J. J. Rousseau



Yüklə 2.9 Mb.
səhifə29/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   25   26   27   28   29   30   31   32   ...   72

— T numai'cu bucate comune şi simple, lăsaţi-i să mănânce, să alerge şi

— E ioace cât le place şi fiţi sigur că nu mănâncă niciodată prea mult şi 53 Svor avea deloc indigestie; însă dacă i-aţi ţinut înfometaţi jumătate din rmp şi ei vor Laşi miJiocui ca să scaPe de supravegherea voastră, se or despăgubi cu toată energia, vor mânca până vor crăpa. Pofta noastră e nemăsurată numai pentru că vrem să-i dăm alte reguli decât cele ale naturii; reglând totdeauna, prescriind, adăugind, tăind, nu facem nimic decât cu cântarul în mână; însă acest cântar este pe măsura fanteziilor noastre şi nu pe măsura stomacului nostru. Revin totdeauna la exemplele mele. La ţărani se găsesc totdeauna pâine şi fructe, iar copiii, ca şi oamenii nu ştiu ce este indigestia.

Dacă s-ar întâmpla totuşi ca un copil să mănânce prea mult, ceea ce nu cred că e posibil cu metoda mea, prin distracţii pe gustul său e uşor să-1 opreşti şi ai putea să ajungi să-1 laşi nemâneat, fără ca el să se gândească la acest lucru. Cum oare mijloace atât de sigure şi atât de uşoare scapă tuturor institutorilor? Herodot202) povesteşte că lidienii, bân-tu'iţi de o foamete cumplită, se gândiră să inventeze jocuri şi alte petreceri cu care înlocuiau foamea şi petreceau zile întregi fără să se gândească la mâncare*). Poate că savanţii voştri institutori au citit de o sută de ori acest pasaj fără să vadă cum ar putea să-1 aplice la copii. Vreunul din ei îmi va spune poate că un copil nu va lăsa bucuros mâncarea pentru a merge săsi înveţe lecţia. Dascăle, ai dreptate: nu mă gândeam la această distracţie.

Simţul mirosului este pentru gust ceea ce este vederea pentru pipăit: îl previne, îl înştiinţează despre modul cum trebuie să-1 impresioneze cutare sau cutare substanţă şi-1 face s-o caute sau s-o înlăture, după impresia pe care a primit-o mai înainte. Am auzit spunându-se că sălbaticilor mirosul le produce cu totul altfel de impresii decât nouă şi că ei judecă cu totul diferit mirosurile bune şi pe cele rele. In ceea ce mă priveşte, îmi place să cred că aşa e. Mirosurile sunt prin ele însele senzaţii slabe; ele pun în mişcare mai mult imaginaţia decât simţul şi nu impresionează atât prin ceea ce dau, cât prin ceea ce ne fac să aşteptăm de la ele. Presupuriând aceasta, e clar că gusturile unora, devenite prin telul lor de viaţă atât de diferite de gusturile celorlalţi, îi determină să aprecieze în mod deosebit savoarea şi, în consecinţă, şi mirosul care o tră-

2 Herodot, I, 94.

) Istoricii vechi sunt plini de vederi folositoare chiar şi atunci când faptele pe c jre fi le înfăţişează ar fi false. Noi nu ştim însă să scoatem nici o învăţătură adevărată din istorie; critica erudită absoarbe totul ca şi cum ar fi mai important ca un fapt să fie adevărat decât să putem scoate din ele o învăţătură utilă. Oamenii cu minte trebuie să privească istoria ca o ţesătură de fabule a cărei morală e foarte potrivită inimii omeneşti.

Dează. Un tătar va mirosi, desigur.

— O ciosvârtă împuţită de cal mort cu aceeaşi plăcere cu care un vânător de-al nostru miroase o potârniche pe jumătate stricată.

Există şi senzaţii mai slabe, cum ar fi efectul produs de mireasma florilor dintr-o grădină asupra unor oameni care umblă prea mult pentru ca să le mai placă plimbarea şi care nu muncesc destul ca să simtă voluptatea odihnei. Persoanele mereu înfometate nu vor simţi o mare plăcere pentru parfumuri care nu vestesc nimic de mâncare.

Mirosul este simţul imaginaţiei; dând nervilor un ton mai puternic, îi agită mult creierul; de aceea, el înviorează un moment temperamentul, dar, cu vremea, îl sleieşte. El are în amor efecte destul de cunoscute. Parfumul dulce al unui cabinet de toaletă nu e o cursă atât de slabă cum <*! Credem şi nu ştiu dacă trebuie să felicit sau să deplâng pe omul înţelept şi puţin sensibil, căruia mirosul florilor pe care le are la piept iubita sa nu 1-ar fi făcut să-i bată inima.

Mirosul nu trebuie să fie prea activ la prima vârstă, la care imaginaţia, însufleţită încă de puţine pasiuni, nu este deloc suoceptibilă de emoţie şi la care nu ai încă destulă experienţă ca să prevezi cu un simţ ceea ce ne poate vesti un altul. Dealtfel, această consecinţă este perfect confirmată prin observaţie şi este sigur că acest simţ este încă obtuz şi aproape şters la cea mai mare parte a copiilor. Nu pentru că senzaţia nu ar fi în ei tot aşa de fină şi poate mai fină decât la oameni, ci pentru că, neadăugând la aceasta nici o altă idee, nu se impresionează uşor de un sentiment de plăcere sau neplăcere şi nu le produce nici bucurie, nici plăcere, cum ni se întâmplă nouă. Cred că, fără să ies din acelaşi sistem şi fără să recurg la anatomia comparată a celor două sexe, se va găsi cu uşurinţă temeiul pentru care femeile, în general, sunt mai puternic impresionate de mirosuri, decât bărbaţii.

Se zice că sălbaticii din Canada au din tinereţe mirosul atât de subtil încât, deşi au câini, nu vor să se servească de ei la vânătoare, jucând ei înşişi rolul câinilor. Îmi închipui, în adevăr, că dacă am învăţa pe copii să-şi caute mâncarea, aşa cum îşi urmăreşte oâinele vânatul, am ajunge poate să ne perfecţionăm mirosul tot aşa de mult; însă nu văd, în fond, ce întrebuinţare prea utilă s-ar putea scoate din acest simţ, poate doar pentru a cunoaşte raportul său cu gustul. Natura a avut grijă să ne silească să înţelegem aceste raporturi. Ea a rânduit ca acţiunea acestui din urmă simţ să fie aproape inseparabilă de a celuilalt, aşezând organele respective unul lângă altul şi fixând în gură cadrul unei comunicări imediate între cele două în aşa fel încât nu putem gusta nimic fără să şi mirosim. Aş vrea numai ca aceste raporturi naturale să nu fie alterate pentru a înşela pe un copil, punând, de exemplu, într-o doctorie o substanţă aromată plăcută; căci atunci, nepotrivirea între cele două simţuri este prea mare ca să treacă neobservată; simţul cel mai activ absoarbe efectul celuilalt, iar copilul ia doctoria nu cu mai puţin dezgust; acest dezgust va cuprinde toate senzaţiile care-1 impresionează în acelaşi timp; în prezenţa celei mai slabe, imaginaţia îi va aminti şi de cealaltă; un parfum foarte plăcut nu mai este pentru el decât un miros dezgustător şi astfel, precauţiile voastre nechibzuite măresc numărul senzaţiilor neplăcute în dauna celor plăcute.

Îmi rămâne însă să vorbesc în cărţile următoare despre cultura203) C ni al şaselea simţ, numit bun simţ, nu atât pentru că este comun la t”ti oamenii, cât pentru că rezultă din folosirea bine rânduită a celorlalte °mturi şi pentru că ne instruieşte asupra naturii lucrurilor cu ajutorul tuturor înfăţişărilor lor. Acest al şaselea simţ n-are deci un organ particular; nu rezidă decât în creier, iar senzaţiile lui, pur interne, se numesc percepţii sau idei204). După numărul acestor idei se măsoară întinderea cunoştinţelor noastre; limpezimea, claritatea acestora determină justeţea spiritului, iar arta de a le compara între ele se numeşte raţiune umană. Astfel ceea ce numim raţiune senzitivă sau puerilă constă în formarea de idei simple prin ajutorul mai multor senzaţii, iar ceea ce numesc raţiune intelectuală sau umană constă în formarea de idei complexe cu ajutorul mai multor idei simple.

Presupunând deci că metoda mea ar fi cea a naturii şi că nu m-am înşelat aplicând-o, am adus pe elevul nostru, trecând prin ţinutul senzaţiilor, până la hotarele raţiunii puerile; cel dinţii pas pe care-1 vom face dincolo trebuie să fie un pas de om. Dar, înainte de a porni pe acest nou drum, să aruncăm un moment privirea asupra aceluia pe care 1-am străbătut. Fiecare vârstă, fiecare stare a vieţii are felul său de perfecţiune, felul său de maturitate care îi este proprie. Am auzit vorbindu-se adesea despre un om format; dar să considerăm un copil format: acest spectacol va fi mai nou pentru noi şi poate nu va fi mai puţin plăcut.

Existenţa fiinţelor este atât de rară şi atât de limitată, încât atunci când vedem numai ceea ce este, nu suntem niciodată mişcaţi. Himerele sunt cele oare împodobesc obiectele reale; iar dacă imaginaţia nu adaugă un farmec la ceea ce ne izbeşte, plăcerea stearpă pe care o simţim se mărgineşte la organul pe care-1 atinge şi lasă totdeauna inima rece. Pă-mântul împodobit cu abundenţa toamnei înfăţişează o bogăţie pe care ochiul o admiră, însă această admiraţie nu ne mişcă; ea vine mai mult din reflecţie decât din sentiment. Primăvara, câmpia aproape goală nu este încă acoperită cu nimic; pădurile nu dau deloc umbră1, verdeaţa de-abia mijeşte, iar inima e mişcată de această privelişte. Văzând natura astfel renăscând, simţi cum tu însuţi recapeţi viaţă; imaginea plăcerii ne înconjoară; acei însoţitori ai voluptăţii, acele dulci lacrimi totdeauna gata să însoţească orice sentiment plăcut sunt acum pe pleoapele noastre; însă priveliştea culesului de vie, oricât ar fi ea de însufleţită, de vie, de plăcută, o vei aprecia totdeauna cu un ochi sec.

De ce această diferenţă? Pentru că la spectacolul primăverii imaginaţia adaugă pe cel al anotimpurilor care trebuie s-o urmeze; la acei fragezi pe care-i observă ochiul se adaugă florile, fructele, um- >. Cultură” în accepţia de formare, educare.

Concepţia unui „simţ comun” care coordonează celelalte simţuri derivă din „losofia aristotelică, însă, în secolul al XVIII-lea, „simţul comun„ este diferit conceput de Locke, Condillac şi Buffon. La Rousseau, „simţul comun„ regulator este un fel de gândire fără organ, a cărui funcţie ontologică este dezvăluirea… Naturii lucrurilor”, pornind de la „aparenţe”. Adevărata sa precizare ar fi „enumind-o „raţiune puerilă sau senzitivă„, care ar conduce la „idei simple”, în vreme ce raţiunea intelectuală ar duce la ideile complexe (cf. J.- J. Rousseau, Ueuvres completez, IV Pleiade, p. 1407).

EMIL


C\par brele, câteodată misterele pe care acestea le pot acoperi. Ea reuneşte într-un moment timpuri care trebuie să se succeadă şi vede nu atât obiectele cum vor fi, ci cum doreşte ea să le vadă, pentru că alegerea depinde de ea. Toamna, dimpotrivă, nu ai de văzut decât ceea ce este şi) dacă vrei să ajungi la primăvară, iarna te opreşte, iar imaginaţia pătrunsă de ger îngheaţă pe zăpadă şi pe promoroacă.

Acesta este izvorul farmecului pe care-1 simţi privind o copilărie frumoasă, preferând-o perfecţiunii vârstei coapte. Când gustăm oare o plăcere adevărată iprivind un om? Atunci când amintirea faptelor sale ne face să mergem înapoi în viaţa lui şi-1 întinereşte, aşa-zis, în ochit noştri. Dacă ar fi să-1 considerăm aşa cum e sau să-1 presupunem aş; cum va fi la bătrâneţe, ideea naturii care decade şterge orice plăcere în noi. Nu este nici o plăcere să vezi un om care merge cu paşi mari spre mormânt, iar imaginea morţii urâţeşte totul.

Însă când îmi închipui un copil de zece-doisprezece ani, sănătos, viguros, bine format pentru vârsta sa, nu se trezeşte în mine nici o idee neplăcută, nici pentru prezent, nici pentru viitor; îl văd fierbând, vioi, neastâmpărat, fără grijă, fără prevedere obositoare şi apăsătoare, plin de fiinţa sa actuală şi bucurându-se de o plenitudine de viaţă care parcă ar vrea să se reverse. 11 prevăd apoi într-o altă vârsta, exercitându-şi simţurile, spiritul, forţele care se dezvoltă în el zi de zi şi despre care el dă noi probe în fiecare moment, îl privesc pe copil şi-mi place; mi-1 închipui om şi-mi place mai mult. Sângele lui arzător pare că-1 reîncălzeşte pe al meu, cred că trăiesc din viaţa lui, iar vioiciunea lui mă întinereşte. Când sună ceasul, ce schimbare! Deodată ochiul i se întunecă, veselia se şterge; adio bucurie, adio jocuri nebunatice. Un om sever şi supărat ia de mână, îi zice cu gravitate: Haide, domnule, şi-1 ia cu dânsul. Lq camera în care intră zăresc cărţi. Cărţi! Ce mobilă tristă pentru vârsta sa| Bietul copil se lasă târât, aruncă o privire de regret asupra a tot ceea ce-i înconjoară, tace şi pleacă cu ochii plini de lacrimi pe care nu îndrăzneştg să le verse şi cu pieptul plin de suspine pe care şi le înăbuşă.

O, tu, care n-ai să te temi de aşa ceva, tu pentru care nici un moment din viaţă nu e supărător şi plictisitor, tu care vezi făcându-se ziuă -fără nelinişte, înnoptându-se fără nerăbdare şi care nu numeri orele decât pentru plăcerile tale, vino, fericitule, dragul meu elev, să ne consolăm prin prezenţa ta de plecarea acestui nenorocit; vino… El soseşte, şi simţi la apropierea sa o emoţie de bucurie pe care o împărtăşeşte şi el. El vede în mine pe prietenul său, pe tovarăşul său, pe camaradul său de jocuri; el este sigur, văzându-mă, că nu va rămâne mult timp fără distracţii; nu vom depinde niciodată unul de altul, însă ne vom înţelege totdeauna şi nu ne vom simţi cu nimeni aşa de bine ca împreună.

Figura sa, ţinuta sa, înfăţişarea sa arată siguranţa şi mulţumirea; sănătatea îi străluceşte pe faţă; mersul său sigur îi dă un aer de forţă; pielea obrazului, delicată încă, fără să fie spălăcită, nu are nimic din moliciunea; femeiască; aerul şi soarele i-au dat de-aeum semnele onorabile ale sexului! Său; muşchii, încă rotunzi, încep să arate unele trăsături ale unei fizio-

— Formare; ochii săi, pe care nu-i aprinde încă deloc focul senti- ' CA. M. all toată seninătatea nativă*); lungi întristări nu i-au întunecat – lt-iY ri'virea; lacrimi fără sfârşit nu i-au brăzdat obrajii. Priviţi în defel P kj. 'repezij dar sigure, vioiciunea vârstei, fermitatea indepen-mişcan rjenţa exerciţiilor numeroase. Are înfăţişarea deschisă şi denţei, obraznică, nici înfumurată; privirea sa, care nu a stat libera, cărţi, nu-i cade pe stomac; nu e nevoie să-i zici: ridică-ţi Pirorj! Nici ruşinea şi nici teama nu 1-au făcut niciodată să-1 lase în jos. CaPc~'_i facem'loc în mijlocul adunării. Examinaţi-1, domnilor, întrebaţi-1 'ată încrederea; nu vă temeţi nici de supărările lui, nici de flecăreala fU„ nici de întrebările lui indiscrete. Să nu vă temeţi că va pune stăpî- -p voi, că va pretinde să vă ocupaţi numai el şi că nu veţi mai putea „capa de dânsul.

Nu aşteptaţi de la el nici cuvinte plăcute, nici să spună ceea ce i-aş fi dictat;' nu vă aşteptaţi decât la adevărul naiv şi simplu, fără podoabe, fără pregătire, fără vanitate. Vă va spune răul pe care 1-a săvârşit sau pe cel pe care-1 gândeşte tot atât de liber ca şi binele, fără să-1 preocupe deloc efectul pe care 1-a produs asupra voastră ceea ce a spus; se va folosi de cuvânt în toată simplicitatea lui originară.

Ţinem să prevedem un viitor bun pentru copii şi regretăm întotdeauna acel flux de inerţie care răstoarnă speranţele ce ni le sprijinim pe vreo vorbă fericită care le vine întâmplător copiilor pe limbă. Dacă elevul meu îţi insuflă rareori asemenea speranţe, nu-ţi va produce niciodată un asemenea regret, căci nu spune niciodată un cuvânt de prisos şi nu va flecari când ştie că nu va fi ascultat deloc. Ideile lui sunt limitate, dar lămurite; dacă nu ştie nimic pe dinafară, ştie multe prin experienţă. Dacă citeşte în cărţile noastre mai puţin bine decât alt copil, citeşte mai bine în cartea naturii; spiritul nu-1 are în limbă, ci în cap; posedă mai puţină memorie decât judecată; nu ştie să vorbească decât o singură limbă, dar înţelege ce vorbeşte; dacă nu ştie să spună aşa de bine ca alţii, în schimb ştie să lucreze mai bine decât ei.

Nu ştie ce este rutina, uzul, obişnuinţa; ceea ce a făcut ieri n-are nici o influenţă asupra a ceea ce face azi*). Nu urmează niciodată o formulă, nu se supune deloc autorităţii, nici exemplului şi nu acţionează, nici nu vorbeşte decât cum îi convine. In consecinţă, nu aşteptaţi de la el cuvân-tari dictate, nici maniere studiate, ci numai expresia fidelă a ideilor şi a conduitei care naşte din înclinările sale.

) Naţia, întrebuinţez acest cuvânt într-o accepţie italiană, neputându-i găsi un ' nn”- în franceză. Dacă n-am dreptate, nu are importanţă, numai să fiu în-

20.”) >T

*); Lativ”=de la naştere.

CiTaC-lia „iŞnuinţei vine din lenea naturală a omului, iar această lene creste băt-t. Şi m voia ei; faci mult mai uşor ceea ce ai mai făcut; drumul fiind obi -lt> Devine mai uşor de urmat. Se remarcă, de asemenea, că stăpânirea /şnuinţei este foarte mare asupra bătrânilor şi a oamenilor indolenţi şi foarte sufl Asupra copiilor şi a oamenilor vioi. Acest regim nu este bun decât pentru utilă. Slabe> Pe care-i slăbeşte şi mai mult din zi în zi. Singura obişnuinţă singu Copnl. Or e. ste” aceea de a se supune fără greutate necesităţii lucrurilor, iar srpf t a °bişnuinţă utilă pentru oamenii maturi este aceea de a se supune fără Ulate raţiunii. Oricare altă obişnuinţă este un viciu.

Veţi găsi la el câteva noţiuni morale care se raportează la starea sa actuală, dar nu veţi găsi niciuna despre starea oamenilor; şi la ce i-ar

142 servi asemenea idei, dat fiind că un copil nu e încă un membru activ al societăţii? Vorbi ţi-i de libertate, de proprietate, chiar de convenţii; ej poate să ştie*) atât; el ştie de ce ceea ce este al lui este al lui şi de ce ceea ce nu este al lui nu este al lui. Afară de aceasta nu mai ştie nimic

Dacă-i vorbiţi despre datorie, despre supunere, nu va înţelege nimiccomandaţi-i ceva şi nu va pricepe; spuneţi-i însă aşa: dacă îmi faci plăcerea cutare, ţi-o voi face şi eu la vreo ocazie; îndată se va grăbi să vă satisfacă, deoarece nu cere mai mult decât săşi întindă domeniul său şi să dobândească asupra voastră drepturi pe care le ştie inviolabile. Poate că nu va fi supărat să ocupe şi el un loc, să conteze, să fie socotit cinevadar dacă e împins de acest ultim motiv, înseamnă că a ieşit de-acuirî din natură şi că n-ai astupat bine dinainte toate porţile vanităţii.;

La rândul său, dacă are nevoie de un ajutor, îl va cere cu indiferenţă primului întâlnit; 1-ar cere regelui, aşa cum 1-ar cere şi servitorului său, căci pentru el toţi oamenii sunt încă egali. Vedeţi după aerul cu care cere că el simte că nimeni nu-i datorează nimic. Ştie că ceea ce cere se dă din bunăvoinţă, ştie, de asemenea, că omenia ne îndeamnă să fim 'binevoitori. Expresiile sale sunt simple şi laconice. Vocea sa, privirea, gestul său sunt ale unui om care e obişnuit deopotrivă cu îndatorirea şi cu refuzul. Nu e nici supunerea umilă şi târâtoare a unui sclav, nici accentul poruncitor al unui stăpân; este încrederea modestă în semenul său, nobila şi afectuoasa blândeţe a unei fiinţe libere, însă sensibile şi slabe, care cere ajutorul unei fiinţe libere, dar puternice şi binefăcătoare. Dacă îi acordaţi ceea ce vă cere, nu vă va mulţumi, dar va şti că a contractat o datorie. Dacă-1 refuzaţi, nu se va plânge deloc, nu va insista; ştie că e inutil. Nu-şi va spune: m-a refuzat; ci îşi va zice: nu se putea face; şi, după cum am mai spus, nu te răzvrăteşti deloc contra necesităţii în adevăr recunoscutep* Lăs'aţi-1 singur, liber, priviţi-1 acţionând fără să-i spuneţi nimic; luaţi l seama ce va face şi cum se va purta. Neavând nevoie să-şi probeze sieşi i că este liber, nu face niciodată nimic nesocotit, ci numai spre a face un i act de stăpânire asupra lui însuşi; nu ştie el oare că întotdeauna e stăpân perine? E iute, uşor, bine dispus; toate mişcările lui au vioiciunea vârstei; darnu vedeţi niciuna care n-are un scop. Orice ar vrea să facă, nu va întreprinde niciodată nimic mai presus de puterile sale, căci le-a încercat şi le cunoaşte bine; mijloacele sale sunt întotdeauna potrivite scopurilor sale şi rar va acţiona fără să fie sigur de succes. Privirea lui va fi atentă şi judicioasă; nu va întreba mereu prosteşte pe alţii despre tot ceea ce vede, dar va cerceta şi se va obosi el însuşi ca să afle ceea ce vrea să ştie, înainte de a întreba. Dacă ar intra în încurcături neprevăzute, s-ar tulbura mai puţin decât un altul; dacă există vreun risc, s-ar înfricoşa de asemenea mai puţin. Cum imaginaţia lui rămâne încă inac-

*) Variantă… en savoir jusque-lă. 11 şaiţ pourquoi U ne doit pas nuire ă autrui, afin qu'on ne lui nuise pas ă lui meme; U şaiţ.206)

206) variantă…: poate să ştie atât. El ştie de ce nu trebuie să facă rău altuia, spre a nu i se face lui însuşi; el ştie…

L nu s_a făcut nimic ca să-i fie deşteptată, nu vede decât ceea ce CARI ti vă Ş1 apreciază pericolele decât atât cit valorează şi îşi păstrează înest6' na sângele rece. Necesitatea 1-a apăsat prea des pentru ca să se 1 to. Aevolte împotriva ei; îi poartă jugul de la naştere, s-a deprins cu male totdeauna gata la orice.

6 ' Dacă lucrează sau dacă se amuză îi e tot una; jocurile lui sunt ocupa-] lui' nu e nici o diferenţă între ele. In tot ce face pune un interes

6 te 'face să râzi şi o libertate care place, arătând în acelaşi timp şi fTul său de gândire, şi sfera sa de cunoştinţe. Nu este oare spectacolul stei vârste un spectacol plăcut şi încântător, anume să vezi un copil f-umos, vioi şi vesel, mulţumit şi liniştit, cu înfăţişarea deschisă şi zâm-1, ' să-1 vezi că face, jucându-se, lucrurile cele mai serioase sau să-1 vezi ocupat foarte serios cu distracţiile cele mai uşuratice?

Vreţi acum să-1 judecaţi prin comparaţie? Puneţi-1 la un loc cu alţi copii şi lăsaţi-1 în voie. Veţi vedea îndată care este în adevăr cel mai bine format, care se apropie mai bine de perfecţiunea vârstei lor. Printre copiii citadini, niciunul nu este mai îndemânatic ca el, fiind şi mai puternic decât oricare dintre ei. Îi egalează în forţă pe copiii de ţărani şi-i întrece în iscusinţă, în tot ce ţine de puterea de înţelegere la vârsta copilăriei, el judecă, raţionează, prevede mai bine decât toţi. Dacă e vorba de a face ceva, de a alerga, de a sări, de a mişca diferite obiecte din loc, de a ridica greutăţi, de a aprecia distanţele, de a inventa jocuri, de a lua premii, ai zice că natura stă la ordinele lui, atât de uşor ştie să mlădieze orice lucru după voinţa sa. E făcut să îndrumeze, să-i conducă pe egalii săi; talentul, experienţa îi ţin loc de drept şi de autoritate, îmbrăcaţi-1 în orice haină şi numiţi-1 cum vreţi; n-are a face, el va fi întâiul peste tot, va fi pretutindeni conducătorul celorlalţi; ei vor simţi întotdeauna superioritatea lui asupra lor; fără a voi să comande, va fi stăpânul, iar ei, fără să creadă că se supun, se vor supune.

Ajuns la maturitatea copilăriei, el a trăit viaţa unui copil; n-a dobân-dit deloc. Perfecţiunea în dauna fericirii sale: dimpotrivă, acestea s-au sprijinit reciproc. Dobândind toată raţiunea vârstei sale, a fost fericit şi liber pe cât i-a permis să fie constituţia sa. Dacă secera fatală ar tăia în el floarea speranţelor noastre, n-ar trebui deloc să plângem nici pentru viaţa, nici pentru moartea lui, nu ne-am adinei durerile prin amintirea celor pe care i le-am fi produs; ne-am zice: s-a bucurat cel puţin de copilăria sa, nu 1-am făcut să piardă nimic din ceea ce i-a dat natura.

Marele neajuns al acestei prime educaţii este că ea nu e înţeleasă decât de oameni cu vederea clară şi că ochii vulgari nu văd decât un ştrengar, într-un copil crescut cu atâta grijă. Un preceptor se gândeşte mai mult la interesul său decât la al discipolului său; el caută să dovedească că nu-şi pierde vremea şi că merită banii care i se dau; îl înzestrează cu un bagaj de cunoştinţe facile, care pot fi etalate oricând, nu-1 interesează ca ceea ce îl învaţă să fie util, ci numai să fie judecat cu Uşurinţă. El acumulează fără alegere, fără discernământ o întreagă harababură în memoria sa. Când e vorba de examinarea copilului, acesta e PUS să-şi prezinte toată marfa; o desface, suntem mulţumiţi; apoi îşi strânge pachetul şi pleacă. Elevul meu nu e atât de bogat, el nu are

EMIL pachet de desfăcut, el nu are nimic de arătat decât pe sine însuşi. Or, un

~7TT copil, ca şi un om, nu se vede într-un singur moment. Unde sunt ob'ser-

144 vatorii care ştiu să sesizeze de la cea dintâi privire trăsăturile care-i caracterizează? Există, dar foarte puţini; şi la o sută de mii de părinii nu se va găsi unul din aceştia.

Întrebările prea numeroase plictisesc şi fac silă la toată lumea, CM atât mai mult la copii. După câteva minute atenţia lor scade, nu 'mai ascultă ceea ce întreabă un examinator încăpăţânat şi nu mai răspund decât la întâmplare. Acest fel de a-i examina este fără rost şi pedant-adesea, un cuvânt prins din zbor zugrăveşte mai bine simţurile şi spiritul lor, decât ar face-o nişte expuneri lungi; trebuie însă să fim atenţi ce acest cuvânt să nu fie nici dictat, nici întâmplător. Trebuie să ai tu însuţi multă judecată pentru a aprecia pe cea a unui copil.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   25   26   27   28   29   30   31   32   ...   72


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə