Carte tiparita cu binecuvantarea prea fericitului parinte

Isaia Pustnicul de la Sketis şi Gaza

Isaia, vieţuitor al aşezământului monahal de la Sketis, face parte din generaţia ma­rilor trăitori ai deşertului egiptean din sec. V, alături de Pimen, Anub, Pafnutie, Sisoe ş.a. La mijlocul sec. V, se îndreap­tă, împreună cu ucenicul său, Petru, spre Palestina şi se stabileşte ca sihastru la Beit Daltha, nu departe de Gaza. Păs­trează legătura cu Petru Iberul, care s-a aşezat la Thawatha. Isaia face parte din­tre semnatarii Henoticonului lui Zeno. Se stinge din viaţă în anul 488 sau 491. Informaţii despre viata sa ne-au parvenit prin intermediul izvoarelor palestiniene monofizite. Zaharia* Scolasticul este autorul unei biografii a lui Isaia. Lui Isaia îi este atribuită o culegere de 29 de cu­vântări ascetice, adresate unor monahi tineri tratând despre virtuţile principale ale vieţii ascetice. Conţinutul şi tonul acestora sugerează o profundă experienţă ascetică a autorului. Cât priveşte aspectul doctrinar hristologic, ele nu prezintă tendinţe monofizite, aşa cum ne-am fi aşteptat, ceea ce ne face să credem că, deşi a iscălit Henoticonul, el nu a fost un monofizit acerb, în siriacă s-au mai trans­mis, sub numele lui, o scurtă culegere de Apophtegme ale Părinţilor şi un Antirrhetikon. Opera lui a fost cunoscută în lumea bizantină, siriacă şi mai puţin în cea latină.

CPG 5555-5556; Migne, PG 40, 1105-1206; S. Schoinas, Tov oaiov narpog fyiâv oc/3j3â 'ffcraiov Ăoyot rc0., Voios², 1962 (text); N. Hagiorites, Philokalia to hieron neptikon, Atena⁵, 1982, l, 30-38 (text grec); D. Stăniloae, Filocalia, I, retip. în 1992, p. 451-461; F. Graffin, Une inedit de l'abbe I. sur ies etapes de la vie monastique> ^;OCP 29,

1963, p. 449-454; Abbe" Isaie, Recueil Ascetique, Bellfontaine, 1970 (trad. în franceză); R. Draguet, Leş cinq recensions de l'Asceticon syriaque d'Abba Isaia, CSCO 289-290 şi 293-294, Louvain, 1968; E.W. Brooks, CSCO 7/8, Paris, 1907; M.A. Kugener, Observations sur la Vie de l'ascete Isaie etc. par Zacharie le Scholastique, în Byzant. Zeitschrift, 9, 1900, p. 464-470; S. Vailhe, Un mystique monophysite, le moine Isaie, în Echos d'Orient 9, 1906, p. 81-91; L. Regnault, DSp 7, col. 2083-2095; Baum­stark, p. 165-166; Urbina, p. 247; Barden­hewer, IV, p. 95-97; J. Gribomont, Isaie de Scete et Gaza, în DECA, I, p. 1250; J. Pauli OSB, Isaia, Asket (von Gaza/von Skete), în LACL, p. 318, cu bibliografie.

Ishobokht de Rev-Ardshir

Ishobokht de Rev-Ardashir, episcop şi canonist oriental. Nu posedăm decât foarte puţine date despre viaţa şi activi­tatea sa, preluate din lucrările sale juridice. A fost hirotonit episcop de către catolicosul Henan-isho* I sau Henan-isho II*, nu se ştie cu exactitate. Catoli­cosul Isho-yahb* III de Seleucia vorbeşte totuşi despre o accentuată tendinţă spre autonomie a Bisericii din Rev-Ardashir, situată în Persida. Catolicosul Timotei* (780-823), primul catolicos cu reşedinţa în Bagdad, solicită traducerea din per­sană în siriacă a celor şase cârti de drept ale lui Ishobokt de Rev-Ardashir privind căsătoria, moştenirea şi legile contrac­tuale, cu scopul de a atrage sub influenţa sa o Biserică care se afirma autonomă. Lucrările juridice ale lui Ishobokht sunt interesante deoarece, la întocmirea lor, el a făcut uz de dreptul sassanid, în special de Matikan-i-hazar datestan, pe care 1-a adaptat spiritului creştin prin referiri bi­blice. Dreptul întreit Terisutha în cuvânt, gând şi acţiune, preia categoriile aves-tice: hukhta, humata şi hvarsta. Aceeaşi

ISHOBOKHT DE REV-ARDSHIR

ISHO-DADH DE MERV

ISHO-DADH DE MERV

1SHO-YABH I

distincţie este ataşată lui den din pehlevi, mai apropiat ca sens decât termenul arab pentru religie din - adyan, faţă de nomos - lege. Ishobokht a mai scris tratate despre univers, din care s-au păstrat frag­mente, şi despre meteorologie. A fost preocupat de logica aristotelică, în spe­cial de conceptul de posibilitate. El a ata­cat căsătoria între rudele apropiate, iar referirile la doctrinele magilor sunt aspre. Aluziile la islam sunt rare. Isho­bokht este singura mărturie despre o co­munitate creştină care a dispărut.

E. Sachau, Syrische Rechtsbiicher, III, Berlin, 1914, p. VIII-XVIII şi p. 1-201; Duval, p. 171, 174, 254, 280; Baumstark, p. 215-216; M. van Esbroeck, Ishobokht de Rev-Ardashir, tn DECA, I, p. 1250-1251; P. Bruns, hchobokt von Rew-Ardaschir, în LACL, p. 318, cu bibliografie.

Isho Denah

Isho Denah (aprox. sec. IX), episcop de Basra. A scris un tratat de logică, omilii, câteva discursuri metrice, o istorie bise­ricească în trei volume, dar care s-a pier­dut, excepţie făcând câteva fragmente păstrate la Ilie de Nisibe şi Mihail Siria­nul, care îl numeşte pe autor Denah-Isho, şi o Carte despre castitate, în realitate un scurt pateric oriental, cuprinzând aproxi­mativ 150 de rezumate scurte despre di­verse personaje pioase, fondatoare de mâ-năstiri, scriitori asceţi şi eremiţi celebri.

J.B. Chabot, Melanges d'archeologie et d'his-toire, 16, 1896, p. 225-291; P, Bedjan, Liber Superiorum, p. 437-517; Chabot, p. 113; Duval, p. 203, 205, 222, 224, 226, 227, 254; Baumstark, p. 234; Urbina, p. 217.

Isho Maruzaya

Isho Maruzaya, lexicograf. Despre Isho Maruzaya (în ar. Isa al-Marwazi), avem

foarte puţine date. Ştim doar că a compi­lat un lexicon siriac, care a constituit una din sursele principale de mare autoritate folosite de Bar AH. Identificarea lui cu medicul al-Marwazi, care a trăit în jurul anului 567, nu pare plauzibilă. Este posi­bil să fie identificat cu un alt medic siri­an din Bagdad, Abu Yahia al-Marwazi, care a scris despre logică şi alte teme filosofice în siriacă, fiind unul din profe­sorii lui Matta ibn Yaunan sau Yunus (m. 940). Ipotetic, îl putem plasa în a doua jumătate a sec. IX.

Wright, p. 154-155.

Isho-dadh de Merv

Isho-dadh de Merv (sec. IX), episcop de Hedhatta sau al-Hadithah. în 853 a fost desemnat catolicos, însă din porunca califului, scaunul a fost dat lui Teodosie, mitropolit de Beth Garmai. Abhd-isho menţionează că Isho-dadh a scris un comentariu la Vechiul şi Noul Testament, cu ample citate din comentatorii anteri­ori, ca Teodor* de Mopsuestia, Efrem* Şirul ş.a., acesta fiind unul dintre cele mai interesante comentarii biblice în li­teratura nestoriană de specialitate.

Assemani, BO, III, l, 210-212; J.M. Voste, Bi, 26, 1945, p. 182-202; G. Diettrich, /. Stellung in der Auslegungsgeschichte des A. Testaments und seinen Commentaren zu Hosea, Joel, Jona, Sacharja 9-14 und eini-gen angehăngten Psalmen veranschaulicht, Giessen, 1902 (cu trad. în germ); Facerea: C. van de Eynde, CSCO, Louvain, 1950 (trad. franc. Louvain, 1955); Ieşire Deuteronom: Idem, CSCO, Louvain, 1958; pentru comen­tariile la Noul Testament: M.D. Gibson, The Commentaries of Isho-dadh of Merv..., Cambridge, 1911-1913, Horae Semiticae 5-7, 10; Wright, p. 157; Chabot, p. 111-112; Baumstark, p. 234; Urbina, p. 217-218, cu

bibliografie; Cross, Isho'dad of Merv, în ODCC, p. 7'16-7'17, cu bibliografie.

Isho bar Nun

Isho bar Nun, catolicos. Originar din Beth Gabbare, nu departe de Moşul. A studiat sub îndrumarea lui Avraam bar Deshandadh, fiind coleg cu Timotei, pre­decesorul său în scaunul de catolicos. Devine monah la mănăstirea Mar Avraam de pe muntele Izla, dedicându-se studiu­lui şi respingând opiniile şi scrierile fos­tului său coleg Timotei, pe care îl pore­cleşte Talem-otheos - Greşitorul Iui Dumnezeu, în loc de Timotheos. Din pricina unei dispute cu monahii de pe muntele Izla, el părăseşte mănăstirea şi merge la Bagdad. De aici revine la Moşul şi se stabileşte la mănăstirea Mar Elias, unde rămâne timp de 30 de ani. La moartea lui Timotei este numit de califul al-Ma'mun în scaunul de catolicos în 823/4. Rămâne în scaun timp de patru ani şi se stinge din viaţă, ca şi predecesorul său, la mănăstirea Kelil-isho din Bagdad. Abhd-isho dă o listă a lucrărilor sale: un

s*.

tratat de teologie; întrebări referitoare la tot textul Sf. Scripturi, în două volume; o colecţie de canoane bisericeşti şi decizii; discursuri funebre sau de consolare: epis­tole; un tratat despre împărţirea slujbelor: turgame sau 'interpretări'; un tratat de­spre eficacitatea imnelor religioase; un tratat gramatical despre cuvintele echivo­ce. Răspunsurile la întrebările diaconu­lui Macarie par a fi parte integrantă din tratatul privind împărţirea slujbelor (purrash teshmeshathd). Istoricul arab Mari îi atribuie un comentariu asupra operelor Sf. Grigorie* de Nazianz.

Assemani, BO, III, p. 165-166; E. Sachau, Syrische Rechtsbiicher, 2, p. 139-147; A. Voobus, Syriac and Arabic Documents..., p. 189-204; E. Clarke, The Selected Questions

ofl.b.N. on the Pentateuch, (cu trad. în engl.), Leiden, 1962; Wright, p. 155-156; Chabot, p. 109-110; Duval, p. 387-388; Baumstark, p.219-220; Urbina, p. 216.

Isho-Yabh I

Isho-Yabh I, catolicos al nestorienilor. S-a născut la Beth Arbaye şi şi-a desăvârşit studiile la Nisibe sub îndrumarea lui Avraam. Conduce şcoala din Nisibe între anii 569-571. Este numit episcop de Arzon. Intrând în graţiile monarhului persan Hormizd IV (579-590), este ridi­cat la rangul de catolicos la Seleucia-Ctesiphon în anul 581. Se bucură în con­tinuare de favorurile fiului şi succesoru­lui lui Hormizd IV, Chosroe II Parwez şi ale împăratului Mauriciu, care descoperă în persoana sa un bun emisar pentru afa­ceri publice şi private. Isho-yabh a între­ţinut relaţii de prietenie şi cu emirul arab din Herta (al-Hirah), Abu Qabus Nu'man ibn al-Mundhir, care s-a convertit Ia creştinism împreună cu fiii săi. In timpul unei vizite pastorale în dioceza sa, se îmbolnăveşte şi decedează la mănăstirea lui Hind (fiica lui Nu'man) din al-Hirah în anul 595. Sinodul convocat de el la Seleucia-Ctesiphon în 585 a promulgat 31 de canoane, dintre care două apără ortodoxia lui Teodor* de Mopsuestia. De asemenea, s-a mai păstrat epistola pe care el a adresat-o lui lacob, episcop de Darai pe insula Bahrein, în care sunt pre­zentate aspecte liturgice şi canonice, pre­cum şi câteva din cele 22 de întrebări privind Sf. Taine şi un tratat despre Tri-saghion. I sho-yabh a mai scris un tratat împotriva lui Eunomiu, un altul împotri­va unui episcop eretic şi o apologie adresată împăratului Mauriciu, care însă s-au pierdut.

J.B. Chabot, Syn. Or., 130-165 (în franc. p. 390-424), p. 166-196; O. Braun, Dos Buch

1SHO-YABH I

ISHO-YABH III

ISHO-YABH III

ISIDOR 'HISPALENSIS¹

der Synhados, p. 191-236, 237-277; Tri-saghionul în G. Furlani, RSO, 7, 1917, p. 687-715; canoanele în F. Graffin, ROC 4, 1899, p. 247-262 (text siriac şi trad. fran­ceză); CJ. Ball, Jesujab (1), I, Arzunita, art. în Smith-Wace, 111, p. 344; Wright, p. 81-82; Baumstark, p. 126; Chabot, p. 56; Duval, p. 349; Urbina, p. 130-131; P. Bruns, Ischojahb L, Katholikos, în LACL, p. 318.

Isho-yabh

Isho-yabh II (m. 644/6), catolicos. S-a născut la Gedhala în Beth Arbaya. A stu­diat la Nisibe. Este numit episcop de Ba-lad. în 628, după moartea regelui Chos-roe II, este numit catolicos. In 630 este trimis de Boran, fiica lui Chosroe II, ca emisar la Heraclie, împăratul Constan-tinopolului, care se afla la Alep şi căruia, ni se spune, i-ar fi restituit Sf. Cruce, luată de perşi în timpul capturării Ieru­salimului în 614. Abil politician, Isho-yabh a prevăzut căderea monahiei per­sane deja slăbită şi, în consecinţă, a făcut o convenţie secretă, în numele turmei sale, cu califul mohamedan, prin inter­mediul conducătorului creştin din Najran şi a lui Yeshu sau Isho, episcopul locului. Actul care conţine termenii înţelegerii a fost reînnoit şi confirmat de Omar ibn al-Khattab.

Din informaţiile furnizate de Abhd-isho, Isho-yabh a scris un comentariu la Psalmi, istorii (probabil monahale), omi­lii şi o serie de epistole. Toate lucrările sale s-au pierdut, cu excepţia epistolei dogmatice adresată lui Rabban Avraam de Beth Madai, în care afirmă credinţa nestoriană, şi o alta, adresată lui Bar Sau-ma, episcop de Karka, în care se apără de acuza de a fi calcedonian. Unul din im-nele sale a fost inclus în Cartea de cântări nestoriană.

Assemani, BO, III, l, 105; G. Gîsmondi, A/am, Amriet Slibae de paîriarchis nestori-anorum commentaria, II, Roma, 1907, p. 53-64; A. Scher, PO, 13, 576-579; C.J. Ball, Jesujab (2) II, Gadalensis, art. în Smith-Wace, III, p. 344-345; Wright, p. 122; Duval, p. 369-370; Chabot, p. 96-97; Baumstark, p. 195-196; Urbina, p. 142; P. Bruns, Ischojahb //., Katholikos, în LACL, p. 318-319.

Isho-yabh III

Isho-yabh III (657/8), catolicos. De ori­gine persană, s-a născut la Bastuhmag, lângă Kuphlana în Abiadene (Hed-haiyabh). Părinţii săi obişnuiau să vizi­teze adeseori mănăstirea Beth Abhe. A studiat la şcoala din Nisibe. După ter­minarea studiilor este numit episcop de Moşul şi mai apoi mitropolit de Hazza (Arbel sau Irbil) şi Moşul. După moartea catolicosului Maremmeh (644-647), a fost ridicat la rangul de catolicos, deţi­nând această demnitate până la sfârşitul vieţii, în anul 657/8. A făcut parte din delegaţia condusă de Isho-yabh* de Ged­hala care 1-a vizitat pe împăratul Heraclie la Alep. Despre el se relatează că ar fi furat dintr-o biserică din Antiohia o cutie frumoasă şi foarte costisitoare care con­ţinea relicve ale apostolilor, dăruind-o apoi mănăstirii Beth Abhe. Dorind să promoveze cultura teologică, el înfiinţează la Beth Abhe o şcoală teo­logică, însă stareţul, Kam-isho şi restul comunităţii, nu au dorit să se angajeze în acest proiect şi au preferat să părăsească mănăstirea şi să se retragă într-un sat învecinat, Herpa din Saphsapha. El aban­donează acest plan şi construieşte un colegiu în satul său Kuphlana (sau Kul-pana). După informaţia lui Abhd-isho, el a lăsat o moştenire literară consistentă, după cum urmează: Huppakh Hushs-habne sau Respingerea opiniilor (ere­tice), scrisă la cererea lui loan, mitropolit de Beth Lapath; tratate asupra unor teme

controversate; discursuri funebre sau de consolare; imne; un îndemn către novici. A aranjat Hudhra sau cartea de slujbă pentru duminicile de peste an, pentru Postul Mare şi pentru postul ninivite-nilor; a compus rânduieli pentru slujba botezului, a mărturisirii şi a hirotoniei şi o istorie a călugărului Isho-sabhran, con­vertit de la zoroastrism, devenit martir creştin (620). La toate acestea, adăugăm o bogată colecţie de scrisori, mai ales cele ocazionate de disputa cu Simeon, mitropolitul de Rev-Ardasher din Persia, care a refuzat să i se supună ca sufragan, şi cele legate de Sahdona. Meritul scriso­rilor sale nu este doar literar, deoarece ele furnizează date deosebit de impor­tante pentru istoria bisericească din vre­mea sa.

R. Duval, CSCO 10/11, Louvain, 1904; Assemani, BO, III, l, 127-136; J.B. Chabot, Nouvelles Archives des missions scientifiques et litteraires, 7, p. 487-584; C.J. Ball, Jesujab (3) III, Adiabenus, art. în Smith-Wace, III, p. 345; Wright, p. 123-124; Duval, p. 370; Chabot, p. 99-100; Baumstark, p. 197-198; Urbina, p. 143-144; P. Bruns, Ischojahb IU. Katholikos, în LACL, p. 319.

Isidor Gnosticul

Isidor Gnosticul, fiul şi continuatorul iui Basilide. în tratatul său Despre suflet, el distinge două suflete, unul inferior şi altul superior. Toate pasiunile, cu încli­naţiile lor perverse ţin de sufletul infe­rior, împingându-1 la săvârşirea de lu­cruri rele. Omul este în stare să echili­breze această situaţie datorită sufletului superior care poate domina şi echilibra înclinaţiile spre rău. Se pare că el este autorul unei Etici şi al unei Exegeze la profetul Parhor, în care încearcă să arate că profeţii stau la originea unor filosofii.

De exemplu, Parhor este sursa de inspi­raţie a filosofici aristotelice.

A. Hilgenfeld, Die Ketzergeschichte des Urchristentums, Leipzig, 1884 (retip. Hil-desheim, 1963), p. 195-230; H. Leisegang, Die Gnosis, Leipzig, 1924, p. 196-256; W. Volker, Geschichte der christlichen Gnosis, Tubingen, 1932, p. 38-44; K. Rudolph, Gnosis, Gottingen³, 1990, p. 277 şi urm., 337; M. Simonetti, Testi gnostici cristiani, Bari, 1970; Altaner-Stuiber, 1980, p. 100 şi urm.; C. Gianotto, Isidorq le Gnostique, în DECA, I, p. 1251; R. Hanig, Isidor, Gnostiker, în LACL, p. 319.

Isidor 'Hispalensis' sau Isidor de Sevilla

Isidor 'Hispalensis' sau Isidor de Sevilla (560-636), arhiepiscop de Sevilla, în­deobşte considerat ca fiind ultimul Pă­rinte bisericesc din Apus. S-a născut într-o familie aristocrată din Cartagina Spaniei. După distrugerea oraşului de către goţii arieni, tatăl său se retrage, împreună cu familia sa, la Sevilla, unde se naşte Isi­dor. A fost crescut de fratele său, Lean­dru, şi de sora sa, Florentina, ambii fiind mai în vârstă. Face studii serioase în mănăstirile din Sevilla, unde îmbrăţi­şează viaţa monahală. Urmează fratelui său Leandru în scaunul episcopal din Se­villa. Timp de 36 de ani, el va conduce această arhidioceză în calitate de arhi­episcop, fiind una din personalităţile de seamă din Spania, în consecinţă, i s-a în­credinţat preşedinţia nu numai a sinoade­lor care s-au ţinut în oraşul său de scaun (619 şi 625), ci şi a celor care s-au des­făşurat în alte oraşe (Toledo, 610, 633). La sinodul IV naţional de la Toledo din 633, cel mai important sinod din penin­sula Iberică, Isidor îşi exercită pe deplin autoritatea, dovedindu-şi capacităţile sale de organizator. La acest sinod s-au

ISIDOR 'HISPALENSIS'

