Єi atunci ei au юinut sfat

ŞUSTRIC

Când ne întorceam de la lucru, în poarta mare eram întâmpinaţi de şeful lagărului, care era însoţot de un cânişor mic. Pe cânişor îl chema Şustric, probabil de aceea că în permanenţă nu avea astâmpăr. Şustric alegea din mulţime un deţinut, se apropia de el şi îl pişa. Mare era supărarea şefului dacă deţinutul nu stătea liniştit ca potaia să-şi facă ritualul până la capăt. Odată un tânăr a lovit cu piciorul javra ca să nu-l spurce şi a primit pe loc trei zile de carceră pentru “comportare agresivă faţă de animale”. Mai târziu am avut să aflu că în zona femeilor Şustric avea un comportament şi mai ciudat. De obicei el alegea femeile mai tinerele. După ce le pişa, imita coitusul câinesc. Femeia pătimită se simţea nespus de ofensată, dar era nevoită să rabde ca să nu atragă supărarea stăpânului.

Numele de familie al şefului nu-l mai ţin minte, dar toţi în ambele zone îi spuneau Stucaciov. Probabil era vreo poreclă, căci el era ocrotitorul turnătorilor. Deţinutul care era chemat în cabinetul lui, la aşa zisa “prelucrare”, era întâmpinat de Şustric, care dădea binevoitor din coadă, se gudura. Stucaciov încerca toate procedeele sale de convertire a deţinutului şi când vedea că nu nu reuşeşte îi zicea deţinutului că-i liber să plece şi cum acela se ridica de pe scaun el striga “fas!” şi javra se năpustea cu furie asupra deţinutului, muşcând-ul de unde nimerea. Pătimitul ieşea din cabinet încolţit din toate părţile şi fără drept de apărare, iar Stucaciov râdea în hohote. După lichidările mai multor turnători, dar mai ales după răzmeriţa din lagăr, de la Stucaciov din cabinet ieşeau tot mai mulţi deţinuţi încolţiţi de Şustric.

Tensiunea în zonă creştea pe zi ce trece. Şi în rândul şefilor şi a gardienilor se simţea o încordare. Unii turnători, de o categorie mai înaltă erau folosiţi la urmărirea relaţiilor dintre deţinuţi şi gardieni. Cei care erau depistaţi că au careva compasiune faţă de deţinuţi erau eliberaţi din funcţie, iar cei care manifestau o cruzime deosebită şi se purtau cu dispreţ faţă de deţinuţi– erau decoraţi şi ridicaţi în grad. Îi irita până şi liniştea care cuprinsese lagărul.

După plecare în etapă a hoţilor şi a acelor de drept comun, între deţinuţi începeau să se înfiripe relaţii de prietenie. În timpul liber se duceau unii la alţii în barăci, aveau loc diferite discuţii, se cunoşteau mai îndeaproape. În locul celor trimişi în etapă au început să sosească loturi noi, dar numai pe articolul 58. Locurile de muncă trebuiau să fie ocupate de alţi deţinuţi. Ţara cerea cărbuni.

De la răzmeriţă trecuse mai bine de o lună de zile. Părea că totula intrat în parametrii regimului. Zekii se străduiau din răsputeri să îndeplinească normele, ca să obţină bucăţica de pâine neagră şi cleioasă, şefii aveau grijă ca să nu se încalce regimul, iar ziarele din când în când publicau articole despre cât de bine şi frumos muncea pe şantier eroicul comsomol.

Această monotonie a vieţii a fost întreruptă de un caz ieşit din comun. Într-o dimineaţă, nu departe de baraca KVC zekii au găsit capul şi pielea lui Şustric, pe care se găsea un necrolog scris pe o bucată de placaj: ”Hoziain tvoi bol’şoi podleţ, vsemu na svete est’ nacialo i koneţ” (Stăpânul tău e un mare ticălos, dar toate în viaţa asta au un început şi un sfârşit).

Vestea s-a răspândit iute în ambele zone. Unii îl jeleau pe bietul animal, şi socoteau fapta dată necuviincioasă. Alţi comentau zâmbind ironic, că de, trebuie să fi fost grăsuţă potaia, căci la bucătărie i se făcea mâncare la comandă. În zona femeilor s-au auzit chiote de bucurie. Domnul Leandru când a auzit vestea a zis:Totul ce este rău şi urât nu are dreptul la viaţă nici în natură, nici în societatea omenească. . “ Apoi domnul Leandr a scuturat binişor pipa, a pus-o în buzunar şi a mai zis: “Oamenii înfometaţi îndelungat pot să se mănânce chiar şi unii pe alţii, dar mite un câine grăsuţ. “

Stucaciov s-a învineţit de tot când a auzit vestea şi pentru câteva clipe a pierdut darul vorbirii. Apoi şi-a revenit şi a ordonat percheziţie generală î tot lagărul. Însă percheziţaia generală n-a avut rezultatul scontat. Această întâmplare a dovedit încă odată că spiritul rebel este prezent în lagăr, oricâte de grea n-ar fi asuprirea regimului.

BAIA

Ne-au încolonat în mare grabă şi am pornit la muncă. Tot drumul gardienii ţineau arma cu degetul pe trăgaci şi ne hăituiau ca pe nişte animale. Noi ca nici odată mergeam tăcuţi şi ascultători.

În lagăr era o plită mare comună în care ardea focul toată ziua. Acolo deţinuţii puteau să-şi pregătească ceva de mâncare din puţinele produse primite din colete. Această încăpere şi bucatele care se pregăteau aici au fost controlate de trei ori pe zi timp de două săptămâni. De asemeni a fost ţinută sub supraveghere şi camera de păstrare.

Ambele zone, atât cea bărbătească cât şi cea femeiască erau deservite de o echipă formată din două zeci de zeki, care umblau fără convoi. de obicei ei erau selectaţi dintre acei care erau judecaţi pe articole de drept comun şi nu mai aveau mult de ispăşit. Cei mai mulţi dintre ei erau turnători în care administraţia avea mare încredere. Ei cărau morţii la groapa comună, duceau pâinea coaptă de la brutăria din zona bărbaţilor, aduceau produsele alimentare de la depozit şi efectuau multe alte lucrări care necesitau contactul cu zona din afara lagărului. Cei mai naivi zeki încercau să transmită prin aceşti deţinuţi scrisori la libertate ocolind cenzura. Uneori scrisorile lor nimereau în mâna administraţiei. În aşa fel se deconspira turnătorul, care mai apoi era cărat şi el la groapa comună.

Între zona bărbaţilor şi cea a femeilor duceau multe fire nevăzute. Se ştia şi se urmărea după fiece mişcare din zonă. Bărbaţii visau femei, iar ele la rândul lor– bărbaţi. Sporadic se înfiripau nişte corespondenţe, schimb de fotografii şi mici suvenire. Porţile prin care ne scoteau la muncă erau aproape şi de multe ori riscau şi unii şi alţii şi se făcea schimb de replici. De cele mai multe ori era folosit alfabetul surdo-muţilor şi perechile de îndrăgostiţi îşi transmiteau cele mai diverse informaţii. În acestea două săptămâni schimbul de replici se rotea doar în jurul cazului cu Şustric. Intriga era mare. I-au prins sau nu pe cei cărora le-a crăpat răbdarea şi l-au trimis pe câine pe ceia lume. Într-o bună zi s-a răspândit vestea în ambele zone că oasele bietului animal au fost găsite la uşa cabinetului lui Stucaciov învelite într-o pereche de chiloţi femeieşti…

Apoi timp de o săptămână a durat o perioadă de linişte apăsătoare. Se făceau diverse pronosticuri, care mai decare mai sinistre. Într-o bună zi s-a auzit un zvon, că cică pe Stucaciov l-au transferat la Eckibastuz şi în locul lui l-au adus pe un oarecare Beliaev. S-a zvonit că el este un cekist despot. Odată cu sosire lui în lagăr, chiar a doua zi au schimbat toată echipa celor douăzeci fără convoi. Au adus în locul lor aţi deţinuţi din alt lagăr. Regimul a devenit şi mai strict. A dat ordin ca bucătăria particulară să fie închisă şi să funcţioneze doar în zilele de odihnă. Iar zilele de odihnă să nu mai fie duminică. Deosebit de brutal era cu banderoviştii şi cu cei din Pribaltica. Era interzisă mişcarea prin lagăr în grupe mai mulţi de trei. La ospătărie se pleca doar în coloană şi sub supravegherea gardianului.

Secţia de fierărie, turnătorie şi cea de strunguri erau şi mau aspru păzite, ca nu cumva să se producă arme reci. Dar cu toată atenţia şi stricteţea care ne înconjura, cu tot cu percheziţiile interminabile de zi cu zi, nu ştiu cum se făcea că în lagăr apăreau ca prin minune noi arme, care erau ascunse în cele mai sofisticate ascunzători. Rar deţinut care nu visează să evadeze şi care nu doreşte să aibă o armă cât de mică la îndemână, ca să se poată apăra în caz de nevoie.

De cele mai multe ori zonele de bărbaţi şi femei erau construite alături. Şi asta era o formă de tortură. Era o singură baie în zona bărbaţilor, unde eram aduşi câte 20. Acolo ne aştepta câte un lighean şi o căldare de apă de fiecare, iar alături era o bucată de săpun de marca “K”. Aveam la dispoziţie doar 30 de min. Beleaev a hotărât să împartă baia în două părţi, iar camera unde ne dezbrăcam era practic comună cu cea a femeilor. Odaia era separată doar prin bare de metal aşa că ne vedeam bine unii pe alţii. Sectanţii şi oamenii în vârstă au refuzat categoric să vină la o astfel de baie, dar bărbaţii tineri aşeptau cu nerăbdare ziua, când măcar printre gratii să poată vedea o femeie. Tortura sexuală ajunsese la apogeu. Uneori venea şi Beleaev sa asiste la dezbrăcatul robilor. Experimentul ăsta a durat cam vreo jumătate de an, până s-a descoperit că în zona femeilor au apărut un număr impunător de femei gravide. Tocmai atunci s-a descoperit că în peretele de mijloc care despărţea secţia masculină de ce femenină era o gaură bine camuflată. Ambele zone au tras aer adânc în piept şi aşteptau cu răsuflarea tăiată cum se vor încheia toate. Cred că în rezultatul acestui”experiment sexual” femeile au rămas doar în câştig de cauză. Multe din ele şi-au realizat visul nesperat de a deveni mame. O comisie impunătoare de la centrul Karlag-ului a poposit în zonă, toate femeile gravide au fost duse într-o noapte în etapă. N-am mai auzit apoi nimic despre ele, parcă dispăruseră fără urmă. De rând cu femeile gravide au fost descoperite şi câteva femei care aveau sifilis, iar altele gonoree, aşa că comisia medicală a făcut controlul şi în zona bărbaţilor. Bărbaţii găsiţi bolnavi au fost expediaţi la tratament în lagărul-spital Spasc. Experimentul lui Beleaev s-a încheiat. Clădirea băii a fost transformată, s-a desfiinţat secţia pentru femei. Pe el l-au transferat, după cum am avut să aflăm mai târziu la cel mai rebel lagăr – Kenghir. Acei care rămăseseră cu buza umflată că n-au reuşit, s-au n-au îndrăznit să treacă prin gaura experimentului acum erau cei mai fericiţi.