Din republica moldova



Yüklə 1,56 Mb.
səhifə1/9
tarix26.07.2018
ölçüsü1,56 Mb.
#58345
  1   2   3   4   5   6   7   8   9






INSTITUȚIA PUBLICĂ UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE “NICOLAE TESTEMIŢANU”

DIN REPUBLICA MOLDOVA



Catedra chirurgie oro-maxilo-facială şi implantologie orală „Arsenie Guţan”















Pag. 1/78

Aprobate


la şedinţa catedrei chirurgie oro-maxilo-facială,

şi implantologie orală „Arsenie Guţan”,

Instituția Publică Universitatea

de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

Proces verbal Nr.7 din 04.05.2016

Şef catedră, dr. şt. med.,

conferenţiar universitar __________ N. Chele
Teste către examenul la chirurgia oro-maxilo-facială din sesiunea de vară pentru studenţii anul III, an. univ. 2015-2016.
1.C.S. La naştere , cavitatea bucală este:


  1. Populată de o mare varietate de germeni patogeni;

  2. Populată de o mare varietate de germeni nepatogeni;

  3. Sterilă;

  4. Populată de o floră microbiană polimorfă;

  5. Populată de o floră microbiană anaerobă.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 7

2.C.M. Cavitatea bucală reprezintă un loc ideal de dezvoltare pentru microorganisme, care-s factorii ideali:



  1. Temperatură optimă de dezvoltare;

  2. Condiţii de umeditate necesară;

  3. Mediu alcalin;

  4. Aport de substanţe plastice şi energetice permanente;

  5. O slabă rezistenţă imunitară.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 7

3.C.M. Principalele specii microbiene din cavitatea bucală sunt:



  1. Streptococci, stafilococi, pneumococi,

  2. Corynebacterii, bacilli gramnegativi şi grampozitivi;

  3. Vibrioni, spirili;

  4. Spirochete, levuri, hemofili;

  5. Specii tranzitorii ( stafilococul auriu, streptococul betahemolitic, esherihia coli, mycobacterium etc.).

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 8

4.C.M. La nivelul cavitaţii bucale, cea mai mare cantitate de bacterii se găseşte:



  1. Pe mucoasa geniană;

  2. Pe mucoasa buzelor;

  3. Pe faţa dorsală a limbii;

  4. Pe suprafaţa dinţilor;

  5. În glandele salivare.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 8

5.C.M. Barierele naturale care apără organismul de pătrunderea germenilor patogeni sunt :



  1. Pielea;

  2. Mucoasa cavităţii bucale;

  3. Bariera de organ (bariera hemato-encefalică);

  4. Imunitatea dobândită;

  5. Imunitatea naturală.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 15

6.C.M. În infecţiile părţilor moi perimaxilare, sunt incriminate următoarele cauze:



  1. Caria penetrantă cu gangrenă complicată cu parodontită periapicală, pungi parodontale adânci;

  2. Leziunile traumatice ale părţilor moi şi ale porţiunii alveolare a maxilarelor;

  3. Litiaza salivară, infecţii salivare acute;

  4. Suprainfectarea chisturilor, furunculul şi carbunculul;

  5. Corpi străini pătrunşi în ţesuturile moi.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320

7.C.M. Unele tratamente stomatologice duc la complicaţii septice (abcese, flegmoane etc.):



  1. Obturaţii radiculare cu modificări pulpare;

  2. Obturaţii de canal cu depăşire;

  3. Coroane-proteze prost adaptate cu iritări ale parodonţiului marginal;

  4. Tratamente ortodontice;

  5. Anestezii loco-regionale.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320

8.C.M. Complicaţiile extracţiei dentare în unele cazuri pot provoca abcese, flegmoane:



  1. În cazul în care nu s-a ales momentul potrivit (extracţia făcută ”la cald” fără drenare);

  2. Când nu s-au îndepărtat elementele patologice;

  3. Extracţii traumatice;

  4. Resturi radiculare;

  5. În orice extracţie dentară.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 320-321

9.C.M. Celulele implicate în fagocitoză sunt următoarele:



  1. Polimorfonucleare neutrofile sanguine (leucocitele, limfocitele etc.);

  2. Macrofage tisulare din ficat (celulele Kupffer);

  3. Ţesutul conjunctiv (histiocite);

  4. Măduva osoasă, ţesutul osos (osteoclaste);

  5. Mononucleare circulante (monocite).

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 16

10. C.M. Imunitatea dobândită în infecţii se realizează prin acţiunea sistemului imuno-limfoid periferic, care este constituită din:



  1. Ganglionii limfatici;

  2. Inelul limfatic Weldeyer;

  3. Splina;

  4. Limfocitele din mucoasă şi submucoasă;

  5. Macrofagi.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 18

11. C.S. În unele cazuri, infecţia trece în fază cronică din motive că:



  1. Pacientul nu se adresează la timp;

  2. Nu se depistează la timp şi tratamentul s-a început târziu;

  3. Antibioticoterapia incorectă;

  4. Bacteriile fagocitate nu pot fi degregate, persistând şi chiar multiplicându-se în macrophage, localizarea intracelulară le protejează de antibiotic şi anticorpi;

  5. Virulenţa microbilor patogeni scăzută.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 17

12. C.M. Imunoglobulinele acţionează împotriva germenilor localizaţi extracelular, determinând:



  1. Opsonizarea microorganismelor pentru a nu fi distruse de fagocite;

  2. Activarea lizei microorganismelor de către complement;

  3. Neutralizarea toxinelor;

  4. Inhibarea ataşării microorganismelor pe celulele organismului uman;

  5. Inhibarea viruşilor extracelulari.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 19

13. C.M. Apărarea antibacteriană este rezultatul unei acţiuni sinergice şi ordonate a proceselor de:



  1. Imunitate umorală;

  2. Imunitate celulară;

  3. Factorilor de rezistenţă naturali;

  4. Activitatea sistemului cardio-vascular;

  5. Activitatea sistemului nervos.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 21

14. C.S. În apărarea antibacteriană o contribuţie majoră o au procesele imunitare şi infecţiile cu exotoxine, rolul principal îl are:



  1. Imunitatea celulară;

  2. Rezistenţa naturală;

  3. Activitatea sistemului cardio-vascular;

  4. Imunitatea umorală prin procese de neutralizare;

  5. Ambele tipuri de răspuns imunitar în egală măsură.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 21

15. C.S. Infecţiile în care microorganismele se multiplică facultativ intracelular, rolul principal în apărarea antimicrobiană îl are:



  1. Imunitatea umorală;

  2. Imunitatea celulară;

  3. Ambele tipuri de reacţie imunitară în egală măsură;

  4. Rezistenţa naturală;

  5. Starea general a organismului.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 21

16. C.M. Inflamaţia acută reprezintă un complex de fenomene în mecanismul de producere, însă se pot distinge trei grupe de reacţii:



  1. Vasculare;

  2. Reparare;

  3. Exudative;

  4. Alterative;

  5. Toate.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 23
17. C.M. În inflamaţia acută au loc următoarele modificări vasculare:

  1. Vasoconstricţie iniţială;

  2. Vasodilataţie arteriocapilară;

  3. Hiperemie acută;

  4. Creşterea permiabilităţii capilare;

  5. Exudaţia.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 23

18. C.M. În inflamaţia acută este caracteristică formarea exudatului (edemul inflamator) constituit dintr-o componentă lichidă şi alta celulară, componenţa lor fiind:



  1. Plasma care conţine substanţe antibacteriene şi antitoxice;

  2. Mediatorii chimici (serotonina, bradikinina);

  3. Ioni de K;

  4. Fibrinogen;

  5. Polimorfonucleare, monocite, macrofage.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 25

19. C.M. Tipurile de inflamaţie acută, după natura şi caracterul exudatului inflamator, se deosebesc:



  1. Inflamaţia seroasă cu cantitate mare de lichid, exudat bogat în proteine;

  2. Inflamaţie fibrinoasă (exudat bogat în fibrin);

  3. Inflamaţia pseudomembranoasă (depozite alb-cenuşii pe mucoasă);

  4. Inflamaţie hemoragică (eritrocite);

  5. Inflamaţie catarală.

M.Pricop, E.Urtilă - Infecţiile buco-maxilo-faciale. Editura Helicon, Timişoara, 1995. Pag. 26-27

20. C.M. Intervenţiile chirugicale ajutătoare în tratamentul endodontic sunt:



  1. Osteotomia transmaxilară;

  2. Chiuretajul periapical;

  3. Rezecţia apicală, amputaţia radiculară, hemisecţia;

  4. Replantarea terapeutică;

  5. Extracţia dentară în orice caz.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 167;

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 139.


21.C.M. Indicaţiile tratamentului chirurgical ajutător tratamentului endodontic sunt:

  1. Gangrena pulpară şi complicaţiile ei;

  2. Leziunile traumatice ale dinţilor în treimea apicală;

  3. Chisturi radiculare;

  4. Obstacole pe canalul radicular (denticuli, ace rupte, obturaţii incomplete);

  5. Anomalii radiculare anatomice (rădăcini curbe, canale înguste sau lipsa lor).

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 142-143.

22.C.S. Osteotomia transmaxilară este indicată în:



  1. Parodontite apicale cronice cu secreţie persistentă pe canal;

  2. Depăşiri ale apexului cu substanţe de obturaţie ce nu se resorb;

  3. Chisturi radiculare mici;

  4. Fracturi radiculare în 1/3 apicală;

  5. Ace rupte în 1/3 apicală.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 167.

23.C.S. Indicaţia de bază a osteotomiei transmaxilare este:



  1. Extracţia molarilor de minte incluşi;

  2. Parodontita apicală acută , în fază periapicală;

  3. Extracţia resturilor radiculare profunde;

  4. Pregătirea osului pentru aplicarea unui implant osteointegrat;

  5. Tratamentul parodontopatiilor cronice.

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 139.

24.C.S. Care este avantajul major al metodelor chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic:



  1. Dau posibilitatea realizării tratamentului corect de canal;

  2. Păstrează dintele sau o parte din el pe arcadă;

  3. Sunt metode chirurgicale simple;

  4. Pot înlocui uneori tratamentul endodontic;

  5. Se pot face în orice cabinet stomatologic.

25. C.M. Drenajul apical transmaxilar poate fi utilizat ca metodă de tratament conservator în unele dintre următoarele situaţii:

  1. Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;

  2. Parodontite apicale acute în stadiul periapical şi endoosos când drenajul endodontic nu este posibil sau nu este eficient;

  3. Chisturile odontogene suprainfectate;

  4. Parodontite apicale cronice atunci când tratamentul endodontic durează prea mult sau expune la complicaţii;

  5. Gangrene la copii cu care nu se poate colabora.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 167.

26.C.S. Locul trepanării tablei osoase vestibulare pentru drenajul apical transmaxilar poate fi stabilit cu ajutorul:



  1. Dispozitivul PICHLER;

  2. Dispozitivul DESIRABORDE;

  3. Dispozitivul MILLER;

  4. Dispozitivul TRAUNNER;

  5. Dispozitivul PARTSCH.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 168.
27.C.S. Care este diferenţa între tehnica clasică de drenaj apical transmaxilar şi tehnica Sargenti:

  1. Tehnica Sargenti nu necesită repararea sediului apexului cu dispozitivul Traunner;

  2. Incizia în tehnica Sargenti este orizontală;

  3. Tehnica Sargenti nu mai necesită decolarea mucoperiostului datorită trepanării directe cu ajutorul fistulatorului;

  4. În tehnica clasică după trepanare se meşează cavitatea;

  5. În tehnica Sargenti canalul este obturat anterior operaţiei faţă de tehnica clasică unde obturarea se face intraoperator.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 168.

28.C.S. În care din următoarele metode chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic se foloseşte dispozitivul Traunner:

A. Rezecţia apicală;

B. Amputaţia radiculară;

C. Drenajul apical transmaxilar;

D. Chiuretajul periapical;

E. În nici una.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 168.

29.C.S. După osteotomia transmaxilară plaga operatorie:


  1. Se suturează cu fire de catgut, resorbabile;

  2. Se suturează cu fire neresorbabile;

  3. Se închide cu un obturator acrilic;

  4. Se lasă deschis fără drenaj;

  5. În această intervenţie nu este plagă.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 169.

30.C.S. Indicaţiile chiuretajului periapical sunt:



  1. Parodontitele apicale acute în stadiul endoosos;

  2. Parodontitele apicale cronice granulomatoase;

  3. Osteită periapicală cronică;

  4. Intoleranţa materialului de obturaţie ce a depăşit apexul;

  5. Focarele de fractură, chiuretarea făcându-se prin focarul deschis.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 169.

31.C.M. Indicaţiile chiretajului periapical sunt:



  1. Periodontita apicală acută;

  2. Reacţia periapicală după obturaţia de canal cu depăşire;

  3. Necroza de apex;

  4. Osteita periapicală reziduală cu obturaţie incompletă de canal;

  5. Dispozitive corono-radiculare cimentate care împiedică rezecţia apicală cu obturaţie direct.

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 140-141.

32.C.S. Avantajul chiuretajului periapical constau în:



  1. Păstrarea lungimii totale a rădăcinii;

  2. Certitudinea radicalităţii intervenţiei;

  3. Pot fi abordaţi şi dinţii cu obturaţii incomplete de canal;

  4. Nu alterează implantarea dintelui;

  5. Se foloseşte la dinţii cu compacte osoase groase.

C.Burlibaşa – Chirurgie Orală şi Maxilofacială. Editura Medicală Bucureşti, 2005. Pag. 142.

33.C.S. Ca regulă, rezecţia apicală se utilizează în cazurile în care:



  1. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/3 din rădăcină implantată în os sănătos;

  2. După îndepărtarea apexului mai rămâne 2/3 din rădăcină implantată în os sănătos;

  3. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este un intermediar într-o lucrare protetică fixă;

  4. După îndepărtarea apexului mai rămâne 1/2 din rădăcină dar acest dinte este stâlpul distal, pe care se aplică croşetul unei proteze mobile;

  5. Procesul apical nu interesează doi dinţi vecini.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 170.

34.C.S. La un canin superior cu reconstruire corono-radiculară, obturaţie incompletă de canal şi granulom periapical, se recomandă:



  1. Osteotomie transmaxilară;

  2. Chiuretaj periapical;

  3. Rezecţie apicală cu obturaţie directă

  4. Rezecţie apicală cu obturaţie retrogradă;

  5. Amputaţie radiculară.

35.C.M. Precizaţi în care dintre următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală:

  1. Parodontită apicală cronică granulomatoasă;

  2. Parodontită marginal cronică cu pungi profunde;

  3. Chisturi radiculare mici şi mijlocii;

  4. Osteită periapicală cronică cu persistenţa secreţiei pe canal;

  5. Parodontita marginală cronică hiperplazică.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 171.

36.C.M. Indicaţi în care din următoarele cazuri se poate practica rezecţia apicală pentru evitarea extracţiei:



  1. Impermiabilitatea canalului radicular prin obstacole sau corpi străini;

  2. Parodontite apicale acute;

  3. Obturaţii incomplete de canal, care nu pot fi îndepărtate;

  4. Căi false în apropierea apexului;

  5. Osteoradionecrozele maxilarelor.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 170-171.

37.C.M. Printre indicaţiile rezecţiei apicale figurează:



  1. Parodontita apicală cronică granulomatoasă;

  2. Chistul radicular;

  3. Persistenţa reacţiei periapicale cronice sau a unei fistule după tratament endodontic;

  4. Supurări în focarul de fractură a mandibulei;

  5. Parodontită marginal cronică.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 171.

38.C.S. Pregătirea dintelui în vederea rezecţiei apicale impune:



  1. Obturaţia de canal cu depăşire;

  2. Cimentarea dispozitivului corono-radicular pregătit anterior;

  3. Trepanarea dintelui, curăţirea cavităţii carioase, tratamentul mecanic al canalului radicular;

  4. Reducerea septicităţii bucale prin spălături antiseptice;

  5. Antibioterapie profilactică.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 172.

39.C.M. Rezecţia are ca obiective principale:



  1. Extirparea apexului radicular;

  2. Extirparea procesului patologic periapical;

  3. Obturaţia corectă a canalului radicular;

  4. Evitarea deschiderii sinusului;

  5. Extracţia dintelui cauzal.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 170.

40.C.S. Obturaţia canaliculară într-o rezecţie apicală cu obturaţie anterogradă este indicat să se facă:



  1. Cu 24 ore înaintea operaţiei;

  2. Ca prim timp al operaţiei;

  3. La 24 ore după operaţie;

  4. După extirparea procesului patologic şi rezecţia apexului;

  5. Nu are importanţă momentul când aceasta se face.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 174.

41.C.S. În ce situaţie este preferată incizia Partsch în rezecţia apicală:



  1. La incisivii inferiori;

  2. La molarii superiori;

  3. La premolarii inferiori;

  4. La incisivii superiori;

  5. Niciodată.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 175.

42.C.M. Care sunt elementele ce condraindică o rezecţie apicală:



  1. Leziunile ce impun rezecţia a mai mult de o treime din rădăcină;

  2. Imposibilitatea obturării complete, în cazul metodei retrograde, a porţiunii de canal rămasă neobturată iniţial;

  3. Coexistenţa unei parodontite marginale cornice cu osteoliză importantă;

  4. Rapoarte anatomice importante cu sinusul maxilar sau gaura mentonieră;

  5. Vecinătatea dintelui respectiv cu o tumoră benignă.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 172.

43.C.M. Care din următoarele tipuri de incizii se pot folosi pentru rezecţia apicală:


  1. Incizie în “Z”,

  2. Incizia Pichler;

  3. Incizia Partsch;

  4. Incizia în “L”;

  5. Incizie trapezoidală.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 172.

44.C.M. Care dintre următorii timpi operatori sunt specifici rezecţiei apicale:



  1. Trepanarea tablei osoase vestibulare;

  2. Chiuretajul ţesutului patologic;

  3. Incizia PICHLER;

  4. Secţiunea rădăcinii sub podeaua camerei pulpare;

  5. Descoperirea tablei osoase vestibulare.

G.Timoşca, C. Burlibaşa - Chirurgie Buco-Maxilo-Facială. Editura Universitas Chişinau , 1992. Pag. 172-174.

45.C.M. Precizaţi în care din următoarele situaţii este recomandată rezecţia apicală cu obturaţie retrogradă:



  1. Lezarea apexului unui dinte frontal superior în timpul odontectomiei unui canin inclus;

  2. Rezecţia de intoleranţă faţă de obturaţia de canal cu depăşire;



  3. Yüklə 1,56 Mb.

    Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2022
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə