Colin Forbes

Numai în caz de urgenţă. Mi-a telefonat de la Freiburg, unde stă la Colombi.

— Ce-i asta, vreo pensiune amărâtă?

N-aş zice… Tonul lui Evans căpătă o nuanţă pretenţioasă. Este cel mai bun hotel din Freiburg şi se numără printre primele treizeci din ţară.

Şi ăsta-i mână spartă! Nu-i de mirare că onorariile lui sunt aşa de piperate. M-am răzgândit, nu-1 mai chema pe Horowitz; dimpotrivă, ai grijă să nu afle sub nici o formă că mă duc peste el astă-seară. Telefonează în schimb la aeroport şi anunţă echipajul să fie gata. Mai dă-mi şi o autorizaţie care să-mi pună avionul la dispoziţie pe timp nelimitat.

Telefonul lui Morgan îl găsi pe Lance Buckmaster în biroul său de la Tavey Grange, cu uşa încuiată. Transmisă prin satelit, convorbirea era recepţionată de antena parabolică ascunsă printre hornurile în stil Tudor.

— Stai puţin, zise Buckmaster; apoi, acoperind microfonul cu palma: Sonia, du-te imediat în camera ta. Vin şi eu mai târziu.

Sonia Dreyfus, fiica unui industriaş bogat, douăzeci şi şapte de ani, păr lung, negru, şedea dezbrăcată până la brâu pe o canapea lungă din piele. O siluetă remarcabilă. Învăţase însă că, dacă Lance spunea să If, mişti, atunci trebuia să te mişti. Îşi trase la repezeală un tricou, îşi aduiU restul lucrurilor şi dispăru din Im ou. < '. E noroc că tâmpită aia de ne vastă-sa, Leonora, era acasă, l. t Londra…!

— Da, spune! Ce este? Vocea aristocratică a lui Buckmaster se înălţă până în stratosfera, pentru a cădea iarăşi pe pământ, în Frankfurt.

Morgan îşi calcula cuvintele cu multă prudenţă:

I s-a administrat pacientului o primă doză a tratamentului. Acum ştim unde se află. Atentatul 1-a scuturat zdravăn…

Dar a eşuat, nu? Presupun că asta vrei să-mi spui de fapt, în maniera ta caracteristică, pe ocolite adică.

Presupunerea e corectă.

Vreau ca problema să fie rezolvată rapid. Când e gata, anun-(a-mă aici, dacă mă găseşti. Acum trebuie să plec, am nişte urgenţe. Noapte bună!

Morgan închise telefonul, ştergându-şi sudoarea de pe frunte cu o batistă. Fusese mai uşor iecât se aşteptase. „Am nişte urgenţe…”- la ora |lta?! Probabil că Buckmaster se trata cu ultima lui achiziţie, Sonia Dreyfus. După socoteala lui Morgan, care ţinea cu grijă evidenţa acestor detalii picante, Buckmaster ajunsese la amanta numărul şase. Leonorei o „il-i sară ţandăra în curând…

Apăsă pe butonul intercomului şi-1 chemă pe Evans în birou. Im rând, acesta îl văzu pe Morgan tolănit într-un fotoliu, tăind vârful Unui trabuc.

Amestecul lui Newman în toată treaba asta e o complicaţie de care iiş li preferat să mă lipsesc, începu el.

Credeţi că e chiar ziaristul, corespondentul pentru străinătate de ¦ nea vorbit Meyer?

— Nu cred, ştiu. Îşi aprinse trabucul cu un întreg ritual, învârtind Initul în jurul capătului. Newman şi Tweed, zise el mai departe, au laborat şi altă dată; mi s-a spus că Newman e acceptat de ei fără rrve. Iar acum aflăm că lucrează mână în mână cu Kuhlmann. Flerul u îmi spune că aici avem de-a face cu o conspiraţie.

Iii, o fi auzit şi Newman zvonul cum că Tweed vrea să fugă în Est u um adulmecă urmele unei poveşti palpitante. Reporterii ăştia sunt II ilare să meargă până-n pânzele albe pentru bani, n-au nici un scrupul. Morgan ridică o sprânceană, pufăind tăcut din ţigara de foi. In gura ans, chestia asta suna de-a dreptul superb, dacă stai să te gândeşti I huimite lucruri pe care le făcuse el fără să clipească măcar…

N-o face pentru bani, îl corectă Morgan. Ai uitat că Newman a scos de curând un bestseller internaţional, Kruger. Computerul care a dat greş, şi că asta 1-a făcut independent din punct de vedere financiar pentru toată viaţa… Scoase un rotocol de fum perfect rotund, care se înălţă către panoul fluorescent de deasupra, apoi reluă: S-ar putea să fie nevoie să-1 scoatem din această vale a plângerii la momentul potrivit.

Contabilitatea cadavrelor e în creştere, obiectă Evans; Tweed, însoţitoarea lui, Grey, şi acum Newman!

Prin urmare, pregăteşte-te să decupezi un onorariu substanţial destinat prietenului Horowitz, după ce-i trag eu o săpuneală. Acum plec. S-ar putea să nu mă mai vezi o vreme, aşa că ai grijă de prăvălie în lipsa mea.

Cinci minute mai târziu, limuzina îl ducea pe Morgan spre aeroport. N-avea nici un rost să-i spună lui Evans că de la Freiburg urma să se întoarcă la Londra. Trebuia s-o ţină şi pe Leonora sub supraveghere: o fi ea preşedinte, dar el era directorul general!

Newman şi Marler sosiră la aeroportul Frankfurt la ora unu noaptea. Şeful corpului de gardă, un bărbat îndesat pe nume Kuhn, cercetă scrisoarea din partea lui Kuhlmann şi apoi îl însoţi până la elicopterul Sikorsky din dotarea poliţiei.

Wrede cercetă documentul la rândul său, înainte de a-i primi la bord. Urcară scăriţa de metal şi Wrede, un om amabil, le indică locurile.

Te rugăm să ne duci la Freiburg, lângă Pădurea Neagră, îi spuse Newman.

Ştiu, mi s-a telefonat. Aveţi cafea în termosul ăsta, iar aici sand visuri. Le întinse două pachete ambalate în celofan.

Wrede, scund şi durduliu (Newman nu s-ar fi mirat să vadă urme dl dulceaţă pe mânecile puloverului de lână), era gata să tragă înăuntru scăriţa de metal şi să închidă uşa, când îl văzu pe Kuhn alergând spre I pe pistă. Wrede îl ascultă, după care se întoarse spre Newman:

Scuzaţi-mă, un telefon urgent pentru dumneavoastră. Puteţi vorbi din biroul şefului.

Vin şi eu, se oferi Marler.

OPERAŢIUNEA SHOCKWAVE

— Ba tu să stai aici…

Mergând spre clădirea principală a aeroportului, Newman observă un turboreactor Lear staţionat lângă un hangar, în lumina lămpilor puternice de neon. „Jucăria vreunui milionar”, se gândi el. De dragul conversaţiei, întrebă:

— Al cui e avionul de colo?

— Al organizaţiei World Security; stă pregătit zi şi noapte, cu echipaj complet. Ii costă o avere, cât aş câştiga eu muncind mai multe vieţi.

Newman aruncă o privire în direcţia avionului; automat, memora numărul scris cu vopsea pe fuselaj. Intră în birou şi luă receptorul aşezat pe masă. Kuhn părăsi discret încăperea.

— Cu cine vorbesc? Întrebă Newman prudent. Sunt Felix…

— Aici e Kuhlmann. Am sperat să te prind înainte de plecare. Se zvoneşte că prietenul '-ostru care a scăpat din accident vrea să fugă în Est. E absurd, ştiu. J ecazul e că a auzit şi ministrul zvonul şi a dat ordin ca toate posturile de frontieră să rămână în stare de alarmă, în special cele care controlează graniţele cu Germania de Est şi Cehoslova-| ia. N-a scăpat nici Elveţia, adăugă el. Se strânge şurubul!

— Iţi mulţumesc că m-ai anunţat; decolăm în câteva minute. Newman se întoarse la elicopter, îngrijorat de-a binelea. De-ar i|iuige mai repede la Freiburg.

Ajuns pe aerodromul din Freiburg, Morgan dădu dispoziţie echipajului să-şi găsească locuri de cazare în oraş, să-1 anunţe la Colombi unde-i poate găsi şi să aibă avionul pregătit pentru eventualitatea unei decolări imediate. Nu le mai mulţumi pentru zborul confortabil pe care i-1 asiguraseră – nu-i bine să-i răsfeţi pe angajaţi.

Maşina pe care o comandase prin Evans îl duse până la Colombi; camera pe care o rezervase prin Evans îi stătea la dispoziţie. Era ora două şi jumătate dimineaţa când bătu la uşa camerei lui Horowitz.

Poate doarme, a îndrăznit portarul de noapte.

Atunci n-are decât să se trezească.

Pe sub uşă se vedea lumină, însă trecu mai bine de un minut înainte ca uşa să fie crăpată doar câţiva centimetri, cât permitea lanţul de siguranţă. In faţa deschizăturii, lipit de perete, Horowitz strângea în mână patul unui browning automat, calibrul 32, în buzunarul drept al halatului.

Cine este? Întrebă el în germană.

Pentru numele lui Dumnezeu, vorbeşte dracului englezeşte…!

Am zis, cine este? Repetă Horowitz în engleză.

Eu, Morgan! Ce, nu-mi mai recunoşti vocea? Deschide odată, e două jumătate dimineaţa!

Bagă amândouă mâinile prin crăpătură şi arată-ţi faţa, porunci Horowitz.

Roşu de furie, Morgan se excută. Holbându-se prin deschizătură, dădu cu ochii de Horowitz şi de browning-ul îndreptat spre pântecul său voluminos. Acesta închise uşa, scoase lanţul şi o deschise din nou, Când Morgan fu înăuntru, încuie uşa la loc, fără zgomot, puse siguranţa, băgă pistolul în buzunar.

De unde ai arma? Îl întrebă Morgan lăsându-se într-un fotoliu.

De la un prieten de lângă Freiburg, care-mi mai pune deoparte câte ceva. Dumneata ce faci aici? Întrebă el, calm ca-ntotdeauna. Totul e în regulă.

Morgan măsură camera cu privirea. Patul în dezordine, o veioză aprinsă pe noptieră, un roman ieftin deschis, cu faţa în jos, pe pat; pe o masă o sticlă de apă minerală şi un pahar.

Păi cum de nu, ricana Morgan; totul e în regulă şi Tweed bântuie Dumnezeu ştie pe unde, viu şi zglobiu!

Dumnezeu s-ar putea să nu ştie pe unde, însă eu am o idee, replică I lorowitz turnându-şi un pahar cu apă minerală. Cu ochii la Morgan l'. Iu înghiţind rar, apoi re' *ă: Dar tot nu mi-ai spus ce faci pe-aici.

Am venit să aflu e – dracu' nu merge! Morgan se aplecă holbân-du-se la Horowitz, care-şi trăsese un scaun mai aproape. Ţi s-a plătit o mică avere, continuă el, ca să faci treaba asta avec vitesse…

Să nu încerci niciodată să te dai drept francez, îl tachina Horowitz | ii blândeţe în glas; te-ai da de gol de cum ai deschide gura. Am spus, totul e în regulă.

Dă-mi amănunte; ce urmează să faci? Şi ce vrei să spui cu Dum-nezeu care nu ştie ce ştii tu despre Tweed? Unde e?

S-a pitit pe undeva prin Freiburg. Iar dacă-mi ceri amănunte, ţin. I i amintesc că nu mi s-a plătit decât jumătate din onorariul cerut.

Restul îl primeşti când îl văd pe Tweed pe năsălie.

Corect, aşa ne-am şi înţeles. Presupun că ai sărit încoace din I i uikfurt cu avionul ăla al vostru, nu? Ştii, cred că te agiţi cam mult; ar în Îmi să fii mai atent, mai ales la gabaritul dumitale. Puteai să aştepţi iimiiieaţa, măcar.

Dacă am ajuns la actuala mea poziţie, este pentru că m-am mişcat lllti >ideauna mai repede decât adversarul, îi replică Morgan scrâşnind lin dinţi. In plus, şeful meu, care este în ultimă instanţă şi al tău, începe

¦ i neliniştească; el vrea rezultate şi le vrea repede. Nu te-am plătit să

Im ezeşti în pat citind romane poliţiste…

Ei bine, află că tocmai pentru asta m-aţi plătit, i-o întoarse Horowitz tăios. Decât să mă agit de colo-colo în miezul nopţii, eu prefer să gândesc – ar trebui să-ncerci şi dumneata din când în când, zău! Eu unul pot s-o fac şi pe baza puţinelor date din fragmentele de dosar pe care mi le-aţi furnizat.

