Declaraţie politică privind dezvoltarea infrastructurii în România.
Doamnelor şi domnilor colegi,
Permiteţi-mi să readuc în atenţia dumneavoastră o problemă a cărei rezolvare este esenţială pentru dezvoltarea economică a acestei ţări: infrastructura. În mod special, doresc să mă refer, de această dată, la proiectul construcţiei Autostrăzii Braşov-Borş.
A trecut mai bine de un an de când actuala putere a preluat guvernarea şi încă nu dovedim că avem o strategie coerentă privind dezvoltarea infrastructurii în România. La finele anului trecut, ministrul transporturilor declara, în mod public, că pentru 2006 vor fi în diverse stadii de execuţie peste 140 km de autostrăzi pe coridorul IV paneuropean, care străbate ţara de la vest la est, iar anii 2007 şi 2008 vor fi anii în care va începe masiv construcţia de autostrăzi pe coridorul IV paneuropean, în lungime de 871 km.
Întrebarea logică pentru cetăţenii Transilvaniei, de exemplu, este de ce Guvernul preferă să investească doar în dezvoltarea infrastructurii unei părţi a ţării, cea de la Bucureşti spre litoral?
Oare autorităţile nu înţeleg sau nu vor să înţeleagă care este rostul unei reţele de autostrăzi care să ne racordeze la infrastructura europeană? Prin acest tip de planificare, abordat de către actuala guvernare, putem observa că scopul constucţiei autostrăzii este, în viziunea "specialiştilor patrulaterului portocaliu", doar pentru loisir-ul politicienilor români.
În cât timp şi, mai ales, cu ce costuri pentru ţară, cei care astăzi guvernează vor înţelege că România se află într-o etapă în care are nevoie de o infrastructură care să îi permită ieşirea pe piaţa europeană?
Am pierdut mai mult de un an doar pentru că actualul Executiv a căutat argumente prin care să demonstreze ineficienţa unui proiect în derulare, cel al construcţiei, deja demarate, a Autostrăzii Braşov-Borş. Mai apoi s-a renegociat contractul cu Compania Bechtel şi s-au stabilit noi termene de derulare a proiectului. Şi toate acestea înseamnă timp pierdut, fonduri risipite, blocarea investiţiilor care se anunţau în corelare cu derularea proiectului autostrăzii.
S-ar impune ca măcar acum, Guvernul României să îşi asume erorile şi să accelereze continuarea construcţiei celei mai importante autostrăzi din România. Subliniez importanţa faptului că acest proiect să nu mai fie politizat şi autorităţile să gândească în termenii unei investiţii pentru dezvoltarea economiei naţionale.
Solicităm structurilor guvernamentale cu atribuţii în dezvoltarea domeniului infrastructurii, să ne prezinte calendarul derulării proiectului construcţiei Autostrăzii Braşov-Borş pentru următoarea perioadă. Considerăm că este necesară o asemenea atitudine transparentă şi ar fi corectă, în primul rând, faţă de cetăţeanul contribuabil, cel care ar urma să fie beneficiarul unei asemenea construcţii.
Vă mulţumesc.
Domnul Dan Horaţiu Buzatu:
Sâmbătă, 4 martie 2006, domnul Adrian Năstase a încercat să se pună bine cu România. Cu aceeaşi Românie pe care şi-a dorit să o conducă în calitate de preşedinte. În acest scop, a invitat reprezentanţii mass-media la celebra sa reşedinţă din strada Zambaccian.
Să fie această invitaţie şi un gest pe care domnul Năstase l-a socotit necesar a precede dezbaterea şi votul de astăzi din Camera Deputaţilor a cererii de încuviinţare a percheziţiei?
Poate că da, pentru că vizita presei nu a avut o valoare juridică, ci doar una mediatică. Pentru a fi avut o valoare juridică, era necesară "vizita" procurorilor.
Având în vedere această variantă, consider că domnul Năstase s-a manifestat duplicitar, pentru că vizita presei acasă la domnul Năstase ne-a relevat o gazdă plăcută, amabilă, dând explicaţii complexe, cu gesturi largi şi cu o mimică surâzătoare. Mda, un rezultat mediatic incontestabil pozitiv ...
Doar că nu presei trebuie să dea domnul Năstase explicaţii, ci procurorilor. Nu presa trebuia să facă vizita în apartamentul din Zambaccian, ci trimişii parchetului. Aici intervine duplicitatea demersului său, pentru că domnul Năstase îşi foloseşte toată puterea şi influenţa de care dispune pentru a stopa această vizită, cu mult mai importantă, pentru că ea are şi o valoare juridică.
Pentru această atitudine, consider gestul fostului prim-ministru ca pe o sfidare la adresa justiţiei, precum şi a românilor care i-au vizitat apartamentul prin intermediul televiziunii. Domnul Năstase, printr-un simplu exerciţiu de imagine, a sperat că presa îi va aprecia aşa-zisa transparenţă şi va scrie de bine de acum înainte. Greşeală! Dumnealui a încercat să-şi câştige aliaţi printr-o strategie ieftină, dar nu se poate obţine solidaritatea românilor prin exhibarea opulenţei.
Iată deci că Adrian Năstase, chiar dacă nu mai are puterea pe care o avea, continuă să dea lovituri, nu doar adversarilor, ci mai ales întregii clase politice româneşti.
Pentru că din cauza lui Adrian Năstase, toată clasa politică românească este considerată coruptă. Prin influenţa de care dispune, prin poziţia politică pe care o deţine, prin firele nevăzute care îl leagă de colegii săi, domnul Năstase va încerca încă o dată să se salveze. Dar dacă lucrul acesta se va întâmpla, românii vor avea încă o dată dreptul să blameze politicienii români, fără să mai facă diferenţe între aceştia şi domnul Năstase.
Iată de ce cred că domnul Năstase poate totuşi contribui la consolidarea democraţiei în general şi a instituţiei Parlamentului în special.
Cum? În primul rând, demisionând din calitatea de preşedinte al Camerei. În al doilea rând, invitând procurorii să îi facă o vizită acasă.
Domnul Ion Stan:
«Consiliul Naţional Secuiesc convoacă "Marea Adunare Secuiască" pentru a proclama autonomia Ţinutului Secuiesc»
Istoria relaţiilor dintre România şi Ungaria nu poate fi scrisă fără a face parte dreaptă atât luminilor, cât şi umbrelor care au marcat convieţuirea popoarelor celor două ţări. Au fost şi etape sau momente în care ameninţarea existenţei românilor din "terra ultra silvana" a cunoscut praguri critice paroxistice, peste care unii se străduiesc să aşterne vălul uitării.
Noua arhitectură a mediului european şi internaţional de securitate a aşezat România în aceeaşi alianţă politică şi militară cu Ungaria, ceea ce determină şi un nou tip de relaţii interetnice, care să excludă resentimentele trecutului.
Dacă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, românii îşi aveau reprezentanţii în Dieta de la Budapesta, astăzi reprezentanţii ungurilor din România sunt membri constanţi ai coaliţiilor de putere din Parlamentul şi Guvernul de la Bucureşti.
Europa Unită, cu toate influenţele interdependenţelor şi ale globalizării, va fi o Europă a identităţilor naţionale, religioase, culturale şi, nu în ultimul rând, economice.
Împlinirea dezideratului Uniunii Europene este astăzi mai actual decât oricând. Această apropiată realitate ne obligă la un fel de asumare a istoriei, nu prin a-i omite, ci valorificându-i învăţămintele, pentru a nu fi posibilă repetarea greşelilor.
Cui şi la ce folosesc, într-un asemenea context, sloganurile "Autonomie Ţinutului Secuiesc - Libertate pentru secuime"; "Autonomie pentru secui" şi "Jurăm credinţă veşnică Ţinutului Secuiesc!"
Cine convoacă "Marea Adunare Secuiască"? un aşa-zis consiliu care este în afara legii, fiindcă autointitulatul "Consiliu Naţional Secuiesc" nu are personalitate juridică, fiindu-i respinse statutul şi programul.
Cum s-a ajuns la acest consiliu? Printr-o campanie deosebit de activă a frontului neorevizionist din exterior, al cărui emisar, Bayer Zsolt, a fost scos din ţară ca persoană indezirabilă, după ce a incitat în public la acţiuni anticonstituţionale armate împotriva României.
Această organizaţie ilegală nu sfidează numai autorităţile legitime ale statului român, dar se insinuează şi ca factor de presiune în relaţiile de bună vecinătate cu Ungaria, solicitând, nici mai mult, nici mai puţin, ca Guvernul Ungariei să semneze, sub egida O.N.U., o convenţie internaţională cu România, pentru ca Ungaria să exercite "un statut de putere protectoare asupra Ţinutului Secuiesc" şi, ca membru al Uniunii Europene, să solicite sprijinul Consiliului Europei pentru rezolvarea statutului autonom pentru această regiune.
Iată termenii solicitării: "(...noi, delegaţii în Consiliul Naţional Secuiesc cu competenţe de reprezentare, ne adresăm ... Consiliului European, Parlamentului European, în scopul luării în considerare a revendicării noastre referitoare la autonomia teritorială (...)".
Doamnelor şi domnilor,
Datele oficiale ale ultimului recensământ al populaţiei României nu menţionează nici măcar un singur cetăţean român de naţinalitate secui.
Atunci, pe bună dreptate, nu trebuie să ne întrebăm dacă autointitulatul "Consiliu Naţional Secuiesc", scopul şi obiectivele sale nu sunt doar paravanul de acoperire a acţiunilor subterane ale altor forţe şi interese, care ziua stau la aceeaşi masă cu Guvernul, iar noaptea lucrează împotriva Constituţiei României, în alte registre decât o mai fac uneori şi la lumina zilei?
Doamnelor şi domnilor,
Agitaţia ce se încearcă a fi creată nu poate fi extrasă contextului scandalului bustului criminalului de război Wass Albert, amplasat în Parcul central din Odorheiul Secuiesc, sub numele "Secuiul rătăcitor", care ia tot mai mare amploare. Monumentul amintit sfidează, alături de alte două statui expuse în Biserica reformată din Lunca Mureşului şi în Biserica catolică din Reghin, prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.31 din 13 martie 2002 cu privire la interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.
Baronul Wass Albert a participat la uciderea a 14 români şi evrei din satele Sucutard şi Mureşenii de Câmpie (Cluj), în anii ocupaţiei maghiare, fapt pentru care a fost condamnat la moarte în contumacie de către Tribunalul Cluj, în anul 1946.
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" (INSHREW) şi-a manifestat îngrijorarea faţă de faptul că "statui ale lui Wass Albert, criminal de război condamnat în contumacie în 1946, sunt amplasate în instituţii publice ale statului sau pe spaţii cu acces public".
De asemenea, "Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea antisemitismului din România" (MCA), afiliat la "Anti Defamation League (ADL - B' nai B rith)", una din cele mai puternice organizaţii evreieşti din lume, a protestat faţă de existenţa mai multor statui ale acestui criminal de război, sesizând Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termenii "Cu deosebită îngrijorare am luat la cunoştinţă de faptul că statui ale lui Wass Albert, criminal de război condamnat în contumacie în 1946, sunt amplasate în instituţii publice sau pe spaţii cu acces public".
Faptul că statuia "secuiului rătăcitor" din Odorheiul Secuiesc îl redă de fapt pe Wass Albert este confirmat de o serie întreagă de fapte, prezentate pe larg într-o plângere penală a "Asociaţiei Cultul Eroilor din Târgu Mureş".
Doamnelor şi domnilor,
Cred că această chestiune a autonomiei "ţinutului secuiesc" trebuie să o tranşăm în termenii ei reali, care sunt următorii:
În România nu există declaraţi şi înregistraţi cetăţeni români de naţionalitate secui.
Dacă secuii sunt populaţie autohtonă de identitate maghiară, reprezintă ei o altă minoritate naţională decât cea maghiară, pentru a fi îndreptăţită la un alt regim şi la statut autonom?
Care sunt motivaţiile care îndeamnă o populaţie care oficial nu şi-a declarat originea etnică secuiască să ceară libertate şi autonomie?
Nu este cumva oprimată şi împiedicată să se exprime chiar în interiorul U.D.M.R.-ului care îşi menţine pragul electoral prin prizonieratul unor segmente ale populaţiei?
Solicităm Uniunii Democrate a Maghiarilor din România să-şi precizeze poziţia faţă de diversiunea autonomiei secuieşti şi acţiunea preconizată de aşa-zisul "Consiliu Naţional Secuiesc" pentru 15 martie a.c.
Aflăm, prin bunăvoinţa presei, că domnului Preşedinte al României i-ar fi fost remise de către organizaţia ilegală şi anticonstituţională "Consiliul Naţional Secuiesc" mai multe modele de autonomie. Propunem şi noi două modele: cel al aromânilor în Grecia şi al corsicanilor în Franţa. Sunt tot state membre ale Uniunii Europene.
Ministerul Administraţiei şi Internelor şi onorabilul său ministru, domnul deputat Vasile Blaga, cum înţelege, în această chestiune, să vegheze la ordinea constituţională şi de drept a statului român?
Aşteptăm punctul de vedere al domniei sale înainte, nu într-o eventuală anchetă asupra tulburărilor ce ar putea să se producă la 15 martie a.c., ca urmare a diversiunii ce se amorsează.
Domnul Florin Iordache:
"Fundaţia publică "Gojdu", atestat la moştenirea lui Emanuil Gojdu"
Guvernele maghiar şi român au semnat Acordul privind înfiinţarea Fundaţiei Publice "Gojdu" şi care a fost ratificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 183/2005. Semnarea acestui acord anulează practic Acordul definitiv privind problema Fundaţiei Gojdu semnat între România şi Ungaria în 1937.
Astfel, se anulează singurul suport juridic care dă dreptul Fundaţiei de la Sibiu să revendice moştenirea lui Gojdu din Ungaria. Biserica Ortodoxă Română nu a participat niciodată la negocierile interguvernamentale şi nu a consimţit la înfiinţarea fundaţiei Publice Gojdu. Din contră, prin reînfiinţarea fundaţiei în 1996 şi-a reafirmat ferm pretenţia de moştenitoare a averii lui Emanuel Gojdu.
Emanuil Gojdu a lăsat bunurile sale "în beneficiul naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de legea răsăriteană ortodoxă", activitatea fundaţiei urmând a fi realizată de ierarhii ortodocşi.
Dacă până în prezent, biserica ortodoxă nu a respectat testamentul lui Gojdu. la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 183/2005 de către Parlament, moştenirea lui Emanuil Gojdu din Ungaria este definitiv compromisă.
Doamna Doina Micşunica Dreţcanu:
Informare cu privire la Reuniunea Interparlamentară a UIP privind egalitatea de şanse - New York, martie 2006.
Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la începerea campaniei pentru egalitatea de şanse şi a celei de-a 50 sesiuni a Comisiei ONU pentru Statutul Femeilor, eveniment organizat la New York, la sediul Naţiunilor Unite, a avut loc şi o Reuniune Interparlamentară a UIP privind egalitatea de şanse.
Printre cele mai importante teme discutate au fost şi "Femeile din Parlament şi felul în care acestea schimbă procesul decizional", " Parteneriatul dintre femeile şi bărbaţii din Parlament ", "contribuţia mecanismelor parlamentare la problematica de gen".
Deşi egalitatea de şanse face parte din drepturile fundamentale ale femeilor şi bărbaţilor, recunoscute politic, din datele colectate de UIP, participarea la viaţa publică şi politică a femeilor este deficitară.
Procentul femeilor care fac pare din Parlamente este cel mai mare întâlnit de până acum, şi trendul este crescător, dar totuşi schimbarea este lentă. În 1995 a fost propus a prag procentul de 30% de reprezentativitate în Parlamente, dar acesta nu a fost atins nici 10 ani mai târziu decât în 14 ţări.
Deşi există diferenţe culturale mari între ţări, femeile se unesc pentru a găsi politici şi strategii comune în promovarea drepturilor lor.
Un lucru încurajator este faptul că anumite ţări în care au avut loc conflicte au subliniat importanţa includerii femeilor în procesul de reconstrucţie şi în procesul de instaurare a democraţiei. Ca rezultat, ţări ca Rwanda, Mozambic, Africa de Sud, Namibia, Uganda se află în topul 30 al ţărilor privind participarea femeilor în viaţa poltică, cu un procent aflat între 25-30%. O prezenţă importantă la această conferinţă a fost participarea femeilor parlamentare din Irak.
Plecând de la experienţa comisiei pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, din Camera Deputaţilor legată de parteneriatul cu Societatea Civilă, cu Parlamentele din SE Europei, am propus o dezbatere în cadrul Uniunii Interparlamentare privind stereotipurile de gen în mass media şi publicitate şi impactul lor în percepţia femeilor cu putere decizională.
O altă propunere a fost elaborarea unui "Ghid al problematicii de gen în Parlament" de către uniunea Interparlamentară împreună cu Naţiunile Unite şi alţi actori relevanţi.
Această întâlnire a fost extrem de interesantă şi utilă pentru România. Experienţa celorlalte ţări ne poate ajuta în demersurile noastre în promovarea egalităţii de şanse.
Deşi Comisiile pentru egalitate de şanse din Parlamentul României au puţină experienţă, consider că pe plan internaţional am dat dovadă de seriozitate şi de o bună cunoaştere a domeniului, fapt confirmat şi de aprecierea propunerilor noastre.
Uniunea Interpalamentară are un rol important în promovarea implicării femeilor în Parlamente, fiind forul cel mai autorizat în colectarea datelor şi informaţiilor de gen, în efectuarea de studii şi analize statistice privind procentul femeilor membre ale Legislativului, în elaborarea recomandărilor cele mai pertinente pentru membrii săi.
Insuşirea şi punerea în practică a recomandărilor UIP de către parlamentari, de către toate partidele parlamentare ar demonstra că, într-adevăr, există voinţă politică pentru înlăturarea obstacolelor ce împiedică femeile să se implice în procesul decizional în viaţa politică, economică şi socială, combătând astfel lipsa de educaţie, mentalităţile misogine, stereotipiile atitudinale şi violenţa verbală şi non-verbală împotriva femeilor.
Domnul Petru Movilă:
Domnule preşedinte,
Onoraţi colegi,
Azi mă voi referi la o problemă de primă importanţă pentru siguranţa naţională, dar şi pentru siguranţa fiecărui cetăţean al acestei ţări: crearea comunităţii de informaţii.
Vreau să subliniez două aspecte ale acestei probleme, aspecte care au fost mult mediatizate, ocazie cu care unii politicieni şi unele forţe politice au încercat să-şi ridice rating-ul aflat îns cădere evidentă.
Este vorba despre:
Necesitatea înfiinţării comunităţii de informaţii.
Cui să îi fie subordonată această nouă structură?
Adversarii de serviciu ai actualei puteri au sărit în sus la auzul veştii înfiinţării noii structuri informative pe motivul că aşa ceva ar însemna o prea mare concentrare a puterii în mâna câtorva sau a unui singur om. La prima vedere pare un argument de bun simţ formulat în numele democraţiei şi al principiului separării puterilor în stat. În realitate, nu este nici pe departe vorba despre aşa ceva, pentru simplul motiv că beneficiarii informaţiei vor fi aceeaşi ca şi până acum, noua structură informativă nu sporeşte cu nimic "puterea" beneficiarilor informaţiei, aşa cum susţin "apărătorii democraţiei", ci doar simplifică în mod necesar preluarea informaţiei făcând-o, în consecinţă, mai eficientă. În loc de mai multe servicii de informaţii independente, care uneori se încurcau unele pe altele sau intrau în competiţie (fenomene care puteau duce la încălcări ale drepturilor cetăţeanului), vom avea servicii mai puţine, coordonate de o singură instanţă şi ca atare mai eficiente, mai uşor de controlat. Când spun control mă gândesc inclusiv la acele instrumente care să facă imposibile eventualele derapaje ale serviciilor în direcţia încălcării drepturilor cetăţenilor.
De altfel, ideea creării unei comunităţi de informaţii care să reducă numărul serviciilor şi să le includă într-o structură unitară nu aparţine actualei puteri. Să ne amintim că o asemenea propunere a fost formulată în guvernarea anterioară, iar unele ţări civilizate şi democratice au demult o asemenea structură.
Unii chiar din interiorul partidelor aflate la guvernare, proclamă sus şi tare ideea că această comunitate de informaţii nu ar mai trebui subordonată C.S.AT. şi, implicit Preşedinţiei, ci altor centre de putere, cum ar fi Guvernul şi Parlamentul. Argumentele sunt împrumutate din aceeaşi zonă a discursului democratic.
Nici o asemenea teză nu poate fi susţinută pentru simplul motiv că ar încălca Constituţia. Structurile informative sunt subordonate oricând şi oriunde factorului care are în răspundere siguranţa naţională, iar la noi acest factor este CSAT. Iar argumentul că CSAT, atâta timp cât se află la Preşedinţie este un organ de tip sovietic, dar dacă ar trece la guvern şi-ar pierde acest caracter, este cel puţin pitoresc ca să nu zic altfel.
Partidul Democrat este ferm hotărât să sprijine noua structură informativă din convingerea că simplificarea şi coordonarea unitară a serviciilor secrete din România este atât în folosul ţării, cât şi al cetăţeanului.
Vă mulţumesc pentru atenţie.
Domnul Nini Săpunaru:
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Sfârşitul săptămânii trecute a adus în faţa opiniei publice româneşti o premieră absolută: fostul premier al PSD şi-a deschis larg porţile casei sale presei. O ţară întreagă, într-o zi de week-end, a privit la televizor un muzeu pe post de casă, din interiorul căruia au răzbătut ideile pe baza cărora a fost condusă România în mandatul trecut.
Justiţia făcută la televizor pare a fi la modă în România. Adrian Năstase a mutat, iar presa, în goana sa după senzaţional, a pătruns acolo unde organele abilitate ale statului nu au avut acces, fiind blocate de proceduri care ne arată imperfecţiunea sistemului nostru legislativ, care creează astfel cetăţeni "mai egali în drepturi" decât marea majoritate.
Am privit cu toţii, cu dezgust şi oarecare milă, cum camerele de filmat au cotrobăit prin intimitatea lui Adrian Năstase. Probabil că asta a şi urmărit Preşedintele Camerei Deputaţilor. Să cerşească mila publicului. În realitate însă, nu a reuşit decât se devină ridicol atât din perspectivă politică, cât şi ca om.
Politic vorbind, Adrian Năstase a încercat o lovitură mediatică, care ar fi trebuit să îi spele imaginea în faţa opiniei publice. Şi asta după ce timp de mai multe săptămâni, toate jurnalele de ştiri şi toate ziarele erau pline de titluri deloc măgulitoare la adresa lui Adrian Năstase, unde apăreau nume precum Sergiu Sechelariu, Gabriel Bivolaru sau celebra mătuşă Tamara, devenită simbolul corupţiei în politica românească.
În plan personal, Adrian Năstase a pierdut iarăşi. Deşi nu sunt un specialist, ca orice om am urmărit cu stupefacţie imaginile televizate în care era prezentat interiorul casei din Zambaccian şi am trăit un sentiment de total disconfort. Stau şi mă întreb, cum poate un om să locuiască într-un adevărat muzeu? Mai mult, orice persoană, cât de cât avizată, a putut observa "ghiveciul cultural" prezent în casa domnului Năstase.
Trecând însă peste gusturile îndoielnice sau atitudinea populistă a lui Adrian Năstase, trebuie remarcat faptul că cel mai îngrijorător şi mai nociv. Preşedintele uneia dintre Camerele Parlamentului României, al treilea om în ierarhia statului român, îşi permite să-şi bată joc de justiţia din România. El afirmă cu nonşalanţă în faţa opiniei publice că presa a avut acces în interiorul casei sale, însă justiţia nu, pentru că în viziunea dumnealui, este o chestiune de ordin "principial".
Ne întrebăm cu toţii: oare respectarea legii nu este cea mai principială chestiune pentru oricare cetăţean al României? Oare o asemenea persoană mai poate reprezenta Camera Deputaţilor?
Nu ne aşteptăm la un răspuns din partea domnului Năstase, ci aşteptam ca justiţia română să meargă până la capăt în demersul său, pe care îl sprijin cu tărie.
