D’Holbach, Helvetius considerau că factorul hotărâtor al dezvoltării
sociale este mediul social, care include atât statul, instituţiile politice
şi sociale, cât şi raţiunea, educaţia, cultura, morala. Ei insistă asupra
motivelor ideologice ale activităţii politice a oamenilor. Considerând
că instrucţia şi cunoaşterea sunt corolare ale democraţiei şi elementului
cognitiv al culturii, Condorcet, spre exemplu, susţinea necesitatea
instruirii poporului şi formarea civică a acestuia după legi noi.
Montesquieu şi Tocqueville, în perioade diferite, au încercat să
explice de ce sistemul politic al unei ţări a acţionat într-un anumit
mod, evidenţiind ideea că tradiţiile unei societăţi, spiritul instituţiilor
sale politice nu sunt manifestări întâmplătoare, ci produsul istoriei
poporului respectiv.
b) Dimensiunile cognitive, afective şi evaluative ale culturii politice
Analizând cultura politică, politologii sunt preocupaţi de raportul
culturii politice cu sistemul politic şi de relaţia dintre cultura politică
şi cultură în general. Procesul de separare a aspectelor culturale
ale politicului de celelalte manifestări ale acestuia facilitează înţelegerea
locului pe care cultura politică îl ocupă în cadrul sistemului
politic, focalizând atenţia asupra acestei ipostaze semnificative a vieţii
politice. Delimitarea culturii politice de celelalte specii ale culturii
permite evidenţierea trăsăturilor specifice, a regulilor de constituire şi
acţiune, a funcţiilor, a proceselor de socializare prin care această sferă
a culturii se manifestă în societate.
Conceptul de cultură politică a suscitat o serie de discuţii „pro”
şi „contra”. Cei care l-au creat şi utilizat iniţial – G. Almond, S. Verba,
L.Pye – reproşează studiilor psihoculturale, precum şi antropologiei
culturale „neputinţa de a recunoaşte că sfera politicului constituie o
subcultură distinctă, cu propriile reguli de comportament şi cu procesele
ei distincte de socializare”.
Politologul francez M. Duverger nu este de acord cu termenul de
cultură politică, afirmând că există aspecte politice ale culturii. A le
califica drept cultură politică înseamnă a face confuzie, spune M. Duverger.
Dezvoltarea unei bogate literaturi politologice despre cultură
politică este o consecinţă a progreselor antropologiei culturale şi psihologiei
sociale.
Antropologul englez E.B. Tylor, care a utilizat primul termenul
de cultură în cercetările sale, a definit-o ca fiind „un ansamblu complex
ce cuprinde cunoştinţele, artele, morala, legile, credinţele şi toate
90
celelalte aptitudini şi obiceiuri pe care le dobândeşte omul în calitatea
de membru al unei societăţi”. Alţi doi mari antropologi, Malinovski şi
Boas, includ în cultură produsele manufacturate, bunurile, procedeele,
tehnicile, ideile, obiceiurile şi valorile. În concepţia lui Tylor,
Malinovski şi Boas, cultura relevă atât ordinea simbolică, cât şi
ordinea morfologică.
Există o multitudine de definiţii ale culturii politice. După G. Almond,
cultura politică reprezintă reţeaua orientărilor, atitudinilor, valorilor,
convingerilor prin care individul se raportează la sistemul politic.
S. Verba consideră cultura politică a unei societăţi ca fiind
sistemul credinţelor empirice, simbolurilor expresive şi valorilor care
definesc situaţia în care are loc acţiunea politică, precum şi sistemul
de convingeri cu privire la matricea interacţiunii politice şi a instituţiilor
politice. În concepţia lui L. Pye, cultura politică este un set de
atitudini, credinţe şi sentimente care dau ordine şi sens unui proces
politic şi prevăd regulile şi convingerile subiacente care reglează comportamentul
politic. Ea cuprinde atât idealurile politice, cât şi normele
cu care se operează în politică. Ch. Foster consideră cultura politică o
sumă a valorilor percepute în comun şi simţite profund şi a credinţei
corespunzătoare lor, ce penetrează activităţile politice dintr-o societate
dată. Al. Ball afirmă că o cultură politică se compune din atitudini,
credinţe, emoţii şi valori ale societăţii legate de sistemul politic şi de
problemele politice.
După D. Kavanagh, cultura politică este o expresie prescurtată,
ce denotă mediul emoţional şi atitudinal în care operează sistemul politic.
Cultura politică reprezintă dimensiunea psihologică, subiectivă a
sistemului politic. Cultura politică a unei naţiuni derivă din modul în
care se reflectă sistemul politic în gândirea, în cunoaşterea membrilor
societăţii, din experienţele pe care indivizii le au cu privire la viaţa
politică, din modalităţile în care ei o apreciază, din pasiunile şi
afectele lor politice. Creatorii termenului de cultură politică se referă
explicit la faptul că aceasta este manifestarea în formă agregată a
dimensiunilor psihologice şi subiective ale politicului.
Dostları ilə paylaş: |