J. J. Rousseau



Yüklə 2.9 Mb.
səhifə27/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   72

*86a) 1ICJ10r Pătrat. Veche unitate de măsură a suprafeţei, era egală, în Franţa, cu 187, (tm) dm-PŞ1 Jumătate.

L ftiron, personaj mitologic, unul din centauri (fiinţe imaginara, pe jumătate cai pe jumătate oameni), fost dascăl al lui Ahile care alerga cu muM uşu-nnţ3.

L să-i prescriu absolut nimic. Am înlăturat din drepturile mele îndemnurile promisiunile, ameninţările, emulaţia, dorinţa de a străluci; cum să-1 fac – să alerge fără să-i spun nimic? Să alerg eu însumi ar fi fost un mijloc puţin sigur şi expus la neajunsuri. Dealtfel, era vorba ca din acest exerciţiu să scot oarecare învăţătură pentru el, spre a deprinde operaţiile corpului şi cele ale judecăţii să meargă totdeauna împreună. Iată ce arn făcut eu, adică cel care vorbeşte în acest exemplu.

Ducându-mă să mă plimb cu el după masă, luam câteodată în buzunar două prăjituri din acelea care îi plăceau mult; mâncam fiecare câte una la plimbare*) şi reveneam foarte mulţumiţi. Într-o zi el a observat că aveam trei prăjituri; ar fi putut mânca şase fără să se deranjeze; se grăbi să mănânce repede pe a sa ca să-mi ceară pe a treia. Nu, îi spun: as putea s-o mănânc eu sau s-o împart; însă prefer s-o câştige prin alergare cei doi băieţi pe care-i vezi acolo. Ii chem, le arăt prăjitura şi le propun condiţia. Atât aşteptau. Prăjitura a fost pusă pe o piatră mare care servea drept ţintă finală; a fost marcat drumul; ne-am aşezat; la semnalul dat, băieţaşii pornesc; învingătorul ia prăjitura şi o mănâncă fără nici o milă în faţa spectatorilor şi a celui învins.

Această distracţie valora mai mult decât prăjitura; dar la început ea n-a prins şi n-a produs nici un efect. Nu m-am speriat şi nici nu m-am grăbit. Educaţia copiilor este o meserie în care trebuie să ştii a pierde timp pentru a-1 putea câştiga. Ne-am continuat plimbările; adesea luam trei prăjituri, uneori patru şi, din când în când, aveam una sau chiar două pentru alergători. Dacă premiul nu era mare, cei care şi-1 disputau nu erau ambiţioşi: cel care îl primea era lăudat, sărbătorit; totul se făcea cu pompă. Pentru a face mai multă mişcare şi a mări interesul, prelungeam locul de alergat şi primeam mai mulţi concurenţi. Abia intraţi în întrecere, toţi trecătorii se şi opreau ca să-i privească; aclamaţiile, strigătele, aplauzele îi însufleţeau; vedeam câteodată pe băieţaşul meu tresărind, rid'ieându-se, strigând când unul era aproape să ajungă ori să întreacă pe altul; acestea erau pentru el jocurile olimpice.

Totuşi concurenţii foloseau uneori înşelătoria; se opreau între ei, se trânteau sau aruncau pietre în drum. Aceasta m-a făcut să-i separ şi să-i fac să plece din puncte diferite, deşi egal depărtate de ţintă; se va vedea îndată raţiunea acestei prevederi; căci această afacere importantă trebuie tratată în amănunţime.

Plictisit să vadă mereu mâncându-se sub ochii săi prăjituri pe care le râvnea aşa de mult, domnul cavaler începu să bănuiască în cele din urmă că a alerga poate fi bun la ceva şi văzând că şi el are două picioare, începu să facă încercări în secret. Mă făceam că nu văd nimic; dar am înţeles că stratagema mea izbutise. Când s-a socotit destul de puternic, şj acest lucru 1-am citit înainte în mintea sa, s-a prefăcut că stăruie să aibă prăjitura care rămânea. L-am refuzat, el s-a încăpăţânat şi plin de ciudă mi-a spus în fine: Bine! Pune-o pe piatră, fixează drumul şi vom vedea.

*) Plimbare la câmp, cum se va vedea îndată. Plimbările publice în oraşe sunt primejdioase copiilor de amândouă sexele. Acolo încep să devină vanitoşi _şi dornici de a fi admiraţi: la Luxembourg, la Tuilleries şi îndeosebi la Palais-royal, tineretul Parisului ia acel aer obraznic şi încrezut care-1 face atât de ridicol, huiduit şi detestat în întreaga Europă.

, jj zic eu râzând. Un cavaler ştie oare să alerge? Vei dobândi mai CARTB

Iţă poftă de mâncare, dar nu şi cu ce s-o satisfaci, înţepat de gluma mu se strădui şi dobândi premiul cu atât mai mult cu Câ't fixasem dru- 123 ' foarte scurt şi am avut grijă să înlătur pe cel mai bun alergător. Se ese cum, odată acest prim pas făcut, mi-a fost uşor să-1 ţin în alertă, dobândi un astfel de gust pentru acest exerciţiu înicât, fără vreo foare, era aproape sigur că va învinge pe ştrengarii mei în cursă, oricât de lung ar fi fost drumul de alergat.

După obţinerea acestui avantaj, s-a mai dobândit un altul la care nu mă gândeam. Când obţinea rareori premiul, îl mânica aproape totdeauna singur, aşa cum făceau concurenţii săi; obişnuindu-se însă cu victoria, el a devenit generos şi împărţea adeseori cu cei învinşi. Aceasta mi-a furnizat o observaţie morală şi am învăţat prin ea care este adevăratul principiu al generozităţii.

„Continuând să fixez împreună cu el în diferite locuri punctele de unde fiecare trebuia să pornească în acelaşi timp, am stabilit, fără ca el să observe, distanţe neegale, astfel că unul, fiind nevoit să facă un drum mai lung decât altul pentru a ajunge la aceeaşi ţintă, era vizibil dezavantajat; însă, deşi lăsam alegerea punctului la latitudinea discipolului meu, el nu ştia să se prevaleze de aceasta. Fără să fie stânjenit de distanţă, prefera totdeauna drumul cel mai frumos; astfel că, prevăzând cu uşurinţă alegerea lui, era în puterea mea să-1 fac după voinţă să piardă sau să câştige prăjitura; această îndemânare putea fi folosită în mai multe scopuri. Totuşi, cum scopul meu era să-1 fac să observe diferenţa, am încercat să i-o fac simţită; dar, deşi indolent în calmul său, el era foarte vioi în jocuri şi avea atât de mare încredere în mine, încât am avut greutăţi de necrezut ca să-1 fac să observe că-1 înşelam, în fine, am reuşit, cu toată zăpăceala lui; mi-a făcut reproşuri. I-am zis: de ce te plângi? La un dar pe care vreau săjl fac, nu sunt oare stăpân să stabilesc condiţii? Cine te sileşte să alergi? Ţi-am promis oare să fac toate drumurile egale? Nu erai liber să alegi? Ia pe cel mai scurt, nu te împiedică nimeni. Cum de nu vezi că vreau să te favorizez şi că inegalitatea de care te superi este în avantajul tău, dacă ştii să te foloseşti de ea? Acest lucru era clar; îl înţelese şi, ca să aleagă drumul, a trebuit să privească mai de aproape, întâi am vrut să numărăm paşii; dar măsura paşilor unui copil e înceată şi cu greşeli; apoi, am căutat să înmulţim întrecerile în cursul aceleiaşi zile; şi atunci, distracţia devenind un fel de pasiune, am regretat pierderea timpului destinat alergării cu măsurarea drumurilor. Vioiciunea copilăriei se acomodează greu cu aceste încetineli; deci ne-am antrenat să vedem mai bine, să apreciem mai bine o distanţă cu ochiul. Nu mi-a fost greu să dezvolt şi să alimentez acest gust. În fine, câteva luni de încercări Şi de erori corectate i-au format în aşa măsură compasul vizual că atunci când îi puneam în gând o prăjitură pe vreun obiect îndepărtat, avea privirea aproape tot atât de sigură ca şi lanţul unui topograf.

Deoarece dintre toate simţurile vederea e cea care se separă mai greu de judecăţile spiritului, trebuie mult timp pentru a învăţa să vezi; trebuie sa fi comparat multă vreme vederea cu pipăitul, ca s-o deprinzi a raporta îdel figurile şi distanţele; fără pipăit, fără mişcare progresivă, cei mai pătrunzători ochi din lume nu ne-ar putea da nici o idee despre întindere, EMIL 124

Pentru o stridie, universul întreg trebuie să fie un punct şi nu i-ar părea altfel chiar dacă o minte omenească ar instrui această stridie. Numai meri gând, pipăind, numărând, măsurând dimensiunile, înveţi să le apreciezi; dar şi dacă ai măsura totdeauna, simţul, sprijinindu-se pe instrument' n-air dobândi nici o precizie. Nu trebuie nici copilul să treacă deodată de la măsură la apreciere; trebuie întâi, continuând să compare parte ci; parte ceea ce nu poate compara dintr-o dată, să substituie măsurilor precise măsuri prin apreciere şi, în loc să măsoare mereu cu mâna, să s deprindă a măsura numai cu ochii. Aş vrea totuşi ca primele sale operaţi; să fie verificate prin măsuri reale, spre a-şi corecta erorile şi, dacă în simţ rămâne oarecare aparenţă falsă, să ştie s-o îndrepte printr-o judecată mai bună. Există măsuri naturale care sunt pretutindeni aproape aceleaşi: paşii omului, lungimea braţelor, statura sa. Când copilul apreciază înălţimea unui etaj, guvernorul său îi poate servi ca termen de comparaţie; dacă apreciază înălţimea unei clopotniţe, o va compara cu caseiaţ dacă vrea să ştie lungimea unui drum, să socotească orele de mers şi îndeosebi să le facă toate acestea singur şi să nu i le facă altul.

Nu poţi învăţa să judeci bine întinderea şi mărimea corpurilor dacă nu înveţi să cunoşti şi figurile lor şi dhiar să le imiţi; căci, în fond, această imitaţie se sprijină numai pe legile perspectivei şi nu se poate aprecia întinderea după aparenţele sale, dacă nu cunoşti întrucâtva aceste legi. Copiii, mari imitatori, încearcă toţi să deseneze; aş vrea ca al meu să cultive această artă, evident nu pentru arta în sine, ci pentru a-i deprinde ochiul să vadă corect şi ca mâna să devină flexibilă; în general, este foarte puţin important să ştie cutare sau cutare exerciţiu, ci numai să dobândească perspicacitatea privirii şi buna obişnuinţă a corpului care se câştigă prin acest exerciţiu. Mă voi feri deci să-i dau un profesor du desen care nu i-ar da să imite decât imitaţii şi să deseneze după desene; nu vreau să aibă alt profesor decât natura, nici alt model decât obiectele. Vreau să aibă sub ochi originalul însuşi, iar nu hârtia care-1 reprezintă; să schiţeze o casă după o casă, un arbore după un arbore, un om după un om, spre a se deprinde să observe bine corpurile şi înfăţişările lor şi să nu ia nişte imitaţii false şi convenţionale drept imitaţii adevărate, îl voi împiedica chiar să deseneze ceva din memorie în lipsa obiectelor, până când, prin observaţii dese, figurile lor exacte nu se vor fi imprimat bine în imaginaţia lui, de 'teamă ca nu cumva, punând în lacul lucrurilor adevărate figuri bizare şi fantastice, să piardă cunoştinţa proporţiilor şi gustul frumuseţilor naturii.

Ştiu bine că în acest mod va mâzgăli multă vreme fără să facă ceva de recunoscut, că va putea să prindă târziu eleganţa contururilor şi uşurinţa de a schiţa a desenatorilor, că poate nu va avea niciodată discernă-mântul efectelor pitoreşti şi bunul gust al desenului; în schimb, va dobândi cert o privire mai precisă, o mâna mai sigură, cunoaşterea adevăratelor raporturi de mărime şi de înfăţişare care sunt între animale, plante, corpuri din natură, şi o mai promptă experienţă a jocului perspectivei. Iată tocmai ceea ce am voit să fac, intenţia mea nefiind aceea de a-1 învăţa să imite obiectele, ci de a le cunoaşte; prefer să-mi arate o frunză de acantă şi să deseneze mai puţin bine documentaţia frunziformă a unui capitel.

Altfel, în acest exerciţiu ca şi în toate celelalte nu pretind ca elevul – se distreze singur. Vreau să i-1 fac şi mai plăcut, lucrând necon-'it S”mpreună cu el. Nu vreau să se ia la întrecere decât cu mine, şi tenl ta fără întrerupere şi fără risc; acest lucru va pune interes în pre-aceas-rjijo sale, fără să se producă gelozie între noi. Voi lulă creionul după °CUrnplui lui; 'âl voi întrebuinţa la început la fel de stângaci ca el. Chiar jX<3- aş fi un Apelle188) mă voi comporta ca un mâzgălitor. Voi începe l Cenând un om cum fac servitorii pe ziduri; o linie pentru fiecare braţ, linie pentru fiecare picior şi degetele mai groase decât braţul. Mult timp H ina aceea vom observa, ori unul, ori altul, această disproporţie; vom bserva că un picior are grosime şi această grosime nu este peste tot ° easi; cg braţul are lungimea sa determinată în raport cu corpul etc. În acest progres voi merge cât mai aproape de el sau îl voi depăşi atât de puţin, încât îi va fi totdeauna uşor să mă ajungă şi adesea să mă întreacă. Vom avea vopsele, pensule; vom încerca să imităm coloritul şi toată înfăţişarea obiectelor, ca şi conturul lor. Vom face ornamente, vom picta, vom mâzgăli; însă în toate mâzgăliturile noastre nu vom înceta să surprindem natura, nu vom face niciodată nimic decât sub ochii maestrului189).

N-aveam cu ce să împodobim camera noastră, iată că acum am găsit de toate. Punem în rame desenele noastre; le acoperim cu sticle frumoase pentru a nu le mai atinge şi pentru ca, văzându-le în starea în care le-am pus, fiecare să aibă interes să neglijeze pe ale sale. Le aşez în ordine în jurul camerei, fiecare desen repetat de douăzeci, de treizeci de ori şi fiecare exemplar arătând progresul autorului din momentul în care casa nu e decât un pătrat aproape inform până când faţada, profilul, proporţiile, umbrele sale sunt redate cu cea mai mare exactitate. Aceste gradaţii nu pot să nu ne ofere neîncetat tablouri interesante pentru noi, ciudate pentru alţii şi să stimuleze mereu mai mult întrecerea noastră. La primele desene, care sunt şj cele mai grosolane, le pun rame strălucitoare, aurite, care le evidenţiază; când însă imitaţia devine mai exactă şi desenul este în adevăr bun, atunci nu-i pun decât un cadru negru foarte simplu; nu mai are nevoie de altă podoabă decât este el însuşi şi ar fi păcat ca să se dea ramei atenţia pe care o merită obiectul. Astfel, fiecare dintre noi aspiră la onoarea cadrului respectiv; iar când unul vrea să dispreţuiască desenul celuilalt, îl condamnă să fie pus în cadru aurit. Într-o zi, poate, aceste cadre aurite vor trece pentru noi drept proverbe şi vom admira cum oamenii îşi fac dreptate aşezându-se într-un asemenea cadru.

Am spus că geometria întrece puterea de înţelegere a copiilor, dar aceasta e vina noastră. Nu ne dăm seama că metoda adecvată lor nu este deloc cea care ni se potriveşte nouă, că ceea ce devine pentru noi arta gândirii logice, pentru ei nu trebuie să fie decât arta de a vedea. N loc să le dăm metoda noastră, am face mai bine s-o luăm pe a lor; căci felul nostru de a învăţa geometria este deopotrivă o chestiune de |maginaţie şi de raţionament. Când teorema este enunţată, trebuie să-ţi „naginezi demonstraţia, adică să găseşti faţă de care dintre teoremele igj APelle – pictor grec, secolul IV î.e.n. ' Maestrul, în context, este natura.

— „- deja cunoscute aceea de faţă constituie concluzia şi, dintre toate conclu-ziile care se pot trage din aceeaşi teoremă, s-o alegi tocmai pe aceea 126 despre care e vorba.

În acest mod, cel ce judecă cel mai exact, dacă nu e inventiv, trebuie să fie scurt. Ce urmează de aici? Că în loc să fim determinaţi să găsim noi demonstraţiile, acestea ne sunt dictate; că înloc să ne înveţe să raţionăm, dascălul raţionează pentru noi şi nu ne exercitează decât memoria Desenaţi figuri exacte, combinaţi-le, suprapuneţi-le, examinaţi-le raporturile dintre ele; veţi găsi toată geometria elementară mergând din observaţie în observaţie, fără să fie vorba nici de definiţii, nici de probleme, nici de vreo altă formă de demonstraţii, decât simpla suprapunere, în ce mă priveşte, nu pretind deloc să-1 învăţ pe Emil geometria, ci el va fi cel care mă va învăţa pe mine, eu voi căuta raporturile şi el le va găsi, căci eu le voi căuta în aşa fel ca să-1 fac să le găsească. De exemplu, în loc să mă servesc de un compas ca să fac un cerc, îl voi face pu un vârf ascuţit legat de o sfoară care se învârte împrejurul unui cui. După aceasta, când va vrea să compare razele între ele, Emil va râde de mine şi mă va face să înţeleg că acelaşi fir întins nu poate produce distanţe p inegale.

Dacă vreau să măsor un unghi de şaizeci de grade descriu din vârful acestui unghi, nu un arc, ci un cerc întreg; căci cu copiii nu trebuie niciodată să subînţelegi ceva. Aflu că porţiunea cercului cuprins între cele două laturi ale unghiului este a şasea parte a cercului. După aceasta, descriu din acelaşi vârf un cerc mai mare şi aflu că acest al doilea arc este tot a şasea parte din cercul său. Descriu un al treilea cerc concentric asupra căruia fac aceeaşi probă şi continui aşa cu noi cercuri, până când Emil – mirat de stupiditatea mea – mă informează că fiecare arc, mare sau mic, cuprins în cadrul aceluiaşi unghi, va fi totdeauna a şasea parte din -cercul său etc. Lată-ne ajunşi la folosirea raportorului.

Pentru a dovedi că unghiurile formate de aceeaşi parte a unei linii drepte sunt egale cu două unghiuri drepte, se descrie tot cercul; eu, dimpotrivă, fac în aşa fel ca Emil să observe aceasta mai întâi în cerc şi apoi îi spun: dacă scoatem cercul şi liniile drepte, unghiuz'ile şi-ar schimba mărimea? Etc.

Se neglijează exactitatea figurilor, ca se presupune şi toată atenţia este consacrată demonstraţiei. Intre noi190), dimpotrivă, nu va fi niciodată vorba de demonstraţii, grija noastră cea mai importantă va fi să tragem linii foarte drepte, foarte exacte, foarte egale; să facem un pătrat întru totul perfect, să trasăm un cerc foarte rotund. Pentru a verifica exactitatea figurii, o vom examina prin prisma tuturor proprietăţilor ei sensibile şi aceasta ne va da ocazie să descoperim în figură şi proprietăţi noi Vom îndoi prin diametru cele două semicercuri, prin diagonală cele două jumătăţi ale pătratului; vom compara cele două figuri ale noastre pentru a vedea la care contururile se potrivesc mai bine şi, în consecinţă, care e cea mai bine făcută; vom cerceta dacă această împărţire egală trebuie să aibă loc totdeauna în paralelograme, în trapeze etc. Uneori 18°) „Intre noi” a/u~* î-i~ „ ' între discipol şi elev.

Încerca să prevedem succesul experienţei înainte de a a face; vom 1 V°mări să găsim temeiuri etc.

U Geometria nu este pentru elevul meu decât arta de a se servi bine iglă şi compas; el nu trebuie deloc s-o -confunde cu desenul, în care f u va folosi niciunul, nici altul din aceste instrumente. Rigla şi comavi vor fi închise sub cheie şi nu-i vor fi date spre întrebuinţare decât

Pa şi pentru puţin timp, ca să nu se obişnuiască să mâzgălească; însă 'âteodată vom putea lua figurile noastre la plimbare şi să vorbim de ceea ce am făcut sau de ceea ce voim să facem.

Nu voi uita niciodată că am văzut la Turin un tânăr care, în copilăria învăţase raporturile contururilor şi suprafeţelor dându-i-se în fiecare zi' să aleagă în tot felul de figuri geometrice prăjituri izoperimetrice.

Micul mâncăcios epuizase arta lui Arhimede pentru a afla în care dintre acestea avea mai mult de mâncat191).

Când un copil se joacă cu mingea cu pene, îşi exercită ochii şi braţul la exactitate; când loveşte o sfârlează îşi măreşte forţa servindu-se de ea, dar nu învaţă nimic. Am întrebat uneori de ce nu se dau copiilor aceleaşi jocuri de îndemânare ca adulţilor: jocul cu mingea1913), maiul, biliardul, arcul, mingea, instrumentele de muzică; mi s-a răspuns că unele din aceste jocuri sunt mai presus de forţele lor şi că membrele şi organele lor nu le sunt destul de formate pentru altele. Găsesc rele aceste temeiuri: copilul nu are înălţimea unui om şi poartă haine ca ale lui. Nu înţeleg să se joace cu bile pe o masă de biliard înaltă de trei picioare; nu înţeleg să-şi piardă vremea în casele noastre de joc, nici să i se dea în mâna lui mică o rachetă de azvârlit mingea; dar să se joace într-o sală în care s-ar păzi ferestrele; să se servească la început de mingi moi. Primele lui rachete să fie din lemn, apoi din piele, apoi din vână de bou, pe măsura dezvoltării sale. Preferaţi mingea cu pene pentru că oboseşte mai puţin şi nu e periculoasă. Aceste două motive nu sunt întemeiate. Jocul cu mingea cu pene e un joc de femei; însă nu e niciuna care să nu alerge după o minge în mişcare. Pielea lor albă nu trebuie să se călească împotriva loviturilor şi faţa lor nu aşteaptă contuziuni. Însă noi, făcuţi pentru a fi viguroşi, credem oare că putem dieveni astfel fără greutate şi că am putea fi în stare de vreo apărare dacă nu am fosit niciodată atacaţi? Te joci totdeauna fără inimă în jocurile în care poţi fi neîndemânatic fără risc; o minge cu pene care cade nu face rău nimănui; dar nimic nu dezmorţeşte braţele ca nevoia de a-ţi păzi capul, nimic nu-ţi face mai ager ochiul decât apărarea ochilor. Să alerge de la un capăt al sălii la celălalt, să aprecieze zborul unei mingi încă în aer, s-o arunce cu o mână puternică Şi sigură; astfel de jocuri convin mai puţin omului decât formării lui.

Muşchii unui copil, se zice, sunt prea moi. Ei sunt slabi, dar sunt mai flexibili; braţul său e sdab, dar, în fine, e un braţ şi poţi să faci cu el, păstrând proporţia, tot ceea ce faci cu o altă maşină asemănătoare. Copiii nu au nici o îndemânare în mâini; de aceea vreau ca să le-o dau: un om

) în ediţia Petitain se dă următoarea notă explicativă: „Se numesc figuri izoperimetrice acelea ale căror contururi sau circumferinţe sunt egale în lungime”. Or, dintre toate aceste figuri, e dovedit că cercul e cea care are cea mai mare suprafaţă. Copilul a trebuit, aşadar, să aleagă prăjituri de formă circulară. Laia) Asemănător cu oină.

EMIL tot atât de puţin exercitat ca ei nu ar avea mai multă îndemânare; ni putem cunoaşte întrebuinţarea organelor noastre decât după ce ne-am

128 servit de ele. Numai o experienţă îndelungată ne învaţă să ne folosim do noi înşine şi această experienţă este adevărata învăţătură despre care nu putem zice niciodată că iam înoeput-o prea devreme.

Tot ceea ce se face e realizabil. Or, nimic nu e mai obişnuit decât să vezi copii înclemânatici şi dezgheţaţi care au în membrele lor aceeaşi agilitate pe care poate s-o aibă un om. Aproape în toate târgurile vezi copii făcând gimnastică, mergând în mâini, sărind, dansând pe frânghie. Câţi ani de-a rândul trupele de copii n-au atras prin dansurile lor artistice spectatorii la Comedia Italiană? Cine n-a auzit vorbindu-se în Germania şi Italia de trupa de pantomimă a celebrului Nicolini? Observat-a oare cineva la aceşti copii mişcări mai puţin dezvoltate, atitudini mai puţin graţioase, urechea mai puţin exactă, un dans mai puţin uşor decât ki dansatorii formaţi? La început degetele sunt grăsuţe, scurte, mai puţin mobile, mâinile grăsuţe şi puţin capabile să apuce ceva; împiedică aceasta oare pe mulţi copii să înveţe să scrie şi să deseneze la o vârstă la care alţii nu ştiu încă să ţină în mână nici creionul, nici tocul? Parisul întreg îşi aminteşte încă de mica englezoaică, care la vârstă de zece ani făcea minuni la clavecin*). Am văzut pe fiul unui magistrat, băieţaş de opt ani, pe care-1 urca pe masă la sfârşitul prânzului ca pe o statuie în mijlocul tăvilor, cântând la o vioară aproape tot atât de mare ca şi el şi sur-prinzând chiar pe artişti prin execuţia sa.192a)

Toate aceste exemple şi alte o sută de mii dovedesc, mi se pare, că lipsa de aptitudini pe care o presupunem la copil în ceea ce priveşte exerciţiile noastre e imaginară şi că dacă nu reuşesc deloc în unele dintre ele, aceasta se datoreşte faptului că nu i-am exersat niciodată.

Mi se va spune că aici cad, cu privire la corp, în greşeala culturii premature pe care o dezaprob, la copii, în ce priveşte spiritul. Deosebirea e foarte mare, căci progresul într-una este numai aparent, pe când în cealaltă este real. Am dovedit că „spiritul pe care copiii par să-1 aibă nu-1 au în realitate, pe când tot ce par că fac, îl şi fac. Dealtfel, trebuie să ne gândim întotdeauna că toate aceste exerciţii nu sunt şi nu trebuie să fie decât joc, o îndrumare uşoară şi voluntară a mişcărilor pe care le cere natura, o artă de a le varia distracţiile pentru a le face mai plăcute, fără ca vreodată cea mai mică constrângere să le transforme în muncă; căci, în fine, cu ce nu s-ar putea ei distra din care să nu pot face obiect de instrucţie pentru ei? Şi dlacă nu aş putea, e suficient că se amuză fără nici un neajuns şi că timpul trece, progresul lor în orice privinţă neavând importanţă pentru prezent; în timp ce atunci când trebuie în mod nece-

*) Un băieţaş de şapte ani a făcut pe atunci minuni şi mai izbitoare192). 1! M) In ediţia Richard se face menţiune de următoarea relatare a lui Ph. Dufour (Recherches bibliographiques sur Ies oeuvres imprimees de Rousseau, I, p. 154): „Mozart, în vârstă de şapte ani, a fost prezentat la curtea Franţei în 1763 şi a executat la clavecin sonete compuse de el”. Rousseau a citit fără îndoială faptul în gazete când scria această notă în 1764 sau 1765.

I92a) E vorba de Paul-Louis Roualle de Boisgelou (1734-1806), un copil minune care a reorganizat mai târziu secţia muzicală a Bibliotecii Regale (cf. J.- J. Rousseau, Oeuvres completez, IV. Pleiade, p. 1399).

Să-i înveţi un lucru sau altul, oricum s-ar proceda, este imposibil să mei la capăt fără constrângere, fără supărare şi fără plictiseală.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   72


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə