Precizia: este calitatea aparatului de a permite obţinerea de rezultate cât mai apropiate de valoarea reală a mărimii de măsurat. Ansamblul aparatelor de măsurare ce au precizia cuprinsă între aceleaşi limite, formează o clasă de precizie, caracterizate printr-un indice de clasă c.
Fidelitatea: este calitatea aparatului ca în urma măsurării repetate asupra aceleiaşi mărimi fizice, în aceleaşi condiţii, să se obţină rezultate cu o dispersie cât mai mică.
Fineţea: este calitatea aparatului de a perturba cât mai puţin circuitul în care este conectat.
Capacitatea de supraâncărcare:
unde (Xmax)ned este valoarea maximă nedistructivă a mărimii de intrare (de măsurat), iar Xmax este valoarea maximă ce se poate măsura cu aparatul respectiv.
unde (Xmax)ned este valoarea maximă nedistructivă a mărimii de intrare (de măsurat), iar Xmax este valoarea maximă ce se poate măsura cu aparatul respectiv.
Capacităţii de supraâncărcare i se asociază de regulă un timp, întrucât efectele distructive depind şi de durata acţiunii exercitată de mărimea care depăşeşte domeniul de măsurare. Astfel, uneori se defineşte o capacitate de supraâncărcare pe timp scurt (şoc) şi o capacitate de supraâncărcare pe timp mai lung (suprasarcină).
Consumul propriu: reprezintă puterea consumată de aparat la limita maximă a domeniului de măsurare.
Robusteţea: este caracteristica aparatelor de a suporta diferite şocuri, vibraţii, variaţii mari de temperatură, umiditate, presiune, agenţi nocivi, precum şi variaţii bruşte ale măsurandului, fără a se deteriora.
Fiabilitatea metrologică: reprezintă calitatea aparatului de a funcţiona fără defecte, un interval de timp cât mai lung.
Intervalul de timp în care un aparat de măsurat îşi păstrează capacitatea de funcţionare în limitele admise, cu pauzele necesare pentru întreţinere şi reparaţii, constituie durata de funcţionare (de “viaţă”) a sa (Fig.1.21).
Intervalul de timp în care un aparat de măsurat îşi păstrează capacitatea de funcţionare în limitele admise, cu pauzele necesare pentru întreţinere şi reparaţii, constituie durata de funcţionare (de “viaţă”) a sa (Fig.1.21).
Comportarea dinamică: este un indicator ce apare în cazul în care măsurandul are variaţii alternative cu frecvenţe mari sau când variază rapid în timp
Comportarea dinamică: este un indicator ce apare în cazul în care măsurandul are variaţii alternative cu frecvenţe mari sau când variază rapid în timp
Variaţiile mărimii de intrare nu pot fi transmise instantaneu la ieşire, ci se transmit cu întârziere şi uneori cu deformaţii în raport cu caracteristica statică. Regimul dinamic prezintă interes în special pentru aparatele specifice măsurărilor dinamice şi anume osciloscoape şi înregistratoare. Totodată regimul dinamic este important şi pentru aparatele destinate măsurărilor statice, care necesită un timp de răspuns până la atingerea valorii staţionare, timp ce caracterizează regimul dinamic al aparatului.
Pentru a caracteriza comportare în regim dinamic a aparatelor, există drept criterii de apreciere, răspunsul acestora la trei funcţii standard de intrare (Fig.1.22):
a) -funcţia treaptă: ce caracterizează variaţia instantanee a mărimii de intrare;
b) -funcţia liniar variabilă: ce caracterizează variaţia lentă a mărimii de intrare;
c) -funcţia sinusoidală: ce caracterizează o variaţie rapidă a mărimii de intrare.
Pentru punerea în evidenţă a indicatorilor de calitate specifici regimului dinamic, vom considera răspunsul oscilatoriu amortizat ce caracterizează majoritatea aparatelor analogice (Fig.1.23).
Pentru punerea în evidenţă a indicatorilor de calitate specifici regimului dinamic, vom considera răspunsul oscilatoriu amortizat ce caracterizează majoritatea aparatelor analogice (Fig.1.23).
Oricât de perfecţionate ar fi metodele şi aparatele utilizate în procesul de măsurare, oricât de favorabile ar fi condiţiile în care se desfăşoară şi oricât de atent ar fi controlat acest proces, rezultatul măsurării va fi totdeauna diferit de valoarea reală sau adevărată a mărimii de măsurat. Diferenţa între valoarea măsurată Xm şi valoarea reală X se numeşte eroare de măsurare.
Oricât de perfecţionate ar fi metodele şi aparatele utilizate în procesul de măsurare, oricât de favorabile ar fi condiţiile în care se desfăşoară şi oricât de atent ar fi controlat acest proces, rezultatul măsurării va fi totdeauna diferit de valoarea reală sau adevărată a mărimii de măsurat. Diferenţa între valoarea măsurată Xm şi valoarea reală X se numeşte eroare de măsurare.
ΔX=Xm-X
Această definiţie are doar o importanţă teoretică, neputându-se aplica în practică, întrucât valoarea reală nu este accesibilă şi ca urmare nici eroarea corespunzătoare. În practică, valoarea reală X este înlocuită cu o valoare convenţională (de referinţă) X0 măsurată cu o incertitudine suficient de mică, care diferă puţin de valoarea reală putând-o astfel înlocui.
ΔX=Xm-X0
Tensiunile termoelectrice sunt printre cele mai întâlnite surse de erori la măsurarea tensiunilor continuii mici.
Tensiunile termoelectrice sunt printre cele mai întâlnite surse de erori la măsurarea tensiunilor continuii mici.