Poftim, ascult, rosti Morgan scurt şi scoase tabachera.

Poţi să asculţi, dar aş prefera să nu fumezi aici; eu trebuie să mai şi dorm în atmosfera asta.

Măi, să fie-al dracului! Morgan îşi puse tabachera la loc, scoase în schimb o sticlă plată şi dădu pe gât o duşcă zdravănă de coniac. Aşa, acum e mai bine, zise el; ascult, să ştii.

După socotelile mele, Tweed era la volan de vreo douăsprezece ore când a avui loc minunea de pe autostradă. Apropo, nu e nici un pericol ca Oscar, şoferul camionului, să ciripească…

Tocmai voiam să te întreb; ştirea de la radio era cam vagă, mă refer la cea pe care am auzit-o eu la Frankfurt.

A mai fost un buletin de ştiri, foarte amănunţit; ai să-nţelegi mai bine dacă-ţi spun cum au intitulat comentariul Maniacul fără cap. Amuzant, nu? Din câte ştiu eu, capetele fără trup nu vorbesc. De acord, a zbârcit-o, să recunoaştem însă că a avut parte de condiţii meteorologice total nefavorabile. Şi, cum spuneam, Tweed a făcut un efort prelungii să ajungă de la Bruxelles la Freiburg într-o singură zi cu maşina; chiar dacă a mai fost ajutat de colega lui, caz în care amândoi trebuie să fi fosi foarte obosiţi. Freiburg era cel mai apropiat loc de refugiu, iar Tweed este omul care are nevoie de o masă bună şi de un pat odihnitor peste noapte. Te asigur că e pe undeva prin apropiere.

Şi cum ai să-1 găseşti?

În primul rând, am să mă scol devreme de dimineaţă; am şi pus ceasul să sune la ora şase. Eu mă descurc foarte bine cu trei ore dc somn. Voi face un tur al oraşului pe jos, fiindcă ştiu foarte bine locurile, şi asta înainte de a se trezi el…

Ce cauţi pe jos?

Locul unde şi-a parcat Mercedes-nl, bineînţeles; doar îi ştiu numărul

Mai repede l-ai găsi mergând cu maşina.

Ar exista riscul să nu-1 observ. In fond, Freiburg nu e un oraş prea are şi eu am picioare lungi. Şi mai am în minte imaginile lui Tweed şi Paulei Grey din fotografiile pe care mi le-ai arătat: s-ar putea să am orocul să-i întâlnesc sau măcar pe unul din ei, mergând pe jos.

OK, consimţi Morgan îmblânzit sub influenţa încărcăturii de oniac. Dar vezi că s-a ivit o complicaţie numită Robert Newman şi are a fost în Frankfurt şi s-a întâlnit cu Otto Kuhlmann.

Aha… Figura smeadă a lui Horowitz deveni deodată serioasă. Şi ar putea să vină pe-aici?

Păi gândeşte-te şi tu: în afară de noi, pe Tweed îl urmărea şi oliţia, pentru că unul din şoferii noştri spunea c-a recunoscut între eilalţi şoferi un poliţist din Wiesbaden, îmbrăcat în civil. E drept au murit toţi, dar Kuhlmann i-a spus lui Newman despre catairofă, aşa că.

— Dă-mi voie să ţi-o au înainte: aşa că ziaristul ăsta va sosi probabil urând în Freiburg. Dosarul vorbeşte de o colaborare apropiată între weed şi Newman în trecut, iar Newman este, vorba francezului, nnidable; prin urmare, va trebui să-mi iau măsuri suplimentare de l'i ecauţie. Dumneata rămâi aici sau te întorci la Frankfurt? Întrebarea lisă pe obrazul lui Horowitz urma unui zâmbet uscat.

— Măi, să fie! Dar ce crezi că sunt eu, Superman?! Am şi eu nevoie să rup o noapte de somn după toate prin câte am trecut într-o singură zi!

— Atunci propun să mergi în camera dumitale să-ţi faci somnulemi Să nu vii la mine dacă mă vezi în restaurant; mai bine dă-mi lărul camerei dumitale, zise Horowitz ridicându-se.

— Şaisprezece. Morgan se sculă şi el, copleşit brusc de un munte de Oboseală. Într-un ultim efort de a salva aparenţele în faţa acestui şarpe i. inge de gheaţă, îşi înăbuşi un căscat. In prelungirea încercării de a 11 i o impresie cât de cât onorabilă, încheie pe un ton sumbru: Dă-ţi llinţa să fie o execuţie rapidă!

— Eu mă mişc în ritmul meu. Montarea unui „accident” a eşuat din Îţi/. A vremii; dar n-ai avut niciodată motiv să te plângi că mi-ai dat mii degeaba, până la urmă. Noapte bună.

Elicopterul Sikorsky ateriza vertical pe aerodromul din Freiburg. Cu ochii la peisajul înzăpezit, Newman simţi bufnitura urmată de încetinirea mişcării elicelor de deasupra. Se întoarse spre Marler, care şedea lângă el:

— Am ajuns. Ne aşteaptă o maşină a poliţiei, în apropierea pistei. Lasă orice discuţie în seama mea.

— Nu văd ce-aş avea de spus, de vreme ce n-am idee ce se petrece. Newman îi mulţumi pilotului şi, urmat de Marler, coborî pe sol, unde fură luaţi în primire de un poliţist în uniformă, cu şapca ninsă. Acesta, un adevărat uriaş, îi salută şi le întinse legitimaţia sa cu mâna stângă, în timp ce dreapta era ocupată să răspundă mâinii întinse a lui Newman.

Domnul Newman, presupun, rosti el în engleză. Inspectorul-şef Kuhlmann ne-a trimis să vă întâmpinăm. Sunt sergent Andris, la ordinele dumneavoastră. Unde doriţi să vă conduc?

Domnule sergent Andris, am o întrebare, înainte de a pleca. Văd acolo un turboreactor Lear. Ai putea să-mi spui când a sosit, al cui este şi pe cine a adus încoace?

Newman cunoştea deja răspunsul privitor la apartenenţa avionului, pentru că seria de pe fuselaj era identică celei văzute la Frankfurt. Fireşte, un avion cu reacţie se deplasează incomparabil mai rapid decât un elicopter.

L-am văzut aterizând aproximativ acum o oră; mai să iasă de pe pistă. Este proprietatea organizaţiei World Security; a transportat un singur om, scund, gras, într-un palton de culoare închisă cu guler tivit cu blană de astrahan. Proaspăt ras, ca la patruzeci, patruzeci şi ceva dc ani, se mişca iute şi avea piciorul mic, cum găseşti de multe ori Li oamenii corpolenţi. II aştepta un Mercedes şi, pentru că am urechw ascuţită, am auzit când i-a indicat şoferului destinaţia: hotel Colombi.

Mulţumesc. Aveţi o putere de observaţie fenomenală. Şi noi tot Li Colombi am dori să mergem. După o pauză, Newman reluă: Dacă ¦ poate, să nu atragem atenţia; opriţi aşadar prin apropiere, nu chiar în faţa intrării.

Aşteptând lângă portiera deschisă, Andris îl măsură scurt din ochi e Marler când acesta se urcă în maşină. Aşezat pe bancheta din spate, lângă Newman, Marler îi strecură printre dinţi:

Ăsta precis mă recunoaşte dacă mă vede a doua oară; e genul care lotografiază cu privirea.

Prin urmare, să fii cuminte câtă vreme te afli în zona Pădurii Negre, i-o întoarse Newman. Apoi, după ce se uită încă o dată la iionul companiei WS, închise ochii, moţăind.

Se trezi când simţi că maşina încetineşte şi trage la bordură. Andris îndeplinise instrucţiunile întocmai: oprise la vreo zece metri depărtare ile luminile orbitoare care inundau intrarea în hotel.

Marler răspunse invitaţiei lui Newman de a veni în camera lui după I < şi lăsă bagajele. Nimeni nu se putea lăuda că l-ar fi văzut vreodată pbosit pe Mari r. Chiar şi acum, după ce-şi trecuse aparatul de ras I li i trie peste n riştea care-ncepuse să-i iasă prin obraz, el arăta mai l'inaspăt ca oricând.

— Şi cine crezi că era misteriosul călător sosit aici înaintea noastră? Se mirresă Marler.

— Gareth Morgan, răspunse Newman prompt. Descrierea se porneşte perfect; l-am cunoscut pe păduchele ăsta. Tu-1 ştii?

— Nu, zise Marler, preferând să nu pomenească nimic despre întâla lui cu Buckmaster la Tavey Grange. Da, dacă zici că Morgan te tic, oare e bine să stai aici? Dacă dai nas în nas cu el?

— Asta şi am de gând. Pe de altă parte, prezenţa lui aici îmi spune că I weed trebuie să fie pe undeva prin apropiere; ştii, lui Morgan îi place >i onducă operaţiunile.

— Operaţiunile?!

— Exact. Newman se cufundă într-un fotoliu şi îi făcu semn şi lui I uler să ia loc. Azi-noapte a avut loc un carambolaj oribil pe auto-' idă, aproape de Freiburg, iar maşinile care-1 urmăreau pe Tweed erau ii ii iile companiei World Security; lucrurile încep să se lege. Tweed a tp.it nevătămat din masacru. Newman se opri, foarte atent la reacţia lui Marler.

Mulţumesc lui Dumnezeu, rosti acesta din urmă cu blândeţe în glas şi îşi aprinse o ţigară, semn că era tulburat. Ce lucruri spuneai că încep să se lege? Reluă el.

Mă refeream la identitatea celor care vor să-1 ştie pe Tweed scos din scenă definitiv, cu alte cuvinte, World Security. In orice caz, e clar că au un amestec în afacerea asta; altfel, ce rost ar avea înverşunarea cu care-1 urmăresc?

Nu asta-i principala întrebare, obiectă Marler, ci alta: De ce doreşte cineva să-1 elimine? Asta în cazul în care admitem că lucrurile stau aşa cum spui tu, pentru că, dă-mi voie, ori e foarte multă ghiceală în toate câte le-ndrugi ori îmi ascunzi ceva!

— Ce naiba te face să crezi una ca asta? Newman căscă. Ii era somn, iar sacul de probleme pe care le avea de abordat în ziua aceea îi cereau o minte limpede şi un trup odihnit Deocamdată, mai trebuia să se asigure că Marler se întoarce în camera lui şi rămâne acolo tot restul nopţii.

— Să-ţi spun eu ce mă face să cred una ca asta, se răţoi Marler. Dispari tot timpul pe câte undeva, probabil ca să dai nişte telefoane misterioase. Apoi, aveai un motiv temeinic să crezi că Tweed se află pe aici, pentru că nu degeaba ai aranjat tu să venim tocmai la Freiburg ori eşti vreun clarvăzător, cumva?

— De ce nu te duci tu mai bine la culcare? Marler se ridică încet de pe scaun.

Îmi face impresia că, din nu ştiu ce motiv prostesc, n-ai încredere în mine…

Asta înseamnă să gândeşti prosteşte. De dimineaţă o să fii ni. U relaxat. Aici, Newman prinse a imita vocea lui Marler: Fii băiat eu minte şi du-te în camera ta; poate o să mai stăm de vorbă după un mu dejun ca lumea.

Marler ieşi din cameră fără un cuvânt. Newman aşteptă câte' secunde, după care merse la uşă în vârful picioarelor şi o deschise lai ¦ zgomot, exact în clipa când spatele lui Marler dispărea în dormitori său, ceva mai încolo pe acelaşi coridor. Newman aşteptă cincisprezel inute, după ceas; mulţumit că Marler nu-şi mai făcu apariţia închise şa la loc, se sprijini de ea şi începu să-şi adune gândurile.

Trebuie să pună ceasul să-1 scoale devreme, să plece din hotel, să-i aute pe Tweed şi Paula prin oraş, prin locurile mai modeste; era de teptat ca Tweed să-şi fi schimbat obiceiurile. Apoi să aibă o confrun-are cu Gareth Morgan, preferabil în restaurant. Dacă l-ar putea speria mva pe omul numărul unu de la World Security, ar fi o şansă ca lui organ să-i alunece vreun as din mânecă.

Dis-de-dimineaţă, la scurtă vreme după ce dâre subţiri de lumină palidă începuseră a miji deasupra Pădurii Negre, Armând Horowitz ieşi pe uşa principală a hotelului Colombi. Purta o pereche de galoşi peste pantofi, întrucât zăpada se întărise peste noapte, în multe locuri trans-formând-se într-o crustă solidă de gheaţă.

Se îndreptă spre cartierele vechi – care reprezentau, de fapt, cea mai mare parte a oraşului – în direcţia catedralei. In ciuda temperaturii scăzute sub zero grade, era îmbrăcat într-un trenci subţire, avea un fular de mătase în jurul gâtului şi capul descoperit. Horowitz suporta foarte bine frigul, ba chiar îl găsea înviorător. Mergea într-un ritm constant, citind numerele tuturor Mercedes-urilor parcate pe marginea străzilor.

În servieta lui se afla un aparat de fotografiat Pentax – cel puţin aşa ai fi zis, după carcasă; pentru că, de fapt, Horowitz, expert în explozibili, îşi petrecuse o jumătate din noapte pregătind o bombă cu exploziv Semtex, pe spatele căreia erau fixate patru picioruşe cu magnet. N-avea decât să se aplece, să regleze declanşatorul cu ajutorul dispozitivului de ajustare a diafragmei şi apoi să ataşeze aparatul dedesubtul maşinii, pe suporţii magnetici. Declanşatorul ar fi detonat bomba la cea mai mici pantă sau la primul hop.

O dată aruncat în aer Mercedes-ul lui Tweed, Horowitz, care vi aştepta să audă ştirea la radio, plănuise un telefon anonim la ziarul local, unde va spune că reprezintă o grupare teroristă din Bader-Meinhof şi 11 ei erau cei care-1 executaseră pe industriaşul Martin Schuler. Totul v4 apărea ca fiind încă un „accident” de confundare a victimei.

Horowitz făcuse rost de bombă de la aceeaşi sursă, lângă Freiburg, care-i furnizase şi browning-ul automat pe lângă alte câteva mărunţişuri, cum mergea de-a lungul străzii Kaiser Joseph, unde câteva magazine rau deja deschise. Pe trotuare, femeile de la salubritate desprindeau gheaţa şi o aruncau în rigolă cu nişte lopeţi.

Horowitz se răzgândise: n-avea rost să mai cerceteze parcarea din Piaţa catedralei. Îşi făcu socoteala că e mai probabil ca Tweed să se fi ascuns spre marginea oraşului, de unde îi era mai la îndemână s-o eargă rapid în caz de urgenţă. Coti aşadar pe Schusterstrasse. In depărtare, se vedea hotelul Oberkirch. Merse mai departe cu acelaşi pas egal şi, chiar înainte să ajungă la Oberkirch, o luă din nou la dreapta, de-a lungul unui pasaj comercial care-1 scoase în Oberlinden, 0 altă stradă cu case vechi. Puteai vedea aici toate felurile de pavaj, de la bolovani de râu la piatră cubică şi mozaic. Ajunse la una din porţile medievale; e oraşului, unde drumul se strecura pe sub un turn nalt, ornament; aici schimbă din nou direcţia, în căutarea altor Mi'rcedes-uri parcate.

Acum străbătea Konvikstrasse, o stradelă cotită, cu case ale căror [Ui arne proeminente păreau că împung acoperişurile. Din jardinierele 'i. Nate sub ferestre, pe faţadele zidurilor atârnau joarde desfrunzite BC iederă. O fântână arteziană îşi înălţa mut spre cer un jet încremenit diapă îngheţată; bazinul rotund de piatră din jurul fântânii încadra o | Iglindă de gheaţă cu irizaţii cenuşiu-albăstrui.

Tweed se trezi şi el devreme; se spălă, se bărbieri, se îmbrăcă şi I „Iii un telefon scurt, în urma căruia află că firma de închirieri auto r i are o descoprise în cartea de telefon era deschisă la ora aceea. N.isind hotelul, se îndreptă spre Piaţa catedralei. Tocmai se urcase || şi era pe punctul de a răsuci cheia în contact, când se mdi: coborî, trase cu oarecare greutate capota, întâmpinând ustul gheţii care crăpa, şi verifică atent compartimentul >rului. Nu constată nici o neregulă. Închise capota la loc şi se