III. Cerinţe privind siguranţa obiectelor
prezentei Reglementări tehnice
6. Se interzice instalarea pe autovehiculele de categoriile M1 şi N1, inclusiv pe autovehiculele cu capacitatea de trecere majorată (categoria G), a părţilor de construcţie proeminente, fixate la bara de protecţie sau la alte elemente ale părţii din faţă a autovehiculului, confecţionate din oţel sau din alte materiale cu caracteristici similare. Această cerinţă nu se extinde asupra grilajelor de metal cu masa mai mică de 0,5 kg, destinate numai pentru protecţia lămpilor.
7. În componenţa aparatelor de condiţionare a aerului, precum şi a utilajului frigorific, utilizate în autovehicule, nu se admite existenţa substanţelor de distrugere a ozonului şi a materialelor a căror listă este aprobată de Guvernul Republicii Moldova.
8. Interfaţa (totalitatea elementelor care asigură posibilitatea interacţiunii utilizatorului cu sistemele electronice, inclusiv primirea de către utilizator a informaţiei vizuale şi vocale şi introducerea de către utilizator a comenzilor de administrare), precum şi inscripţiile informaţionale şi de avertizare de pe autovehicul, evaluarea conformităţii căruia se realizează în formă de omologare de tip, se efectuează în limba de stat şi/sau în limba engleză.
Cerinţa nominalizată se aplică:
autovehiculelor (şasiurile) de tipul care anterior n-a trecut evaluarea conformităţii în Republica Moldova – de la data intrării în vigoare a prezentei Reglementări tehnice;
tuturor autovehiculelor (şasiurilor), puse în circulaţie de la 1 ianuarie 2011.
9. Construcţia autovehiculului, ţinîndu-se cont de categoria şi destinaţia lui, va asigura:
1) funcţionarea eficientă a sistemului de frînare;
2) funcţionarea eficientă a sistemului de direcţie, manevrabilitatea şi stabilitatea;
3) minimizarea efectelor traumatizante asupra oamenilor ce se află în autovehicul şi posibilitatea evacuării lor în cazul unui accident rutier;
4) minimizarea impactului fizic asupra altor participanţi la trafic;
5) securitatea antiincendiară;
6) vizibilitatea spaţiului exterior pentru conducătorul auto;
7) măsurarea, înregistrarea şi limitarea vitezei autovehiculului;
8) securitatea electrică;
9) protecţia autovehiculului împotriva utilizării neautorizate;
10) normele emisiilor substanţelor nocive (poluante), precum şi eficienţa energetică care constă în minimizarea consumului de carburanţi de către autovehiculele cu motoare cu ardere internă şi a consumului energiei electrice de către electromobile;
11) normele zgomotului intern şi extern;
12) rezistenţa la acţiunea surselor externe de iradiere electromagnetică şi compatibilitatea electromagnetică;
13) starea sigură a parametrilor microclimatului în cabina conducătorului auto şi în încăperea pentru pasageri şi minimizarea conţinutului de substanţe nocive în aerul din cabina conducătorului auto şi în încăperea pentru pasageri a autovehiculului;
14) un număr necesar şi suficient de dispozitive tehnice de iluminat şi sonore de semnalizare, amplasarea, caracteristicile şi efectele acestora;
15) amplasarea necesară şi identificarea mecanismelor de conducere şi a autovehiculelor;
16) respectarea restricţiilor ce ţin de poziţia şi greutatea autovehiculului, determinate de particularităţile reţelei de drumuri naţionale.
10. Construcţia autovehiculelor de categoriile M2 şi M3 asigură respectarea cerinţelor specifice pentru securitatea autovehiculelor de pasageri de mare capacitate.
11. Îndeplinirea prevederilor punctelor 9 şi 10 ale prezentei Reglementări tehnice este asigurată de realizarea cerinţelor conţinute în:
1) anexele nr.2, 3 şi 4 – privind tipurile de autovehicule (şasiuri) puse în circulaţie. În cazul în care autovehiculele nu corespund restricţiilor ce ţin de poziţia şi (sau) de greutatea autovehiculului, specificate în anexa nr.4 la prezenta Reglementare tehnică, la omologarea tipului de autovehicul se face înregistrarea despre necesitatea perfectării unui permis special pentru exploatarea acestuia;
2) anexa nr.5 – privind autovehiculele unice puse în circulaţie, inclusiv autovehiculele puse în circulaţie din rîndul celor furnizate anterior la comanda de stat în scopuri de apărare;
3) anexa nr.6 – privind autovehiculele speciale şi specializate, ţinîndu-se cont de destinaţia lor funcţională. În ceea ce priveşte autovehiculele speciale cu capacitate de trecere majorată pentru gospodăriile rurale şi comunale, unele cerinţe specifice prevăzute în anexa nr.2 la prezenta Reglementare tehnică nu se aplică;
4) anexa nr.7 – privind autovehiculele aflate în exploatare, inclusiv după deservirea tehnică şi reparaţie, precum şi după introducerea modificărilor în construcţie.
12. Fiecare autovehicul are un număr individual de identificare. Cerinţele pentru marcare şi pentru asigurarea posibilităţii de identificare a autovehiculelor (şasiurilor), puse în circulaţie, referite la acelaşi tip, sînt stabilite în conformitate cu anexa nr.8, iar a autovehiculelor unice puse în circulaţie - conform anexei nr.5 la prezenta Reglementare tehnică.
13. Componentele puse în circulaţie ca piese de schimb pentru autovehiculele aflate în exploatare, atunci cînd sînt instalate pe autovehicul, nu afectează siguranţa acestuia în raport cu starea la momentul punerii în circulaţie.
Lista cerinţelor a căror corespundere este asigurată de îndeplinirea primului alineat al prezentului punct este stabilită în anexa nr.9 la prezenta Reglementare tehnică.
Componentele puse în circulaţie ca piese de schimb, pentru autovehiculele aflate în exploatare şi livrate pentru asamblare lor, sînt considerate ca fiind corespunzătoare cerinţei alineatului întîi al prezentului punct doar în cazul corespunderii autovehiculului cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice.
14. Cerinţele faţă de componentele care sînt piese de schimb la autovehiculele a căror producţie a fost sistată rămîn aceleaşi care erau în vigoare la momentul finalizării producţiei acestor autovehicule.
IV. Evaluarea conformităţii
1. Evaluarea conformităţii tipurilor de autovehicule (şasiuri) înainte de admiterea lor în circulaţie
15. Evaluarea conformităţii tipurilor de autovehicule (şasiuri) se efectuează înainte de admiterea lor în circulaţie sub formă de omologare a tipului. Subdivizarea autovehiculelor pe tipuri şi cu modificări, în scopul evaluării conformităţii, se efectuează conform anexei nr.10.
Scopul evaluării conformităţii este constatarea faptului că mostrele autovehiculelor (şasiului), prezentate de solicitant, referitoare la tipul declarat pentru efectuarea evaluării conformităţii, corespunde cerinţelor specificate în capitolul II al prezentei Reglementări tehnice şi la fabricarea lor există condiţiile necesare care asigură conformitatea autovehiculelor (şasiurilor) fabricate cu cerinţele stabilite la evaluarea conformităţii.
Evaluarea conformităţii tipurilor de şasiuri, fabricate pe teritoriul Republicii Moldova, se efectuează în cazul în care se prevede distribuirea ulterioară a responsabilităţii pentru respectarea unor cerinţe aparte, în ansamblu, în baza contractului dintre producătorul autovehiculelor şi producătorul şasiurilor. Dacă o astfel de distribuire a responsabilităţii nu există, responsabilitatea pentru respectarea cerinţelor prezentei Reglementări tehnice se pune în sarcina producătorului de autovehicul în ansamblu.
Evaluarea conformităţii tipurilor de şasiuri, importate pe teritoriul Republicii Moldova, se efectuează indiferent de scopurile utilizării lor ulterioare.
16. Evaluarea conformităţii sub formă de omologare a tipului se efectuează de către organismul de certificare, cu o experienţă în domeniul de evaluare a conformităţii de minimum 5 ani, care este împuternicit şi acreditat potrivit legislaţiei în vigoare, are acorduri de cooperare, încheiate cu laboratoarele de încercări şi efectuează încercările cu respectarea complexului de reguli CEE/ONU, în conformitate cu anexa nr.2 la prezenta Reglementare tehnică. Necesitatea acestor acorduri trebuie să fie stabilită în procedurile de certificare.
17. Evaluarea conformităţii sub formă de omologare a tipului se efectuează în modul descris în cele ce urmează;
1) la organismul de certificare se depune o cerere cu denumirea solicitantului, rechizitele lui, tipul autovehiculului, informaţiile cu privire la omologarea anterioară a tipului autovehiculului (în continuare - cerere). Pentru un anumit tip al autovehiculului poate fi depusă o singură cerere, la un singur organism de certificare. La cerere se anexează documentele din lista specificată în anexa nr.11 la prezenta Reglementare tehnică;
2) organismul de certificare examinează, în termen de 15 zile, documentele prezentate de solicitant, adoptă decizia respectivă şi încheie cu solicitantul un contract de executare a lucrărilor privind evaluarea conformităţii.
Organismul de certificare elaborează programul de încercări, care este prezentat de către solicitant laboratorului de încercări acreditat;
3) în laboratorul de încercări, acreditat în modul stabilit (în continuare - laborator de încercări acreditat):
se identifică modelele de autovehicule (şasiuri) prezentate;
se efectuează încercările lor;
se perfectează procesele-verbale de rigoare, cu anexarea descrierii tehnice, întocmită de producător pentru obţinerea certificatului de evaluare;
4) organismul de certificare verifică cererea şi documentele anexate, care confirmă îndeplinirea cerinţelor, prevăzute în capitolul II al prezentei Reglementări tehnice, referitor la tipurile de autovehicul (şasiuri). Lipsa documentelor care certifică conformitatea produselor cu oricare dintre aceste cerinţe în ceea ce priveşte produsul respectiv nu constituie impediment pentru depunerea cererii şi se ia în considerare de organismul de certificare la adoptarea deciziei;
5) organismul de certificare eliberează certificate de conformitate a autovehiculului cu unele cerinţe specifice, prevăzute de anexele nr. 2, 3, 6 şi 9 la prezenta Reglementarea tehnică;
6) organismul de certificare confirmă documentar aplicarea de către producătorul de autovehicul a metodelor de producţie şi control, care permit să fie asigurtă conformitatea produselor, predestinate pentru punerea lor în circulaţie pe teritoriul Republicii Moldova, cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice;
7) organismul de certificare întocmeşte o concluzie despre posibilitatea de a perfecta omologarea de tip a autovehiculului (şasiului) în baza îndeplinirii subpunctelor 3) – 5) din prezentul punct;
8) organismul de certificare perfectează omologarea de tip a autovehiculului (şasiului);
9) organul central de specialitate al administraţiei publice examinează şi aprobă omologarea de tip a autovehiculului (şasiului);
10) organismul de certificare efectuează controlul privind corespunderea autovehiculelor cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice în perioada valabilităţii omologării de tip a autovehiculului (şasiului).
18. În calitate de solicitant pentru efectuarea omologării de tip a autovehiculului (şasiului), fabricat în Republica Moldova, poate fi producătorul, înregistrat în conformitate cu legislaţia în vigoare, fiind rezidentul ţării căruia, în modul stabilit, i s-a atribuit codul internaţional de identificare al producătorului de autovehicul, sau reprezentatul producătorului, care acţionează în numele acestuia.
Solicitant pentru efectuarea omologării de tip a autovehiculului (şasiului) importat în Republica Moldova poate fi doar reprezentantul producătorului străin, care îndeplineşte criteriile stabilite la punctul 20 al prezentei Reglementări tehnice.
19. Condiţia obligatorie pentru omologarea de tip a autovehiculului (şasiului), în baza rezultatelor evaluării conformităţii sub formă de omologare a tipului, este dispunerea de către producătorul autovehiculului a:
unui sistem de măsuri organizatorice şi tehnice la etapele de proiectare, fabricare, control, încercări şi modernizare a producţiei, în scopul identificării şi confirmării caracteristicilor de producţie sau parametrilor procesului de producţie, care influenţează siguranţa producţiei şi (sau) conformitatea producţiei cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice;
unor planuri de efectuare a verificărilor şi încercărilor periodice ale autovehiculelor (şasiurilor) produse în serie pentru confirmarea corespunderii lor cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice;
bazei de date în care se înregistrează rezultatele verificărilor şi încercărilor şi care este accesibilă pentru organismul de certificare;
procedurii de redobîndire a conformităţii autovehiculelor (şasiurilor) puse în circulaţie şi, în caz de necesitate, a celor aflate în exploatare, cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice, în cazul depistării unor neconcordanţe, în timpul verificărilor sau încercărilor;
prescripţiilor privind exploatarea autovehiculelor, precum şi privind pregătirea de vînzare, deservirea tehnică şi reparaţii.
În cazul în care la fabricarea autovehiculului a fost folosită producţia altor producători, responsabilităţile fiecărui producător, legate de asigurarea condiţiilor specificate mai sus pot fi divizate între ei în baza contractului (protocolului) despre obligaţiile reciproce. În absenţa unui astfel de contract (protocol), aceste responsabilităţi revin producătorului final.
20. Producătorul care nu este rezident al Republicii Moldova trebuie să aibă un singur reprezentant în Republica Moldova, care poate fi o persoană juridică, înregistrată în conformitate cu legislaţia în vigoare, şi care este rezident al ei.
Reprezentantul producătorului asigură punerea în circulaţie în Republica Moldova a producţiei ce corespunde cerinţelor prezentei Reglementări tehnice.
Reprezentantul producătorului de autovehicul este specificat în omologarea de tip a autovehiculului şi în omologarea de tip a şasiului.
În cazul suspendării mandatului reprezentantului producătorului, se suspendă şi acţiunea documentelor ce confirmă corespunderea cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice, în care este specificat reprezentantul producătorului ce şi-a suspendat mandatul.
21. Organismul de certificare îi oferă solicitantului toate informaţiile referitoare la regulile, procedurile şi cerinţele ce ţin de evaluarea conformităţii.
22. Organismul de certificare va expedia solicitantului decizia, prevăzută de subpunctul 2) al punctului 17 din prezenta Reglementare tehnică, în care se va menţiona:
1) suficienţa documentelor prezentate pentru evaluarea conformităţii cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice;
2) posibilitatea de a recunoaşte documentele prezentate de solicitant;
3) necesitatea efectuării încercărilor în vederea obţinerii materialelor probatorii ce lipsesc;
4) necesitatea şi termenele de verificare a condiţiilor de producţie.
23. După examinarea documentelor specificate în anexa nr.11 la prezenta Reglementare tehnică, cu condiţia ca rezultatele analizei de producţie să fie pozitive, organismul de certificare întocmeşte un certificat de conformitate al tipului de autovehicul (şasiu) cu unele cerinţe speciale, prevăzute de anexa nr.2 la prezenta Reglementare tehnică.
La omologarea de tip a autovehiculului (şasiului) se introduc numerele certificatelor de rigoare.
24. În cazul recunoaşterii de către organismul de certificare a insuficienţei documentelor prezentate în conformitate cu subpunctul 2) al punctului 17 din prezenta Reglementare tehnică, care confirmă corespunderea tipului de autovehicul în ansamblu sau a unor modificări ale sale cu cerinţele prevăzute de anexele nr.2, 3 şi 6 la prezenta Reglementare tehnică, solicitantul trebuie să prezinte în laboratorul de încercări acreditat obiectele încercărilor şi informaţia tehnică suplimentară sub formă de descrieri tehnice detaliate ale tipului de autovehicul (şasiu).
25. Laboratorul de încercări, în baza deciziei organismului de certificare, efectuează expertiza descrierilor tehnice, prezentate de solicitant, identificarea modelelor de autovehicul şi încercarea acestora, întocmeşte acte de încercare, organizează înregistrarea şi evidenţa lor.
Încercările se efectuează în conformitate cu prevederile prezentei Reglementări tehnice sau standardele naţionale în vigoare care conţin normele şi metodele încercărilor şi măsurărilor, inclusiv normele de selectare a modelelor necesare pentru aplicarea şi executarea prezentei Reglementări tehnice.
Efectuarea încercărilor în laboratoarele de încercare, situate în alte state, se admite cu participarea reprezentanţilor laboratorului de încercări acreditat şi cu acordul organismului de certificare. Totodată, la procesul-verbal de încercare, întocmit cu respectarea formularului serviciului tehnic şi semnat de persoanele responsabile, se anexează certificatul sistemului de management al calităţii laboratorului de încercare pentru conformitatea cu cerinţele standardului de modelul ISO 9001 şi documentele care denotă certificarea (verificarea) metrologică a echipamentului care a fost utilizat la efectuarea încercării.
În cazul introducerii în solicitare a unei serii de modificări ale autovehiculului (şasiului), încercările se efectuează referitor la modificările respective, de regulă, cu cei mai mici indici aşteptaţi.
Selectarea şi pregătirea modelelor de autovehicule, predestinate pentru realizarea încercărilor, se efectuează de către solicitant.
După finalizarea încercărilor probele sînt returnate solicitantului.
Laboratorul de încercări acreditat, în urma rezultatelor încercărilor, perfectează un proces-verbal general de încercare şi îl expediază organismului de certificare. Procesele-verbale ale încercărilor certificate se păstrează în laboratorul de încercare cel puţin 5 ani.
26. Organismul de certificare efectuează analiza stării de producere a autovehiculelor conform anexei nr.12, pentru a confirma disponibilitatea metodelor de producere şi control, care permit asigurarea conformităţii produselor fabricate în serie cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice. În calitate de dovadă, care confirmă disponibilitatea condiţiilor de producere ce asigură fabricarea produselor cu caracteristici şi indicatori stabili, corespunzători cerinţelor prezentei Reglementări tehnice, pot fi examinate:
actul organismului de certificare privind rezultatele verificării condiţiilor de producere;
certificatul de conformitate a sistemului de management al calităţii privind fabricarea producţiei, ca obiect al evaluării conformităţii;
documentele ce atestă conformitatea producţiei cu cerinţele din Apendicele 2 la Acordul despre omologarea prescripţiilor tehnice uniforme pentru autovehiculele, echipamentele şi componentele, care pot fi instalate şi (sau) folosite la autovehiculele şi despre condiţiile recunoaşterii reciproce a omologărilor oficiale, acordate în baza acestor prescripţii, încheiat la Geneva la 20 martie anul 1958;
descrierea, întocmită de solicitant, a condiţiilor de producţie, prevăzută de anexa nr.12 la prezenta Reglementare tehnică.
În baza analizei documentelor prezentate de către solicitant organismul de certificare adoptă decizia cu privire la necesitatea verificării condiţiilor de producere. Despre modul şi termenele de verificare organismul de certificare informează solicitantul.
Dacă producătorul dispune de un sistem de management al calităţii, certificat privind conformitatea cu cerinţele standardelor ISO 9001, condiţiile de producţie pot să nu fie verificate.
Verificarea condiţiilor de producere a autovehiculelor (şasiurilor), ai căror producătorii nu sînt înregistraţi în ţările-membre ale Acordului sus-menţionat, este obligatorie.
Rezultatele analizei stării de producere a autovehiculelor sînt prezentate în concluzie.
27. La evaluarea conformităţii autovehiculului (şasiul), ce se referă la tipul de autovehicul (şasiu) care anterior nu a fost evaluat privind conformitatea în Republica Moldova, pot fi aplicate procedurile prevăzute la punctul 28 din prezenta Reglementare tehnică.
28. Referitor la unele cerinţe aparte, specificate în anexa nr.2 la prezenta Reglementare tehnică, iar în cazul autovehiculelor speciale şi specializate – în anexa nr.6, în calitate de materiale probatorii pot fi prezentate rezultatele încercărilor şi măsurărilor efectuate independent de către producător în procesul fabricării autovehiculelor (şasiurilor). Se admite a nu prezenta modelul autovehiculului pentru identificare.
În privinţa autovehiculelor din categoriile M2 şi M3 se permite efectuarea încercărilor şi măsurărilor numai cu participarea unui laborator de încercări independent de producător.
Încercările şi măsurările trebuie să se efectueze în conformitate cu prezenta Reglementare tehnică sau standardele naţionale, incluse în lista standardelor naţionale, aprobată de Guvernul Republicii Moldova, care conţin normele şi metodele cercetărilor (încercărilor) şi măsurărilor, inclusiv normele de selectare a modelelor, necesare pentru aplicarea şi executarea prezentei Reglementări tehnice.
Solicitantul este în drept să invite pentru participare la efectuarea încercărilor şi măsurărilor, indicate în alineatul întîi al prezentului punct, reprezentanţi ai organismului de certificare şi (sau) ai laboratorului de încercări acreditat.
Organismul de certificare are dreptul să expedieze procesele-verbale ale încercărilor şi măsurărilor, prezentate de solicitant, în laboratorul de încercări acreditat pentru efectuarea expertizei tehnice.
Procesele-verbale ale încercărilor şi măsurărilor, menţionate în prezentul punct, se examinează în calitate de material probatoriu la evaluarea conformităţii pentru perfectarea omologării de tip a autovehiculului (şasiului), cu termenul de validitate pînă la un an sau a unei serii mici de autovehicule (şasiuri) fără limitarea termenului de valabilitate a omologării acestui tip de autovehicul (şasiu).
Rezultatele încercărilor şi măsurătorilor, specificate în alineatul întîi al prezentului punct, pot fi prezentate de producătorii care întrunesc următoarele condiţii:
sînt înregistraţi pe teritoriul ţării, care este parte contractantă a Acordului menţionat la punctul 26 al prezentei Reglementari tehnice;
dispun de sistemul de management al calităţii, certificat privind conformitatea cu cerinţele standardelor ISO 9001 ;
au coordonat cu organismul de certificare planul de efectuare a încercărilor de control, în scopul certificării conformităţii autovehiculelor produse în serie.
Omologarea de tip a autovehiculului, perfectată pentru o serie mică de autovehicule, în cazul schimbării cerinţelor prevăzute în anexa nr.2 la prezenta Reglementare tehnică, trebuie reperfectată.
Procedura de evaluare a conformităţii tipului de autovehicul, specificată în prezentul punct, se aplică o singură dată.
29. La evaluarea conformităţii tipurilor de autovehicule, fabricate în regim de asamblare industrială, în calitate de materiale probatorii se admite prezentarea omologării de tip a autovehiculelor (şasiurilor) analogice, fabricate în cadrul altui proces de producţie, cu condiţia prezentării documentelor ce confirmă acordul producătorului acestor autovehicule (şasiuri).
Organismul de certificare, în funcţie de gradul de conformitate a procesului tehnologic, adoptat la uzina de asamblare, şi de tehnologia fabricării, utilizată de producătorul de autovehicule analogice, este în drept să solicite dovezi suplimentare, pentru certificarea conformităţii cu cerinţele stabilite de prezenta Reglementare tehnică şi bazate pe rezultatele încercărilor de control ale autovehiculelor, evaluarea conformităţii cărora a fost anterior efectuată în condiţiile altei producţii. Astfel de încercări pot fi realizate de reprezentanţii organismului de certificare sau ai laboratorului de încercări acreditat, la producătorii de autovehicule fabricate în regim de asamblare industrială.
Termenul de validitate a omologării de tip a autovehiculelor primare, perfecţionată pentru autovehiculele fabricate în regimul de asamblare industrială, este de 1 an.
În termenul indicat trebuie să fie prezentate materialele probatorii care să ateste conformitatea autovehiculelor, fabricate în regim de asamblare industrială, cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice.
30. La evaluarea conformităţii de tip a autovehiculelor, livrate la comanda de stat în scopuri de apărare, în calitate de materiale probatorii sînt prezentate rezultatele încercărilor şi măsurărilor, efectuate independent de către producător în procesul de proiectare a autovehiculului, sau rezultatele încercărilor de recepţie (de stat) a autovehiculelor, efectuate în laboratorul de încercări acreditat.
31. La evaluarea conformităţii autovehiculelor, fabricate pe baza sau pe şasiul altor autovehicule, solicitantul prezintă materiale probatorii, care confirmă respectarea restricţiilor stabilite de către producătorul autovehiculului de bază (şasiu) cu privire la finalizarea construcţiei lui.
32. La evaluarea conformităţii de tip a autovehiculelor, fabricate pe baza sau pe şasiul altor autovehiculele, evaluate anterior privind conformitatea sub forma omologării de tip a autovehiculului (şasiului), solicitantul poate prezenta documentele de rigoare pentru a dovedi că între producătorul autovehiculelor lor şi producătorul autovehiculelor (şasiurilor) de bază este delimitată responsabilitatea pentru asigurarea siguranţei autovehiculelor menţionate. În acest caz, organismul de certificare utilizează omologarea de tip a autovehiculului (şasiului), eliberată pentru autovehiculele (şasiurile) de bază ca materiale probatorii privind cerinţele faţă de siguranţa autovehiculelor, responsabilitatea pentru respectarea cărora este asigurată de producătorul lor.
33. Conform rezultatelor studierii tuturor materialelor probatorii necesare, organismul de certificare întocmeşte un aviz despre posibilitatea înregistrării sau despre refuzul înregistrării omologării de tip a autovehiculului (şasiului), care conţine o argumentare motivată a suficienţei materialelor probatorii prezentate pentru evaluarea conformităţii tipului de autovehicul (şasiu), precum şi un aviz despre posibilitatea extinderii rezultatelor încercărilor efectuate asupra modificărilor autovehiculelor (şasiurilor) incluse în cerere.
În baza avizului despre posibilitatea perfectării omologării de tip a autovehiculului (şasiului), organismul de certificare perfectează omologarea în cauză.
34. Forma omologării de tip a autovehiculului este prevăzută în anexa nr.13, iar forma omologării tipului de şasiu –în anexa nr.14 la prezenta Reglementare tehnică.
În omologarea de tip a autovehiculului (şasiului), perfectată pentru o serie mică, pot fi incluse numerele de identificare ale autovehiculelor (şasiurilor).
În lipsa posibilităţii de identificare a autovehiculelor (şasiurilor) din serii mici, omologarea de tip a autovehiculului (şasiului), perfectată pentru această serie mică, nu se acordă solicitantului şi certificatul respectiv rămîne la păstrare în organismul de certificare. Organismul de certificare ţine evidenţa numărului de autovehicule (şasiuri) produse (importate) şi, în baza adresării solicitantului, îi eliberează copiile certificate ale omologării de tip a autovehiculului (şasiului), în care se indică numerele de identificare ale autovehiculelor (şasiurilor).
În cazul în care omologarea de tip a şasiului a fost acordată fără evaluarea conformităţii privind eficienţa sistemelor de frînare, direcţiei, cantităţii, locului amplasării, caracteristicilor şi funcţionării dispozitivelor tehnice de iluminare şi de semnalizare sonoră, în certificatul de omologare de tip a şasiului se introduce înregistrarea despre interdicţia deplasării de sine stătătoare a şasiului de acest tip.
La omologarea de tip a şasiului, a autovehiculului din categoriile N2 şi N3, echipat cu cabina cu motor a conducătorului auto, se face menţiunea despre posibilităţile deplasării unui asemenea şasiu de sine stătător pe drumurile publice.
35. Omologarea de tip a autovehiculului şi omologarea de tip a şasiului pot fi perfectate pe un termen de maximum 3 ani, dacă punctele 28 şi 29 din prezenta Reglementarea tehnică nu prevăd altceva. Certificatele de conformitate cu unele cerinţe aparte, prevăzute în anexa nr.2, iar în cazul autovehiculelor speciale şi specializate – certificatele cu cerinţe aprobate, ţinîndu-se cont de destinaţia unor asemenea autovehicule, prevăzute în anexa nr.6 la prezenta Reglementarea tehnică, pot fi perfectate pe un termen de cel mult 4 ani.
36. Termenul de valabilitate a omologării de tip a autovehiculului pentru autovehiculele fabricate cu folosirea autovehiculelor (şasiurilor) de bază puse în circulaţie şi care deţin omologarea de tip a autovehiculului (şasiului), nu poate depăşi un an de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei Reglementari tehnice (anexa nr.2).
37. Organismul de certificare prezintă certificatele omologării de tip a autovehiculului (şasiului) organului central de specialitate al administraţiei publice, care, în termen de 10 zile, verifică corectitudinea şi justeţea perfectării omologării în cauză. În cazul depistării încălcărilor, materialele aferente omologării de tip a autovehiculului (şasiului) se returnează organismului de certificare.
38. Organul central de specialitate al administraţiei publice efectuează înregistrarea şi ţine registrul omologărilor de tip ale autovehiculului şi omologărilor de tip ale şasiului.
39. Organismul de certificare acordă solicitantului omologarea de tip a autovehiculului (şasiului).
În calitate de deţinător al unei omologări de tip pentru un autovehicul, producătorul eliberează un certificat de conformitate a corespunderii autovehiculului cerinţelor stabilite în certificatul de omologare a tipului autovehiculului (şasiului), care însoţeşte fiecare vehicul produs în conformitate cu tipul de vehicul omologat.
Documentaţia aferentă perfectării omologării de tip a autovehiculului (şasiului) trebuie să se păstreze la organismul de certificare cel puţin 5 ani de la data perfectării omologării.
40. Organismul de certificare efectuează controlul conformităţii obiectelor, care au fost supuse evaluării conformităţii cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice, la etapa de producere a acestora.
La indicaţia organismului de certificare şi în modul stabilit de el, la efectuarea controlului participă colaboratorii laboratorului de încercări acreditat, care desfăşoară încercările de control ale producţiei, conform alineatului întîi al prezentului punct.
41. Controlul poate fi planificat şi neplanificat.
Periodicitatea efectuării controlului planificat pentru fiecare tip de autovehicul se stabileşte cel mult o dată la 2 ani.
Controlul neplanificat se efectuează în cazurile în care la organismul de certificare sau organul central de specialitate al administraţiei publice au fost prezentate:
avizul organelor controlului (supravegherii) de stat despre faptele relevate de încălcare a cerinţelor prezentei Reglementări tehnice;
adresarea organului competent privind rezultatele examinării cauzelor şi condiţiilor de apariţie a accidentelor rutiere, rezultatele generalizării datelor de efectuare a reviziilor tehnice de stat;
informaţiile bazate pe date concrete despre neconformitatea producţiei cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice şi cu documentele care confirmă această conformitate;
informaţiile despre schimbările esenţiale ale structurii organizatorice a producătorului sau ale condiţiilor de fabricare a producţiei.
42. În cadrul controlului poate fi analizată desfăşurarea încercărilor de control ale autovehiculelor, cu fixarea substituirii componentelor cu durata de funcţionare limitată şi evaluarea periodică a parametrilor de proiectare în procesul exploatării.
43. Controlul este exercitat conform planului elaborat de verificare a anumitor tipuri de producţie, aprobat de organismul de certificare.
În cazul în care producătorul prevede efectuarea unui şir de operaţiuni tehnologice (de exemplu, cu privire la completarea sau marcarea producţiei), în cadrul organizaţiilor antrenate de el, controlul corespunzător poate fi efectuat în aceste organizaţii.
44. Producătorul şi solicitantul (în cazul în care nu este producător) asigură condiţiile necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv accesul nestingherit al inspectorilor la obiectele de control, conform planului de control, prezentîndu-le documentaţia solicitată.
Eschivarea producătorului de la îndeplinirea prevederilor prezentului punct poate servi drept temei pentru adoptarea de către organismul de certificare a deciziei privind încetarea valabilităţii (anularea) documentelor care certifică conformitatea cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice.
45. Producătorul participă la efectuarea controlului obiectelor de evaluare a conformităţii în organizaţiile, antrenate de el pentru efectuarea operaţiilor tehnologice, precum şi la producătorii de componente, în cazul în care organul de certificare a adoptat decizia despre necesitatea verificării condiţiilor de producţie în aceste organizaţii.
46. În cadrul controlului urmează a fi analizate:
1) rezultatele controlului (supravegherii) de stat al produselor puse în circulaţie;
2) rezultatele acţiunilor de corecţie efectuate, elaborate de către producător în baza rezultatelor verificărilor anterioare ale condiţiilor de producţie sau ale controlului;
3) rezultatele evaluării conformităţii produselor, în cazul includerii în proiectarea lor a modificărilor care influenţează parametrii de securitate;
4) datele de identificare a modelelor de producţie pentru conformitatea cu descrierea tehnică aprobată;
5) volumul şi rezultatele încercărilor, efectuate pentru certificarea conformităţii produselor cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice;
6) rezultatele încercărilor pentru confirmarea menţinerii parametrilor în procesul exploatării, verificaţi în ceea ce priveşte evaluarea conformităţii;
7) rezultatele controlului calităţii producţiei la etapele procesului tehnologic, care determină conformitatea acesteia cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice ;
8) informaţiile despre reclamaţiile ce ţin de calitatea produselor, inclusiv date despre refuzurile şi defecţiunile, rezultate în urma deservirii tehnice şi reparaţiei.
47. În cadrul controlului se efectuează identificarea producţiei.
Identificarea constă în stabilirea identităţii marcajului de uzină, aplicat pe autovehicul şi pe componentele sale, a datelor conţinute în omologarea de tip a autovehiculului (omologarea de tip a şasiului), precum şi a datelor produselor prezentate de producător sau de reprezentantul acestuia nemijlocit pentru identificare.
Identificarea produselor în scopuri de control poate fi efectuată atît la producător, cît şi la întreprinderile comerciale.
Identificarea autovehiculului (şasiului) se efectuează fără demontarea lui.
48. La efectuarea controlului pot fi selectate aleatoriu modelele pentru testarea în laboratorul producătorului sau în laboratorul de încercări acreditat.
Încercărilor, de regulă, sînt supuse modificările cu cele mai nesemnificative rezultate aşteptate ale încercărilor.
49. Dacă, în conformitate cu rezultatele de identificare, produsele sînt evaluate ca fiind necorespunzătoare tipurilor, care au fost supuse procedurii de evaluare a conformităţii, sau (în baza încercărilor efectuate în cadrul controlului) ca fiind necorespunzătoare cerinţelor prezentei Reglementări tehnice, faptele de necorespundere stabilite se documentează, iar producătorului i se eliberează o prescripţie despre înlăturarea necorespunderilor identificate.
50. Rezultatele controlului se perfectează printr-un act.
Rezultatele controlului sînt recunoscute pozitive, dacă se stabileşte că:
produsele corespund tipurilor care au fost supuse procedurii de evaluare a conformităţii;
au fost prezentate documentele corespunzătoare (înregistrările controlului tehnic, rezultatele încercărilor de control etc.), care certifică conformitatea stabilă a produselor cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice.
Rezultatele pozitive ale controlului produselor servesc drept temei pentru menţinerea termenului de validitate (iar în cazul autovehiculelor – şi pentru prelungirea lui) a documentelor care certifică conformitatea cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice.
Rezultatele controlului sînt recunoscute ca fiind negative în cazul în care se stabileşte că:
nu au fost înlăturate necorespunderile omologării de tip a autovehiculului (şasiului) sau a certificatelor de conformitate cu componentele identificate în timpul verificărilor anterioare ale condiţiilor de producţie sau în timpul controlului, precum şi în cazul în care acţiunile de corecţie nu s-au soldat cu rezultatul scontat;
nu a fost coordonată cu organismul de certificare documentaţia tehnică (de proiectare, tehnologică, de exploatare) sau în proiectarea produselor au fost introduse modificări care au condus la necorespunderea ei cu tipurile supuse evaluării conformităţii;
au fost relevate fapte care denotă utilizarea de către producător a componentelor ce nu au fost supuse certificării conformităţii în modul stabilit la punctele 81-93 din prezenta Reglementare tehnică;
nu s-au efectuat în volumul necesar încercările de control.
În cazul necesităţii de efectuare a unor acţiuni de corectare, actul trebuie să conţină recomandările ce se impun.
În cazul rezultatelor negative ale controlului sau refuzului producătorului de a-l efectua, validitatea documentelor care au certificat conformitatea cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice se anulează de către organismul de certificare.
51. În baza rezultatelor controlului producătorul elaborează un plan de măsuri corective necesare pentru a înlătura neconcordanţele identificate, cu termene concrete de realizare a lui şi, în 10 zile de la data înmînării actului perfectat producătorului, prezintă acest plan organismului de certificare.
Organismul de certificare examinează planul prezentat şi, în caz de necesitate, expediază producătorului observaţiile sale, precum şi stabileşte procedura de verificare a îndeplinirii acestor măsuri.
La expirarea termenelor stabilite producătorul, de comun acord cu organismul de certificare, prezintă în planul măsurilor respective un certificat despre acţiunile corective şi preventive efectuate, cu evaluarea rezultatelor lor.
52. În cazul primirii de către organismul de certificare a rezultatelor negative ale controlului, precum şi în cazul primirii altor informaţii despre neconformitatea produselor cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice, organismul de certificare, care a perfectat omologarea tipului de autovehicul (şasiu) sau certificatul de conformitate, trebuie, în termen de 30 de zile, să expedieze producătorului şi reprezentantului producătorului o notificare oficială în scris, care să conţină cererea despre măsurile necesare pentru restabilirea conformităţii şi unele recomandări, inclusiv recomandări referitoare la retragerea produsului.
La primirea notificării menţionate, producătorul trebuie să expedieze, în termen de 10 zile, organismului de certificare informaţia despre măsurile întreprinse pentru a restabili conformitatea, inclusiv un program de acţiuni corective.
Organismul de certificare, în termen de 10 zile, trebuie să examineze şi să coordoneze programul de acţiuni corective, propus de producător, şi să asigure controlul îndeplinirii lui.
53. În cazul în care organismul de certificare consideră că măsurile luate sînt insuficiente, organismul de certificare, la expirarea termenului de 30 de zile de la expedierea notificării oficiale în scris producătorului şi reprezentantului producătorului, suspendă valabilitatea certificatelor perfectate de conformitate cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice şi informează neîntîrziat despre aceasta producătorul şi reprezentantul producătorului, organul central de specialitate al administraţiei publice şi organele de control (supraveghere) de stat.
În baza deciziei organismului de certificare despre încetarea valabilităţii certificatelor de conformitate, organul central de specialitate al administraţiei publice anulează omologarea de tip a autovehiculului (şasiului) şi notifică despre aceasta organismul de certificare.
Despre încetarea valabilităţii omologării de tip a autovehiculului (şasiului) organismul de certificare, în termen de o săptămînă, notifică producătorul şi reprezentantul producătorului, precum şi organele de control (supraveghere) de stat, perfectînd şi expediindu-le o notificare de anulare a documentului care certifică conformitatea cu Reglementarea tehnică privind siguranţa autovehiculelor, prevăzută în anexa nr.17 la prezenta Reglementare tehnică.
Informaţia despre perfectarea notificării privind încetarea valabilităţii (anularea) documentului care certifică conformitatea cu Reglementarea tehnică privind siguranţa autovehiculelor se publică în ediţiile oficiale.
Organul central de specialitate al administraţiei publice efectuează înregistrarea şi ţine registrul notificărilor despre încetarea valabilităţii (anularea) documentului care atestă conformitatea cu Reglementarea tehnică privind siguranţa autovehiculelor.
54. Evaluarea conformităţii sub formă de omologare de tip, în cazul încetării valabilităţii omologării de tip a autovehiculului (şasiului) atribuite anterior, se efectuează în condiţii generale, în modul stabilit de prezenta Reglementare tehnică.
55. Titularul omologării de tip a autovehiculului (şasiului), în perioada validităţii ei, este obligat să informeze organismul de certificare despre orice modificări planificate în proiectarea autovehiculelor (şasiurilor), pentru care omologările de tip sînt în vigoare şi care modifică informaţiile prevăzute în descrierea tehnică şi (sau) în oricare dintre descrierile tehnice ale tipului de autovehicul privind unele cerinţe, prevăzute în anexa nr.2 la prezenta Reglementare tehnică.
Titularul omologării de tip a autovehiculului (şasiului) poate prezenta, de asemenea, materiale probatorii, care ar certifica conformitatea autovehiculului (cu modificările introduse în proiectarea sa) cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice.
Pe baza evaluării acestor modificări, organismul de certificare ia decizia despre posibilitatea menţinerii validităţii (acţiunii) omologărilor de tip ale autovehiculului (şasiului) atribuite autovehiculelor (şasiurilor), cu modificările introduse. Despre decizia sa organismul de certificare informează titularul omologării de tip a autovehiculului (şasiului), care, în caz de necesitate, depune cererea pentru evaluarea conformităţii produselor, cu modificările introduse în construcţia lor.
Decizia despre necesitatea identificării modelelor, în cazul extinderii validităţii omologării de tip a autovehiculului (şasiului) asupra modificării tipului de autovehicul (şasiu), cu modificările efectuate în construcţia lui, este adoptată de organismul de certificare.
56. Cererea de extindere a omologării de tip a autovehiculului (şasiului) se depune la organismul de certificare, care a perfectat versiunea iniţială. Solicitantul prezintă organismului de certificare cererea şi noile versiuni ale documentelor, depuse anterior la organismul de certificare, care reflectă schimbările survenite.
57. În cazul în care rezultatul examinării tuturor materialelor probatorii prezentate este pozitiv, organismul de certificare întocmeşte o concluzie care conţine argumentarea motivată a suficienţei materialelor probatorii pentru extinderea validităţii omologării de tip a autovehiculului (şasiului), în baza căreia perfectează o nouă versiune a documentului.
În numărul de înregistrare al documentului este introdus codul de extindere, în modul prevăzut de organul central de specialitate al administraţiei publice. Data expirării termenului de validitate a noii versiuni a documentului poate să difere de data expirării versiunii anterioare, însă termenul de validitate a documentului nu poate depăşi 3 ani.
De la data începerii acţiunii versiunii noi a documentului cu cod de extindere, versiunea anterioară a documentului se anulează.
58. Introducerea rectificărilor în omologarea de tip a autovehiculului (şasiului), dacă sînt depistate inexactităţi în perfectarea acesteia, se efectuează la iniţiativa organismului de certificare care a perfectat documentul iniţial sau la cererea titularului omologării de tip a autovehiculului (şasiului), în modul prevăzut de punctele 56 şi 57 din prezenta Reglementare tehnică.
La perfectarea versiunii noi a documentului, în numărul lui de înregistrare se introduce codul de rectificare, în modul prevăzut de organul central de specialitate al administraţiei publice.
De la data începerii acţiunii versiunii noi a documentului cu cod de rectificare, versiunea anterioară a documentului se anulează.
59. Extinderea validităţii omologării de tip a autovehiculului (şasiului) pe un termen nou se efectuează în baza cererii de rigoare.
Solicitantul prezintă organismului de certificare, care i-a perfectat documentul primar, cererea respectivă cu anexarea următoarelor documente şi informaţii:
scrisoarea despre lipsa modificărilor sau cu lista modificărilor, introduse în proiectarea autovehiculului (şasiului), care nu au fost confirmate în modul prevăzut de punctele 55-57 din prezenta Reglementare tehnică;
copiile proceselor-verbale (sinteza rezultatelor) ale încercărilor periodice (de control), ale măsurărilor periodice ale parametrilor, înregistraţi la evaluarea conformităţii autovehiculului (şasiului) cu cerinţele prezentei Reglementari tehnice, efectuate de către producător în perioada acţiunii omologării de tip a autovehiculului (şasiului);
descrierea modificărilor procesului de producţie a autovehiculului (şasiului) pe durata validităţii omologării de tip a autovehiculului (şasiului), dacă ele au existat;
informaţiile privind acţiunile corective întreprinse la iniţiativa producătorului şi organismului de certificare;
informaţiile (dacă există) despre reclamaţiile în privinţa calităţii autovehiculelor (şasiurilor), primite în perioada termenului de validitate a omologării de tip a autovehiculului (şasiului), precum şi în procesul realizării măsurilor de înlăturare a defectelor depistate;
în caz de necesitate, lista modificărilor noi ale autovehiculelor (şasiurilor), asupra cărora se propune suplimentar a extinde validitatea omologării de tip a autovehiculului (şasiului), cu descrierea tehnică corespunzătoare şi anexarea materialelor probatorii.
60. Organismul de certificare anexează la documentele menţionate la punctul 59 din prezenta Reglementare tehnică:
1) copiile omologărilor de tip ale autovehiculului (şasiului), eliberate anterior;
2) protocolul verificării condiţiilor de producţie înainte de acordarea omologării de tip a autovehiculului (şasiului) sau certificatelor de conformitate;
3) actele privind rezultatele controlului produselor supuse evaluării conformităţii cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice, precum şi rezultatele încercărilor de control care au fost efectuate în perioada validităţii omologării de tip a autovehiculului (şasiului).
61. Organismul de certificare, bazîndu-se pe analiza documentelor prezentate, poate trage concluzia că ori conformitatea produsului cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice se păstrează, ori se solicită prezentarea unor materiale probatorii suplimentare.
62. În cazul recunoaşterii materialelor probatorii ca fiind suficiente, organul de certificare întocmeşte o concluzie ce conţine argumentarea extinderii termenului de valabilitate a omologării de tip a autovehiculului (şasiului) pentru următorul termen şi, în caz de necesitate, extinderii acestora asupra noilor modificări, iar în baza ei perfectează o nouă omologare de tip a autovehiculului (şasiului).
La perfectarea unei versiuni noi a documentului, în numărul său de înregistrare se introduce codul de extindere, în modul prevăzut de organul central de specialitate al administraţiei publice.
Decizia despre necesitatea identificării modelelor, în cazul extinderii termenului de validitate a omologării de tip a autovehiculului (şasiului), precum şi a unor certificate de conformitate, este adoptată de organismul de certificare.
Extinderea termenului de validitate a omologării de tip a autovehiculului (şasiului) se efectuează pe un termen de maximum 3 ani. Extinderea termenului de validitate a documentelor se poate efectua în mod repetat.
Validitatea omologării de tip a autovehiculului (şasiului), precum şi a unor certificate de conformitate poate înceta înainte de termen, în baza adresării corespunzătoare a solicitantului în organismul de certificare.
63. Validitatea omologării de tip a autovehiculului (şasiului) se extinde numai asupra autovehiculelor (şasiurilor) puse în circulaţie în perioada acţiunii ei, indiferent de durata realizărilor ulterioare.
Validitatea omologării de tip a autovehiculului (şasiului), perfectată pentru o serie mică de autovehicule (şasiuri), se extinde numai asupra autovehiculelor (şasiurilor) incluse în partida respectivă.
64. Numărul omologării de tip a autovehiculului (şasiului) este inclus în certificatul de înmatriculare a fiecărui autovehicul (şasiu), care se referă la tipul pentru care este stabilită conformitatea cu cerinţele prezentei Reglementări tehnice. În certificatul de înmatriculare a autovehiculului (şasiului) se introduc toate menţiunile speciale privind limita utilizării autovehiculului (şasiului), care se conţin în omologarea de tip a autovehiculului (şasiului).
Prezenţa în certificatul de înmatriculare a autovehiculului (şasiului) a numărului omologării de tip a autovehiculului (şasiului) este condiţia necesară pentru punerea autovehiculului (şasiului) respectiv în circulaţie.
Dostları ilə paylaş: |