ISIDOR 'HISPALENSIS¹

ISIDOR PELUSIOTUL


luat hotărâri importante atât pe plan reli­gios, cât şi politic. Din punct de vedere religios, sinodul a promulgat un simbol de credinţă; a impus uniformitatea cultu­lui în întreaga ţară; a insistat asupra obligativităţii celibatului; aminteşte epis-copilor de obligaţia pe care o aveau de a supraveghea tribunalele civile şi de a denunţa orice nereguli şi ti scuteşte pe preoţi de taxe şi corvezi, în relaţiile cu statul, sinodul îl recunoaşte din nou pe regele Sisenand, care îl detronase pe Suinthila, ameninţând cu anatema pe ori­cine ar încerca să-i uzurpe tronul. Prin această hotărâre, Biserica dorea să instau­reze pacea în ţară, afirmând totodată uni­tatea Bisericii şi a statului. Pentru învă­ţământ, sinodul decide înfiinţarea în fie­care dioceză a unui colegiu pentru instrui­rea preoţilor. Sinodul a luat hotărâri şi în cazul evreilor, specifice vremii, impu­nând convertirea lor şi confiscarea ave­rilor acelor evrei care apostaziază de la credinţă.

Dotat cu o cultură enciclopedică, Isidor a lăsat numeroase opere, care pot fi divizate în patru grupe: lucrări enciclope­dice, ştiinţifice şi istorice, biblice, teo­logice şi morale, în ansamblu nu este vorba de o operă originală, ele fiind în mare parte compilaţii. Lucrări enciclopedice: a. Etimologii (Etymologiae) sau Origini (Origines), scrisă în 20 de cărţi, este o concentrare de informaţii enciclopedice din diverse domenii de cunoaştere, 'un memento en­ciclopedic' (E. Gilson). Isidor are ca sub­strat ideologic al lucrării sale, convin­gerea că natura primordială şi esenţa însăşi a lucrurilor se recunosc din eti­mologia cuvintelor care le denumesc. Atunci când etimologia unui cuvânt nu ne este cunoscută, putem concepe una de circumstanţă. Acest principiu a făcut ca multe din etimologiile propuse de Isidor

să fie fanteziste, scăzând valoarea ştiinţi­fică a lucrării sale, de altfel, deosebit de populară în perioada evului mediu. Primele trei cărţi cuprind artele liberale: l. Gramatică; 2. Retorică şi Dialectică; 3. Aritmetică, Geometrie, Astronomie şi Muzică; 4. Medicină; 5. Istoria univer­sală de la Facerea lumii până în anul 627 al erei creştine; 6. Cărţile sacre şi slujbele în Biserică; 7. Dumnezeu, îngerii, mem­brii Bisericii; 8. Biserica; 9. Limbi, popoare, state, familii; 10. Dicţionar; 11. Omul; 12. Animalele; 13. Cosmografie; 14. Geografie; 15. Monumente, căi de co­municaţie; 16. Petrografie, mineralogie; 17. Agricultură şi horticultura; 18. Armata, războiul, jocurile; 19. Marina, îmbrăcă­mintea; 20. Alimentaţie, arte gospodă­reşti şi unelte de lucrat pământul, b. Diferenţele (Differentiae) sau Diferenţele cuvintelor şi Diferenţele lucrurilor (De dijferentiis verborum şi De differentiis reruiri) sunt două tratate, reduse ca exten­siune, primul, de semantică, propunând diverse sensuri şi semnificaţii, inclusiv în filosofic, al doilea, de teologie, abordând temele: Sf. Treime, Hristos (putere şi na­tura), raiul, îngerii, oamenii, liberul arbi­tru, căderea, harul, legea şi Evanghelia, viaţa activă şi viaţa contemplativă, ştiin­ţă, înţelepciune etc. c. Despre ordinea creaturilor (De ordine creaturarum), este un tratat teologic care se ocupă de diverse teme specifice domeniului: Dum­nezeu, îngeri (cele nouă cete) şi demoni, lumea (firmanent, astre, pământ, para­dis), omul după cădere, păcatul şi pedeap­sa pentru păcat (iadul şi purgatoriul), viaţa viitoare.

Lucrări ştiinţifice: Despre natura lucru­rilor (De natura rerum), un tratat scurt de fizică şi cosmografie. Lucrări istorice: Istoria regilor goţi, van­dali şi suevi (Historia de regibus gotho-rum, vandalorum et suevorum) se

apleacă mai ales asupra vizigoţilor a căror istorie este prezentată până la anul 621; De viris illustribus, continuă tra­tatele cu aceeaşi temă ale lui Ieronim* şi Ghenadie*.

Lucrări biblice: Introduceri la diverse cărţi ale Vechiului şi Noului Testament (In libros Veteris et Novi Testamenti proaemia), cuprinzând canonul scrierilor biblice şi o scurtă introducere în cărţile biblice; Despre naşterea şi moartea Pă­rinţilor., notiţie biografice asupra a 86 personaje biblice: 64 din Vechiul Testa­ment şi 22 din Noul Testament; Despre numere, explică semnificaţia mistică a diverselor cifre biblice, după interpre­tările Fer. Augustin*. Allegoriae şi Quaestiones in Veteri et Novo Testa-mento, concentrează o serie de explicaţii alegorice şi tipologice legate de Sf. Scriptură.

Lucrări dogmatice şi morale: cea mai de seamă este Sententiarum libri ///, sen­tinţe doctrinare extrase din Augustin şi Grigorie* cel Mare, conturate sub forma unui manual de dogmatică, morală şi ascetică. De fide catholica contra ju-daeos, nu este un tratat polemic, ci mai degrabă o expunere dogmatică a învăţă­turii despre Hristos şi despre urmările întrupării Sale. Sinonime sau De lamen-iatione animae peccatricis, un dialog între omul covârşit de relele vieţii şi raţiu­nea sa, cu speranţa de a dobândi desă­vârşirea. Este una din cele mai intere­sante lucrări ale lui Isidor care abordează problema desăvârşirii spirituale. Lucrări practice: De ecclesiasticis offi-ciis, un tratat liturgic în care elaborează teme privind cultul divin şi funcţiile ecle-siastice. Regula monahală nu este decât un rezumat a ceea ce a existat în domeniu până la el.

Din punct de vedere teologic, Isidor nu aduce nimic nou. El este tributar Fer.

Augustin şi lui Grigorie cel Mare. în­deobşte este considerat compilator şi un erudit (Cayre). Cu toate acestea, pentru istoria gândirii creştine, el rămâne un exce­lent transmiţător al tradiţiei şi în aceasta rezidă valoarea operei sale. în doctrină, el păstrează învăţăturile despre purgatoriu şi predestinaţie, preluate de la Augustin.

Migne, PL, 81-84; ed. critice: Etimologii de W. M. Lindsay în OCT, 2 voi., Oxford, 1911; Historia gothorum şi Cronica Majora de E. Wartz în MGH, Auctores Antiquissimi, XI, 1894, p. 241-506; De natura rerum, ed. de J. Fontaine, Bordeaux, 1960; De viris illus­tribus, ed. de C. Codoner, Salamanca, 1964; De origine gothorum, ed. de C. Rodriguez Alonso, Leon, 1975; De origine ecclesiasti-corum qfficiorum, ed. de C. Lawson, Madrid, 1982; De or tu et obitu patrum, ed. de Chaparro G6mez, Paris, 1982; E. Brehaut, A n Encydopaedist ofthe DarkAges, Isidore of Seville, Columbia University Studies în History, Economics and Public Law, XLVIII, nr. l, New York, 1912; J. Fontaine, Isidore de Seville et la culture classique dans l'Espagne wisigothique, 2 voi., 1959; M. C. Diazy Diaz (ed.), Isidoriana, Estudios sobre sân Isidore de Sevilla en el XIV centenario de su na-cimiento, 1961; E. Gilson, Filosofia în Evul Mediu, trad. Ileana Stănescu, Humanitas, 1995, p. 140-141; Bardenhewer, V, p. 401-416; Tixeront, Patrologie, p. 492-497; Cayre, II, p. 254-263; L G. Conian, Patrologie, 1956, p. 321-322; G. Bareille, în DTC, VIII, l, 1924, col. 98-111; J. Fontaine, în DSp., VII, 2, 1971, col. 2104-2116, cu bibliografie bogată; Cross, Isidore, St., art. în ODCC, p. 717; Altaner-Stuiber, 1980, p. 994-497, cu bibliografie bogată; J. Fontaine, Isidore de Seville, în DECA, I, p. 1253-1256; G. Rowekamp, Isidor von Sevilla, în L AC L, p. 320-322, cu bibliografie.