La 18 martie 1906, la Montesson, lângă Paris, românul Traian Vuia era primul om din lume care s-a desprins de la sol cu un aparat mai greu decât aerul, cu mijloace proprii la bord.
Traian Vuia a deschis acum 100 de ani era aviatică, ce a influenţat şi modificat profund viaţa omenirii.
Deşi recunoaşterea acestei priorităţi a fost şi continuă să rămână dificilă pe plan internaţional, considerăm că este de datoria generaţiei prezente să-l omagieze pe marele inventator român, recunoscându-i şi mediatizându-i viaţa şi opera.
În judeţul Timiş, locul natal al lui Traian Vuia, sunt pregătite o serie de manifestări, atât în comuna care-i poartă numele, cât şi în oraşele Făget, Jimbolia, precum şi în municipiile Lugoj şi Timişoara.
Suita manifestărilor omagiale cuprinde depuneri de coroane, mese rotunde şi sesiuni de comunicări la Liceul "Traian Vuia" din Făget şi la Universitatea Politehnica din Timiş, fostă "Traian Vuia", editarea unei reviste de către Inspectoratul Şcolar Judeţean ş.a.
Cu regret, constat însă că la nivel naţional ecoul centenarului "Traian Vuia" nu se face simţit. Deşi mai sunt doar câteva zile până la istorica dată de 18 martie, nici o acţiune de anvergură nu prefaţează evenimentul.
Hotărârea de Guvern privind "Centenarul Aeronauticii Române" nu reuşeşte să prindă viaţă. Ministerul Transporturilor, patronul "administrativ" al faptei de acum 100 de ani a "Icarului român" nu reuşeşte, cu greoiul său aparat, să se desprindă de solul tergiversărilor şi amânărilor birocratice. Programele şi proiectele de sărbătorire a centenarului "Traian Vuia" sunt fie întârziate, fie abandonate. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu iniţiativa realizării unui model al aeronavei lui Traian Vuia, nu a început reabilitarea sau realizarea unor monumente, plăci comemorative sau a altor însemne, în ţară şi în Franţa, a unui muzeu aeronautic ş.a. Nu s-au precizat medaliile, plachetele, diplomele etc. ce se vor acorda cu prilejul acestui eveniment, nu s-au elaborat emisiuni poştale, publicaţii omagiale, nu s-au tipărit calendare, agende etc.
Nu se cunosc iniţiative în plan extern pentru promovarea realizărilor prioritare româneşti în domeniul aviaţiei mondiale, cunoscându-se contribuţiile valoroase aduse şi de alţi pionieri cum sunt Aurel Vlaicu şi Henry Coandă.
Toate acestea sunt motive pentru care solicit Guvernului României să dezvolte, să finanţeze şi să aplice un program cât mai extins pentru sărbătorirea după merit a "Centenarului Aeronauticii Române".
Doamna Gabriela Creţu:
" Despre ei, ele şi căţei"
"Democraţia-i democraţie, dar nu şi pentru căţei!", spunea odată - "realist" - un coleg. Despre drepturile căţeilor însă, am auzit vorbindu-se în ultimul timp destul de mult şi argumentat. Din acest motiv suspectez faptul că ironicul nostru coleg nu a vrut de fapt să spună "căţei" ci "Democraţie, democraţie! dar nu şi pentru femei." Asta ne arată realitatea noastră cea de toate zilele.
Ele muncesc mai mult în gospodării, dar munca lor nu este inclusă în p.i.b; ca urmare pot fi considerate neproductive.
Ele învaţă mai mult la şcoală (55% din absolvenţii de învăţământ superior în acest an sunt femei). Domeniile pentru care se pregătesc oferă status mai scăzut şi bani mai puţini.
Ele se îngrijesc de ceilalţi - copii, soţi, părinţi - mai mult decât o fac ei. Îngrijirea este pe gratis, pentru că li se spune, dacă nu au slujbe, că sunt în întreţinere.
Conform Codului familiei, ei sunt egali, dar el apare drept "capul familiei" în toate statisticile. Ca să fie şi ea considerată "cap" trebuie să renunţe la el (să fie văduvă sau divorţată).
Ei şi-au pierdut locurile de muncă şi au fost sistematic plătiţi pentru asta (salariile compensatorii au fost mai ales privilegiul ramurilor unde lucrau mai ales ei). Ele au rămas în câmpul muncii unde sunt sistematic neplătite sau prost plătite ( iar la orizont un nor negru se arată - o posibilă delocalizare a industriei de confecţii unde muncesc cele mai multe; fără salarii compensatorii).
Ei sunt majoritari acolo unde se conduce, unde se decide, acolo unde se alege cum să fie utilizate resursele societăţii. Ele nu sunt.
Despre ele, ei spun că nu ar fi competente în politică. Au dreptate dacă politică înseamnă circ, conflicte permanente, să te ocupi de "probleme serioase" - precum democraţia în Afganistan sau războiul nuclear spaţial - şi să nu discuţi despre probleme "minore"; de exemplu, cum pot să supravieţuiască cei ce nu au alt venit decât salariul minim pe economie sau pensia.
De regulă, ele sunt nişte fiinţe anoste, cu prea mult simţ al datoriei şi mai puţin al aventurii, care ascultă mai mult decât vorbesc, care se ocupă de alţii mai mult decât de sine, dau viaţă şi pun suflet în toate. Şi sunt invizibile. Cele care apar pe ecranele televizoarelor nu seamănă deloc cu mamele noastre şi rareori sunt fiicele pe care am dori să le avem. Cu certitudine nu sunt ca noi, 99% dintre femei. Când apar drept "remarcabile", au meserie de bărbat, comportament de bărbat şi se neagă pe sine. Că sunt femeie nu are importanţă, spun ele, ci competenţa.
E o mare şi periculoasă minciună! Ierarhiile, mai ales în politică, sunt bazate pe putere, nu pe competenţe. Nici nu se spune ce fel de competenţe ar fi necesare pentru a-i reprezenta pe alţii ca să nu se observe că cei care deţin puterea nu le au totdeauna suficient.
Stimaţi colegi, cum politica priveşte tocmai distribuirea puterii iar ele sunt atât de puţin la putere, avem o singură concluzie - ceea ce construim noi aici se poate numi democraţie, dar nu şi pentru femei.
Întrucât mâine este 8 Martie, la această spinoasă problemă ar trebui să reflecteze fiecare, în Parlamentul României. Măcar un minut! Pentru a cere mai mult, ar trebui să fie considerată o problemă "serioasă". Deocamdată, sunt prea puţini care cred asta. Deocamdată mai importanţi sunt căţeii.
Domnul Dan Mihai Marian:
Dacă demisiona când trebuia, om politic rămânea
Din fericire, Adrian Năstase încă n-a părăsit prim-planul scenei politice româneşti. Ar fi fost o mare pierdere pentru social-democraţia românească dacă s-ar lipsi de un intelectual atât de rafinat şi de subtil ca d-l Năstase. Locul d-lui Năstase va fi pentru totdeauna ipostaziat între figurile renascentiste ale lui Cozmâncă, Miki Şpagă and C.O., rozeurile lui Picasso şi uverturile lui Wagner. Dacă PSD s-ar lipsi de preşedintele său executiv, cu siguranţă s-ar alege praful şi pulberea istoriei de acest partid. Fără Adrian Năstase, acest reper moral şi intelectual al stângii româneşti actuale, PSD ar deveni în cel mai scurt timp un capitol, interesant fără îndoială, din istoria politică postdecembristă.
Distinşi colegi de la PSD, vă invidiez sincer pentru solidaritatea cu care l-aţi înconjurat pe d-l Adrian Năstase. Am rămas plăcut impresionat de votul pe care l-aţi exprimat săptămâna trecută în cadrul grupului parlamentar al PSD. Totuşi, daţi-mi voie să-mi exprim surprinderea pentru modul în care i-aţi tolerat pe cei doi colegi ai dumneavoastră care au îndrâznit să voteze pentru percheziţia caselor domnului Adrian Năstase. După părerea mea, aceşti cârcotaşi trebuiau excluşi imediat din rândurile PSD. Prin votul lor au adus grave prejudicii imaginii partidului dumneavoastră.
În ciuda faptului că o parte a mass-media vă critică continuu, nu trebuie să vă descurajaţi deoarece în ţara aceasta nu se găseşte un singur român de bună-credinţă care să vă acuze de corupţie. Toţi cei care vă critică sunt nişte invidioşi, oameni care n-au reuşit să se realizeze în viaţă muncind din greu pentru statul şi poporul român. Orice s-ar întâmpla, să nu vă deziceţi nici un moment de Adrian Năstase. Sprijiniţi-l şi pe d-l Miron Mitrea, atât de greu încercat în zilele acestea. Nu-l părăsiţi nici pe Marian Oprişan. Iar dacă doriţi să mai aveţi de spus un cuvânt în politica românească, ar fi bine să-i reactivaţi pe Viorel Hrebenciuc, Miki Şpagă şi cel supranumit "Cozmâncătorul de primari". Dacă veţi proceda în acest fel, va fi bine pentru toată lumea. Dumneavoastră nu veţi mai putea reveni în veci la putere, românii vor putea scăpa de "Partidul Corupţilor din România" (PCR), iar noi vom putea continua să guvernăm având ca obiectiv prioritar integrarea ţării în Uniunea Europeană.
Lăsănd la o parte acest exerciţiu uşor empatic, PNL consideră că invitarea jurnaliştilor în casa din strada Zambaccian reprezintă un exerciţiu de imagine, menit să dirijeze atenţia opiniei publice într-o altă direcţie. Iniţiativa lui Năstase de a-şi demonstra transparenţa este tardivă. Această acţiune era oportună în momentul apariţiei suspiciunilor de corupţie, când Adrian Năstase trebuia să pună casa la dispoziţia autorităţilor. Prin demersul său a sfidat justiţia şi a încercat să arunce în ridicol ancheta procurorilor.
Dacă Adrian Năstase ar fi acceptat perchezitia, atunci ar fi intrat doar procurorii. Refuzând percheziţia procurorilor şi agăţându-se de tot felul de tertripuri legislative, Adrian Năstase nu face altceva decât să amplifice suspiciunea care planează asupra modului în care a dobândit această avere fabuloasă şi să confirme presupunerile unora, cum că ar fi posesorul unei averi de peste un miliard de euro. Prin prezenţa sa în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Adrian Năstase aruncă definitiv cu noroi asupra imaginii Parlamentului. Oricât de mult am munci noi aici şi oricâte eforturi ar depune angajaţii acestei instituţii, imaginea Parlamentului va rămâne compromisă o lungă perioadă de timp.
Domnule Adrian Năstase, prin această ultimă iniţiativă personală v-aţi pus cruce carierei dumneavoastră politice. Chiar dacă ar vota o mie de parlamenentari împotriva percheziţiei caselor pe care le aveţi şi tot nu v-aţi mai putea reabilita în ochii cetăţenilor acestei ţări. Sunteţi un om terminat din punct de vedere politic. Dar ceea ce este mai grav la dumneavoastră este faptul că nu aveţi simţul ridicolului. Astăzi, vom vota pentru percheziţia caselor dumneavoastră.
Domnul Gabriel Sandu:
De la adoptarea primei Constituţii în 1866, ţara noastră nu a cunoscut întotdeauna un mod democratic de organizare şi funcţionare. Din contră, au existat în istoria noastră destule momente de dictatură care s-a manifestat sub diverse forme, în funcţie de vremurile respective.
Un prim fenomen îl regăsim sub forma «camarilei regale» care şi-a găsit adăpost la palatele regale, indiferent de persoanele care ocupau tronul. Influenţa lor s-a transpus de nenumarate ori negativ în procesul de luare a deciziilor şi de aplicare a lor.
Însă, cea mai acută formă de dictatură în perioada interbelică o întâlnim în timpul regelui Carol al II-lea. Este suficient să ne amintim de modul în care persoanele din jurul regelui au reuşit să se impună şi să impună pe scena politică diverse combinaţii politice de guvernare, multe dintre ele dăunătoare şi contra naturii, dar aducătoare de beneficii pentru camarilă.
Regimul Antonescu a fost de asemenea un regim totalitar, cu accente militare. După cel de-al doilea razboi mondial, România a fost trimisă de la masa marilor puteri în bezna istoriei, parcurgând timp de 50 de ani cel mai anevoios drum al istoriei sale - comunismul.
Dincolo de modurile diferite în care aceste regimuri totalitare au acţionat şi s-au manifestat, ele au adus ştirbire în primul rând drepturilor cetăţeneşti. Este motivul pentru care am crezut cu toţii în decembrie 1989 - o dată cu declanşarea Revoluţiei - că dictatura va dispărea definitiv din istoria României, fiind înlocuită de o democraţie tânără, bazată pe libertatea individului, pe economie de piaţă, pe garantarea şi respectarea drepturilor tuturor cetăţenilor.
Zece ani de tranziţie nu au fost suficienţi pentru consolidarea regimului democratic românesc, însă am sperat că suntem pe drumul cel bun. Ceea ce a urmat între 2001-2004 în timpul Guvernului Năstase şi modul aproape dictatorial în care s-a manifestat fostul partid de guvernământ PSD au pus la îndoială funcţionarea statului de drept în România. Rapoartele de monitorizare realizate de organismele europene, analizele ONG-urilor şi luările de poziţie ale opoziţiei au evidenţiat derapaje privind drepturile fundamentale ale cetăţenilor, libertatea de exprimare şi independenţa mass-media, racolările forţate de primari, încurajarea şi proliferarea corupţiei, transformarea Parlamentului în anexă guvernamentală. În concluzie, toate instituţiile au fost şi trebuiau să fie la cheremul PSD.
Toate aceste fenomene, care au pus în pericol chiar şi integrarea României, au început treptat-treptat să dispară după instalarea Guvernului Tăriceanu în decembrie 2004.
De curând însă, asistam la o încercare de atentat la adresa drepturilor şi libertaţilor fundamentale ale cetăţenilor, din partea serviciilor secrete, care sub forma proiectelor de siguranţă şi securitate naţională, încearcă să creeze monopoluri şi să-şi sporească atribuţiile.
Cred că a sosit timpul ca după 16 ani de la Revoluţie să uităm de aceste practici şi cred că a sosit vremea ca nimeni să nu le mai aplice, indiferent de pretext - lupta împotriva corupţiei, legitimitate democratică. Aceste proiecte trebuie discutate transparent tocmai pentru că vizează în primul rând securitatea cetăţenilor.
Cel care uită acest lucru, uită de fapt de promisiunile făcute la alegeri şi de mandatul primit de la alegători.
Domnul Vasile Mocanu:
Tema: Guvernanţii şi-au uitat promisiunile
Citesc în Constituţie: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica (subliniez unica) autoritate legiuitoare a ţării." Este vorba de articolul 61, punctul 1, din Legea fundamentală a României, votată inclusiv de liberali şi democraţi.
Citesc în programul de guvernare, de culoare portocalie, al Alianţei DA, pentru perioada 2005-2008: Guvernul îşi ia angajamentul să consolideze statul de drept şi democraţia în România.
Citesc în presă: Cabinetul Tăriceanu este campionul absolut al ordonanţelor de urgenţă. În ritmul actual, numărul ordonanţelor emise de Guvern ar putea ajunge la câteva mii, la sfârşitul mandatului. Guvernul Tăriceanu îşi bate joc de Parlamentul României.
Într-o democraţie sănătoasă, rolul Parlamentului este acela de a elabora legi. Cât mai simple şi cât mai eficiente. De mai bine de un an, în România, forul legislativ a devenit doar o maşină de vot, care acceptă, la presiunea guvernanţilor, să promoveze proiecte de legi dintre cele mai importante pentru societatea românească, fără nici un fel de dezbatere. Sănătatea, justiţia, mecanismele financiare nu pot atinge standarde europene în lipsa unui dialog autentic în care să fie implicaţi toţi factorii responsabili. Iar dintre aceştia, cel mai important este tocmai Parlamentul României.
Mă tem că, nu peste mult timp, vom citi în manualele de istorie: perioada 2004-2008 a fost una dintre cele mai negre din istoria contemporană a României. Guvernanţii de atunci au rănit grav democraţia românească.
Domnul Ioan Aurel Rus:
Vă rog să-mi permiteţi pentru început să citez din Constituţia României:
"Articolul 1: România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
Articolul 2: Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.
Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.
Articolul 3: Teritoriul României este inalienabil.
Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe, şi judeţe...
Articolul 4: Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.
Articolul 6: Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români."
Se apropie ziua revoluţiei maghiare de la 1848, 15 martie, care aduce cu ea gândurile de autonomie ale locuitorilor majoritari din Ţinutul Secuiesc. Consiliul Naţional Secuiesc, sfidând Constituţia şi legile ţării, vrea să apere destinul etniei din care s-a ridicat. Şi iată cum în România, cu o conducere vândută, secuii îşi cer drepturile scriind într-un comunicat următoarele:
''Adresăm o chemare cetăţenilor Ţinutului Secuiesc: În această zi înălţătoare pentru naţiunea maghiară, 15 martie 2006, veniţi la Odorheiu Secuiesc şi prin prezenţa voastră întăriţi cu o chemare comună voinţa voastră pentru autonomia Ţinutului Secuiesc...Biroul Permanent al Consiliului Naţional Secuiesc, în concordanţă cu consiliile secuieşti, declară cu convingere că Marea Adunare Naţională a Secuilor, prin voinţa generală a secuilor va constitui exprimarea demnă a strădaniilor de autonomie a pământului secuiesc! Puterea voinţei generale să marcheze dreptul secuimii la autodeterminare!"
Nu se ştie oare că în timpul revoluţiei din decembrie 1989 armata şi oameni de ordine au fost umiliţi şi a fost masacrat ofiţerul de poliţie Cheuchişan, iar criminalii sunt liberi? În Covasna şi Harghita s-a produs o 'curăţare' etnică, ceea ce înseamnă că românii din acele ţinuturi au fost obligaţi să plece şi din această cauză s-a schimbat majoritatea. Câţi secui s-au declarat la ultimul recensământ? Pentru ce această autonomie? Cum se poate aşa ceva? Cum este posibil ca românii să fie alungaţi din pământul lor natal?
Proclamarea autonomiei teritoriale a unei zone din România contravine Constituţiei ţării şi deci Consiliul Naţional Secuiesc atentează la unitatea României. Se vrea a se crea un Kosovo românesc?
Cum a fost posibilă alungarea elevilor români dintr-un liceu în Târgu Mureş? Se vrea repetarea lui martie 1990 de la Târgu Mureş? Mihăilă Cofariu e încă viu şi aşteaptă să i se facă dreptate.
În ultima vreme, ca urmare a refulării unor manifestări anarhice şi frustrante s-au putut constata tot mai multe cazuri de ofensă adusă însemnelor şi simbolurilor naţionale. Sunt tot mai frecvente şi cazurile în care, din raţiuni politice, sau pentru a obţine sufragii de la susţinători incerţi şi dubioşi se practică batjocorirea sentimentelor naţionale prin gesturi şi publicaţii, prin emisiuni de televiziune obscene, chiar prin pretinse creaţii artistice. Cunoaştem situaţiile în care unii conaţionali, pentru a-şi manifesta dispreţul faţă de unele momente de cotitură în istoria României, au prezentat "omagii" eroilor neamului depunând coroane de flori cu panglică neagră; alţii şi-au legat astfel de panglică la braţ chiar de Ziua Naţională, afişând prin aceasta sentimentele lor antiromâneşti în spaţiul public.
Au fost manifestări în locuri publice care au avut ca scop ofensarea drapelului naţional prin rupere sau degradare, sau omiterea arborării lui, concomitent cu afişarea singulară a drapelului de stat maghiar. Până când vom tolera la nesfârşit astfel de manifestări şi nu vom aplica legislaţia pentru toţi? Guvernul Tăriceanu e subordonat Ungariei? Cerem preşedintelui României, ca garant al aplicării Constituţiei şi legilor ţarii, să intervină, iar guvernanţii să vegheze la respectarea jurământului depus.
Se zvoneşte că în urma experienţei convieţuirii, Alianţa D.A pregăteşte continuarea show-ului de succes intitulat "Marea păcăleală". Pentru necunoscători, acesta a început puţin înainte de campania electorală şi a fost jucat cu actori profesionişti încă de la preluarea puterii. Din când în când, liderul jucător mai lansa o fumigenă din dorinţa de derutare a spectatorilor care îndrăzneau să îşi pună semne de întrebare, dar în cea mai mare parte brambureala a fost caracteristica principală a acestui spectacol jalnic.
Pentru a încinge atmosfera s-au gândit să condimenteze puţin spectacolul cu o cerere definitivă în căsătorie. Incompatibilităţile tot mai evidente dintre ei lăsau loc la mari interpretări, tocmai de aceea discuţia despre căsătorie a ţinut zile în şir prima pagină a ziarelor.
Vestea şoc a pus şi mai mult dinamism în show-ul servit populaţiei flămânzite. Din cauza viziunii diferite, căsătoria nu putea avea loc şi acest fapt a dezvăluit prima dată adevăratul caracter al actorilor. Spectatorii au rămas uimiţi să constate că de fapt alianţa dintre cei doi nu era decât o legătură de convenienţă, legătură din care lipsea atât respectul cât şi interesul pentru populaţia care i-a promovat.
Replicile tăioase şi declaraţiile răsunătoare au dezvăluit treptat că singura dragoste care-i unea era cea pentru ciolan, iar acesta odată apucat, a devenit subiect de controversă.
Nici până astăzi nu au reuşit să afle cine îl merită mai mult sau cui i se cuvine de exemplu partea cu serviciile secrete, dar asta nu-i împiedică să devină tot mai ridicoli pe zi ce trece.
Sub genericul "Dragoste cu forţa de dragul fotoliilor", populaţia primeşte zilnic porţia de circ, singurul dar al celor aleşi vremelnic să ne conducă destinele.
Dureros e finalul, pentru că după fiecare spectacol, populaţia e nevoită să plătească indiferent dacă a fost sau nu interesată de bâlciul guvernanţilor şi priveşte îndurerată la indiferenţa cu care este tratată de un grup de actori aflaţi încă în funcţii cheie.
Facturi duble la întreţinere, sute de taxe şi o poveste de dragoste care nu mai interesează pe nimeni e tabloul la care asistă zilnic românul însetat după dreptate şi adevăr.
Am spus dreptate şi adevăr, nici voi nu mai credeţi în vorbele astea!
Ciudat, doar le-aţi folosit într-o campanie mincinoasă cu promisiuni pompoase şi dovezi mari de dragoste.
