— Eu ? Niciodată ! spuse doamna de R6nal.
— Era o scrisoare cu ştampila poştei din Paris, semnată Paul Sorel, ca să înlăture orice bănuială.
Se iscă o mică discuţie asupra originii posibile a aces-
i< i scrisori. Situaţia morală se schimbă. Fără să-şi dea seama,
doamna de Rânal şi Julien părăsiseră tonul solemn; acum
' vorbeau ca nişte prieteni dragi. Nu se vedeau unul pe
t Ritul, atît era de întuneric, dar sunetul glasului spunea tot.
liihcn îşi petrecu braţul pe după mijlocul iubitei sale:
r iul acesta era plin de primejdii. Ea încercă să-i
imU-.părteze braţul, dar Julien, cu destulă dibăcie, îi atrase
[ atenţia, în clipa aceea, asupra unui punct interesant din
|n wcstirea lui. Braţul fu ca şi uitat şi rămase acolo unde se
(lila.
După numeroase presupuneri asupra trimiţătorului Hcrisorii cu cinci sute de franci, Julien începuse să-şi de-pcne mai departe povestea; devenea ceva mai stăpîn pe Muc vorbind despre viaţa trecută, care, pe lîngă ceea ce i le întîmpla acum, îl interesa atît de puţin. întreaga atenţie I nc fixă asupra felului cum avea să-şi sfîrşească vizita.
— Ai să pleci, i se repeta din cînd în cînd, cu glas