Raspunsuri la examnul de transfer, anul 1 rezidentiat Medicina de familie, Copartimentul Medicina Interna

Diagnostic paraclinic:

-Testele de inflamaţie ca viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), proteina C reactivă, globulinele sunt crescute.Numărul leucocitelor este adesea normal, uneori se pot înregistra şi uşoare leucocitoze.

-Dintre explorările imunologice un grad de specificitate o are detectarea factorului reumatoid la aproximativ 75-80% dintre bolnavi. Prezenţa lui la un titru de peste 1/80 este considerată pozitivă.

-Valorile complementului seric sunt normale sau uşor crescute.

-Cercetarea lichidului sinovial arată un lichid de obicei cu un număr variabil de leucocite (50 000-60 000 mm3), în majoritate polimorfonucleare.

-Valorile glucozei în lichidul articular sunt scăzute.

-Biopsia sinovială este indicată în cazul unor afectări monoarticulare pentru a exclude alte suferinţe ca sarcoidoza, tuberculoza articulară.

-Artroscopia permite aprecierea extensiei leziunilor în vederea stabilirii tipului de intervenţie chirurgicală.

-Radiografia osteoarticulară

Criteriile ARA pentru diagnostic:

1.Redoare matinală cu durata de minim o oră ce este prezentă de cel puţin 6 săptămâni.

2.Tumefierea de cel puţin 6 săptămâni a minim 3 articulaţii.

3.Tumefierea de cel puţin 6 săptămâni a carpului, articulaţiilor metacar- pofalangiene sau interfalangiene proximale.

4.Tumefierea articulaţiilor simetrice.

5.Modificări radiologice ale mâinii tipice pentru poliartrita reumatoidă, ce includ obligatoriu osteoporoza şi eroziunile.

6.Prezenţa de noduli reumatoizi.

7.Prezenţa de factor reumatoid printr-o metodă a cărei sensibilitate dă o pozitivitate sub 5% la loturi martor. Pentru diagnosticul de poliartrită reumatoidă trebuie să fie prezente minimum 4 criterii.

Diagnostic diferential:

-spondilita anchilopoietică

-reumatismul articular acut

- artroza

-guta

- lupusul eritematos sistemic

-artritele degenerative

-reumatismul psoriazic

-sarcoidoza

-amiloidoza

Tratament:

*AINS: Aspirina 3 gr/zi

Indometacin 50-150 mg/zi

*Antiinflamatoarele steroidiene:Preparatele frecvent folosite sunt prednisonul şi prednisolonul.

In cazul prednisonului se recomandă doze care să nu depăşească 0,5 mg/kg/24 ore, fiind suplimentate la nevoie cu medicamente antiinflamatoare nesteroidiene în cantitate mai mică decât cele uzuale.Se asociază la terapia cortizonică medicamente de protecţie gastrică. Pentru prevenirea osteoporozei se recomandă administrarea suplimentară de anabolizante, săruri de calciu, vitamina D.

*Sărurile de aur: Tauredonul ce se administrează în doză de 50 mg i.m. săptămânal până la doza de 1 g. Ulterior se trece la administrarea mai rară la 2, ulterior 3 săptămâni şi apoi 50 mg i.m. lunar.

D-penicilamina este prescrisă frecvent în cazul eşecului sărurilor de aur.Şi în acest caz posologia este progresivă, începându-se cu 300 mg/zi timp de o lună şi apoi crescându-se lunar cu 150 mg până la doza totală zilnică 750-900 mg/zi.

*Terapia imunosupresivă : Medicamentele care se folosesc în prezent în acest scop sunt azathioprina, ciclofosfamida, methotrexatul.

-Azathioprina în doze de 2,5 mg/kg/zi in cure de citeva luni

-Ciclofosfamida se foloseşte în doze de 50-100 mg/zi până la sumarea dozei de 2,5-5 g.

-Methotrexatul se administrează în doze de 7,5-15 mg în una sau 2 prize o dată pe săptămână. Poate fi administrat şi în fazele precoce de boală.

*Tratamentul local cu preparate cortizonice se aplică mai ales în cazul afectărilor monoarticulare sau poliarticulare. Procedure fizioterapice calde (parafina, bai locale).

