Anna karenina

că şi eu era un veşmant de muselină care nu incălzea.

Fratele său, Serghei Ivanovici, ii recomandase să citească

operele teologice ale lui Homeakov *. Levin citi al

doilea volum şi. in ciuda tonului polemic, elegant şi spiritual,

care nu-i plăcu la inceput, teoriile lui Homeakov

asupra bisericii il uimiră. La inceput, il mirase ideea că

omului singur nu~i este dată perceperea adevărurilor divine

hărăzite bisericii, adică unei adunări de oameni legaţi

prin iubire. il bucura gindul acesta, fiindcă era mai

uşor sa crezi intr-o biserică reală şi vie, care intruchipează

credinţele oamenilor şi are in frunte pe Dumnezeu

— prin urmare, sfintă şi infailibilă — primind de la

ea credinţa in Dumnezeu, in creaţie, in păcatul originar

şi in ispăşire, decit să incepi cu Dumnezeu, cel indepărtat

şi tainic, cu creaţia şi aşa mai departe... Dar după ce citi

o istorie a bisericii, scrisă de un autor catolic, şi o istorie

a bisericii, alcătuită de un autor ortodox... şi după ce văzu

că amindouă bisericile, infailibile prin esenţa lor, se reneagă

reciproc, pe Konstantin Dmitrici il dezamăgi şi teoria

bisericească a lui Homeakov ; iar această construcţie

se prefăcu şi ea in praf, ca şi clădăriile filozofice.

in tot timpul acelei primăveri, Levin trecu printr-o

mare criză sufletească şi străbătu clipe groaznice.

≪Fără să ştiu ce sint şi pentru ce mă aflu aici, nu pot

trăi. Iar asta n-o pot şti. Prin urmare, nu pot să trăiesc≫,

işi zicea Levin.

<4n timpul infinit, in infinitatea materiei, in spaţiul

infinit, răsare o celulă organică, ţine un timp, apoi se

spulbei'ă, şi asta sint eu.≫

Era un neadevăr chinuitor, dar unicul şi ultimul rezultat

la care ajunsese străduinţa de veacuri a minţii omeneşti

in această direcţie.

1 Humeoltoti AIc;rei Stepcrnovici (WtM -1