Secţia I civilă Suportarea cheltuielilor procesuale avansate de către stat pentru partea care a beneficiat de ajutor public judiciar

6. Posibilitatea recunoscută de lege creditorului care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor de a înlocui sau de a confirma administratorul judiciar numit provizoriu.

Art. 19 alin. 2¹ din Legea nr. 85/2006

Astfel, potrivit art. 19 alin. 2¹ din Legea nr. 85/2006 „Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia”.

Din simpla lecturare a textului legal citat este evident că acesta permite creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor, cum este în speţă creditorul A.G., să „înlocuiască” (termenul corect fiind, însă, „desemneze”) doar pe administratorul judiciar numit provizoriu.

Prin urmare, decizia unui astfel de creditor poate fi luată în condiţiile art. 19 alin. 2¹ doar o singură dată, pentru că, odată „înlocuit” administratorul judiciar provizoriu, în procedură nu mai există un administrator provizoriu.

Dispoziţiile legale sus citate nu pot fi aplicate de fiecare dată când creditorul cu peste 50% din valoarea totală a creanţelor doreşte să înlocuiască administratorul judiciar, legea având norme speciale pentru alte situaţii de înlocuire decât aceea a administratorului provizoriu.
(Decizia nr. 3918/R-COM/04 Decembrie 2013)
La data de 04.09.2013 creditoarea PB România SA a formulat contestaţie în cadrul dosarului de insolvenţă nr. 1106/1259/2012 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeş, privind insolvenţa debitoarei SC CU SRL, împotriva deciziei nr. 1/23.08.2013 a creditorului AG, prin care s-a dispus înlocuirea administratorului judiciar Casa de Insolvenţă T. Filiala Bucureşti SPRL, confirmat de judecătorul sindic, cu practicianul în insolvenţă Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. şi I.

Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 24.09.2013, judecătorul sindic a respins contestaţia şi a dispus înlocuirea administratorului judiciar Casa de Insolvenţă T. Filiala Bucureşti cu Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. şi I. Totodată, a dispus încetarea atribuţiilor administratorului judiciar Casa de Insolvenţă T. Filiala Bucureşti.

În motivarea hotărârii, s-a arătat că decizia nr. 1/23.08.2012 a fost emisă de creditorul care deţine peste 50% din creanţe, în condiţiile art. 19 alin. 2¹ din Legea nr. 85/2006. în cauză, la deschiderea procedurii a fost numit administrator judiciar provizoriu CAPI M. şi I., confirmat în adunarea creditorilor din 18.10.2012. în adunarea creditorilor din data de 28.05.2013 s-a decis înlocuirea administratorului judiciar CAPI M. şi I., desemnat definitiv, cu administratorul judiciar Casa de Insolvenţă T. Filiala Bucureşti.

Susţinerea că această decizie, luată cu 93,4% din masa credală, nu poate fi schimbată prin decizia creditorului majoritar ce deţine 50,98% din masa credală, nu poate fi avută în vedere., deoarece legea nu acordă drept de preferinţă deciziei luate în adunarea creditorilor potrivit art. 19 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 sau deciziei luate de creditorul majoritar în condiţiile art. 19 alin. 2¹. Efectele celor două tipuri de hotărâri sunt aceleaşi. Ca atare, pentru identitate de raţiune, contestaţia se impune a fi respinsă.

Împotriva încheierii a formulat recurs creditoarea contestatoare P.B. România SA, criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând desfiinţarea acesteia şi a deciziei creditorului AG nr. 1/23.08.2013, cu consecinţa anulării înlocuirii administratorului judiciar confirmat Casa de Insolvenţă T. Filiala Bucureşti, pentru următoarele motive:

- este nelegală şi inadmisibilă înlocuirea în temeiul art. 19 alin. 2¹, de către creditorul care deţine peste 50% din masa credală, a unui administrator judiciar confirmat de judecătorul sindic.

- practicianul în insolvenţă Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. şi I. nu mai putea fi numit administrator judiciar în procedura de faţă din cauza numeroaselor şi gravelor încălcări ale îndatoririlor legale şi incompatibilităţii practicianului I.E.S., de care a luat act şi instanţa. Din aceste motive a fost şi schimbat de adunarea creditorilor la 28.05.2013, inclusiv de creditorul AG votând pentru înlocuire.

- este încălcat flagrant principiul colectivităţii şi concursualităţii procedurii insolvenţei, ceilalţi creditori fiind prejudiciaţi de decizia creditorului A.

La data de 05.11.2013 recurenta a depus completare la motivele de recurs, întrucât cererea iniţială de recurs a fost depusă înainte ca motivarea hotărârii recurate să fie publicată. Recurenta a arătat că hotărârea este nelegală şi netemeinică şi ignoră prevederile imperative ale Legii nr. 85/2006 în privinţa procedurii numirii/înlocuirii/confirmării administratorului/lichidatorului judiciar. Astfel, în mod greşit a aplicat judecătorul sindic regulile privind numirea administratorului judiciar provizoriu la înlocuirea administratorului judiciar confirmat.

Casa de Insolvenţă T. Filiala Bucureşti a depus note de şedinţă, solicitând în esenţă admiterea recursului.

Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. şi I., actual MIT I. SPRL, a invocat în scris excepţia tardivităţii contestaţiei creditoarei PB România SA împotriva deciziei creditorului A.G. nr. 1/23.08.2013. Ulterior, în dezbaterile orale, a invocat şi lipsa calităţii de reprezentat al Casei de avocatură I.K. R.&P.- C., R.& I. SPARL pentru recurentă.

Examinând excepţia de tardivitate a contestaţiei creditoarei PB România SA împotriva deciziei creditorului AG nr. 1/23.08.2013, Curtea constată că aceasta nu este fondată. Astfel, decizia respectivă a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 13943 din data de 26.08.2013, iar contestaţia a fost formulată la data de 28.08.2013, deci în termenul legal de 3 zile prevăzut de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Cât priveşte calitatea de reprezentant al casei de avocatură sus precizate pentru recurentă, excepţia invocată de Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. şi I., actual M. INSOLV SPRL, a rămas fără obiect, întrucât la dosar a fost depus din partea recurentei înscris prin care declară şi îşi însuşeşte recursul formulat de reprezentantul convenţional Casa de avocatură I.K. R.&P.- C., R. & I. SPARL, precum şi contestaţia şi concluziile acestuia.

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispoz. art. 304 pct. 9 şi 304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.

Astfel, potrivit art. 19 alin. 2¹ din Legea nr. 85/2006 „Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia”.

Din simpla lecturare a textului legal citat este evident că acesta permite creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea totală a creanţelor, cum este în speţă creditorul A.G., să „înlocuiască” (termenul corect fiind, însă, „desemneze”) doar pe administratorul judiciar numit provizoriu.

Prin urmare, decizia unui astfel de creditor poate fi luată în condiţiile art. 19 alin. 2¹ doar o singură dată, pentru că, odată „înlocuit” administratorul judiciar provizoriu, în procedură nu mai există un administrator provizoriu.

Dispoziţiile legale sus citate nu pot fi aplicate de fiecare dată când creditorul cu peste 50% din valoarea totală a creanţelor doreşte să înlocuiască administratorul judiciar, legea având norme speciale pentru alte situaţii de înlocuire decât aceea a administratorului provizoriu.

În speţă, administratorul Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. şi I., numit provizoriu prin hotărârea de deschidere a procedurii, a fost confirmat în prima adunare a creditorilor din data de 18.10.2012 exclusiv prin votul creditorului A. G.

La data de 05.03.2013 judecătorul sindic a „luat act” de confirmarea administratorul judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. şi I. de către adunarea creditorilor Adunarea Creditorilor din 18.10.2012.

Ulterior, adunarea creditorilor din data de 28.05.2013 a hotărât înlocuirea administratorului judiciar Cabinete Asociate de Practicieni în Insolvenţă M. şi I. cu Casa de Insolvenţă T. Filiala Bucureşti, hotărârea fiind publicată în BPI nr. 9504/30.05.2013.

Prin încheierea din data de 02.07.2013, în temeiul art. 19 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a „confirmat” noul administrator judiciar Casa de Insolvenţă T. Filiala Bucureşti, dispunând încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu, desemnat de instanţă, Cabinete Asociate de Insolvenţă "M. şi I.". Încheierea a fost publicată în BPI nr. 13679/19.08.2013.

Se constată astfel că judecătorul sindic a permis adunării creditorilor să înlocuiască administratorul judiciar ce fusese confirmat în condiţiile art. 19 alin. 2 tot după procedura respectivă, deşi Cabinete Asociate de Insolvenţă "M. şi I.” nu mai era administrator provizoriu.

Însă această din urmă hotărâre a judecătorului sindic este executorie din momentul pronunţării şi nu a fost recurată, astfel că a devenit şi definitivă. De efectele ei trebuia să ţină seama creditorul cu peste 50% din creanţele înscrise în procedură, care, astfel, nu mai putea emite decizie în condiţiile art. 19 alin. 2¹ de schimbare pentru a doua oară a unui administrator judiciar care nu era provizoriu.

Concluzionând în sensul că este nelegală decizia creditorului A. G. de schimbare, în temeiul art. 19 alin. 2¹ din Legea nr. 85/2006, a administratorului judiciar care nu este cel desemnat provizoriu la deschiderea procedurii, Curtea constată că recursul este fondat.

Ca atare, în baza art. 312 alin. 1- 3 Cod procedură civilă, a fost admis recursul creditoarei PB România SA şi a modificat încheierea în sensul admiterii contestaţiei creditoarei şi anulării deciziei nr.1/23.08.2013, cu consecinţa menţinerii Casei de Insolvenţă T. în calitate de administrator judiciar.

SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE
1. Individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei. Realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.

Art. 52 Cod penal

Art. 86/1 Cod procedură penală
Astfel, din perspectiva dispoziţiilor art. 52 Cod penal, scopul preventiv educativ al pedepsei constă în reeducarea condamnatului şi formarea unei atitudini corecte faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.

Contrar opiniei recurentului, executarea pedepsei în condiţiile art.86/1 Cod pr. penală în modalitatea respectării obligaţiilor impuse de către prima instanţă nu creează acestuia o situaţie împovărătoare şi nici nu îi cauzează suferinţe ori înjosirea persoanei sale.

Dimpotrivă, prezentarea în mod regulat, după un program prestabilit, la Serviciul de Probaţiunea de pe lângă Tribunalul Argeş îl va ajuta pe condamnat să conştientizeze în viitor că valorile sociale ocrotite de legea penală trebuie să fie respectate şi nu încălcate. Faptul că recurentul lucrează în baza unui contract de muncă în Franţa, nu obligă instanţa de judecată să-i înlăture această îndatorire impusă şi să-i aplice o modalitate de executare a pedepsei mai lejeră.
(Decizia penală nr. 664/R/15 octombrie 2013)
Prin sentinţa penală nr.3317 din data de 17 iunie 2013, pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost condamnat inculpatul la pedepsele de: 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, în condiţiile art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală.

În temeiul art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal, s-a contopit pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, iar în temeiul art. 86 ind. 1 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, fixându-se termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, la data de 13.02.2011, inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, respectiv de 1,50 gr%o.

La termenul de judecată din data de 15.04.2013, inculpatul s-a prevalat de dispoziţiile art. 320/1 Cod procedură penală, recunoscând şi regretând săvârşirea faptei, cu precizarea că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală.

Astfel, a susţinut că la data de 13.02.2011, în jurul orelor 05:00, a condus un autoturism marca Dacia Logan şi a fost implicat într-un eveniment rutier pe raza municipiului Piteşti, soldat numai cu avarierea autoturismelor implicate, după ce cu câteva ore înainte consumase bere.

Inculpatul a declarat că se consideră vinovat de producerea accidentului întrucât nu a acordat prioritate de trecere altui autoturism şi avea permisul de conducere suspendat, întrucât în ianuarie 2011 fusese implicat într-un eveniment rutier minor pe raza comunei Bogaţi, judeţul Argeş, în condiţiile în care a lovit cu autoturismul gardul locuinţei, însă s-a deplasat la organele de poliţie pentru a anunţa evenimentul rutier şi dovada provizorie de circulaţie expirase chiar în seara precedentă, respectiv 12.02.2011, având reprezentarea să aceasta era valabilă şi a doua zi, respectiv pe data de 13.02.2011.

Deţine permis de conducere categoriile B şi C din anul 1998, nu şi-a desfăşurat activitatea ca şofer profesionist, nu este căsătorit, nu are în întreţinere minori şi în prezent nu are un loc de muncă.

Instanţa de fond a încuviinţat proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de către inculpat, fiind depuse la dosarul cauzei o caracterizare eliberată de Primăria Comunei Bogaţi, judeţul Argeş, din cuprinsul căreia a rezultat că inculpatul are o conduită ireproşabilă în colectivitate şi declaraţia autentificată a numitului UIM, care a susţinut că inculpatul nu consumă de regulă buturi alcoolice şi nu-şi poate explica cum a putut să fie implicat în evenimentul rutier.

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 12/13.02.2011, inculpatul a consumat băuturi alcoolice într-un bar din municipiul Piteşti, după care s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare ***, spre domiciliul său din comuna Bogaţi, judeţul Argeş, iar la intersecţia străzilor Smârdan şi Tineretului din cartierul Craiovei – Mun. Piteşti, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare ***, condus de către numitul CD, în mod regulamentar.

Evenimentul rutier a avut loc în jurul orelor 05.00 şi s-a soldat cu avarierea celor două autoturisme implicate şi nu s-au produs vătămări corporale altor persoane.

Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că în perioada 13.02.2011 – 14.03.2011, inculpatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, urmare a unui eveniment rutier anterior şi figurează în evidenţe ca posesor de permis de conducere categoriile B şi C.

Întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, a fost supus etilotestului, reieşind o concentraţie de 0,71 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Judeţean Argeş, pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

La orele 05:20, inculpatul avea o alcoolemie de 1,50 gr%0, iar la ora 06:20 o alcoolemie de 1,30gr%0, conform buletinului de analiza toxicologică - alcoolemie nr. 92/15.02.2011 întocmit de SML Argeş.

Conform adresei nr.267407/22.02.2011 a IPJ Argeş – Serviciul Rutier, inculpatul nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice întrucât în perioada 13.02.2011 – 14.03.2011, Serviciul Rutier Argeş i-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în baza art. 100 alin. 3 lit. g din OUG 195/2002 republicată.

Fiind administrate probe concludente şi pertinente din care a reieşit vinovăţia inculpatului în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin.2 şi art. 87 alin 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, în condiţiile în care a condus un autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 gr%0 şi permisul de conducere suspendat, s-a dispus condamnarea sa.

La individualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare statornicite de dispoziţiile art. 72 Cod penal, respectiv limitele fixate în textul incriminator, reduse cu 1/3 urmare a aplicării art. 320/1 alin 7 Cod procedură penală, gradul de pericol social al faptei comise dedus din gradul alcoolemiei, faptul că pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi având permisul de conducere suspendat, inculpatul a produs un accident rutier care putea avea consecinţe mult mai grave, circumstanţele personale ale inculpatului, care nu figurează în evidenţa cazierului judiciar cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei.

Prima instanţă l-a condamnat pe inculpat la pedepsele de 1 an închisoare şi 5 luni închisoare, care au fost contopite, în temeiul art. 33 lit. b Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal şi i-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

Ca modalitate de individualizare a executării pedepsei rezultante, instanţa de fond a apreciat că scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 Cod penal poate fi atins şi fără executarea în condiţii de privare de libertate, ci prin suspendarea sub supraveghere, în temeiul art. 86/1 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni stabilit, în baza art. 86/2 Cod penal.

În condiţiile în care inculpatul a fost implicat într-un accident rutier şi a fost condamnat pentru comiterea a două infracţiuni, prima instanţă a considerat că nu se impune aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs inculpatul, numai sub aspectul individualizării judiciare a modalităţii de executare a pedepsei, solicitând aplicarea dispoziţiilor art.81 Cod penal. Aceasta întrucât obligaţiile impuse în temeiul art.86/3 Cod pr. penală, în mod special obligaţia impusă de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune sunt greu de realizat, dat fiind faptul că lucrează în baza unui contract de muncă în străinătate.

Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art.385/6 alin. ultim. Cod pr. penală, Curtea consideră că recursul este nefondat.

Astfel, din perspectiva dispoziţiilor art. 52 Cod penal, scopul preventiv educativ al pedepsei constă în reeducarea condamnatului şi formarea unei atitudini corecte faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.

Contrar opiniei recurentului, executarea pedepsei în condiţiile art.86/1 Cod pr. penală în modalitatea respectării obligaţiilor impuse de către prima instanţă nu creează acestuia o situaţie împovărătoare şi nici nu îi cauzează suferinţe ori înjosirea persoanei sale.

Dimpotrivă, prezentarea în mod regulat, după un program prestabilit, la Serviciul de Probaţiunea de pe lângă Tribunalul Argeş îl va ajuta pe condamnat să conştientizeze în viitor că valorile sociale ocrotite de legea penală trebuie să fie respectate şi nu încălcate. Faptul că recurentul lucrează în baza unui contract de muncă în Franţa, nu obligă instanţa de judecată să-i înlăture această îndatorire impusă şi să-i aplice o modalitate de executare a pedepsei mai lejeră.

Dimpotrivă, Curtea reaminteşte inculpatului că încălcarea acestei îndatoriri are consecinţe grave în sensul art. 86/4 Cod pr. penală.

În altă ordine de idei, săvârşirea a două infracţiuni privind circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, având permis de conducere suspendat, dar şi o îmbibaţie alcoolică de 1,50 gr%o, constituie argumente suficiente care să pledeze în favoarea menţinerii modalităţii de executare prevăzută de art.86/1 Cod penal, cu atât mai mult cu cât alineatul 3 al art. 86/3 Cod penal interzice inculpatului predispus la încălcarea regulilor de circulaţie şi dreptul de a mai conduce vreun autovehicul în perioada termenului de încercare.

Prin urmare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit. b Cod pr. penală, Curtea a respins ca nefondat recursul inculpatului.

2. Îndreptarea erorii materiale. Inadmisibilitatea recursului declarat împotriva încheierii prin care instanţa a dispus îndreptarea erorii materiale.
Art. 195 Cod procedură penală
În consecinţă, în temeiul art. 195 Cod procedură penală, instanţa a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii penale nr. 387 din data de 23 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 15245/288/2011, în sensul că nu are calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, fiind definitivă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând încheierea supusă recursului, curtea constată că această cale de atac este inadmisibilă.

Hotărârea împotriva căreia inculpatul a declarat recurs este definitivă, nefiind supusă nici unei căi de atac ordinare.
(Decizia penală nr. 941/R/30 Octombrie 2013)
Prin sentinţa penală nr.406 din 30 mai 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza art. 195 Cod pr. Penal, a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii penale de înlăturare a omisiunii vădite, nr. 387 din data de 23 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Rm.Valcea în dosarul nr. 15245/288/2011, în sensul că nu are calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, fiind definitivă.

Pentru a pronunţa această încheiere, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a reţinut că prin dispozitivul încheierii penale nr. 387 din data de 23 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Rm.Valcea în dosarul nr. 15245/288/2011, referitor la cheltuielile judiciare către stat, s-a menţionat drept cale de atac recursul în termen de 10 zile de la comunicare.

S-a constatat că, din eroare s-a menţionat drept cale de atac, pentru încheierea de înlăturare a omisiunii vădite, recursul în termen de 10 zile de la pronunţare, întrucât, potrivit prevederilor art. 278¹ alin. 10 şi 13 C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată potrivit art. 278¹ alin. 8 C. proc. pen., este definitivă.

In consecinţă, în temeiul art. 195 C. proc. pen., instanţa a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii penale nr. 387 din data de 23 mai 2012 pronunţată de Judecătoria Rm.Valcea în dosarul nr. 15245/288/2011, în sensul că nu are calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, fiind definitivă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Examinând încheierea supusă recursului, curtea constată că această cale de atac este inadmisibilă.

Hotărârea împotriva căreia inculpatul a declarat recurs este definitivă, nefiind supusă nici unei căi de atac ordinare.

În consecinţă, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală, Curtea a respins ca inadmisibil recursul declarat de inculpat.