Marea cameră Hotărârea (fond)

C. Concluzie preliminară: majoritatea deformează jurisprudenţa Assanidzé

16. Pe baza acestor probe controversate juridic şi contradictorii din punct de vedere faptic, majoritatea avansează ceea ce este de obicei un argument ad consequentiam, având faptul că niciun alt stat parte nu este „pe deplin răspunzător în temeiul Convenţiei” pentru evenimentele care au avut loc în Golestan, concluzionând că răspunderea statului pârât nu este limitată (pct. 148). În ciuda faptului evident că regiunea este inaccesibilă ca urmare a circumstanţelor militare existente în zonă, majoritatea admite ca statul pârât este „pe deplin răspunzător” întrucât nimeni altcineva nu poate fi găsit vinovat pentru eventuale încălcări ale Convenţiei în respectivul teritoriu.

17. Concluzia eronată la care a ajuns majoritatea se bazează pe un singur argument, şi anume comparaţia cu tipul de situaţie care a condus la hotărârea Assanidzé, pe care o invocă în sprijin la pct. 150 din hotărâre. Or, analogia dintre cele două situaţii este în mod clar forţată: în cauza Assanidzé, guvernul georgian a recunoscut că Republica Autonomă Adjaria este parte integrantă a Georgiei şi că faptele reclamate se aflau sub jurisdicţia statului georgian. În plus, în ceea ce priveşte cauza domnului Assanidzé, care prezenta accente politice puternice, nu exista nicio problemă de cooperare judiciară între autorităţile centrale şi autorităţile locale adjariene. Este destul de artificială compararea situaţia confruntării militare directe din cauza Sargsyan cu cea a Republicii Autonome Adjaria, care nu a avut niciodată aspiraţii separatiste şi care nu reprezenta o sursă de conflict între state diferite.

18. Abordarea noastră este diferită, din două motive. În primul rând, considerăm că faptele nu sunt clare, întrucât nu există suficiente probe la dosar astfel încât să se poată stabili compunerea şi mărimea forţelor militare prezente, puterea armată şi, ceea ce este cel mai important, poziţia lor geografică exactă faţă de Golestan. În al doilea rând, considerăm că, fie şi presupunând că hărţile regiunii, comunicate de părţi, sunt corecte şi că existenţa obstacolului fizic pe care îl constituie râul care curge între Golestan şi armata Nagorno-Karabahului facilitează accesul armatei azere în sat, acest fapt singur nu permite să se concluzioneze că statul pârât îşi exercită jurisdicţia asupra Golestanului şi a zonei învecinate şi că încălcarea drepturilor reclamantului, garantate de Convenţie, se datorează Azerbaidjanului. Aparent, armata Nagorno-Karabahului este situată mai aproape de sat şi se află într-o poziţie strategică mai favorabilă, de unde execută focuri de armă. În fapt, Golestan se află între două armate, dintre care niciuna nu exercită un control efectiv asupra zonei. Acesta este cu exactitate motivul pentru care regiunea este atât de periculoasă. Din aceste motive, nu se află sub jurisdicţia statului pârât.

V. Răspunderea pentru încălcarea drepturilor omului care au avut loc pe linia de armistiţiu şi regiunea învecinată

A. Poziţia majorităţii depăşeşte jurisprudenţa Oruk

19. După ce a stabilit că Azerbaidjanul îşi exercită jurisdicţia asupra Golestanului, majoritatea a examinat justificarea avansată de guvernul pârât în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Convenţie. Potrivit guvernului azer, a permite civililor să pătrundă într-o regiune atât de periculoasă şi instabilă şi de a se deplasa în acea regiune ar putea probabil conduce la o încălcare a art. 2 din Convenţie. În plus, dreptul internaţional umanitar ar trebui să crească importanţa considerentelor referitoare la protecţia civililor împotriva riscurilor existente în regiune. Aceasta este, potrivit Guvernului, motivul pentru care a interzis accesul civililor în Golestan, pe baza unui ordin secret, nepublicat. Curtea nu cunoaşte nimic nici despre data, nici despre conţinutul acestei ordonanţe⁴¹. Cu toate acestea, majoritatea îi apreciază compatibilitatea cu Convenţia din perspectiva caracterului, evident, periculos, al situaţiei militare locale.

20. Majoritatea concluzionează că a fost şi rămâne justificat comportamentul guvernului pârât, extinzând jurisprudenţa Oruk (Oruk împotriva Turciei, nr. 33647/04, 4 februarie 2014) la prezenta cauză (pct. 233 din hotărâre). Această analogie este abuzivă, deoarece situaţiile de fapt subiacente nu sunt deloc comparabile. În cauza turcă, victimele locuiau în apropierea unei zone de tir militar, iar accidentul fatal a fost cauzat de imprudenţa soldaţilor care au lăsat muniţie neexplodată pe teren după antrenament. Nu există aşadar nicio asemănare cu faptele din prezenta cauză, fie în termeni de spaţiu (zonă populată care nu face obiectul unui conflict), timp (timp de pace) sau rezultat (pierderea unei vieţi) sau chiar mens rea (neglijenţa soldaţilor). Se subînţelege că această analogie nefericită nu este decât un pretext pentru a eluda problema centrală ridicată de cauză. Chiar subscriind la premisele faptice adoptate de majoritate în ceea ce priveşte controlul efectiv asupra Golestanului de către armata azeră, ceea ce noi nu vom face, cauza ar trebui examinată din perspectiva restricţiilor pe care le enunţă art. 1 din Protocolul nr. 1, interpretat în lumina obligaţiei de a proteja civilii, în temeiul dreptului internaţional umanitar şi, în general, a „responsabilităţii de a proteja” a statului pârât, în temeiul dreptului internaţional. Efectul unei astfel de trimiteri este de a subordona aplicarea art. 1 din Protocolul 1 într-un mod în care Curtea interpretează incidenter tantum dreptul internaţional umanitar şi responsabilitatea de a proteja⁴².

Din motive de exhaustivitate, vom continua să examinăm cauza pe baza premiselor faptice ale majorităţii şi ţinând seama de obligaţiile statului în temeiul dreptului internaţional umanitar, în special de obligaţiile şi responsabilitatea de a proteja civilii.