James Joyce Ulysses Copyright by James Joyce Shakespeare and Company 12, Rue de l'Odeon, 12 Paris, 1928 Toate drepturile asupra acestei versiuni sînt rezervate Editurtf univers. Ulise

8Î

— Pe moarte, spuse, dacă nu moartă de-a binelea

de-acum.

Pe străzi, ţipetele tîrfei, prelungi Ii ţes bătrînei Anglii un giulgi. ²¹

Ochii lui, larg deschişi urmărindu-şi viziunea, îl priveau gravi din raza de soare în care se oprise.

— Un negustor, spuse Stephen, este unul care cumpără ieftin şi vinde scump, fie el evreu sau gentil, nu-i aşa ?

— Au păcătuit împotriva luminii, spuse solemn dom-xiul Deasy. Pînă şi în ochii lor poţi să vezi întunecimea. Şi din cauza asta sînt rătăcitori pe faţa pămîntului pînă în ziua de astăzi.

Pe treptele Bursei din Paris, oameni cu pielea de aur raîcuISnd preţurile pe degetele lor împodobite cu pietre preţioase. Găgăituri de gîşte. Roiau cu zumzet mare, groso­lani, în'jurul templului, urzind planuri întunecoase în capetele lor grotesc acoperite cu jobenuri. Nu ale lor : nici vestmintele acestea, nici vorba, nici gesturile. Ochii opaci, înceţi le dezminţeau cuvintele, gesturile avide şi inofensiye, simţeau însă resentimentele strînse în jurul lor şi-şi dădeau seama că zelul lor era zadarnic. Vană răbdare, să adune, să siringă. Timpul, sigur, avea să risipească totul. Pradă adunată la margine de drum : jefuiau, treceau mai departe. Ochii lor îşi ştiau anii rătăci­tori, şi, răbdători, îşi ştiau şi necinstirile trupurilor.

— Şi cine n-a făcut-o ? spuse Stephen.

— Ce vrei să spui ? întrebă domnul Deasy.

Făcu un pas înainte oprindu-se lîngă masă. Falca de jos îi alunecă într-o parte, deschizîndu-se, nesigură. Asta să fie înţelepciunea bătrînă ? Stă şi aşteaptă să-l lămuresc eu.

— Istoria, spuse Stephen, este un coşmar din care tot încerc să mă trezesc.²⁵

Dinspre terenul de joc băieţii ridicară ţipăt mare. Un fluier şuierînd : gol. Şi ce te faci dacă coşmarul ăsta dă şi el cu piciorul îndărăt în tine ?

42

— Căile Domnului nu sînt şi căile noastre, spuse domnul Deasy. Istoria întreagă merge spre o singură mare ţintă, manifestarea Domnului.

Stephen îşi zvîcni degetul mare către fereastră, spunînd :

— Asta e Dumnezeu. Ura ! Aiii ! Zvîr !

— Ce ? întrebă domnul Deasy.

— Un strigăt pe stradă, spuse Stephen, ridicînd din

umeri.²⁶

Domnul Deasy îşi coborî privirile şi-şi ţinu o vreme nările strînse între degete. Ridicîndu-şi capul iarăşi, le eliberă.

— Eu sînt mai fericit decît dumneata, spuse. Noi am săvîrşit multe erori şi multe păcate. O femeie a adus păcatul pe lume. Pentru o femeie care nu era mai bună decît se cuvine să fie o femeie, Elena, nevasta fugită de acasă a lui Menelaos, zece ani de zile au făcut grecii război împotriva Troiei. O soţie necredincioasă a fost cea dintîi care i-a adus pe străini aici, pe ţărmurile noastre : soaţa lui MacMurrough, şi ibovnicul ei, O'Rourke, prinţul de Breffni^2T. Tot o femeie l-a nenorocit şi pe Parnell ^2S. Multe greşeli, multe eşecuri, însă nu şi păcatul unic, cel mare. Eu am rămas un luptător acum, în amurgul zilelor mele. Dar am să lupt pentru dreptate pînă la capăt.

Căci Ulsterul are să se împotrivească Şi Ulsterul are să izbîndească ²⁹

Stephen îşi ridică în mînă foile de hîrtie.

— Mda, domnule, începu.

— Prevăd, spuse domnul Deasy, că dumneata n-ai să rămîi prea mult aici, în munca asta. Nu, eşti născut să fii profesor, după părerea mea. Poate mă înşel.

— Mai degrabă un învăţăcel, spuse Stephen. Şi aici ce mai ai de învăţat ?

Domnul Deasy clătină din cap.

— Cine ştie ? spuse. Ca să înveţi, trebuie să fii umil. însă viaţa este marele învăţător.

Stephen îşi foşni din nou foile.

43

^:— In ce priveşte acestea, spuse.

— Da, spuse domnul Deasy. Ai aici două exemplare.' Dacă ai putea să vezi să le publice de îndată.

Telegraph. Irish Homestead.

— Am să încerc, spuse Stephen, şi vă dau răspunsul mîine. Am două cunoştinţe ziarişti..

— Foarte bine, spuse domnul Deasy grăbit. I-am scris astă-noapte domnului Field, deputatul. Astăzi are loc o adunare a Asociaţiei negustorilor de vite la Hotelul City Arms, i-am cerut să prezinte scrisoarea mea la adunare. Dumneata vezi dacă poţi s-o bagi în ziarele alea două ale dumitale. Care anume ?

— The Evening Telegraph...

— Bine, bine, spuse domnul Deasy. Nu e timp de pier­dut. Acum trebuie să răspund la scrisoarea asta a vă­rului meu.

— La revedere, domnule director, spuse Stephen pu-nînd foile în buzunar. Vă mulţumesc.

-— Nimic, spuse domnul Deasy căutînd printre hîrtiile de pe biroul său. îmi place să mă înfrunt în discuţii cu dumneata, chiar aşa bătrîn cum sînt.

— La revedere, domnule director, spuse Stephen iarăşi, înclinîndu-se spre spinarea încovoiată a celuilalt.

Ieşi prin veranda deschisă, coborînd pe aleea cu pietriş de sub copaci, auzind încă glasurile ţipînd şi crosele lovind pe terenul de joc. Leii culcaţi pe stîlpii lor cînd ieşea pe poartă ; spaime fără dinţi. Şi totuşi am să-l ajut în lupta asta a lui. Mulligan are să-mi scornească o preclâ nouă : bardul bivolilor binevoitor.

— Domr.ule Dedalus !

Aleargă după mine. Sper că nu mai are şi alte scrisori:

— Numai o clipă.

— Da, domnule, spuse Stephen întoreîndu-se de la poartă.

Domnul Deasy se opri, suflînd din greu şi căutînd să-şi recîştige respiraţia.

— Voiam numai să-ţi spun, zise. Irlanda, se spune, are cinstea de a fi singura ţară care nu i-a persecutat niciodată pe evrei. Ştiai asta ? Nu. Şi ştii de ce ?

Se încruntă sever în aerul limpede.