Raspunsuri la examnul de transfer, anul 1 rezidentiat Medicina de familie, Copartimentul Medicina Interna



Yüklə 3,19 Mb.
səhifə27/33
tarix26.04.2018
ölçüsü3,19 Mb.
#49137
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   33

Diagnostic diferential:

· Artrita septică, în special artrita gonococică.

· Artritele microcristalinice, în deosebi guta.

· Febra reumatismală acută – mono-, sau oligoartrita reumatismală

· Artrita reumatoidă şi sindromul Still.

· Alte spondiloartrite seronegative cum sunt spondiloartrita anchilozantă şi artritapsoriazică.



Tratament:

*Regim (cruţător cu evitarea eforturilor fizice excesive în articulaţiile afectate, cât şi în prezenţa afectării cardiace

*Dieta va depinde de varianta afectării prin agentul patogen: forma postenterocolitică – regimdietetic cruţător în vizorul sistemului gastro-intestinal; forma uro-genitală – regim dieteticcruţător în vizorul mucoasei căilor urinare (excluderea condimentelor)

*Tratamentul medicamentos:

*Preparate antibacteriene: Tratamentul antibacterian este util când infecţia este documentată. Tratamentul seadministrează simultan la partenerii cuplului.

Se pot utiliza următoarele grupe de preparate:

· Grupul tetraciclinei

o Doxiciclina - 200 mg/zi – 10-14 zile

· Grupul macrolidelor:

o Claritromicină - 1 g/zi – 10-14 zile

o Azitromicină - 500 mg – prima zi, apoi 250 mg/zi – 6 zile

o Roxitromicină - 300 mg/zi – 10-14 zile

· Grupul fluorchinolonilor (a fi administrate pentru o perioadă de 10-14 zile):

o Ciprofloxacina – 1 g/zi

o Ofloxacina – 400 mg/zi

o Lomefloxacina – 400 mg/zi

o Pefloxacina – 800 mg/zi

*Preparate AINS:

Obligatoriu:

· Diclofenac (75 mg – în 1-2 prize/24 ore) sau

· Meloxicam (7,5 mg – în 1-2 prize/24 ore) sau

· Dexketoprofen (25 mg – în 2-3 prize/24 ore

· Nimesulidă (100 mg – în 1-2 prize/24 ore) sau

· Etoricoxib (60-120 mg/24 ore – într-o priză)

*Preparate glucocorticosteroizi pentru administrare sistemică de scurtă durată (doar încazul atingerilor sistemice şi la eşecul preparatelor AINS):

Pot fi folosite:

· Prednisolon 5-15 mg/zi în funcţie de gradul exprimării procesului inflamator

· Metilprednisolon 4-8 mg/zi în funcţie de gradul exprimării procesului inflamator

Glucocorticosteroizi intraarticular (metilprednisolon, betametazon).

*Tratament remisiv: medicamente de linia a doua, aşa-numitor DMARD:

-Sulfasalazina –Doza utilă terapeutic este de 2 g/24h, cu creştere treptată de la o doză iniţială de 500 mg/zi, testînd toleranţa şieficienţa. În cazurile non-responsive se poate prescrie o doză maximală de 3 g/24h pînă la

atingerea efectului, urmată de scădere lent-progresivă, cu stabilirea unei doze de întreţinere care

să controleze durabil boala. Lipsa eficienţei constatată după 4 luni de tratament, obligă lastoparea administrării.

-Metotrexat 7,5-12,5-15 mg/săptămână, oral sau intramuscular în asociere urmat deadministrarea - acid folic (5 mg/săptămână sau 1 mg zilnic – în afara zilelor de administrare demetotrexat). Este indicat la ineficienţa sulfasalazinei, în afectările axiale, în cazul atingerilorsistemice, la o progresie rapidă a bolii (chisturi, eroziuni articulare)

-Anti-TNF α (Infliximab, Adalimumab*, Etanercept*)

*Tratamentul afectărilor tegumentare şi oculare (coordonat cu dermatologul şioftalmologul);

*Tratament chirurgical (sinovectomie) – la necesitate;

*Tratament de reabilitare.



4.Guta. Etiologie. Manifestări clinice în funcţie de stadiul bolii. Diagnostic pozitiv şi diferenţial. Complicaţiile.Tratament. Profilaxia.

