J. J. Rousseau

Dacă aş avea în grija mea un astfel de copil răsfăţat, as fi atent ca hainele sale cele mai bogate să fie cele mai incomode, care să-1 jeneze în permanenţă, 1-aş face să fie mereu constrâns, mereu supus în mii de feluri, as face ca libertatea şi veselia să fugă dinaintea măreţiei sale; dacă ar vrea să se amestece în jocurile altor copii mai simpli îmbrăcaţi, as face ca totul să înceteze şi să dispară de îndată, în sfârşit, 1-aş plic-tisi, 1-aş sătura în aşa fel de luxul său, 1-as face în aşa fel sclavul hainei sale aurite, încât aceasta să devină nenorocirea vieţii sale şi să privească cu mai puţină spaimă cea mai neagră închisoare decât podoabele sale. Atâta vreme cât copilul nu a fost supus prejudecăţilor noastre, prima lui dorinţă e aceea de a fi nestingherit şi liber; haina cea mai simplă, cea mai comodă, care-1 stinghereşte mai puţin este totdeauna cea mai preţuită.

Există o obişnuinţă potrivită exerciţiilor şi o alta mai potrivită odihnei. Odihna, lăsând umorilor o mişcare egală şi uniformă, apără corpul de schimbările aerului; exerciţiile, făcându-1 să treacă necontenit de la mişcare la repaus şi de la căldură la frig, trebuie să-1 deprindă cu aceste schimbări. De aici urmează că inşii care nu ies din casă şi cei sedentari trebuie să se îmbrace călduros pe orice vreme, ca să păstreze corpul într-o temperatură uniformă, aproape aceeaşi în toate anotimpurile şi în toate orele zilei. Cei care, dimpotrivă, vin şi merg pe vânt, pe soare, pe ploaie, care se mişcă mult şi îşi petrec timpul mai mult sub dzo169)

168) Pe vremea lui Rousseau nu se cunoşteau vitaminele. Scorbutul e produs de lipsa vitaminei C. In general, multe date privind igiena infantilă sunt de mult depăşite şi nu mai prezintă decât un interes istoric, lbj) Sub dio=în aer, afară.

Trebuie să fie totdeauna îmbrăcaţi uşor, spre a se obişnui cu toate schimbările aerului şi cu toate gradele de temperatură, fără să fie stânjeniţi. Aş sfătui şi pe unii, şi pe alţii să nu-şi schimbe hainele după anotimpuri, şi acesta va fi obiceiul statornic al lui Emil al meu; prin aceasta nu în-ţ'eleg că va purta vara hainele sale de iarnă, ca inşii sedentari, ci că va purta iarna hainele sale de vară, ca muncitorii. Acest din urmă obicei a fost urmat şi de cavalerul Newton tot timpul vieţii sale şi a trăit 80 de ani170).

, Capul să fie puţin sau deloc acoperit în orice anotimp. Vechii egipteni umblau totdeauna cu capul descoperit. Perşii şi-1 acopereau cu căciulă, purtând şi acum nişte turbane groase, a căror folosire, după Chardin171), este cerută de aerul ţării. Am observat, în altă parte172), deosebirea pe care o face Herodot173) între craniile perşilor şi ale egiptenilor, văzute pe un câmp de luptă. Cum este deci important ca oasele capului să devină mai tari, mai compacte, mai puţin fragile şi poroase, pentru ca să apere creierul nu numai de răni, dar şi de guturaiuri, de congestii şi de toate influenţele aerului, deprindeţi-i pe copiii voştri să umble vara şi iarna, ziua şi noaptea, cu capul descoperit. Iar dacă pentru curăţenie şi pentru a le ţine părul în ordine aţi vrea să le acoperiţi capul, să le puneţi peste noapte o scufiţă subţire, asemănătoare reţelei cu care îşi prind bascii părul. Ştiu că cele mai multe mame, impresionate mai mult de observaţia lui Chardin decât de temeiurile mele, vor crede că găsesc peste tot aerul Persiei; eu însă nu mi-am ales un elev european ca să-1 fac asiatic.

În general, punem prea multe haine pe copii şi aceasta mai ales în timpul primei copilării. Ar trebui mai curând să-i călim faţă de frig deoât faţă de căldură; un frig puternic nu-i supără niciodată dacă s-au deprins cu el de timpuriu; dar ţesutul pielii lor, încă fragedă şi moale, înlesnind prea mult transpiraţia, îi expune, prin căldura peste măsură, la o slăbire inevitabilă. Astfel s-a remarcat că mor mai mulţi copii în luna august deciât în oricare altă lună. Dealtfel, pare stabilit, comparând popoarele din nord cu cele din sud, că omul devine mai puternic suportând excesul de frig decât excesul de căldură, însă, pe măsură ce copilul creşte şi i se întăresc fibrele, deprindeţi-1 puţin câte puţin să înfrunte razele soarelui; printr-o gradare treptată, îl deprindeţi fără pericol cu căldu-”ile zonei toride.

Locke, printre normele virile şi chibzuite pe care ni le dă, cade în contradicţii la, care nu ne-am aştepta la un gânditor atât de exact. Acelaşi om care vrea

70) E vorba de Newton (1642-1727), autorul celebrelor Principii matematice ale jilosofiei universale, care a descoperit legea atracţiei universale.

? 1) Chardin (1643-1713), giuvaergiu, apoi călător (în scopuri ştiinţifice şi de stat); a scris despre o călătorie în Persia (citată pe larg de Rousseau în cartea a iV-a din Emil).

2) în Scrisoarea către d'Alembert asupra spectacolelor, p. 189, primă ediţie.

3) Referinţa la Herodot e luată din Montaigne (Eseuri, I, 35), notează S a 11 w u r k

(op. Cit., voi. I, p. 152). Herodot observase că, după o bătălie între egipteni şi perşi, s-a constatat că morţii din oastea egipteană aveau ţeasta capului mult mai tare decât la perşi; egiptenii umblau din copilărie cu capul descoperit, în vreme ce perşii şi-1 acopereau cu fesuri şi turbane.

R. Ea ca atunci oând sunt încălziţi să bea apă rece, nici să se culce pe pă-înt în locuri umede*). Dar de vreme ce vrea ca: pantofii copilului să fie daţi în orice timp, şi-i vor uda mai puţin oare oând va fi cald? Şi nu se ot face °are î'n Privinţa corpului în raport cu picioarele aceleaşi inducţii ne care le face în privinţa picioarelor în raport cu mâinile, şi în privinţa corpului în raport cu faţa? Dacă vrei, îi vom spune, ca omul să fie numai faţă, de ce mă dezaprobi dacă vreau să fie numai picioare?

Pentru a împiedica copiii să bea când le e cald, el prescrie să-i obişnuieşti să mănânce, înainte de a bea, o bucată de pâine. Este un lucru destul de ciudat ca atunci când copilului îi este sete să trebuiască să-i dai să mănânce. Aş prefera ca atunci când îi e foame să i se dea să bea. Niciodată nu voi fi convins că primele noastre pofte ar fi atât de dezordonate, încât să noi le poţi satisface fără să ne expunem să pierim. Dacă era aşa, neamul omenesc s-ar fi distrus de o sută de ori înainte de a se fi învăţat ceea ce trebuie făcut pentru a-1 conserva.

Ori de câte ori îi va fi sete. Lui Emil, vreau să i se dea de băut; vreau să i se dea apă curată şi fără nici o pregătire, să nu fie nici măcar dezmorţită, chiar dacă ar fi lac de năduşeală şi ne-am afla în miezul iernii. Singura grijă pe care o recomand este de a se deosebi calităţile apelor. Dacă e apă de râu, daţi-i-o îndată aşa cum o luaţi; dacă e apă de izvor, lăsaţi-o câtva timp să se aerisească înainte de a o bea. In anotimpurile calde, râurile sunt calde; nu e tot aşa cu izvoarele, care nu sunt în contact cu aerul; trebuie deci să aşteptăm să aibă aceeaşi temperatură ca atmosfera. Iarna, dimpotrivă, apa de izvor este în această privinţă mai puţin periculoasă decât apa de râu. Dar nu e natural şi nici frecvent să fii iarna transpirat, mai ales în aer liber, căci aerul rece, atingând neîncetat pielea, trimite sudoarea înăuntru şi împiedică porii să se deschidă îndeajuns pentru a o lăsa să treacă. Or, eu nu pretind ca Emil să facă exerciţii iarna la gura sobei, ci afară, în plin câmp, în zăpadă. Cât timp nu se încălzeşte decât făcând şi aruncând bulgări de zăpadă, să-1 lăsăm să bea când îi e sete; numai să continue să facă exerciţii după ce a băut şi atunci nu ne temem de nici un accident. Dacă asudă făcând alt exerciţiu şi îi este sete, să bea apă rece chiar atunci. Aveţi numai grijă să meargă' ceva mai departe şi încetişor ca să găsească apa. Mergând pe frigul ce se presupune, el va ajunge acolo destul de răcorit pentru a putea bea fără nici un pericol. Luaţi mai cu seamă aceste măsuri fără ca el să observe. Prefer să fie câteodată bolnav decât să fie neîncetat cu gândul la sănătatea lui.

Copiii au nevoie de un somn lung, pentru că fac foarte multă mişcare. Somnul serveşte de corectiv exerciţiului; vedem, de asemenea, că ei au trebuinţă de amândouă. Timpul de odihnă este noaptea; el este marcat de natură. E o observaţie sigură că somnul e mai liniştit şi mai dulce cât timp soarele e sub orizont şi că aerul încălzit de razele sale nu menţine simţurile noastre într-o linişte prea mare. Astfel, obişnuinţa cea

*) Ca şi cum băieţii de ţărani şi-ar alege un loc bine uscat ca să se aşeze sau ca să se culce pe el şi că s-ar fi auzit vreodată spunându-se că umiditatea pământului ar fi făcut rău vreunuia din ei. Dacă ai asculta în privinţa aceasta pe medici, ai crede că sălbaticii sunt paralizaţi de reumatisme.

IIL mai sănătoasă este, desigur, să te culci şi să te scoli odată cu soarele. De aici urmează că, în climatele noastre, omul şi animalele au în general nevoie, să doarmă mai mult iarna decât vara. Insă viaţa civilă174) nu este atât de simplă, de naturală, atât de ferită de revoluţii, de accidente, ca să-1 poţi obişnui pe om cu această uniformitate în aşa fel, încât să i-o faci necesară. Fără îndoială, trebuie, să te supui regulilor; însă prima regulă este aceea de a le putea încălca fără risc atunci când necesitatea o cere. Nu moleşi deci fără rost pe elevul tău printr~un somn încontinuu liniştit, care să nu fie niciodată întrerupt. Supune-1 întâi fără sfială legii naturii; dar nu uita că, trăind între noi, el trebuie să fie mai presus de această lege, că trebuie să se poată culca târziu şi scula de dimineaţă, că poate fi deşteptat brusc, că poate petrece noaptea pe picioare, fără să-i fie neplăcut, începând destul de timpuriu, pro-cedând întotdeauna încetişor şi treptat, deprinzi temperamentul cu aceleaşi lucruri care 1-ar distruge dacă 1-ai supune lor când omul este deja gata format.

Este important să se obişnuiască mai întâi să doarmă în condiţii rele; e mijlocul de a nu i se mai părea nici un pat rău. In general, viaţa aspră, odată schimbată în obişnuinţă, înmulţeşte senzaţiile plăcute; viaţa moleşită pregăteşte o mulţime nesfârşită de senzaţii neplăcute. Cei crescuţi prea delicat nu-şi mai găsesc somnul decât pe puf; cei deprinşi să se culce pe scândură îl găsesc peste tot; nu există pat tare pentru omul care adoarme când se culcă.

Un pat moale, în care te acoperi cu o plapumă de puf, topeşte şi dizolvă, într-un fel spus corpul. Rinichii înfăşuraţi prea cald se încing. De aici rezultă adesea piatra175) sau alte neajunsuri şi, negreşit, o constituţie delicată care provoacă toate neajunsurile.

Patul cel mai bun este cel care dă un somn mai bun, este cel pe care-1 preparăm, Emil şi cu mine, în timpul zilei. Nu avem nevoie să ni se' aducă sclavi din Persia ca să ne facă patul; arând pământul ne pregătim salteaua.

Ştiu din experienţă că atunci când un copil e sănătos, poţi să-1 faci să doarmă sau să vegheze după voie. Când copilul e culcat şi vorba lui supără pe guvernantă, ea îi zice: Dormi; este ca şi cum i-ar zice: Fii sănătos când e bolnav. Adevăratul mijloc de a-1 face să doarmă este să-1 faci să se plictisească. Vorbeşti atâta încât să fie silit să tacă, şi va adormi îndată: predicile sunt totdeauna bune la ceva; o predică valorează cât' legănatul; dar dacă folosiţi acest narcotic seara, feriţi-vă de a-1 folosi ziua.

Voi trezi câteodată pe Emil, nu atât de teama să nu se obişnuiască să doarmă prea mult, decât pentru a-1 obişnui cu toate; chiar de a fi deşteptat în mod brusc. Mai mult,. Aş avea puţin talent în meseria mea dacă n-aş şti să-1 silesc a se deştepta singur şi a se scula, altfel spus, după voinţa mea, fără să-i spun vreun cuvânt.

Dacă nu doarme destul, îl las să întrevadă pentru mâine o dimineaţă plictisitoare şi atunci el însuşi va socoti că va fi în'câştig cu cât va dormi mai mult: dacă doarme mult îi arăt la deşteptare o plăcere pe gustul său.

174) Adică: viaţă socială.

175) Calcul renal.

Dacă vreau să se scoale la o anumită oră, îi spun: Mâine, la oria şase, CARTE

— E pleacă la pescuit, se va merge la plimbare în cutare Ide; vrei să mergi?

Consimte, mă roagă să-1 deştept; îi promit sau nu-i promit, după trebuinţă; dacă se deşteaptă prea târziu, mă găseşte plecat. Va fi o nenoro-/~cjre dacă nu va învăţa curând să se deştepte singur.

Dealtfel, dacă s-ar întâmpla, ceea ce este rar, ca vreun copil indolent să fie înclinat să stea în lenevie, nu trebuie să-i îngăduim această înclinare în care s-ar amorţi cu totul, ci să-i dăm un stimulent care să-1 trezească. Se înţelege bine că nu este vorba să-1 facem să acţioneze prin forţă, ci să-1 atragem prin vreo dorinţă care să-1 stimuleze, iar această dorinţă, scoasă cu discernământ din ordinea naturii, ne conduce în acelaşi timp la două scopuri.

Nu-mi închipui nimic din ceea ce, cu puţină îndemânare, n-ar putea insufla gustul, chiar patima la copii, fără vanitate, fără emulaţie, fără gelozie. Vioiciunea, spiritul lor imitativ le sunt de ajuns; îndeosebi veselia lor naturală, instrumentul cel mai sigur de care n-a ştiut să se folosească niciodată un preceptor. In toate jocurile în care ei sunt convinşi că nu este vorba decât de un joc, suferă fără să se plângă şi chiar râzând, ceea ce n-ar suferi altfel niciodată fără să verse torente de lacrimi. Posturile lungi, lovitura, arsura, oboselile de tot felul constituie plăcerile tinerilor sălbatici, probă că durerea însăşi are pregătirea sa care-i poate înlătura amărăciunea. Dar nu toţi dascălii ştiu să pregătească acest fel de plăcere, şi nici toţi discipolii să le savureze fără dezgust. Lată-mă din nou, fără să bag de seamă, rătăcit printre excepţii.

Ceea ce nu comportă însă nici o excepţie este faptul că omul este supus durerii, relelor speciei sale, accidentelor, primejdiilor de moarte, în sfârşit morţii; cu cât îl vei familiariza cu toate aceste idei, cu atât îl vei vindeca de sensibilitatea supărătoare care adaugă răului nerăbdarea în suportarea lui; cucât îl vei „deprinde cu suferinţele care-1 pot atinge, cu atât se va înlătJura, cum ar fi spus Montaigne, ascuţimea lucrurilor necunoscute176) şi, de asemenea, îi vom face sufletul mai invulnerabil şi tare; corpul său va fi îmbrăcat în zale de oţel, de care se vor lovi toate săgeţile de care ar putea fi atins. Chiar apropierea morţii nefiind moartea, aproape că n-o va simţi ca atare; el nu va muri, ca să zicem aşa, va fi sau viu, sau mort, nimic mai mult. Despre el, acelaşi Montaigne ar fi putut spune ce-a spus despre un rege al Marocului177), că nimeni n-a trăit aşa înainte în moarte. Statornicia şi fermitatea sunt, ca şi celelalte virtuţi, învăţate în copilărie; însă nu le predăm copiilor învăţând numele lor, ci le predăm făcându-i să le simtă fără să ştie ce sunt.

În ceea ce priveşte însă moartea, cum ne vom purta cu elevul nostru când e vorba de pericolul variolei, îl vom inocula în primii ani sau vom aştepta să-1 ia în mod natural? Primul mod, mai conform practicii noastre, fereşte de pericol vârsta la care viaţa este cea mai preţioasă,

176) Cf. M o n t a i g n e, Eseuri, I, 19.

177) Cf. Montaigne, Eseuri, II, 21.

ÎL riscându-i-o în aceea la care ea e de mai puţin preţ, dacă totuşi poate fi ~ denumită risc o inoculare bine făcută1773).

' Al doilea mod este însă mai propriu principiilor noastre generale, de a lăsa ca natura să acţioneze total cu îngrijirile pe care ea ţine să le ia singură şi pe care le părăseşte de îndată ce omul se amestecă în ele. Omul naturii este totdeauna pregătit: să-1 lăsăm să fie inoculat de acest meşter, el va alege mai bine momentul decât noi.

Să nu conchideţi că dezaprob inocularea; căci raţionamentul pe baza căruia îl scutesc de ea pe elevul meu s-ar potrivi foarte rău la ai voştri. Educaţia voastră îi pregăteşte să nu scape de vărsat când se vor îmbolnăvi; dacă 1-aţi lăsa să vină din întâmplare, este probabil că ei ar pieri. Observ că în diferite ţări oamenii se opun cu atât mai mult inoculării cu cât ea devine mai necesară, iar motivul se simte cu uşurinţă. N-aş dori să tratez acest subiect pentru Emil al meu. Va fi inoculat sau nu va fi, după timp, loc, împrejurări: aceasta este aproape indiferent pentru el. Dacă îi dăm vărsatul vom avea avantajul de a prevedea şi de a cunoaşte dinainte boala sa; aceasta este ceva; dacă însă îl va lua în mod natural, îl vom fi scăpat de medic, ceea ce este şi mai mult.

O educaţie exclusivă, care tinde numai să deosebească de popor pe cei care au primit-o, preferă totdeauna învăţăturile cele mai costisitoare în locul celor mai comune şi prin aceasta celor mai utile. Astfel, tinerii cu educaţie îngrijită învaţă să călărească fiindcă acest exerciţiu costă mult; dar aproape niciunul din ei nu învaţă să înoate, pentru că nu costă nimic şi pentru că orice meseriaş poate să ştie să înoate ca oricare altul. Totuşi, chiar fără să fi făcut academia178), un călător încalecă pe cal, se ţine şi se serveşte destul de el la nevoie; în apă însă, dacă nu înoţi, te îneci şi nu poţi înota dacă n-ai învăţat, în fine, nu eşti obligat să încaleci ca să-ţi pui viaţa în pericol, câtă vreme nimeni nu e sigur că va evita un pericol la care e atât de des expus. Emil se va simţi în apă ca pe uscat. Dacă ar putea trăi în toate elementele! Dacă 1-am putea învăţa să zboare în aer, 1-aş face vultur; 1-aş face o salamandră179) dacă s-ar putea deprinde cu focul.

Multora le e teamă să nu se înece copilul învăţându-1 să înoate; că se îneacă învăţând sau pentru că n-a învăţat, va fi întotdeauna greşeala voastră. Numai vanitatea ne face temerari; nu suntem deloc vanitoşi când nu ne vede nimeni; Emil nu va fi, chiar dacă 1-ar vedea universul întreg. Cum exerciţiul nu depinde de risc, într-un canal din parcul casei*va învăţa să treacă Helespontul180); dar trebuie să se deprindă şi cu riscul, pentru ca să înveţe să nu se piardă în faţa lui; aceasta este o parte esenţială a uceniciei de care vorbeam adineauri. Dealtfel, fiind atent să măsor pericolul cu forţele sale şi să-1 împart întotdeauna cu el, nu mă

177 a) pe vremea lui Rousseau, vaccinarea se efectua în mod preventiv prin puroi luat de la bolnavi.

178) Adică: fără studii speciale de călărie.

179) Rousseau, observa Petitain, pare a împărtăşi aici o prejudecată veche, lipsită de orice temei, care atribuia salamandrei posibilitatea de a trăi în foc; menţiunea ei în context are desigur numai rostul să dea mai multă vioiciune ideii expuse.

18°) Helespont e numele antic al strâmtorii Dardanele.

Voi teme de nici o imprudenţă, de vreme ce voi purta grija conservării CARTEA lui potrivit grijii pe care trebuie să mi-o port mie.

Un copil e mai mic d soit un om: n-are nici forţa, nici raţixineia lui; 113 însă vede şi înţelege tot aşa de bine ca el, sau aude tot aşa de bine ori – aproape tot atât de bine ca el; are gustul tot aşa de sensibil, deşi îl are/mai puţin delicat, şi distinge tot atât de bine mirosurile, deşi nu participă cu aceeaşi plăcere a simţurilor. Cele dinţii facultăţi oare se dezvoltă şi se perfecţionează în noi sunt simţurile. Acestea sunt deci cele dintâi pe care trebuie să le cultivăm; sunt singurele pe care le uităm sau cele pe care le neglijăm cel mai mult.

A exercita simţurile nu înseamnă numai a le întrebuinţa; înseamnă a învăţa, ca să zic aşa, să simţi; căci noi nu ştim nici să pipăim, nici să vedem, nici să auzim decât aşa cum am învăţat.

Există un exerciţiu cu totul natural şi mecanic, care face corpul robust fără să dea de lucru judecăţii: a înota, a alerga, a sări, a învârti sfârleaza, a arunca cu pietre; toate acestea sunt foarte bune; dar n-avem oare decât braţe şi picioare? Nu mai avem şi ochi şi urechi, iar acestea sunt oare de prisos în folosirea celor dintâi? Deci, nu vă exercitaţi numai forţele, ci exercitaţi-vă toate simţurile care le conduc; scoateţi din fiecare din ele tot folosul posibil. Verificaţi apoi impresia unuia prin impresia celuilalt. Măsuraţi, socotiţi, cântăriţi, comparaţi. Nu întrebuinţaţi forţa decât numai după ce aţi apreciat rezistenţa; faceţi întotdeauna în aşa fel ca evaluarea efectului să preceadă întrebuinţarea mijloacelor. In-teresaţi-1 pe copil să nu facă niciodată sforţări nesatisfăcătoare sau de prisos. Dacă-1 deprindeţi să prevadă efectele tuturor mişcărilor sale şi să-şi îndrepte erorile prin experienţă, nu este oare limpede că el va deveni cu atât mai judicios cu cât va fi mai activ?

E vorba să se dea la o parte un corp greu? Dacă ia o pârghie prea lungă, va face risipă de mişcare; dacă o va lua prea scurtă, nu va avea destulă putere; experienţa îl va putea învăţa să aleagă tocmai băţul care îi trebuie. Această înţelepciune nu este deci mai presus de vârsta sa. E vorba să ducă o greutate? Dacă vrea să ia una atât de grea cât poate s-o ducă şi să nu mai încerce una pe care n-o poate ridica, nu va fi silit să socotească greutatea din ochi? Ştie să compare cantităţi de aceeaşi materie şi de diferite mărimi? Să aleagă între două mărimi egale a două materii diferite; va trebui să se ostenească a compara greutatea lor specifică. Am văzut un tânăr foarte bine crescut, care n-a voit să creadă, până n-a văzut, că o găleată plină cu talaş de lemn de stejar e mai uşoară decât aceeaşi găleată plină cu apă.

Nu suntem deopotrivă stăpâni pe întrebuinţarea tuturor simţurilor noastre. Este unul, anume pipăitul, a cărui acţiune nu e întreruptă niciodată în timpul veghei; el a fost răspândit pe întreaga suprafaţă a corpului nostru ca o pază continuă pentru a ne înştiinţa despre tot ceea ce-1 poate supăra. El este, de asemenea, acel simţ prin care, cu voie sau fără voie, dobândim mai repede experienţă prin acest exerciţiu continuu şi pe care, în consecinţă, avem mai puţină nevoie să-1 cultivăm în mod deosebit. Totuşi observăm că orbii au pipăitul mai sigur şi mai fin decât noi, deoarece, neputând fi călăuziţi de vedere, ei sunt siliţi să înveţe a scoate numai cu ajutorul primului simţ judecăţile pe care nouă ni le

Furnizează celălalt. De ce, aşadar, nu ne-am exercita să umblăm ca ei în întuneric, să cunoaştem corpurile pe care le putem atinge, să apreciem obiectele care ne înconjoară, să facem noi, într-un cuvânt, noaptea şi fără lumină tot ceea ce fac ei ziua fără ochi? Cit timp soarele luminează, noi suntem avantajaţi; în întunecimi, ei sunt la rândul lor călăuzele noastre. Suntem orbi jumătate din viaţă; cu deosebirea că adevăraţii orbi ştiu totdeauna să se conducă, iar noi nu îndrăznim să facem un pas' pe întuneric. Avem luminare, mi se va spune. Ce, totdeauna cu maşini? Cine vă asigură că le puteţi avea pretutindeni, după trebuinţă? În ceea ce mă priveşte, prefer ca Emil să aibă ochii în vârful degetelor decât în prăvălia unui lumânărar.

Dacă ai fi închis într-o casă în mijlocul nopţii, bate din palme; vei distinge, după răsunetul locului, dacă spaţiul e mare sau mic, dacă eşti la mijloc sau într-un colţ. La jumătate de pas de zid, aerul mai puţin ambiant şi mai răsfrânt îţi produce o altă senzaţie în obraz. Rămâi pe oc şi întoarce-te succesiv în toate părţile; dacă e vreo uşă deschisă ţi-o irată un uşor curent de aer. Eşti pe o corabie? Vei şti, după modul cum e loveşte aerul în obraz, nu numai în ce direcţie mergi, dar şi dacă firul pei te duce încet sau repede. Aceste observaţii şi alte multe asemănă-oare nu se pot face decât noaptea; oricâtă atenţie am vrea să le dăm în lină zi, vom fi ajutaţi sau distraţi de vedere şi ele ne vor scăpa. Totuşi u e vorba aici nici de mâini, nici de baston. Câte cunoştinţe vizuale poţi obândi prin pipăit, chiar fără să fi pipăit nimic!

Multe jocuri de noapte. Acest sfat este mai important decât s-ar pă-=a. Noaptea înspăimântă în mod firesc pe oameni şi uneori animalele*), aţiunea, cunoştinţele, spiritul, curajul îi salvează puţin pe oameni de: est tribut. Am văzut oameni cu raţiune, spirite puternice, filosofi, mili-iri curajoşi ziua, tremurând noaptea ca femeile la zgomotul unei frunze, î atribuie această spaimă poveştilor auzite de la doici; ne înşelăm: ea e o cauză naturală. Care este această cauză? Aceeaşi care face pe surzi încrezători şi poporul superstiţios: nerecunoaşterea lucrurilor care ne conjoară şi a tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru*).

) Această spaimă este foarte evidentă cu prilejul marilor eclipse de soare, i Iată încă o altă cauză bine explicată de. Către un filosof a cărui carte o citez adesea şi ale cărui vederi profunde mă instruiesc şi mai adesea. „Dacă, din împrejurări particulare, nu putem avea o idee justă despre distanţă şi nu putem aprecia obiectele decât prin mărimea unghiului sau mai degrabă prin imaginea care o formează în ochii noştri, noi ne înşelăm în mod necesar asupra mărimii acestor obiective. Toată lumea a putut verifica în timpul unei călătorii făcute noaptea, că luăm un tufiş apropiat drept un arbore mare de care suntem departe sau luăm un arbore mare îndepărtat drept un tufiş din vecinătatea noastră; la fel, dacă nu cunoaştem obiectele prin forma lor şi nu ne putem forma pe această cale nici o idee despre distanţă, ne vom înşela iarăşi în mod necesar. O muscă care va trece cu repeziciune foarte aproape de ochii noştri ne va părea în acest caz a fi o pasăre aflată la o distanţă foarte mare; un cal care ar sta nemişcat în mijlocul câmpului şi ar avea o atitudine similară, de exemplu, cu cea a unei oi, nu ni se va părea decât o oaie mare atâta timp cât nu vom recunoaşte că e un cal; însă de îndată ce-1 vom recunoaşte, el ni se va părea imediat mare cât un cal şi vom rectifica pe loc prima noastră judecată”.