*Gimnastica medicală blândă care să intereseze toate articulaţiile suferinde trebuie practicată zilnic.

*Procedurile ortopedice-chirurgicale se adresează în special situaţiilor cu deteriorări mari articulare, cu anchiloze sau semianchiloze, mai ales în poziţii vicioase. In cazul sinovitelor proliferative, cu mare cantitate de panus articular se practică sinovectomia.

Expertiza capacitatii de munca:

*Poliartrita reumatoida st I: deficienta functionala medie, incapacitate adaptativa 50-69 %, capacitatea de munca pierduta cel putin jumatate, grad III.

*Poliartrita reumatoida stII: deficienta functionala accentuata, incapacitate adaptativa 70-79 %, capacitatea de munca pierduta in totalitate, grad II.

*Poliartrita reumatoida st II/III: deficienta functionala accentuata, incapacitate adaptativa 80-89 %, capacitatea de munca pierduta in totalitate, grad II.

*Poliartrita reumatoida st III: deficienta functionala grava, incapacitate adaptativa 90-95 %, capacitatea de munca si autodeservire pierduta in totalitate, grad I.

*Poliartrita reumatoida st IV: deficienta functionala grava, incapacitate adaptativa 90-95 %, capacitatea de munca si autodeservire pierduta in totalitate, grad I.Necesita ingrijire si supraveghere din partea altei persoane.

2.Spondilita anchilozantă. Etiopatogenie. Diagnostic pozitiv şi diferenţial. Criterii de referire la specialist şi de spitalizare. Tratament. Expertiza capacităţii de muncă.

Spondilita anchilozantă (SA) : este o boală inflamatorie cronică, de obicei evolutivă, care afectează atât scheletul axial, cât şi articulaţiile periferice.

Spondilita anchilozantă face parte din grupul spondilartritelor seronegative, reprezentând prototipul acestora.

Etiopatogenie:

Etiologia SA nu este cunoscută.Predispoziţia genetică este cunoscută de multă vreme. Un argument suplimentar s-a obţinut prin demonstrarea unei strânse asocieri între SA şi antigenul HLA B27. S-a constatat că bolnavii cu SA aparţin în proporţie de 95% grupului de histocompatibilitate HLA B27.

Diagnostic pozitiv:

*Boala afectează adolescentul sau adultul tânăr, înaintea vârstei de 40 de ani. Debutul poate fi de tip central, manifestându-se prin dureri lombosacrate, de tip periferic, prin afectarea articulaţiilor periferice, sau mixt, având concomitent ambele localizări. Durerile lombosacrate au caracter inflamator, apar în timpul nopţii, mai ales în a doua jumătate a nopţii, trezind bolnavul din somn. Dimineaţa, la sculare, durerile sunt prezente şi se însoţesc de redoare matinală pronunţată şi prelungită de peste o oră. Durerile se ameliorează după mişcări. Durerile lombosacrate pot iradia pe faţa posterioare a coapsei alternând de o parte şi de alta, realizând sciatica „în basculă" sau sciatica bilaterală. Durata perioadei dureroase în SA este mare, de obicei peste 3 luni.

O altă formă de debut poate fi afectarea articulaţiilor periferice, care este întâlnită la aproximativ un sfert din bolnavi (aşa-zisa formă „scandinavă" de spondilită); este vorba de o oligoartrită subacută sau cronică, asimetrică, care afectează predominent articulaţiile membrelor inferioare , dar nu reprezintă excepţii nici afectarea articulaţiilor membrelor superioare. Incă de la debut afectarea entezelor poate sugera diagnosticul.

Debutul concomitent, central şi periferic, este întâlnit la mai mult de un sfert din bolnavi.

Manifestările extraarticulare pot constitui începutul unei SA, în special sub forma unei irite.

Manifestările generale pot fi prezente de la debut: stare subfebrilă, inapetenţă, pierdere în greutate, fatigabilitate.

La examenul obiectiv se constată modificări minime, întrucât redoarea vertebrală matinală, descrisă de bolnavi, poate lipsi în timpul examenului. Pot fi prezente o discretă redoare a mobilităţii coloanei vertebrale lombare, mai ales a mişcărilor de flexie laterală şi o reducere a expansiunii toracice.

*Perioada de stare: In perioada de stare durerile şi modificările vertebrale au o evoluţie ascendentă de la nivelul articulaţiilor sacroiliace spre coloana lombară, dorsală şi cervicală;

In cazul evoluţiei obişnuite, se pot distinge patru stadii: stadiul sacroiliac, lombar, dorsal şi cervical.

-Stadiul sacroiliac se caracterizează prin dureri fesiere superointerne. Durerile iradiază pe sciatic, sunt în basculă sau bilaterale şi nu depăşesc niciodată spaţiul popliteu. Examenul obiectiv revelează o suferinţă a articulaţiilor sacroiliace: durere la îndepărtarea sau la apropierea crestelor iliace, la hiper- extensia şoldului, la exercitarea unei presiuni la nivelul lor.

-Stadiul lombar se manifestă prin dureri lombare sau lombosacrate. La examenul obiectiv se constată ştergerea lordozei lombare fiziologice şi reducerea mobilităţii acestui segment. Mobilitatea coloanei vertebrale poate fi limitată chiar în lipsa durerilor. De regulă sunt reduse atât mişcările de flexie anterioară, cât şi cele de flexie laterală.

Distanţa degete-sol se măsoară sugerând bolnavului să facă flexie ventrală axială a coloanei lombare, cu genunchii în extensie; în cazul subiectului normal, distanţa dintre vârful degetelor şi sol este zero; dacă flexia anterioară a coloanei vertebrale este limitată, distanţa degete-sol creşte.

Testul Schober constituie o manevră mai fidelă de apreciere a reducerii mobilităţii coloanei lombare. Testul constă în fixarea pe linia mediană a unui punct la joncţiunea lombosacrată şi un al doilea punct la 10 cm superior de acesta. Apoi se recomandă bolnavului să execute o flexie maximă a coloanei lombare. La individul normal distanţa dintre cele două puncte creşte cu mai mult de 5 cm; în cazul unor suferinţe ale coloanei lombare, distanţa rămâne nemodificată sau creşte cu mai puţin de 5 cm.

Examenul obiectiv poate evidenţia de asemenea o sensibilitate la percuţia apofizelor spinoase lombare.

-Stadiul dorsal devine manifest de obicei după cel lombar; bolnavii acuză dureri dorsale, dureri toracice inferioare sau toracoabdominale şi limitarea expansiunii toracelui, în cursul mişcărilor respiratorii ample. Limitarea expansiunii toracice determină grade variate de dispnee, consecinţă a disfuncţiei ventilatorii de tip restrictiv generată de rigiditatea cuştii toracice. Această modificare poate fi cuantificată prin calcularea expansiunii toracice, măsurându-se circumferinţa toracelui, în dreptul mameloanelor, deasupra şi dedesubtul lor (circumferinţa medie superioară şi inferioară), atât în expir cât şi în inspir.

-Stadiul cervical este ultimul stadiu în cadrul evoluţiei ascendente a bolii. Sunt prezente dureri cervicale, redoare şi uneori contractură musculară (torti- colis). Afectarea coloanei cervicale poate fi apreciată măsurându-se distanţa occiput-perete şi bărbie-stern. Distanţa occiput-perete se măsoară plasând bolnavul cu spatele, regiunea fesieră şi călcâiele atingând planul vertical; distanţa dintre occiput şi perete, creşte în cazul redorii în flexia anterioară a coloanei cervicale. Distanţa bărbie-stern este în mod normal zero; ea creşte în caz de rigiditate a coloanei vertebrale cervicale. Musculatura cervicală, iniţial spastică, cu timpul se atrofiază. Durerile pot iradia din regiunea cervicală către extremitatea cefalică sau către membrele superioare.

Spondilita anchilozantă evoluează în pusee.

La unii bolnavi evoluţia este mai lentă, suferinţa rămânând localizată vreme îndelungată la nivelul articulaţiilor sacro-iliace şi coloanei lombare; alţii, însă au forme rapid evolutive, care duc la rigiditatea întregii coloane vertebrale în 1-2 ani.

In stadiul avansat, în lipsa unui tratament corespunzător, bolnavul are aspectul unei „marionete de lemn", cu coloana vertebrală rigidă, transformată într-un bloc, cu ştergerea lordozei lombare, cifoză dorsală superioară, proiecţie anterioară a coloanei cervicale şi cu genunchii şi şoldurile flectate.

*Manifestările extrascheletice: Spondilita anchilozantă poate prezenta determinări oculare, cardiovasculare, pulmonare, neurologice etc.

-Afectarea oculară este frecventă. Irita întâlnită atât ca primă manifestare, cât şi ca manifestare ce apare în cursul evoluţiei bolii; în general este unilaterală, se vindecă fără sechele, dar poate recidiva la acelaşi ochi sau de partea opusă. Uveita se dezvoltă la 40% din pacienţi şi se întâlneşte mai ales în spondilitele cu HLA B27 pozitiv.

-Afectarea cardiovasculară se poate manifesta prin insuficienţă aortică, cardiomegalie, crize de angină pectorală, tulburări de conducere..

-Afectarea pulmonară apare în forma severă a SA şi se manifestă prin procese infiltrative şi fibroase la nivelul lobilor superiori, mimând tubercu¬loza. Fibroza pulmonară este uneori silenţioasă clinic, se poate manifesta prin tuse, expectoraţie şi dispnee. Ventilaţia este obişnuita: menţinută prin mişcările diafragmului, în ciuda rigidităţii cutiei toracice.

-Afectarea renală este rară.

-Manifestările neurologice constau în apariţia sindromului de coadă de cal, caracterizat prin incontinenţă urinară, impotenţă sexuală, hipoestezie perineală, abolirea reflexelor achiliene.

In prezent, pentru diagnosticul SA se folosesc criteriile New York, modificate:

a) Criterii clinice:

1. Durere lombosacrată şi redoare cu o durată de peste 3 luni, amelio¬rată de exerciţiu şi neuşurată de repaus.

1. Limitarea mişcării coloanei lombare în planul sagital şi frontal.

3. Limitarea expansiunii toracice (corectată în funcţie de vârstă şi sex).

b) Criterii radiologice

1.Sacroileită bilaterală, chiar şi în stadiu precoce.

2.Sacroileită unilaterală numai în stadiu avansat.

Diagnostic diferential:

-Spondiloza

-Hiperostoza anchilozantă senilă

-Sciatica vertebrală

-Neoplasmele coloanei vertebrale

-Poliartrita reumcitoidă seronegcitivă

Criteriile de spitalizare :

· Primar depistată sau adresare primară cu semne clinice ,cu atingeri

sistemice;

· Adresare repetata cu semne clinice de recădere a bolii (reapariţia artritelor, sinovitei,eradicarea antibacteriană neeficace al agentului patogen, febrei, apariţia semnelor deimplicare sistemică, non-responder la tratament AINS în lipsa agentului patogen, cedetermină necesitatea iniţierii unui tratament remisiv);

· Apariţia semnelor complicaţiilor cu forma sistemica pe parcursul supravegherii de către

medicul de familie (semne ale afectării cardiace, renale, ţesutului reticulo-endotelial, afectărioculare progresive, apariţia semnelor clinice si paraclinice de amiloidoza renala);

· Imposibilitatea îngrijirii la domiciliu şi îndeplinirii tuturor prescripţiilor medicale ladomiciliu;

· În cazul rezistenţei la tratament sau evoluţie atipică a bolii pentru reevaluarea pacientului.

· Comorbidităţile importante (diabet zaharat, patologia aparatului valvular a cordului,patologie renală preexistentă, stările cu imunitate compromisa);

· Progresarea afectării articulare prin implicarea articulaţiilor noi, ineficienţa tratamentuluiAINS, sinovite reactive repetative;

· Puseu inflamator intens şi trenant, cu dinamică poliarticulară pentru investigaţii şireconsiderare diagnostică şi terapeutică.

Tratament:

*Tratamentul igieno-dietetic. Activitatea fizică este permisă în funcţie de forma clinică şi de stadiul bolii, în măsura în care nu apar dureri vertebrale. Durata repausului este şi ea variabilă. In formele uşoare sau moderate de boală se recomandă bolnavilor să păstreze repaus la pat 9-10 ore noaptea şi câteva ore în timpul zilei.

In formele severe de boală, se recomandă repaus la pat prelungit (şi în timpul zilei). Bolnavii se vor odihni pe paturi plane, tari, fără arcuri şi nu vor folosi perne (pentru a evita fixarea coloanei vertebrale în poziţia flectată).

Dieta trebuie să fie hipercalorică, cu vitamine din abundenţă; ea va fi hiposodată în cazul bolnavilor care fac tratament cu antiinflamatoare.

*Inclometacina reprezintă un medicament de primă alegere în tratamentul SA. Doza de atac este obişnuit de 75 mg/zi, doza poate creşte până la maximum 150 mg/zi.

*Fenilbutazona constituie medicamentul de elecţie în tratamentul SA. Ea are atât efect analgezic puternic, cât şi o activitate antiinflamatoare remarcabilă. Se foloseşte doza de atac de 300-400 mg pe zi timp de maximum 10 zile, apoi se continuă cu doza de întreţinere de 100-200 mg/zi.

*Tratamentul kinetoterapic şi balneofizical: Pentru prevenirea anchilozei în poziţii nefuncţionale, bolnavii vor fi educaţi să păstreze atât ziua cât şi noaptea o poziţie corespunzătoare pentru realizarea acestui deziderat.Kinetoterapia, cu scopul de a creşte tonusul muşchilor extensori. Pe lângă exerciţiile de extensie, hidroterapia are o largă utilizare. Inotul are o indicaţie specială în tratamentul spondilitei. In perioadele în care boala este stabilizată (în absenţa sindromului inflamator) sunt recomandate curele termale în staţiunile cu profil reumatologie, asociate cu fizioterapie. In timpul verii se pot efectua cure heliomarine.

*Tratamentul ortopedico-chirurgical. In cazul bolnavilor care prezintă tendinţă la deformări, se impun unele măsuri ortopedice şi prin gipsuri corijate treptat.

La pacienţii care au ajuns la deformări ireversibile, se pune problema unor intervenţii chirurgicale corectoare.

Expertiza capacitatii de munca:

*Spondilita anchilozanta forma centrala cu prinderea coloanei cervico-dorso-lombare: incapacitatea adaptativa 50-69%, capacitatea de munca pierduta cel putin pe jumatate, gr III.

*Spondilita anchilozanta forma periferica la debut : incapacitatea adaptativa 60-69%, capacitatea de munca pierduta cel putin pe jumatate, gr III.

*Spondilita anchilozanta forma centrala cu prinderea coloanei cervico-dorso-lombare si fixarea coloanei cervicale in flexie in mod ireversibil: incapacitatea adaptativa 70-79%, capacitatea de munca pierduta in totalitate, gr II.

*Spondilita anchilozanta forma centrala cu prinderea coloanei cervicale si a centurilor scapulo-humerale sau coxofemurale uni- sau bilateral: incapacitatea adaptativa 80-89%, capacitatea de munca pierduta in totalitate, gr II.

*Spondilita anchilozanta forme mixte cu prinderea coloanei cervicale, a centurilor scapulo-humerale si pelviene si a articulatiilor periferice mari: incapacitatea adaptativa 96-100%, capacitatea de munca si autodeservire pierduta in totalitate, gr I. Necesita ingrijire si supraveghere din partea altei persoane.

3.Artritele reactive. Sindromul Reiter. Cauze. Diagnostic clinic, paraclinic şi diferenţial. Tratament.

Artrita reactivă (ARe): este o patologie articulară inflamatorie nesupurativă, cu un

component autoimun minimal, ce se instalează în urma infecţiilor intestinale sau urogenitale,

preponderent la persoane cu predispoziţie genetică.

Cauze:

·Chlamydia trachomatis

· Mycoplasma hominis

· Ureaplasma urealyticum

· Salmonella enteritidis

· Salmonella typhimurium

· Shigella flexneri

· Shigella dysenteriae

· Yersinia enterocolitica

· Clostridium difficile

Diagnostic clinic:

Manifestările clinice ale AR sunt precedate de un episod infecţios cu localizare digestivă sau genitală, cu un interval de latenţă de 1-4 săptămâni. In momentul debutului bolnavul prezintă semne generale: febră, astenie, pierdere în greutate. Manifestările clinice asociază artrita, entezopatiile, manifestările cutaneomucoase, manifestările oculare şi afectarea cardiacă.

-Articulaţiile: redoarea articulară, mialgia, durerea lombară sunt simpto- mele iniţiale. Durerea lombară iradiază în fese şi coapse şi se înrăutăţeşte în repaus. Genunchii, gleznele şi picioarele sunt cel mai frecvent afectate asimetric. In mod caracteristic sunt afectate numai câteva articulaţii (oligoartrită). Genunchiul, cel mai frecvent afectat, poate prezenta tumefacţie marcată cu lichid sinovial de tip inflamator.

Caracteristic pentru AR este entesopatia, principala ţintă a inflamaţiei. La degete entesopatia conferă aspectul de „deget crenvusca" (tumefacţie uniformă a degetului). Prezenţa unui „deget crenvusca" este de mare valoare diagnostică întrucât numai AR şi artrita psoriazică produc acest tip de modificare. Entesita poate fi prezentă la locul de inserţie a tendonului lui Ahile şi a fasciei plantare la nivelul calcaneului. In evoluţie, locul inflamaţiei este luat de osificare la nivelul inserţiei tendonului pe os.

-Coloana vertebrală este afectată la pacienţii cu boală severă cronică sau recurentă. Pacienţii prezintă redoare şi mobilitate redusă la nivelul coloanei vertebrale.

-Tractul urogenital: Uretrita poate fi elementul trigger al AR sau poate fi o manifestare clinică asociată în AR postdizenterică; uretrita sterilă apare prin mecanisme imune.

Bărbaţii prezintă polakiurie şi disurie. Examenul penisului evidenţiază edem şi eritem la nivelul meatului urinar, unde se poate exprima o secreţie clară, mucoasă. Piuria este cel mai bine evidenţiată în prima urină matinală. Prostatita şi cistita hemoragică pot fi de asemenea prezente. La femei s-au raportat pe lângă salpingite reactive, vulvovaginite şi piurie aseptică.

-Manifestările cutaneomucoase pot fi de mai multe tipuri:

Balanita circinată constă din ulceraţii mici, nedureroase la nivelul glan dului penian şi meatului uretral. La pacienţii necircumcişi, leziunile sunt umede şi asimptomatice, pe când la cei circumcişi leziunile se acoperă de cruste care se descuamează producând durere.

Keratoderma blenoragică este o leziune cutanată hiperkeratozică care debutează cu vezicule clare pe o bază eritematoasă şi evoluează spre macule, papule şi noduli. Leziunile apar frecvent la nivelul plantelor, palmelor, scrotu¬lui, penisului, trunchiului şi scalpului şi sunt uneori greu de diferenţiat de psoriazisul pustular.

Unghiile devin îngroşate, sunt ridicate de pe patul unghial prin acumulare de material hiperkeratozic.

Se pot întâlni ulceraţiile orale superficiale, nedureroare, tranzitorii.

Eritemul nodos este caracteristic numai pentru AR indusă de Yersinia.

-Manifestări oculare: Conjunctivita este cea mai frecventă manifestare oculară. Se prezintă cu hiperemie conjunctivală, lăcrimare, fotofobie, edem al pleoapelor. Secreţia purulentă oculară este tipic sterilă. Se rezolvă într-o săptămână, da poate persista şi 7 luni.

Uveita apare frecvent la persoanele cu HLA B27 prezent, atacul iniţial este totdeauna acut, unilateral şi afectează camera anterioară a ochiului (irita). Se manifestă prin durere, roşeaţă locală, lăcrimare, reducere a vederii.

-Manifestări gastrointestinal: Diareea reprezintă evenimentul precipitant al AR enterice.

La majoritatea pacienţilor cu spondilartrite s-au identificat leziuni inflamatorii intestinale.

-Manifestări cardiace sunt rare şi ele apar la pacienţii cu AR severe cu lungi perioade de evoluţie. Cele mai obişnuite sunt blocul AV gradul I şi insuficienţa aoitică.

Sindromul Reiter- Fiessinger-Leroy: Sindromul clinic este caracterizat uneori printr-o triadă, alteori printr-o tetradă simptomatică, dar sunt situaţii când pot fi prezente numai două din cele trei manifestări clasice (sindrom RFL incomplet). Triada simptomatică clasică este: conjunctivita, uretrita şi poliartrita. La realizarea tetradei contribuie ulceraţiile bucale sau balanita.

Diagnosticul pozitiv al sindromului Reiter-Fiessinger-Leroy se stabileşte pe prezenţa oligoartritei asimetrice, asociată cu cel puţin una din cele patru manifestări cunoscute: uretrită, dizenterie, atingere oculară inflamatorie şi afectare cutaneonrucoasă.

Diagnostic paraclinic:

-Hemoleucograma: Determinarea gradului de activitate a procesuluiinflamator

-Analiza generală a urinei : Pentru excluderea afectărilor renale O O

-Proteina C-reactivă, acizii sialici: Determinarea gradului de activitate a procesuluiinflamator

-Izolarea agentului pathogen: Permite izolarea agentului patogen pentrudeterminarea etiologică şi conduita terapeuticăantibacteriană prin metode microbiologice clasice(frotiu uretral, col uterin sauizolare din materiile fecale peculturi celulare) sau prin metode imunologice(determinarea titruluianticorpilor specifici în serulpacientului)

-Factorul reumatoid: Pentru diagnosticul diferenţial

-Biochimia serică (ALAT, ASAT,bilirubina totală şi fracţiile ei,fosfataza alcalină, ureea, creatinina,protein

totală): Pentru excluderea patologiei organelor internepe fundalul procesului autoimun Indus.

-Punctia articulara: Pentru determinarea agentului etiologic,conduita terapeutică antibacteriană şi tratament

antiinflamator local.

-Examinarea radiologică articulaţiilorafectateşi articulaţiilor sacro-iliace cuaprecierea stadiului radiologic: Apreciază modificările structurale osoaseşicaracterizează diagnosticul, necesar pentru aprecierea comparativă al evoluţiei bolii

-Electrocardiografia: Permite stabilirea dereglărilor de ritmşi deconducere în cazul afectărilor cardiace prin

proces autoimun Indus

-Ecocardiografia: Permite depistarea afectărilor cardiace prinmiocardită, aortită şi al. aparente pe fundalul

procesului autoimun Indus

-Ultrasonografia articulară: Apreciază modificările structurale osoase,cartilaginoaseşi ligamentare, determină gradulsinoviteişi caracterizează diagnosticul, necesarpentru aprecierea comparativă al evoluţiei boli.

-CT, RMN:Necesară pentru efectuarea diagnosticuluidiferenţial

-Scintigrafia scheletică : Necesară pentru aprecierea focarelor deinflamaţie articulară şi diagnostic diferenţial.

-Consultaţia specialiştilor – ginecolog/ urolog, oftalmolog, nefrolog,dermatovenerolog, gastro-enterolog:Pentru efectuarea diagnosticului diferenţial.

Criteriile de diagnostic al artritei reactive :

(1) Artrita asimetrică

(2) Afectarea predominantă a membrelor inferioare

(3) Manifestare clinică a infecţiei suportate – 1 şi › criterii:

(3a) diareea, ce a evoluat 4 săptămâni înainte de debutul bolii

(3b) uretrita, ce a evoluat 4 săptămâni înainte de debutul bolii

(3c) analiza bacteriologică pozitivă pentru Salmonella, Shigella, Yersinia

(3d) depistarea Chlamydia trachomatis, Mycoplasma hominis, Mycoplasma

genitalium, Ureaplasma urealyticum

(3e) depistarea serologică a infecţiei provocate de Salmonella sau Shigella

(anticorpi la lipopolisaharide sau antigen specific)

(3f) anticorpi la Chlamydia trachomatis, Mycoplasma hominis, Mycoplasma

genitalium, Ureaplasma urealyticum

(3g) depistarea AND la Chlamydia trachomatis, Mycoplasma hominis,

Mycoplasma genitalium, Ureaplasma urealyticum prin PCR

(4) Excluderea altor boli reumatice

Diagnosticul se confirmă în prezenţa tuturor 4 criterii.