Condiţiile unui asemenea regim de siguranţă naţională nu sunt reclamate nici de necesităţile actualului context politic şi istoric al ţării. România nu a trecut printr-un "11 septembrie" - nici nu există şanse obiective sa se întâmple -, nu are nevoie de un "Patriot Act" şi nu e cazul să consolideze poziţia unor servicii secrete lipsite încă în mod profund de recunoaştere şi apreciere publică.
Instituţiile din România au nevoie, dimpotrivă, de transparenţă sporită, care să elimine disfuncţionalităţile, abuzurile şi actele de corupţie. Un cadru juridic care să confere serviciilor secrete şi mai multă opacitate ar constitui realmente un pericol la adresa securităţii naţionale, mai ales in condiţiile unei guvernări de tip PSD.
În aceste condiţii, dezbaterea publică a celor şase proiecte de legi privind siguranţa naţională se impune ca pe un lucru absolut necesar. Există numeroase indicii care infirma "bunele intenţii" ale acestui pachet legislativ şi care au născut îngrijorarea că în spatele întregului demers s-ar afla interesele obscure ale unor servicii secrete doritoare de discreţionism şi practici nedemocratice.
Dat fiind interesul public deosebit faţă de conţinutul acestor proiecte de legi, precum şi implicaţiile lor majore asupra drepturilor şi libertăţilor individuale, consider că, pe lângă dezbaterile parlamentare şi în cadrul altor instituţii abilitate, dezbaterea în cadrul societăţii civile trebuie să fie hotărâtoare în ceea ce priveşte destinul acestui proiect legislativ de siguranţă naţională.
Vă mulţumesc.
Domnul Claudius Mihail Zaharia:
Declaraţie politică despre reforma liberală de minimizare a consecinţelor măsurilor ilegale impuse în timpul comunismului
Domnule preşedinte, stimaţi colegi,
Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu satisfacţia faptului că, cel puţin în viziunea noastră, a liberalilor, se va mai face un pas în reforma liberală de combatere şi chiar înlăturare a efectelor acţiunilor structurilor comuniste din România. Este vorba de o propunere legislativă semnată de mai mulţi colegi liberali prin care se urmăreşte acordarea de compensaţii materiale cadrelor militare care au fost înlăturate abuziv din armată în timpul regimului comunist.
O dată cu aprobarea aceastei legi, această reformă iniţiată şi susţinută de liberali, care a început cu legile privind retrocedarea proprietăţilor confiscate de comunişti, legea lustraţiei, legea de modificare a organizării CNSAS şi care acum continuă cu lupta împotriva tenativelor de restrângere a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului român, începe să-şi producă efectele.
Toate aceste măsuri nu fac altceva decât să finalizeze procesul de reparare a tuturor nedreptăţilor comuniştilor şi practic, o dată cu rezolvarea acestor probleme, se deschide posibilitatea reanalizării corecte de către instituţiile publice a resurselor de care ţara noastră dispune în vederea identificării oportunităţilor de dezvoltare socio-economică.
Totodată, prin crearea cadrului care permite rezolvarea rapidă a acestor probleme moştenite din vremea regimului comunist, conducerile instituţiilor publice vor putea concentra activitatea întregul personal angajat în îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice pe care le pun la dispoziţia contribuabilului, servicii care trebuie să atingă cât mai rapid standardele europene.
Eforturile depuse de guvernul Tăriceanu şi de prefecţii judeţelor de soluţionare a situaţiilor mai sus amintite au nevoie de susţinerea Parlamentului în vederea stabilirii şi adoptării cadrului normativ care să stabilească direcţiile clare de acţiune ale instituţiilor publice.
Anul 2007, an pe care îl dorim anul integrării României în Uniunea Europeană, trebuie să ne găsească cu toate problemele trecutului rezolvate, iar pentru aceasta nu este suficient doar efortul Guvernului Tăriceanu.
Vă mulţumesc.
Domnul Emilian Vasile Cutean:
"Încotro se îndreaptă România la nici 17 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989?"
Stimaţi colegi, vă vorbesc atât în calitate de deputat, cât şi de participant la cel mai important eveniment al României din ultimii 60 de ani - Revoluţia română din decembrie 1989.
Este inadmisibil să constatăm că, la nici 17 ani de la cel mai sângeros schimb de sistem politic din Europa, ajungem să ne îndreptăm cu pasi... şi rapizi şi siguri, din nou spre dictatură. Cum este posibil ca, într-un timp atât de scurt, să ne aflam în situaţia de a discuta despre grave încălcări ale drepturilor omului. Nu mă refer aici la mediatizatele cazuri Năstase, Patriciu, Tender, nu pentru ca acestea nu sunt importante, ci pentru că se prefigurează ceva mult mai grav- reinfiinţarea poliţiei politice. Reţeta este foarte simplă:
nu se respectă nimic de către instituţiile statului (vezi ministrul sănătăţii - nu respectă o hotărâre judecătorească, ministrul de justiţie dă sfaturi şi obligă Parlamentul să ia o decizie chiar dacă nu sunt respectate procedurile legale; se invoca voinţa poporului) - sunt multe astfel de exemple.
se aruncă pe piaţă câteva "capcane" pentru a testa vigilenţa opiniei publice (în legătură cu acest aparat de teroare, exercitată în timpul comunismului, de securitate).
în funcţie de reacţii, se aşteaptă momentul oportun pentru al concretiza.
Stimaţi colegi, circula în târg o vorbă " dacă ţine ...ţine, dacă nu... e la mişto". oare la noi o să ţină?
Azi, ambalat frumos, ni se pregăteşte drumul spre totalitarism, uitându-se câţi români au murit în decembrie 1989 pentru a-l înlătura. Ceea ce mă miră foarte tare este faptul că în legatură cu acest deosebit de grav demers nu s-a sesizat nici una din cele 9 organizaţii nonguvernamentale autointitulate reprezentante ale "opiniei publice" care mai ieri, în campania electorală, erau atât de vehemente la adresa unui partid care, dupa opinia lor, "rămânerea la guvernare ar fi fost un adevărat cataclism pentru existenţa României, ca stat de drept". Cum de în această situaţie nu au nici o reacţie, oare sunt şi ele implicate!? Dacă acestea nu consideră că trebuie să intervină mă întreb, în schimb: este posibil ca un demnitar să se gândească la o asemenea monstruozitate de proiect când este plătit tocmai să-i apere pe cei care l-au ales de astfel de excese?
Da, este posibil într-o ţară în care nu se mai respectă nimic.. Parlamentul a devenit o anexă executivă a Guvernului, Preşedintele României a devenit Prim-ministru. Miniştrii ignoră şi nu mai recunosc, aşa cum prevede Constituţia, comisiile parlamentare ... Dar ce vorbesc aici despre miniştrii? nici măcar un angajat al acestora nu mai recunoaşte instituţia de baza a democraţiei...vezi seful DNA.
Vreţi exemple de ingerinţe ale politicului în justiţie? Acesta este cel mai elocvent - cel care se consideră neimplicat politic şi independent în luarea deciziilor, cel care vrea să descopere " marea corupţie" şi nu pe.... "criterii politice"... totuşi ascultă ordinul ministrului său de a nu da curs invitaţiei celui mai important for al României - Parlamentul.
În ce ţară trăim, domnilor? Cine trebuie să vină să ne facă ordine? Nimeni. noi suntem cei care veghem la respectarea legilor şi a Constituţiei, deci noi trebuie să ne pronunţăm în astfel de cazuri. Ştiu că e greu să te consideri responsabil atâta timp cât ai ajuns să conduci ţara fără să fii mandatat de popor, când tunurile sunt aţintite spre tine pentru a ţi se diminua din autoritate şi, mai mult, de a-ţi slăbi credibilitatea. Credeţi că toate acestea sunt întâmplătoare? Eu nu.
Cred că e un plan foarte bine pus la punct pe care noi trebuie sa-l dejucăm până nu este prea târziu.
Dacă urmăriţi cu atenţie strategia este foarte uşor sa-ţi dai seama că : Poporul a ales ... ceva, ţara este condusă de... altcineva, iar pentru a se justifica această anomalie se încearcă altceva.
Revenind la pericolul care ne paşte, Dictatura, vă previn să nu luaţi în glumă acest avertisment pentru că veţi fi răspunzători de viitorul României, mai ales că până în momentul de faţă nu am văzut o atitudine radicală pentru prevenirea acestei maladii de care se îmbolnăvesc toţi cei care ajung în funcţii de decizie fără să fi meritat acest lucru.
Nu cred că avem dreptul, noi, cei care suntem contemporani cu jertfa revoluţionarilor din decembrie 1989, să călcăm pe cadavre numai pentru a ne menţine la putere.
În numele celor pe care îi reprezentăm, trebuie să punem piciorul în prag. Aşadar, cer partidelor de la guvernare: să respingă toate demersurile care nu sunt în conformitate cu legile şi Constituţia României, indiferent de cine sunt susţinute; să solicite ministrului justiţiei să respecte cu stricteţe toate procedurile legale, în toate cazurile aflate în vizorul justiţiei; să nu voteze Statutul minorităţilor în forma actuală, mai ales Cap.5; să respingă Ordonanţa de urgenţă referitoare la înfiinţarea unei alte fundaţii care să administreze averea Gojdu şi să respecte dorinţa acestuia, conform testamentului ; să nu se gândească vreodată să adopte o lege care să dea posibilitatea înfiinţării din nou a... "Poliţiei Politice".
Cu speranţa că în decembrie 1989 nu s-a murit în zadar, pentru că mâine este 8 Martie, urez tuturor femeilor "La mulţi ani!"
Declaraţie politică privind incompatibilitatea între calitatea de parlamentar si funcţia de ministru.
În Constituţia României, la alineatul (2) al articolului 69, este prevăzut că "orice mandat imperativ este nul".
Tot Constituţia României, la art. 71, prevede calitatea de deputat sau de senator ca fiind incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului. De asemeni, Legea nr. 161/ 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea corupţiei, la art. 84 alin. (1) reglementează incompatibilitatea dintre funcţia de membru al Guvernului cu orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. La aceste prevederi se mai adaugă şi Regulamentul Camerei Deputatilor în care, la art. 196, se specifică: "Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de membru al Guvernului, precum şi cu alte funcţii stabilite prin lege."
Astfel, constatăm că, in practică există situaţii de mandat imperativ implicit, astfel:
când un ministru care este si parlamentar votează moţiuni, proiecte de legi ale Guvernului şi, în general, se exprimă parlamentar pentru acţiuni ale Guvernului al carui membru este;
concomitenţa calitatii de ministru si prim ministru cu cea de parlamentar, solidaritatea guvernamentală impunând un anume vot şi nu numai votul ca noţiune generică.
Problema incompatibilităţii dintre funcţia de membru al Guvernului şi calitatea de parlamentar trebuie privită, în primul rând, ca masură de protectie a mandatului parlamentar. Este unanim recunoscută de tehnicienii dreptului ideea că realizarea eficientă a mandatului de parlamentar implică independenţa deputatului sau senatorului contra oricaror presiuni exterioare, de orice natură.
În al doilea rând, ne raportăm la un aspect pur tehnic: asigurarea cvorumului de lucru în şedintele de plen sau a asigurării numărului de voturi necesar ca un act normativ sa fie votat în varianta propusă de guvernanţi. Un exemplu recent îl constituie votul asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, care a fost respins de Senat, în calitate de Cameră decizională, întrunind 47 de voturi pentru, 33 de voturi împotrivă şi 9 abţineri. Este evident faptul ca un membru al Guvernului, care este în acelaşi timp şi parlamentar, nu poate asigura prezenţa sa atât la şedinţa de Guvern, cât şi la sedinţa de plen din Camera Deputaţilor sau Senat.
In opinia Partidului Conservator, o soluţie ar fi reconsiderarea problemei incompatibilităţii dintre funcţia de membru al Guvernului şi calitatea de parlamentar, idee exprimată şi cu ocazia consultărilor recente cu Preşedintele României. Instituirea acestui tip de incompatibilitate şi eliminarea mandatului imperativ presupun revizuirea Constituţiei. Până la revizuirea constituţională şi până la modificarea celorlalte legi în cauză, Partidul Conservator propune o masură provizorie, şi anume obligativitatea votului secret pentru toate iniţiativele Guvernului, pentru miniştrii care sunt şi parlamentari.
In acest context, Partidul Conservator consideră oportună iniţierea unor dezbateri cu liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor si Senat, privind găsirea unei formulei optime prin care atât Parlamentul, cât şi Guvernul sa poată beneficia la maxim de votul reprezentanţilor sai.
Domnul Victor Sanda:
"În loc să acuze sinistraţii că şi-au distrus casele primite de la Guvern, ministrul delegat Laszlo Borbely trebuie să-şi dea demisia, aşa cum a promis"
Actuala Coaliţie guvernamentală a acuzat, de nenumărate ori şi pe nedrept, Partidul Social Democrat că în perioada cât a fost la guvernare a gestionat prost şi a risipit fondurile statului.
Iată că astăzi asistăm pe faţă la crasă iresponsabilitate în ce priveşte modul de gestionare şi cheltuire a banului public. Unul dintre exemple vizează locuinţele construite de Guvernul României pentru sinistraţii din Timiş ale căror case şi gospodării au fost luate de ape în timpul inundaţiilor din 2005. Cu toţii ne aducem aminte când responsabilul executivului cu lucrările publice şi amenajarea teritoriului, ministrul Laszlo Borbely, se bătea cu pumnii în piept pe toate posturile TV că îşi va da demisia dacă locuinţele destinate sinistraţilor nu vor fi terminate la timp.
Ce-i drept, locuinţele au fost predate la cheie la timp: dar la timpul invocat şi dorit de ministrul Borbely, tocmai pentru a scăpa de povara demisiei pe care singur ne-a promis-o. Însă graba constructorilor de a-i face pe plac domnului ministru, care i-a procopsit peste noapte cu lucrări de miliarde, s-a repercutat după cum era de aşteptat în calitatea lucrărilor. Astfel că, aflăm din presă, cum sinistraţii din Cruceni "huzuresc" în case noi, chiar dacă din când în când au probleme mari cu igrasia sau su stingerea incendiilor provocate de hornurile prost montate. Mai mult, sinistraţii din Foeni sunt şi mai "fericiţi": ei îşi contemplă locuinţele, încă fără uşi, prize şi acoperişuri finisate, aşteptând primăvara şi o dată cu ea pe constructorii care le-au promis că vor veni pentru "ultimele retuşuri".
Faţă de toate aceste deficienţe grave constatate la locuinţele executate din banii publici, dar şi faţă de persoanele sinistrate care se văd tratate într-un dispreţ fără margini, premierul Tăriceanu nu a luat absolut nici o măsură, lăsându-l pe domnul ministru Borbely să-i acuze de distrugerea caselor, pe cine credeţi? Tocmai pe sinistraţi! Care probabil, în opinia domniei sale, după atâtea luni de trăit prin ape, corturi sau cine mai ştie pe unde, acum nu mai ştiu să locuiască într-o casă de om!
Ruşine domnule ministru! Dacă mai aveţi o fărâmă de onoare şi demnitate daţi-vă demisia aşa cum aţi promis, pentru că sarcina grea cu care aţi fost investit vă depăşeşte. Nu mai aruncaţi cu banii statului pe case neterminate!
Dacă nu, atunci faceţi bine şi luaţi lecţii de la Gigi Becali, dat fiind că sinistraţii pe care i-a luat sub oblăduire sunt cu adevărat fericiţi.
Domnul Petru Călian:
"Cui i-e frică de confiscările averilor ilegale?"
Am citit cu surprindere proiectul de lege iniţiat de Ministerul de Justiţie privind organizarea activităţii de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor. Salut o asemenea iniţiativă a Ministerului de Justiţie, iniţiativă ce îşi propune să elimine existente sau potenţiale conflicte de interese care, pentru a mă referi strict la incompatibilitatea profesiei de avocat, notar, executor sau lichidator cu poziţia de deputat, ar interfera şi periclita procesul legislativ. Principiile declarate ce stau la baza acestui proiect sunt "imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public", principii ale unei democraţii sănătoase şi mature. Deşi consider proiectul binevenit, permiteţi-mi să punctez şi să trag un semnal de alarmă privind două aspecte extrem de grave pe care le implică acest proiect legislativ.
Este vorba, în primul rând, despre o altă încercare de legalizare a furtului şi a activităţilor ilegale la nivel comercial sau fiscal în sensul obţinerii de foloase necuvenite. Astfel, art. 30 din acest proiect legislativ, la punctul 1, sună aşa: "Sumele şi bunurile odobândite nejustificat se impozitează cu dublul cotei prevăzute de lege pentru veniturile din salarii în vigoare la data întocmirii procesului verbal, potrivit Codului Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare".
Deşi Partidul Conservator, prin domnul preşedinte Dan Voiculescu, a iniţiat anul trecut un proiect legislativ, prin care să se treacă la bugetul statului, prin confiscare, toate averile dobândite ilicit sau care nu pot fi justificate, "legea Voiculescu" nu a ajuns nici în ziua de azi pe ordinea de zi a Parlamentului. În schimb, au apărut în acest an nu mai puţin de două "iniţiative" de impozitare a furtului. Domnul Sebastian Bodu susţinea impozitarea cu 16% a averilor ilicite, iar acum, Ministerul Justiţiei, dorindu-se mai "drastic", solicită impozitarea acestora cu dublul cotei de impozitare a salariilor. Şi iată că aceste iniţiative sunt în dezbatere, în schimb se încearcă punerea unui văl al tăcerii peste iniţiativa de confiscare a acestor averi. Prezenta situaţie mă face să mă întreb cui îi e frică de legea Voiculescu? De ce nu putem armoniza prevederile legislative din proiectul privind organizarea activităţii de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese şi a compatibilităţilor şi din legea Voiculescu? Cine are interes să facă uitată această lege, agreată de cei care ne-au ales, fapt dovedit prin cele peste 600.000 de semnături strânse de Partidul Conservator în favoarea acestui proiect?
A doua problemă îngrijorătoare pe care o ridică această iniţiativă legislativă este tocmai conflictul de interese pe care îl va determina proiectul, cel puţin în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Dacă acest proiect de lege va fi supus spre aprobare acestei comisii, toţi deputaţii membri în comisie şi care au ca profesie de bază profesia de avocat, notar, executor judecătoresc sau lichidator, după cum prevede legea, înainte de a-şi manifesta votul, vor fi siliţi să aleagă între poziţia de demnitar public şi profesia proprie. Din start, votul nu va fi imparţial. În lipsa unei legislaţii existente care să prevadă acest conflict de interese, se va ajunge în situaţia în care cei care aleg profesia în defavoarea justiţiei, vor vota pentru respingerea proiectului. Şi n-am ajunge oare în zona în care demnitarii pot influenţa actul de justiţie? Nu s-ar crea premisele unei confruntări între demnitarii din Comisia juridică şi restul Parlamentului, o confruntare din interes personal? Aleşi în comisia juridică tocmai prin prisma profesiei pe care o au, demnitarii care profesează în domeniul avocaturii, notariatului etc. vor ajunge în postura de măr al discordiei.
Deşi proiectul are toate bunele intenţii şi premisele de a-şi atinge scopurile declarative, consider că aceste două aspecte detaliate anterior sunt suficiente pentru a confirma opinia lui Machiavelli, conform căreia drumul spre iad e pavat cu bune intenţii. Consider că ar trebui luate măsuri drastice pentru prevenirea acestui final care ar îngropa această iniţiativă, fundamental pozitivă şi benefică.
Soluţiile consider că ar fi, pe de o parte, modificarea art. 30 punctul 1, în sensul confiscării integrale a averilor ilicite şi nicidecum a impozitării lor; acest articol 30 este un semn că în ţara noastră democraţia este la momentul desluşirii alfabetului şi, în nici un caz, o democraţie matură. Pe de altă parte, aplicarea acestor prevederi să intre în vigoare, în cazul adoptării legii în formatul prezentat de iniţiator, fie din mandatul următor, fie diferenţiat, în funcţie de cauzele sau procesele pe care fiecare dintre deputaţii aflaţi în această categorie de incompatibilităţi le au pe rol în momentul exercitării dreptului de vot.
În încheiere, vreau să mai spun doar că atâta timp cât se pretinde legalitatea mijloacelor folosite în dobândirea averilor, n-ar trebui să existe teama de a supune dezbaterii o lege privind confiscarea averilor ilicite. Pe de altă parte, situarea la limita legalităţii sau în plină ilegalitate, ar trebui să fie în primul rând o problemă de conştiinţă şi ar trebui să auto-impună demisia celui în cauză. Însă aceste aspecte ţin de maturitatea clasei politice, maturitate pe care se pare că n-am atins-o încă.
Domnul Mihai Adrian Mălaimare:
"Calea liberală"
România ultimilor 16 ani a fost câmpul de luptă a două mari ideologii: liberalismul şi social-democraţia. Să vedem pe rând ce presupun fiecare dintre acestea două şi în final să tragem câteva concluzii. Social-democraţia îşi are rădăcinile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu apariţia mişcărilor socialiste, deşi nu trebuie deloc confundată cu marxismul sau comunismul. Social-democraţii sesizează problemele sociale pe care un sistem capitalist (liberal) le poate genera.
În primul rând, liberalii nu au fost întotdeauna adepţi ai democraţiei şi ai participării populare la procesul politic, deşi timpul a demonstrat că nu există o incompatibilitate între democraţie şi liberalism. Ele pot funcţiona perfect împreună.
O a doua problemă care îi preocupă pe social-democraţi este sărăcia şi discrepanţele mari care pot apărea într-un sistem capitalist. Cele două doctrine privesc în mod diferit egalitatea indivizilor. Liberalismul presupune egalitatea şanselor, adică a punctelor de pornire. Garantează un set de drepturi şi libertăţi care sunt inalienabile, dar de acolo înainte fiecare individ este responsabil pentru soarta sa.
Social-democraţia nu presupune doar o egalitate a punctelor de pornire, ci şi a punctelor de sosire. Social-democraţii propun o redistribuire a capitalului de la cei bogaţi la cei săraci, prin sisteme de impozitare în trepte şi prin crearea unor sisteme de asistenţă socială sau medicală patronate de stat. Aşa a luat naştere conceptul de welfare state, tradus adesea în limba română ca statul bunăstării sociale. Un stat care are grijă de săraci, pensionari, şomeri, persoane cu handicap oferindu-le gratuit anumite serivicii.
Social-democraţii susţin intervenţia statului în mecanismele pieţei libere când situaţia o impune (de exemplu preferă să acorde subvenţii unui colos industrial aflat în dificultate, pentru a evita apariţia şomajului), sperând că fac bine, dar producând doar efecte negative. Liberalismul înseamnă libertate individuală, drepturi individuale, autonomie personală, înseamnă proprietate privată şi limitarea puterii statului. J.S. Mill spunea în celebrul său eseu că liberatea fiecărui individ este absolută atâta timp cât făcând uz de ea nu îngrădeşte libertatea altuia.
Să nu uităm liberalismul economic, cu câteva dintre preceptele sale fundamentale: proprietatea privată, libera iniţiativă şi piaţa liberă. O piaţă liberă în care consumatorul este suveran şi ale cărei mecanisme nu trebuie perturbate în nici un fel de intervenţia statului. Majoritatea gânditorilor liberali militau pentru o ingerinţă cât se poate de limitată a statului asupra pieţei libere şi asupra spaţiului privat.
Nu în ultimul rând, liberalism înseamnă toleranţă faţă de ideile, opiniile şi credinţele altora. Societatea are mai mult de câştigat, spunea J.S. Mill, lăsând pe fiecare să trăiască aşa cum crede el de cuviinţă, decât obligându-l să trăiască aşa cum cred ceilalţi că ar fi de cuviinţă. Că România este deocamdată un stat social-democrat, asta nu poate fi negat.
Întrebarea pe care vreau să v-o adresez dumneavoastră este următoarea: este social-democraţia o soluţie viabilă? Înclin să cred că nu. Aş asocia social-democraţia cu un soi de peteceală. Ea vrea mereu să cârpească acolo unde societatea sau economia prezintă disfuncţionalităţi. Sfârşeşte prin a crea o adevărată reţea de petece care atunci când va plesni va produce cele mai dezastruoase efecte. Le vedem şi astăzi. A reuşit social-democraţia să rezolve probleme coloşilor industriali, ale industriei mineritrulu sau ale sistemului de sănătate publică? Nu! De ce? Pentru că statul s-a dovedit a fi mereu un prost administrator. Risipeşte bani acolo unde întreprinzătorii privaţi nu o fac, pentru că banii sunt ai lor şi nu ai cetăţenilor.
Mulţi dintre dumneavoastră vor spune că privat înseamnă scump. Greşit! Asta este doar o deformaţie pe care propaganda comunistă a lăsat-o în urma sa. Pieţele libere concurenţiale au demonstrat de-a lungul ultimelor secole că sunt capabile să producă cele mai mici preţuri satisfăcând perfect nevoile consumatorilor.
Mereu când vorbim de bogăţie dăm ca exemplu Statele Unite ale Americii. Dar de ce să nu copiem acest exemplu, domnilor, dacă s-a dovedit a fi cel mai fericit?
Aud adesea vorbindu-se de miracolul german de după cel de-al doilea război mondial sau de miracolul japonez. Ei bine, nu este vorba de nici un miracol. Este finalmente vorba de aplicarea principiilor economiei de piaţă, principii care au reconstruit Germania în 20 de ani şi care au transformat Japonia în doar câteva decenii în a doua putere economică a lumii.
Că Germania suferă datorită politicilor social-democrate pe care le-a administrat în ultima vreme, asta este de netăgăduit. Luaţi o revistă de specialitate şi vă veţi convinge. Ce exemple mai bune decât acestea mai doriţi?
Eu cred că a venit vremea să nu mai prostim poporul român cu jumătăţi de măsură.
În perioada interbelică, România intrase pe drumul cel bun. Istoria nu a vrut să ne ofere această şansă. Odiosul regim comunist a distrus tot ceea ce generaţii de mari oameni politici s-au chinuit să construiască. Nu vă amăgiţi că regimul comunist a adus ceva bun în România. Şi amăgindu-vă, nu refuzaţi încă o dată României şansa de a avea un viitor mai bun. Gândiţi-vă la cele ce v-am spus acum. Cred cu tărie că membrii acestui Parlament al României trebuie să îşi reconsidere valorile. Nu treceţi pur şi simplu cu vederea rândurile acestea. Reflectaţi şi vă veţi convinge că ceea ce am susţinut eu astăzi nu este nimic altceva decât calea cea bună!
