J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə30/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   26   27   28   29   30   31   32   33   ...   72

Am auzit pe defunctul milord Hyde povestind că unul din prieter'i săi, revenit din Italia după trei ani de absenţă, a vrut să examineze progresele fiului său în vârstă de nouă-zece ani. S-a dus într-o seară să se plimbe împreună cu guvernorul şi cu fiul său pe o câmpie unde nişte şcolari se distrau înălţând zmeul. Tatăl, în treacăt, zise fiului său: Unde e zmeul a cărui umbră se vede acolo? Fără să ezite, fără să ridice capul, copilul zise: Pe drumul cel mare. În adevăr, a adăugat milord Hyde, ' drumul cel mare era între noi şi soare. Tatăl, la aceste cuvinte, şi-a îmbrăţişat fiul şi, isprăvind cu aceasta examenul, a plecat fără să zică ceva. A doua zi, a trimis guvernorului actul unei pensii viagere, în afară de leafa sa.

Ce om acest părinte! Şi ce copil i-a fost hărăzit207)? Întrebarea este potrivită vârstei: răspunsul este simplu; însă vedeţi ce judecată clară de copil presupune el! Astfel domesticea elevul lui Aristotel acel celebru caii pe care nu 1-a putut îmibTânzi nici un dresor-08).

2al) Tinărul de caro e vorba în acest alineat este Louis-Marie Fouquet, conte do Gi-sors, unicul fiu al mareşalului de Bellc-Isle. (cf. Scrisoarea lui Rousseau către Doamna La Tour de Franqueville, 26 sept. 1762). Tânărul conte a condus în 1743 retragerea de la Praga, a fost rănit în bătălia de Kroefeld (1758) şi a murit do pe urma acestei răni.

208) E vorba de Alexandru cel Mare, al cărui preceptor fusese Aristotel. Alexandru, potrivit unei legende, reuşise pe când era copil, să încalece un cal de care nu îndrăznea să se apropie nimeni. (E Ducipal sau Bucefal din literatura noastră populară, care avea un corn în frunte.)

CARTEA III

Deşi până la adolescenţă întreg cursul vieţii este o perioadă de slăbiciune, există în desfăşurarea acestei prime vârste un moment în care dezvoltarea forţelor ajungând să întreacă pe cea a trebuinţelor, animalul în creştere, încă slab în sens absolut, devine relativ puternic. Nefiindu-i dezvoltate toate trebuinţele, puterile sale actuale îi sunt mai mult decât suficiente pentru a face faţă celor pe care le are. Ca om ar fi foarte slab; copil fiind, e foarte puternic.

De unde vine slăbiciunea omului? Din inegalitatea dintre forţa sa şi dorinţele sale. Pasiunile noastre ne fac slabi, pentru că ne-ar trebui mai multe forţe decât ne-a dat natura, pentru a le satisface. A-ţi micşora deci dorinţele este ca şi cum ţi-ai mări forţele; acel care poate mai mult decât doreşte are putere de prisos. Este, fără îndoială, o fiinţă foarte puternică: iată a treia stare a copilăriei şi cea despre care vreau să vorbesc acum. Continui s-o numesc copilărie, în lipsa unui termen propriu s-o exprime; căci această vârstă se apropie de adolescenţă, fără să fie încă vârstă pubertăţii209).

La doisprezece sau treisprezece ani, forţele copilului se dezvoltă mult mai repede decât trebuinţele sale. Cea mai violentă, cea mai teribilă nu s-a făcut încă simţită; chiar organul ei rămâne într-un stadiu de imperfecţiune şi pare să aştepte ca voinţa copilului să-1 forţeze să depăşească această stare. Puţin sensibil la schimbările aerului şi ale anotim- „) Cercetătorii nu folosesc întotdeauna aceiaşi termeni, nici aceleaşi criterii pentru determinarea etapelor evoluţiei ontogenetice; nu există nici un acord deplin cu privire la întinderea etapelor respective. In general, succesiunea fazelor evolutive e următoarea: copilărie, adolescenţă, tinereţe, maturitate etc. Există, de asemenea, diviziuni la fiecare din aceste etape. Pubertatea e îndeobşte considerată ca fază preliminară adolescenţei („preadolescentă”).

False, altele sunt inutile, celelalte servesc să hrănească orgoliul C sân, ar'e rjar micul număr de cunoştinţe care contribuie în mod celui caf 6je nostru este vrednic de cercetările unui om înţelept si, în real la „î.11 Qe copilului pe care vrem să-1 facem înţelept. Nu e vorba consecmţa,. numai ce este util să ştim – număr restrâns trebuie să lăsăm la o parte şi adevărurile

Dân a pentru a fi înţelese, o gândire întru totul formată; pe cele care care cer' Pcunoaşterea raporturilor omului şi pe care un copil nu şi le presupu | Care, deşi adevărate în sine, îndeamnă pe un suflet noate inbU., > _f_J”x flcncimvo -al-t-nrcnhiopto

146 locuie.



vilic ioc ae haină, pofta de mâncar r~ jmi-i. Uiu şi doarme; pretutinam onju-iac ae tot ceea ce-i trebuie; nu-1 chinuieşte nici o trebuind imaginară; opinia n-are nici o putere asupra lui; dorinţele nu-i rner l mai departe decât braţele; nu numai că şi le poate satisface singur, $/are puteri mai mari decât îi trebuie; e singura perioadă din viaţa sa j care se va găsi în această situaţie.

Presimt obiecţia. Nu vet; rî (tm) „~ –

: l.

— I


— C

K. asigura perioadă din viaţa sa _- va găsi m această situaţie.

Presimt obiecţia. Nu veţi zice că copilul are mai multe trebuinţe decât i ie dau eu, însă veţi tăgădui că are forţa pe care i-o atribui: nu pierdef din vedere că eu vorbesc despre elevul meu, nu desre cătoare care călătoresc di-

—.„uicşut; calitatea bucatelor; tot ce poate hrăni este bun la aceast vârstă; dacă îi este somn, se culcă pe pământ şi doarme; pretutindeni s9 vede înconjurat de tot ceea ce-i trebuie; nu-1 chinuieşte nici o trebuinu imaginară; opinia n-are nici o putere asupra lui; dorinţei „ – mai departe decât braţele: nu -: -~

— Juj. Di e mai multe trebuinţe decât

— U, msa veţi tăgădui că are forţa pe care i-o atribui: nu pierdeţi din vedere că eu vorbesc despre elevul meu, nu despre acele păpuşi mis cătoare care călătoresc dintr-o cameră în alta, care cultivă plante într-un ghiveci şi poartă greutăţi de carton, îmi veţi spune că forţa bărbătească nu se manifestă decât cu bărbăţia; că forţele vitale, eliberate în vasele corespunzătoare şi răspândite în tot corpul sunt singurele care pot da muşchilor consistenţa, activitatea, tonusul, încordarea de unde rezu&ă o forţă adevărată. Iată filosofia de cabinet, însă eu fac apeil la experienţă. Văd la ţară băieţi mari care ară, prăşesc, ţin coarnele plugului, urcă un butoi de vin, mână căruţa ca şi tatăl lor; i-ai 'lua drept bărbaţi daca sunetul vocii lor nu i-ar trăda. Chiar în oraşele noastre, tineri muncitori, fierari, lăcătuşi, potcovari sunt aproape tot aşa de robuşti ca şi meşterii şi care nu ar fi fost mai puţin apţi dacă i-am fi pregătit la timp. Dacă există o diferenţă, şi recunosc că este, ea este mai mică, o repet, decât aceea dintre dorinţele zvăpăiate ale unui om şi dorinţele limitate ale' umili copil. Dealtfel, nu este vorba aici numai de forţele fizice, d mai ales de forţa şi capacitatea spiritului care le înlocuieşte sau care le îndrumă.

Acest interval, în care individul poate mai mult decât doreşte, cu toate că nu e epoca forţei celei mai mari în sens absolut, este, cum am zis, etapa forţei sale relative celei mai mari. Este perioada cea mai preţioasă a vieţii şi care nu vine decât o singură dată; perioadă foarte scurtă şi cu atât mai scurtă, cu cit, după cum se va vedea an cele ce urmează, e foarte important să fie bine întrebuinţată.

Ce va face el deci cu acest excedent de facultăţi şi de forţe pe care îl are de prisos acum şi care îi va lipsi la o altă vârstă? Va căuta să-1 întrebuinţeze în strădanii din care ar putea profita la nevoie; va transpune, ca să zicem aşa, în viitor prisosul fiinţei sale actuale; copilul robust va face provizii pentru omul slab; însă nu-şi va stabili magaziile nici în lăzi care ar putea să-i fie furate, nici în hambare care îi sunt străine; pentru a deveni cu adevărat stăpânul lor, le va adăposti în braţele sale, în capul său, în fiinţa sa. Iată, aşadar, epoca muncilor, a învăţăturilor, a studiilor; observaţi că nu eu fac în mod arbitrar această alegere, ci natura însăşi e cea care o indică.

/ (Inteligenţa umană are limitele sale; un om nu numai că nu poate să P ştie toi, dar nu poate cunoaşte în întregime nici puţinul pe care-1 ştiu 'J? Ejl§îţi oameni. Deoarece contradictoriul fiecărei propoziţii false constituie un adevăr, numărul adevărurilor este nesecat ca şi cel al erorilor. Există deci o alegere a cunoştinţelor care trebuie predate, precum şi a timpului potrivit să le înveţi. Dintre cunoştinţele care sunt la îndemâna noastră, n

Nerime'n'tat să gândească fals asupra altor subiecte.

N Tată-ne reduşi la un mic cerc în raport cu existenţa lucrurilor, dar reprezintă încă o sferă imensă faţă de limitele spiritului unui copil. Tenebre ale gândirii umane, ce mână temerară ar îndrăzni să se atingă, vălul vostru? Câte prăpăstii văd săpându-se prin zadarnicile noastre tiinţe în jurul acestui copil nefericit! Să tremuri tu, care-1 vei conduce ne aceste poteci periculoase şi care vei da la o parte dinaintea ochilor săi perdeaua sfântă a naturii, încredinţează-te mai întâi bine de capul lui şi de al tău; ai grijă să nu ameţească unul ori altul, ori poate. Amândouă. Pă-zeste-t'e de atracţia înşelătoare a minciunii şi de aburii îmbătători ai orgoliului. Să-ţi aminteşti, să-ţi aminteşti fără încetare că ignoranţa n-a făcut niciodată rău, că numai eroarea e fatală şi că nimeni nu se rătăceşte pentru că nu ştie, ci pentru că crede că ştie.210)

Progresele sale în geometrie v-ar putea servi de probă şi măsură sigură pentru dezvoltarea inteligenţei sale; însă de îndată ce poate deosebi ce e util de ceea ce nu este, trebuie să te foloseşti de multă atenţie şi artă ca să-1 poţi îndrepta spre studii speculative 211); dacă vrei, de exemplu, să-1 faci să caute o medie proporţională între două linii, începe prin a face în aşa fel ca să aibă nevoie să găsească un pătrat egal cu un dreptunghi dat; dacă ar fi vorba de două medii proporţionale, ar trebui întâi să-1 faci să se intereseze de problema dublării cubului etc.212). Iată cum ne apropiem în mod gradat de noţiunile morale care disting binele şi răul. Până aici n-am cunoscut altă lege decât aceea a necesităţii; acum privim la ce este util; vom ajunge îndată la ce este potrivit şi bine.

2! 0) Unul. Din pasajele care par evident antiintelectualiste şi care amintesc pe cele similare din Discursul asupra ştiinţelor şi artelor şi din Discursul asupra inegalităţii dintre oameni. Ar fi să se dea o interpretare simplistă gândirii lui Rous-seau dacă s-ar crede că aici, ca şi în discursuri, ar fi vorba de o depreciere a inteligenţei umane, şi nu de critica greşitelor direcţii ale cugetării umane, a egoismului şi vanităţii intelectuale a pseudosavanţilor (cf. studiul introductiv).

2U) Adică: teoretice.

) Problema nu se mai pune azi în lecţiile de. Geometrie. Ea constă în a căuta latura unui cub care are un volum dublu faţă de cubul a cărui latură este dată. Legenda ne arată – după Filoponus – că ea s-a pus întâia dată în tim-PU! Războiului peloponeziac, când a bântuit în Atena o febră tifoidă groaznică. Lonsultându-se oracolul de la Delos, acesta a răspuns: „dublaţi altarul”. Altarul era în formă de cub. Legenda mai arată că atenienii au dublat dimensiunile liniare ale altarului, dar boala a continuat – din mânia lui Apollo – cu şi mai multa intensitate, întrebat din nou, oracolul a răspuns că trebuia să se dubleze volumul altarului. Altă versiune a aceleiaşi legende, dar care păstrează ar”: -lermeni ai problemei, se întâlneşte la Euripide.

<

Acelaşi instinct însufleţeşte diversele facultăţi ale omului. Activitgf. Corpului, care caută să se dezvolte, îi urmează activitatea spiritului c1 caută să se instruiască. La început, copiii sunt numai neastâmpăraţi, a„? Curioşi, iar această curiozitate bine condusă constituie impulsul 'vârst la care am ajuns acum. Să deosebim însă totdeauna înclinările care v”' de la natură de acelea care pornesc din opinie. Există o aviditate de a st”* care nu se bazează decât pe dorinţa de a fi socotit savant; este o alt-care se naşte din curiozitatea naturală a omului pentru tot ce-1 poate în teresa de aproape sau de departe. Dorinţa înnăscută de a ajunge la bu~ năstare şi imposibilitatea de a satisface pe deplin. Această dorinţă îl facă să caute neîncetat mijloace noi care să aducă o contribuţie în acest scop Acesta este primul principiu al curiozităţii; principiu firesc inimii omeneşti, dar a cărui dezvoltare se face numai proporţional cu pasiunile şi cu cunoştinţele noastre, înehipuie-ţi un filosof exilat într-o insu'ă pustie, având instrumente şi cărţi şi fiind sigur că va petrece acolo singur tot restul vieţii sale; nu va mai purta grija sistemului lumii, legilor atracţiei, calculului diferenţial; nu va deschide poate o carte toată viaţa sa, dar niciodată nu se va abţine să viziteze insula până la cel mai îndepărtat colţ, oricât de mare ar fi-ea. Să îndepărtăm deci din primele noastre studii cunoştinţele pentru care omul nu are o înclinare naturală şi să ne mărginim la acelea pe care instinctul ne îndeamnă să le cercetăm.

Insula genului uman este pământul; obiectul cel mai izbitor pentru ochii noştri este soarele, îndată ce începem să ne îndepărtăm de noi înşine, cele dintâi observaţii ale noastre trebuie să cadă şi pe unul, şi pe celălalt. Astfel, filosofia mai tuturor popoarelor sălbatice se învârteşte exclusiv în jurul unor imaginare împărţiri ale t>ă. Minfni>„; – nităţii soarelui.'

Va mai va mai fi decât jucăria

Opiniei altora.

* Vrei să înveţi pe acest copil geografia şi-i vei căuta globuri sfere hirţl: câtemaşmi! Pen ru ce toate aceste reprezentări? De SnuS'î

—_ – j. iH-

— cuuit: sa cadă şi pe unul, şi pe

— O>L. L<_U, mosol'ia mai tuturor popoarelor sălbatice se învârteşte exclusiv în jurul unor imaginare împărţiri ale pământului şi în jurul divi-ni'tăţii soarelui.'

Ce salt, se va spune poate. Adineauri ne ocupam numai cu ceea ce ne atinge şi ne înconjoară imediat; deodată, iată-ne străbătând globul şi sărind la extremităţile. Universului! Această săritură este efectul progrc-' sului forţelor noastre şl al înclinării spiritului nostru. In starea de slăbiciune şi de insuficienţă, grija de a ne conserva ne limita la noi înşine; în starea de putere şi de forţă, dorinţa de a extinde fiinţa noastră ne poartă afară din noi şi ne face să ne avântăm cât se poate mai departe; dar, de vreme ce lumea intelectuală ne este încă necunoscută, gândirea noastră nu merge mai departe decât ochii, iar înţelegerea noastră nu se întinde decât pe măsura spaţiului dat.

Să transformăm senzaţiile noastre în idei, dar să nu sărim deodată de la obiecte sensibile la obiecte intelectuale. Numai prin cele dintâi trebuie să ajungem la celelalte. In primele operaţii ale spiritului, simţurile sa fie singurele îndrumătoare. Nici o altă carte decât lumea, nici o altă învăţătură decât faptele. Copilul care citeşte nu gândeşte, el nu face decât să citească; nu se instruieşte, el învaţă cuvinte.

' Fă-1 atent pe elevul tău la fenomenele naturii şi îl vei face îndată curios; dar, dacă vrei să-i întreţii curiozitatea, nu te grăbi niciodată să i-o satisfaci. Pune-i la îndemână problemele şi lasă-1 să le rezolve singur.

Să nu ştie nimic pentru că i-ai spus, ci pentru că a înţeles el însuşi; să nu înveţe ştiinţa, ci s-o descopere. Dacă vreodată înlocuieşti în spiritul

— Rr- -„< „j/u. Geuizaiia şi-i vei căuta globuri, sfere, V-temaşini! Pentru ce toate aceste reprezentări? De ce nu ai începe i: C; arata obiectul însuşi, ca să ştie cel puţin despre ce-i vorbeşti. Pr'in a'seară frumoasă te duci să te plimbi într-un loc potrivit, în care în.tr”°tuj larg deschis lasă să se vadă din plin soarele apunând şi observi °v? Za. cg soarele se anunţă de departe prin săgeţile de foc pe care le t 'niite înaintea lui. Incendiul creşte, răsăritul pare tot în flăcări; la stră-i cirea lor aştepţi astrul multă vreme înainte de a se arăta; în fiecare clipă ţi se pare că-1 vezi apărând; în sfârşit, îl vezi. Un punct strălucitor porneşte ca un fulger şi umple deodată tot spaţiul; perdeaua nopţii se destramă şi dispare. Omul recunoaşte locul şi-1 găseşte înfrumuseţat. Verdeaţa s-a înviorat peste noapte; zorii zilei care luminează, primele raze care o auresc o arată acoperită de o strălucitoare pânză de rouă care reîlectă ochilor lumina şi culorile. Păsările se adună în cor şi slăvesc pe părintele vieţii; în acest moment nimeni nu tace; ciripitul lor încă slab e mai lent şi mai mângâietor decât în restul zilei, resimţindu-se de moliciunea unei deşteptări liniştite, îmbinarea tuturor acestor obiecte dau simţurilor o impresie de frăgezime care pare că pătrunde până în suflet. Trăieşti aici o jumătate de oră de încântare căreia nici un om nu-i rezistă; un spectacol atât de măreţ, atât de frumos, atât de delicios nu lasă pe nimeni indiferent213).

Plin de entuziasmul pe care-1 simte, învăţătorul vrea să i-i transmită copilului; crede că-1 impresionează făcându-1 atent asupra senzaţiilor de care el însuşi este mişcat. Prostie curată! Spectacolul naturii trăieşte în inima omului; ca să-1 vezi, trebuie să-1 simţi. Copilul vede obiectele, dar el nu poate percepe legăturile care le unesc, el nu poate auzi armonia dulce a concertului lor. Sunt necesare o experienţă pe care el n-a dobân-dil-o nicicând şi sentimente.pe care el nu le-a încercat niciodată, pentru a simţi impresia complexă pe care o produc toate aceste senzaţii, concomitent. Dacă n-a străbătut multă vreme câmpuri pustii, dacă nisipuri înfierbântate nu i-aţi ars tălpile picioarelor, dacă nu 1-a înăbuşit niciodată căldura soarelui răsfrântă de pe stânci, cum va gusta el aerul proaspăt al unei dimineţi frumoase? Cum să-i încânte simţurile mirosul florilor, farmecul verdeţii, umezeala picăturilor de rouă şi mersul plăcut şi lin pe pajiştea înverzită? Cum să-i producă o emoţie voluptoasă cântecele Păsărilor dacă vibraţiile iubirii şi plăcerii îi sunt necunoscute? Cu ce emoţii va vedea ivindu-se o zi atât de frumoasă, dacă imaginaţia lui nu Ştie să-i zugrăvească plăcerile cu care ar putea s-o umple? In fine, cum Se” înduioşa el de frumuseţea spectacolului naturii dacă nu ştie ce ttiână are grijă s-o împodobească?

) Fr. şi P. Richard consideră că este aici una din cele mai frumoase şi celebre pagini pe care le-a scris Rousseau vreodată, apropiind-o de cea care precede Profesiunea de credinţă a vicarului din Savoya şi de descrierea „primelor lumini ale zorilor” în Martirii lui Chateaubriand (cartea VI).

Emil sau despre educaţie

— Emâl K311 rlficnfn *”* *'-

EMIL Lju ţine copilului cuvântări pe care el nu le poate înţelege. Nici descriere, nici o elocinţă, nici o figură de stil, nici o poezie. Acum nu e

150 vorba nici de sentiment, nici de gust. Continuă să fii clar, simplu şi rece; va veni foarte curând timpul să foloseşti un alt limbaj.

Crescut în spiritul maximelor noastre, obişnuit să-şi caute singur toate instrumentele de lucru şi să nu recurgă niciodată la altul decât după ce şi-a recunoscut incapacitatea, el examinează multă vreme fie” care obfiect nou pe care-1 vede fără să spună nimic. El gândeşte şi nj întreabă. Mulţumiţi-vă să-i înfăţişaţi cu grijă obiectele; _apoi, când vei vedea că curiozitatea este destul de activă, pune-i unele întrebări laconice care să arate calea de a o satisface.

Cu acest prilej, după ce ai contemplat împreună cu el răsăritul soarelui, după ce 1-ai făcut să observe munţii şi celelalte obiecte dimprejur dujpă ce; 1-ai lăsat să vorbească în voie despre toate acestea, păstrează câteva momente de tăcere ca un om care visează şi apoi îi spui: Mă gân-i dese că ieri seară soarele a apus acolo şi că azi dimineaţă a răsărit din-I colo. Cum se poate întâmpla aceasta? Nu mai adăuga nimic. Dacă pune întrebări, nu-i răspunde nimic; vorbeşte-i de altceva. Lasă-1 singur şi fii sigur că se va gândi la acest lucru.

Pentru ca un copil să se deprindă să fie atent şi pentru ca să fie foarte impresionat de un adevăr cunoscut prin simţuri214), trebuie ca adevărul să-i provoace zile de nelinişte înainte ca el să-1 descopere. Dacă nu-1 înţelege suficient în acest mod, există un mijloc de a-1 face şi mai sensibil şi acest mijloc constă în a-i întoarce întrebarea. Dacă nu ştie cum trece soarele de la apus la răsărit, ştie cel puţin cum trece de la răsărit la apus; proprii lui odhi îl învaţă. El lămureşte deci prima chestiune cu ajutorul celeilalte; sau elevul tău este absolut stupid, sau analogia este prea limpede pentru a-i putea scăpa. Iată prima sa lecţie de cosmografie.

Cum noi trecem totdeauna încet de la o idee sensibilă la altă idee sensibilă şi ne familiarizăm multă vreme cu aceeaşi idee înainte de a trece la alta şi cum, în fine, nu silim niciodată pe elevul nostru să fie atent, este o cale lungă între această primă lecţie şi cunoaşterea cursului soarelui şi a formei pământului; dar, dat fiind că toate mişcările aparente ale corpurilor cereşti ţin de acelaşi principiu şi că cea dinţii observaţie conduce la toate celelalte, trebuie mai puţin efort, deşi trebuie mai mult timp, ca să ajungi de la mişcarea de revoluţie diurnă la calculul eclipselor, decât să înţelegi bine ziua şi noaptea.

Deoarece soarele se învârteşte în jurul pământului, el descrie un cerc şi orice cerc trebuie să aibă un centru; noi ştim de-acum acest lucru21')-Acest centru nu se poate vedea, căci e în inima pământului, însă se pot însemna pe suprafaţă două puncte care să-i corespundă. Un ac trecând prin cele trei puncte şi prelungit până la cer de o parte şi de alta va fi axa pământului şi a mişcării zilnice a soarelui. O sfârlează rotundă care se învârteşte pe vârful său reprezintă cerul învârtindu-se pe axa sa: cele două vârfuri ale sfârlezei sunt cei doi poli: copilul va fi foarte încântat

214) In text, autorul foloseşte termenul „Werite sensible”.

215) Rousseau se referă, cred, aici la aspectul senzorial al fenomenului.

3 unul din ei; i-1 arăţi la coada Ursei mici. Iată o distracţie CAR să cun°asaptepuţin câte puţin se familiarizează cu stelele şi de aici se pentru „rjj gust de a cunoaşte planetele şi de a observa constelaţiile.! naşte -zut răsăritul soarelui la Sfântul loan, urmează să-1 vedem şi la m sau într-o altă zi frumoasă de iarnă, căci se ştie că noi nu sânCrăciun facem un joc din a înfrunta frigul. Am grijă să fac tem le”n doua observaţie în acelaşi loc unde am făcut-o pe cea dinţii şi, aceasta Qarecare Jndemânare pentru a pregăti observaţia, unul sau altul punm tjrz|a sL exclame: O! O! Iată ce amuzant e! Soarele nu mai n… u va jn acelaşi loc. Aici sunt vechile noastre observaţii, şi în momentul raKa.

— Ej a răsărit de-acolo etc… există deci un răsărit de vară >şi un de iarnă etc. Tinere dascăl, iată-te pe calea cea bună. Aceste le trebuie să-ţi fie de ajuns pentru a-i preda foarte clar sfera, hrind'pământul drept pământ şi soarele drept soare.

În general, nu înlocuieşti niciodată un 'lucru cu un semn, decât atunci când ţi-e imposibil să i-1 arăţi, căci semnul absoarbe atenţia copilului şi-1 face să uite lucrul reprezentat.

Sfera armilară216) mi se pare o maşină prost alcătuită şi executată în proporţii nepotrivite. Această confuzie de cercuri şi figurile ciudate care se desemnează în ele îi dau un aer vrăjitoresc care înspăimântă spiritul copiilor. Pământul e prea mic, cercurile sunt prea mari, prea numeroase; unele, cum sunt colurele217) sunt cu totul inutile; fiecare cerc e mai larg decât pământul. Grosimea cartonului le dă o înfăţişare de soliditate care le face să fie luate drept mase circulare existând în mod real; iar când spuneţi copilului că aceste cercuri sunt imaginare, el nu ştie ce vede, el nu mai înţelege nimic.

_Nu ştim niciodată să ne punem în locul copiilor; nu pătrundem în ideile lor, ci le atribuim lor pe ale noastre si, urmărind întotdeauna propriile noastre raţionamente, legând adevărurile unele de altele, nu facem decât să le îngrămădim în cap lucruri lipsite de noimă şi greşite.

Se discută asupra alegerii analizei sau sintezei pentru studierea ştiinţelor; nu e totdeauna nevoie să alegi. Uneori poţi să rezolvi şi să construieşti în cadrul aceloraşi cercetări şi să conduci copilul prin metoda învăţării când el crede că facem numai analiză. Atunci, întrebuinţând în acelaşi timp şi una, şi alta, ele se vor controla una prin alta. Plecând deodată din cele două puncte opuse, fără să te gândeşti că faci acelaşi drum, vei fi cu totul surprins să vezi că drumurile se întâlnesc şi această surpriză nu va putea fi decât foarte plăcută. Aş vrea, de exemplu, să studiez geografia prin aceste puncte opuse şi să unesc studiul mişcărilor Je revoluţie ale globului cu măsurarea părţilor lui, începând cu locul în care ne aflăm. In vreme ce copilul studiază sfera şi se ridică astfel în ceruri, readu-1 mereu la împărţirea pământului şi arată-i mai întâi locul m care trăieşte.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   26   27   28   29   30   31   32   33   ...   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə