Universitatea spiru haret
Sfera de aplicare a contabilit
Yüklə 2,67 Mb.
|
Sfera de aplicare a contabilităţii financiare Aria sau sfera de aplicare ori de cuprindere a contabilităţii în general şi în mod special a celei financiare este cuprinzătoare, fiind precizată chiar în partea de început a Legii contabilităţii, unde sunt nominalizate următoarele categorii de entităţi economice:
A. Societăţi comerciale: societăţile în nume colectiv, societăţile în comandită simplă, societăţile pe acţiuni, societăţile în comandită pe acţiuni si societăţilecu răspundere limitată; B. Societăţi/companii naţionale; C. Regii autonome; D. Institute naţionale de cercetare-dezvoltare; E. Societăţi cooperatiste şi alte persoane juridice care, în baza legilor speciale de organizare, funcţionează pe principiile societăţilor comerciale; F. Subunităţifără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor juridice de mai sus şi care au sediul în România, precum şi sediile permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate, în condiţiile stabilite prin reglementările analizate.
-Principiul continuităţii activităţii constă în aceea că “se presupune că entitatea îşi continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii”. Dacă se cunoaşte existenţa unor elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente ce conduc la incapacitatea entităţii de a-si continua activitatea, administratorii au obligaţia de a prezenta aceste elemente în notele explicative. În caz de continuitate a societăţii sunt respectate regulile de evaluare a elementelor patrimoniale, în funcţie de valoarea de utilitate, iar în caz de noncontinuitate, evaluarea elementelor patrimoniale se realizează în valori lichidative, care sunt mai mici decât valorile contabile de intrare ale acestora. De asemenea, se impun explicaţii în cazul în care situaţiile financiare nu sunt întocmite pe baza principiului analizat, prezentându-se şi motivele care au determinat adoptarea deciziei că entitatea nusi mai poate continua activitatea. -Principiul permanenţei metodelor presupune menţinerea în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul a metodelor de evaluare, înregistrare şi prezentare a elementelor patrimoniale şi a rezultatelor financiare, în scopul creării premiselor pentru compararea în timp a informaţiilor contabile. Metodele care se folosesc trebuie să aibă caracter de permanenţă, în sensul utilizării lor în cadrul mai multor exerciţii financiare consecutive, ceea ce permite compararea situaţiilor financiare, iar analiza indicatorilor economico-financiari conduce la obţinerea unor informaţii utile pentru utilizatori. Metode şi evaluări diferite conduc la rezultate diferite. -Principiul prudenţei se referă la determinarea valorii oricărui element patrimonial, printr-o evaluare prudentă, adică reducând sistematic suma înscrisă în bilanţ, dacă ne gandim că ele au o valoare mai mică. Acest principiu presupune: -includerea în situaţiile financiare numai a profitului realizat la data bilanţului; -evidenţierea tuturor obligaţiilor previzibile şi pierderilor potenţiale care au luat naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă ele apar între data încheierii exerciţiului şi data întocmirii situaţiilor financiare, precum şi -înregistrarea ajustării valorilor corespunzătoare deprecierilor constatate, indiferent că rezultatul exerciţiului este profit sau pierdere.
Acest principiu conduce la contabilizarea pierderilor latente (previzibile) şi nu a profiturilor latente De reţinut că, prin aplicarea în mod voit, incorect, a acestui principiu se poate ascunde sau denatura realitatea, creându-se rezerve nejustificate prin exagerarea riscurilor viitoare. -Principiul independenţei exerciţiului presupune delimitarea riguroasă în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, indiferent de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor, cerinţă de bază a contabilităţii de angajament. Acest lucru impune utilizarea unor conturi de regularizare, atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor. Exemplu, în exerciţiul N s-au plătit chirii în sumă de 100.000 lei din care 60.000 lei în mod anticipat pentru exerciţiul N+1. În exerciţiul N va fireţinută la poziţia de cheltuieli (din chirii) suma de 40.000 lei, diferenta va fi reţinută la poziţia de cheltuieli în avans. Dacă în exerciţiul N s-au vândut produse finite în valoare de 100.000 lei care vor fi încasate în anul N+1, venitul din vânzarea produselor va fi reţinut pentru exerciţiul N care l-a generat şi nu exerciţiul N+1 cand a fost încasat. -Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. În baza acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat. -Principiul intangibilităţii presupune existenţa unei concordanţe depline între bilanţul de deschidere al unui exerciţiu şi cel de închidere al exerciţiului precedent.
Este interzis, de exemplu de a compensa un sold bancar pozitiv cu un sold negativ dintr-un cont bancar deschis la o altă bancă. -Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului se referă la faptul că, prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţşi contul de profit şi pierdere se face având în vedere fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate şi nu numai de forma juridică a acestora. Principiul se aplică atât entităţilor care îndeplinesc criteriul de mărime, pentru situaţiile financiare individuale şi consolidate, cât şi pentru entităţile care nu îndeplinesc criteriile de mărime, dar întocmesc situaţii financiare consolidate, cu respectarea prevederilor din “Reguli de evaluare alternative”. -Principiul pragului de semnificaţie are influenţă asupra relevanţei informaţiei, motiv pentru care situaţiile financiare trebuie să conţină, în mod distinct numai acele elemente ce au o valoare semnificativă. Restul elementelor, în măsura în care au aceeaşi natură, precum şi funcţii similare se reflectă în sume cumulate. Pragul de semnificaţie depinde în mod direct de mărimea şi natura elementului analizat în circumstanţele particulare ale omisiunii sale. La aprecierea unui element sau cumul de elemente, dacă este semnificativ, se ţine seama de evaluarea împreună a naturii şimărimii elementului respectiv. În anumite cazuri, ar putea fi determinantă fie natura, fie mărimea elementului. Acest principiu poate fi aplicat numai de entităţile care îndeplinesc criteriile de mărime menţionate. Abaterile de la principiile contabile generale prezentate pot fi efectuate numai în cazuri excepţionale, cu condiţia de a se prezenta în notele explicative împreună cu motivele care au determinat acest lucru, precum şi evaluarea efectului produs de aceste abateri asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii Organizarea şi conducerea contabilităţii unităţilor patrimoniale Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării unităţii respective. Contabilitatea se organizeazăşi se conduce:
Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membru ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale. Persoanele care răspund de organizarea şi conducerea contabilităţii trebuie să asigure condiţii necesare pentru: -întocmirea documentelor justificative privind operaţiunile economice; -organizarea şi conducerea corectăşi la zi a contabilităţii; -organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi pasiv; -respectarea regulilor de întocmire a situaţiei financiare anuale şi depunerea la termen a acestora la organele în drept; -păstrarea documentelor justificative, a registrelor şi situaţiei financiare anuale; -organizarea contabilităţii de gestiune adaptate la specificul activităţii persoanelor juridice. Modul de organizare a contabilităţii presupune stabilirea şi utilizarea anumitor mijloace ca: documentele justificative, planul de conturi, registrele contabile, forma de contabilitate.
Potrivit prevederilor legale privind întocmirea şi utilizarea formularelor comune sau cu regim special utilizate în activitatea financiar-contabilă, orice acţiune economică efectuată se consemnează într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind calitatea de document justificativ. În acest sens, este necesar ca fiecare document folosit ca act justificativ de către contabilitate să conţină unele elemente obligatorii, şi anume:
– menţionarea părţilor care participă la efectuarea operaţiunii economice şi financiare (când este cazul); – conţinutul operaţiei economice şi financiare, iar atunci când este necesar şi temeiul legal al efectuării ei;
Termene de păstrare pentru documentele justificative: 50 de ani state de salarii; 10 ani register contabile;
Registrele de contabilitate şi documentele justificative se păstrează în arhivă în forma lor originală, grupate în funcţie de natura operaţiunilor şi în ordine cronologică în cadrul exerciţiului financiar la care acestea se referă. Arhivarea documentelor contabile trebuie să asigure păstrarea şi consultarea documentelor în termenele prevăzute de lege. În caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a lor în termen de maxim 30 de zile de la constatare, ele purtând menţiunea „Reconstituit”. B) Planul de conturi general este conceput pe sistemul zecimal şi pentru organizarea contabilităţii în dublu circuit astfel: -pentru circuitul contabilităţii financiare se utilizează clasele de conturi de la 1 la 7 numite „Conturi de bilanţ”, prin care se înregistrează existenţa şi mişcarea elementelor patrimoniale şi se realizează întocmirea situaţiei financiare de sinteză; şi clasa 8 – „Conturi specifice”, prin care se înregistrează operaţiuni extrapatrimoniale; -pentru circuitul contabilităţii de gestiune se utilizează conturile din clasa 9 – „Conturi interne de gestiune”, cu ajutorul cărora se înregistrează decontările interne privind cheltuielile, producţia, etc.
-registrul jurnal -registrul inventar -Cartea mare Registrul jurnal reprezintă documentul obligatoriu de înregistrare cronologică a documentelor justificative servind ca probă în litigii şi organelor fiscale. Este supus şnuruirii, parafării şi înregistrării în evidenţa entităţii. Persoanele fizice autorizate şi asociaţiile familiale, în locul registrului jurnal, folosesc registrul jurnal de încasări şi plăţi. Registrul inventar este documentul contabil obligatoriu de înregistrare anuală grupată a rezultatelor inventarierii patrimoniului, precum si a conţinutului fiecărui post de bilanţ pe baza datelor cuprinse în procesele verbale de inventariere si în bilanţul anual. Cartea mare este registrul pentru evidenţa sistematică a operaţiunilor economico-financiare si serveste la stabilirea rulajelor lunare şi a soldurilor pe fiecare cont sintetic şi analitic. D) Forma de contabilitate reprezintă modul de organizare a ciclului contabil de înregistrare şi prelucrare a datelor. În România se utilizează următoarele forme de contabilitate. 1. Forma maestru-şah utilizează ca instrumente: documentele justificative, Registrul jurnal, fisele de conturi, balanţele de verificare, Registrul inventar şi bilanţul. Această formă presupune dezvoltarea pe conturi corespondente atât a rulajului debitor, cât si celui creditor a conturilor sintetice Circuitul este următorul: Datele din documentele justificative sunt preluate în Registrul Jurnal, din care sunt înscrise în fişele de cont, cu ajutorul cărora se întocmesc balanţele de verificare analitice, apoi balanţa sintetică, iar în baza acesteia şi cu ajutorul Registrului Inventar, se obţine bilanţul contabil. 2. Forma pe jurnale utilizează ca instrumente: documentele justificative, Registrul Cartea Mare, balanţa de verificare, Registrul inventar şi bilanţul. Circuitul este următorul: Datele din documentele justificative sunt preluate în jurnale deschise pentru fiecare cont, din jurnale se preiau sumele în Registrul Cartea Mare, pe baza căruia se întocmeste balanţa de verificare sintetică, iar cu ajutorul acesteia si a Registrului Inventar, se obţine bilanţul contabil. 3. Forma informatică utilizează documentele justificative care se prelucrează automat rezultând jurnalele, Registrul Cartea Mare şi balanţa de verificare. Registrul inventar se întocmeşte manual, iar pe baza acestuia şi a balanţei, se întocmeşte bilanţul contabil. În acest caz, din ce în ce mai utilizat, documentele contabile justificative necesită o codificare prealabilă, în vederea preluării informatice. Capitolul II. CONTABILITATEA CAPITALURILOR Delimitări şi structuri privind capitalurile A. Capitalurile proprii reprezintă dreptul titularilor de patrimoniu (acţionari şi asociaţi) asupra activelor unei entităţi, după deducerea tuturor datoriilor. Se constituie prin aportul proprietarilor, prin autofinanţare si din alte surse financiare nerambursabile. În structura capitalurilor proprii se includ: A. Capitalul social, reprezintă aportul în numerar sau atât în numerar, cât şi în natură subscris de către acţionari sau asociaţi la constituirea firmei. B. Primele de capital de emisiune, de fuziune, de aport, de conversie se referă la excedentul dintre valoarea de emisiune şi valoarea nominală a acţiunilor sau părţilor sociale. C. Rezervele din reevaluare, sunt reprezentate de sumele care se stabilesc ca diferenţă în plus sau în minus între valoarea justă la data bilanţului şi valoarea înregistrată în contabilitate pentru imobilizările corporale supuse reevaluării, potrivit reglementărilor aplicabile. D. Rezervele, se constituie din profitul brut sau net, după caz, şi din alte surse prevăzute expres prin acte normative în domeniu. Elementele de capital de mai sus se corectează în cadrul bilanţului cu valoarea acţiunilor proprii (contul 109), stabilită ca sold debitor la contul cu aceeasi denumire. Aceste acţiuni au fost deţinute anterior pe termen scurt sau pe termen lung şi sunt răscumpărate în vederea anulării sau vânzării. E. Câştigurile/ Pierderile legate de instrumentele de capitaluri proprii Câştigurile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferenţă între preţul de vânzare al instrumentelor de capitaluri proprii şi valoarea lor de răscumpărare, respectiv între valoarea nominală a instrumentelor anulate şi valoarea lor de răscumpărare. Pierderile legate de instrumentele de capitaluri proprii se determină ca diferenţă între valoarea de răscumpărare a instrumentelor de capitaluri proprii şi preţul lor de vânzare, respectiv între valoarea de răscumpărare a instrumentelor anulate şi valoarea lor nominal. F. Rezultatul reportat se referă la profitul sau pierderea din exerciţiile anterioare a cărui repartizare sau acoperire, pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, a fost amânată. Profitul reportat majorează capitalurile proprii, iar pierderea reportată le diminuează. G. Rezultatul exerciţiului sau al anului financiar curent este reprezentat de profitul realizat sau pierderea înregistrată, care permit majorarea şi, respectiv, diminuarea capitalurilor proprii. Conform OMFP 3055/2009 structura capitalurilor proprii este următoarea:
B. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă datorii cu exigibilitate sau valoare incertă, constituindu-se la încheierea exerciţiului prin majorarea cheltuielilor de exploatare sau a cheltuielilor financiare, după caz, privind amortizările şi provizioanele. Ele sunt destinate finanţării pierderilor şi cheltuielilor care devin exigibile în exerciţiul următor şi care se referă la litigii, garanţii acordate clienţilor, cheltuieli relativ mari ce se repartizează pe mai multe exerciţii s.a. C. Datoriile pe termen lung reprezintă resurse financiare străine, furnizate pe termen mediu sau lung, de terţe persoane în raport cu întreprinderea. Sunt considerate pe termen mediu dacă durata de finanţare este până la cinci ani şi pe termen lung dacă durata de finanţare este de peste cinci ani. În mod concret, datoriile pe termen lung se identifică cu împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, creditelor bancare pe termen mediu şi lung, datoriile legate de participarea în cadrul întreprinderilor în participaţie sau asociative, datorii privind concesiunile şi locaţiile de gestiune, alte împrumuturi şi datorii asimilate (credite de la alte întreprinderi sau instituţii financiare etc.), precum şi dobânzile aferente datoriilor pe termen lung si mijlociu. Capitalul propriu împreună cu capitalul străin pe termen lung formează capitalul permanent al întreprinderii. Capitalurile se evaluează, în principiu, la valoarea nominală pe care acestea o au. Astfel, capitalul propriu se evaluează la valoarea aferentă părţilor sociale şi acţiunilor în care este concretizat. La rândul său, această valoare este cea înscrisă pe titlurile de valoare corespunzătoare părţilor sociale sau acţiunilor emise în favoarea asociaţilor sau acţionarilor. În ceea ce priveşte datoriile pe termen lung, valoarea nominală este egală cu lichidităţile sau echivalenţa de lichidităţi ce trebuie plătite. Evaluarea capitalurilor la valoarea nominală impune evidenţierea distinctă a primelor de capital, a împrumuturilor, a primelor de rambursare şi a dobânzilor. Această valoare prezintă, în mod firesc, diferenţe semnificative comparativ cu valorile de piaţă şi contabilă. Pentru evaluarea curentă apărţilor sociale şia acţiunilor se au în vedere mai multe elemente, din care se amintesc: piaţa capitalurilor; rezultatele obţinute de unitatea patrimonială, ca indicator al acumulărilor potenţiale ale unităţii în cauză; creşterea economică; calitatea personalului; imaginea societăţiiîn faţa terţilor, previziunile investitorilor s.a. Yüklə 2,67 Mb. Dostları ilə paylaş:
|