J. J. Rousseau



Yüklə 2.9 Mb.
səhifə26/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   72

„De câte ori ne vom găsi deci noaptea în locuri necunoscute, în care nu vom putea aprecia distanţa şi recunoaşte forma lucrurilor din cauza întuneriI

Deprins să observ de departe obiectele şi să prevăd dinainte imprejorj de ce atunci când nu vă'd nimic din ceea ce mă înconjoară să nu vrnuiesc că Sunt mii de fiinţe, mii de mişcări care-mi pot dăuna şi de nu mă pot păzi? Oricât aş şti că sunt în siguranţă în locul în care mă

C”sesc, nu sunt niciodată atât de sigur decât atunci când îl văd: am, aşaHar întotdeauna un moment de teamă pe care nu-1 aveam ziua. Ştiu, în adevăr, că un corp străin nu poate să acţioneze deloc asupra mea fără să anunţe prin vreun zgomot; astfel urechea mi-este necontenit ascuţită! La cel mai mic zgomot a cărui cauză nu o pot discerne, interesul conservării mele mă face să presupun mai întâi tot ceea ce m-ar sili să fiu atent şj în consecinţă tot ceea ce este în stare să mă înspăimânte.

Nu aud absolut nirnic şi totuşi nu sunt liniştit; căci, în cele 'din urmă, pot fi surprins şi fără zgomot. Trebuie să presupun că lucrurile sunt aşa cum erau înainte, aşa cum trebuie să fie încă, adică să văd ceea ce nu văd. Astfel, silit să-mi pun imaginaţia în joc, în curând n-o mai pot stă-pâni, şi ceea ce am făcut ca să mă liniştesc nu serveşte decât să mă îngrijoreze mai mult. Dacă aud zgomot, aud hoţi; dacă nu aud nimic, văd fantome; vigilenţa pe care mi-o provoacă grija de a mă conserva nu-mi dă cului, vom fi în pericol de a greşi în orice moment în judecăţile pe care le vom face asupra obiectelor care ni se vor înfăţişa; de aici provine spaima şi acea teamă interioară pe care întunericul nopţii le produce aproape la toţi oamenii; pe aceasta se întemeiază apariţia fantomelor şi a figurilor gigantice şi înspăimântătoare pe care atâţia inşi spun că le-au văzut. Li se răspunde de obicei că aceste figuri erau în imaginaţia lor; totuşi ele puteau fi reale în ochii lor şi e foarte posibil să fi văzut într-adevăr ceea ce spun că au văzut; căci trebuie să se întâmple în mod necesar, ori de câte ori nu putem aprecia un obiect decât prin unghiul pe care îl formează în ochi, ca acest obiect necunoscut să crească şi să se mărească pe măsură ce va fi mai apropiat; iar dacă el a părut celui care priveşte, acesta neputând şti ce vede, nici aprecia la ce distanţă îl vede, dacă a părut, spun, mai întâi înalt de câteva picioare când se afla la o distanţă de douăzeci sau treizeci de paşi, el trebuie să pară înalt de câgiva stânjeni când nu va fi mai departe de câţiva paşi; acest lucru trebuie într-adevăr să mire şi să înspăimânte până când, în fine, va ajunge să atingă obiectul sau să-1 recunoască; căci chiar în momentul în care va recunoaşte ce este, acest obiect care i se părea uriaş, se va micşora deodată şi nu i se va părea că mai are decât mărimea sa reală; însă dacă fugi sau nu îndrăzneşti să te apropii, e sigur că nu vei avea altă idee despre acest obiect decât cea a imaginii pe care el a format-o în ochi şi că ai văzut în mod real o figură uriaşă sau îngrozitoare prin mărime şi prin formă. Prejudecata fantomelor are deci rădăcini în natură, iar aceste aparenţe nu depind, cum cred filosofii, numai de imaginaţie” (Hist. Nat.; tome VI, p. 22, in. 12).

M-am silit să arăt în text cum stau în parte lucrurile, iar în ce priveşte cauza explicată în acest pasaj, se vede că obişnuinţa de a umbla noaptea trebuie să ne înveţe să distingem aparenţele pe care le îmbracă lucrurile în ochii noştri în întuneric datorită asemănării formelor şi diversităţii distanţelor; căci atunci când aerul este încă destul de luminat ca să putem observa contururile obiectelor, şi cum între ele se interpune mai mult aer când distanţa e mai mare, noi trebuie aă vedem totdeauna aceste contururi mai puţin distincte când obiectul e mai îndepărtat de noi, ceea ce, prin forţa obişnuinţei, ajunge să ne ferească de eroarea pe care o explică aici domnul de Buffon. Orice explicaţie am prefera, metoda mea este, aşadar, totdeauna eficace, iar experienţa o confirmă perfect

CARTEA 115

EMIL decât motive de teamă. Tot ceea ce mă poate linişti nu e decât în raţiunea mea; instinctul mai puternic îmi vorbeşte cu totul altfel decât raţiunea. La ce bun să te gândeşti că n-ai a te teme de nimic, pentru că atunci n-ai nimic de făcut?

Cauza răului descoperită, ea indică remediul, în orice lucruri, obişnuinţa omoară imaginaţia; n-o deşteaptă decât lucrurile noi. În ceea ce vedem în toate zilele nu acţionează imaginaţia, ci memoria; aici este temeiul axiomei: Ab assuetis non fit passio182) căci pasiunile se aprind numai la focul imaginaţiei. Nu discutaţi, aşadar, cu cel pe care vreţi să-1 vindecaţi de oroarea întunericului; puneţi-1 deseori în întuneric şi fiţi sigur că toate argumentele filosofiei nu valorează cât acest lucru. Tinichigiii nu ameţesc pe acoperişuri, şi oricine e obişnuit să. Stea în întuneric nu mai are frică de întuneric.

Iată deci un nou avantaj pentru jocurile noastre de noapte adăugat celui dinţii: dar pentru ca aceste jocuri să reuşească, recomand cât mai multă veselie. Nimic nu e mai trist ca întunericul; nu închideţi copilul vostru în carceră. Să rida când intră în întuneric. Să rida din nou înainte de a ieşi; pentru ca, în timp ce este în întuneric, ideea plăcerilor pe care le părăseşte şi a celor pe care le va regăsi să-1 păzească de închipuirile fantastice pe care le-ar putea avea acolo.

Există un moment în viaţă dincolo de care dai înapoi înaintând. Simt ca am depăşit acest moment. Reîncep, astfel spus, un nou curs al vieţii. Vidul vârstei mature pe care încep să-1 simt îmi evocă dulcele timp al primei vârste. Îmbătrânind, devin din nou un copil, şi-mi aduc aminte cu mai multă plăcere de ceea ce am făcut la zece ani decât la treizeci. Cititorilor, iertaţi-mă, aşadar, dacă folosesc uneori exemple din viaţa mea; căci, ca să scriu bine această carte, trebuie să fac acest lucru cu plăcere.

Eram la ţară în gazdă la un pastor numit Dl. Lambercier. Aveam ca tovarăş un văr mai bogat decât mine, care se ştia că e moştenitorul unei averi, pe când eu, departe de tatăl meu, nu eram decât un biet orfan. Vărul meu Bernard era deosebit de fricos, mai ales noaptea. Râdeam aşa de mult de frica lui, încât dl. Lambercier, plictisit de lăudăroşeniile mele, voi să-mi pună curajul la încercare, într-o seară de toamnă foarte întunecoasă, îmi dădu cheia bisericii şi îmi zise să mă duc să caut în amvon Biblia pe care o lăsase acolo. Adăugă, ca să mă ambiţioneze, câteva cuvinte care mă puseră în imposibilitate de a mai da înapoi.

Am plecat fără luminare; dacă aş fi avut-o, poate că era şi mai rău. Trebuia să trec prin cimitir: 1-am traversat cu curaj; atâta timp cât mă simţeam în aer liber, nu am avut niciodată spaime nocturne.

Deschizând uşa, am auzit din boltă anumite zgomote care mi-au părut că seamănă cu nişte voci şi care începură să-mi zdruncine fermitatea mea romană. Odată poarta deschisă, am voit să intru; dar abia făcusem câţiva paşi, când m-am şi oprit. Observând obscuritatea profundă care domnea în acest vast loc, am fost prins de o spaimă ce mi-a făcut să mi se ridice părul măciucă: m-am dat înapoi; am ieşit şi am Juat-o la fugă, tre-murând. În curte am găsit un căţel numit Sultan, care, gudurându-se pe lângă mine, m-a liniştit. Ruşinat de frica mea, Tn-am întors, încercând totuşi să iau cu mine pe Sultan, care n-a vrut să mă urmeze. Am deschis-182) Pasiunea nu se noxff> din obişnuinţă.

C uşa. Am mtrat m biserică. Abia intrat, frica m-â cuprins din nou.

— A-a de puternic încât mi-am pierdut capul; şi, cu toate că amvonul însa, „„reapta şi eu ştiam foarte bine lucrul acesta, întorcându-mă fără era j jau seama, 1-am căutat multă vreme la stingă, m-am încurcat prin

? ~, ci n-am mai ştiut unde sunt si, neputând găsi nici amvonul.

— Nici uşa, căzut într-o tulburare de nedescris. În fine, observând uşa, reuşesc 'es din biserică şi să mă îndepărtez ca şi prima dată, hotărât să nu mai intru în ea niciodată decât ziua.

M-am întors acasă. Când să intru, desluşesc râsul cu hohote al d-lui Lambercier. Socoteam că râde de mine şi, ruşinat de a mă fi expus râsu-iui ezit să deschid uşa. În acest interval, aud pe domnişoara Lambercier, îngrijorată de mine, spunând servitoarei să ia un felinar, şi pe dl. Lambercier pregătindu-se să vină să mă caute, însoţit de curajosul meu văr, căruia apoi i s-ar fi atribuit toată onoarea acestei expediţii. Deodată mi-au trecut toate fricile şi mi-a rămas numai frica de a nu mi se descoperi fuga: alerg, zbor la biserică; fără să mă rătăcesc, fără să bâjbâi, ajung la amvon; mă urc, iau Biblia şi mă reped jos; din câteva sărituri ies din, biserică, a cărei uşă am uitat s-o închid; ajung în cameră răsuflând din greu, arunc Biblia pe masă speriat, dar palpitând de plăcerea că scăpasem de ajutorul care mi-era destinat.

Voi fi întrebat dacă redau această întâmplare pentru a servi drept model de urmat şi ca exemplu de veselie pe care o pretind asemenea exerciţii. Nu; însă o dau considerând că nimic nu este mai în stare să liniştească pe oricine e înfricat de umbrele nopţii decât auzind într-o odaie vecină un grup de oameni rizând şi vorbind liniştiţi. Aş vrea ca în loc să te amuzi singur cu elevul tău, să aduni serile mai mulţi copii cu dispoziţie bună; să nu-i trimiţi la început afară separat, ci mai mulţi împreună şi să nu laşi pe niciunul singur ele tot mai înainte de a te fi încredinţat că nu va fi prea tare speriat.

Nu-mi imaginez nimic atât de plăcut şi atât de util ca asemenea jocuri, numai să fie organizate cu iscusinţă. As face într-o sală mare un fel de labirint cu mese, scaune, paravane, în întortochelile de nedescurcat ale acestui labirint aş aranja, printre opt sau zece cutii cu capcane, o altă cutie aproape asemănătoare, plină -cu bomboane; aş desemna în termeni clari, însă succinţi, locul precis în care se găseşte cutia cea bună; aş da urâri îndestulătoare unor persoane mai atente şi mai puţin distrate decât copiii*) pentru a o distinge, apoi, după ce aş trage la sorţi pe micii concurenţi, i-aş trimite pe toţi unul după. Altul, până când cutia cea bună ar fi găsită; as avea grijă ca găsirea să implice greutăţi, în raport cu iscusinţa lor.

Închipuiţi-vă un mic Hercule venind cu o cutie la mine, mândru de expediţia sa. Cutia e pusă pe masă, o deschidem cu ceremonie. Aud de aici hohotele de râs, huiduielile bandei vesele, când în loc de dulciurile la care se aşteptau, găsesc, bine aşezate pe muşchi sau pe vată, un gândac, un melc, un cărbune, o ghindă, un nap sau alt asemenea articol. Alteori,

*) Ca să le exersezi atenţia nu le spuneţi niciodată decât lucruri pe care au interes sensibil şi prezent să le înţeleagă bine; mai ales nici p vorbărie, niciodată un cuvânt de prisos; totodată, în cuvântările voastre să nu scape nici lucruri obscure, nici echivoce.

— Emil sau despre educaţie într-o odaie de curând spoită, se va pune aproape de perete o jucărie sau un obiect mic care va fi căutat fără să se atingă peretele. De îndată ce va intra cel care va aduce obiectul, vom observa în caz că nu se respectă puţin condiţia, pălăria albită, vârful pantofilor, poalele hainei, mâneca toate vor trăda neîndemânarea sa. Am spus destul, poate prea mult, pentru ca să; se înţeleagă spiritul acestor feluri de jocuri. Dacă trebuie să vă spun totul, nu mă citiţi deloc.

Câte avantaje nu va avea oare noaptea un om astfel educat asupra celorlalţi oameni? Picioarele sale obişnuite să calce sigur pe întuneric mâinile sale deprinse să pipăie cu uşurinţă toate corpurile înconjurătoare îl vor conduce fără greutate în cea mai densă obscuritate. Imaginaţia sa, plină de jocurile nocturne ale tinereţii, se va întoarce cu greu spre obiecte înspăimântătoare. Dacă crede că aude hohote de râs, în loc să fie ale unor draci, vor fi râsetele foştilori săi tovarăşi de joacă; dacă îşi va imagina o adunare, va şti că nu e nici pe departe o adunare de vrăjitori, ci camera guvemoru'kii său. Noaptea, neadueându-i aminte decât de idei vesele, nu4 va înspăimânta niciodată; în loc să-i fie frică de ea, o va îndrăgi. Dacă va fi vorba de o expediţie militară, va fi gata la orice oră la fel de bine singur ca şi cu trupa sa. Va intra în tătara lui Saul, o va străbate fără să se rătăcească, va merge până la cortul regelui fără să deştepte pe cineva; se va întoarce fără să fie observat183). Trebuie să iei caii lui Resus? Adre-saţi-vă acestuia fără teamă. Printre oamenii crescuţi altfel veţi găsi cu greu un Ulise184).

Am văzut persoane care voiau, cu ajutorul surprizelor, să-i obişnuiască pe copii să nu le fie frică noaptea de nimic. Această metodă e foarte rea; ea produce un efect cu totul contrar aceluia pe care îl căutăm şi nu ajută decât să-i facă totdeauna fricoşi. Nici raţiunea, nici obişnuinţa, nici teama de surprizele pe care le-ai încercat adesea, nu pot înlătura ideea unui pericol prezent, al cărui grad şi fel nu-1 poţi cunoaşte. Totuşi, cum să te asiguri ca să fereşti totdeauna pe elevul tău de asemenea accidente? Iată sfatul care mi se pare cel mai bun pentru a putea preveni acest lucru. As spune lui Emil al meu: atunci eşti în cazul unei legitime apărări; căci agresorul nu te lasă să apreciezi dacă vrea să-ţi facă rău sau teamă, şi cum este dinainte pregătit, nici chiar fuga nu-i o scăpare pentru tine. Apucă deci cu îndrăzneală pe cel ce te surprinde noaptea, n-are a face dacă e om sau animal. Strânge-1, apucă-1 cu toată forţa; dacă vrea să* _ scape, loveşte; nu cruţa loviturile şi, orice ar zice sau ar face, nu-i da, drumul niciodată până nu ştii bine ceea ce e: lămurindu-se lucrurile, vei V vedea probabil că nu era cazul să te temi mult şi că acest mod de a trata pe cei glumeţi îi va descuraja, desigur, să repete acest lucru.

Deşi pipăitul este dintre toate simţurile noastre cel pe care-1 exercităm continuu, aprecierile lui rămân totuşi, cum am spus, în inai mare măsură imperfecte şi nediferenţiate faţă de ale celorlalte, fiindcă văzul îl ajută în permanenţă, iar ochiul ajungând mai înainte decât mâna la obiect, spiritul nostru judecă aproape totdeauna fără ea. In schimb, aprecierile pipăitului sunt cele mai sigure, tocmai pentru că sunt cele mai mărginite;

83) Cf. Biblia. Vechiul Testament, I, împăraţi, cap. XXVI, verset 6-13.

84) Cf. Homer, lliada, X şi Virgiliu, Eneida, I, v. 469 sq.

Eântinzându-se mai departe decât se pot întinde mâinile, corectează, a ceiorlalte simţuri, care se aruncă departe asupra unor obiecte pe de-abia le izăresc, pe când ceea ce percepe pipăitul percepe bine. Cai”u ţi ia aceasta faptul că legând, când voim, forţa muşchilor cu acţiu-nervilor, unim, printr-o senzaţie simultană, aprecierea temperaturii, neaărimii, a'formelor cu aprecierea greutăţii şi solidităţii. Astfel, pipăitul, r' d dintre toate simţurile cel care ne instruieşte mai bine despre impre-î1 ' care o fac corpurile străine asupra corpului nostru, este cel care Slîntrebuinţarea cea mai frecventă, care ne dă în modul cel mai nemijlocit cunoştinţa necesară conservării noastre.

După cum pipăitul exercitat poate să ţină locul văzului, de ce nu ar putea să ţină, până la un oarecare punct, şi pe cel al auzului, pentru că sunetele produc în corpurile sonore vibraţii sensibile la pipăit? Punând mâna pe corpul unui violoncel, se poate distinge, numai după cum vibrează şi tremură lemnul, fără ajutorul ochilor şi al urechilor, dacă sunetul pe care-1 dă este grav sau ascuţit, dacă el este produs de coarda cea subţire sau de cea groasă. Dacă se exercită simţul cu aceste diferenţe, nu mă îndoiesc că ai putea, cu timpul, să devii atât de sensibil încât să receptezi o arie întreagă prin degete. Or, presupunând aceasta, e clar că s-ar putea vorbi cu uşurinţă surzilor pe calea muzicii; sunetele şi ritmurile nefiind mai puţin susceptibile de combinaţii regulate decât articulaţiile şi vocile, pot fi echivalate cu elementele comunicării verbale.

Sunt exerciţii care slăbesc simţul pipăitului şi îl tocesc. Altele, dimpotrivă, îl ascut şi îl fac mai delicat şi mai fin. Cele dintâi, îmbinând multă mişcare şi forţă cu permanenta atingere a corpurilor dure, întăresc pielea, o bătătoresc şi-i înlătură simţul natural; cele din a doua categorie sunt cele care variază acest simţ printr-o atingere uşoară şi frecventă în aşa fel î'ncât spiritul, atent la impresii repetate neîncetat, dobândeşte uşurinţa de a le aprecia toate modificările. Această diferenţă e simţită în folosirea instrumentelor muzicale: atingerea dură şi strivitoare a coardelor violoncelului, ale contrabasului şi chiar ale violinei, conferind agilitate degetelor, le bătătoreşte extremităţile. Atingerea lină şi elegantă a clavecinului le fac deopotrivă mai flexibile şi mai sensibile. Din acest punct de vedere deci, clavecinul este de preferat.

Este important ca pielea să se călească sub acţiunea aerului şi să poată suporta schimbările lui; căci ea este cea care apără tot restul, în afară de aceasta n-aş vrea ca mâna obişnuită prea mult cu aceleaşi munci să se tăbăcească, nici ca pielea devenită aproape osoasă să piardă simţul fin pare ne ajută să cunoaştem corpurile pe care le atinge şi care uneori, în întuneric, ne face să reacţionăm printr-un tremur care variază în funcţie ae felul atingerii.

De ce trebuie silit elevul meu să aibă totdeauna sub picioare o piele de bou? Ce ar fi rău în faptul ca propria sa piele să-i servească la nevoie urept talpă? Este limpede că delicateţea pielii în această parte a corpului nu poate niciodată să folosească la ceva şi adesea poate să-i facă mult rau. Deşteptaţi de inamic în oraşul lor, la miezul nopţii, în toiul iernii, genevezii găsiră mai repede puştile decât pantofii lor. Dacă niciunul 13*

EMIL

—” otic uaua Ljeneva



Să-1 înarmăm totdeauna pe om împotriva accidentelor neprevăzute. Dacă Emil aleargă dimineaţa, în orice anotimp, cu picioarele goale prin casă, pe scări, în grădină, departe de a-1 certa, îl imit; voi avea doar grijă să nu fie sticlă pe unde calcă. Voi vorbi îndată despre lucruri şi jocuri manuale. Dealtfel, să înveţe tot felul de paşi care înlesnesc mişcările corpului, şi să ia, în orice atitudine, o poziţie firească şi sigură; să ştie să sară în depărtare şi! În înălţime, să se urce într-un arbore, să sară un zid, să-şi poată găsi totdeauna echilibrul; toate mişcările şi gesturile lui să fie ordonate după legile ponderaţiei mult înainte ca statica să i le fi explicat. După felul cum îşi pune piciorul pe pământ şi cum îşi ţine corpul pe picioare trebuie să simtă dacă sta bine sau rău. O ţinută sigură are întotdeauna graţie şi atitudinile cele mai ferme sunt cele mai elegante. Dacă aş fi profesor de dans, n-aş face toate maimuţăriile lui Marcel*), lucruri bune pentru ţara în care le face; dar, în loc de a-1 ocupa tot timpul cu ţopăieli, 1-aş duce pe elevul meu la poalele unei stânci: aici i-a. Ş arăta ce atitudine trebuie să ia, cum să-şi ţină corpul şi capul, ce mişcări trebuie să facă, cum să-şi aşeze când picioarele, când mâna, pentru a putea să meargă cu uşurinţă pe cărările povârnite, bolovănoase, anevoioase şi să se avânte din colţ în colţ atât când urcă, cât şi când coboară. L-aş face mai degrabă rivalul unei căprioare decât al unui dansator de la operă.

În timp ce pipăitul îşi concentrează operaţiile în jurul omului, văzul şi le întinde mai departe de el şi, prin aceasta, le face înşelătoare; dintr-o ochire, omul cuprinde jumătate din orizontul său. Cum să nu se înşele asupra vreuneia din, mulţimea de senzaţii simultane şi de judecăţi pe care acestea le provoacă? Astfel, dintre toate simţurile noastre văzul e cel mai plin de greşeli, tocmai pentru că el e cel mai întins şi pentru că, precedând cu mult pe celelalte, operaţiile lui sunt prea prompte şi prea vaste ca să poată fi rectificate de ele. Mai mult, ohiar iluziile de perspectivă ne sunt necesare ca să ajungem a cunoaşte întinderea şi a-i compara părţile. Fără aparenţe false n-am vedea nimic în depărtare; fără gradaţiile de mărime şi de lumină n-am putea aprecia distanţele sau, mai curând, n-ar exista distanţe pentru noi. Dacă din doi arbori deopotrivă de mari, unul ar fi aşezat la o sută de paşi mai departe de noi şi 1-am vedea tot aşa de mare şi distinct ca pe unul care ar fi la numai zece paşi, atunci ia”) în 1602, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, ducele de Savoya, Carol Emanuel I, ginerele lui Filip al II-lea, încearcă să cucerească Geneva escaladându-i zidurile. Păzitorii zidurilor dând alarma, genevezii s-au deşteptat din somn şi i-au respins, încercarea se făcuse fără declaraţie de război şi în condiţiile neprevăzute şi grele ale unei nopţi de iarnă.

*) Celebru profesor de dans la Paris, care, cunoscând bine lumea sa, făcea pe extravagantul prin şiretenie şi dădea o importanţă artei sale, pe care ceilalţi se prefăceau că o găsesc ridicolă, dar căreia în fond îi dădeau cel mai mare respect. Într-o altă artă, nu mai puţin frivolă, se vede încă şi azi un artist comediant făcând la fel pe importantul şi nebunul şi reuşind tot aşa de bine. Această metodă e întotdeauna sigură în Franţa. Talentul adevărat, mai simplu şi mai puţin şarlatan, aici nu reuşeşte. Modestia e aici virtutea proştilor18„). L86) Sallviirk notează că acest Marcel s-a încumetat – după o menţiune a lui Helvetius – să formuleze „teoria” că poate cunoaşte după mers şi ţinută caracterul şi naţionalitatea unui om (cf. S a 11 w ii r k, op. Cit. Voi. I, p. 107).

I'arrî 0r iasă unul lângă altul. Dacă am vedea dimensiunile tuturor obiectc-PglCjevărata lor măsură, n-am vedea nici un spaţiu şi totul ni s-ar aşezat pe acelaşi plan cu ochiul nostru.

Intui văzului nu are decât o singură măsură pentru aprecierea mă- – obiectelor şi a depărtării lor, şi anume deschiderea unghiului pe rirml ocf-pa îl fac în ochiul nostru; iar cum această deschidere este un r&r (* acesua *-* t t

T 't simplu al unei cauze complexe, aprecierea pe care ochiul o procă în noi lasă cauzele particulare nedeterminate sau devine în mod neV°sar greşită; căci cum să disting, la simpla vedere, dacă unghiul sub care

°d un obiect mai mic decât altul este mai mic pentru că obiectul e în

Vdevăr mai mic sau pentru că obiectul este mai depărtat?

Trebuie deci să urmăm aici o metodă contrară celei precedente; în loc să simplificăm senzaţia, să o repetăm, s-o verificăm totdeauna prin alta să supunem organul vizual controlului pipăitului şi să înăbuşim, ca să zic aşa, impetuozitatea primului simţ prin mersul greoi şi regulat al celui de-al doilea. Dacă nu ne supunem acestei practici, măsurile noastre prin apreciere sunt foarte inexacte. N-avem nici o precizie în privire ca să judecăm înălţimile, lungimile, adâncimile, distanţele; iar proba că aceasta nu e atât greşeala simţului, cât a întrebuinţării lui, este faptul că inginerii, măsurătorii de teren, arhitecţii, zidarii, pictorii au în general privirea mult mai sigură decât a noastră şi apreciază distanţele cu mai multă exactitate, pentru că meseria lor le dă în această privinţă o experienţă pe care noi neglijăm s-o dobândim; ei înlătură echivocul unghiului prin aparenţele care-1 însoţesc şi care determină mai exact în ochii lor raportul între cele două cauze ale acestui unghi.

Tot ceea ce pune în mişcare corpul fără să-1 constrângă e totdeauna uşor de obţinut de la copil. Sunt o mie de mijloace de a-1 interesa să măsoare, să cunoască, să aprecieze distanţele. Iată un cireş foarte înalt, cum să facem ca să culegem cireşe? Scara hambarului e bună la aşa ceva? Iată un râu foarte lat, cum să-1 traversăm? O scândură din curte ar ajunge pe ambele ţărmuri? Am vrea de la ferestrele noastre să pescuim în şanţurile castelului; ce lungime trebuie să aibă undiţa noastră? Vreau să fac un leagăn între aceşti doi arbori, ne-ar ajunge oare o frânghie de doi coţi? Mi se spune că în cealaltă casă camera noastră va avea douăzeci şi cinci de picioare pătrate1863). Crezi că ne va conveni? Va fi mai mare decât aceasta? Ne e taxe foame; iată două sate; în care din cele două vom ajunge mai curând să prânzim?

Era vorba să_fie_. Deprinscu aler-gatu-1 un copil indolent, şiUezieş, care nu se apuca de la sine de acest exerciţiu, nici de altul, deşi era destinat sa fie militar; s-a convins, nu ştiu cum, că un om de rangul său nu trebuie să facă nimic, nici să ştie nimic şi că nobleţea sa trebuie să-i ţină loc ae braţe, de picioare, ca şi de orice fel de merit. Chiar cu îndemânarea Ah'! | on ar fi *ost foarte greu să faci dintr-un asemenea gentilom un ft-nile iute de picior187). Dificultatea era cu atât mai mare cu cât nu voiam



Dostları ilə paylaş:
1   ...   22   23   24   25   26   27   28   29   ...   72


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə