J. J. Rousseau



Yüklə 2.9 Mb.
səhifə35/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   72

Aceasta este a doua naştere despre care am vorbit; aici începe cu adevărat viaţa omului şi nimic omenesc nu-i mai este străin263). Până aici grijile noastre au fost jocuri copilăreşti; ele nu încep decât acum să aibă o adevărată importanţă. Cu această epocă, în care se încheie educaţia obişnuită, începe propriu-zis educaţia noastră; însă, ca să expunem bine acest nou plan, să reluăm mai din urmă starea lucrurilor referitoare la ele.

Pasiunile sunt principalele instrumente ale conservării noastre: este deci deopotrivă de ridicol şi zadarnic să încerci a le distruge; ar însemna să controlezi natura, ar însemna să deformezi opera lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar spune omului să-şi nimicească pasiunile pe care i le dă, Dumnezeu ar voi şi n-ar voi, s-ar contrazice el însuşi. El n-a dat niciodată acest ordin nesocotit; nimic asemănător nu se găseşte scris în su-262) Ci. Odiseia lui Homer (X, 47): Eol dădu lui Ulise un burduf mare, în care închise toate vânturile. Tovarăşii lui Ulise, neştiind ce este în burduf şi cre-zând că sunt lucruri scumpe (aur etc.), dezlegară burduful – pe când Ulise dormea – şi astfel se dezlănţuiră din nou furtunile asupra lor…; G3) Aluzie la maxima poetului latin Terentius: Homo sura, humani nihil a me alienum puto. (Sunt om şi nimic din ce este omenesc nu mi-e străin.) ului iar ceea ce Dumnezeu vrea ca omul să facă nu-i spune tll'l OfllU1.', _i? – -1 _, „:”? _ L], i jji _j.i.: i. c fletu'l t j_ţ Spune el însuşi, îl scrie1 în fundul sufletului lui. Prin a gggpe cej care ar vrea s§ împiedice pasiunile să

9. R> j aproape tot atât de nebun ca cel care ar vrea să le distrugă, iar fiind r1 -_. ~ j. ofo-e. O/-I/-T-„ r-”îi-„o o*-mrv-> T-n_T- -Fi î” ca *u”X. E ar crede că am urmărit un atare scop până acum m-ar fi în-fjes Desigur, foarte rău.

N ' am judeca oare bine dacă am cooch, ide – pornind de la faptul ~ „r? N natura omului să aibă pasiuni – că toate pasiunile pe care le şi cele pe care le vedem la alţii sunt naturale? Izvorul lor si”1-1natural) ' e adevărat; dar mii de râuleţe străine 1-au umflat; e un fi viu mare, ' care creste neîncetat şi în care s-ar regăsi cu greu câteva „turi din apele sale iniţiale. Pasiunile noastre naturale sunt foarte „reinite; ele sunt instrumentele libertăţii noastre, ele tind să ne con-(tm) rve. Toate pasiunile care ne robesc şi care ne distrug vin din altă parte; nu ni le dă natura, ci noi ni le însuşim în dauna ei.

Izvorul pasiunilor noastre, originea şi principiul tuturor celorlalte, singura pasiune care se naşte odată cu omul şi nu-1 părăseşte niciodată cit timp e el în viaţă este iubirea de sine: pasiune primară, înnăscută, anterioară oricărei alteia şi faţă de care toate celelalte sunt, într-un sens, numai modificări264), în acest înţeles, dacă voiţi, toate pasiunile sunt naturale. Cea mai mare parte însă din aceste modificări sunt produse de cauze străine şi fără acestea ele nici nu s-ar naşte vreodată; asemenea modificări, departe de a ne fi avantajoase, ne sunt dăunătoare; ele schimbă scopul iniţial şi merg împotriva principiului lor; atunci omul se găseşte în afară de natură şi se pune în contradicţie cu sine.

Iubirea de sine e totdeauna bună şi totdeauna conformă ordinii. Fiecare fiind preocupat îndeosebi de propria sa conservare, cea dinţii şi cea mai importantă din grijile sale este şi trebuie să fie aceea de a veghea neîncetat asupra acesteia: dealtfel, cum ar putea veghea altfel, dacă nu ar nutri cel mai mare interes în acest scop?

Trebuie deci să ne iubim pentru a ne conserva, iar ca urmare imediată a aceluiaşi sentiment, iubim ceea ce ne conservă. Orice copil se leagă de doica sa; Romulus trebuia să se lege de lupoaica care-1 alăptase. La început acest ataşament este pur mecanic. Ceea ce-i favorizează bunăstarea unui individ îl atrage; ceea ce-i dăunează îl respinge: aici nu e decât un instinct orb. Ceea ce transformă acest instinct în sentiment, ataşamentul în iubire, aversiunea în ură este intenţia manifestă de a ne dauna sau de a ne fi util. Nu ne pasionează fiinţele insensibile care nu se manifestă decât ca urmare a impulsului ce li se dă. Insă acele fiinţe de la care aşteptăm ceva bun sau rău, în funcţie de propria lor dispoziţie interioară, de voinţa lor, acelea pe care le vedem că acţionează liber pentru sau contra, ne inspiră sentimente asemănătoare acelora pe care ni le arată. Ceea ce ne serveşte este căutat, însă ceea ce vrea să ne servească, i l w ii r k (op. Cit., voi. II, p. 4) observă că acest alineat se apropie în multe PriVl. Nte de poema didactică a lui Pope: Despre om (tradusă în limba romana de Costache Conachi). Poetul englez socoteşte pasiunile ca moduri ale „iubirii de sine” (modes oi self-love), care au rolul, unor forte ce conservă viaţa”.

EMIL iubim; de ceea ce ne dăunează ne ferim, dar ceea ce vrea să ne dan neze, urâm.

Primul, sentiment al unui copil este de a se iubi pe sine, iar al dnj, _lea, _deriyând din cel dinţii, este de a iubi pe cei careţii sin t Jn aprcJ jpierej căci, în starea de slăbiciune în care este, el nu cunoaşte pe~ nimeni decât prin ajutorul şi îngrijirile pe care le primeşte. La început, afecţiunea pe care o are pentru doică şi pentru guvernantă nu este decât obişnuită. Le caută pentru că are nevoie de ele şi se simte bine dacă le are; este mai degrabă cunoştinţă decât bunăvoinţă. Ii trebuie mult timp pentru a înţelege că ele îi sunt nu numai utile, dar că ele Vor să-i fie utile; abia atunci începe el să le iubească.

Copilul este deci în mod natural înclinat spre bunăvoinţă, pentru că vede că tot ce este în jurul lui e gata să-1 ajute şi, observând aceasta, el se deprinde să aibă un sentiment favorabil semenilor săi; dar, în măsura în care îşi lărgeşte relaţiile, trebuinţele, dependenţele active sau pasive, se deşteaptă sentimentul raporturilor sale faţă de altul şi se trezeşte conştiinţa datoriilor şi a preferinţelor. Atunci copilul devine poruncitor, gelos, înşelător, răzbunător. Dacă îl sileşti să asculte, nevăzând utilitatea a ceea ce i se cere, o atribuie capriciului sau intenţiei de a-1 supăra şi se răzvrăteşte. Dacă i te supui, vede îndată în ceea ce i se împotriveşte răzvrătire şi intenţie rea; bate scaunul sau masa pentru că nu 1-au ascultat. Iubirea de sine, care se limitează numai la noi, e mulţumită dacă adevăratele noastre trebuinţe sunt satisfăcute; dar amorul propriu265), care se sprijină pe comparaţie, nu e niciodată mulţumit şi nu va putea fi, pentru că acest sentiment, preferând'U-ne pe noi altora, cere de asemenea ca şi alţii să ne prefere lor, ceea ce este imposibil. Iată cum pasiunile blânde şi afectuoase se nasc din iubirea de sine şi cum pasiunile duşmănoase şi irascibile se nasc din amorul propriu. Astfel, ceea ce face pe om să fie esenţial bun este faptul ca el să aibă puţine trebuinţe şi să se compare puţin cu alţii; ceea ce-1 face în mod esenţial rău este faptul de a avea multe trebuinţe şi de a ţine mult la opinie. Potrivit acestui principiu, e uşor de văzut cum toate pasiunile copiilor şi ale oamenilor pot fi îndreptate spre bine sau spre rău. E adevărat că, neputând trăi totdeauna singuri, vor rămâne cu greu întotdeauna buni; această dificultate va creşte chiar, în mod necesar, pe măsura înmulţirii

265) Pasaj caracteristic pentru definirea noţiunilor de iubire de sine („amour _de soi”) şi amor propriu („amour propre”), care în limbajul obişnuit sunt, îndeobşte, folosite pentru a desemna unul şi acelaşi lucru. Deosebirea dintre ele, cum rezultă din context, este foarte accentuată.

Distincţia pe care o face Rousseau între iubirea de sine şi amorul propriu se leagă de poziţiile lui principiale: iubirea de sine este caracteristică (ipoteticei) stării naturale („de natură”) şi punctul de plecare al virtuţii; amorul propriu e un produs social şi germenul tuturor viciilor {cf. Discurs asupra megalităţii dintre oameni).

Sallwiirk arată (op. Cit., voi. II, p. 5-6) că filosoful francez Blaise Pascal (1623-1662), în Pensees (Cugetări), crede că omul a pierdut prin păcat iubirea cea dinţii (pentru Dumnezeu) şi golul imens care a rămas _ s-a umplut cu amorul propriu, care reduce totul la sine. Helvetius se ridică insa împotriva lui Rousseau, căutând să probeze că evoluţia naturală a omului îl duce la cruzime. In acelaşi sens caracterizează amorul propriu şi La Rochefou-cauld.

Jn acest sens mai ales, pericolele societăţii fac mai indispen-relaţu o, grija de a preveni în sufletul omenesc depravarea, acest S9bH”s al noilor sale trebuinţe.

Studiul potrivit omului este cunoaşterea raporturilor sale. Atâta timp cunoaşte decât fiinţa sa fizică, trebuie să se studieze în raporturile l „cu lucrurile; aceasta este îndeletnicirea copilăriei sale; când începe

Sa 6' dea seama de fiinţa sa morală, el trebuie să se studieze în raportus? ~' sa] e cu oamenii; aceasta este îndeletnicirea întregii sale vieţi, care trebuie să înceapă în momentul la care am ajuns acum.

Îndată ce bărbatul are trebuinţă de o tovarăşă, el nu mai este o fiinţă izolată, inima sa nu mai este singură. Cu aceasta se nasc toate relaţiile cu specia sa, toate afecţiunile sufletului său. Prima sa pasiune le fermentează îndată pe celelalte.

Înclinarea instinctului e nedeterminată. Un sex este atras spre celălalt: iată pornirea naturii. Alegerea, preferinţele, ataşamentul personal sunt opera cunoştinţelor, a prejudecăţilor, a obişnuinţei; trebuie timp şi pricepere ca să fim capabili de iubire; iubeşti după ce ai judecat, preferi după ce ai comparat. Aceste judecăţi se fac fără să ne dăm seama, dar nu sunt mai puţin reale. Orice s-ar spune, oamenii vor cinsti totdeauna iubirea adevărată; căci, deşi pornirile ei ne rătăcesc, deşi nu înlătură unele însuşiri odioase ale sufletului, ci chiar le produce, presupune totuşi şi însuşiri de preţ, fără de care omul nu ar putea-o simţi. Această alegere, care ne pune în opoziţie cu raţiunea, ne vine totuşi de la ea. Amorul a fost considerat orb, fiindcă are ochi mai buni decât noi şi fiindcă vede raporturi pe care noi nu le putem înţelege. Pentru cel care n-ar avea nici o idee despre merit şi despre frumuseţe, orice femeie i-ar fi la fel de bună, şi cea dintâi venită i-ar fi totdeauna cea mai plăcută. Iubirea nu porneşte de la natură, ci, dimpotrivă, pune regulă şi frâu înclinărilor ei: datorită ei, un sex devine indiferent pentru celălalt, afară de obiectul iubirii.

Preferinţa pe care o acordăm altora vrem s-o obţinem şi noi; iubirea trebuie să fie reciprocă. Pentru a fi iubit, trebuie să te faci demn de iubit; pentru a fi preferat, trebuie să te faci mai demn de iubit decât alţii, mai demn de iubit decât oricine altul, cel puţin faţă de omul iubit. De aici cele dintâi priviri asupra semenilor; de aici cele dintâi comparaţii cu ei, de aici emulaţia, rivalităţile, gelozia. O inimă copleşită de un sentiment ţine să se descarce: din nevoia unei iubite se naşte nevoia de a avea un amic. Cel ce simte cât e de dulce să fii iubit ar vrea să fie iubit ue toată lumea şi dacă fiecare vrea să fie preferat, vor fi multe nemulţumiri. Odată cu iubirea şi prietenia se nasc neînţelegerile, duşmănia, Ura. Din mijlocul atâtor pasiuni deosebite văd cum opinia îşi înalţă un tron de nezdruncinat, iar muritorii stupizi, supuşi stăpânirii ei, nu-şi wtemeiază propria lor existenţă decât pe judecăţile altuia.

Extindeţi aceste idei şi veţi vedea de unde vine acea formă a amorului nostru propriu pe care noi o credem naturală şi cum iubirea de sine, nemaifiind un sentiment absolut, devine orgoliu în sufletele mari, vanitate, în cele mici şi în toate se hrăneşte neîncetat în dauna aproapelui. Specia acestor pasiuni, neavând nici o sămânţă în sufletul copiilor, nu se poate naşte de la sine; numai noi le introducem în suflet şi nicio-

] R _ r (tm); „„.

— J-

: MIL dată nu prind rădăcină deoât din greşeala noastră; dar sufletul tineri! 0 „~” nu se află în aceeaşi situaţie; orice am face, pasiunile se vor naşte în „, '*o fără voia noastră. E deci timpul să schimbăm metoda.



Să începem cu câteva reflecţii importante asupra stării critice de car e vorba aici. Trecerea de la, copilărie la pubertate este astfel rânduită de natură încât variază la indivizi după temperament şi la popoare dună climate. Toţi ştiu ce deosebire este în această privinţă între ţările calde şi ţările reci şi fiecare vede că temperamentele aprinse se formează mai devreme decât celelalte; dar poate să se înşele cineva asupra cauzelor şi să atribuie unei porniri fizice ceea ce trebuie pus pe seama moralului* e unul din abuzurile cele mai frecvente ale filosofiei din secolul nostru' învăţăturile naturii sunt târzii şi încete; ale oamenilor sânt aproape întot-deauna premature, în primul caz, simţurile deşteaptă imaginaţia; în al doilea, imaginaţia deşteaptă simţurile, le dă o' activitate precoce, care nu poate să nu-i enerveze şi să slăbească mai întâi indivizii şi cu timpul chiar specia. O observaţie mai generală şi mai sigură chiar' decât cea a efectului climatelor este că pubertatea şi puterea sexuală sunt mai timpurii la popoarele instruite şi civilizate decât la cele ignorante şi barbare*). Copiii au o iscusinţă particulară în descoperirea moravurilor rele sub învelişul maimuţărelilor bunei-cuviinţe care le acoperă. Limbajul îngrijit care li se cere, lecţiile de bună purtare ce li se dau, vălul misterios ce ne străduim să li-1 punem în faţa ochilor sunt tot atâta imbolduri ale curiozităţii lor. Aşa cum se procedează de obicei, este clar că ne prefacem că le ascundem numai spre a-i învăţa acel lucru şi, dintre toate învăţăturile pe care le dăm, aceasta este cea de care profită ei mai mult. Cercetaţi experienţa, veţi înţelege până la ce punct această metodă nechibzuită accelerează opera naturii şi ruinează temperamentul. Aici este una din principalele cauze care duc la degenerarea raselor în oraşe. Tinerii sleiţi de timpuriu rămân mici, slabi, rău făcuţi, îmbătrânesc în loc să crească după cum viţa căreia îi ceri să dea roade primăvara tân-jeşte şi moare înainte de toamnă. Ar fi trebuit să trăieşti la popoare necioplite şi simple pentru a şti până la ce vârstă o fericită ignoranţă poate prelungi nevinovăţia copiilor. E un spectacol mişcător şi de râs în acelaşi timp să vezi cele două sexe, lăsate în voia inimii lor, prelurv-gindu-şi în floarea vârstei şi a frumuseţii jocurile naive ale copilăriei şi

*) In oraşe, scrie D-l de B u f f o n, şi la oamenii înstăriţi, copiii, obişnuiţi cu mâncăruri abundente şi hrănitoare, ajung mai devreme în această stare; lajara şi la poporul sărac, copiii sunt mai întârziaţi pentru că sunt rău şi puţin hrăniţi; le mai trebuie doi sau trei ani (Hist. Nat., tome IV. P. 238). Admit observaţia, dar nu explicaţia, pentru că în ţările în care săteanul se hrăneşte foarte bine şi mănâncă mult, ca în Valois şi chiar în unele cantoane muntoase ale Italiei, ca Frâul, vârstă pubertăţii la cele două sLxe este deopotrivă mai întârziata decât în oraşe, unde, pentru a satisface vâhltâtea, se face o economie extrema la mâncare şi unde majoritatea îşi face, cum zice proverbul, haină de catifea ji stomac de tărâţe. Te miri văzând, în aceşti munţi, băieţi mari, puternici ca bărbaţii, că mai au încă vocea ascuţită şi bărbia fără păr, şi fete mari, deainei bine formate, neavând semnul periodic al sexului lor. Diferenţa mi se pare că vine din aceea că, în simplicitatea moravurilor lor, imaginaţia lor liniştita şi calmă le pune mai târziu sângele în fierbere şi le face temperamentul mai puţin precoce.

În familiaritatea acestora curăţenia plăcerilor lor. Când, în arătând Pr tjneret duios ajunge la vârstă căsătoriei şi cei doi soţi îşi dă-fjne, aces. Droc primele dovezi ale dragostei, ei se iubesc mult mai mult rliiesc re

Cei ~ vârstă la care omul dobândeşte conştiinţa sexului său diferă – a°'n efectul educaţiei cât şi prin acţiunea naturii, urmează de aici că atât. „ăbi ori întârzia această vârstă după felul în care vei creste copiii, poţi g adevărat că trupul câştigă sau pierde din tărie pe măsură ce *al-ifsti sau încetineşti această evoluţie, rezultă că tânărul va dobândi tâ't mai multă vigoare şi putere cu cât te vei strădui s-o întârzii. Vor-sc aici numai de urmările pur fizice; se va vedea îndată că ele nu se mărginesc la acestea.

Din aceste reflecţii se concretizează soluţia cu privire la întrebarea aşa de mult dezbătută: dacă e mai bine să-i luminezi pe copii de timpuriu asupra obiectelor curiozităţii lor sau să le dai în schimb nişte erori modeste266)? Cred că nu trebuie să faci niciuna, nici alta. In primul rând, această curiozitate nu se deşteaptă dacă nu e provocată. Trebuie să procedezi deci în aşa fel încât să nu le-o provoci. In al doilea rând, din faptul că nu eşti silit să răspunzi la anumite întrebări nu rezultă deloc că trebuie să-1 înşeli pe cel care ţi le pune; e mai bine să-i impui tăcerea decât să-i răspunzi minţind. El va fi puţin surprins de această lege, dacă ai avut grijă să-1 faci să i se supună prin lucruri indiferente, în fine, dacă te-ai hotărât să răspunzi, răspunde cu cea mai mare simplicitate, fără să ascunzi ceva, fără să fii încurcat şi fără să zâmbeşti. E mai puţin primejdios să satisfaci curiozitatea copilului decât s-o aţâţi.

Răspunsurile voastre să fie totdeauna serioase, scurte, hotărâte şi fără să lăsaţi vreodată impresia că ezitaţi. Nu am nevoie să adaug că ele trebuie să fie adevărate. Nu poţi înţelege la copii pericolul de a minţi pe oamenii în vârstă fără să fi simţit pericolul şi mai mare pentru oameni de a minţi pe copii. O singură minciună mărturisită de dascăl elevului ar distruge pentru totdeauna efectul educaţiei.

O ignoranţă absolută asupra anumitor chestiuni ar fi, poate, lucrul cel mai potrivit pentru copii, dar e mai bine să afle de timpuriu ceea ce e imposibil să le ascunzi toată vremea. Trebuie sau să nu le deştepţi curiozitatea în nici un fel, sau să le-o satisfaci înainte de vârstă la care nu e lipsită de pericol. Purtarea ta faţă de elev în această privinţă de-Pinde mult de starea sa particulară, de lumea care-1 înconjoară, de împrejurările în care bănuieşti că s-ar putea găsi etc.; important e să nu -aşi nimic la voia întâmplării şi, dacă nu eşti sigur că până la şaisprezece

) S a 11 w u r k (op. Cit., voi. II, p. 9) arată că pedagogul german filantropinist isasedow (1724-1790), în cunoscuta lui lucrare Elementarwerke (Manual elementar, un fel de enciclopedie pentru copii), e de părere că: „O minte tânără care r u caută să se lămurească la timp în anumiţi ani asupra unui lucru ce trebuie să devină atât de însemnat pentru setea de a şti, sădită în om de JJumnezeu, trebuie să fi devenit – prin educaţia şi instrucţia cea mai ne-roadă – inactivă, servilă şi credulă în modul cel mai uşuratic”. 18* ani, îi vei putea ascunde deosebirea între sexe, ai grijă s-o ştie înaint de zece ani. E

EMIL 200

— 1HL nici

Nu-mi place deloc să se folosească la copii un limbaj prea purific ici să se facă ocoluri lungi, pe care ei le observă, pentru a evita să ' dea lucrurilor adevăratul lor nume. Bunele moravuri au în această n vântă totdeauna multă simplicitate; însă imaginaţiile murdărite de vid fac ca urechea să devină delicată şi ne silesc să ne rafinăm necontenit expresiile. Termenii grosolani nu au consecinţe; trebuie să îndepărtez ideile lascive. L

Deşi pudoarea e naturală speciei umane, copiii nu sunt din fire ruşinoşi. Pudoarea nu se naşte decât odată cu apariţia conştiinţei răului-şi, deoarece copiii nu au şi nici nu trebuie să aibă această conştiinţă' cum să cunoască ei sentimentul care nu e altceva decât efectul acesteia? A le da lecţii de pudoare şi onestitate înseamnă să-i înveţi că există 1 lucruri ruşinoase şi neoneste, înseamnă să le deştepţi o dorinţă ascunsă de a cunoaşte aceste lucruri. Mai curând sau mai târziu ei ajung să şi-o satisfacă, iar prima scânteie care aprinde imaginaţia grăbeşte în mod sigur vâltoarea simţurilor. Cine roşeşte este de-acum vinovat.' Adevărata nevinovăţie nu se ruşinează de nimic.

Copiii nu au aceleaşi dorinţe ca oamenii maturi; fiind însă supuşi ca şi ei murdăriei care jigneşte simţurile, ei pot primi din această singură înrobire aceleaşi lecţii de bună-cuviinţă. Urmaţi spiritul naturii care, aşezând în acelaşi loc organele plăcerilor ascunse şi pe cele ale trebuinţelor dezgustătoare, ne sugerează aceleaşi îngrijiri la vârste diferite când printr-o idee, când prin alta; omului prin modestie, copilului prin curăţenie.

Nu văd decât un singur mijloc bun pentru a păstra nevinovăţia copiilor, şi anume acela ca toţi care-i înconjoară s-o respecte şi s-o iubească. Altfel, toată reţinerea pe care încerci s-o păstrezi faţă de ei se dezminte mai curând sau mai târziu; un zâmbet, o clipire din ochi, un gest scăpat fără voie le spun tot ceea ce cauţi să le ţii sub tăcere; e destul să te vadă că le ascunzi ceva pentru ca să-1 şi înveţe. Delicateţea vorbirii şi expresiile de care se servesc între ei oamenii politicoşi, pre-supunând cunoştinţe pe care copiii nu trebuie să le aibă, este cu totul nepotrivită pentru ei; dar când cinsteşti cu adevărat simplicitatea lor, o faci uşor, vorbindu-le în termeni care le sunt potriviţi. Există o anumită naivitate a limbajului care este potrivită şi plăcută inocenţei: iată tonul adevărat care abate copilul de la o curiozitate periculoasă. Vorbindu-i simplu despre toate, nu-1 laşi să bănuiască niciodată că-ţi mai rămâne ceva de spus. Legând de cuvintele grosolane ideile neplăcute care li se potrivesc, se înnăbuşe cea dinţii înflăcărare a imaginaţiei; nu-1 opreşti să pronunţe aceste cuvinte, nici să aibă aceste idei, dar îl faci, fără sa bage de seamă, să-i fie scârbă să şi le reamintească. De câte încurcături nu scapă această libertate naivă pe cei care, cu sinceritate, spun întotdeauna ceea oe trebuie să spună şi spun aşa cum simt!

Cum se fac copiii? E o întrebare care încurcă şi pe care şi-o pun copiii în mod natural, iar răspunsul indiscret sau prudent care se da decide uneori asupra moravurilor şi sănătăţii lor pentru întreaga viaţa-Felul cel mai scurt imaginat de o mamă pentru a scăpa de o asemenea re -jsă spună o minciună este acela de a-i impune copilului într fi bine, dar numai dacă 1-ar fi deprins astfel din capul lo-tăcere cazuj unor întrebări de altă natură şi dacă el n-ar bănui că i culul uncje ceva în spatele tonului schimbat. Dar mama se opreşte rase a. SCajCj. Acesta este secretul oamenilor căsătoriţi, îi va zice ea; băieţii re°1'-1 nu trebuie să fie aşa de curioşi. Iată ce scoate foarte uşor pe mamă 77CZ'ncurcătură. Se ştie însă că băiatul, supărat de dispreţul ce i se arată, in a avea astâmpăr până nu va afla şi el secretul oamenilor căsătoriţi; „UnU va întârzia să-1 afle. Ş1 Să-mi fie permis să relatez un răspuns cu totul deosebit pe care 1-am it dârâdu-se la această întrebare şi care m-a izbit cu atât mai mult, cu 3”t aparţinea unei femei foarte modeste şi în vorbă, şi în purtare, dar °âre la nevoie, ştia să treacă, pentru binele copilului său şi al virtuţii, °tat peste falsa teamă de batjocură, cât şi peste zadarnicele aluzii ale răutăcioşilor. Nu de mult băiatul urinase o pietricică ce i-a rănit urete-rul' durerea fiind depăşită, o uitase. Mamă, zise micul zvăpăiat, cum se iac copiii? Dragul meu, răspunse mama fără să stea pe gânduri, femeile îi scot din corpul lor cum scot udul şi au nişte dureri care adesea le costă viaţa. Pot să râdă nebunii, pot să se scandalizeze proştii; dar cei cuminţi să judece bine dacă se poate găsi un răspuns mai înţelept şi mai potrivit scopului267).

Mai întâi ideea unei trebuinţe naturale şi cunoscută de copil îl abate de la ideea vreunei acţiuni misterioase. Apoi ideea durerii şi a moi ţii o acoperă cu un văl de tristeţe care atenuează imaginaţia şi înnăbuşă curiozitatea. Totul îndreaptă spiritul asupra urmărilor naşterii şi nu asupra cauzelor sale. Infirmităţile naturii umane, obiecte dezgustătoare, imagini de suferinţă, iată lămuririle la care duce acest răspuns, dacă repulsia pe care răspunsul o produce mai îngăduie copilului să întrebe despre ele. Cum ar mai putea lua naştere neliniştea dorinţelor în astfel de convorbiri? Şi totuşi veţi vedea că adevărul nu a fost alterat şi că nu a fost nevoie să vă înşelaţi elevul în loc de a-1 instrui.

Copiii voştri citesc; din lecturile lor se aleg cu cunoştinţe pe care nu le-ar avea dacă n-ar fi citit deloc. Dacă studiază, imaginaţia se aprinde Şi se înflăcărează în tăcerea camerei de lucru. Dacă merg în lume, aud un jargon ciudat şi văd exemple care-i impresionează: au fost convinşi atât de bine că sunt oameni incit, în tot ceea ce fac oamenii în pre-



Dostları ilə paylaş:
1   ...   31   32   33   34   35   36   37   38   ...   72


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə