Єi atunci ei au юinut sfat

DE LA MAMA

Într-o zi de odihnă Leandr Al. m-a întâlnit lângă ospătărie şi m-a invitat la să vin la el, după ce voi înfuleca tainul. Invitaţiile lui mă bucurau enorm. Pe lângă faptul că mă servea întotdeauna cu ceva gustos, convorbirile cu el îmi dădeau o încărcătură pozitivă pentru multă vreme.

De cum am intrat, am dat bineţe iar el şi-a frecat mâinile bucuros şi mi-a oferit loc.

– Vaniuşa, cât a ţinut epopeea cu femeile şi baia eu te-am ocolit şi ţi-am dat voie să procedezi cum vei găsi de cuviinţă. Toată prostia lui Beleaev a rămas în urmă. Unii acum au mari mustrări de conştiinţă şi probabil le vor avea toată viaţa. Te rog numai să fii sincer cu mine. Ai trecut şi tu prin gaura plăcerii sau nu?

– N-am trecut!

– Nu-mi vine să cred că un tânăr în care clocoteşte viaţa, s-a putut reţine să nu se vadă în braţele unei femei.

– Ispita a fost mare, dorinţa şi mai mare, dar anumite împrejurări ca prin minune m-au ferit de păcat.

– Care anume împrejurări, când la o întindere de mână stăteau atâtea femei goale.

– Eu la baie mergeam împreună cu echipa nemţilor. Domnul Waşau ne ţinea pe toţi din scurt şi ne strunea pe toţi. Odată când m-a prins uitându-mă printre gratii m-a atras atenţia zicându-mi: ”Mi-ai spus că ai o fată pe care ai iubit-o, i-a uită-te bine, este vreo una aşa de frumoasă ca ea. “

În acel moment mi-a apărut în minte chipul senin şi zâmbitor al Lealei, iar dincolo de gratii chiar la o întindere de mână încercau să se îmbrace două femei distrofice. Una din ele avea mâinile şi picioarele ca beţele de răsărită, iar pielea de pe burtă atârna ca o pestelcă, sânii erau spânzuraţi în jos, ochii atât de tare erau duşi în fundul capului, că părea că au rămas doar orbitele. la o privire mai atentă mi s-a părut că capul ei tuns semăna cu desenele de pe tăbliţele care previn pericolul de moarte.

La vederea acestui tablou lugubru m-au trecut fiorii şi m-a cuprins o repulsie totală.

– Crezi că bărbaţii distrofici, în pielea goală arată mai bine, că nu simt tot atât de respingători? Omul distrofic este o fiinţă părăsită de duh. Înfăţişarea lui este mai respingătoare decât a oricărui animal pe cale de a pieri. Din păcate Vaniuşa mi-a fost dat să fiu martorul acestor experienţe draconice capabile de a-l duce pe om la degradare, de a-i scoate din el sufletul treptat prin înfometare, atât în lagărele de concentrare nemţeşti, cât şi acum în lagărele bolşevice. Tu dacă vei rămâne în viaţă să scrii despre aceia ce ai văzut aici. Iar cât despre experienţa cu baia, să ştii că sunt bucuros că ai rezista ispitei.

– După toate câte s-au petrecut şi câte mi-au fost dat săle văd eu am tot temeiul să fiu şi mai bucuros decât dumneavoastră.

– De ce ?

– În primul rând sunt fericit şi îi mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a scos în cale aşa oameni ca Dumneavoastră, ca domnul Dragomir, domnul Gunter. Atunci când simţeam că mă poticnesc, vă simţeam alături mereu, îmi eraţi un fel de sprijin.

– Apropo, am ştire că domnul Dragomir se află la Bucureşti, dar şi de acolo cică va pleca în curând. Vreau să-ţi mai comunic ceva. În curând ne vom despărţi. Eu voi fi transferat la Ekibastuz. Au acolo au nevoie de mine la montarea unui escavator păşitor. se prea poate că ne vedem ultima dată, dar mai ştii?

– Cred că nici eu nu voi mai încălzi mult locul la estacadă.

– Se poate întâmpla. Nu dispera, tu nu te vei pierde. Eşti sociabil, îţi vei face noi cunoscuţi, prieteni. Am ceva pentru tine la despărţire.

Zicând asta, Leandr Alex. mi-a întins o hrincuţă de pâine unsă cu untură.

– Serveşte din aceea ce mi-au dăruit şi mie alţii.

Mi-a întins şi o cănuţă de ceai rece. Eu mâncam rugumând îndelung fiecare îmbucătură şi mă străduiam să nu scap pe jos nici o fărâmitură. El se uita lung la mine şi mă tot măsura cu privirea din cap până în picioare.

– De ce vă uitaţi la mine atât de iscoditor?

– Termină de înghiţit şi-ţi voi spune. Eu în felul acesta îmi iau rămas bun de la tine şi de aceia ţi-am rezervat o ultimă surpriză.

S-a sculat în picioare, s-a apropiat de mine şi a scos din buzunar o scrisoare.

– Tocmai se descărca poşta pe masa cea lungă din KVC şi am vrut eu s-ţi aduc vestea cea bună.

MI-a trecut un fior fierbinte din cap până în picioare, am început să mă bâlbâi şi nu găseam cuvinte de mulţumire.

– Te înţeleg, bucuria-i mare, linişteşte-te şi vezi de la cine-i.

– De la mama.

– Aşează-te şi citeşte-o.

Mi-au ţâşnit lacrimile de bucurie când am recunoscut scrisul mamei.

Dragă Vania,

Neascultătorul şi zbânţuitul mamei, tu acum îi fi fiind un flăcău ca un brad. Noi am primit scrisoarea ta şi mare ne-a fost bucuria să aflăm că eşti viu. bietul tata nu-şi mai află loc de când te-au luat şi te pomeneşte la orice pas.

După ce te-au judecat pe tine, pe noi ne-au împlinit. ne-au curăţat totul din casă şi din ogradă. Au spus că judecata a hotărât confiscarea averii. În colhoz eu nu m-am dat, chiar dacă voi muri de foame. de aceea mi-au tras o brazdă până sub casă şi mi-au spus că mama banditului care s-a ridicat împotriva puterii sovietice nu are dreptul la pământ. Atunci eu le-am spus că acest pământ se trage din neam în neam, noi nu l-am luat cu hapca de la cineva.

Ne-ai scris că ai dreptul să primeşti doar o singură scrisoare în jumătate de an. Până la data viitoare scrie-i tataiei, poate s-a mai însenina la faţă, că-i negru ca pământul. Noi cu toţii te cuprindem şi ne rugăm bunului Dumnezeu să-ţi păstreze viaţa şi ţie şi nouă, că poate om ajunge şi ni-i spune tu cu gura ta de ce te-au judecat. Andruşca este la noi şi spune că te-au judecat pentru politică. Mai departe îţi scrie şi el câteva rânduri.
Am citit cu atenţie scrisoarea ta şi am înţeles multe lucruri…

Fără voi nu mai este aşa de vesel. Pe mulţi i-au luat la armată, la FZO. Baluri nu ne mai permit să facem. Am primit o scrisoare de la băieţi din Altai. Mi-au povestit multe despre viaţa lor. Te trec fiorii. fata pe care a-i iubit-o , mi-au scris că a devenit nevastă de nevoie. Să te împaci cu acest fapt. După cum am înţeles eu, la ei viaţa îi ca şi la tine. Şi apoi tu ştii că Lelea nu-i de lăsat pe marginea drumului.

Mi-i dor mult de tine, ca şi de fraţii mei. Voi îmi sunteţi cea mai mare pierdere din viaţa mea. Dar mare este Dumnezeu!

Andruşca.
Pe măsură ce citeam scrisoarea se vede că faţa mea devenea tot mai tristă. Eu mă simţeam tot mai neputincios şi îmi venea să răcnesc. Tot ce am avut mai scump pe lume, acum era supus batjocorii şi totul parcă era îndreptat spre ruinarea fiinţei mele.

– Ce-i Vania, te-a răscolit scrisoarea?

– Mult de tot.

Bătrânul s-a apropiat încet de mine, m-a cuprins cu o mână, iar cu alta a început să mă mângâie pe cap şi să mă liniştească părinteşte.

– Trebuie să te înveţi a răbda. Drumul crucii pentru noi încă e lung şi nimeni nu ştie unde îi va fi capătul. De un lucru sunt doar sigur, nimic nu e veşnic pe lumea asta. Şi acest adevăr incontestabil trebuie să devină temelia optimismului pentru fiecare din noi. Optimismul îl alimentează pe om cu energia pozitivă din Univers şi îl face să aibă mereu în faţă Speranţa.

– Gândurile mele în permanenţă erau îndreptate spre cei de acasă, dar când mă pomeneam eram de acum cu gândul la fata iubită. Anume ea era acea forţă nevăzută care mă sălta de la fundul iadului, dar după cum am înţeles din scrisoare, împrejurările vitrege au măritat-o.

– Pe acei de acasă nimeni şi nimic în lume nu ţi-i poate înlocui, dar de fete e plină lumea, ca şi de băieţi. Viaţa îi înlocuieşte pe unii cu alţii. Du-te la bârlogul tău, mai citeşte odată scrisoare şi mistuie-ţi durerea în interiorul tău.

– Leandr Alex., Dumnezeu să vă aibă în pază şi să vă ocrotească. Vă mulţumesc pentru toate, dar mai ales pentru încrederea care a-ţi avut-o în mine.

Mi-am luat rămas bun de la el şi m-am pornit spre secţia mea cu nemţi. Picioarele îmi erau grele ca de plumb. Mă mişcam ca după o beţie clătinându-mă când într-o parte când în alta. Mă apucase o deznădejde cumplită. În uşa secţiei m-a întâlnit Gunter Antonovici. era într-o dispoziţie bună, majoră.

– Ei, Iohan, cum îţi merg treburile?

– Prost de tot.

– Ce s-a întâmplat?

– Am primit o scrisoare de acasă şi veştile nu-s chiar bune.

– Anume ce, dacă nu-i secret?

– În ţara asta secrete nu există, ele toate se adună şi se depozitează la Kremlin, la Stalin, – nu ştiu de unde am găsit eu forţe să ironizez. – Acasă toţi sunt vii, slavă Domnului, dar le-au confiscat mai totul ce-au agonisit. Iar fata de care m-aţi întrebat a fost deportată şi acolo s-a măritat.

– Dar tu ce credeai, că ea trebuie să te aştepte 25 de ani? Foarte bine a făcut! Tu dacă într-adevăr ai iubit-o, trebuie să te bucuri şi s-o feliciţi. Un bărbat adevărat, doar aşa trebuie să procedeze. Capul sus, şi să nu te mai văd cu mutra acră!

În seara aceia am citit şi recitit scrisoarea de câteva ori. De câte ori o citeam, o porţie nouă de mahnă mi se aşternea pe suflet. M-am răsucit de mii de ori de pe o parte pe alta, încercând să mă împac cu sfaturile date de evreu şi de neamţ. Dintre toţi ai casei m-am oprit cu gândul la bunelul şiântr-un sfârşit am adormit. Parcă dormeam, parcă visam, dar în interiorul fiinţei mele a început să prindă contur o scrisoare, pe care a doua zi i-a, aşternut-o pe hârtie.