Tudor vianu studii de literatura universala şi comparata

y - Nu... haina nu. Doar puţin aici, la mînecă... Acolo a f

batista. A trecut prin buzunar. M-am aşezat pe batista

■ost

Prob».

■ Patr_Uns

bil în timp ce stăteam de vorbă cu Fenia, şi sîngele a i prin stofă, îi explică el cu cea mai mare candoare. Piotr Ilici îl asculta încruntat.

- Nu pot să înţeleg cum ai ajuns în halul ăsta, se ved_e te-ai bătut cu cineva... murmură el.

Ţinînd cana în mînă, îi turnă apă cu încetul ca sâ se spel_e Grăbit sâ isprăvească, Mitea nu-şi săpuni cum trebuie mîmil (Piotr Ilici îşi amintea că-i tremurau degetele). Gazda, care însă, cu cît trecea timpul, părea să-şi atribuie o autoritate dm ce în ce mai puternică asupra lui, îl luă în primire poruncindu-i să-şi dea cu săpun şi să-şi frece mîinile ca lumea. E cazul să spunem că Piotr Ilici nu era omul care sâ se intimideze chiar aşa, cu una, cu două.

- De ce nu-ţi cureţi unghiile? Aşa, bun, acum dă-ţi şi pe faţă, uite, aici, la tîmplă şi lîngă ureche... Nu cumva vrei sa pleci cu cămaşa asta? Unde te duci aşa? Nu vezi că manşeta dreaptă e murdară de sînge?

- Da, e murdară, recunoscu Mitea privindu-şi manşeta.

- Schimbă-te.

- N-am timp. Uite ce am sâ fac... continuă cu aceeaşi candoare Mitea, punîndu-şi surtucul, după ce se ştersese pe faţă şi pe mîini, am s-o suflec puţin, aşa, ca sâ nu se observe sub haină... Ai văzut?

- Acum să-mi spui cum ai reuşit s-ajungi în halul asta¹ Te-ai încăierat cu cineva? Ai făcut iarăşi vreo boroboaţa la local, aşa cum s-a mai întîmplat? Nu cumva ţi-o fi căşuna' iarăşi pe nenorocitul acela de căpitan pe care l-ai snopit in bătaie şi l-ai jumulit de barbă acum cîtva timp? îi aminti p^e un ton mustrător Piotr Ilici. Hai, spune, pe cine ai mai bătut-sau, mai ştii, poate c-ai omorît pe cineva...

- Fleacuri! răspunse Mitea.

- Cum, fleacuri?

N-are _njci un rost! i-o reteză Mitea, apoi, zîmbind din • . Adineauri, în piaţă, am strivit o băbuţă. Ai strivit o băbuţă? Un moşneag! strigă Mitea în gura mare, de parc-ar fi rb't cu un surd, uitîndu-se drept în ochii lui, vesel nevoie-mare. Dracu' să te ia, ce era, babă sau moşneag?... Ai omorît

pe cineva?

_ Aş, pînă la urmă ne-am împăcat! Ne-am răfuit şi după ceea ne-am împăcat. Undeva, nu-ţi spun unde, ne-am despărţit în cei mai buni termeni... Un dobitoc... probabil m-a iertat, acum sînt sigur că m-a iertat... Dacă s-ar fi sculat de jos, nu mi-ar fi iertat-o în veci (adăugă Mitea făcîndu-i cu ochiul). Ştii ceva? Mai dă-l dracului! Auzi, Piotr Ilici, lasă-l dracului, n-am nici un chef, ce rost are? N-am chef acum, încheie el scurt.

- Te-am întrebat doar aşa, pentru că nu înţeleg, zău, ce plăcere ai să te iei la harţă cu oricine... pentru o prostie, ca atunci, cu căpitanul acela... Te-ai bătut, şi acum o sâ-i tragi un chefuleţ, uite, aşa eşti dumneata. Trei duzini de sticle! Ce faci cu atîta băutură?

- Bravo! Acum pistoalele. Zău, mă grăbesc! Aş fi vrut să mai stăm de vorbă, dragul meu, dar ce să fac, nu mai am nici un moment de pierdut! Şi apoi, nici n-are rost, e prea tîrziu acum. A! unde sînt banii, unde i-am pus? tresări el deodată şi începu să se scotocească prin buzunare.

~ Ia-i lăsat pe masă... i-ai pus chiar dumneata... uite-i

^acolo. Ai uitat? Zău, pentru dumneata banii n-au nici un preţ,

^u li ^cu ei de parc-ar fi nişte gunoaie sau apă chioară!

oftim pistoalele. Ciudat, adineauri pe la şase, mi le-ai lăsat

anet pentru zece ruble, şi acum te dă afară din casa

^ănetul- Cîte miare ai acolo, doua, trei?

~ Or fi trei, rîse Mitea vîrînd teancul de hîrtii în buzu-^narul de l_a pantaloni.

a nu-i pierzi. Nu cumva ai descoperit o mina de aur?

122

- Mină? Mină de aur, zici? exclamă Mitea hohote. Te pomeneşti că vrei să pleci la minele de _a~" Perhotin? Dacă ţii într-adevăr să pleci, să ştii că există aici oraş, o cucoană care îţi numără imediat pe masă trei mu a ruble numai să te duci acolo. Mie mi-a şi dat, ca să vezi cît d mult o interesează minele! O cunoşti pe Hohlakova?

- Numai aşa din vedere, dar am auzit despre dînsa. Ba nu zău, chiar ţi-a dat trei mii de ruble? Cum, aşa, tam-nisam? s_e minună Piotr Ilici, privindu-l neîncrezător.

- Mîine, cînd soarele se va înălţa în tării, cînd veşnic tînârul Febus se va avînta cu caleaşca în slăvi, lăudînd pre Domnul şi preamărindu-l, du-te la dînsa, vreau sa zic ]j Hohlakova, şi întreab-o dacâ-i adevărat sau nu că mi-a dat trei mii de ruble... întreab-o şi ai să vezi!

- Nu ştiu în ce relaţii sînteţi... dar din moment ce nu-o spui cu atîta convingere, înseamnă că-i adevărat... Aşa, vasăzică, ai pus lăbuţa frumuşel pe trei miare şi, în loc sa pleci în Siberia, te duci... Apropo, unde ai de gînd să te duci?

- La Mokroe.

- La Mokroe? în toiul nopţii?

- A avut Mastriuk de toate şi a rămas mofluz, flrtate' rosti deodată Mitea.

- Mofluz? Cu mii de ruble în buzunar?

- Nu mă gîndeam la bani. Dă-i dracului! Vorbeam de năravul femeilor:

Nechibzuit şi-nşelâtor E al femeilor nărav¹...

Aşa spune Ulise, şi-i dau toata dreptatea.

- Zău daca mai înţeleg ceva.

- Dar ce, crezi ca sînt beat?

1 Versurile aparţin poetului rus Tiutcev

.Mairăudecîtatît!

Sufletul meu e turmentat, Piotr Ilici, sufletul, dar ajunge, ajunge-

- Ce faci, încarci pistolul? , Da, încarc pistolul.

într-adevăr, Mitea deschisese cutia în care se aflau pis-alele şi, scoţînd cornetul cu praf de puşcă, se apucase să

j_e meticulos culata. Luă apoi un glonţ şi, înainte de a-l vîri pe ţeava, îl cercetă, ţinîndu-l cu două degete în lumină.

piotr Ilici îi urmarea curios şi puţin alarmat fiecare mişcare.

- De ce te uiţi la el?

- Aşa, o fantezie. Spune-mi, dacă ţi s-ar năzări cumva _Să-ţi tragi un glonţ în cap, nu te-ai uita la el înainte de a încărca arma?

- Pentru ce să mă uit la el?

- Fiindcă mă gîndesc c-o să mi se înfigă în creier, şi atunci e interesant de ştiut cum arată... Dar toate astea-s prostii, năluciri de o clipă! Gata, s-a isprăvit! adăugă el bâgînd glonţul pe ţeava şi astupîndu-l cu cîlţi. Dragul meu Piotr Ilici, ascultă-mâ pe mine, lumea asta e o aiureală întreagă, de-ai şti ce absurd e totul! Vrei să-mi dai un petic de hîrtie?

-Poftim.

- Nu, dă-mi o hîrtie netedă, curată, să scnu ceva. Aşa, ^me> Şi, luînd pana de pe masă, Mitea scrise la repezeală

^{ua r}'ⁿduri, aşa cum stătea în picioare, pe urmă împături ' ^etul şi-l puse în buzunarul jiletcii. Aşeză la loc pistoalele şi "cuie cutia, păstrînd-o în mînă. Se uită apoi gînditor la Piotr ^1Cl- cu un zîmbet ce-i stăruia îndelung pe buze.

~ Să mergem, rosti el într-un tîrziu.

~ Unde sâ mergem? Stai... Te pomeneşti că vrei să-ţi °^{n crei}erii... se nelinişti Piotr Ilici.
- Mofturi! Fugi încolo! Vreau să trăiesc, iubesc ţine minte! Mi-e drag Febus cu pletele-i de aur, mi-_e lumina lui dogoritoare... Scumpul meu Piotr Ilici, spune-dumneata ai şti să te dai la o parte?

- Cum adică, să mă dau la o parte?

- Să te dai la o parte din calea cuiva. Să laşi drumul I15 celei mai dragi fiinţe de pe lume şi nu numai ei, dar şi omul» pe care-l urăşti din tot sufletul. Să ajungi pînâ la urmă sa-i iubeşti chiar şi pe cel pe care l-ai urît pînâ atunci - iată _Ce înseamnă să te dai la o parte! Să laşi drumul liber! Să le spm „Dumnezeu să vă aibă în pază, calea-i deschisă, puteţi trece fiindcă eu..."

- Fiindcă dumneata...

- Ajunge, să mergem!

Piotr Ilici se uită din nou atent la el.

- Cred c-ar trebui totuşi să anunţ pe cineva. Să nu te lase să pleci. Ce cauţi la Mokroe?

- Femeia este acolo, femeia, mă-nţelegi? Şi cu asta, basta, Piotr Ilici! Ţi-am spus destul.

- Ascultă. Eşti un sălbatic, dar totdeauna am avut o sim­patie pentru dumneata... De-aia sînt îngrijorat.

- îţi mulţumesc, frâţioare. Sînt un sălbatic, zici? Ei. sălbaticii ăştia, sălbaticii! Mereu îmi spun: sînt un sălbatic¹ A, iatâ-l şi pe Misa, uitasem de el.

Misa venise într-un suflet, cu un teanc de bani mărunţi, „la Plotnikov, raportă el, e forfotă mare", toată lumea cară sticle, şi peşte, şi ceai, aşa încît totul are să fie gata la ţan^c Mitea lua o hîrtie de zece ruble şi-şi plaţi datoria fată de Pi^otr Ilici, şi încă una, tot de zece, pe care l-0 arunca lui Misa.

- Nu se poate! protestă Piotr Ilici. Nu permit aşa ceva» mine în casa, prost obicei, zău! Pune-ţi bine banii, uite, aici Ce rost are sa-i risipeşti de pomana? Parca văd că mîine ram lefter şi vii iar să-mi ceri zece ruble... De ce-i îndesi pe ^toîl'' buzunar? O sa-i pierzi!

KARAMAZOV

125

prega

"Ascultă, omule, hai cu mine la Mokroe!

__ Ce să caut acolo? Să destupăm o sticlă şi să închinăm în cinstea vieţii!

noftă să beau, şi mai ales am poftă să beau cu dumneata. M-ain băut niciodată împreună, nu-i aşa?

_ Daca vrei să mergem la restaurant, sînt gata, tot mă

găteam s-o pornesc într-acolo.

- La restaurant? N-am timp de pierdut. Hai mai bine la plotnikov, putem sta în odaia din fund. Vrei să-ţi spun o ghicitoare?

-Zi.

Mitea scoase din jiletcă peticul de hîrtie, îl despături şi i-l arătă. Biletul cuprindea aceste cuvinte, scrise mare şi desluşit:

„Pedepsindu-mă pentru viaţa pe care am trăit-o, singur mi-am rostit osînda."

- Zău, trebuie să anunţ pe cineva, se nelinişti din nou Piotr Ilici, după ce-l citi.

- N-o să ai timp, dragul meu. Mai bine hai să bem... înainte marş!

Prăvălia lui Plotnikov se afla chiar la colţul străzii, la doi paşi de locuinţa lui Piotr Ilici. Era cea mai mare băcănie de la noi din oraş, proprietatea unor negustori bogaţi, şi pot să vă spun că nu era de lepădat. Găseai acolo tot ce vrei, ca în ori­care magazin de felul acesta din capitală, toate articolele de băcănie: vinuri „din podgoriile fraţilor Eliseev", fructe, ţigări ^e 'oi, ceai, zahăr, cafea şi cîte şi mai cîte... Trei vînzători şi ⁰¹ "^ăieţi de prăvălie erau la dispoziţia muşteriilor. Deşi în

ultimii

ani în ţinutul nostru începuse să se simtă sărăcia, iar

Sierii din partea locului se risipiseră şi negoţul în general ^ezea tot mai mult, băcănia era la fel de înfloritoare ca

ⁿⁱoară, ba chiar numărul amatorilor de delicatese părea să nu fj_p . ^r

p ^ic m descreştere. Mitea era aşteptat cu nerăbdare.

^ul ţinea foarte bine minte că abia cu trei sau patru

______________________________________JJUSTOlj

săptamîni în urmă cumpărase marfă şi vinaţuri de cîtev de ruble, bani peşin (fireşte că nici nu i-âr fi trecut prin m să-i dea ceva pe veresie), că şi atunci avusese tot aşa un t_e ' de bani, pe care-i risipise fără nici o chibzuială, fara sa întrebe o singură dată ce rost avea să cumpere atîta marf vinaţuri etc. Făcuse mare vîlvă în tot oraşul faptul că, atun cînd plecase să petreacă la Mokroe cu Gruşenka, „păpase tr mii de ruble, chefuind o noapte întreagă şi ziua următoare că, după chiolhan, se înapoiase acasă scuturat de bani, fără ₀ para chioară în buzunar". îi căşunase atunci să scoale în put_e. rea nopţii o şatră întreagă de ţigani (pripăşiţi de curînd pe j_a noi), care în două zile îi stoarseră şi ultimul gologan, bîndîj neştire fel de fel de vinuri scumpe. Oamenii povesteau rfzînd că se apucase sâ-i îmbete cu şampanie pe bieţii mujici care umblau desculţi şi că îndopase cu pateuri de Strasbourg şi bomboane fetele şi muierile din Mokroe. Rîdea lumea sâ se prăpădească, mai ales la restaurant (fireşte, numai atunci cînd nu era el de faţă, fiindcă altminteri ar fi fost cam riscant), de mărturisirea pe care Mitea o făcuse cu atîta candoare în auzul tuturor că singura favoare pe care o obţinuse cu prilejul acelei „trăsnâi" din partea Gruşenkăi fusese „îngăduinţa de a-i săruta picioruşul, atîta tot i-a îngăduit".

în momentul cînd Mitea şi Piotr Ilici ajunseră în dreptul prăvăliei, văzură aşteptînd la uşă o trăsură trasă de trei cai cu zurgălăi şi acoperită cu o cergă; pe capră şedea Andrei surugiul. înăuntru, în prăvălie, reuşiseră între timp sa ,&&' niseascâ" aproape o ladă întreaga cu marfă; nu mai aştepta" decît sosirea lui Mitea ca să pună capacul, s-o bata în cuie 9 s-o urce în droşcâ. Piotr Ilici făcu ochii mari.

- De unde a răsărit troica? îl întreba el pe Mitea.

- Venind încoace, mi-a ieşit în cale Andrei Si ' poruncit sâ tragă în faţa prăvăliei. Ce sa mai pierd timp degeaba! Data trecuta am plecat cu Timofei, dar

KARAMAZOV

127

-a luat-o înainte; cine ştie pe unde o fi zburînd cu pa' Ce crezi, o să zăbovim mult pe drum, Andrei? fel mult dac-or sosi cu un ceas înaintea noastră, poate nici atîta! se grăbi sâ-l liniştească Andrei. Mai adineauri întîlnit cu Timofei, de l-am ajutat să înhame şi ştiu _mînă el caii. Ce, se potriveşte mersul lor cu al nostru, tri Fiodorovici? Mă prind că nici un ceas n-o s-avem bavâ! spuse cu foc surugiul, un om încă în puterea vîrstei, covan şj uscăţiv, îmbrăcat ţărăneşte şi finind biciul cu mîna stîngâ.

- Cincizeci de ruble bacşiş, dacă sosim doar cu un ceas mai tîrziu!

- Pentru un ceas, îmi pun capul jos, Dmitri Fiodorovici, deşi zic că n-o să apuce înainte nici cu o jumătate de oră, dar-mitecuun ceas!

Mitea n-avea astîmpăr o clipă, dădea porunci în dreapta şi-n stînga şi vorbea alandala, fără şir, într-un chip foarte ciudat. începea o frază, se oprea şi, uitînd ce voise să spună, trecea la altceva. Piotr Ilici găsi de cuviinţă să intervină.

- De patru sute de ruble în căp, nici o copeică mai puţin, exact ca data trecută! comanda Mitea. Patru duzini de sticle de şampanie, să nu vă prind că-mi trageţi chiulul cu vreuna.

- Ce faci cu atîtea sticle? Pentru ce? Stai! tună deodată Piotr Ilici. Ce-i cu lada asta? Ce aţi pus înăuntru? Vrei să spui ^că.aici _e marfă de patru sute de ruble?

Vînzâtorii, la fel de agitaţi şi ei, îi explicară mieroşi că în

^ma l^adâ nu erau decît şase sticle de şampanie şi „diferite

^ez icuri, ^asa> ca pentru început", aperitive, acadele, fon-

^{e etc}- „Grosul" urma să fie împachetat şi trimis separat

^m grabnic, ca şi rîndul trecut, tot cu o telegă specială, ca

J^ungâ la Mokroe curînd după Dmitri Fiodorovici, aşa,

** ^un ceas mai tîrziu.

- Cel mult un ceas, auziţi? Şi sa puneţi cît mai bomboane şi acadele, fetele sînt moarte după zahăr stărui cu însufleţire Mitea. ^e

- Bomboane, hai, fie! Dar ce vrei să faci cu patru du ■

l
de sticle de şampanie? Nu-ţi ajunge o duzină? îl lua l_a Piotr Ilici care nu-şi mai găsea astîmpăr.

încercă să se tocmească, ceru socoteala, şi abia d izbuti să salveze o sută de ruble. în cele din urmă, cazurj i-învoialâ ca mărfurile cumpărate să nu depăşească surna d trei sute de ruble.

- Mai duceţi-vă dracului! strigă Piotr Ilici, ca şi cum s-ar fi dezmeticit deodată. în definitiv, ce-mi pasă mie? Arunca banii pe fereastră, dacă tot ţi-au picat pleaşcă!

Mitea îl sili să meargă cu el în odaia din fund.

- Vino încoace, economule, nu te mai prăpădi cu firea! 0 sâ ne aducă îndată o sticlă s-o destupăm. Zău, Piotr Ilici, de ce nu vrei să vii cu mine, eşti un băiat de ispravă şi mie rm-s dragi oamenii ca dumneata... Mitea se aşeză pe un scaun împletit, la o mescioarâ minusculă, acoperită cu un servei murdar. Piotr Ilici luă loc în faţa lui; o clipă mai apoi şampa­nia se afla pe masă. Totodată fură întrebaţi dacă nu doresc cumva să ia nişte stridii, „proaspete, abia au sosit adineauri. marfă de soi, numai una şi una".

- Duceţi-vă dracului cu stridiile voastre cu tot, să nu le văd în ochi, daţi-mi pace, nu poftesc nimic! se răsti exasperai Piotr Ilici.

- N-avem timp de stridii, de altfel, nici nu mi-e foame Ştii, prietene, rosti tandru Mitea, niciodată nu mi-a pl^âclJl dezordinea.

- Dar cui poate sa-i placa! Trei duzini de sticle, pacatt^£ mele, pentru nişte mîrlani! Oricine ar sări în sus cînd ar au aşa ceva!

- Nu-i vorba de asta. Mă gîndeam la ceea ce se ordinea superioara. E un lucru care mie îmi hpseşt^e

KARAMAZOV

129

^^* sire în sufletul meu nu exista acea ordine supe-^^eS3_ă Dar... acum totul s-a isprăvit, n-are rost să ne mai ⁿ°. ■ m La naiba, e prea tîrziu! Toată viaţa mea a fost o ^V ală' cred c-a sosit timpul să fie mai reală, să fac puţină X e! Observi că vorbesc în calambururi?

Calambururi? Eu aş zice mai curînd ca baţi cîmpii!

- Slavă Celui-de-Sus! Slavă lui!

Că-n suflet, cu cerul, îl port... '

Versurile astea au izvorît cîndva din mine; de fapt, nici nu sînt versuri, ci o lacrimă picurată din inima mea... eu le-am făcut... dar nu atunci cînd l-am tras de ţâcălie pe căpitanul acela...

- Cum de ţi-ai adus aminte de el tocmai acum?

- Ştiu şi eu de ce mi-am adus aminte de el... Mofturi! Totul se sfîrşeşte odată şi odată, totul se încheie, tragi o linie şi faci bilanţul...

-Zău, pistoalele tale mă pun pe gînduri! -Mofturi! Şi pistoalele ca toate celelalte! Bea şi lasă fan­tasmagoriile. Mi-e dragă viaţa, am iubit-o chiar prea mult, atît de mult, încît acum sînt sătul pînâ-n gît. Ajunge! Să-nchi-nâm pentru ea, dragul meu, să bem în cinstea vieţii, pentru ea ridic paharul! De ce oi fi, oare, atît de mulţumit de mine? Ştiu ^ca sînt un ticălos şi totuşi asta nu mă împiedică să fiu mulţumit de mine. Dar gîndul că, aşa ticălos cum sînt, mai Pot fi mulţumit de mine mă chinuieşte. Binecuvîntez lumea ^a§a cum a fost făcută, sînt gata să-l binecuvîntez pe Ziditor şi lucrarea mîimlor sale, dar... trebuie totuşi să nimicesc o 8 ioana scîrboasă, ca să nu mai spurce pămîntul stricînd ^a«ora... Sa bem în cinstea vieţii, frâţioare! Ce poate fi

^{SCUmP deCÎt Viata? Nimic> într}-^adevâr> nimic! Să

pentru viaţă şi pentru regina reginelor! Pentru viaţa şi, dacă vrei, şi pentru regina ta.

Goliră amîndoi paharul. Cu toată exaltarea şi fără şir, Mitea părea trist, ca şi cînd o povară nemăsurat grea i-ar fi apăsat umerii.

- Misa... Misa e, nu-i aşa? Misa, dragul meu încoace, băieţaş, şi bea şi tu un pahar pentru Febus cel plete de aur, pentru Febus cel de mîine...

- De ce-i dai vin? interveni Piotr Ilici nemulţumit.

- Lasă-l, vreau eu să bea. -Eeh!

Misa deşertă paharul, făcu o plecăciune şi o şterse numaidecît.

- Aşa o să mă tină minte mai bine, argumentă Mitea Iubesc o femeie, da, o iubesc! Ce este femeia? Regina lumii¹ Sînt trist, Piotr Ilici, de-ai şti cît sînt de trist. Cum zice Hamlet: „Mă simt atît de trist, Horatio, sînt copleşit de tristeţe... Vai, bietul Yorik!" Poate că Yorik sînt eu. Da, sînt Yorik deocamdată, hîrcă am să fiu ceva mai încolo...

Piotr Ilici îl asculta fără să spună nimic. Tăcu şi Mitea pînă la urmă.

- Ce-i cu căţelul cel de colo? îl întrebă el la un moment dat, într-o doară, pe un băiat de prăvălie, văzînd înfr-un colt» căţeluşă nostimă cu ochişori negri.

- E căţeluşa Varvarei Alekseevna, stăpîna noastră, răs­punse băiatul. A venit adineauri cu ea şi a uitat-o în prăvălie Trebuie s-o ducem acasă.

- Am mai văzut una tot aşa... la regiment... zise Mi'^ea visător. Numai că aceea avea un picioruş de dinapoi rup' Ascultă, Piotr Ilici, aş vrea să te întreb ceva: ai furat

în viaţa dumitale?

- Ce întrebare-i asta?!

- Numai aşa, din simplă curiozitate. Bunăoară, un

luci"

KARAMAZOV

131

care nu-ţi aparţine, pe care-l vezi spînzurînd în buzun²

7 M_U vorbesc de banii statului, fiindcă toată lumea îşi îinile-n ei şi bineînţeles ca şi dumneata... _ Du-te dracului!

_ Mă gîndeam la bunul altuia; ai băgat vreodată mîna în buzunarul sau în punga cuiva? Spune drept!

I-am furat odată mamei o monedă de douăzeci de copeici, _m „_e atunci nouă ani. Am luat-o pe furiş de pe masă şi am ţinut-o strîns în pumn.

-Şi?

- Asta-i tot. Am păstrat-o trei zile, pe urmă mi-a fost ruşine, am mărturisit isprava şi i-am dat-o înapoi.

_ Şi pe urmă?

-Pe urmă? Am mîncat, se înţelege, o chelfăneală zdravănă. Dar dumneata ai furat vreodată? Mitea clipi şiret.

- Am furat.

- Ce anume? se interesă Piotr Ilici.

- O monedă de douăzeci de copeici de la mama, aveam nouă ani şi am dat-o înapoi după trei zile. Mitea se sculă de la masă.

- Dmitri Fiodorovici, nu plecăm? strigă din prag Andrei. Mitea tresări.

- Sînteţi gata? Să mergem! încă o poveste şi... daţi-i un pahar de vodcă lui Andrei, fiindcă pleacă la drum! Başca ^unul mai mic, de coniac! Cutia asta (sînt nişte pistoale înăuntru) puneţi-mi-o sub pernă. Rămîi cu bine, Piotr Ilici,

^ac"° fi să-ţi aminteşti vreodată de mine, n-aş vrea să-mi porţi cumva pică.

~ Nu te mai întorci mîine? -Ba da.

~ ^uacâ nu va suparăţi, socoteala! îi sari înainte băiatul de Prăvălie.

da, socoteala! Fireşte!

132

Scoţînd iarăşi din buzunar teancul de bancnote, trei hîrtii multicolore, pe care le aruncă pe tejghea, şi ₀ grăbit spre uşă. Toată lumea se ţinu după el, petrecîndu l temenele şi urîndu-i cale bună. Andrei gemu satisfăcut d ce dădu coniacul peste cap şi sări pe capră. Dar tocmai c" Mitea se pregătea să urce în trăsură, răsări ca din nw Fenia, care venise într-o fugă pînâ acolo, încît abia mai p_Ut_e să sufle; împreunîndu-şi mîinile a rugă, slujnica se arunca 1 picioarele lui.

- Conaşule, strigă ea, Dmitri Fiodorovici, suflete, să nu-h faci păcatul cu coniţa! Şi eu care mi-am dat drumul la gura!. Şi nici cu el să nu-ţi faci vreun păcat, că-i ibovnicul dum­neaei, ăla dinainte! Vrea să se însoare cu Agrafena Aleksan-drovna, de-aia a venit din Siberia... Dmitri Fiodorovici. tăicuţule, zău să nu-i nenoroceşti!

- Ie-te-te! Vasăzică, asta era! Ehei, te duci acolo ca sa faci tămbălău! murmură Piotr Ilici. Acum pricep totul. Ba bine că nu. Dmitri Fiodorovici, dâ-mi pistoalele, dacă vrei sa fii om întreg! îi porunci lui Mitea. Auzi, Dmitri?

- Pistoalele? Lasă, dragul meu, c-o să le arunc pe drum într-o băltoacă, îl asigură Mitea. Fenia, scoal' de acolo, nu te mai tăvăli pe jos! De azi înainte Mitea n-o să mai nenoro­cească pe nimeni, n-o să mai fie o pacoste pentru nimeni. dobitocul! Ascultă, Fenia, strigă mai apoi, după ce se urca in droşcâ, te rog să mă ierţi dacă te-am jignit adineauri, îndura-K de mine, ticălosul... Şi chiar daca n-o să mă ierţi, P^entIU mine-i totuna! Mi-e totuna, orice s-ar mai întîmpla de ai° înainte! Mînă, Andrei, dă-i bătaie!

Andrei urni troica din loc, facînd să sune zurgălăii.

- Rămîi sănătos, Piotr Ilici! Ultima lacrima-i pentru du"¹ neata...

„Nu-i beat şi totuşi ce bazaconii e-n stare să spună-gîndi Piotr Ilici, uitîndu-se după el. Avusese intenţia sa #

KARAMAZOV

133

— - • ouţin ca să supravegheze încărcatul produselor - deli-^f «i băuturi fine - (tot într-o troică), bănuind că negus-

torii"¹¹

erau de bunâ-credinţă şi voiau probabil să-l înşele pe

dar, pierzîndu-şi răbdarea, furios pe sine, scuipă cu oon $i plecă la cîrciumâ să joace biliard. _ Nu e băiat râu, numai ca-i dobitoc... murmură el pe jn Parc-am auzit ceva despre ofiţerul acela „de dinainte" lGruşenkăi. Ehe, dacă-i adevărat c-a venit, atunci... Oh, pis­toalele astea! Naiba să-l ia, ce sînt eu, dădaca lui? Treaba lor! De altfel, nici nu cred c-o să se întîmple ceva. Numai gura-i de ei. Au să se îmbete ca porcii şi au să se ia de piept, şi, după ce au să-şi moaie bine oasele, au să se pupe-n bot. Ce, ăştia sînt oameni în stare să facă vreo ispravă? „Am să mă dau la o parte, vreau să mă pedepsesc", vorbe de clacă, n-o să se întîmple nimic! De cîte ori n-a urlat aşa cînd se îmbăta la cîrciumâ! Numai că, de astă dată, nu mai e beat. „Sufletul mi-e beat", altminteri nu pot să trăiască fără poezii, păcătoşii! Da' ce sînt eu, dădaca lui? Cine l-a pus să se încaiere, toată mutra îi era plină de sînge. Oare cu cine s-o fi bătut? Lasă, că aflu eu acum la circiumă. Şi batista îi era murdară de sînge... Ptiu, a rămas în odaie la mine pe podea...

Era în cea mai proastă dispoziţie cînd ajunse la local şi, fârâ nici un chef, începu o partidă de biliard care îl mai învioră puţin. Mai juca după aceea încă una şi la un moment ^t se apucă sâ-i povestească partenerului sau că Dmitri pusese iarăşi mîna pe nişte bani, o sumă mai ^ancică, aşa, ca la vreo trei mii de ruble - îl văzuse chiar el ¹¹ 'ui - şi că plecase iar sa tragă un chiolhan la Mokroe ^u§^enka. Ştirea avu darul să stîrneasca un interes 5 ^ePtat printre cei de faţă. Şi, ceea ce era şi mai curios, o ara cu toată seriozitatea, fara să ia nici o clipa lucrurile ^glui«â; se întrerupse pînâ şi jocul.