Blaise Pascal



Yüklə 1,41 Mb.
səhifə27/32
tarix17.01.2019
ölçüsü1,41 Mb.
#98927
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   32

— Profeţii.

— Iisus Christos va fi la dreapta, în timp ce Dumnezeu îi va supune pe duşmanii lui. Deci el nu-şi va supune singur duşmanii.

— Că atunci nu-l veţi învăţa pe aproapele vostru, zicând: „Iată Domnul, căci Dumnezeu se va face simţit tuturor” – „Fiii voştri vor profetiza „Voi aşeza sfârşitul şi teama mea în inima voastră.”

Toate acestea înseamnă acelaşi lucru. A profetiza înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, nu prin mărturii din afară, ci prin sentimentul interior şi imediat.

— El îi va învăţa pe oameni calea cea dreaptă. Dar niciodată nu va veni nici înainte, nici după el, nici un om care să ne fi învăţat ceva atât de divin care să semene măcar cu acestea.

— Iisus Christos va fi neînsemnat la începuturile sale şi va creşte după aceea. Mica piatră a lui Daniel.

Chiar dacă n-aş fi auzit niciodată vorbindu-se de Mesia, admirabilele preziceri despre ordinea lumii pe care le-am văzut împlinindu-se tot mi-ar fi dat credinţa în divinitatea lui. Şi chiar dacă n-aş fi ştiut că aceleaşi cărţi prevestesc un Mesia – tot aş fi fost sigur că va veni; şi văzând că fixau venirea înainte de distrugerea celui de al doilea templu, tot mi-aş fi zis că trebuie să vină.

— Profeţii.

— Evreii se vor lepăda de Iisus Christos, iar ei vor fi lepădaţi de Dumnezeu din cauză că via cea aleasă n-a dat decât lăuruscă. Poporul ales va fi necredincios, nerecunoscător şi neîncrezător, populum non credentem et contradicentem.7 Domnul îi va lovi cu orbire şi vor bâjbâi în plină amiază ca orbii. Un înaintaş va apărea înaintea lui.

— Transfixerunt8, Zaharia, 12, 10.

Va veni eliberatorul care va zdrobi capul demonului vindecându-şi poporul de păcate, ex omnibus iniquitatibus9; va aduce cu el Noul Testament, cel veşnic; va exista o altă preoţie, după rânduiala lui Melchisedec: şi că aceasta va să fie eternă. Christos va fi plin de slavă, puternic, tare şi totuşi atât de sărac că nu va fi recunoscut: îl vor alunga, îl vor ucide. Poporul care s-a lepădat de el nu va mai fi poporul lui; idolatrii îl vor primi şi îi vor cere ajutorul: va părăsi Sionul pentru a trăi în mijlocul idolatrilor: dar evreii nu vor pieri niciodată; el va coborî din Iuda, în vremea în care poporul acestuia nu va mai avea regi.

Secţiunea a Xll-a.

Mărturii despre Iisus Christos

— În temeiul lor resping celelalte religii. Prin ele găsesc răspuns la toate obiecţiile. E drept ca un Dumnezeu atât de curat să nu se dezvăluie decât celor cu inimă curată. De aceea, iubesc această religie şi-i găsesc destulă autoritate prin divina ei morală; dar descopăr în ea chiar mai mult.

Descopăr, într-adevăr, din vremuri imemoriale, un popor care trăieşte şi acum, mai vechi decât oricare alt popor; ei vestesc în permanenţă oamenilor că trăiesc într-un păcat universal, dar că va veni un Mântuitor, un întreg popor îl prevesteşte, un popor întreg i se închină după venirea lui: şi nu e un singur om cel care o spune, ci o infinitate de oameni, un popor întreg profetizând de patru mii de ani. Cărţile lor risipite au rezistat patru sute de ani.

Cu cât le examinez mai mult cu atât găsesc adevăruri mai profunde. Şi în ceea ce a precedat şi în ceea ce a urmat; în sfârşit, ei, fără idoli, fără regi şi cu acea sinagogă prevestită şi cei ticăloşiţi care o urmează şi care, duşmanii noştri fiind, sunt admirabilii martori ai adevărului acestor profeţii în care chiar ticăloşia şi orbirea lor este prevestită.

Găsesc această înlănţuire, această religie absolut divină în autoritate, în durată, în perpetuitate, în morală, în comportament, în doctrină, în efecte; îngrozitoarele bezne ale evreilor fuseseră prevestite: „Eris palpans în meridie. Dabitur liber scienti litteras, et dicet: Non possum legere”1: sceptrul se află încă în mâinile primului uzurpator străin, zvonul apropierii venirii lui Iisus Christos.

Astfel întind braţele Eliberatorului meu, care a fost prevestit patru mii de ani, şi prin harul său aştept moartea în pace, în speranţa de a mă uni în veşnicie cu el şi primesc cu bucurie tot binele pe care mi-l dă, dar şi relele pe care mi le dă, tot pentru binele meu, învăţându-mă să sufăr prin exemplul său.

— Profeţiile, purtând anumite semne care aveau toate să se împlinească la venirea lui Mesia şi toate să se împlinească în acelaşi timp. Trebuia ca a patra monarhie să fie instaurată când cele şaptezeci de săptămâni ale lui Daniel se vor fi împlinit, iar sceptrul să iasă atunci din Iuda şi totul să se împlinească fără nici o greutate. Căci atunci a sosit Mesia, şi Iisus Christos a venit tot atunci, cel care-şi spunea Mesia şi totul se înţelege cu uşurinţă, ca un semn al adevărului profeţiilor.

— Profeţii au prezis, n-au propovăduit. Sfinţii apoi au propovăduit, dar n-au prezis; Iisus Christos prezice şi propovăduieşte.

— Iisus Christos, pe care-l cuprind cele două Testamente, cel Vechi prin aşteptare, cel Nou ca pe un Model, iar amândouă ca pe un centru comun al lor.

— Cele mai vechi cărţi din lume sunt cărţile lui Moise şi ale lui Iov, unul evreu, celălalt păgân, dar amândoi îl privesc pe Iisus Christos ca pe centrul lor comun şi ca pe un scop al lor: Moise raportându-şi promisiunile lui Dumnezeu la Avraam, Iacob, etc. şi profeţiile sale, iar Iov: Quis mihi det ut etc. Scio enim quod redemptor meus vivit etc.2

— Evanghelia nu vorbeşte de virginitatea Fecioarei decât până la naşterea lui Iisus Christos. Totul e în raport cu Iisus Christos.

— Mărturii despre Iisus Christos.

De ce a fost păstrată cartea lui Ruth?

De ce povestea lui Thamar?

— Rugaţi-vă, de teama de a nu vă lăsa duşi în ispită.” E foarte periculos să te laşi ispitit, iar cel care se lasă ispitit nu se roagă destul:

Et tu conversus confirma fratres tuos. Dar mai înainte, conversus Jesus respexit Petrum3.

Apostolul Petru cere îngăduinţa de a-l lovi pe Malchus şi-l loveşte înainte de a asculta răspunsul lui Iisus Christos care va răspunde după aceea.

Cuvântul Galileea pe care mulţimea evreilor îl pronunţă ca din întâmplare, acuzându-l pe Iisus Christos în faţa lui Pilat, ar fi dat ocazia lui Pilat de a-l trimite pe Iisus Christos la Irod; s-ar fi pierdut astfel o taină, pentru că el trebuia judecat de evrei şi de păgâni. Întâmplare, în aparenţă, dar de fapt o împlinire a misterului.

— Cei care cred cu greutate caută o obiecţie în faptul că evreii nu cred. „Dar dacă e atât de clar totul, ei de ce nu cred?” Şi parcă ar vrea să creadă pentru a nu se împiedica de exemplul refuzului lor de a crede; dar chiar refuzul lor este fundamentul credinţei noastre. Acum am fi mult mai puţin dispuşi la credinţă dacă ei erau de ai noştri. Am fi aflat atunci un pretext mai vast. Este admirabil că evreii erau mari amatori de lucruri prezise şi mari duşmani ai împlinirilor acestora.

— Evreii erau obişnuiţi cu mari şi strălucitoare minuni: cunoşteau despicarea Mării Roşii şi pământul Canaanului ca pe un fel de istorie prescurtată a marilor lucrări ale acelui Mesia al lor: ei aşteptau deci altele şi mai strălucitoare faţă de care cele ale lui Moise nu erau decât nişte mici încercări.

— Evreii, bucurându-se de lucrurile lumeşti, ca şi păgânii, au fost ticăloşi, la fel şi creştinii. Nu există Mântuitor pentru păgâni, pentru că nu-şi pun nici o speranţă în el. Nu există Mântuitor pentru evrei din pricină că-şi pun zadarnic speranţa în el. Nu există Mântuitor decât pentru creştini (a se vedea perpetuitatea).

— În timpul lui Mesia, poporul se divizează. Spiritualii îl urmează pe Mesia, ceilalţi vor rămâne să-i fie martori.

— Dacă acest lucru a fost clar prezis evreilor, ei de ce n-au crezut, şi cum de n-au fost exterminaţi, opunându-se unui lucru atât de evident?”

Răspund: „În primul rând, totul a fost prezis până şi faptul că nu vor crede în nişte lucruri atât de evidente şi că nu vor fi exterminaţi. Şi nimic nu e mai demn de slavă la Mesia căci profeţilor nu le era de ajuns numai să existe: mai era nevoie ca ei să fie feriţi de orice bănuială.”

— Dacă evreii ar fi fost toţi convertiţii de Iisus Christos n-am fi avut decât martori suspecţi. Iar dac-ar fi fost exterminaţi, nu i-am fi avut deloc.

— Ce spun profeţii lui Iisus Christos? Că acesta va fi Dumnezeu? Nu, ci că există un Dumnezeu cu adevărat ascuns; că va fi necunoscut, că nu vor crede deloc că el este acesta: că va fi piatra de poticnire de care se vor lovi toţi etc. Să nu ni se reproşeze deci lipsa de claritate, ne-am făcut din ea o profesiune de credinţă.

— Dar, se va spune, există multe lucruri neclare.

— Dacă ele n-ar fi fost, acum ne-am fi poticnit de Iisus Christos şi acesta era doar unul din scopurile profeţilor: Excaeca…4 Isaia, 6, 10.

— Moise ne învaţă mai întâi despre Trinitate, despre păcatul originar, despre Mesia.

David, marea mărturie: rege bun, iertător, suflet frumos, spirit puternic: profetizează şi minunea se împlineşte; ceea ce este fără sfârşit.

El putea spune, dacă ar fi fost un vanitos, că el era Mesia căci profeţiile lui sunt mai clare decât cele ale lui Iisus Christos. Iar Sfântul Ioan la fel.

— Irod a crezut în Mesia. El luase sceptrul lui Iuda, dar el nu era iudeu. Aceştia constituiau o sectă puternică. Şi Barcosba şi încă unul primit de evrei. Şi zvonurile care circulau pretutindeni în vremurile acelea. Suetoniu, Tacitus, Josephus.

Blestemul grecilor împotriva celor care socotesc trei perioade de timp.

Cum ar fi putut el să fie Mesia, pentru că în ceea ce privea sceptrul, acesta trebuia să se afle la Iuda, iar la venirea lui sceptrul îi fusese luat lui Iuda.

Ca să-i facă să nu vadă, văzând, şi să nu audă, auzind, nimic nu putea fi mai bine pus la cale.

— Homo existens te Deum facit.

Scriptum est „Dii estis” et non potest solvi Scriptura. Haec infirmitas non est ad vitam et est ad mortem.

„Lazarus dormit”, et deinde dixit: Lazarus mortuus est.5

— Discordanţa aparentă a Evangheliilor.

— Ce altceva am putea manifesta decât veneraţie pentru un om care prezice clar lucruri care se împlinesc şi care-şi declară deschis scopul de a orbi şi de a lumina, amestecând lucrurile neclare cu cele care se împlinesc?

— Timpul primei veniri a fost prevestit; al celei de-a doua nu este pentru că primul trebuia ţinut ascuns; timpul celei de-a doua veniri trebuia să fie atât de strălucitor şi evident că duşmanii săi chiar ar fi trebuit să-l recunoască; dar cum n-a venit decât pe ascuns, pentru a nu fi recunoscut decât de cei care studiaseră Scripturile…

— Dumnezeu, pentru a-l face pe Mesia cunoscut celor buni şi de nerecunoscut celor răi, l-a prevestit în acest fel; dacă felul venirii lui Mesia ar fi fost prezis clar, n-ar fi existat lucruri neclare nici chiar pentru cei răi. Dacă timpul prezis ar fi fost neclar, el ar fi fost de neînţeles chiar şi pentru cei buni; căci bunătatea inimii nu i-ar fi ajutat să înţeleagă, de exemplu, că acel mem închis înseamnă şase sute de ani; dar timpul a fost prezis clar; numai felul cum va veni a fost prezis în simboluri.

Prin acest mijloc, cei răi luând bunurile promise drept bunuri materiale, se rătăciră, în ciuda unui timp clar prezis, dar cei buni nu s-au rătăcit, căci înţelegerea bunurilor promise depinde de inima care numeşte „bine” ceea ce-i place ei. Înţelegerea timpului promis nu depinde de inimă. Şi astfel prevestirea clară a timpului şi nedesluşită în privinţa bunurilor nu i-a decepţionat decât pe cei răi.

— Era necesar ca evreii şi creştinii să fie răi.

— Evreii îl resping, dar nu toţi: sfinţii îl primesc; şi nu cei aplecaţi spre lucrurile lumeşti. Dar, departe de a-i întuneca gloria, acesta a fost ultimul act care a încununat-o. Motivul pe care îl invocă şi singurul, de altfel, care se afla în scrierile lor, în Talmud, şi în învăţătura rabinilor, este că Iisus Christos n-a supus noroadele cu arma în mână, gladium tuum, potentissime [Doar atât aveau de spus? Iisus Christos a fost ucis, spun ei; a fost înfrânt; nu i-a convertit pe păgâni prin forţa sa; nu ne-a adus trofeele lor; nu ne-a dat bogăţii. Atât au doar de spus? Dar eu pe acesta îl iubesc. Eu nu-l vreau pe acela pe care şi-l închipuie ei]: este evident că doar viaţa lui i-a împiedicat să-l primească; şi tocmai prin acest refuz, ei sunt acei martori ireproşabili şi, chiar mai mult, ei sunt cei care împlinesc profeţiile.

[Prin faptul că acest popor nu l-a primit s-a împlinit următoarea minune: profeţiile sunt singurele minuni durabile care se pot face, dar sunt adesea supuse contrazicerilor.]

— Evreii ucigându-l ca să nu-l preamărească ca pe Mesia au adeverit ultimul semn că el era chiar Mesia.

Şi continuând să nu-l recunoască, au devenit martorii ireproşabili; şi ucigându-l şi continuând să-l renege, ei împlinesc profeţiile (Isaia, 60, Psalmul 70).

— Ce puteau face evreii, duşmanii lui? Dacă-l primeau îl adevereau prin chiar primirea lor, căci ei erau cei care-l aşteptau pe Mesia, dacă l-au respins, l-au adeverit chiar prin refuzul lor de a-l recunoaşte.

— Evreii, încercând să afle dacă el este Dumnezeu, au dovedit că era om.

— Bisericii i-a venit la fel de greu să demonstreze că Iisus Christos era om împotriva celor care-l negau pe cât îi venea de greu să demonstreze că el era Dumnezeu; iar evidenţele erau atât de clare.

— Izvoarele contradicţiilor.

— Un Dumnezeu umilit până la moartea lui pe cruce, un Mesia triumfător al morţii prin moarte. Două naturi în Iisus Christos, două veniri, două stări ale naturii omului.

— Simboluri.

— Mântuitor, tată, jertfitor, ostie, hrană, rege, înţelept, legislator, necăjit, sărac, dând naştere unui popor pe care trebuia să-l conducă şi să-l hrănească şi să-l statornicească în pământurile lui…

Iisus Christos. Oficii.

— El singur trebuia să dea naştere unui mare popor ales, sfânt şi cultivat; să-l conducă, să-l hrănească; să-l aşeze într-un loc de tihnă şi sfinţenie; să-l facă sfânt pentru Dumnezeu; ei templu să-i fie lui Dumnezeu, să-i împace cu Dumnezeu, să-i salveze de mânia lui Dumnezeu, să-i elibereze de jugul păcatului care-l stăpâneşte vizibil pe om; să dea legi acestui popor, să scrie aceste legi în inima lui; să se ofere lui Dumnezeu pentru ei, să se sacrifice pentru ei, să fie o ostie neprihănită şi el însuşi jertfitorul; trebuind să se ofere pe el însuşi, trupul şi sângele lui, pentru a fi, cu toate acestea, pâinea şi vinul lui Dumnezeu…

Ingrediens mundum „Piatră pe piatră.”6

Ceea ce a fost şi ceea ce a urmat. Evreii toţi supravieţuind rătăcitori.

— Din tot ceea ce există pe pământ, el nu se împărtăşeşte decât din chinuri şi nu din plăceri; Iisus îşi iubeşte aproapele, dar caritatea lui nu se mărgineşte doar la atât, el o oferă şi duşmanilor, şi apoi celor ai lui Dumnezeu.

— Iisus Christos simbolizat prin Iosif: odorul tatălui său, trimis de el să-şi vadă fraţii etc., inocent vândut de fraţii săi pe douăzeci de dinari şi prin acest fapt devenit stăpânul şi salvatorul lor şi al străinilor şi salvatorul lumii: deci planul lor de a-l ucide, de a-l vinde, de a se lepăda de el nu era fără rost.

În închisoare, Iosif, inocent, inocent între doi criminali; Iisus Christos pe cruce între doi hoţi. El prezice salvarea pentru unul şi moarte pentru celălalt, având aceleaşi mărturii. Iisus Christos îi salvează pe aleşi şi-i condamnă pe cei de care se leapădă pentru aceleaşi crime. Iosif nu face decât să prezică: Iisus chiar împlineşte. Iosif cere celui care se va salva să-şi aducă aminte de el când va fi pe culmile gloriei; cel pe care-l salvează Iisus Christos îi cere să-şi aducă aminte de el când se va fi urcat în regatul său.

— Convertirea păgânilor nu este posibilă decât prin harul lui Mesia. Evreii au luptat împotriva lor foarte mult timp fără succes: tot ceea ce a spus Solomon şi profeţii a fost inutil. Înţelepţii ca Platon sau Socrate nu i-au putut convinge.

— După ce mulţi oameni i-au ieşit în întâmpinare, a sosit şi Iisus Christos zicând: „Iată-mă şi iată timpul. Ceea ce profeţii au spus că trebuie să se întâmple de-a lungul timpurilor, apostolii mei vor împlini. Evreii vor fi respinşi, Ierusalimul curând distrus, iar păgânii îl vor cunoaşte pe Dumnezeu. Apostolii mei le vor împlini după ce voi îl veţi fi ucis pe moştenitorul viei.”

Şi apoi apostolii au spus evreilor: „Veţi fi blestemaţi” (Celsus râdea batjocoritor); şi păgânilor: „Îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu.” Şi acest lucru s-a împlinit atunci.

— Iisus Christos a venit să-i orbească pe cei care vedeau clar şi să dea lumină orbilor; să vindece bolnavii şi să-i lase să moară pe cei sănătoşi: să cheme la căinţă şi să îndreptăţească păcătoşii, iar pe cei drepţi să-i lase în păcatele lor; să-i îmbogăţească pe săraci şi să-i sărăcească pe bogaţi.

— Sfinţenie. Effundam spiritum meum.7 Toate popoarele trăiau în necredinţă şi desfrânare, întreg pământul se umple de caritate, prinţii îşi vor părăsi onorurile, fiicele vor suferi martiriul. De unde vine această forţă? Sosise Mesia; acestea erau rezultatul şi semnele venirii sale.

— Ruina evreilor şi a păgânilor prin Iisus Christos: omnes gentes venient et adorabunt eum. Parum est ut, etc. Postula a me. Adorabunt eum omnes reges. Testes iniqui. Dabit maxillan percutienti. Dederunt fel în escam.8

— Iisus Christos pentru toţi. Moise pentru un singur popor.

Evreii binecuvântaţi în Avraam: „Îi voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta.” Dar: „toate noroadele din sămânţa lui vor fi binecuvântate.” Parum est ut etc.

Lumen ad revelationem gentium.

Non fecit taliter omni nationi9, spunea David vorbind despre lege. Dar, vorbind despre Iisus Christos, trebuie spus: Fecit taliter omni nationi10. Parum est ut, etc. Isaia. Lui Iisus Christos îi revine misiunea de a fi universal; Biserica nu oferă jertfa decât pentru credincioşi: Iisus Christos a oferit jertfa crucii pentru toţi.

— Este o erezie să se explice întotdeauna omnes tuturor şi o erezie să nu se explice uneori totul. Bibite ex hoc omnes: Hughenoţii, ereticii, cu excepţia copiilor celor credincioşi. Trebuie deci să-i urmăm pe Părinţii Bisericii şi tradiţia pentru a şti când, altfel erezia ne pândeşte şi dintr-o parte şi din cealaltă.

— Ne timeas pussillus grex. Timore et tremore.

— Quid ergo? Ne timeas, [modo] timeas: Nu vă temeţi dacă vă temeţi; dar dacă nu vă temeţi, temeţi-vă;

Qui me recipit, non me recipit, sed eum qui me misit.

Nemo scit; neque Fillius.

Nubes lucida obumbravit.11

Sfântul Ioan trebuia să convertească inimile taţilor pentru copiii, iar Iisus Christos să aducă vrajba. Fără contradicţie.

— Efectele, în communi şi în particulari12. Pelagienii se rătăcesc spunând despre în comuni ceea ce nu este adevărat decât în particulari; calviniştii spunând în particulari ceea ce este adevărat în comuni (aşa mi se pare).

— Omnis Judaea regio, et Jerosolomytae universi, et baptizabantur13. Din cauza diversităţii condiţiilor oamenilor care veneau acolo.

Pietrele pot fi copiii lui Avraam.

— Dacă l-am şti bine pe Dumnezeu, el ne-ar vindeca şi ne-ar ierta. Ne convertantur et sanem eos, et dimittantur eis peccata.14

— Iisus Christos n-a condamnat niciodată fără să asculte. Lui Iuda: Amice, ad quid venisti15? Şi celui care nu avea roba nupţială, la fel.

— Simbolurile totalităţii răscumpărării care precum soarele îi luminează pe toţi nu semnifică decât o totalitate; aşa cum simbolurile excluderii, cum ar fi cele ale evreilor aleşi prin excluderea păgânilor, marchează excluderea.

„Iisus Christos mântuitorul tuturor.” – Da, căci el s-a oferit ca om care răscumpără pe toţi cei care vin spre el. Cei care mor pe drum, e nefericirea lor, dar, în ceea ce-l priveşte, el a oferit mântuirea tuturor. Acest exemplu e bun pentru cazul în care cel care răscumpără şi cel care se împotriveşte morţii sunt doi, dar nu în Iisus Christos care este şi unul şi celălalt. Nu, căci Iisus Christos, în calitatea lui de mântuitor, nu este poate stăpânul tuturor şi astfel, în măsura în care suntem în stăpânirea lui, el este mântuitorul tuturor.

Când se spune că Iisus Christos n-a murit pentru toţi, abuzăm de un viciu al oamenilor care-şi aplică necontenit această excepţie favorizând disperarea; în loc să-i întoarcem spre speranţă, căci aşa s-ar acomoda unor virtuţi interioare prin obişnuinţe exterioare.

— Victoria asupra morţii. La ce-i foloseşte omului să câştige o lume dacă-şi pierde sufletul? Cine vrea să-şi păstreze sufletul şi-l va pierde.

„Nu am venit să distrug legea, ci s-o împlinesc.” „Mieii nu mântuie păcatele lumii, dar eu sunt mielul care poate vindeca lumea de păcate.” „Moise nu v-a dat mană. Moise nu v-a scos din captivitate şi nu v-a făcut cu adevărat liberi.”

— Atunci Iisus Christos va spune oamenilor că nu au alţi duşmani decât pe ei înşişi, adică patimile lor care-i îndepărtează de Dumnezeu care vine tocmai pentru a le anula şi a dărui harul, făcând din ei toţi o Biserică sfântă în care va aduna evrei şi păgâni, distrugând idolii unora şi superstiţiile celorlalţi. Dar toţi oameni s-au împotrivit nu numai dintr-o firească potrivnicie a desfrânării, dar pe deasupra toţi regii pământului s-au unit pentru a distruge această religie abia născută aşa cum fusese prevestit (Proph.: Quare fremerunt gentes… reges terrae… adversus Christum16).

Tot ceea ce era mărire pe pământ s-a unit, învăţaţi, înţelepţi, regi. Unii scriu, alţii condamnă, alţii ucid. Şi totuşi, în ciuda acestor potrivnici, oamenii simpli, lipsiţi de forţa de a se opune acestor puteri, îi supun chiar pe toţi aceşti regi, învăţaţi şi înţelepţi, curăţând pământul de idolatrie. Şi totul s-a împlinit prin forţa celui care o prevestise.

— Iisus Christos a refuzat mărturia demonilor, a celor fără chemare; s-a bizuit doar pe mărturia lui Dumnezeu şi a Sfântului Ioan Botezătorul.

— Îl contemplu pe Iisus Christos în toate Persoanele şi în noi înşine: Iisus Christos ca tată întru Tatăl său, Iisus Christos ca frate întru fraţii săi, Iisus Christos ca sărac întru săraci, Iisus Christos ca bogat întru bogaţi, Iisus Christos, învăţat şi preot întru preoţi, Iisus Christos suveran şi prinţ. Căci este prin slava lui tot ceea ce e mai măreţ, fiind Dumnezeu şi prin viaţa sa muritoare tot ceea ce e mai slab şi mai demn de dispreţ. Tocmai de aceea a primit această condiţie nefericită, pentru a putea fi în toate persoanele şi model pentru orice stare.

— Iisus Christos ignorat (După cum socoteşte lumea ignorarea), într-o asemenea măsură încât istoricii, nescriind decât despre importantele evenimente ale statului, abia dacă l-au băgat în seamă.

— Despre faptul că nici Josephus, nici Tacitus, nici alţi istorici n-au vorbit despre Iisus Christos.

— Departe de a fi un argument potrivnic, el pledează în favoarea lui. Căci e sigur că Iisus Christos a existat şi că religia sa a făcut multă vâlvă, iar oamenii aceştia auziseră vorbindu-se despre el şi este vizibil că au ţinut totul ascuns cu un anume scop; se poate ca ei să fi consemnat şi cuvintele lor să fi fost şterse sau schimbate.

— Am cruţat şapte mii” – Îmi plac închinătorii necunoscuţi lumii şi chiar profeţilor.

— Cum Iisus Christos a rămas necunoscut printre oameni aşa şi adevărul lui a rămas pentru minţile comune fără nici o deosebire pe dinafară. Cum ar fi Euharistia faţă de pâinea obişnuită.

— Iisus Christos n-a vrut să fie ucis fără formele legale căci e mult mai ignobil să mori prin justiţie, decât printr-o revoltă nedreaptă.

— Falsa justiţie a lui Pilat l-a făcut pe Iisus să sufere: căci îl biciuie în numele falsei sale justiţii şi apoi îl ucide. Ar fi trebuit să-l ucidă dintru început. Aşa şi cu drepţii cei mincinoşi; fac lucruri bune sau rele ca să placă lumii şi să se arate că nu sunt cu totul de partea lui Iisus Christos, căci le este ruşine cu el. Şi până la urmă, ispitiţi şi prinşi de împrejurări îl ucid.

— Care dintre oameni a avut vreodată mai multă strălucire? Întregul popor evreu l-a prevestit înainte de venirea lui. Păgânii i s-au închinat după ce a venit. Cele două popoare, păgân şi evreu, îl privesc ca pe un centru al lor.

Şi totuşi care om s-a bucurat vreodată mai puţin de această strălucire? Din treizeci şi trei de ani, el trăieşte treizeci fără să apară. Trei ani trece drept un impostor; preoţii şi principii îl neagă, prietenii şi semenii îl dispreţuiesc. În sfârşit, moare trădat de unul de ai săi, renegat de altul şi părăsit de toţi.


Yüklə 1,41 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   24   25   26   27   28   29   30   31   32




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin