J. J. Rousseau

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 2.9 Mb.
səhifə24/72
tarix31.12.2018
ölçüsü2.9 Mb.
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   ...   72

Ia un drum opus cu elevul tău; lasă-1 să creadă că el este stăpân şi fii tu de fapt întotdeauna stăpân. Nu e supunere mai perfectă decât aceea care păstrează aparenţa libertăţii; astfel robeşti chiar voinţa. Bietul copil, care nu ştie nimic, nu poate nimic, nu cunoaşte nimic, oare nu este în voia ta? Nu dispui, în raport cu el, de tot ce-1 înconjoară? Nu eşti stăpân să-1 influenţezi cum îţi place? Munca lui, jocurile lui, plăcerile, supărările, nu sunt toate în mâinile tale, fără ca el să ştie? Fără îndoială că nu trebuie să facă decât ceea ce vrea, dar el nu trebuie să voiască decât ceea ce voieşti tu să facă; nu trebuie să facă un pas fără ca tu să-1 fi prevăzut; nu trebuie să deschidă gura fără să ştii ce va spune.

Atunci se va putea deda el exerciţiilor fizice cerute de vârsta sa, fără să-şi abrutizeze spiritul; atunci, în loc să-şi ascută şiretenia pentru a scăpa de o dominare supărătoare, îl vei vedea ocupându-se numai 'ca să scoată din tot ceea ce-i înconjoară cât mai mult folos pentru bunăstarea sa actuală; atunci vei fi mirat de subtilitatea invenţiilor sale pentru a-şi însuşi toate obiectele la care poate ajunge şi pentru a se bucura în adevăr de lucruri fără spirijinul opiniei altora.

Lăsându-1 astfel stăpân pe dorinţele lui, nu-i vei aţâţa deloc capriciile. Făcând totdeauna ceea ce-i convine, el nu va face în curând decât ceea ce trebuie să facă şi, deşi corpul său va fi într-o continuă mişcare, atâta vreme cât va acţiona din interesul său prezent şi sensibil, vei vedea toată puterea de gândire de care e capabil dezvoltându-se mult mai bine şi într-un fel mai potrivit fiinţei sale decât prin studii de pură speculaţie. Astfel, văzând că nu cauţi să-1 contrariezi, nu se va feri de tine, nu-ţi va ascunde nimic, nu te va înşela, nu te va minţi; se va arăta aşa curn e, fără teamă; vei putea să-1 studiezi în voie şi să aranjezi în jurul lui lecţiile pe care vrei să i le dai, fără să se gândească vreodată că primeşte o lecţie.

L

Nu va mai căuta nici să-ţi urmărească obiceiurile cu gelozie pji curiozitate şi nuşi va mai face o plăcere tăinuită din a-ţi descoperi vi greşeală. Acest neajuns pe care îl prevenim este foarte mare. Una c primele preocupări ale copiilor este, precum am spus-o, să descopere p* tea slabă a celor care-i conduc. Această înclinare duce la răutate, c nu provine din ea. Ea provine din trebuinţa de a scăpa de o autoritc care-i supără. Apăsaţi peste măsură de jugul care le e impus, caută se scuture de el, iar defectele pe care le găsesc la dascălii lor le oft mijloace bune pentru aceasta. Intre timp apare obişnuinţa de a pri oamenii prin defectele acestora şi de a-şi face o plăcere din a le descope Este clar că aici este încă un izvor de vic'iu care nu va pătrunde în inir lui Emil; neavând nici un interes să-mi găsească defecte, el nu le va ce ceta şi va fi puţin tentat să le caute la alţii.



Toate aceste practici par dificile pentru că nu suntem deprinşi cu ei dar în fond ele nu trebuie să fie aşa. Avem dreptul să presupunem, că cunoştinţele necesare pentru a exercita meseria ce ţi-ai ales-o; trebuie considerăm că cunoşti mersul natural al inimii omeneşti, că ştii să şti diezi orriul şi individul, că ştii dinainte cum se va plia voinţa elevul tău în faţa tuturor obiectelor interesante pentru vârsta sa, pe care i vei trece pe dinaintea ochilor. Or, a avea instrumentele şi a şti bine să întrebuinţezi nu înseamnă oare să fii stăpân pe operaţie?

Îmi vei obiecta capriciile copilului, şi pe nedrept. Capriciul copilit nu este niciodată opera naturii, ci a unei discipline rele; ori s-au supu ori au comandat; iar eu am spus de o sută de ori că nu trebuie niciun, nici alta. Elevul tău va avea numai capriciile pe care i le vei fi dat; drept să suferi pedeapsa greşelilor tale. Dar, vei zice, cum să îndrept li crurile? Se mai poate, dar cu o conduită mai bună şi cu multă răbdan îmi luasem în sarcină, pentru câteva săptămâni, un copil obişnuit n numai să facă tot ce vrea el, ci şi să impună tuturor să facă ce doreşte e adică plin de toane.159) Din prima zi, a vrut să se scoale la miezul nopţi pentru a pune la încercare amabilitatea mea. Pe când dormeam, mai adin< sare jos din pat, îşi ia halatul şi mă strigă. Mă scol, aprind candela; n voia mai mult; după un sfert de ceas somnul îl biruie, se culcă din noi mulţumit de isprava sa. Peste două zile, repetă lucrul cu acelaşi succes din partea mea fără cel mai mic semn de nerăbdare. Pe când mă ambră tis. ca să se culce din nou, i-am spus încet: dragul meu, toate-s foarte bunt dar să nu mai faci asta. Aceste cuvinte i-au deşteptat curiozitatea şi, chia de a doua zi, vrânid să vadă puţin cum aş îndrăzni să nu mă supun lui, n uitat să se scoale la aceeaşi oră şi să mă cheme. L-am întrebat ce vrea mi-a spus că nu poate dormi. Cu atât mai rău, i-am spus şi am stat liniştit jVl-a rugat să aprind candela. De ce? şi am rămas în continuare liniştit Acest ton laconic a început să-1 supere. S-a dus pe dibuite să caute amnarul pe care se prefăcea că-1 scapără, iar eu nu mai puteam să-mi ţin râsu.

Lo°) Era fiul doamnei Dupin. În Confesiuni (VII, 1742) Rousseau relatează următoarele: „Doamna Dupin mă rugase să supraveghez timp de opt până la zect zile pe fiul său care, schimbându-şi guvernorul, rămânea singur în acest interval de timp. Petrecu! Aceste opt zile într-un chin pe care numai plăcerea de a asculta pe doamna Dupin putea să mi-1 facă suportabil… In timpul cât am fost în preajma lui, îl împiedicai să-şi facă rău sieşi sau altora,…”

— Emil sau despre educaţie

— Hedam la toate cu dragă inimă, şi am început prin a constata în prosăi ochi plăcerea pe care o aveam făcându-i gusturile; după aceea, Prl” a fost vorba de a-1 vindeca de fantezia sa, am procedat altfel.

Cin ebuit mai întâi să-1 fac să înţeleagă greşeala sa, ceea ce nu auzindu-1 cum se lovea peste degete, în fine, convins că va reuşi, îmi aduse cremenea în pat; i-am spus că nu am ce face cu ea şi m-am'ântors pe cealaltă parte. Atunci a început să alerge nebuneşte prin -cameră, strigând, căutând, făcând mult zgomot, lovindu-se cu precauţie de masă şi de scaune, dar ţipând foarte tare sperând să-mi provoace nelinişte. Totul era în zadar; aşteptându-se la îndemnuri frumoase sau la mânie, am văzut că el nu se împăca deloc cu acest sânge rece.

Totuşi, hotărât să-mi învingă răbdarea prin încăpăţânare, şi-a continuat zarva cu un asemenea succes încât, până la urmă, m-a scos din sărite; presimţind că pot să stric totul printr-o supărare nepotrivită, am luat o altă hotărâre: m-

Afacerea nu s-a sfârşit aici. Mama a aflat că copilul n-a dormit toată noaptea. De îndată totul a fost pierdut, era ca şi un copil mort. Văzâncl un prilej bun pentru a se răzbuna, s-a prefăcut bolnav, fără să prevadă că nu va câştiga nimic. Au chemat doctorul. Din nefericire pentru mamă, acest medic era glumeţ şi pentru a se amuza de frica ei i-o sporea. Totuşi mi-a zis la ureche: Las' pe mine, îţi promit că copilul se va vindeca pentru câtva timp de fantezia de a fi bolnav. In adevăr, i s-a prescris repaus şi dietă şi fu recomandat spiţerului. Mi-era milă s-o văd pe această biată ma. Mă înşelată de toţi cei ce-o înconjoară, cu excepţia mea, pe care mă ura tocmai pentru că n-o înşelam.

După reproşuri destul de 'tari, mi-a spus că fiul său e gingaş, că este singurul moştenitor al familiei sale, că trebuie păstrat cu orice preţ şi că dorinţa ei este ca el să nu fie contrariat, în această privinţă eram de acord cu ea; însă ea înţelegea că a-1 contraria însemna a nu i se supune în toate. Am văzut că trebuie să vorbesc mamei pe acelaşi ton ca şi copilului. Doamnă, i-am spus destul de rece, nu ştiu cum se creşte un moştenitor şi, mai mult, nici nu vreau să învăţ. Faceţi cum credeţi. Aveau însă nevoie de mine încă pentru câtva timp; tatăl potoli totul; mama scrise preceptorului să-şi grăbească întoarcerea; iar copilul, văzând că nu câştiga nimic tulburându-mi somnul, nici fiind bolnav, s-a decis, în fine, să doarmă şi el şi să se simtă bine.

Nu-ţi poţi închipui la câte capricii de acest fel nu supusese micul tiran pe bietul său guvernor; căci educaţia se făcea sub ochii mamei, care nu suporta ca moştenitorului să i se refuze ceva. La orice oră ar fi voit să iasă, el trebuia să fie gata să-1 conducă, sau mai curând să-1 urmeze, având întotdeauna mare grijă să aleagă momentul în care vedea că guvernorul său era mai ocupat. A vrut să-şi impună aceeaşi putere şi asupra mea, să se răzbune ziua pentru somnul care era forţat să mi-1 îngăduie noaptea.

A trebuit a fost i Ştiind că copiii nu se gândesc niciodată decât la prezent, aveam asu-lui uşorul avantaj al prevederii; ani avut grijă să-i pun la îndemână PHistracţie care ştiam că-i place extrem de mult. Şi, în momentul în ° 1-am văzut că este mai pasionat de distracţie, i-am propus o plimm-a refuzat; am insistat; el nu m-a ascultat. A trebuit să renunţ, i el' şi-a notat cu precizie în mintea lui acest semn de supunere.

A doua zi era rândul meu. Pregătisem lucrurile aşa ca să se plictisească; eu, dimpotrivă, păream profund ocupat. Nu trebuia mult ca să-1 decid. 'Nu 'a întârziat să vină să mă scoată din lucru pentru a-1 duce numaidecât la plimbare. Am refuzat; el se încăpăţână. Nu, i-am zis, făcând ce vrei, m-ai învăţat şi pe mine să fac ce vreau; nu vreau să ies. Ei bine, jni-a spus el cu vioiciune, voi ieşi singur. Cum vrei. Şi mi-am reluat lucrul. Se îmbracă cam îngrijat, văzând că îl las în pace şi nu-1 imit. Gata de plecare, vine să mă salute, îl salut; încearcă să mă sperie spunându-mi drumurile pe care le va face; auzindu-1, ai fi crezut că pleacă la capătul lumii. Fără să fiu impresionat, îi doresc drum bun. Încurcătura lui creste. Totuşi se făcea că nu-i pasă şi, gata să iasă, spune lacheului său să-1 urmeze; lacheul, fiind prevenit, răspunde că nu are timp şi că, având de executat porunci date de mine, trebuie să mă asculte mai mult decât pe el. Deodată s-a zăpăcit. Cum să înţeleagă că va fi lăsat să iasă singur, el care se crede că este fiinţa cea mai importantă pentru toţi şi care crede că cerul şi pământul sânt interesate an conservarea sa? In acest timp începe să-şi simtă slăbiciunea; înţelege că se va găsi singur an mijlocul unor inşi care nu-1 cunosc; vede dinainte riscurile pe care le va întâlni; numai încăpăţânarea îl mai susţine; coboară scara încet şi foarte tulburat. Ajunge în fine în stradă, consolându-se de răul oare i s-ar putea întâmpla -cu speranţa că mă va face răspunzător.

Asta aşteptam şi eu. Totul era pregătit dinainte; şi, cum era vorba de un fel de scenă publică, luasem consimţământul tatălui. Abia făcuse câţiva paşi, când a şi auzit în dreapta şi an stânga fel de fel de vorbe pe socoteala lui. Vecine, uite-1 pe domnul cel frumos; unde merge el aşa singur? Are să se rătăcească; vreau să-1 rog să intre la noi. Vecină, vezi-ţi de treabă. Nu vezi că este un ştrengar pe care tatăl său 1-a gonit de acasă pentru că nu voia să fie de treabă? Nu trebuie să adăposteşti pe ştrengar. Lasă-1 să se ducă unde va vrea. Ei bine, Dumnezeu să-i ajute! Aş fi supărată dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire. Puţin mai departe întâlneşte nişte haimanale cam de vârs'ta lui care-1 sâcâie şi râd de el. Cu cât merge mai departe, ou atât se găseşte mal încurcat. Singur şi fără protecţie, i se Pare că e jucăria tuturor şi constată cu multă mirare că funda de pe umăr, beteala sa aurită nu-1 mai fac să fie respectat.

În acest timp, unul din prietenii mei, pe care el nu-1 cunoştea şi pe care îl însărcinasem să-1 supravegheze, îl urmărea pas de pas, fără ca el să bage de seamă şi se apropie de dânsul la momentul potrivit. Acest rol, 12* care semăna cu al lui Sbrigani în Pourceaugnacl6(>) t cerea un om cu judecată şi a fost îndeplinit perfect. Fără să-1 intimideze şi să-1 înspăimânte pe copil speriindu-1 prea tare, îl făcusă simtă atât de bine imprudenţa acţiunii sale, incit îiitr-o jumătate de oră rm'-l aduse înapoi supus, ruşinat şi neîndrăznind să-şi ridice privirea.

Pentru a completa dezastrul expediţiei sale, chiar în momentul în care el se întorcea, tatăl său cobora ca să iasă şi-1 întâlni pe scară. A trebuit să spună de unde vine şi pentru ce nu eram cu el*. Bietul băiat ar fi voit să intre în pământ. Fără să piardă multă vreme ou vreo lungă mustrare, tatăl său îi vorbi mai sever decât mă aşteptam: când vei vrea să ieşi singur, vei fi liber s-o faci; însă, cum nu vreau să am un bandit în casă, când acest lucru ţi se va mai în'tâmpla, ai grijă să nu te mai întorci.

În ce mă priveşte, lam primit fără reproş şi fără bătaie de joc, însă cu puţină seriozitate; iar de teamă să nu bănuiască că tot ceea ce se petrecuse nu era decât un joc, n-am vrut să-1 mai duc la plimbare în aceeaşi zi. A doua zi am observat cu mare bucurie că trecea cu mine cu un aer triumfător pe dinaintea aceloraşi inşi care râseseră de el în ajun, când 1-au întâlnit singur. Se înţelege. Că nu m-a mai ameninţat că iese fără mine.

Cu aceste mijloace şi cu altele asemănătoare, în puţinul timp cât am fost cu el, am ajuns să-1 fac să îndeplinească tot ceea ce voiam, fără să-i prescriu nimic, fără a-1 opri de la ceva, fără dojana, fără predică, fără să-1 plictisesc cu lecţii inutile. Astfel, când vorbeam, era mulţumit; însă tăcerea mea îl înfricoşa; înţelegea că ceva nu este în regulă şi totdeauna lecţia era dedusă din faptul în sine. Dar să revenim.

Nu numai că aceste exerciţii continue, lăsate numai la îndrumarea naturii, întărind corpul, nu-i abrutizează deloc spiritul, ci, dimpotrivă, ele formează în noi singurul fel de raţiune de care e susceptibilă prima vârstă, ea fiind şi cea mai necesară la orice vârstă. Ele ne învaţă să cunoaştem bine întrebuinţarea forţelor noastre, raporturile corpului nostru cu corpurile înconjurătoare, întrebuinţarea instrumentelor naturale care sunt la îndemâna noastră şi care se potrivesc organelor noastre. Există oare o prostie mai mare decât cea a unui copil crescut în cameră şi sub ochii mamei sale, care neştiind ce e greutatea şi rezistenţa, vrea să smulgă un pom mare sau să ridice o stâncă? Prima dată când am ieşit din Geneva,. Am vrut să urmăresc un cal în galop, ani aruncat cu pietre în muntele Saleve care era la două leghe de mine; fiind batjocura tuturor copiilor din sat, eram un adevărat idiot pentru ei. La optsprezece ani se învaţă în filosofie ce este o pârghie: nu e nici un copil de ţăran, care la doisprezece ani să nu ştie să se servească de o pârghie mai bine decât primul mecanic de la Academie. Lecţiile pe care şcolarii le iau între ei în curtea colegiului le sunt de o sută de ori mai utile decât tot ce li se va spune vreodată în clasă.

M) Domnul de Pourceaugnac este unul din mai puţin cunoscutele comedii ale lui Moliere. Sbrigani este un personaj de intrigă în această comedie, care împiedică o căsătorie proiectată între o tânără pariziană şi un provincial bogat. *) în asemenea caz, poţi să ceri copilului fără risc să spună adevărul, căci el ştie că nu-1 poate ascunde şi că, dacă ar îndrăzni să spună o minciună, ar fi numai-dccât demascat.

Priviţi o pisică intrând întâia oară într-o cameră; cercetează, se uită, ' miroase, nu stă nici un moment liniştită, nu se încrede în nimic decât după ce a cercetat tot, a cunoscut tot. Astfel procedează un copil când începe să 'meargă şi când intră, aşa-zis, în spaţiul lumii. Singura diferenţă este că vederii, comune copilului şi pisicii, cel dinţii îi adaugă pentru a observa mâinile pe care i le-a dat natura, iar cealaltă mirosul subtil cu care a fost înzestrată. Această dispoziţie, bine sau rău cultivată, e cea care face pe copii iscusiţi sau greoi, ageri sau înceţi,. Zăpăciţi sau prudenţi.

Cele dintâi mişcări naturale ale omului fiind deci făcute cu scopul de a se măsura cu tot ceea ce-1 înconjoară şi de a încerca în fiecare obiect pe care îl observă toate calităţile sensibile care se pot raporta la el, primul studiu pe care-1 face este un fel de fizică experimentală referitoare la propria sa conservare şi de la care el este îndepărtat prin studii speculative înainte de a-şi fi dat seama de locul său aici, pe pământ. Câtă vreme organele-i delicate şi flexibile pot să se adapteze corpurilor asupra cărora trebuie să acţioneze, câtă vreme simţurile sale încă pure sunt lipsite de iluzii, e timpul să le deprindem şi pe unele, şi pe celelalte cu funcţiunile care le sunt proprii; este timpul să înveţe a cunoiaşte raporturile sensibile pe care le au lucrurile cu noi. Cum tot ce intră în gândirea omului vine prin simţuri, prima raţiune a omului este o raţiune senzitivă; ea este cea care serveşte de temei raţiunii intelectuale: primii noştri dascăli de filosofie162) sunt picioarele noastre, mâinile noastre, ochii noştri. A pune cărţi în locul a toate acestea nu înseamnă să învăţăm a raţiona, ci să învăţăm să ne servim de raţiunea altuia, înseamnă să ne învăţăm să credem mult şi să nu ştim niciodată nimic.

Ca să practici o artă, trebuie să începi prin a-ţi cumpăra instrumente şi, pentru a putea întrebuinţa în mod util aceste instrumente, trebuie să le faci destul de trainice ca să reziste la întrebuinţare. Pentru a învăţa să gândeşti, trebuie deci să-ţi exercitezi membrele, simţurile, organele, care sunt instrumentele inteligenţei noastre; iar pentru ca să tragem tot folosul posibil din aceste instrumente, corpul care ni le pune la îndemâna trebuie să fie robust şi sănătos. Astfel, adevărata raţiune a omului nu numai că nu se formează independent de corp, ci constituţia bună a corpului e cea care face operaţiile spiritului uşoare şi sigure.

Arătând la ce trebuie să întrebuinţăm, lunga perioadă lipsită de ocupaţie a copilului, intru într-un amănunt care va părea ridicol. Glumeţe lecţii, mi se va spune, care, respinse de propria ta critică, se mărginesc a transmite lucruri de care nimeni n-are nevoie să le 'ânveţe! De ce să consumi timpul cu instrucţiuni care vin întotdeauna de la sine îşi care nu implică nici trudă, nici preocupare? Care copil de doisprezece ani nu Ştie tot ceea ce vrei să-1 înveţi pe al tău şi, în plus. Ceea ce 1-au învăţat dascălii lui?

Cu aceste precizări, Rousseau reia, într-o formă care îi este proprie, tezele, gnoseologice fundamentale ale lui Locke cu privire la originea cunoaşterii: senzaţiile şi „reflecţia” (interioară). In text, autorul utilizează pentru cele aoua forme ale gândirii termenii „raison sensitive” („raţiune senzorială”) şi „raison intellectuelle” („raţiune intelectuală”).

Domnilor, vă înşelaţi. Eu învăţ pe copilul meu o artă foarte grea, care necesită un timp foarte îndelungat, o artă pe care ai voştri, desigur, nu o au: aceea de a fi ignorant; căci ştiinţa celui care crede că ştie numai ceea ce ştie se reduce la prea puţin lucru. Le daţi ştiinţa, foarte bine; eu mă ocup de instrumentul potrivit pentru a o dobândi. Se zice că vene-ţienii arătând cu mare ceremonie tezaurul de la Sân Marco unui ambasador al Spaniei, acesta, în loc de orice comJpliment, privind sub mese, le spuse: Qui non c'e la rădice163). Când văd un preceptor lăud<îridu-se cu jtiinţa discipolului său, sunt înclinat să-i spun la fel.

Toţi cei care au meditat asupra modului de viaţă al celor vechi atri-juie exerciţiilor gimnastice acea vigoare a corpului şi spiritului care-i ieosebeşte în mod atât de izbitor de cei moderni. Felul în care vorbeşte vâontaigne despre acest lucru arată că era adânc convins de el; revine la icest lucru neîncetat şi într-o mie de feluri vorbind de educaţia unui opil. Trebuie, zice el, pentru a-i întări sufletul, să-i întăreşti muşchii; ieprinzându-1 cu munca, îl deprinzi cu durerea; trebuie să-1 supui la xerciţii aspre, ca să-1 pregăteşti pentru asprimea scrântiturilor, colicilor i pentru toate relele, înţeleptul Locke164), bunul Rollin165), savantul leury166), pedantul de Crousaz107), atât de diferiţi între ei în alte privinţe,: nt cu toţii de acord cu privire la acest singur punct: de a exercita mult 3rpul copiilor. Aceasta e cea mai judicioasă dintre regulile lor; e şi cea îre este şi va fi întotdeauna cea mai neglijată. Am vorbit de ajuns des-r-e importanţa ei şi, cum asupra acestei chestiuni nu se pot da nici argu-ente mai puternice, nici reguli mai înţelepte decât cele care se găsesc cartea lui Locke, mă voi mulţumi să trimit cititorul la această carte, ipă ce-mi voi lua libertatea să adaug câteva observaţii la ale lui. Membrele unui corp în creştere trebuie să fie lăsate să se mişte liber haine; nimic nu trebuie să stânjenească mişcările lor, nici creşterea r; nimic ajustat, nimic lipit de corp, nici o legătură, îmbrăcămintea mceză, supărătoare şi nesănătoasă pentru cei maturi, e dăunătoare mai? S pentru copii. Umorile care lâncezesc, oprite în circulaţia lor, se alte-ază într-un repaus sporit de viaţa sedentară şi inactivă şi produc scor- „Aici nu e rădăcină” (în sensul că rădăcina acestui tezaur este în altă parte). Locke scria următoarele în acest sens: „După cum tăria trupului stă cu deosebire în putinţa de a suporta greutăţile, tot aşa şi tăria sufletului” (cf. J. Locke, Câteva idei asupra educaţiunii (trad. G. Coşbuc), Bucureşti, 1920, partea I, p. 10).

Charles Rollin (1661-1741), profesor la Colegiul regal, rector al Universităţii din Paris (1694), a lăsat ca operă principala un Trăite des etudes (Tratat despre studii, 1726-1728), în care se ocupă de diferitele materii din învăţământul mediu şi superior.

Abatele Claude Fleury (1640-1723), ajutor de educator (alături de Fe-nelon) al ducelui de Burgundia, a publicat Trăite du choix et de la methode des etudes (Tratatdespre alegerea? I metoda studiilor, – 1686), care conţine o seamă de menţiuni critice cu privire la organizarea şcolară a timpului şi sugerează o educaţie practică, mai apropiată înţelegerii copiilor.

Lean-Pierre de Crousaz (după Petitain „Crouzaz”), care a trăit între 1663-1750, protestant, profesor la Academia din Lausanne (oraşul natal), apoi srofesor la Groningen (Olanda) şi educator al unui prinţ, a publicat un Trăite de l'education (Tratat despre educaţie, 1722), care se sprijină pe principiile pe-iagogice ale lui Locke. Petitain îl socoteşte un autor mediocru, iar Sallwiirk îi itribuie oarecare valoare.

Biitul168) > boală din ce în ce mai răspândită printre noi şi aproape necu-noscută la cei vechi, pentru că felul lor de a se îmbrăca şi de a trăi îi ferea de ea. Haina de husar, în loc s3 înlăture acest neajuns, îl măreşte şi dacă scapă pe copil de câteva baiere, îi strânge tot corpul. Cel mai bun lucru este să-i laşi cât mai multă vreme cu haină de copil; apoi să le faci o hăinuţă foarte largă şi să nu-i strângi la mijloc, fiindcă aceasta le deformează mijlocul. Defectele lor trupeşti şi sufleteşti vin mai toate din aceeaşi cauză: voim să-i facem adulţi înainte de vreme.

Există culori vesele şi culori triste; copiilor le plac cele dintâi şi le sade mai bine cu ele; nu văd de ce nu sunt consultaţi în privinţa unor convenienţe atât de naturale, însă din momentul în care preferă o stofă fiindcă e scumpă, inima le-a şi căzut pradă luxului şi fanteziilor opiniei, iar acest gust, desigur, nu le aparţine. Nu poţi spune oât influenţează alegerea hainelor şi motivele acestei alegeri asupra educaţiei. Nu numai că unele mame sunt atât de orbite, încât făgăduiesc capiilor găteli ca. Recompensă, dar se găsesc, chiar guvernori nechibzuiţi eare-i ameninţă pe elevii lor cu haine groase şi simple, drept pedeapsă. Dacă nu înveţi mai bine, dacă nu-ţi îngrijeşti mai bine lucrurile, o să te îmbrac ca acest mic ţăran. Este ca şi cum i-ai zice: află că ornul preţuieşte numai prin haine, că valoarea ta stă numai în hainele pe care le ai. Să ne mai mirăm oare că lecţii atât de înţelepte folosesc tinerilor, ei puriând preţ numai pe găteală şi judecând meritul -unui om numai după înfăţişarea 'exterioară?



Dostları ilə paylaş:
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   ...   72
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə