Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul deputat Andrian Mihei.
Aveţi cuvântul, domnule deputat.
Domnul Andrian Sirojea Mihei:
Mulţumesc, doamnă preşedintă.
Declaraţie politică : "Echinocţiu comunitar".
Într-o perioadă în care legea minorităţii devine platforma politică pentru unele partide, iar zilele acestea la Odorheiul Secuiesc se pregăteşte o manifestare ce riscă să inflameze viaţa politică şi aşa deja explozivă, în Dobrogea, la Constanţa, se pregăteşte un eveniment model comunitar. Aflat la cea de-a treia ediţie, exerciţiul cultural numit "Echinocţiu comunitar" 2006 doreşte o reafirmare a multiculturalităţii, realitate cu o valoare incontestabilă într-un spaţiu fizico-geografic care presupune convieţuirea într-o cultură majoritară, spaţiul dobrogean. Dacă ediţiile anterioare ale evenimentului au celebrat eterogenitatea etno-culturală a spaţiului dobrogean şi au încercat să definească conceptul de comunicare interetnică, ediţia din 2006 a "Echinocţiului comunitar" propune o schimbare de paradigmă, mutând accentul pe conceptul de multiculturalitate.
Multiculturalitatea pe care o exprimă "Echinocţiul comunitar", ca fapt de existenţă, presupune o modalitate de constituire a canonului cultural dincolo de vocea majorităţii, aducând, în mod firesc, elementul diversităţii şi necesitatea recunoaşterii diferenţei ca un pas esenţial al convieţuirii.
Ediţiile anterioare ale "Echinocţiului comunitar" au dezvoltat o dispută ideologică pentru impunerea în cadrul cultural dobrogean a două concepte fundamentale: multiculturalism şi/ sau interculturalism. Acest fapt s-a dezvoltat din dorinţa de a desemna pledoaria pentru afirmarea diversităţii. Pasiunile consumate din dorinţa de a lucra cu un concept sau cu altul s-au atenuat, o dată cu finalitatea comună la care promotorii acestor concepte au ajuns: necesitatea cultivării diversităţii culturale şi a convieţuirii armonioase cu alteritatea! Acest fapt este absolut firesc, în condiţiile în care cei doi termeni se presupun reciproc, în aşa mare măsură încât fac referinţă la o realitate comună.
Ca ideologie a diversităţii, multiculturalismul are menirea de a oferi un cadru de afirmare pentru identităţile de grup. În felul acesta, orizontul ideologic al cultivării diversităţii vine să promoveze pluralitatea ca schimbare de paradigmă a raportului minoritate/ majoritate, ca limită imaginată a repetatelor construcţii identitare. Astfel, procesul globalizării ne pune în faţa unei continue resituări a raporturilor majoritate/ minoritate, în spaţii culturale concrete şi la nivel global, îndemnându-ne la o continuă înţelegere, acceptare şi afirmare a diversităţii.
Gândirea postmodernă a pus în evidenţă relaţiile de putere care se află în spatele revendicărilor privind identitatea culturală. În numele dreptului de exercitare a puterii se ajunge, în aparenţă, la o împingere în plan secund a drepturilor individului, în favoarea impunerii în sfera publică a drepturilor de grup. Este vorba, însă, de o nouă percepere a individului. Nu individul este elementul cheie care conferă identitatea de grup, ci apartenenţa la grup creează cadrul general de regăsire a identităţii personale. În acest fel se ajunge inevitabil la o politizare a identităţii şi a culturii. Procesul este însoţit de o recunoaştere a pluralismului valorilor, a diferenţelor şi acceptarea punctuală şi temporară a unor discriminări pozitive menite să corecteze inegalităţile şi să asigure promovarea unor politici speciale pentru identităţile alternative.
Promovarea unei politici culturale este miza pe 2006 a "Echinocţiului comunitar", în care valorile comunitare ale minorităţii să se regăsească într-un spaţiu cultural comun, al unei societăţi în care principiul recunoaşterii demnităţii celuilalt funcţionează ca normă!
Vă mulţumesc.
Doamna Daniela Popa:
Vă mulţumesc, domnule deputat.
Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Amet Aledin.
Aveţi cuvântul, domnule deputat.
Domnul Aledin Amet:
Vă mulţumesc.
Doamnelor şi domnilor colegi,
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Nevoia de prioritate a învăţământului românesc".
Nu reprezintă o noutate afirmaţia că învăţământul în România înseamnă un sector vital, baza progresului şi eficienţei.
Pe lângă latura educativă, acesta oferă cadrul necesar unei benefice structurări a sistemului social, în mod deosebit în condiţiile aderării ţării noastre la Uniunea Europeană.
O eficientizare atât în ceea ce priveşte modernizarea, refacerea clădirilor, dotarea suplimentară a laboratoarelor de specialitate, cât şi în ceea ce priveşte creşterea calitativă în general a procesului de învăţământ, este absolut necesară.
România are, în acest domeniu, o veche şi valoroasă tradiţie. Prestigiul deja dobândit trebuie susţinut printr-un efort comun, care să menţină standardele înalte recunoscute la nivel internaţional.
În aceeaşi ordine de idei, însă, nu trebuie omise problemele reale, precum diferenţele destul de mari dintre învăţământul din mediul urban şi cel din mediul rural. O stimulare materială mult mai bună a personalului didactic din mediul rural, precum şi o suplimentare a celui cu studii superioare, conduc cu siguranţă către o etapă superioară, absolut necesară.
Dotarea, mai ales a şcolilor de la sate, cu tehnică modernă reprezintă pasul înainte pe care învăţământul românesc trebuie să şi-l propună repede şi hotărât.
Şansele de reuşită ale copiilor din zonele defavorizate vor creşte, cu siguranţă, atunci când proiectele investiţionale se vor dezvolta uniform.
În acet mod, putem spera la o nouă reformulare a procesului educaţional.
Vă mulţumesc frumos.
Doamna Daniela Popa:
Vă mulţumesc.
Din partea deputaţilor fără apartenenţă la un grup parlamentar, doamna deputat Leonida Lari-Iorga.
Aveţi cuvântul, doamnă deputat.
Doamna Leonida Lari-Iorga:
Doamnă preşedintă,
Stimaţi colegi,
A început, ca de obicei, în fiece an, luna Basarabiei în România, cu slujbe în biserici, cu manifestări la casele de cultură, cu peregrinări pe locurile reunirii ţării din 1918.
E bine că în întreaga ţară-mamă se dă atenţia cuvenită marilor patrioţi reunificatori, dar era şi mai bine, dacă ţara-mamă ar fi fost pe fază în anii de foc - '88, '91 - anii marii mişcări de eliberare naţională din Basarabia, când s-au pierdut două şanse de reîntregire.
Am spus şi o mai repet: de-ar lupta românii basarabeni încă 100 de ani, totuna nu ar fi în stare să învingă mastodontul din Est, cu Armata a 14-a în coastă, fără ajutorul românilor din ţara-mamă.
Iată de ce am venit aici: pentru a sensibiliza opinia publică. Şi, ce-am găsit? O clasă politică amorfă, pornită pe înavuţire, dintre care un mic segment s-a dovedit a o constitui patrioţii.
Trebuie neapărat să vă prezint câteva crâmpeie din istoricul luptei pentru eliberare şi reîntregire, luptă la care au participat generaţii, începând cu '40 până acum; generaţii întregi, dintre care unele trimise în gulagul siberian, semănând drumul cu oase până în Siberia, altele în puşcării. Iar generaţia mea, a românilor din anii '48-'49, a vrut un altfel de viaţă, a vrut a se bucura de o viaţă normală în Basarabia, dar nu a fost cu putinţă. De ce? Pentru că au fost lideri şi soldaţi în conducerea mişcării de eliberare naţională. Şi s-a întâmplat să apuce căi străine! Eu, personal, în ţară, primesc nişte modalităţi de a fi răsplătită pentru sacrificiile şi serviciile aduse Ţării Româneşti, încât, pur şi simplu este jenant pentru toţi colegii mei de luptă şi de breaslă din Basarabia natală.
Se ştie - mai cu seamă de către istoricii de pe ambele maluri ale Prutului - că, până în anii '88-'89, românii basarabeni au îndurat suferinţa de a nu vorbi în limba maternă, de a nu cunoaşte istoria neamului românesc, de a nu gândi, pur şi simplu, ca nişte fiinţe libere.
Generaţiile colonizate decenii la rând, însă, au avut parte nu numai de moarte morală, ci de moarte fizică, în sfârtecata Basarabie veneau de pe aiurea, chiar şi din Afganistan, zeci, sute, mii de sicrie de plumb; plumb, plumb, plumb - à la Bacovia. Sicrie de plumb sigilate, în care nu se ştia ce se conţinea din fiinţele copiilor noştri. Şi, atunci, un duh mai puternic decât al oamenilor, se izbi de sufletele noastre, ne cuprinse într-atât, încât chiar pe 8 martie 1988, noi, femeile de la Liga creştin-democrată a femeilor din Moldova, am organizat primul miting neautorizat de autorităţi, cu cerinţe clare: copiii noştri să-şi satisfacă serviciul militar acasă; copiii noştri nu sunt carne de tun pentru alţii.
Din câte îmi amintesc, acea imensă coloană de femei, sute de mii de femei din toată Basarabia, se întindea de la gară până la Comitetul Central al Partidului Comunist al Moldovei. Şi atunci au căzut multe capete de conducători, vânduţi intereselor străine. Şi, tot în acel an, au avut loc alegeri în Sovietul Suprem al U.R.S.S. Bineînţeles, eu, ca persoană organizatoare a mitingului, mă aflam sub anchetă. Nu aveam dreptul să particip la alegeri. A venit atunci o echipă specială de la Moscova, în frunte cu un tovarăş, un grangur mare, o fi fost colonel sau general, Eduard Kiseliov, care se ocupa de interogări. Şi-a permis acel Kiseliov, la unul dintre interogatorii, chiar să mă întrebe, având în faţă nişte cărţi ale mele, traduse în limba rusă: "sunteţi o bună poetă, noi am putea să vă traducem în toate limbile lumii. La ce vă trebuie aceste mişcări politice, din cauza cărora vă aşteaptă puşcăria? pentru că aţi încălcat ordinea publică." La care întrebare i-am răspuns: "şi la ce mi-ar folosi mie toate limbile lumii, dacă eu nu aş mai avea pentru cine scrie în limba mea, română?" "Păi, de ce nu aţi putea scrie şi în română?" - mă întreabă grangurul KGB-ist. "Pentru că voi ne ucideţi copiii pe fronturile voastre."
Însă, acel Eduard Kiseliov era un trimis al KGB-ului din Moscova, ceva mai inteligent decât slujitorii Filialei KGB din Chişinău. Şi-a dat, pesemne, seama că eu nu mă vând nici pentru toate cărţile din lume, traduse în toate limbile. Precum s-au vândut sau mai au de gând să se vândă, unii scriitoraşi de mâna a doua, actualmente făcând elogii generalilor ruşi.
Doamna Daniela Popa:
Să vă pregătiţi să încheiaţi declaraţia, doamnă deputat.
Doamna Leonida Lari-Iorga:
Da, dar parcă am auzit că cineva îmi mai dă un minut. Domnule Baban, îmi daţi? Aa, sunteţi de la P.R.M., de aceea nu-mi daţi.
Este vreun deputat independent în sala asta, să-mi dea vreun minut? Da? Vă mulţumesc.
Doamna Daniela Popa:
Deci, renunţă domnul deputat Mircia Giurgiu.
Poftiţi, doamnă deputat.
Doamna Leonida Lari-Iorga:
Şi, atunci, acel tip inteligent de la Moscova, mi-a spus: "ce să facem, doamna Lari, cu acest caz al dumneavoastră?" "Clasaţi-l! ca să pot participa la alegeri." "Am şefi mai mari peste mine. Nu pot." "Atunci, spuneţi că nu aveţi la îndemână toate probele, ca să am timpul necesar de a participa la alegeri."
Era o discuţie uluitoare între un colonizator şi un colonizat. Dar, din cauza acelei anunţate perestroici şi glasnosti, chiar şi oamenii de calibru mare, precum el, nu putea, aşa, una-două, să aresteze o femeie care a militat pentru dreptul la viaţă al copiilor unui ţinut colonizat - ţinutul basarabean. Aşadar, am participat la alegeri şi le-am câştigat, în faţa a 15 nomenclaturişti, toţi bărbaţi de pe la Comitetul Central al PCM, al comitetelor locale, procurori, şefi de pe la secţiile de cultură etc.
Şi, astfel, întrebarea mea, stimaţi colegi, către dumneavoastră, de exemplu, ar suna cam aşa: păi, cum vine treaba asta? Care intelectual, muncitor, ţăran din Basarabia, ar fi votat o femeie decăzută, o epavă, o bolşevică, o comunistă, o k.g.b.-istă, precum zice anonimul sau anonimii din Revista "România Mare"? Nimeni! Oamenii mă cunosc. Oamenii ştiu că, împreună cu toţi colegii mei de breaslă şi de luptă, liderii Mişcării de Eliberare şi Reîntregire Naţională din Basarabia, le doream binele, le doream libertatea şi neatârnarea faţă de străini. Aşa a fost în acei ani grei - '88-'89.
La Uniunea Scriitorilor, între timp, s-a concentrat elita intelectuală din toate domeniile, făcând programul minim şi programul maxim al mişcării. Programul minim cuprindea: limba română - limbă de stat, grafia latină, istoria românilor, armata naţională, însemne naţionale. Programul maxim avea un singur punct: reunificarea naţională, prin independenţă faţă de U.R.S.S. şi alipirea Basarabiei la ţara-mamă.
Programul minim a fost îndeplinit cu brio, cu începere de la 31 august 1989 şi până la 27 august 1991, când s-a întâmplat să fim lăsaţi de izbelişte. De către cine credeţi? De către România. Fapt care a şi declanşat războiul transnistrean.
Acei oameni care aveau în mâini pârghiile puterii de decizie la vremea respectivă în România au recunoscut un stat în stat - Republica Moldova, adică aceeaşi R.S.S.M., atât că fără doi de "S".
Iată, am în faţă, şi vi-l şi prezint: Monitorul Oficial al Sovietului Suprem al U.R.S.S., în care sunt publicate dezbaterile cu privire la Pactul Molotov-Ribbentrop, precum şi alocuţiunile mele în ce priveşte rapturile teritoriale săvârşite de U.R.S.S. împotriva României.
Atunci, vă întreb încă o dată: cum pot eu fi "k.g.b.-istă", "comunistă", "machitoare bolşevică"? Plus de asta, mi-au ucis şi fratele aceşti k.g.b.-işti, la 24 de ani.
Doamna Daniela Popa:
Vă mulţumesc, doamnă deputat.
Doamna Leonida Lari-Iorga:
Şi sfârşitul, doamnă preşedintă, şi închei.
Ţara mamă, România, prin factorii ei decisivi, a preferat să tacă şi să se ascundă într-o indiferenţă suspectă şi intolerabilă. În felul acesta, au fost pierdute două şanse istorice de reunificare a ţării. Se zice că vremurile grele au nevoie de oameni puternici. Dar, când oamenii puternici, care au ridicat şi au salvat mulţimi, cu riscul propriei vieţi, printre tancuri şi mitraliere, sunt lăsaţi singuri pe câmpul de luptă de către fraţii lor de suflet şi de sânge, fără voie te pomeneşti că nu-ţi mai rămâne nimic, decât să pleci din lume în sine şi de a te sfătui numai cu Dumnezeu.
Vă mulţumesc.
Doamna Daniela Popa:
Din partea Grupului parlamentar al P.S.D., doamna deputat Manuela Mitrea.
Aveţi cuvântul, doamnă deputat.
Doamna Manuela Mitrea:
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte.
Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Să redăm demnitatea cadrelor didactice!"
Pedagogii antici, asemenea lui Cato, considerau că trebuie "mai întâi să înveţi tu şi apoi să înveţi pe alţii".
În timpul campaniei electorale, Alianţa D.A. a promis cadrelor didactice că "se va asigura dublarea salariilor personalului din educaţie, luând în considerare necesităţile legitime ale slujitorilor şcolii, statutul şi respectul de care aceştia trebuie să se bucure în societate. Acestă dublare salarială va fi ralizată în echivalent euro, concomitent cu crearea unui nou sistem de salarizare, care să reflecte importanţa socială a educaţiei, să stimuleze performanţa şi creaţia, precum şi propria formare continuă".
Din păcate, a fost nevoie să aibă loc cea mai mare grevă a salariaţilor din învăţământ din ultimii 16 ani, pentru ca Guvernul să discute alocarea procentului de 6% din PIB pentru acest sector. Din păcate, acordul încheiat între reprezentanţii sindicatelor şi Guvern nu este respectat, ceea ce creează condiţii pentru declanşarea unui nou conflict de muncă.
Adevărul este că, după ani de muncă şi obţinerea tuturor gradelor didactice, educatorii, învăţătorii şi profesorii primesc nişte salarii mult prea mici în comparaţie cu activitatea pe care o desfăşoară. Este mult prea greu să vii să împarţi lumina cunoaşterii, când te confrunţi cu atâtea probleme cotidiene. Şi, totuşi, cadrele didactice au făcut-o întotdeauna, s-au sacrificat şi în trecut şi o fac şi acum.
Sunt destui cei care se întreabă cum reuşesc cadrele didactice să facă faţă acestei situaţii. Este simplu. Nimic nu se compară cu bucuria şi satisfacţia educării copiilor! Aceşti oameni îşi iubesc munca şi elevii. Nimeni nu ar fi azi ceea ce este, dacă nu ar fi existat dascălii.
Azi, mai mult ca oricând, profesorului român trebuie să-i recunoaştem meritele, să ne înclinăm în faţa sa şi să încercăm să facem tot ce depinde de fiecare dintre noi, ca situaţia şi statutul său în societatea românească să se schimbe!
Să rememorăm "Dăscăliţa" lui Octvian Goga sau să recitim "Domnu Trandafir" al lui Mihail Sadoveanu şi, atunci, cu siguranţă, fiecare dintre noi îşi va aminti atât de anii de şcoală, cât şi de imaginile celor care ne-au ajutat să devenim, înainte de toate, oameni!
Stă în puterea noastră să redăm demnitatea cadrelor didactice!
Vă mulţumesc.
Doamna Daniela Popa:
Şi eu vă mulţumesc, doamnă deputat.
Din partea Grupului parlamentar al P.N.L., domnul deputat Emil Strungă.
Aveţi cuvântul, domnule deputat.
Domnul Emil Strungă:
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.
Doamnelor şi domnilor colegi,
În puţinele minute pe care le am la dispoziţie - şi pe care am să le respect, ca durată, -, doresc să supun atenţiei dumneavoastră chestiunea gravă a deconspirării informaţiilor clasificate din Ministerul Apărării Naţionale, mai ales că, după reaudierea de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) a jurnalistului Sebastian Oancea, cazul a căpătat proporţii îngrijorătoare.
Formaţiunea politică pe care o reprezint susţine cu fermitate necesitatea dezbaterii parlamentare a competenţelor prevăzute de legislaţia privind protecţia şi responsabilitatea cetăţenilor în cazul informaţiilor cu caracter secret, fiind nevoie totodată de o clarificare legislativă care să nu permită abuzuri sau interpretări eronate din partea organelor abilitate ale statului de drept.
Consider că situaţia în cauză poate dăuna grav imaginii externe a României, mai ales acum, într-un moment când suntem monitorizaţi cu maximă atenţie de către instituţiile Uniunii Europene în vederea viitoarei aderări. Arestarea şi anchetarea unor jurnalişti, intenţia acestora de a obţine azil politic în străinătate şi de a da în judecată statul român la C.E.D.O., creează în Occident, alături de relativ recentul raport al posturilor telefonice interceptate, imaginea denaturată a unui stat poliţienesc, în care este invocat până la abuz principiul raţiunii superioare de stat. Chiar în cadrul Cartierului General al N.A.T.O. s-a manifestat îngrijorare în legătură cu scurgerea de informaţii clasificate, punându-ne într-o situaţie delicată faţă de aliaţii noştri de peste ocean.
Desigur că securitatea naţională trebuie să reprezinte una din priorităţile principale ale instituţiilor statului şi datorită faptului că România este angjată direct, pe diferite teatre de operaţiuni, în lupta împotriva terorismului. Dar în situaţia dată, ne confruntăm cu un scandal mediatic de proporţii creat în jurul unor informaţii clasificate care, aşa cum a afirmat domnul ministru Theodor Atanasiu, sunt vechi şi fără aplicabilitate practică în prezent. Întreaga chestiune poate fi uşor interpretată ca o tentativă de discreditare a Armatei române, una dintre instituţiile statului de drept ce s-a bucurat mereu de o reală credibilitate din partea cetăţenilor. Din păcate, în ultimele zile, s-au încercat atacuri şi asupra imaginii domnului ministru şi, evident, asupra Partidului Naţional Liberal, din care domnia sa face parte.
Am încrederea, la fel ca şi dumneavoastră, să reprezentanţii serviciilor de contrainformaţii din România vor putea oferi în viitor date concrete asupra celor care s-au făcut vinovaţi de o lipsă gravă de loialitate faţă de statul român şi de buna funcţionare a sistemului democratic.
