Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 96 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Lucian Blaga, drama “Zamolxe”)

1. Sinonime: neam = popor, naţiune, viţă; vânjoasă = puternică, viguroasă; rost = chemare, menire, rol;

a răzvrăti = a răscula, a revolta, a ridica
2. Scrierea cu majusculă a cuvântului “Orbul” se motivează prin faptul că defineşte un substantiv propriu,un personaj din Biblie.
3. Expresii/locuţiuni cu substantivul “inimă”: de la inimă la inimă, din inimă, a avea inima de gheaţă, a avea inima deschisă, a fi cu inima împăcată, a-şi lua inima în dinţi, a jura cu mâna pe inimă
4. Polisemia cuvântului “picior”: *La meciul de fotbal, Mihai şi-a luxat piciorul.(membrul inferior al corpului omenesc) *Mihaela are o veioză cu picior.(suport) *Şi-a cumpărat scaune cu picioare de metal. *Are casa aşezată la piciorul dealului. *Din îmbinarea silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un vers rezultă piciorul metric sau măsura versului.
5. Indici de spaţiu: “munţii”, “ceruri”, “sat”, “munţii”, “apele”, “livadă”;
Indici de timp: “zilele”,”dimineaţa”, “o vreme”, “e mult de-atunci”
6. În enunţul “E mult de-atunci, mult”, repetarea adverbului “mult” ilustrează o perioadă îndelungată ce s-a scurs de la încercarea lui Zamolxe de a-i creştina pe daci, sugerând timpuri ancestrale.
7. Conflictul dintre Zamolxe şi poporul său este cauzat de incapacitatea dacilor de a înţelege menirea profetului lor (”dar tu, ne-nţelegând-mi rostul, mi-ai lovit/ cu pietre vorbele”), fapt ce-i stârneşte acestuia mânia şi revolta: “Voiam să răzvrătesc/ şi munţii împotriva ta”. Înţelepciunea domoleşte “veninul” lui Zamolxe, amintindu-şi învăţăturile Divine, parabola cu Orbul.
8. În viziunea lui Zamolxe, Dumnezeu este în tot şi în toate, în Universul întreg, prin prefaceri în elemente ale naturii ce se insinuează apoi în componente ale spiritul uman: “îl întrupezi în floare şi-l ridici în palme”, “Îl prefaci în soare şi-l aduni cu ochii”. El este gândul tăinuit în suflet, izvorul pe care-l laşi “să-ţi curgă pe picioare”. Orice om este fiul lui Dumnezeu, “un orb bătrân”, pe care fiecare dintre noi “îl purtăm de mână”.
După părerea mea, opinia lui Zamolxe este în concordanţă cu adevărurile din Biblie şi asemănarea lui Dumnezeu cu un orb bătrân mi se pare cea mai potrivită pentru ca poporul neînţelegător să priceapă că nu e bine să arunci cu pietre, ci, dimpotrivă, trebuie să înveţi ce este iubirea, înţelegerea şi compasiunea pentru semenii tăi.
9. Caracteristici ale monologului dramatic: o caracteristică a monologului dramatic este didascalia din incipitul textului (”singur”) care evidenţiază faptul că în scenă nu mai există alt personaj decât Zamolxe şi, ca urmare, acesta nu poate discuta decât cu sine însuşi. Alte trăsături ale monologului dramatic sunt interogaţia retorică din final “De ce mi-au sfârticat cu pietre gura,/ când astfel le vorbisem despre tine/ în dimineaţa ceea?”, mărcile subiectivităţii, reprezentate de pronumele şi verbele la persoana I, dar, mai ales, de adresarea directă la persoana a II-a, prin comunicarea cu Dumnezeu.
10. Una dintre calităţile generale ale stilului este corectitudinea, deoarece textul este corect din punct de vedere gramatical. Se identifică, de asemenea, variaţia stilistică, deoarece în text există figuri de stil: metafore -”neam de urşi”,”prund de înţelepciune”-, epitete -”religie nouă şi vânjoasă”, “orb bătrân” şi personificarea “…Voiam să răzvrătesc/şi munţii…”.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Transformarea dialogului în vorbire indirectă:

Nicolae Tabără, feciorul şi baba privesc rugător la şeful care ţăcănea biletele şi care îi privea cu dispreţ. Nicolae cumpără două bilete până la Salva, numărându-şi banii unsuroşi pe marmora albă a ghişeului. Şeful îi aruncă biletele şi-l admonestează jignindu-l, atitudine care-l determină pe bătrânul Nicolae să-şi ceară, umil, iertare. El se scuză spunând că aşa i-a lăsat Dumnezeu, proşti, necăjiţi şi nepricepuţi să se poarte şi-l roagă pe şef să fie mai înţelegător cu ei, că doar e om învăţat. Şeful le porunceşte să plece, pentru că îi este scârbă când îi vede şi, strâmbând din nas, trânteşte geamul ghişeului. Ajunşi pe peron, cei trei ţărani se reped spre locomotivă când aud glasul conductorului, apoi îşi dau seama că apucaseră într-o direcţie greşită şi se întorc. Conductorul strigă să se urce în tren şi, cu glas aspru, se răsteşte la unul dintre călători, îl blestemă şi îl jigneşte.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Specificul relaţiei dintre fondul de idei, sentimente, atitudini poetice şi modalităţile de expresie/ mijloacele artistice utilizate într-o poezie simbolistă studiată:

*” Plumb” de George Bacovia
* “Lacustră” de George Bacovia

Varianta 97 Subiectul I ( 40 de puncte)

1. Sinonime: amurg = asfinţit, apus, înserare; moţăie = picoteşte; nădejde = speranţă; dorinţă = năzuinţă, poftă, râvnă, doleanţă, aspiraţie.
2. Sens conotativ cu “gură” şi “gheţar”: *Ca de obicei, el face gură din orice. *Ţipa ca din gură de şarpe. *Bolnavul se făcuse gheţar. *M-a înspăimântat gheţarul din ochii tatălui tău, când i-am spus că nu eşti la şcoală.
3. Un cuvânt/ structură reprezentativ(ă) pentru fiecare dintre următoarele registre stilistice ale limbii: colocvial- “ăla”, “ăsta”, “păi”, “Pe cum a pornit-o”, “de când era în faşă”; regional: “fistichiu”; neologic: “favoarea”, “gentilă”, “catastrofă”, “naufragiu”; jargon: “parol”.
4. Rolul expresiv al punctelor de suspensie: Punctele de suspensie din prima replică a Chiriachiţei au rolul de a atrage atenţia asupra spuselor sale şi reprezintă o pauză de gândire a personajului privind mult aşteptata moştenire, sugerând astfel şi o stare emoţională.
5. Replica -“Ţi-ai găsit! Cumnatul Tache să răcească… Se păzeşte de răceală de e şi enervant, parol…”-reflectă exasperarea Daciei faţă de cumnatul Tache şi de starea lui de sănătate, fiind iritată pentru că bărbatul avea o grijă excesivă pentru viaţa lui. Faptul că se menţine foarte bine la vârsta lui şi nu se îmbolnăveşte devine “enervant”, întrucât ea spera ca el să moară mai repede şi ca familia să-i moştenească averea colosală. Dacia rosteşte aceste cuvinte şi cu o uşoară ironie, fapt ilustrat de exclamaţia de la început: “Ţi-ai găsit!”.
6. Transformare în vorbire indirectă: Chiriachiţa spune că singura nădejde este tot Tache, dacă acesta nu va avea de gând să trăiască o sută de ani. Miza consideră că, la felul în care a pornit-o, va trece suta.
7. Sensul structurii “ Splendidă catastrofă”. Oximoronul “Splendidă catastrofă” alătură doi termeni aflaţi în antiteză, întrucât adjectivul “splendidă” se referă la ceva măreţ, minunat, iar substantivul “catastrofă” ilustrează un eveniment tragic, un dezastru. Prin această replică, Miza face o aluzie subtilă la eventualitatea unei catastrofe asemănătoare şi în cazul unchiului Tache, plecat pe mare cu vaporul, accident ce i-ar putea îmbogăţi imediat.
8. Relaţia dintre Tache şi Spirache, aşa cum reiese din text: Din cauza diferenţei de vârstă (“el e mai mare cu douăzeci şi vreo câţiva decât mine”) între Tache şi fratele lui nu există o relaţie foarte apropiată; Spirache nu este capabil să vorbească despre fratele lui mai mare decât cu date aproximative, incerte: “are exact şaptezeci şi ceva de ani în cap…Cam p-aci”, “Atâta n-are… Dar pe jumătate şi poate şi mai bine, […]”, “Azi-noapte, trebuie să se fi îmbarcat la Constanţa pentru Constantinopole”. Totuşi, Spirache îi cunoaşte fratelui său năzuinţele sale vechi, ceea ce denotă că odată relaţia dintre ei fusese mai apropiată: “Vrea să se facă hagiu…era o veche dorinţă a lui”. În ceea ce priveşte moştenirea, deşi este sigur că el va fi moştenitorul (“Păi n-are cui s-o lase…Singurul lui moştenitor sunt eu […]” ), Spirache nu se arată foarte interesat de banii lui Tache: “[…] eu, ori cu bani, ori fără bani…tot gazeta aia o s-o citesc…”.
9. Două particularităţi ale construcţiei dialogului dramatic: existenţa replicilor şi precizarea numelui personajelor înaintea fiecărei replici (“CHIRIACHIŢA: Ţi-am mai spus eu….Singura nădejde e tot frate-tău, Tache…[…]” ), parantezele de autor/ indicaţiile scenice: “SPIRACHE (modest)”; “SPIRACHE (îi taie vorba)”.
10. Chiriachiţa este caracterizată în mod indirect prin vorbele şi prin modul de gândire. Ea este interesată numai de partea materială a vieţii, avidă de îmbogăţire, considerând moştenirea pe care Tache ar putea să le-o lase ca fiind unica speranţă: “Singura nădejde e tot frate-tău, Tache…”. Invidia, ca trăsătură definitorie a Chiriachiţei este ilustrată în mod indirect, tot prin intermediul replicilor sale: când Spirache ajunge la concluzia că fratele său are “exact şaptezeci şi ceva de ani în cap”, ea nu se poate abţine să nu afirme cu o uşoară răutate şi invidie în glas că are “Şi milioane tot cam pe-atâtea… Se vede că de când era în faşă a strâns în fiecare an câte unul”. Meschină şi lipsită de scrupule, ea îşi exprimă de faţă cu ginerele său speranţa că Tache, fratele acestuia, va pieri pe vapor în călătoria spre Ierusalim: “O avea Dumnezeu milă şi de voi şi l-o lua vreun curent pe vapor”. De asemenea, Chiriachiţa este superstiţioasă, trăsătură ce reiese în mod indirect din acţiunile sale, notate de autor în indicaţiile scenice: “Chiriachiţa dă o pasenţă”.

Subiectul al II-lea ( 30 de puncte)

Text argumentativ despre libertate: “ Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc”. (Jean Jacques Rousseau)

Sunt de acord cu afirmaţia lui Jean Jacques Rousseau şi anume că “ Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc” şi consider că este definiţia ideală pentru ceea ce înseamnă libertate.
În primul rând, a fi liber nu înseamnă a fi stăpânul absolut al lumii, ci înseamnă a te bucura de drepturile tale atâta timp cât nu îngrădeşti drepturile celorlalţi, a fi liber în alegerile tale şi în acţiunile tale, fără a-i priva pe ceilalţi de libertatea lor. Libertatea este o acţiune conştientă a oamenilor, aceştia având posibilitatea de a acţiona după propria voinţă. Libertatea de conştiinţă este dreptul oricărui cetăţean de a avea o opinie proprie în orice domeniu de activitate.
În altă ordine de idei, omul face parte dintr-o societate în cadrul căreia el interacţionează cu alţii şi în cadrul căreia se supune anumitor legi înfiinţate tocmai în scopul menţinerii unui echilibru, a unei ordini sociale. De aceea, omul nu poate face tot ceea ce îşi doreşte; însă societatea îi oferă libertatea de a-şi controla propria viaţă, de a alege şi de a decide în legătură cu propria persoană. El nu este silit să facă lucruri pe care nu le doreşte, nu este obligat să acţioneze împotriva dorinţei sale. De exemplu, el este liber să-şi aleagă meseria, să aleagă dacă vrea să înveţe sau nu, dacă vrea să-şi întemeieze o familie sau nu; este liber să se stabilească unde vrea, în ce ţară vrea şi chiar liber să-şi schimbe naţionalitatea, religia după propria dorinţă.
În concluzie, libertatea nu trebuie înţeleasă ca un abuz de drepturi şi de putere, ci trebuie înţeleasă ca o posibilitate de a alege după propria voinţă şi în legătură cu propria persoană, fără a influenţa libertatea celorlalţi din jur.
(Diana Cîrciu şi Cristina Ezer)
Subiectul al II-lea (20 de puncte) - altă rezolvare

Text argumentativ: „Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.” (Jean-Jacques Rousseau)

Afirmaţia „Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc, ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.” a lui Jean-Jacques Rousseau este în conformitate cu gândurile mele.
În primul rând, şi în sclavie, oamenii puteau face ceea ce doreau însă erau aspru pedepsiţi pentru abaterea de la muncile obligatorii impuse de stăpânii lor. Ei ar fi putut face orice, însă, ştiind pedepsele aplicate pentru faptele lor, deveneau sclavi şi din punct de vedere psihic şi câmpul lor de acţiune era limitat.
Asemenea sclavilor, în societatea contemporană oamenii respectă normele impuse de colectivitate, nu pot face tot ceea ce îşi doresc, deoarece acest lucru ar duce la haos şi omenirea ar fi distrusă dacă, de exemplu, criminalii în serie ar avea dreptul să ucidă.
În altă ordine de idei, libertatea constă în faptul că oamenii nu trebuie să facă ce nu doresc. Dacă, de exemplu, conştiinţa unui om respinge lichelismul, linguşirea celor puternici pentru avantaje efemere, acel om nu trebuie să facă niciodată compromisul servilismului, indiferent de situaţie.
În concluzie, libertatea este dreptul omului de a-şi alege ce vrea sau nu să facă şi nu dreptul omului de a face orice îi trece prin minte. Libertatea cere mai multe obligaţii însă duce la o expansiune intelectuală a visurilor oamenilor.
Subiectul al III-lea ( 30 de puncte) „Sara pe Deal” de Mihai Eminescu