Maria cobianu-băcanu

Rangul II

1. delăsători, nepăsători, indiferenţi, pasivi;

2. laşi, fricoşi, oportunişti, labili în caracter, influenţabili, iresponsabili;

3. necinstiţi, hoţi, mincinoşi;

Rangul III

1. necinstea, hoţia, minciuna;

2. delăsarea, nepăsarea, resemnarea;

3. laşitatea, frica, oportunismul.

Ceea ce izbeşte cel mai mult şi mai neplăcut pe români la ei înşişi ca etnici este dezbinarea, laşitatea şi oportunismul, delăsarea şi necinstea. Românii sunt corupţi şi coruptibili, mai ales în ultimii ani, când colapsul nivelului de trai a generat o seamă de plăgi sociale, printre care şi corupţia. Ceea ce mai semnalează românii la ei înşişi ca un defect aproape funciar este prea marea toleranţă, prea marea încredere, prea marele suflet pe care îl pun, uneori, în anumite situaţii, ceea ce demonstrează că dacă o calitate ca toleranţa, încrederea, spiritul conciliator întrece măsura se transformă în reversul ei, în defect.

Aşa cum vom vedea în continuare, primele trăsături negative exprimate de romi se regăsesc în linii mari şi la români, chiar dacă pe locuri diferite. Acestea sunt: dezbinaţi, neuniţi, egoişti, pasivi la ce se întâmplă în ţară, excroci, hoţi. La acestea, ei adaugă pe cele privind relaţiile cu ei: răzbunători, impulsivi, răi, laşi, mai aspri cu romii.

Menţionând că „în fiecare grup etnic sunt şi oameni buni şi oameni răi”, cum spuneau iniţial subiecţii cercetării când le ceream să ne spună trăsăturile pozitive şi negative ale lor şi ale celorlalţi, cercetarea pune în lumină ambele aspecte pentru ca oamenii şi autorităţile să valorifice părţile pozitive şi să tempereze, să ţină sub control pe cele negative, pentru a putea creşte gradul de înţelegere şi intercomunicare umană între români şi romii din Municipiul Ploieşti.
Românii în percepţia romilor

Pentru promovarea măsurilor de încredere reciprocă între grupurile etnice aflate în contact, românii majoritari şi romii minoritari, în proiectul pilot la nivel local din Municipiul Ploieşti am recurs la studiul sociologic al percepţiei reciproce a comunităţilor. În acest sens, continuând problematica expusă până aici, am încercat să aflăm şi cum sunt percepuţi românii de către romi.

La cerinţa formulată în chestionar de a caracteriza pe români prin trei trăsături pozitive şi trei trăsături negative, romii au răspuns într-o proporţie mai mare oferind numai prima trăsătură, la trăsătura a doua sau a treia numărul răspunsurilor scăzând accentuat. În acest fel trebuie înţelese ponderile mari de non-răspunsuri obţinute la rangul 2 şi 3 din caracterizările pozitive. La o analiză mai atentă se va observa că şi răspunsurile negative privind românii scad preponderent începând chiar cu prima trăsătură, ceea ce semnifică dificultatea reală de a face caracterizări fie ale propriului grup etnic, fie ale celuilalt, deşi faţă de ei înşişi au fost mai generoşi în aprecieri.

Trăsăturile pozitive ale românilor afirmate de romi
Rangul I

1. buni, cumsecade, buni vecini, înţelegători, blânzi, toleranţi (26,2%);

2. muncitori, harnici, bine calificaţi (21,4%);

3. prietenoşi, ajutători, miloşi, săritori la necaz, primitori, sociabili (10,7%9.

În continuare, cu ponderi mai mici, ţiganii i-au apreciat pe români ca cinstiţi, corecţi, cu caracter, deştepţi, culţi, învăţaţi, ambiţioşi la carte, civilizaţi, superiori, gospodari, oameni care vorbesc frumos, respectuoşi.

Rangul II

1. buni, cumsecade, buni vecini, înţelegători, blânzi, toleranţi;

2. prietenoşi, ajutători, miloşi, săritori la necaz, primitori, sociabili;

3. muncitori, harnici, bine calificaţi.

Rangul III

Pentru că la acest rang ponderile cantitative au fost şi mai slabe ca la rangul doi nu le mai analizăm separat, subliniem numai că pentru ţigani cei mai mulţi dintre români sunt buni, cumsecade, blânzi, înţelegători, muncitori, harnici, bine calificaţi prietenoşi, săritori la necaz, primitori.

Cu toată această reducere de răspunsuri la cele trei ranguri, analiza semnificaţiilor trăsăturilor pozitive prin care romii au caracterizat pe români denotă o bună cunoaştere a sufletului şi caracterului românilor cu care au convieţuit de decenii şi secole, dar, totodată, respect, corectitudine, dublate de conştiinţa unei superiorităţi a românilor dată de şcoală, învăţătură, civilizaţie spirit gospodăresc. Trăsăturile de la Rangul I evidenţiază sensibilitatea deosebită a romilor la calităţile psiho-morale, afirmate în pondere mare la punctul 1, 3 şi dincolo de ele, care sunt definitorii pentru acceptarea şi tolerarea reciprocă. Tot la aceste puncte, ei au pus accent pe trăsăturile legate de ştiinţă de carte, cultură, civilizaţie care le conferă superioritate faţă de ei şi la care ei se simt deficitari.

Comparând trăsăturile redate de romi cu cele redate de români despre români se observă că ele sunt aceleaşi, cu o rocadă între prima şi a doua caracteristică, adică pentru romi, românii sunt în primul rând buni, cumsecade, înţelegători, blânzi, toleranţi, pe când la români aceste trăsături sunt pe planul al doilea, iar pe locul al treilea şi la romi şi la români sunt aceleaşi trăsături: prietenoşi, ajutători, miloşi, săritor la necaz, primitori – după romi, şi ospitalieri, omenoşi, generoşi, sufletişti, nobili, miloşi, prietenoşi – după români. Deci, în primele trei trăsături profesionale, psiho-morale şi relaţionale românii şi romii au o percepţie comună, asemănătoare despre români. Consensul opiniilor măreşte gradul de obiectivitate. Paleta trăsăturilor pozitive, a sinonimelor prin care românii şi-au reflectat imaginea pozitivă a fost, neîndoielnic, mai bogată decât cea oferită de romi la aceleaşi trăsături, după cum şi la romi gama atributelor pozitive în care s-au descris a fost mai bogată decât cea dată de români Să tragem de aici concluzia că fiecare individ, fiecare grup se percepe pe sine mult mai concret, mai nuanţat decât îl percepe pe alterul său? Nu ştim. Ipoteza aceasta merită să fie în continuare cercetată pentru a fi validată.

Oricum, unele trăsături pozitive ale românilor, chiar dacă mai slab reprezentate numeric au fost recunoscute şi de romi, anume, cele legate de nivelul de cultură, de civilizaţie, ceea ce semnifică, fără îndoială, că ele s-au impus şi la ei şi le pot servi ca modele pozitive.

Să urmărim, în continuare, trăsăturile negative pe care le-au surprins romii la români, dar întotdeauna având grijă să spună „unii români”.

Trăsăturile negative ale românilor afirmate de romi

Rangul I

1. beţivi, bătăuşi, agresivi, impulsivi, răzbunători, răi, laşi (18,4%);

2. nu sunt uniţi, egoişti, nu se ajută, nu ajută (7,8%);

3. îşi bat joc de ţigani, nu apreciază şi nu dau dreptate ţiganilor, îi jignesc, nu-i

respectă (7,8%); fac deosebire de etnie, şovini (7,8%);

4. excroci, fură, înşeală (5,8%).

Rangul II

Pe primul loc au apărut trăsăturile: excroci, fură, înşeală, urmate de: nu sunt uniţi, egoişti, nu se ajută şi nu ajută; ca şi cele ce privesc bătaia, alcoolismul, impulsivitatea, agresivitatea, invidia, duşmănia pe ţigani, insensibilitatea şi neînţelegerea ţiganilor.

Alte trăsături negative ale românilor relatate de ţigani, demne de luat în seamă pentru că unii le posedă sunt: pasivi la ce se întâmplă în ţară, indiferenţi, leneşi, nedescurcăreţi.

După cum se observă, romii nu au ezitat să spună ceea ce gândesc despre concetăţenii români lângă care trăiesc, calităţile şi defectele lor.

5. Familia etnic mixtă - forţă socială integratoare
În familiile mixte români – romi, este evident un proces de absorbţie mutuală sau de împletire reciprocă de trăsături specifice culturii române şi culturii romilor în beneficiul unei reale coeziuni şi înţelegeri între familiile de români şi de romi. Romii românizaţi care nu-şi mai recunosc apartenenţa la propria etnie par să fie destul de mulţi, după opiniile multor romi, alţii decât cei care se autodeclară români. De pildă, 67,0% din subiecţii cercetării romi afirmă că „sunt ţigani ce nu-şi mai declară apartenenţa la propria etnie”. De aceea, în zilele noastre, este extrem de greu, dacă nu imposibil, de realizat o reală statistică a numărului de romi.

Situaţia este complexă din următoarele motive:

• 
  Sunt mulţi „foşti ţigani” care s-au integrat într-atât în societatea românească încât nici ei, nici cei din jur nu-i mai consideră ţigani prin profesie, ocupaţie, mod de viaţă, educaţia copiilor, relaţiile sociale şi prestigiul dobândit în societate.
  
• 
  Sunt romi care se românizează conştient, fără nici o presiune, în zilele noastre, în sensul că îşi însuşesc un mod de viaţă civilizat, modern, colindă lumea şi se întorc acasă cu bunuri, bani valută prin care depăşesc starea economică a multor români, se comportă ca românii şi se declară români.
  
• 
  Sunt romi ce se românizează prin căsătoriile mixte. Aceşti romi sunt mândri că „au făcut achiziţii româneşti” în familie şi că sunt capabili să le ofere condiţii bune şi foarte bune de viaţă prin care să crească comuniunea sufletească dintre cele două grupuri etnice.
  

Copiii rezultaţi din căsătoriile mixte exprimă biculturalitate, rezultat al însuşirii simultane, de la cei doi părinţi, a limbii române şi ţigăneşti, precum şi a obiceiurilor şi cutumelor specifice celor două culturi. Că tendinţa preponderentă este de orientare spre modul de viaţă modern, civilizat, ce presupune cultură şi o ambianţă umană plăcută este un fapt neîndoielnic. Iar satisfacţia şi mândria cu care romii afirmă că s-au căsătorit cu românce şi invers, români cu ţigănci, este încă o dovadă a deschiderii lor fireşti spre societatea românească, „una dintre cele mai ospitaliere societăţi faţă de toţi cei ce şi-au dorit să trăiască în ea şi să-i respecte regula de aur a înţelegerii şi toleranţei etnice”, cum spunea un etnic german din Timişoara.

Că romii sunt extrem de deschişi spre societatea românească şi îşi doresc integrarea în ea, mai ales prin căsătoriile mixte se observă şi din răspunsurile la următoarea întrebare:

Acceptaţi ca un membru al familiei Dvs. să se căsătorească cu un român sau cu o româncă? la care au răspuns afirmativ 91,3% dintre romi. Această pondere demonstrează că pentru romi, înrudirea cu românii este un canal de acces în structura intimă a societăţii româneşti, de însuşire a prestigiului românilor, a modelelor lor culturale de viaţă în familie, în şcoală, în relaţiile cu cei din jur şi de identificare conştientă, dorită şi voită de ei. Căsătorii exclusive între romi sau endogame au promovat numai 4,9% din eşantionul de romi şi ele au fost motivate sau justificate că „oamenii sunt de aceeaşi lege, sunt la fel şi este mai bine în familie şi pentru părinţi şi pentru copii”.

Din această perspectivă, a căsătoriilor mixte, fenomenul de atracţie este mai mare din partea romilor. Puţini români afirmă că ar accepta romi în familie. Din eşantionul de 475 români, numai 2,5% au afirmat că ar accepta romii ca membri ai familiei. Restul îi acceptă astfel: 3,2% ca prieteni apropiaţi, 7,4% ca vecini şi 6,9% ca colegi de serviciu.

Relaţia asimetrică de atracţie dintre români şi romi, în sensul că romii sunt mai atraşi de români decât românii de romi, decurge din comportamentul preponderent necivilizat şi delincvent pe care îl manifestă unii romi faţă de ei în comunitatea urbană în care convieţuiesc împreună. Respingerea romilor de către români se bazează nu numai pe unele stereotipii şi prejudecăţi care mai funcţionează încă, ci mai ales pe actele şi faptele lor contrare normelor de conduită civilizată şi aşteptărilor lor de linişte, înţelegere şi bună cuviinţă. Romii agresează pe românii din Ploieşti verbal, fizic, prin murdăria şi gunoiul pe care îl lasă pe stradă, prin distrugerea bunurilor publice. Trag cu praştia în lămpile de pe stradă care sunt foarte scumpe, taie brazii din Parcul Tineretului, creează panică şi teamă producătorilor din pieţe pentru a le lua produsele fie pe preţuri foarte mici, fie degeaba ca, apoi, să le vândă ei cu preţuri de 2-3 ori mai mari, fură bani şi obiecte de la călători in mijloacele de transport în comun şi după ce „operează” tot ei sunt primii cei mai gălăgioşi. Cunosc spontan psihologia oamenilor care pot fi înşelaţi sau furaţi. „Romii au o <şcoală> a lor bine pusă la punct: fură cu dezinvoltură şi nu-şi fac probleme. Nu acţionează de unul singur, ci în grup, pentru a masca actul de furt prin distragerea atenţiei celor din jur şi pentru a se apăra dacă sunt văzuţi şi daţi în vileag. Adeseori, în infracţiunile lor folosesc copii până la 18 ani care nu pot fi pedepsiţi de lege”, (român 35 ani, Ploieşti). Familia în general, cea mixtă în special, are o deosebită forţă integratoare, mai ales prin dorinţa expres formulată de către părinţii romi ca fiii şi fiicele lor să înveţe carte şi aceasta să fie în limba română. Faptul că 88,3% din subiecţii romi consideră şcoala necesară, iar 89,3% vor ca fiii lor să înveţe la şcoală în limba română este semnificativ pentru aspiraţia lor reală de a se apropia de români şi de a le asimila modul de viaţă şi de pregătire pentru a trăi decent în societatea românească.

Discuţiile libere cu mame ţigănci au arătat că se opun categoric învăţării şcolii în limba ţigănească, unele dintre ele recunoscând că limba lor nu este evoluată şi nu o pot folosi nici în relaţiile cu românii, nici cu alţi membrii ai societăţii. „Limba ţiganilor pentru şcoală este o prostie. Să nu le dea voie. Suntem în România, să vorbim româneşte. Eu am trăit şi am muncit ca o româncă la CAP. Noi (familia ei), suntem ca românii. Aşa consider eu. N-avem alfabet, nici şcoală ţigănească, dar nici nu trebuie. Să nu fim băgaţi într-o oală cu jigodiile care face (!) panaramă” (ţigancă românizată, 43 ani).Desigur, din 1995, când s-a desfăşurat cercetarea, lucrurile au mai evoluat. Liderii ţigani au militat pentru introducerea limbii materne în şcolile cu ţigani, pentru tipărirea de abecedare în limba romani, în ideea cunoaşterii culturii şi tradiţiilor culturale proprii etniei lor, ceea ce merită apreciat.

Integrarea prin educaţie şi şcoală promovată de familiile mixte mai înstărite sau de către „romii de mătase” am probat-o şi prin discuţiile purtate cu o profesoară de balet de la Palatul Culturii din Ploieşti, la ale cărei cursuri veneau frecvent, fără nici o rezervă din partea romilor sau românilor, şi copii de romi. Prin ţinuta lor vestimentară curată, dorinţa sinceră de a urma cursul de coregrafie şi balet, disciplina şi stăruinţa cu care învăţau nu se deosebeau cu nimic de români şi stârneau sincere sentimente de preţuire şi simpatie în rândul copiilor şi al profesorilor. Aici, integrarea educaţională, culturală era reală, firească.

Romii din Ploieşti nu au probleme etnice. Ei au probleme sociale, economice grele. Dacă unii au reuşit să se adapteze rapid la economia de piaţă şi să-şi asigure un venit consistent, o altă parte, si anume cei mai mulţi, cei cu copii mulţi şi cu venituri mici, trăiesc sub pragul de sărăcie. Ei recunosc că a avea mulţi copii astăzi este greu. De aceea, 44,7% consideră că nu este bine ca în familie să fie mai mult de 2 copii, din cauza dificultăţilor materiale, a lipsei caselor, a marelui efort pentru a-i creşte ca să fie „în rând cu lumea”. „Romii de mătase” îşi pun problema numărului de copii sub semnul emancipării şi modernizării. Ei spun: ”Copiii noştri s-au emancipat. Nu mai fac copii mulţi”.

Printre valorile cele mai apreciate de romi au fost libertatea şi sănătatea, urmate de religie şi unitatea de grup etnic sau ajutorul reciproc. La ei, funcţionează ca o instituţie informală regula „mobilizării etnice” în cazuri de ajutorare la nevoie sau la evenimente fericite ca nunţile, botezurile. „La noi, la o nuntă se aduc şi 33 de lăutari, plus Stela Popescu şi Alexandru Arşinel”. „Ne ajutăm unii pe alţii. Dăm şi câte un milion de lei nerambursabili” (banii trebuie apreciaţi la valoarea lor din 1995, ceea ce era o sumă mare). De pildă, la o discuţie în grup cu câţiva lideri romi am aflat că într-o zi fiul unuia a avut un accident din care maşina i-a fost distrusă. Ziua următoare, prin contribuţia tuturor, maşina a fost cumpărată şi băiatul se plimba cu ea. Trebuie să subliniem că o trăsătură etnică foarte puternică la ţigani este orgoliul şi mândria. În numele lor îşi permit extravaganţele materiale, ceremonialele opulente la nunţi, botezuri sau alte sărbători, şi tot în numele lor comit şi acte de infracţionalitate şi chiar criminalitate. „El îşi poate omorî un copil, dar dacă eu îi dau o palmă când merită, iese foc şi pară”, spune un român ploieştean. În ceea ce priveşte cinstea, „În raport cu noi, românii, pe ei cinstea . La unii necinstea vine din nevoia de supravieţuire. Între ei sunt cinstiţi, nu se prea înşeală unul pe altul. Au reguli şi ierarhii pe care le respectă” (român).

Unii sunt respectaţi şi respectuoşi. Unde muncesc ca salariaţi sunt trataţi ca toţi românii. „Ca sindicalist, spune un lider sindical român, le apăram drepturile ca tuturor salariaţilor. Sunt angajaţi la lucru după cum răspund la probe. Nu am avut nici o reclamaţie că a fost angajat un român în locul lui. În întreprinderi se comportă ca toţi lucrătorii. Faţă de ei se manifestă un surplus de bunăvoinţă şi înţelegere. Romii din întreprinderi sunt diferiţi de cei pe care îi întâlnim în oraş. În oraş sunt cei ce nu ştiu ce-i disciplina muncii”. În ierarhia de succes, „unii au reuşit prin muncă, alţii prin speculă. Unii sunt mai întreprinzători, alţii mai obraznici. Cei ce au reuşit sunt cei cu 7 copii şi 7 buticuri”. „Unii dintre ei sunt prea libertini, au curajul dat de inconştienţă. Ei întâi acţionează şi apoi se gândesc ce au făcut. Noul nu-i sperie. Incultura şi inconştienţa îi ajută să treacă peste tot”, spun românii. Romii au spirit de aventură şi, uneori, un curaj nemăsurat. „Spiritul de aventură este o rămăşiţă a trăsăturii lor de nomazi” (român). „Au o mare mobilitate şi un spirit de iniţiativă deosebit. Este folosit numai în comerţ, în activităţi speculative sau în activităţi mărunte care nu presupun multă muncă, precum culesul plantelor medicinale, al florilor de tei, dar aduc mari pagube comunităţii”, spun autorităţile locale.

Sunt adaptabili şi „descurcăreţi”. Au dovedit aceste trăsături, mai ales, în perioada de tranziţie în care a fost declanşat spiritul întreprinzător – trăsătură fără de care nu se poate vorbi de economie de piaţă. Faptul că romii au luat startul în economia de piaţă cu activităţi comerciale e bine, că au rămas numai la acestea sau uneori numai la speculă este mai puţin benefic pentru cei din jur, chiar dacă la nivel individual este un câştig. Important ar fi dacă şi-ar extinde spiritul de iniţiativă şi la activităţile productive, la meseriile tradiţionale de fierari, cositori, lucrători în lemn care ar fi utile şi pentru comunitatea urbană în general.

6. Specificul tranziţiei în

relaţiile români - romi
Consideraţii generale

Tranziţia de la totalitarism la democraţie şi de la economia centralizată la economia de piaţă a generat ample şi profunde schimbări în toate compartimentele vieţii sociale, inclusiv în cel al relaţiilor interetnice. De la o societate relativ stabilă şi relativ „omogenă” printr-o politică conştient elaborată şi în parte şi realizată, se ajunge, după 1989, la o reală explozie a formelor de schimbare şi de diversificare umană.

Societatea românească dobândeşte un dinamism fără precedent. Schimbarea devine trăsătura definitorie, dar nu orice schimbare, ci schimbarea în ritmuri rapide şi în direcţii complet noi pentru majoritatea populaţiei deprinsă cu stabilitatea ce includea în ea şi o doză mare de imobilism şi inerţie. Cuantumul de noutate al schimbărilor este atât de mare că pentru o parte din indivizi şi din grupurile sociale afectate s-a transformat într-un real şoc cultural, şoc al schimbării generalizate, cu consecinţe nefaste asupra sănătăţii fizice şi mentale a indivizilor. Şocul schimbării a adus o seamă de elemente progresiste în viaţa socială, politică, economică a ţării, dar a declanşat şi o stare de ne-adaptare, afectând grav destinele şi istoriile de viaţă ale multor indivizi, familii şi grupuri sociale.

Şocul schimbărilor sociale, economice, legislative sintetizate în şocul cultural nu s-a stins nici după 15 ani, continuând să bulverseze viaţa şi aşteptările oamenilor.

În iureşul acestor mutaţii de natură complexă, se înscrie şi fenomenul etnic şi relaţiile interetnice care au dobândit o pondere şi o arie ce le fac uneori să ocupe întreg spectrul vieţii sociale.

Câteva precizări de natură esenţială trebuie să facem de la început.

În România au existat şi în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat, există şi acum şi vor exista şi în viitor minorităţi naţionale sau grupuri etnice (cum sunt romii care nu se pot raporta la un stat naţional sau la o naţiune pentru că nu au). În studiul de faţă pornim de la acest fapt obiectiv şi îl tratăm ca atare. Existenţa lor pe teritoriul nostru este rezultatul desfăşurării istoriei asupra căreia nu se mai poate reveni. Problema reală care se pune este ca aceste minorităţi şi grupuri etnice împreună cu românii majoritari să găsească cele mai bune strategii de convieţuire armonioasă, în înţelegere şi respect reciproc în beneficiul tuturor.

Schimbarea cea mai notabilă pe care a adus-o prăbuşirea sistemelor totalitare din Centrul şi Sud-Estul Europei este afirmarea puternică a minorităţilor, a drepturilor lor, recunoaşterea lor ca entităţi cu o istorie, cultură, limbă, religie specifice şi diferite de ale popoarelor în sânul cărora trăiesc. Această afirmare, în unele ţări, ca cele din Iugoslavia, a luat forma unor izbucniri ce au dus la războaie soldate cu irecuperabile pierderi umane şi materiale.

Astfel de „izbucniri” sunt motivate acolo unde aceste minorităţi au fost şi mai sunt încă oprimate, exploatate, marginalizate, nu însă în România unde, aşa cum spun subiecţii cercetărilor noastre, oameni simpli, săteni şi orăşeni de diferite etnii, „au dus-o la fel ca românii, când mai bine, când mai rău, cu nimic mai prejos decât ei”.

Însă recunoscând necesitatea respectării drepturilor şi libertăţilor de manifestare şi dezvoltare a identităţii naţionale a minorităţilor naţionale şi a grupurilor etnice, nu trebuie să se treacă în extrema cealaltă, aceea a supralicitării inechitabile a drepturilor acestora în detrimentul popoarelor, al majorităţii.

Să judecăm situaţia social-istorică concretă a României anilor 1995, când a avut loc cercetarea privind etnia romilor din Ploieşti. Una din cerinţele lor privind condiţia lor vitregă de viaţă era îmbunătăţirea nivelului de viaţă materială, asigurarea unei asistenţe sanitare, igienice, şcolare mai substanţiale, asigurarea unor locuri de muncă, deşi pentru ocuparea lor romii trebuiau să îndeplinească anumite cerinţe de pregătire profesională, culturală, etc. Întrebarea care se pune este: Cum se pot îndeplini aceste condiţii într-o economie aflată, la acea perioadă, în cădere liberă, cu scăderea producţiei şi productivităţii muncii, creşterea şomajului, inflaţie crescândă şi o populaţie care trece în proporţie crescândă sub pragul de sărăcie? Românii ca şi minoritarii se confruntau cu aceleaşi grele încercări. A pretinde mai mult pentru unii în condiţiile vitrege ale perioadei de tranziţie înseamnă a face o dreptate printr-o nedreptate. Chiar mai mult. În condiţiile dificile ale perioadei de tranziţie, când economia de piaţă nu funcţionează după regula cererii şi ofertei şi nu şi-a demonstrat valenţele privind creşterea bunăstării materiale a tuturor, iar democraţia nu a devenit un act cotidian de viaţă, un act de civilizaţie, exacerbarea drepturilor minorităţilor este un act de inechitate faţă de majoritate aflată în aceleaşi condiţii de supravieţuire.

Prin aceste consideraţii nu pledăm pentru apărarea majorităţii, ci pentru găsirea instrumentelor de ridicare a nivelului de trai al tuturor cetăţenilor şi, în primul rând, al celor mai săraci dintre săraci, indiferent de etnie. Şi dacă aceştia sunt romi, dar şi alte etnii, inclusiv români, maghiari turci, tătari etc., atunci cu aceştia trebuie să se înceapă.

De aceea, noi considerăm că proiectele de intervenţie socială în comunităţile etnice mixte sunt sau trebuie să fie, în primul rând, proiecte de dezvoltare economică generală. Or, nivelul actual de dezvoltare economică a întregii ţări este încă slab, ca şi al oraşului Ploieşti. Numai nişte fonduri europene ar putea contribui la rezolvarea punctuală, parţială a unor grave probleme sociale pe care le are comunitatea de romi din Ploieşti, la care să se adauge o chibzuită şi corectă utilizare a lor în folosul romilor şi o politică economică locală de investiţii în care să fie antrenată întreaga populaţie aptă de muncă.

Subiecţii cercetării noastre erau conştienţi că cerinţa sau nevoia stringentă de îmbunătăţire a situaţiei este greu rezolvabilă, dacă nu nerezolvabilă. Ei înşişi îşi răspundeau cu întrebarea: Când sărăcia este fenomenul ce a cuprins majoritatea populaţiei României, de unde şi cu ce fonduri se pot îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale unei minorităţi? Dacă economia este încă sub nivelul anului 1989, cum se poate aspira la soluţionarea, de pildă, a caselor, ajutoarelor pentru familiile cu copii mulţi, a asistenţei sociale şi sanitare a săracilor în general, a romilor în special?

Tranziţia a reuşit însă o mutaţie de fond în sânul unei minorităţi: aceea a romilor căreia i-a dat conştiinţa de sine, de grup etnic cu drepturi şi aspiraţii egale cu ale tuturor cetăţenilor. Însă un principiu promovat de reprezentanţii democraţiei autentice este şi acela că minorităţilor li se cuvin drepturi egale, dar nu superioare şi nici privilegii care să devină o apăsare pentru majoritatea naţională pe care puţini o mai iau în consideraţie. La Carta Drepturilor Omului trebuie adăugată ca o completare necesară Carta Obligaţiilor şi Responsabilităţilor Omului, ştiut fiind că orice drept incumbă sau implică şi obligaţii. La această cartă a Obligaţiilor şi Responsabilităţilor trebuie să aderăm toţi pentru a ne împlini nevoile şi aspiraţiile.

Mutaţia din viaţa etniei romilor se resimte în capacitatea ei de organizare în partide politice, organizaţii etnice, în ridicarea unor lideri promotori ai valorilor şi necesităţilor lor stringente. Aceste schimbări îi ajută să se definească, să-şi stabilească proiecte de dezvoltare. Chiar dacă etnia romilor este încă frustrată şi mulţi membri ai ei sunt încă departe de curentul civilizaţiei, această stare de lucruri nu are cauza numai în factorii de natură exogenă, externă politică, socială. Situaţia lor economică mai precară decât a restului populaţiei îşi are sorgintea şi în ei înşişi, în modul lor de viaţă, de gândire de acţiune.

Totalitarismul, cu toate tarele sale, a avut o politică benefică în multe privinţe pentru viaţa romilor. În virtutea ideologiei omogenizării sociale a tins să reducă diferenţele sociale şi i-a încadrat în muncă pe toţi romii, le-a dat apartamente, pe care nu le-au ştiut păstra şi civiliza, le-a dat proprietăţile rămase libere prin plecarea membrilor altor etnii (în Feldioara, Rotbav), germani, evrei, pe care nu le-au muncit şi valorificat, le-a dat ajutoare pentru copii, i-a distribuit printre români cu casele şi chiar cu apartamentele, pe unii, pentru a promova integrarea lor socială. Menţionăm că aceste „beneficii” au fost amintite de mulţi subiecţi romi din cercetare care acum sufereau consecinţele inflaţiei, ale şomajului, ale lipsei de case şi de ajutoare pentru copii.

O populaţie intens stratificată, etnia romilor are şi ea polii ei sociali: categorii aflate sub pragul sărăciei, şi categorii milionare (ne aflăm în 1995). Cei ce au înţeles rosturile tranziţiei şi mecanismul economiei de piaţă şi s-au înscris în timp util în el au acum o participare dinamică în procesul de privatizare, creându-şi societăţi particulare producătoare de venituri ce le asigură o bună funcţionare a afacerilor şi profituri substanţiale. Aceştia sunt romii întreprinzători, mobili, dinamici, cu „spirit de aventură care le este specific”, cum îi caracteriza un român.

Cealaltă categorie, a romilor săraci şi foarte săraci, este formată din cei puţin dispuşi şi predispuşi să muncească, cei comozi, fără şcoală, fără meserie, dar şi fără dorinţa de a munci sau dacă o au puţine sunt locurile care mai acceptă oameni fără nici o pregătire. Această categorie de romi săraci constituie o problemă reală pe care municipalitatea din Ploieşti trebuie s-o ajute prin măsuri sociale, educaţionale şi şcolare pentru ca viitoarea generaţie de copii să trăiască în alte condiţii decât părinţii lor, să depăşească statutul lor precar prin învăţătură, muncă şi activitate în folosul comunităţii şi al societăţii.

Perioada de tranziţie a acutizat problemele sociale care adeseori, din interese de grup sau de partid, au fost interpretate drept probleme etnice. Sărăcia, criminalitatea, corupţia sunt fenomene sociale, dar când izbucnesc în comunităţi etnice mixte dobândesc automat eticheta de fenomene interetnice, escamotându-se caracterul lor profund social.

Ajunşi aici, trebuie să mai facem o precizare: tensiunile, neînţelegerile sau chiar conflictele când apar în comunităţile etnice mixte nu au drept cauză o etnie sau alta, pentru că în cultura şi civilizaţia relaţiilor inter-umane din ţara noastră nu există un rasism sau şovinism funciar, intrinsec structurii oamenilor. Nu, nici pe departe. Au cauze umane, sociale care-şi au sorgintea în caracterul, comportamentul şi stilul de viaţă şi de raportare la comunitate al unor indivizi, posibili din orice etnie. Nu faptul de a fi romi, români, maghiari, turci sau tătari este, uneori, cauza insatisfacţiei, nemulţumirii sau tensiunii din comunităţile etnic mixte, ci modul unora dintre membrii lor de a se purta, de a trata comunitatea, de a o respecta. În aceste comunităţi, relaţiile sociale, general-umane ce presupun înţelegere, toleranţă, respect şi consideraţie pentru celălalt – din orice etnie, sunt afectate, deteriorate. Atunci, evenimentele sunt etichetate drept „etnice”, prin substituirea cauzei reale, adică un comportament neadecvat ce stârneşte tensiune între membrii etniilor.

Deci analizând relaţiile interetnice, avem în vedere că ele sunt, în primul rând, relaţii umane, relaţii sociale în care indivizii se comportă corespunzător cu specificul cultural, etnic, valoric al grupului din care fac parte şi, mai ales, în funcţie de interesele acestuia; dar ele mai trebuie văzute şi ca relaţii politice, de dominaţie a unui grup asupra altuia, în virtutea puterii politice, economice, administrative pe care o exercită asupra celorlalţi. Acest tip de relaţii, le vom mai detaliat în ultima parte a lucrării.