi mai duios faţă de fetele de măritat. El nu va pierde din vedere scopul căutărilor sale şi va acorda totdeauna mai multă atenţie la ceea ce i-1 aminteşte.

Nimeni nu va fi mai fidel tuturor punctelor de vedere întemeiate pe ordinea naturii şi chiar pe buna ordine a societăţii. Dar cele dintâi vor fi totdeauna preferate celorlalte; iar el va respecta mai mult pe un particular mai bătrân ca el decât pe un magistrat de vârsta sa. Fiind deci, de regulă, printre cei mai tineri în societăţile în care se va găsi, el va fi totdeauna unul din cei mai modeşti, nu din vanitatea de a părea umil, ci dintr-un sentiment natural, întemeiat pe raţiune. Nu va avea îndrăzneala obraznică a unui tânăr îngâmfat care, pentru a-şi distra societatea, vorbeşte mai tare decât înţelepţii şi taie vorba celor bătrâni. În ceea ce-i priveşte, el nu va îndreptăţi întru nimic răspunsul unui bătrân gentilom dat lui Ludovic al XV-lea, care 1-a întrebat dacă preferă secolul său sau secolul de faţă: Sire, mi-am petrecut tinereţea respectând pe bătrâni şi t~ebuie să-mi petrec bătrâneţea respectând pe copii.

Având un suflet duios şi sensibil, dar neapreciind nimic după măsura °Piniei, deşi ţine să placă celorlalţi, nu va pune mare preţ pe consideraţia lor. De aici urmează că va fi mai mult afectuos decât politicos, că nu va fi mândru, nici fudul şi că va fi mişcat mai mult de o mângâiere decât „e o mie de laude. Pentru aceleaşi motive, nu-şi va neglija nici manie-;”ele, nici ţinuta, va putea chiar să manifeste oarecare rafinament în gă-teŞla sa, nu pentru a părea un om de gust, ci pentru a-şi face figura mai Plăcută; nu va face nicidecum apel la un cadru aurit şi niciodată nu-şi va mânji îmbrăcămintea cu însemnele bogăţiei.


Yüklə 2,9 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   48   49   50   51   52   53   54   55   ...   72




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin