J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə23/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   72

Ce caş? Era un caş de Elveţia, de Brie sau de Olanda? Dacă copilul nu a văzut deloc corbi, ce câştigi dacă-i vorbeşti despre ei? Dacă a văzut, cum îşi va închipui că ţine în ciont un boţ de caş? Să facem; otdeauna imagini după natură.

*) E a doua şi nu prima, cum a observat foarte bine dl. Formey. (A doua din

Cartea I a FABULELOR lui La Fontainen. N).

3 a) In redarea acestei fabule, am ţinut seama şi de traducerea românească a Fabulelor lui La Fontaine, de A. Ţâţa, E. L. U. Bucureşti, 1969, p. 52.

Jupâna Vulpe, ademenită-ndată de miros, încă un jupân! Aici e bine ca titlu: e meşter cunoscut în şireteniile gcteşugului său. Trebuie să spui ce este o vulpe şi să deosebeşti natura i de caracterul convenţional pe care-1 are în fabulă.

G Ademenită! Acest cuvânt nu e uzitat. Trebuie explicat; trebuie să cpui că nu se mai foloseşte decât în poezie153b). Copilul va întreba de g se vorbeşte altfel în poezie decât în proză. Ce-i veţi răspunde?

Ademenită de mirosul caşului! Această brânză pe care o ţinea un corb cocoţat pe o creangă trebuie să fi avut un miros tare pentru ca să fie simţit de vulpe într-o pădure sau în vizuina sa! In acest fel vreţi să deprindeţi elevul vostru cu acel spirit de critică judicioasă care nu se lasă convins decât de lucruri bine dovedite şi ştie să deosebească adevărul de minciună în povestirile altuia?

H spuse pe un ton mieros: li spusei Deci vulpile vorbesc. Ele vorbesc, aşadar, aceeaşi limbă ca şi corbii, înţeleptule învăţător, ia seama! Cântăreşte bine răspunsul înainte de a-1 da. Are mai mare importanţă decât socoteşti.

Al bună ziua, domnule Corb

Domnule! Acest titlu va fi luat în bătaie de joc de copil înainte de a şti că este un titlu de onoare153c)…

Că sunteţi zău, ca din cutie scos

Umplutură, redondanţă inutilă. Copilul, văzând cum se repetă acelaşi lucru în alţi termeni, învaţă să vorbească deslânat. Dacă spuneţi că această redondanţă este un artificiu al autorului, că ar intra în preocuparea vulpii care vrea să pară că-şi înmulţeşte laudele cu cuvinte, această scuză va fi bună pentru mine, însă nu pentru elevul meu. Fără să mint, dacă glasul dumitale

Fără să mint! Deci minţim uneori! Unde va ajunge copilul dacă îi vei spune că vulpea nu spune fără să mint decât pentru că ea minte? Pe cit v-arată penele frumos

Pe cit arată! Ce înseamnă acest cuvânt? Învăţaţi pe copil să compare calităţile atât de diferite ca vocea şi penajul. Veţi vedea cum vă va înţelege.

Aţi fi Phoenixul locuitorilor acestei păduri

Phoenix! Ce este un phoenix? Lată-ne deodată cufundaţi în mincinoasa antichitate, aproape în mitologie.

Locuitorul acestei păduri! Ce discurs figurat! Linguşitorul îşi înnobilează vorbele şi-i dă mai multă demnitate pentru a-1 face mai seducător. Un copil va înţelege oare această fineţe? Ştie el, poate el oare şti ce este un stil nobil şi un stil vulgar?

! 3b) Cuvântul „allecher”=adememL, este cel despre care vorbeşte Rousseau în context.

M c) In text Rousseau mai pune şi varianta „Monsieur du Corbeau”, arătând că ea necesită alte lămuriri înainte de a explica acest du.

La aceste cuvinte, corbul saltă de bucurie

Trebuie să fi trăit de-acum pasiuni destul de vii pentru a simţi această expresie proverbială.

Şi, ca să-şi arate frumoasa voce

Nu uitaţi că pentru a înţelege acest vers, copilul trebuie să ştie ce e vocea frumoasă a corbului.

Deschide larg pliscul, prada-i cade

Acest vers e admirabil, armonia dă imaginea. Văd deschis un cioc mare, urât; aud cum cade brânza printre ramuri: însă acest fel de frumuseţi sunt pierdute pentru copii.

Şi vulpea înghiţind-o îl dăscăleşte:

Iată-dar bunătatea transformată în prostie. Desigur, nu pierdem timpul ca să instruim copiii.

Află că orice linguşitori

Maximă generală! Nu e pentru noi.

Trăiesc pe seama cui le dă crezare

Niciodată un copil de zece ani nu va înţelege acest vers.

Lecţia aceasta preţuieşte cât un boţ de caş.

Aceasta se înţelege şi cugetarea este foarte bună. Totuşi, se vor găsi puţini copii care ar şti să compare o lecţie cu o brânză şi care n-ar prefera brânza lecţiei. Va trebui deci să-i faci să înţeleagă că aici e vorba de o glumă. Câtă fineţe pentru nişte copii!

Corbul, ruşinat şi confuz, Alt pleonasm; dar acesta nu e scuzabil.

Jură, dar cam târziu, că n-o să mai fie păcălit.

Jură! Care e dascălul atât de stupid care să încerce să explice copilu-ui ce este un jurământ?

Iată multe amănunte; destul de puţine totuşi din câte ar trebui pentru i analiza toate ideile acestei fabule. Şi să le reduci la ideile simple şi ele-nentare din care e compusă fiecare din ele. Însă cine crede că are nevoie e această analiză pentru a se face înţeles de către tineret? Nimeni dintre. Oi nu este atât de filosof pentru a şti să se pună în locul unui copil. Să Decern acum la morală.

Întreb dacă trebuie să-i înveţi pe copiii de şase ani că există oameni are linguşesc şi mint pentru a trage folos? Ai putea cel mult să le arăţi î există glumeţi care râd de copii şi-şi bat joc, în ascuns, de proasta lor anitate; dar brânza strică tot; vor învăţa mai bine cum s-o facă să cadă în ciocul altuia decât să n-o lase să cadă din ciocul lor. Aici e al doilea iradox al meu şi nu e cel mai puţin important.

Urmăriţi copiii când învaţă fabule şi veţi vedea că, atunci când sunt stare să facă aplicarea, fac mai totdeauna o aplicare contrară inten-? I autorului şi că, în loc să observe defectul de care vrei să-1 vindeci u să-1 fereşti, sunt înclinaţi să iubească viciul prin care te foloseşti de Sectele altora. In fabula precedentă, copiii râd de corb, dar toţi au simtcentru vulpe. In fabula care urmează153d) credeţi că le daţi ca CARTEA „

P3 „înlu greierele; dar deloc, ei vor alege furnica. Nu ne place să ne -7 eXe-1inr ei vor lua întotdeauna rolul cel frumos; este alegerea amorului *

U nriu este o alegere foarte naturală. Or, ce lecţie cumplită pentru prnilărie! Cel mai odios dintre toţi monştrii ar fi un copil avar şi rău, re ar şti ce-i ceri şi ce-i refuzi. Furnica face şi mai mult, ea îl învaţă

S iei în râs când refuzi pe cineva. _ în toate fabulele în care, cum se întâmpla de obicei, leul e cel mai trălucitor dintre personaje, copilul nu uită să se facă leu; si, când face vreo împărţeală, bine instruit de modelul său, are mare grijă să pună mâna pe tot153). Când însă musca îl învinge pe leu, e o altă treabă, atunci copilul nu mai e leu, este muscă, învaţă ca într-o zi să ucidă cu înţepături de ac pe acei pe care n-ar îndrăzni să-i atace în faţă.

În fabula cu lupul slab şi cu câinele gras1538), în locul unei lecţii de moderaţie pe care pretindem că i-o dăm, găseşte una de neînfricare. Nu voi uita niciodată că am văzut o fetiţă plângând în hohote, fiind profund mâhnită de faptul că această fabulă îi predica mereu docilitatea. Nu se putea şti cauza plânsului. In fine, am aflat-o. Bietei copile i se urâse cu lanţul, ea îşi simţea gâtul ros; plângea că nu e lup.

Aşadar, morala primei fabule citate este pentru copil o lecţie a celei mai josnice linguşiri, a celei de a doua, o lecţie de lipsă de omenie, a celei de a treia, o lecţie de nedreptate, a celei de a patra, o lecţie de satiră, a celei de a cincea, o lecţie de independenţă. Această din urmă lecţie, dacă este de prisos pentru elevul meu, nu este mai convenabilă pentru ai voştri. Când le daţi precepte care se contrazic, ce rezultat speraţi din îngrijirile voastre? Dar poate că întreaga această imorală care ne serveşte ca obiecţie împotriva fabulelor oferă tot atâtea1 motive de a le păstra, în societate trebuie o morală an cuvinte şi în. Acţiuni; iar aceste două mora'le nu se aseamănă deloc. Cea dintâi este în catehism,

151 a) Este vorba de fabula Greierele şi furnica de La Fontaine, care, de fapt, nu „urmează” ci precede Corbul şi vulpea, fiind prima fabulă din Cartea I.

Greierele care „Petrecuse cu ghitara

Toată vara„ se trezi în pragul iernii fără hrană. Ceru Furnicii „pân' la vară, Niscai boabe de secară” Furnica…

„Nu-i din fire darnică Şi-i răspunse cam răstit:

— Astă vară ce-ai păzit…„ „- Dacă nu e cu bănat, Zi şi noapte am cântat Pentru mine, pentru toţi.,.„ „- Joacă astăzi, dacă poţi! 153?)

Traducere A. Ţâţa: La Fontaine, Fabule, E. L. U. Bucureşti, 1969, p. 51. Fabula Dreptatea leului (cu titlul original: Juncana, capra şi oaia întovărăşite cu leul). S) In colecţia Fabulelor, Lupul şi câinele (Cartea I, 5).

EMIL unde rămâne; cealaltă este în fabulele lui La Fontaine pentru copii şi în povestirile lui pentru mame. Acelaşi autor e de ajuns peste tot133h).

Să ne înţelegem, domnule de La Fontaine. In ce mă priveşte, vă promit să vă citesc cu grijă, să vă iubesc, să mă instruiesc din fabulele dumneavoastră, căci sper că nu mă voi înşela asupra scopului lor. Dar permiteţi ca pe elevul meu să nu-1 las să studieze niciuna din ele până când îmi veţi fi dovedit că e bine. Să înveţe lucruri din care nu va înţelege un sfert, că în privinţa celor pe care le va putea înţelege nu se va înşela niciodată şi că, în loc să se corecteze după cel păcălit, nu se va lua după înşelător.

Înlăturând astfel toate îndatoririle copiilor, înlătur instrumentele celei mai mari nenorociri a lor, anume cărţile. Citirea este flagelul copilăriei şi aproape singura ocupaţie pe care ştim să le-o dăm. Abia la doisprezece ani va şti Emil ce este o carte. Se va zice că trebuie să ştie cel puţin a citi. Aşa este: să ştie citi atunci când citirea îi este folositoare; până atunci ea nu-i serveşte decât să-1 plictisească.

Dacă nu trebuie să ceri nimic copiilor prin supunere, urmează că ei nu pot să înveţe nici un lucru dacă nu-i pricep avantajul actual şi prezent, fie că e vorba de o plăcere, fie de o utilitate. Altfel, ce motiv ar avea ca să-1 înveţe? Arta de a vorbi celor absenţi şi de a-i auzi, arta de a le comunica în depărtare, fără mijlocitor, sentimentele, voinţa şi dorinţele noastre este o artă a cărei utilitate poate fi înţeleasă la orice vârstă. Prin ce minune această artă atât de utilă şi atât de plăcută a devenit un chin pentru copilărie? Pentru că o silim să se ocupe de ea fără voia ei şi pentru că îi dăm întrebuinţări pe care ea nu le pricepe. Un copil nu este prea curios să perfecţioneze instrumentul cu care îl chinuieşti; dar fă ca acest instrument să servească plăcerilor lui şi îndată se va apuca de el fără voia ta.

— I Se face o mare zarvă din căutarea celor mai bune metode pentru a învăţa citirea; se inventează jocuri de litere şi cartoane, se face din camera copilului un atelier de tipografie154). Locke vrea să-1 înveţi să citească folosind cuburi155). Nu este oare o invenţie minunată? Ce prostie! Un mijloc mai sigur decât toate şi pe care îl uităm întotdeauna este

153 h) Povestirile lui La Fontaine se apropie în ce priveşte conţinutul de Decameronul lui Boccacio.

154) După S a 11 w ii r k (op. Cit., voi. I, p. 135), Rousseau se referă aici la sistemul Dumas (Alphabet mecanique. Bureau typographique de Dumas pour la leclure, Paris, 1720 – Alfabet mecanic. Biroul tipografic al lui Dumas pentru citit). Acest birou – după descrierea lui Rollin în dicţionarul pedagogic al lui Buis-son – constă dintr-o masă mai mult lungă decât lată; pe masă sunt aşezate căsuţe în care stau cartonaşe pe care sunt tipărite literele. Când copilul vrea să scrie un cuvânt, procedează ca tipograful când culege literele, şi anume scoate dincăsuţele respective cartonaşele cu literele ce-i trebuie ca să-1 compună. 155) Locke, ocupându-se de învăţarea citirii, arată că, atunci când copilul „vorbeşte curgător, e timpul să înceapă să citească. Dar… Trebuie să fim foarte cu grijă, ca nu cumva învăţământul citirii să le fie impus ca o obligaţie şi nici el să nu-1 privească vreodată ca o datorie”. Metodele speciale de predare a cititului pot avea forme diferite; astfel: „Putem lua, scria Locke, şi cuburi, şi jucării pe care ar fi tipărite litere, ca să înveţe copiii alfabetul jucându-se şi se pot găsi şi alte douăzeci de feluri de joc, potrivit specialelor aptitudini sufleteşti ale lor, prin care să le facem din acest învăţământ o petrecere”.

Jorjnţa de a învăţa. Fă-1 pe copil să aibă această dorinţă şi lăsaţi deoparte jocurile de litere şi cuburi; orice metodă va fi bună. -

Interesul. Prezent, iată mobilul cel mai puternic, singurul care duce sjgur”şi departe. Emil primeşte câteodată, de la tatăl său, de la mamia sa de 'la rude, de la prieteni, bilete de invitaţie la masă, la plimbare, la o 'excursie, de a merge să vadă o serbare publică. Biletele sunt scurte, clare, bme_ scrise, Trebuie să caute pe cineva să i le citească; acest cineva nu se găseşte totdeauna când trebuie sau are tot atât de puţină bunăvoinţă faţă de copil cit avusese ieri, la rândul său, copilul -pentru el. Astfel, ocazia, momentul trece. In fine, i se citeşte biletul dar prilejul a trecut A, dacă ar şti ă_citească sing. Ur! _. Mai primeşte şi altele. Şi ce scurte sTntT Ce interesant e conţinutul lor! Ar încerca să le descifreze; uneori găseşte ajutor, alteori nu. Se căzneşte; descifrează, în fine, jumătate dintr-un bilet: trebuie să meargă mâine să mănânce o prăjitură… nu ştie unde.'Tiici cu cine… cit efort ca să citească restul! Nu cred că Emil să mai aibă nevoie de jocuri de litere. Să mai vorbesc acum de scriere? Nu, mi-e ruşine să-mi pierd vremea cu asemenea nimicuri într-un tratat de educaţie.

Voi adăuga un singur cuvânt, în care stă o maximă însemnată, şi anume: de obicei obţii cu mai multă siguranţă şi foarte repede ceea ce nu eşti grăbit să obţii. Sunt aproape sigur că Emil va şti să citească şi să scrie perfect înainte de zece ani tocmai pentru că mă interesează foarte puţin să ştie înainte de cincisprezece ani; dar as prefera să nu ştie niciodată să citească, decât să cumpere această ştiinţa cu pierderea a tot ceea ce o poate face folositoare: la ce i-ar servi lectura dacă a fost dezgustat de ea pentru totdeauna? Id inprimis ca.ve.re opporlebit, ne studia, qui amare nondum polerist, oderit, et amaritudinem semel percepta-rn etiarn ullra rudes annos reformidet*).

Cu cât insist mai mult asupra metodei mele inactive, cu atât simt că se întăresc obiecţiunile. Dacă elevul vostru nu învaţă nimic de la voi, va învăţa de la alţii. Dacă nu previi eroarea prin adevăr, va învăţa minciuni; prejudecăţile pe care te temi să nu i le dai le va primi de la tot ceea ce-1 înconjoară; vor intra prin toate simţurile; sau îi vor corupe raţiunea, chiar mai înainte de a se fi format, sau spiritul său înţepenit printr-o lungă inacţiune va fi absorbit de materie. Lipsa de obişnuinţă de a gândi în copilărie îi va lua facultatea de a gândi în restul vieţii.

Mi se pare că aş putea să răspund cu uşurinţă la aceasta, dar de ce întotdeauna răspunsuri? Dacă metoda răspunde de la sine obiecţiilor, ea este bună; dacă nu răspunde, ea nu valorează nimic. Merg mai departe.

În par. 150 din aceeaşi lucrare, Locke recomanda „o minge de os de elefant. Cu 32 de feţe sau mai bine cu 24 sau 25; pe o seamă de fete să fie scris A, pe altele B, pe altele C şi iarăşi pe altele D”. La început e bine, poate, să fie numai două litere; apoi s-ar adăuga una câte una, scria Locke, până când „fiecare literă şi-ar ocupa latura şi pe minge ar fi întreg alfabetul”. Jocul ar fi urmărit (simulat) de adulţi în faţa copilului, care, va căuta să intre de sineşi în joc'1. J. Locke, Câteva idei asupra educaţiunii (trad. G. Coşbuc), Bucureşti, 1920, partea a Il-a par. 148, p. 25-26; cf. nota noastră 5.

—.

,.



) Quintilian (Instituţie oratoria, I, 1): înainte de toate va trebui să ne ferim ca cel care nu poate încă să iubească studiile, să nu le urască şi să nu se sperie Şi după trecerea anilor de învăţătură, de amărăciunea gustată odată

) Q u i n t. I, c. I.156).

EMIL Dacă, după planul pe care am început să-1 schiţez, urmaţi reguli cu j totul opuse celor stabilite, dacă, în loc de a duce mai departe spiritul i

98 elevului vostru, în loc de a-1 rătăci neîncetat în alte ţinuturi, în alte clime, în alte secole, la extremităţile pământului şi până an ceruri, vă veţi sili să-1 ţineţi întotdeauna în sine însuşi şi atent la ceea ce îl înconjoară imediat, atunci veţi vedea că e capabil de percepţie, memorie şi chiar de raţionament: aceasta e ordinea naturii. Pe măsură ce fiinţa sensibilă devine activă, dobândeşte un discernământ proporţional cu forţelp sale; numai cu forţa care prisoseşte celei necesare pentru conservarea sa se dezvoltă în el facultatea speculativă în stare să întrebuinţeze acest exces de forţe în alte soopuriXDacă vreţi deci să cultivaţi inteligenţa elevului vostru, cultivaţi-i forţele pe care ea trebuie să le conducă. Exercitaţi-j continuu corpul; făceţi-1 robust şi sănătos pentru a-1 face înţelept şi ou judecată; să lucreze, să acţioneze, să alerge, să ţipe, să fie totdeauna îia mişcare; să fie om prin vigoare şi îndată va fi şi prin raţiune.)*.

Este adevărat că prin această 'metodă îl abrutizezi, dacă îl îndrumi tot-deauna, dacă-i spui mereu: du-te, vino, stai, fă 'asta, nu fă asta. Dacă braţele sale vor fi conduse totdeauna de capul tău, al său devine inutil. Dar aminteşte-ţi de convenţiile noastre: dacă nu eşti decât un pedant, nu-ţi da osteneala să mă citeşti.

E o eroare vrednică de plâns să-ţi imaginezi că exerciţiul corpului poate face rău operaţiilor spiritului; ca şi cum aceste două acţiuni n-ar trebui să meargă în unison şi una n-ar trebui să dirijeze întotdeauna pe cealaltă?

Există două categorii de oameni al căror corp este permanent în exerciţiu şi care în mod sigur se gândesc şi unii, şi alţii mai puţin la cuitivarea sufletului lor, anume: ţăranii şi sălbaticii. Cei dintâi sânt neciopliţi, grosolani, neîndemânatici; ceilalţi, cunoscuţi prin fineţea simţurilor, sânt cunoscuţi şi prin subtilitatea spiritului lor; în genere, nu e nimic mai greoi decât un ţăran, nimic mai fin decât un sălbatic. De unde provine această diferenţă? Din faptul că primul, făcârid totdeauna ceea ce i se comandă sau ceea ce 1-a văzut făcând pe tatăl său, ori ceeea ce a făcut el însuşi în tinereţea sa, nu se conduce niciodată decât după rutină şi, ocupat necontenit cu aceleaşi munci, obişnuinţa şi supunerea îi ţin loc de raţiune în viaţa sa aproape automată.

Pentru sălbatic e altceva: nefiind legat de nici un loc, neavând nici o sarcină prescrisă, neascultând de nimeni, fără altă lege decât voinţa sa, el e forţat să raţioneze la fiecare acţiune a vieţii sale; nu face o mişcare, un pas, fără a se gândi mai dinainte la urmări. Astfel, cu cât se exercită corpul, cu atât se luminează spiritul, forţa şi raţiunea sa cresc în acelaşi timp şi se dezvoltă una prin alta.

Preceptorule savant, să vedem care dintre elevii noştri seamănă sălbaticului şi care seamănă ţăranului. Al tău, supus în totul unei autorităţi care mereu îl învaţă, nu face nimic decât cu vorba; nu îndrăzneşte să mănânee când îi este foame, nici să rida când e vesel, nici să plângă când e trist, nici să dea o mână când trebuie să dea alta, nici să-şi mişte picioarele decât aşa cum i s-a prescris; în curând, nu va îndrăzni să respire decât după regulile tale. La ce vrei să se gândească el, când tu te gândeşti ia toate în locul lui? Văzând că ţi-ai luat sarcina să-i conservi viaţa şi să- „tatea, se simte eliberat de aceste griji; judecata lui se sprijină pe a ta; CARTE na ceeâ ce nu-i interzici, o face fără să reflecteze,. Ştiind bine că o face î° ă risc. Ce nevoie are să înveţe să prevadă ploaia? El ştie că priveşti _ 99 ui pentru el. Ce nevoie are să-şi pună regulă în plimbarea sa? Nu se – frne că-i vei lăsa să treacă ora prânzului. Când nu-1 opreşti să mănânee, e”nâncă; când îi interzici, nu mai mănâncă; el nu mai răspunde îndem-”urilor stomacului său, ci alor tale. Dacă îi vei moleşi corpul prin inactivitate nu-i vei face gândirea mai flexibilă. Dimpotrivă, vei desăvârşi neîncrederea în raţiunea sa, făcându-1 să folosească puţinul pe oare îl are în lucruri care-i par cu totul inutile. Nevăzând niciodată la ce este bună, el socoteşte că în cele din urmă nu e bună la nimic. Neajunsul ce i s-ar putea întâmpla dacă raţionează greşit este de a fi certat, iar el e certat atât de des încât nu se mai gândeşte la aceasta. Un pericol atât de obişnuit nu-1 mai înspăimântă.

Totuşi, veţi găsi că are spirit; şi are, ca să flecărească cu femeile pe tonul de care am vorbit; însă dacă ar fi în situaţia să-şi expună viaţa, să ia o hotărâre într-o ocazie grea, el va fi de o sută de ori mad stupid şi mai prost decât fiul celui mai mare bădăran.

/”Elevul meu sau mai degrabă al naturii, deprins de timpuriu să se ajute singur pe cât este posibil, nu se obişnuieşte deloc să ceară necontenit spirijinul altora, nici să le arate marea lui învăţătură. In schimb, el judecă, prevede, raţionează despre tot ceea ce se raportează nemijlocit la el. Nu flecăreşte, el acţionează; nu ştie un cuvânt despre ceea ce se petrece în lume, dar ştie bine să facă ceea ce-i convine. Cum e neîncetat în mişcare, e silit să observe multe lucruri, să cunoască multe efecte; dobân-deste de timpuriu o mare experienţă; ia lecţii de la natură, nu de la oameni; învaţă cu atât mai bine, eu cât nu vede nicăieri intenţia de a-1 instrui. Astfel, corpul şi spiritul său se exersează deodată. Activând întotdeauna după gândul său, nu după al altuia, uneşte încontinuu două operaţii: cu cât se face mai puternic şi mai robust, cu atât devine mai chibzuit şi judicios. Acesta e mijlocul prin care putem avea într-o zi ceea ce socotim incompatibil şi ceea ce au îmbinat toţi oamenii mari: forţa corpului şi a sufletului, raţiunea unui înţelept şi vigoarea unui atlet.

Tinere institutor, îţi recomand o artă grea: aceea de a conduce fără reguli şi de a face totul fără să faci nimic. Consimt că această artă nu e pentru„ epoca ta157); ea nu este proprie a face să strălucească mai întâi talentele tale, nici să te faci preţuit de părinţi, dar e singura în stare să reuşească. Nu vei ajunge niciodată să formezi înţelepţi dacă nu vei face întâi haimanale 158); aşa era educaţia spartanilor; în loc să-i pună să-şi în- ' „) Text limpede, din care rezultă că principiul educaţiei „negative” („să faci totul, fără să faci nimic”) era folosit ca argument împotriva educaţiei feudale, care denaturase fiinţa adevărată a copilului.

) în Scrisoarea către d'Alembert, Rousseau scria următoarele despre tineretul parizian: Pe timpul meu nu era lumea aşa de fină. Copiii reveneau acasă asudând, fără respiraţie, rupţi: erau adevăraţi derbedei; dar aceşti derbedei au devenit bărbaţi care au în inimă zelul de a-şi servi patria şi sânge de vărsat pentru ea. Dea Domnul să putem zice odată şi noi acelaşi lucru despre frumoşii noştri mici coconaşi; bine ar fi dacă ei, care vor să fie bărbaţi la cinspre-zeae ani…

— Nu ar mai rămâne copii la treizeci de ani. I” (cf. J.- J. Rousseau, Oeuvres completes, tome III, 1860 p. 165).

EMIL funde ochii în cărţi, ei începeau prin a-i învăţa să-şi fure prânzul. Prin aceasta erau oare spartanii grosolani când se făceau mari? Cine nu cu-noaste puterea şi spiritul răspunsurilor lor? Făcuţi pentru a învinge, ei îşi zdrobeau duşmanii în orice fel de război; iar flecarii de aţenieni se temeau deopotrivă de cuvintele lor, ca şi de loviturile lor.

În educaţiile cele mai îngrijite, învăţătorul comandă şi crede că conduce; în realitate, copilul e cel care conduce. El se serveşte de ceea ce ii ceri pentru ca să obţină de la tine ce vrea şi ştie întotdeauna să te facă să-i plăteşti o oră de hărnicie cu opt zile de îngăduinţă. La fiecare moment trebuie să te învoieşti cu el. Aceste învoieli, pe

Dostları ilə paylaş:

1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə