Din republica moldova

	INSTITUȚIA PUBLICĂ UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “NICOLAE TESTEMIŢANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA Catedra chirurgie oro-maxilo-facială şi implantologie orală „Arsenie Guţan”
		Pag. 1/78

Aprobate

la şedinţa catedrei chirurgie oro-maxilo-facială,

şi implantologie orală „Arsenie Guţan”,

Instituția Publică Universitatea

de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

Proces verbal Nr.7 din 04.05.2016

Şef catedră, dr. şt. med.,

conferenţiar universitar __________ N. Chele
Teste către examenul la chirurgia oro-maxilo-facială din sesiunea de vară pentru studenţii anul III, an. univ. 2015-2016.
1.C.S. La naştere , cavitatea bucală este:

1. 
   Populată de o mare varietate de germeni patogeni;
   
2. 
   Populată de o mare varietate de germeni nepatogeni;
   
3. 
   Sterilă;
   
4. 
   Populată de o floră microbiană polimorfă;
   
5. 
   Populată de o floră microbiană anaerobă.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 7

2.C.M. Cavitatea bucală reprezintă un loc ideal de dezvoltare pentru microorganisme, care-s factorii ideali:

1. 
   Temperatură optimă de dezvoltare;
   
2. 
   Condiţii de umeditate necesară;
   
3. 
   Mediu alcalin;
   
4. 
   Aport de substanţe plastice şi energetice permanente;
   
5. 
   O slabă rezistenţă imunitară.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 7

3.C.M. Principalele specii microbiene din cavitatea bucală sunt:

1. 
   Streptococci, stafilococi, pneumococi,
   
2. 
   Corynebacterii, bacilli gramnegativi şi grampozitivi;
   
3. 
   Vibrioni, spirili;
   
4. 
   Spirochete, levuri, hemofili;
   
5. 
   Specii tranzitorii ( stafilococul auriu, streptococul betahemolitic, esherihia coli, mycobacterium etc.).
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 8

4.C.M. La nivelul cavitaţii bucale, cea mai mare cantitate de bacterii se găseşte:

1. 
   Pe mucoasa geniană;
   
2. 
   Pe mucoasa buzelor;
   
3. 
   Pe faţa dorsală a limbii;
   
4. 
   Pe suprafaţa dinţilor;
   
5. 
   În glandele salivare.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 8

5.C.M. Barierele naturale care apără organismul de pătrunderea germenilor patogeni sunt :

1. 
   Pielea;
   
2. 
   Mucoasa cavităţii bucale;
   
3. 
   Bariera de organ (bariera hemato-encefalică);
   
4. 
   Imunitatea dobândită;
   
5. 
   Imunitatea naturală.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 15

6.C.M. În infecţiile părţilor moi perimaxilare, sunt incriminate următoarele cauze:

1. 
   Caria penetrantă cu gangrenă complicată cu parodontită periapicală, pungi parodontale adânci;
   
2. 
   Leziunile traumatice ale părţilor moi şi ale porţiunii alveolare a maxilarelor;
   
3. 
   Litiaza salivară, infecţii salivare acute;
   
4. 
   Suprainfectarea chisturilor, furunculul şi carbunculul;
   
5. 
   Corpi străini pătrunşi în ţesuturile moi.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320

7.C.M. Unele tratamente stomatologice duc la complicaţii septice (abcese, flegmoane etc.):

1. 
   Obturaţii radiculare cu modificări pulpare;
   
2. 
   Obturaţii de canal cu depăşire;
   
3. 
   Coroane-proteze prost adaptate cu iritări ale parodonţiului marginal;
   
4. 
   Tratamente ortodontice;
   
5. 
   Anestezii loco-regionale.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320

8.C.M. Complicaţiile extracţiei dentare în unele cazuri pot provoca abcese, flegmoane:

1. 
   În cazul în care nu s-a ales momentul potrivit (extracţia făcută ”la cald” fără drenare);
   
2. 
   Când nu s-au îndepărtat elementele patologice;
   
3. 
   Extracţii traumatice;
   
4. 
   Resturi radiculare;
   
5. 
   În orice extracţie dentară.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320-321

9.C.M. Celulele implicate în fagocitoză sunt următoarele:

1. 
   Polimorfonucleare neutrofile sanguine (leucocitele, limfocitele etc.);
   
2. 
   Macrofage tisulare din ficat (celulele Kupffer);
   
3. 
   Ţesutul conjunctiv (histiocite);
   
4. 
   Măduva osoasă, ţesutul osos (osteoclaste);
   
5. 
   Mononucleare circulante (monocite).
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 16

10. C.M. Imunitatea dobândită în infecţii se realizează prin acţiunea sistemului imuno-limfoid periferic, care este constituită din:

1. 
   Ganglionii limfatici;
   
2. 
   Inelul limfatic Weldeyer;
   
3. 
   Splina;
   
4. 
   Limfocitele din mucoasă şi submucoasă;
   
5. 
   Macrofagi.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 18

11. C.S. În unele cazuri, infecţia trece în fază cronică din motive că:

1. 
   Pacientul nu se adresează la timp;
   
2. 
   Nu se depistează la timp şi tratamentul s-a început târziu;
   
3. 
   Antibioticoterapia incorectă;
   
4. 
   Bacteriile fagocitate nu pot fi degregate, persistând şi chiar multiplicându-se în macrophage, localizarea intracelulară le protejează de antibiotic şi anticorpi;
   
5. 
   Virulenţa microbilor patogeni scăzută.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 17

12. C.M. Imunoglobulinele acţionează împotriva germenilor localizaţi extracelular, determinând:

1. 
   Opsonizarea microorganismelor pentru a nu fi distruse de fagocite;
   
2. 
   Activarea lizei microorganismelor de către complement;
   
3. 
   Neutralizarea toxinelor;
   
4. 
   Inhibarea ataşării microorganismelor pe celulele organismului uman;
   
5. 
   Inhibarea viruşilor extracelulari.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 19

13. C.M. Apărarea antibacteriană este rezultatul unei acţiuni sinergice şi ordonate a proceselor de:

1. 
   Imunitate umorală;
   
2. 
   Imunitate celulară;
   
3. 
   Factorilor de rezistenţă naturali;
   
4. 
   Activitatea sistemului cardio-vascular;
   
5. 
   Activitatea sistemului nervos.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 21

14. C.S. În apărarea antibacteriană o contribuţie majoră o au procesele imunitare şi infecţiile cu exotoxine, rolul principal îl are:

1. 
   Imunitatea celulară;
   
2. 
   Rezistenţa naturală;
   
3. 
   Activitatea sistemului cardio-vascular;
   
4. 
   Imunitatea umorală prin procese de neutralizare;
   
5. 
   Ambele tipuri de răspuns imunitar în egală măsură.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 21

15. C.S. Infecţiile în care microorganismele se multiplică facultativ intracelular, rolul principal în apărarea antimicrobiană îl are:

1. 
   Imunitatea umorală;
   
2. 
   Imunitatea celulară;
   
3. 
   Ambele tipuri de reacţie imunitară în egală măsură;
   
4. 
   Rezistenţa naturală;
   
5. 
   Starea general a organismului.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 21

16. C.M. Inflamaţia acută reprezintă un complex de fenomene în mecanismul de producere, însă se pot distinge trei grupe de reacţii:

1. 
   Vasculare;
   
2. 
   Reparare;
   
3. 
   Exudative;
   
4. 
   Alterative;
   
5. 
   Toate.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 23
17. C.M. În inflamaţia acută au loc următoarele modificări vasculare:

1. 
   Vasoconstricţie iniţială;
   
2. 
   Vasodilataţie arteriocapilară;
   
3. 
   Hiperemie acută;
   
4. 
   Creşterea permiabilităţii capilare;
   
5. 
   Exudaţia.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 23

18. C.M. În inflamaţia acută este caracteristică formarea exudatului (edemul inflamator) constituit dintr-o componentă lichidă şi alta celulară, componenţa lor fiind:

1. 
   Plasma care conţine substanţe antibacteriene şi antitoxice;
   
2. 
   Mediatorii chimici (serotonina, bradikinina);
   
3. 
   Ioni de K;
   
4. 
   Fibrinogen;
   
5. 
   Polimorfonucleare, monocite, macrofage.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 25

19. C.M. Tipurile de inflamaţie acută, după natura şi caracterul exudatului inflamator, se deosebesc:

1. 
   Inflamaţia seroasă cu cantitate mare de lichid, exudat bogat în proteine;
   
2. 
   Inflamaţie fibrinoasă (exudat bogat în fibrin);
   
3. 
   Inflamaţia pseudomembranoasă (depozite alb-cenuşii pe mucoasă);
   
4. 
   Inflamaţie hemoragică (eritrocite);
   
5. 
   Inflamaţie catarală.
   

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 26-27

20. C.M. Intervenţiile chirugicale ajutătoare în tratamentul endodontic sunt:

1. 
   Osteotomia transmaxilară;
   
2. 
   Chiuretajul periapical;
   
3. 
   Rezecţia apicală, amputaţia radiculară, hemisecţia;
   
4. 
   Replantarea terapeutică;
   
5. 
   Extracţia dentară în orice caz.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 167;

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 139.

21.C.M. Indicaţiile tratamentului chirurgical ajutător tratamentului endodontic sunt:

1. 
   Gangrena pulpară şi complicaţiile ei;
   
2. 
   Leziunile traumatice ale dinţilor în treimea apicală;
   
3. 
   Chisturi radiculare;
   
4. 
   Obstacole pe canalul radicular (denticuli, ace rupte, obturaţii incomplete);
   
5. 
   Anomalii radiculare anatomice (rădăcini curbe, canale înguste sau lipsa lor).
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 142-143.

22.C.S. Osteotomia transmaxilară este indicată în:

1. 
   Parodontite apicale cronice cu secreţie persistentă pe canal;
   
2. 
   Depăşiri ale apexului cu substanţe de obturaţie ce nu se resorb;
   
3. 
   Chisturi radiculare mici;
   
4. 
   Fracturi radiculare în 1/3 apicală;
   
5. 
   Ace rupte în 1/3 apicală.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 167.

23.C.S. Indicaţia de bază a osteotomiei transmaxilare este:

1. 
   Extracţia molarilor de minte incluşi;
   
2. 
   Parodontita apicală acută , în fază periapicală;
   
3. 
   Extracţia resturilor radiculare profunde;
   
4. 
   Pregătirea osului pentru aplicarea unui implant osteointegrat;
   
5. 
   Tratamentul parodontopatiilor cronice.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 139.

24.C.S. Care este avantajul major al metodelor chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic:

1. 
   Dau posibilitatea realizării tratamentului corect de canal;
   
2. 
   Păstrează dintele sau o parte din el pe arcadă;
   
3. 
   Sunt metode chirurgicale simple;
   
4. 
   Pot înlocui uneori tratamentul endodontic;
   
5. 
   Se pot face în orice cabinet stomatologic.
   

25. C.M. Drenajul apical transmaxilar poate fi utilizat ca metodă de tratament conservator în unele dintre următoarele situaţii:

1. 
   Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;
   
2. 
   Parodontite apicale acute în stadiul periapical şi endoosos când drenajul endodontic nu este posibil sau nu este eficient;
   
3. 
   Chisturile odontogene suprainfectate;
   
4. 
   Parodontite apicale cronice atunci când tratamentul endodontic durează prea mult sau expune la complicaţii;
   
5. 
   Gangrene la copii cu care nu se poate colabora.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 167.

26.C.S. Locul trepanării tablei osoase vestibulare pentru drenajul apical transmaxilar poate fi stabilit cu ajutorul:

1. 
   Dispozitivul PICHLER;
   
2. 
   Dispozitivul DESIRABORDE;
   
3. 
   Dispozitivul MILLER;
   
4. 
   Dispozitivul TRAUNNER;
   
5. 
   Dispozitivul PARTSCH.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 168.
27.C.S. Care este diferenţa între tehnica clasică de drenaj apical transmaxilar şi tehnica Sargenti:

1. 
   Tehnica Sargenti nu necesită repararea sediului apexului cu dispozitivul Traunner;
   
2. 
   Incizia în tehnica Sargenti este orizontală;
   
3. 
   Tehnica Sargenti nu mai necesită decolarea mucoperiostului datorită trepanării directe cu ajutorul fistulatorului;
   
4. 
   În tehnica clasică după trepanare se meşează cavitatea;
   
5. 
   În tehnica Sargenti canalul este obturat anterior operaţiei faţă de tehnica clasică unde obturarea se face intraoperator.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 168.

28.C.S. În care din următoarele metode chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic se foloseşte dispozitivul Traunner:

A. Rezecţia apicală;

B. Amputaţia radiculară;

C. Drenajul apical transmaxilar;

D. Chiuretajul periapical;

E. În nici una.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 168.

29.C.S. După osteotomia transmaxilară plaga operatorie:

1. 
   Se suturează cu fire de catgut, resorbabile;
   
2. 
   Se suturează cu fire neresorbabile;
   
3. 
   Se închide cu un obturator acrilic;
   
4. 
   Se lasă deschis fără drenaj;
   
5. 
   În această intervenţie nu este plagă.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 169.

30.C.S. Indicaţiile chiuretajului periapical sunt:

1. 
   Parodontitele apicale acute în stadiul endoosos;
   
2. 
   Parodontitele apicale cronice granulomatoase;
   
3. 
   Osteită periapicală cronică;
   
4. 
   Intoleranţa materialului de obturaţie ce a depăşit apexul;
   
5. 
   Focarele de fractură, chiuretarea făcându-se prin focarul deschis.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 169.

31.C.M. Indicaţiile chiretajului periapical sunt:

1. 
   Periodontita apicală acută;
   
2. 
   Reacţia periapicală după obturaţia de canal cu depăşire;
   
3. 
   Necroza de apex;
   
4. 
   Osteita periapicală reziduală cu obturaţie incompletă de canal;
   
5. 
   Dispozitive corono-radiculare cimentate care împiedică rezecţia apicală cu obturaţie direct.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 140-141.

32.C.S. Avantajul chiuretajului periapical constau în:

1. 
   Păstrarea lungimii totale a rădăcinii;
   
2. 
   Certitudinea radicalităţii intervenţiei;
   
3. 
   Pot fi abordaţi şi dinţii cu obturaţii incomplete de canal;
   
4. 
   Nu alterează implantarea dintelui;
   
5. 
   Se foloseşte la dinţii cu compacte osoase groase.
   

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 142.

33.C.S. Ca regulă, rezecţia apicală se utilizează în cazurile în care:

1. 
   După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/3 din rădăcină implantată în os sănătos;
   
2. 
   După îndepărtarea apexului mai rămâne 2/3 din rădăcină implantată în os sănătos;
   
3. 
   După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este un intermediar într-o lucrare protetică fixă;
   
4. 
   După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este stâlpul distal, pe care se aplică croşetul unei proteze mobile;
   
5. 
   Procesul apical nu interesează doi dinţi vecini.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 170.

34.C.S. La un canin superior cu reconstruire corono-radiculară, obturaţie incompletă de canal şi granulom periapical, se recomandă:

1. 
   Osteotomie transmaxilară;
   
2. 
   Chiuretaj periapical;
   
3. 
   Rezecţie apicală cu obturaţie directă
   
4. 
   Rezecţie apicală cu obturaţie retrogradă;
   
5. 
   Amputaţie radiculară.
   

35.C.M. Precizaţi în care dintre următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală:

1. 
   Parodontită apicală cronică granulomatoasă;
   
2. 
   Parodontită marginal cronică cu pungi profunde;
   
3. 
   Chisturi radiculare mici şi mijlocii;
   
4. 
   Osteită periapicală cronică cu persistenţa secreţiei pe canal;
   
5. 
   Parodontita marginală cronică hiperplazică.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 171.

36.C.M. Indicaţi în care din următoarele cazuri se poate practica rezecţia apicală pentru evitarea extracţiei:

1. 
   Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;
   
2. 
   Parodontite apicale acute;
   
3. 
   Obturaţii incomplete de canal, care nu pot fi îndepărtate;
   
4. 
   Căi false în apropierea apexului;
   
5. 
   Osteoradionecrozele maxilarelor.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 170-171.

37.C.M. Printre indicaţiile rezecţiei apicale figurează:

1. 
   Parodontita apicală cronică granulomatoasă;
   
2. 
   Chistul radicular;
   
3. 
   Persistenţa reacţiei periapicale cronice sau a unei fistule după tratament endodontic;
   
4. 
   Supurări în focarul de fractură a mandibulei;
   
5. 
   Parodontită marginal cronică.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 171.

38.C.S. Pregătirea dintelui în vederea rezecţiei apicale impune:

1. 
   Obturaţia de canal cu depăşire;
   
2. 
   Cimentarea dispozitivului corono-radicular pregătit anterior;
   
3. 
   Trepanarea dintelui, curăţirea cavităţii carioase, tratamentul mecanic al canalului radicular;
   
4. 
   Reducerea septicităţii bucale prin spălături antiseptice;
   
5. 
   Antibioterapie profilactică.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 172.

39.C.M. Rezecţia are ca obiective principale:

1. 
   Extirparea apexului radicular;
   
2. 
   Extirparea procesului patologic periapical;
   
3. 
   Obturaţia corectă a canalului radicular;
   
4. 
   Evitarea deschiderii sinusului;
   
5. 
   Extracţia dintelui cauzal.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 170.

40.C.S. Obturaţia canaliculară într-o rezecţie apicală cu obturaţie anterogradă este indicat să se facă:

1. 
   Cu 24 ore înaintea operaţiei;
   
2. 
   Ca prim timp al operaţiei;
   
3. 
   La 24 ore după operaţie;
   
4. 
   După extirparea procesului patologic şi rezecţia apexului;
   
5. 
   Nu are importanţă momentul când aceasta se face.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 174.

41.C.S. În ce situaţie este preferată incizia Partsch în rezecţia apicală:

1. 
   La incisivii inferiori;
   
2. 
   La molarii superiori;
   
3. 
   La premolarii inferiori;
   
4. 
   La incisivii superiori;
   
5. 
   Niciodată.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 175.

42.C.M. Care sunt elementele ce condraindică o rezecţie apicală:

1. 
   Leziunile ce impun rezecţia a mai mult de o treime din rădăcină;
   
2. 
   Imposibilitatea obturării complete, în cazul metodei retrograde, a porţiunii de canal rămasă neobturată iniţial;
   
3. 
   Coexistenţa unei parodontite marginale cornice cu osteoliză importantă;
   
4. 
   Rapoarte anatomice importante cu sinusul maxilar sau gaura mentonieră;
   
5. 
   Vecinătatea dintelui respectiv cu o tumoră benignă.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 172.

43.C.M. Care din următoarele tipuri de incizii se pot folosi pentru rezecţia apicală:

1. 
   Incizie în “Z”,
   
2. 
   Incizia Pichler;
   
3. 
   Incizia Partsch;
   
4. 
   Incizia în “L”;
   
5. 
   Incizie trapezoidală.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 172.

44.C.M. Care dintre următorii timpi operatori sunt specifici rezecţiei apicale:

1. 
   Trepanarea tablei osoase vestibulare;
   
2. 
   Chiuretajul ţesutului patologic;
   
3. 
   Incizia PICHLER;
   
4. 
   Secţiunea rădăcinii sub podeaua camerei pulpare;
   
5. 
   Descoperirea tablei osoase vestibulare.
   

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 172-174.

45.C.M. Precizaţi în care din următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală cu obturaţie retrogradă:

1. 
   Lezarea apexului unui dinte frontal superior în timpul odontectomiei unui canin inclus;
   
2. 
   Rezecţia de intoleranţă faţă de obturaţia de canal cu depăşire;
   
3.