Subiectul I (40 de puncte)

Varianta 64 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Ion Luca Caragiale, “Abu-Hasan”)

1. Sinonime: neguţător = negustor; avuţie = avere; ceată = grup; vreme = timp

2. Semnele de punctuaţie în enunţul “- Ce ai, fiule? a-ntrebat bătrâna.”:
- linia de dialog semnifică vorbirea directă (cuvintele mamei lui Abu-Hassan, prin adresare directă fiului)
- virgula delimitează vocativul substantivului “fiule” de restul propoziţiei
- semnul întrebării indică sfârşitul propoziţiei interogative
- punctul marchează finalul enunţului
3. Mijloace interne de îmbogăţire a vocabularului:
*treizeci – compunere (trei+zeci)
*Abu–Hassan –compunere prin alăturarea cu cratimă
*costisitoare – derivare cu sufixe
*nemăsurat - derivare cu prefixul “ne”
4. Expresii/locuţiuni din textul dat: “să-şi ducă viaţa “, “să se pună pe petreceri”, “s-au făcut nevăzuţi”, “da piept în piept”
5. Instanţa narativă este reprezentată de naratorul omniscient şi naraţiunea la persoana a treia.
6. Modurile de expunere prezente în text sunt : naraţiunea şi dialogul.
7. Momentul subiectului din care textul a fost extras este expoziţiunea.
8. Titlul reprezintă numele de natură orientală al personajului din text. Abu-Hassan este protagonistul eponim al operei.
9. Explicarea afirmaţiei: “Pe Abu-Hasan mai mult l-a mâhnit părăsirea din partea prietenilor, decât îl încântase mai înainte semnele lor de dragoste.” După ce a rămas fără avere, Abu-Hassan a rămas şi fără prieteni. Aceştia fugeau de el şi îl evitau deoarece acum nu mai putea să îi îndoape cu bunătăţi. Abu-Hassan fusese fericit când avusese prieteni alături de el, însă sentimentul de mâhnire de acum este foarte puternic. Întotdeauna dezamăgirile marchează oamenii mult mai profund decât cele pozitive, iar amintirile plăcute se uită mai uşor decât cele dezagreabile.
10. Caracterizarea personajului: Abu-Hassan, personajul eponim al creaţiei lui I.L.Caragiale, este un tânăr care moşteneşte o avere însemnată după moartea tatălui său. Din text reies, în mod indirect, din fapte, atitudinea şi relaţiile cu alte personaje, trăsăturile caracteriale ale lui Abu-Hassan. Din decizia de a-şi împărţi averea în două, o parte care să-i asigure traiul şi cealaltă pe care s-o risipească pe distracţii, reies chibzuinţa dar şi dorinţa de a petrece, întrucât fusese ţinut “sub străşnicie” de tatăl său. Prietenos şi generos, el adună “o ceată de vârsta şi de teapa lui”, organizează petreceri atât de costisitoare, încât banii nu-i ajung decât un an.
Când a rămas fără bani, l-au părăsit şi prietenii, iar mâhnirea şi dezamăgire profundă reies indirect din atitudinea şi gândurile lui, deoarece a conştientizat că relaţiile cu tinerii se bazaseră doar pe interese materiale şi că un an întreg nu avusese niciun prieten, ci numai tovarăşi de chefuri.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Scrisoare cu formulă de încheiere dată:

Buşteni, 29 iunie 2007 ***

Dragă Radu,

Mă aflu în oraşul Buşteni, unde îmi petrec două săptămâni din vacanţă. Sunt împreună cu un grup de colegi şi ne distrăm de minune.
Staţiunea este liniştită, dar nu ai cum să te plictiseşti. Peisajul este magnific, încât ai impresia că tot ceea ce vezi nu este real: munţii Bucegi apar ca o cetate străjuind oraşul. Aerul curat de aici îmi dă o poftă nemaipomenită de viaţă şi abia aştept să fac ascensiuni şi să urc la Babele cu telefericul . De asemenea, sunt o serie de obiective turistice interesante în zonă: Castelul Cantacuzino, Casa de Cultură din Buşteni, precum şi Casa memorială Cezar Petrescu.
Am să îţi aduc multe fotografii făcute cu panorama munţilor care parcă îţi zâmbesc călduros. Imaginea este mirifică. Petrec, cu adevărat, o vacanţă reuşită. Şi vremea ţine cu noi, turiştii, astfel că am putut urca până la Cascadă, unde peisajul este copleşitor.
Tu ce mai faci ? Cum ai terminat anul şcolar?
Închei această scrisoare, în speranţa că am reuşit să te atrag într-un univers al liniştii şi al măreţiei pe care numai natura îl poate crea.

Te îmbrăţişez cu drag,

Andreea
*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III-lea (30 de puncte)

Prezintă structura, limbajul şi expresivitatea unui text poetic studiat, din lirica lui Ion Barbu:

* “Din ceas dedus…” din volumul “Joc secund” de Ion Barbu
* “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu

Varianta 65 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)
(Ioan Slavici, “Eminescu - Omul”)

1. Sinonime: vigoare = forţă, vitalitate; a atinge = a afecta, a leza, a jigni; a fi mãrginit = a fi limitat; vanitate = orgoliu, ambiţie;

2. Linia de pauză în enunţul „Nenorocirea cea mare a vieţii e – zicea el – sã fii mărginit.” este folositã pentru delimitarea unei incidente, „zice el”.
3. Rolul stilistic al conjuncţiei „însã” din enunţul: „El însã era lipsit cu desãvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism….”. Conjuncţia adversativă „însã” are rolul de a sublinia generozitatea şi nobleţea sufletească faţă de alţi oameni, în opoziţie cu nepăsarea faţă de propriile suferinţe şi dureri.
4. Figurile de stil din cele douã structuri lexicale: „munte de om” şi „grădinã de frumuseţe”:
* „munte de om” – hiperbolă;
*„grădinã de frumuseţe” – metaforã.
5. În opinia lui Slavici, Eminescu nu a fost înţeles de contemporani, întrucât aceştia nu erau în stare să despartă opera de viaţa omului, „sã-i pãtrundă firea”, el având o construcţie spiritualã cu totul aparte şi fiind preocupat mai mult de soarta celorlalţi decât de a sa, fără a fi egoist sau vanitos.
6. Poetul considerã ca fiind aspecte negative în lumea sa: „sã fii mărginit, sã nu vezi cu ochii tãi, sã ştii puţine, sã înţelegi rãu, sã judeci strâmb, sã umbli orbecãind prin o lume pentru tine pustie” şi „sã fii nevoit a căuta afarã din tine compensaţiuni pentru munca grea a vieţuirii.”
7. Comentarea afirmaţiei lui Eminescu: „Ceea ce li se poate ierta altora nu pot sã-mi permit eu”. Mihai Eminescu sugereazã ideea cã pentru el nimic nu era mai important decât amorul propriu, el putând înţelege defectele şi greşelile altora, pe care, însã, el nu şi le-ar permite, întrucât nu poate face compromisuri. Afirmaţia sugereazã autocritica asprã pe care Eminescu o dovedea faţã de sine. Eminescu este conştient de genialitatea cu care a fost înzestrat şi considera că nu avea voie sã greşeascã, fiind cel mai aspru critic al sãu.
8. Douã modalitãţi de caracterizare, prezente în textul dat:
- caracterizare directă de către narator: „era de o vigoare trupeascã extraordinarã”, „flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost şi rãbdând la ger, el era acelaşi om senin şi vecinic voios”;
- indirectã, prin mentalitate/cuvintele personajului: “Nenorocirea cea mare a vieţii e - zicea el - sã fii mărginit, sã nu vezi cu ochii tãi, sã ştii puţine, sã înţelegi rãu, sã judeci strâmb, sã umbli orbecãind prin o lume pentru tine pustie”.
9. Relaţia dintre cei doi scriitori, Ioan Slavici şi Mihai Eminescu, se fundamentează pe o sinceră şi solidă prietenie. Ĩn susţinerea acestei afirmaţii, aduc urmãtoarele argumente: Ĩn primul rând, încã de la începutul fragmentului, Slavici îl admiră pe Eminescu pentru „vigoare trupeascã extraordinarã”, considerându-l o „grădinã de frumuseţe”. Ĩn al doilea rând, din fragmentul dat reiese faptul cã Slavici îl cunoştea pe Eminescu foarte bine, îi ştia firea excesivă şi viaţa mizerã pe care a dus-o: „flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost şi rãbdând la ger”, dar, în ciuda acestor lipsuri, el era „acelaşi om senin şi vecinic voios”.
10. Trãsãturi ale lui Eminescu – omul. Mihai Eminescu „era de o vigoare trupeascã extraordinarã”, nu era egoist „era lipsit cu desãvârşire de ceea ce în viaţa de toate zilele se numeşte egoism”. Era „senin şi vecinic voios” indiferent de situaţie, era plin de compasiune, „ce-l atingeau pe el erau trebuinţele, suferinţele, durerile …altora”, iubea adevărul, „nu era în stare sã mintã”, şi era sincer, direct şi deschis în orice situaţie: „în gândul lui cea mai învederată dovadã de iubire şi de stimã era sã-i spui omului şi-n bine şi-n rãu, adevãrul verde-n faţã”.

Subiectul al II lea (20 de puncte)

Scrisoare despre portretul lui Mihai Eminescu realizat de Ioan Slavici, reprodus la Subiectul I:

Pucioasa, 29 iunie 2007 ***

Dragã Vlad,

A trecut mult timp de când nu am mai luat legătura cu tine şi, sincer, îmi pare rãu. Chiar îmi lipsesc discuţiile noastre despre marile personalităţi ale culturii române.
Îţi scriu tocmai pentru că am gãsit de curând o carte în care Ioan Slavici îi face un portret prietenului său, Mihai Eminescu. Acesta îşi aminteşte cã Mihai Eminescu era o fire veselã, deşi a avut o viaţã tristã, accentuând tendinţa acestuia spre excese şi autocriticã necruţătoare.
Eu cred cã Slavici a reuşit sã realizeze un portret destul de realist, punând în evidenţã trãsãturi importante ale lui Eminescu: genialitatea, firea sincerã a acestuia, dăruirea de sine, precum şi deosebirile flagrante dintre el şi ceilalţi oameni. Firea lui miloasã, iertãtoare cu ceilalţi şi intransigentă cu sine m-a impresionat cel mai mult.
Modul în care descrie existenţa precară a lui Eminescu este şocantă, întrucât era mereu flãmând, zdrenţuit, lipsit de adãpost, un geniu ignorat când era în viaţã şi adulat abia dupã ce s-a stins.
Îţi recomand sã citeşti şi tu cartea lui Ioan Slavici, „Eminescu – Omul”, şi să-mi scrii imediat impresiile tale.
Abia aştept sã-ţi aflu părerile…
Cu drag,
Florina

*** În lucrarea de examen, scrisoarea se redactează pe o pagină separată.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Caracteristicile limbajului (expresivitate, ambiguitate, sugestie) într-o poezie studiată, aparţinând direcţiei moderniste:

*”Testament” de Tudor Arghezi
* “Flori de mucigai” de Tudor Arghezi
* “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga
* “Din ceas dedus…” de Ion Barbu
* “Riga Crypto şi lapona Enigel” de Ion Barbu