Guta : este o afecţiune cronică determinată de tulburarea metabolismului acidului uric, care semanifestă clinic, în primul rînd, prin artrită acută recidivantă şi formarea nodulilor gutoşi subcutanaţi(tofî), formaţi din acumulări de microcristale de urat monosodic monohidrat

Etiologie:

1. Alimentaţia, cu exces de purine (carne inclusiv de păsăre, peşte gras, măruntaie).

2. Administrarea unor medicamente (diuretice tiazidice, citostatice).

3. Abuzul de alcool (în special – berea şi vinurile roşii seci).

4. Stările patologice, asociate de acidoză sau hipercalcemie.

5. Pierderea ponderală rapidă conduce la hipoalbuminemie.

6. Deshidratarea la expunere la temperaturi înalte.

7. Suprasolicitările fizice considerabile.

8. Suprarăcirea organismului.

9. Intervenţiile chirurgicale.

10. Hemoragiile masive.

11. Traumele, stresurile.

12. Infecţiile acute

Manifestări clinice în funcţie de stadiul bolii:

•Hiperuricemia asimptomatică:

1. La barbaţii cu hiperuricemie primară, valorile uricemiei încep să crească la vîrsta pubertăţii.

2. La femei este prezent un risc genetic şi hiperuricemia apare doar după menopauză.

3. În cazul hiperuricemiilor secundare unor defecte enzimatice specifice, anomalia

biochimică poate fi evidentă încă de la naştere.

4. La cei mai mulţi indivizi cu risc genetic real uricemia nu creşte, însă, înainte de intervenţia

unui/unor factori de mediu intern sau extern.

• Simptomele accesului acut de gută:

1. Perioada prodromală (parestezii) – rar.

2. Debutul subit – de obicei noaptea.

3. Frecvent cu creşterea temperaturii corpului pînă la 40o C.

4. Instalarea rapidă a modificărilor inflamatorii locale articulare – articulaţie tumefiată cu

hiperemie, tegumente lucioase, tensionate, cu temperatura locală ridicată.

5. Durerea în articulaţia afectată – senzaţie de arsură, violentă, insuportabilă.

6. Monoartrita se întîlnește mai des decît oligoartrita.

7. Iniţial este afectată a.metatarsofalangiana a.halucelui.

8. La 20-40% din pacienţi – articulaţia genunchiului, articulaţia gleznei, cotului, radiocarpiană– caracterul accesului – acelaşi.

9. Regresie rapidă a artritei pe fundalul tratamentului cu Colchicină şi AINS.

10. În perioada dintre accese – persoane sănătoase.

• Guta intercritică:

1. Această perioadă apare în urma primului şi următoarelor episoade acute de boală şi se

caracterizează prin lipsa simptoamelor articulare.

2. Durata acestei perioade este variabilă (de la 6 luni pînă la 2 ani).

3. Hiperuricemia este prezentă în majoritatea cazurilor.

4. Cristalele de urat evidenţiază în toate lichidele sinoviale la pacienţii care nu primesctratamentul hipouricemiant.

• Simptomele artropatiei cronice:

1. Se realizează pe fundalul acceselor repetate de gută.

2. Intervalul dintre accese se reduce sau dispare.

3. Noduli gutoşi subcutanaţi (tofi – indolori, denşi, configuraţii ovale, delimitaţi de ţesuturile

adiacente, de la 1 mm pînă la 3 cm, mai frecvente la nivelul pavilionului urechii).

4. Sindrom algic permanent.

5. Limitări funcţionale – contracturi de flexie.

6. Diformităţi ale labei piciorului – „picior gutos”, a mîinii – „mînă pseudoreumatoidă”.

7. Accese trenante gutoase – „status gutos”.

8. Afectare renală (accese de tubulopatie urică acută, urolitiaza, nefropatia uratică cronică)



Diagnostic pozitiv:

*I. Diagnosticul de laborator :

1. Determinarea uricemiei - hiperuricemie (N= ♀ - 0,18-0,38 mmol/l şi ♂ – 0,27-0,48 mmol/l)şi creşterea nivelului acidului uric în urină (la o alimentaţie obişnuită N= 250-750 mg/24de ore).

2. Cercetarea histologică:

Atacul acut: hiperemie, tumefiere, infiltrarea membranei sinoviale. În celule – cristale de

monourat de sodiu.

Artrita gutoasă cronică: proliferarea vilozitelor sinoviale, hipervascularizarea şi perivascularea

limfocitară şi infiltrarea plasmocitară.

Tofus: în centru – schimbări distrofice şi necrotice a ţesuturilor + masele albe de cristale de

monourat de sodiu; împrejurul lor – zone cu reacţie de inflamaţie cu proliferaea histeocitelor,

celule gigantice şi fibroblaste. Tofus înconjurat cu țesut dur conjunctiv.

*II. Aspectele radiografice caracteristice în artrita gutoasă cronică:

1. Proeminenţa excentrică locală a ţesuturilor moi.

2. Eroziuni osoase „punched-out”.

3. Aspect dantelat.

4. Marginea osoasă care atîrnă (overhanging margin).

5. Calcificări intraosoase.

6. Afectarea asimetrică.

7. Păstrare relativă a spaţiului articular.

8. Lipsa demineralizării.

9. Rareori, artrită mutilantă.

*III. Ecografia articulaţiilor

1. În prima zi a atacului acut – semne de sinovită acută (lărgirea spaţiului articular, îngroşarea

ţesuturilor moi periarticulare).

2. După 7 zile ale atacului acut – în condiţiile unei remisiuni complete, semnele ecografice

sunt atenuate, comparativ cu prima zi.

3. Peste 12 zile ale atacului acut – modificările sus-menţionate nu mai sunt detectabile.

*IV.TC– permite afirmarea naturii uratice a depunerii prin aprecierea densităţii

imaginii, care se situează aproximativ în 160 de unităţi. Poate fi utilă în evaluarea şi urmărirea

anumitor cazuri de gută.



Diagnostic diferential:

1. Condrocalcinoza.

2. Artrita reumatoidă.

3. Artrita urogenitală.

4. Acutizarea osteoartrozei (aceste maladii frecvent se asociază).

5. Artrita psoriazică.

6. Artrita acută septică.

7. Flebită.

8. Erizipel

Complicatiile:

1. Artropatia degenerativă (artroză) secundară.

2. Fractura patologică.

3. Necroza aseptică (ischemică).

4. Chistul popliteal disecant.

5. Parapareza prin tofusuri în spaţiul extradural sau ligamentele galbene.

6. Sindromul de canal carpal sau tarsal.

Tratamentul:

Administrarea dietei în gută este recomandată tuturor pacienţilor diagnosticaţi cu gută:

1. Consumul a cel puţin 2 litri de apă pe zi.

2. Alcalinizarea urinei cu citrat de caliu (60 mEq/zi) în cazul formării periodice a calculilor.

3. Obţinerea unei mase corporale ideale.

4. Restricţii la alimentarea cu produse bogate în purine (< 200 mg/zi). Evitarea alimentelor dincarne, subproduse (ficat, rinichi), fructe de mare, crustaceele, produsele secundare şi sardinele şiconsumul moderat de alte produse relativ bogate în purine cum este carnea de pasăre sălbatică.

5. Restricţii generale referitor la consumul de proteine.

6. Reducerea consumului de carne roşie.

7. De exclus berea, băuturile alcoolice tari, vinul dulce. Vinul sec poate fi administrat nu maimult de 150 ml în zi, de preferat nu mai frecvent de 3 zile în săptămînă

Tratamentul hiperuricemiei asimptomatice :

Hiperuricemia asimptomatică necesită tratament doar în cazul în care nivelul acidului uric esteconstant mai mare de 0,54 mmol/l sau cînd există un risc major de acces acut sau de formare decalculi-uraţi.

• Exerciţii fizice moderate.

• Evitarea exerciţiilor fizice musculare.

• Respectarea dietei.

• Fitoterapia.

• Evitarea traumtismului articulaţiilor.

• Allopurinol în doze 100-300 mg/24 de ore în cazul uricozuriei asimptomatice peste 900

mg/24 de ore.

Tratamentul acceselor acute de gută :

• Repaus (fizic şi emoţional).

• AINS – Diclofenac 150-200 mg/24 de ore sau Nimesulid pînă la 200 mg/24 de ore.

• Colchicină* – în caz de intoleranţă sau contraindicaţii la AINS.

Per os – cîte 0,5-0,6 mg

• Glucocorticosteroizi – doar în caz de ineficienţă a tratamentului cu AINS şi Colchicină*.

Afectări multiple articulare – administrare sistemică:

- Prednisolon – 40-60 mg pe zi, apoi scăderea treptată a dozei pînă la anulareapreparatului sau

- Triamcinolon – 60 mg, i.m. sau

- Metilprednisolon – 50-150 mg, i.v., la necesitate de repetat peste 24 de ore



Tratamentul gutei în perioada intercritică:

1. Planificarea unui tratament de lungă durată este necesară pentru fiecare pacient.

2. La unii bolnavi de gută, modificarea stilului de viaţă sau înlăturarea medicamentelor careprovoacă hiperuricemia, vor rezulta în reducerea frecvenţei acceselor acute de gută.

3. Se indică Allopurinol în doze de la 100 pînă 600 mg în 24 de ore avînd scop terapeutic înmenţinerea normouricemiei.



Tratamentul artropatiei gutoase cronice constă în :

• Respectarea unei diete stricte.

Excluderea medicamentelor, care cresc nivelul acidului uric.

• Menţinerea unui pH alcalin urinei.

• Colchicina* – 0,5-1,0 mg/24 de ore (doză profilactică).

• Allopurinol

• Probenicidul* – cîte 250 mg 2-4 prize/24 de ore.

• Azapropazonul* – cîte 250 mg 2 ori/24 de ore.



Profilaxia:

1. Profilaxia primară – se efectuiază în cazul constatării unor hiperuricemii asimptomatice.

• Regim alimentar echilibrat:

- Alimente foarte bogate în purine (150-1000 mg/100 g): drojdie (570-990), momiţe(viţel) (496), icre de hering (484), extracte de carne (236-256), hering (172), barbun(168), midi (154).

- Alimente bogate în purine (75-150 mg/100 g): bacon (slănină), ficat, rinichi, curcan,gîscă, fazan, potîrniche, porumbel, pulpă de berbec, viţel, vînat (cerb, căprioară),moluşte, cod, macrou, somon, păstrăv, anşoa (anchiois).

- Alimente cu conţinut mediu de purine (15-75 mg/100 g): porc, vită, pui, şuncă, iepure,cotlet de oaie, limbă, creier, măruntaie, bulion de carne, pateu de ficat, creveţi, crabi,homari, ţipari, biban, plătică, icre, stridii, ciuperci, spanac, fasole, mazăre, linte,sparanghel.

- Alimente sărace în purine sau fără purine (0-15 mg/100 g): băuturi (cafea, ceai, cacao,sucuri), unt şi grăsimi, pîine, cereale, făinoase, ouă, lapte şi produse lactate, inclusivbrînzeturi, fructe vegetale (altele decît cele menţionate), nuci şi alune, zahăr şi dulciuri.

2. Profilaxia secundară – se referă la prevenirea unor atacuri următoare după ce diagnosticul degută a fost stabilit Măsurile profilactice micşorează apariţia gutei şi progresiea procesuluipatologic în evoluţia maladiei gutei :

• Evitarea băuturilor alcoolice.

• Menţinerea unei stări ponderale normale.

• Limitarea administrării medicamentelor (diuretice etc.).

• Limitarea efortului fizic excesiv.

• Colchicină* 0,5-1 mg/zi – se indică, în special, în cazurile severe şi cu complicaţii.

• Se recomandă ca AINS selective sau neselective să fie administrate numai în caz de profilaxie.



5.Artrozele. Cauze. Clasificare. Diagnostic clinic, paraclinic şi diferenţial. Criterii de referire la specialist şi de spitalizare. Tratament şi profilaxie. Expertiza capacităţii de muncă.

Boala artrozică: (osteoartroza, osteoartrita sau artrita hipertrofică) este o boală degenerativă a cartilajului articular, caracterizată prin degradarea cartilajului asociată cu reacţia hipertrofică a osului subcondral şi reacţii variate ale celorlalte structuri articulare.

Cauze:

-Vârsta şi predispoziţia genetică sunt factorii etiologici intrinseci cei mai importanţi ai bolii artrozice.

-Stresul mecanic

-Alterările secundare ale cartilajului articular (traumatice, infecţioase, inflamatorii, metabolice, endocrine, neurologice etc.)

-nutritia

-obezitatea

-traumatisme

-statusul hormonal

-solicitarea profesionala

Clasificare:

I. Idiopatică

A.Localizată

1)Mâini: noduli Heberden şi Bouchard, artroza interfalangiană erozivă, artroza meta- carpofalangiană a degetului I

2)Picioare: ha/lux valgiis, hatlux rigidiis, artroza talonaviculară, degetul „în ciocan"

3)Genunglii (gonartroză):

4)Şold (coxartroză): locuri de pierdere a cartilajului

5)Coloana lombară:

6)Alte localizări: umăr, articulaţia temporo-mandibulară, articulaţia carpo-metacarpiană

B.Generalizată: mai mult de 3 din determinările enumerate

II. Secundară

1)Traumatică (fracturi, contuzii, hemartroze)

2)Infecţioase (germeni piogeni, bacii Kocli)

3)Inflamatorii (poliartrita reumatoidă)

4)Metabolice (hemocromatoză, ocronoză, gută, condrocalcinoză)

5)Endocrine (acromegalie, hiperparatiroidism, diabet zaharat, obezitate, hipotiroidism)

6)Neuropatice (articulaţiile Charcot)

7)Trofice (osteonecroze aseptice)

8)Congenitale (displazia epifizeală multiplă, luxaţia congenitală de şold)

9)Alte boli: boala Paget, osteopetroza, osteocondrita



Diagnostic clinic:

Debutul bolii se produce lent, bolnavul neputând preciza momentul apariţiei primelor simptome. Indiferent de localizarea leziunilor, sindromul clinic general este format din câteva simptome şi semne sugestive.

Durerea articulară, este simptomul cardinal al bolii. în stadiile iniţiale, durerea apare după efort fizic şi se atenuează prin repaus. Odată cu progresia bolii, folosirea articulaţiei este limitată producând disfuncţie articulară importantă. Este meteodependentă, frigul şi vremea umedă agravând durerea. Deoarece cartilajul nu este inervat, durerea se naşte în alte structuri articulare şi periarticulare: e bum are a şi microfracturile osului subcondral, osteofite, sinovita. Durerea poate fi: referată (durere pe faţa medială a genunchiului în artroza şoldului), compresivă (spondilartroza lombară cu compresia măduvei sau rădăcinilor nervoase), musculară (contractura musculară). Bolnavi pot prezenta dureri nocturne.

Redoarea articulară cu durată de 10-15 minute este quasi prezentă după repaus prelungit.

Limitarea mişcărilor pasive şi active în articulaţia respectivă apar din redoare sau fibrozarea structurilor articulare şi/sau periarticulare, capsulă, tendoane).

Examenul obiectiv arată o articulaţie mărită de volum datorită sinovitei sau modificărilor proliferarive din os şi cartilaj. Palparea articulaţiei în timpul mişcării evidenţiază cracmente articulare. In stadiile avansate de evoluţie pot fi văzute deformări articulare cu impotenţă funcţională.



Particularităţile afectării articulare :

• Apariţia treptată a durerii.

• Accentuarea durerii în poziţie ortostatică sau la efort.

• Apariţia durerii în repaus indică implicarea componentei inflamatoare.

• Tumefierea articulară din contul lichidului articular sau îngroşarea membranei sinoviale.

• Redoarea matinală durează pînă la 30 min, asocierea componentei inflamatoare duce laprelungirea redorii matinale.

• Crepitaţii la mişcări active în articulaţii.

• Limitarea mişcărilor active şi pasive în articulaţii.

• Atrofia muşchilor periarticulari.

• Dezvoltarea treptată a deformării articulare.



Semnele clinice de bază :

• Artralgii cu caracter mecanic (apar/se accentuează la efort, spre seară, se ameliorează dupărepaus, noaptea)

• Redoare matinală (< 30 min.)

• Limitarea mişcărilor în articulaţii

• Scăderea capacităţilor funcţionale

• Sensibilitate pe linia articulară

• Tumefiere dur-elastică datorată hipertrofiei capetelor osoase şi osteofitelor marginale

• Crepitaţiile şi cracmentele, produse de frecarea suprafeţelor articulare neregulate saudenudate de cartilaj, evidenţiate prin palpare sau auzite la mobilizare pasivă sau activă

• Semne moderate de inflamaţie („exsudat rece”)

• Mişcări în articulaţii - limitate, dureroase

• Blocarea mişcărilor prin corpi reziduali interpuşi între suprafeţele articulare

• Instabilitate (deformare, dezaxare, datorată remodelării și distrugerii capetelor osoase şislăbirii aparatului capsuloligamentar).



Diagnosticul paraclinic:

1.Examenul radiografie al aiticulaţiei afectate

2.Examenul lichidului sinovial

3.Scintigrafia osoasă si termografia

4.Alte investigaţii paraclinice (mielografie, CT,RMN)

5.Ultrasonografia articulara

6.Artroscopia

Diagnostic diferential:

• Pentru coloana vertebrală: boala Forrestier, spondilita anchilozantă, osteoporoza,metastazele vertebrale.

• Pentru mînă: artrita reumatoidă, artrita psoriazică.

• Pentru şold: necroza aseptică de cap femural.

• Pentru genunchi: leziunile traumatice (ruptură de menisc, de ligamente încrucişate), artritereactive, necroză aseptică de epicondili femurali, artrita septică, osteocondrită.

Criteriile de referire la specialist si de spitalizare a pacienţilor:

• Osteoartroza primar depistată sau adresare primară cu semne clinice de OAD.

• Adresarea repetată cu semne clinice de agravare a bolii (sinovită acută).

• Imposibilitatea îngrijirii la domiciliu şi a respectării tuturor prescripţiilor medicale la domiciliu.

• În cazul rezistenţei la tratament, anume durerea articulară cu durata mai mare de 3 luni,care nu cedează la tratamentul simptomatic (pentru a exclude apariţia complicaţiilor, de ex.necroza aseptică) sau evoluţie atipică a bolii pentru reevaluarea pacientului.

• Comorbidităţile importante (diabet zaharat, patologie a aparatului valvular a cordului, patologierenală preexistentă, stări cu imunitate compromisa).

• Progresia afectării articulare prin implicarea articulaţiilor noi, ineficienţa tratamentului AINS,sinovite reactive repetative.

• Puseul inflamator intens şi trenant, cu dinamică poliarticulară pentru investigaţii şi pentrureconsiderare diagnostică şi terapeutică.

• Evaluarea cu scop de pregătire preoperatorie pentru intervenţii chirurgicale articulare

Tratament:

Tratamentul medicamentos cu preparate simptomatice:

Preparatele simptomatice include trei grupuri de preparate:

• Analgezice:

- preparatele analgezice neopioide (Paracetamol, Acetaminofen – 3-4 g/zi);

-preparatele opioide (Codeină, Tramadol).

• Antiinflamatoarele se aplică în cure de 2-3 săptămîni, la necesitate pentru o perioadă şi mai

îndelungată.

Dozele AINS, echivalente cu 150 mg Diclofenac sunt:

- Naproxen – 1100 mg.

-Ibuprofen – 2400 mg.

- Flurbiprofen* – 300 mg.

- Ketoprofen – 300 mg.

- Piroxicam – 20 mg.

- Nimesulid – 200 mg.

- Meloxicam – 15 mg.

- Celecoxib* – 200 mg.

• Tratamentul simptomatic topic:

1. unguente/creme/geluri cu AINS (Diclofenac, Ibuprofen);

2. aplicaţii locale cu sol. Dimetilsulfoxid 50% – 3 ml, în diluţii de 1:3 cu apă distilată.

• Glucocorticosteroizi periarticular sau intraarticular – în prezenţa unui sindrom dureros ce nucedează la administrarea de AINS în doze uzuale sau opioide slabe. Administrarea intraarticularăde GCS se va limita la articulaţiile genunchilor. Se va da preferinţă glucocorticosteroizilorcu acţiune prelungită. Injecţiile vor avea caracter unic (nu mai mult de 2-3injecţii într-o articulaţie). Nu se admit cure de injecţii cu GCS.

-Triamcinolon – 20-40 mg.

- Betametason – 2-4 mg.

- Metilprednisolon – 20-40 mg

Tratamentul medicamentos cu preparate patogenetice

Se cunosc următoarele preparate ce posedă astfel de efecte:

• Glucozamina sulfat sau clorhidrat.

• Condroitină sulfat.

• Preparate combinate Glucozamină clorhidrat + Condroitină sulfat.

• Derivaţi ai Acidului hialuronic* – cu masă moleculară joasă (500-730 kDa) şi cu masămoleculară înaltă (6000 kDa). Injecţiile intraarticulare cu derivaţii Acidului hialuronic seadministrează în cure de 3-5 injecţii săptămînal.

• Enzime proteolitice – tab. Wobenzym, 2 tab. de 3ori/zi, 4-8 săptămîni.

Tratamentul nemedicamentos:

• Acordarea asistenței educaționale şi a suportului social pacientului

• Corecția dietei

• Gimnastica curativă

• Fizioterapia

• Utilizarea dispozitivelor auxiliare.



Tratamentul chirurgical:

Tratamentul chirurgical în gonartroze poate varia de la metode puţin-invazive (artroscopia), pînă laprotezarea totală a articulaţiei (endoprotezare) – cea mai radicală metodă de tratament în prezent.În afară de aceasta se elaborează noi metode de tratament chirurgical (alo- şi autotransplantareacartilajului şi a celulelor sale), îndreptate mai degrabă spre profilaxia afecţiunii, în special dupătraumatism, decît la tratamentul ei.



Yüklə 3,19 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   33




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin