România curtea de apel târgu- mureş decizii relevante pronunţate în perioada ianuarie – decembrie 2009 secţia civilă, de muncă Şi asigurări sociale, pentru minori şi familie decizia nr. 2/A din data de 13 Ianuarie 2009

DECIZIA NR. 256/R/17 martie 2009
Reverificarea unei perioade supuse controlului justificată de existenţa unor date suplimentare;

Art. 105 alin. 3 Cod procedură fiscală.

Datele suplimentare faţă de cele existente la data efectuării controlului de către organele inspecţiei fiscale, care să justifice reverificarea perioadei supuse unui control anterior, privind reţinerea la sursă a impozitului pe venit, pot rezulta şi din solicitări ale

organelor de urmărire penală, sau ale altor organe îndreptăţite potrivit legii conform pct. 102.4 din HG nr. 1050/2004.
Prin sentinţa nr.634 din 15 octombrie 2008 pronunţată în dosarul nr.2325/102/2008 Tribunalul Mureş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.M. SA în contradictoriu cu pârâta ANAF prin DGFP Mureş şi a anulat decizia nr.58/23.07.2008 emisă de DGFP Mureş şi actele anterioare analizate prin această decizie.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că prin decizia atacată s-a constatat că reclamanta nu a evidenţiat şi nu a reţinut impozitul pe veniturile din alte surse, aferent achiziţiilor de deşeuri reciclabile pentru sumele reprezentând contravaloarea materialelor refolosibile predate, achitate persoanelor fizice.

Prima instanţă a apreciat că potrivit pct.152 din Normele de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr.44/2004, reclamanta a făcut dovada că impozitul nu este datorat deoarece deşeurile provin din gospodăria proprie a persoanelor fizice, conform declaraţiilor date pe proprie răspundere.

S-a apreciat că având în vedere existenţa acestor declaraţii, reclamanta nu avea nici un motiv pentru a considera că deşeurile nu provin din gospodăriile proprii persoanelor fizice.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs DGFP Mureş, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii în contencios administrativ.

În motivele de recurs s-a arătat că în cursul anului 2006 SC R.M. SA a colectat deşeuri de fier vechi în valoare totală de 145.922,24 lei de la 14 persoane fizice, eliberând acestora adeverinţe de primire şi plată în care se menţionează faptul că deşeurile de fier vechi provin din gospodărie proprie.

S-a arătat că pentru sumele reprezentând contravaloarea materialelor refolosibile predate unitatea nu a evidenţiat şi nu a reţinut impozitul pe veniturile din alte surse.

Potrivit art.79 din Legea 571/2003 impozitul pe venit trebuia calculat şi reţinut la momentul plăţii veniturilor de către plătitorul de venituri.

S-a invocat faptul că persoanele fizice au dat declaraţii în faţa organelor de poliţie, declaraţii prin care au recunoscut că deşeurile predate nu provin din gospodărie proprie.

În ce priveşte reverificarea unei anumite perioade, s-a arătat că OG nr.92/2003 permite aceasta dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor. Aceste date suplimentare se referă la declaraţiile date de persoanele fizice.

Intimata a depus întâmpinare solicitând respingere recursului.

În întâmpinare s-a invocat faptul că organul de control nu avea voie să controleze încă odată perioada supusă controlului anterior şi că la data la care reclamanta ar fi putut face reţinerea la sursă a impozitului pe venit nu avea cunoştinţă că declaraţiile date de persoanele fizice au fost false.

De asemenea s-a menţionat că organul de inspecţie fiscală nu avea nicio probă care să dovedească provenienţa deşeurilor.

Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.304¹ C.pr.civ. instanţa reţine următoarele:

Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş a solicitat prin mai multe adrese emise în anul 2008, efectuarea unor verificări cu privire la predarea unor deşeuri de fier vechi de către persoane fizice către SC R.M. SA. În urma acestor verificări s-au întocmit actele atacate în dosarul de fond, acte prin care s-a stabilit că SC R.M. SA avea obligaţia de a evidenţia şi de a reţine impozitul pe veniturile din alte surse, aferent achiziţiilor de deşeuri reciclabile.

Deşi susţine că efectuarea acestui calcul nu cădea în obligaţia sa, deoarece obligaţiile fiscale nu aparţin societăţii comerciale ci unor persoane fizice, art.79 Cod fiscal prevede la alin.1 că acest impozit se calculează prin reţinerea la sursă de către plătitorii de venituri.

În ce priveşte susţinerea reclamantei că la data preluării deşeurilor nu avea de unde să cunoască faptul că acestea nu proveneau din gospodăriile proprii ale persoanelor fizice, aceasta este greu de acceptat, având în vedere că potrivit adeverinţelor de plată de la filele 27-33 din dosarul de fond, reiese că persoanele fizice au predat cantităţi foarte mari de materiale (de exemplu 13.775 kg predate de o singură persoană- B.N.),cantităţi care nu pot proveni din gospodării proprii.

De asemenea, din adresele şi declaraţiile de la filele 9-56 redăm tot exemplificativ alte cantităţi predate de persoane fizice reclamantei: P. K. -35.590 kg (f17), P. I. 90.680 kg(f.53), etc.

Acest aspect a fost de altfel clarificat de către organele de poliţie.

Potrivit art.105 alin.3 Cod procedură fiscală, se poate efectua reverificarea unei perioade dacă, de la data efectuării controlului si până la împlinirea prescripţiei apar date suplimentare, necunoscute până atunci.

Datele suplimentare pot rezulta din solicitări ale organelor de urmărire penală sau ale altor organe îndreptăţite potrivit legii, conform pct.102.4 din HG nr.1050/2004, iar în cauză există asemenea solicitări, după cum am menţionat mai sus şi după cum rezultă din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală.

Reclamanta susţine că aceste date existau la data finalizării controlului anterior (29.02.2009), însă din adresele emise de Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Mureş reiese că acestea au fost comunicate şi înregistrate la DGFP Mureş în intervalul 29 ianuarie-14 martie 2009.

În consecinţă, în baza art.312 alin.1 C.pr.civ., instanţa va admite recursul formulat de reclamanta DGFP Mureş, va modifica hotărârea atacată i va respinge acţiunea formulată de reclamantă.
DECIZIA NR. 260/R/19 martie 2009
Sfera de aplicare a disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004 rep. în raport de prev. art. 5 alin. 2 din acelaşi act normativ Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 privind obligaţia executării hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ în situaţia în care este vorba despre o procedură de aplicare a Legii nr. 18/1991. instanţa de contencios administrativ nu poate obliga Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 să emită sau să elibereze acte pentru care art. 53 şi urm. din precizatul act normativ a instituit o altă procedură. Actele Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 sunt exceptate controlului instanţelor de contencios administrativ.
Prin sentinţa civilă nr.6/C/18 aprilie 2008 a Tribunalului Mureş, Secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea reclamantului J.I. şi a obligat Preşedintele Comisiei locale de fond funciar Ceuaşu de Câmpie la o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu rămânerea definitivă a sentinţei şi până la soluţionarea cererii reclamantului din 13 septembrie 2005.

Prin aceeaşi sentinţă s-a mai dispus ca acelaşi preşedinte să plătească reclamantului despăgubiri de 500 lei/zi întârziere până la soluţionarea aceleiaşi cereri din 13 septembrie 2005, precum şi la plata sumei de 1104,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Sentinţa s-a motivat în drept pe dispoziţiile art.24 din Legea nr.554/2004 privitoare la obligaţia executării hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţată de către instanţa de contencios administrativ.

S-a apreciat că sentinţa susceptibilă de executare conform art.24 din Legea nr.554/2004 este sentinţa nr.148/02.04.2007 a Tribunalului Mureş, de la a cărei rămânere irevocabilă a trecut mai mult de un an.

Impotriva sentinţei nr.6/C/18 aprilie 2008 s-a declarat recurs de către S. J.-L. având calitatea de Preşedinte al Comisiei locale de fond funciar Ceuaşu de Câmpie, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie în a căror dezvoltare se arată că sentinţa civilă nr.148/02.04.2007 a fost executată ca atare prin comunicarea corespondenţei depuse la biroul avocatului ales S.E..

Recursul este fondat.

Indiferent de susţinerile părţilor, este necontestat că prin sentinţa civilă nr.148 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Mureş nu s-a dispus altceva decât comunicarea răspunsului la cererea de restituire formulată de reclamantul J.I. către avocatul ales S.E., iar prin adresa nr.5267 din 11.10.2007 s-au cerut acte suplimentare, la care s-a răspuns de către avocat prin adresa din 16 ianuarie 2008 (filele 5-7 recurs).

Abstracţie făcând de faptul că procedura de aplicare a Legii nr.18/1991 scapă cenzurii instanţelor de contencios administrativ având în vedere că, potrivit art.5 alin.2 din

Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură, este limpede că instanţa de contencios administrativ nu putea să oblige comisia de aplicare a Legii nr.18/1991 să emită sau să elibereze acte pentru care art.53 şi următoarele din Legea nr.18/1991 a instituit o altă procedură.

Comunicarea răspunsului la adresa avocatului ar avea acoperire şi în faptul că reclamantul domiciliază în străinătate (fila 22), iar procedura reglementată de Legea nr.18/1991 condiţionează exercitarea căilor de atac în anumite termene ce s-ar putea pierde prin comunicarea actelor la domiciliul reclamantului din străinătate.

In consecinţă, măsurile dispuse prin sentinţa recurată în baza art.24 din Legea nr.554/2004 sunt vădit nelegale şi luate cu ignorarea competenţei instanţei de contencios administrativ în privinţa executării (art.23 – 25), nepunându-se problema neexecutării sentinţei în cauză din motive imputabile conducătorului autorităţii, cât timp actele comisiei de aplicare a Legii nr.18/1991 sunt exceptate controlului instanţei de contencios administrativ,

Aşa fiind, curtea va admite recursul şi va modifica sentinţa în sensul că va respinge cererea avocatului S.E. pentru aplicare de sancţiuni şi obligare la despăgubiri în baza art.24 din Legea nr.554/2004.

DECIZIA NR. 267/R/19 martie 2009

Legea nr. 85/21006 rep. Cazurile şi motivele pentru care judecătorul sindic poate dispune desfiinţarea hotărârii adunării creditorilor; discuţii asupra posibilităţii judecătorului sindic de a dispune modificarea componenţei comitetului creditorilor prin prisma dispoziţiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 rep. Condiţiile de legalitate a votului prin corespondenţă Nevalabilitatea voturilor exprimate în cadrul adunării creditorilor, duce la anularea hotărârii luate în aceste condiţii, cu privire la toate punctele aflate pe ordinea de zi, impunându-se convocarea unei adunări, cu aceeaşi ordine de zi, inclusiv aspectul legat de componenţa comitetului creditorilor.
Prin sentinţa nr. 570 pronunţată de Tribunalul Comercial Mureş la data de 02.06.2008 în dosarul nr. 1242/1371/2007 privind procedura insolvenţei faţă de debitoarea SC. R. SA, s-a admis cererea formulată de reprezentantul salariaţilor C.E., s-a desfiinţat hotărârea adunării creditorilor din 15.05.2008, s-a dispus convocarea şedinţei creditorilor de către lichidatori având ca ordine de zi aprobarea raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus modificarea componenţei comitetului creditorilor în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, din acesta făcând parte următorii creditori: DGFP Mureş, BRD-GSG Cluj Napoca şi salariaţii R. prin reprezentant C.E..

Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a reţinut ordinea de zi a şedinţei adunării creditorilor din 15.05.2008 a fost aprobarea raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 şi modificarea componenţei comitetului creditorilor, aprobându-se primul punct şi respingându-se al doilea. S-a constatat că voturile creditorilor DGFP Mureş, BRD-GSG Cluj Napoca, SC. R. C. SRL Luduş şi AVAS care au fost avute în vedere la adoptarea hotărârii, au fost trimise prin fax şi nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. 14 alin. 4 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, în mod greşit nu s-a luat în considerare votul reprezentantului salariaţilor în condiţiile în care, delegaţia de reprezentare este suficientă pentru exercitarea unui vot valabil. În ceea ce priveşte reprezentarea creditoarei SC. S.I. SRL de către av. G.A. şi C.V., judecătorul sindic a constatat că, de vreme ce aceştia au avut contract de asistenţă judiciară încheiat şi cu debitoarea, sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, neputând reprezenta părţi cu interese contrare. În privinţa cererii creditorilor BRD-GSG Cluj Napoca şi salariaţii debitoarei privind modificarea componenţei comitetului creditorilor, respectiv, respingerea acesteia, judecătorul sindic a constatat că creditorii au încălcat dispoziţiile art. 16 alin. 4 şi 5 din Legea nr. 85/2006, în sensul că, actuala componenţă, DGFP Mureş, E-ON Gaz România şi AVAS, desemnată prin încheierea din 02.02.2006, nu mai corespunde, în raport cu tabelul definitiv, cerinţelor impuse de art. 16 alin. 1 şi 4. Faţă de dispoziţiile de mai sus, judecătorul sindic a modificat componenţa comitetului creditorilor urmând ca din acesta să facă parte : DGFP Mureş, BRD-GSG Cluj

Napoca şi salariaţii debitoarei reprezentaţi de C.E.. În concluzie, întrucât nu s-au respectat dispoziţiile art. 14 alin. 4 şi 5 şi art. 16 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 s-a admis contestaţia formulată împotriva hotărârii adunării creditorilor.

Împotriva sentinţei au formulat recurs E-ON GAZ România şi AVAS.

În motivarea căii de atac, creditoarea E-ON GAZ România arată că desemnarea comitetului creditorilor este atributul exclusiv al adunării creditorilor şi nu al judecătorului sindic, acestuia revenindu-i doar atribuţia de a desemna un comitet al creditorilor provizoriu până la confirmarea sau modificarea acestuia de către adunarea creditorilor. Pe de altă parte, judecătorul sindic nu a avut în vedere că deţine în tabelul creditorilor a doua creanţă ca însemnătate, luând în calcul numai suma ce reprezintă creanţa garantată nu şi cea chirografară.

În motivarea recursului său AVAS arată că în mod nelegal judecătorul sindic a reţinut ca nevalabil votul acestei instituţii, în condiţiile în care este un creditor bugetar fiindu-i aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. 3 şi nu cele ale alin. 4 din Legea nr. 85/2006, în acest sens fiind şi practica judiciară. O altă critică vizează desemnarea de către judecătorul sindic a comitetului creditorilor, acestuia revenindu-i doar sarcina desemnării unui comitet provizoriu.

Lichidatorul desemnat în cauză a solicitat, prin întâmpinarea depusă,în principal, respingerea acestora ca tardivă, iar în subsidiar, ca nefondate. Se arată că la prima adunare a creditorilor lichidatorul nu a pus în discuţie desemnarea comitetului creditorilor, aşa încât, după întocmirea tabelului definitiv, cum acest tabel suferise modificări esenţiale, în mod legal şi temeinic judecătorul sindic a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. 4 din lege.

Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu în raport de dispoziţiile art. 304¹ C. pr. civ., instanţa apreciază că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la tardivitatea recursurilor, Curtea constată că acestea au fost formulate în termen în raport de data publicării sentinţei atacate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, respectiv, 04.09.2008. Astfel, creditoarea E-ON GAZ România a depus recursul, conform datei de pe ştampila poştei, la data de 15.09.2008, iar AVAS, la 12.09.2008, ambele în termenul de 10 zile prevăzut de lege.

Pe fond, critica AVAS cu privire votul prin corespondenţă la şedinţa adunării creditorilor din 15.05.2008 este nefondată. Aşa cum corect a reţinut judecătorul sindic, modalitatea de vot în condiţiile art. 14 alin. 3 (creditorii pot fi reprezentati in adunare prin imputerniciti cu procura speciala autentica sau, in cazul creditorilor bugetari si al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unitatii) este valabilă doar în cazul în care creditorii sunt prezenţi la adunare. În speţă, reprezentanţii AVAS nu au fost prezenţi şi au votat prin corespondenţă, aşa încât sunt incidente dispoziţiile alin. 4 , respectiv, dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii vor putea vota şi prin corespondenţă. Scrisoarea prin care îşi exprimă votul, semnată de creditor, semnătura fiind legalizată de notarul public ori certificată şi atestată de către un avocat, sau înscris în format electronic, căruia i s-a incorporat, ataşat ori asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, poate fi comunicată prin orice mijloace, până în ziua fixată pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului.

În ceea ce priveşte critica adusă de ambii recurenţi referitoare la desemnarea de către judecătorul sindic a comitetului creditorilor, Curtea constată că aceasta este întemeiată, însă pentru alte considerente decât cele invocate de către aceştia. Astfel, din procesul verbal al şedinţei adunării creditorilor din 15.05.2008 rezultă că desemnarea comitetului creditorilor a fost discutată în acea şedinţă la solicitarea reprezentantului salariaţilor, C.E., creditorii prezenţi votând împotrivă, pe lângă singurul punct al ordinii de zi de aprobare a raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2006. Cum judecătorul sindic a constatat nevalabile voturile unora dintre creditori la adoptarea hotărârii, nu putea să o anuleze doar parţial, cu privire la aprobarea raportului de evaluare, şi să considere ca legale voturile în privinţa desemnării comitetului creditorilor pentru ca să poată el însuşi desemna un al comitet. De altfel din dispozitivul sentinţei rezultă că hotărârea a fost integral anulată iar în consecinţă, şi solicitarea creditorului C.E. trebuia să figureze pe o nouă ordine de zi şi nu doar aprobarea raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare. Doar după adoptarea unei hotărâri legale şi cu privire la acest aspect, în caz de respingere a solicitării, judecătorul sindic ar putea, dacă dispoziţiile legale îi permit, să modifice componenţa comitetului creditorilor.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite recursurile formulate şi va modifica integral sentinţa atacată în sensul că se va admite cererea reprezentantului salariaţilor C.E., se va desfiinţa hotărârea adunării creditorilor debitoarei SC. R. SA din 15.05.2008 şi se va dispune convocarea uni noi adunării având ca ordine de zi aprobarea raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 şi solicitarea reprezentantului salariaţilor C.E. de modificare a componenţei comitetului creditorilor. Pentru eliminarea oricăror interpretări, se vor înlătura din dispozitivul sentinţei atacate menţiunile judecătorului sindic referitoare la modificarea componenţei comitetului creditorilor.

Dec. 582/R/26 mai 2009

Dec. 23/2008 a ÎCCJ


Funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor nu beneficiază de drepturile băneşti reglementate de legislaţia specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul acestor instituţii publice.

Termenul de „personal” din cadrul instanţelor si parchetelor nu cuprinde şi funcţionarii publici.
Prin sentinţa nr.33 din 16 ianuarie 2009 pronunţată în dosarul nr.2653/102/2008 Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de MEF prin DGFP Mureş şi a Ministerului Justiţiei.

Prin aceeaşi sentinţă s-a respins acţiunea formulată de reclamantele B. E., Ş. D., C. S., I. S. şi F. Z., funcţionari publici la C.A. Tg - Mureş, în contradictoriu cu pârâţii M. J., T.M. şi M. E. F.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că în ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de pârâtul MEF, aceasta trebuie respinsă deoarece ministerul are atribuţii de gestionare a bugetului de stat.

În ce priveşte lipsa calităţii procesual pasive a M. J., aceasta a fost respinsă având în vedere calitatea sa de ordonator principal de credite.

Pe fondul cauzei s-a reţinut că atribuţiile, condiţiile de încadrare şi specificul muncii personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor sunt total diferite de cele ale funcţionarilor publici, astfel încât aceştia din urmă nu pot beneficia de aceleaşi sporuri sau drepturi salariale acordate în mod expres de lege numai unei anumite categorii de personal al puterii judecătoreşti.

De asemenea, s-a apreciat că este relevante relevantă soluţia dată de Î. C. C.J. recursului în interesul legii formulat cu privire la chestiunea suspusă analizei instanţei, în sensul că art.40 şi 41 din O.U.G. nr.92/2004 nu se aplică şi funcţionarilor publici din cadrul instanţelor judecătoreşti.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamantele, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe. În subsidiar s-a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate şi admiterea acţiunii.

În motivele de recurs s-a arătat că potrivit art.20 din Constituţia României, în ceea ce priveşte prioritatea reglementărilor, cele internaţionale au prioritate în raport cu cele naţionale.

De asemenea, s-a apreciat că au fost încălcat dispoziţii din pacte şi tratate la care România este parte, respectiv art.23 alin.3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.7 lit.a din Pactul internaţional din 16 decembrie 1966 cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificate prin Decretul nr.212 din 31 octombrie 1974, publicat în Buletinul Oficial nr.146 din 20 noiembrie 1974, Partea I pct.4 şi Partea II, art.4 din Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasburg la 3 mai 1996, ratificată prin legea nr.74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.193 din 4 mai 1999, art.2 pct.1 şi art.11 pct.2 din convenţia nr.95/1949 privind protecţia salariului, ratificată prin Decretul nr.284/1973, publicat în buletinul Oficial nr.81 din 6 iunie 1973, convenţia nr.100/1951 privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o muncă de valoare egală, ratificată prin Decretul nr.213/1957, publicat în buletinul Oficial nr.4 din 18 ianuarie 1958 şi art.2 pct.1 din convenţia nr.131/1970 privind fixarea salariilor minime, în special în ce priveşte ţările în curs de dezvoltare, ratificată prin Decretul nr.83/1975, publicat în Buletinul Oficial nr.86 din 2 august 1975.

Recurentele au apreciat că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei, motivându-şi hotărârea doar pe decizia nr.23/2008 a Î.C.C.J.

S-a arătat şi faptul că art. 47 din Legea nr.50/1996 este în vigoare, astfel că sporul se aplică în continuare şi legea având o noţiune mai largă cu privire la termenul de „personal”, iar aceste drepturi trebuiau acordate şi funcţionarilor publici din sistem.

Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.304¹ C.pr.civ. instanţa a reţinut următoarele:

Având în vedere dispoziţiile de la art.329 C.pr.civ., care prevăd că dezlegarea dată problemelor de drept invocate în cadrul recursurilor în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, Curtea este obligată să ţină seama de decizia nr.23 din 12.05.2008 prin care ICCJ s-a pronunţat cu privire la interpretarea dispoziţiilor art.41 din OG nr.6/2007, art.40 şi 41 din O.U.G 92/2004, ale art.42 din O.G. nr.2/2006, în soluţionarea recursului în interesul legii.

Interpretarea a fost dată în sensul că „funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor nu beneficiază de drepturile băneşti reglementate de legislaţia specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea”.

În consecinţă reclamantele nu pot beneficia de drepturile salariale sau alte drepturi prevăzute de legislaţia specifică altor categorii de personal, în afară de cele stabilite pentru funcţionarii publici.

Faţă de cele de mai sus, este astfel irelevant faptul că art.47 din Legea nr.50/1996 ar mai fi sau nu în vigoare, câtă vreme Decizia nr.23/2008 a Î.C.C.J. clarifică tocmai aspectul că termenul de personal din cadrul instanţelor şi al parchetelor nu cuprinde şi funcţionarii publici.

De asemenea, este irelevant că se face trimitere la diverse pacte şi tratate internaţionale, câtă vreme dreptul invocat de reclamante nu este reglementat în legislaţia internă.

Dreptul invocat de reclamante vizează alte categorii de persoane decât funcţionarii publici din cadrul instanţelor şi parchetelor.

În ce priveşte susţinerea recurentelor că hotărârea primei instanţe ar fi motivată doar pe decizia nr.23/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,aceasta nu va fi luată în considerare deoarece judecătorul şi-a motivat hotărârea,chiar dacă a făcut aceasta într-un mod succint.

Astfel, în baza art.312 C.pr.civ., instanţa a respins recursul ca nefondat.