Colin Forbes

De unde ştii toate astea, dacă se păzeşte aşa de bine cum zici?

Tu nu crezi niciodată ce spune omul, aşa-i?

Fără să mă asigur, ifost o dată corespondent pentru străinătate şi aveam reputaţia unei credibilităţi foarte solide.

Bine, oftă Marler. Tweed mi-a cerut odată să mă infiltrez în lumea interlopă. Treceam drept cel mai bun ochitor din Europa, de vânzare la preţuri fabuloase. Am construit împreună chiar un „trecut” al meu:

— Urile, lichidasem câţiva politicieni şi industriaşi barosani. Am avut ¦incul de a fi angajat pentru o misiune care m-a adus în sânul unei ¦ ni le de monştri după care umbla Tweed. Individul care m-a angajat mi i spus că, dacă aş fi refuzat, l-ar fi luat pe Armând Horowitz.

— Şi crezi că Morgan 1-a tocmit acum să mai doboare o ţintă? Eu aşa aş gândi. Iar ţinta asta e chiar Tweed.

Către seara aceleiaşi zile, patru oameni înarmaţi, aflaţi într-o maşină a organizaţiei World Security, au văzut BMW-ul lui Tweed ieşind din Freiburg în direcţia sud, spre Elveţia, pe autostrada E 35. Şoferul, un individ la vreo treizeci şi ceva de ani pe nume Savage, îi ordonă celui din dreapta sa:

— Anunţă imediat baza…!

Tovarăşul său luă microfonul staţiei prin care comunicau cu sediul pe o bandă de înaltă frecvenţă şi transmise parola zilei:

— Sunt „Şampania”! Eiger înaintează spre sud pe E 35; îl însoţim.

Terminat.

În blocul de comunicaţii de la subsolul clădirii World Security, mesajul se auzi mult amplificat. Sesizând nota de triumf din glasul celui care vorbise, Horowitz strânse din buze. Alături de el şedea Evj Hendrix.

Blocul de comunicaţii era o încăpere mare, cu aspect de salon il spital: tot felul de aparate, care mai de care mai sofisticate, printre ele staţia de recepţie prin satelit, se odihneau pe mese strălucitoare de oţel, Mira-m-aş, comentă Horowitz ridicându-se.

De ce? Gata, îl avem în mână! Aveai dreptate când spuneai (Tweed o să se-ndrepte spre Elveţia.

„Eiger” era pseudonimul pe care-1 stabilise Horowitz pentru Twee Se ridică şi Hendrix, îmbrăcându-şi scurta căptuşită cu blană pe sub ci purta un pulover gros, pe gât; o fustă largă şi o pereche de cizme înall până la genunchi, cu tocul plat, îi completau ţinuta. Femeia îşi dk\par seama că Horowitz se pregătea de plecare şi următoarea imagine în lintea ei fu Audi-ul care îi aştepta afară.

Ne alăturăm lui Savage? Întrebă ea.

Da, n-avem altceva de făcut deocamdată. Ii prind eu pe şosea.

Savage apăsă pedala văzând că BMW-ul măreşte brusc viteza. Intre cele două vehicule, singure pe autostradă de altfel, erau vreo sută de metri. Acul vitezometrului de la bordul Mercedes-ului se târî de la o sută patruzeci la peste o sută cincizeci de kilometri pe oră.

Ce-are de gând? Întrebă omul din dreapta şoferului, dând la iveală un Luger calibrul 45, dintr-o servietă.

Încearcă să se debaraseze de noi, dar n-o să-i meargă. Pregăteşte-te; a viteza asta, o să zboare pur şi simplu din şosea.

Savage calcula unghiurile în timp ce se apropiau de o curbă largă, un oc ideal pentru întâlnirea ucigaşă. Aveau noroc cu carul, îşi zicea el, ntrucât şoseaua era în continuare pustie.

Norocul fusese alături de Savage încă din ziua anterioară, pentru că tocmai el fusese şoferul Mercedes-ului argintiu din faţa lui Tweed, motiv pentru care scăpase masacrului. Originar din Newcastle, Savage avea o figură dură, osoasa, ale cărei trăsături erau şi mai mult asprite de l Hicentrarea sa de acum asupra volanului. De multă vreme îl pândea el e Evans, un tip prea moale pentru genul de muncă în care era implicat, i iată că i se oferea o minunată ocazie de a creşte mult în ochii lui Morgan, eliminându-1 pe Tweed.

Fii pe fază, că micşorez distanţa, îşi preveni el partenerul.

Ia uite! Oare de ce-a schimbat banda?

Reduc distanţa, ţi-am zis fii gata…!

ŢŢinând pistolul în mână, omul apăsă pe butonul care deschidea; i unul lateral şi interiorul maşinii fu inundat de rafale de aer I ¦' niănătoare celor produse de un avion care decolează. Scoase mâna nată cu braţul ferm sprijinit de marginea ferestrei şi luă ţinta pe îndelete, atent, în timp ce Mercedes-ul înghiţea distanţa care-i mai ipărţea de maşina din faţă.

A flat la volanul BMW-ului, Newman se uita des în retrovizor. Dădu lin cap şi-i zise lui Marler care şedea alături:

— Au muşcat momeala. E rândul tău.

Marler debloca pârghia care-i permitea să împingă scaunul îndărăt şi, prin spaţiul astfel creat, se strecură cu o abilitate demnă de invidiat pe canapeaua din spate a maşinii, ajutat de statura scundă şi de supleţea trupului său. Ca să-i dea timp să se instaleze, Newman acceleră din nou, ieşind pentru câteva secunde din linia de ochire a Luger-ului şi dându-i astfel de furcă pistolarului care tocmai se pregătea să apese trăgaciul. Acesta aruncă o privire în direcţia lui Savage, al cărui picior însă deja se adaptase noilor cerinţe, apăsând pedala de acceleraţie.

De sub covoraşele de cauciuc din spatele BMW-ului, Marler scoase o armă cu lunetă, de care făcuse rost de la un prieten de pe lângă Freiburg; îi trase piedica şi coborî geamul din dreapta. Maşinile goneau pe benzi diferite, dar spaţiul dintre ele se micşora din nou; asta pentru că Newman, văzându-1 pe Marler în poziţie, încetinea pe nesimţite.

În interiorul Mercedes-ului, Savage surâdea gândindu-se la ce va urma: Jerry o s-aştepte până când vor ajunge iar doar la câţiva metri în spatele BMW-ului, apoi va trage toate cele opt cartuşe din care nu se putea ca două, cel puţin, să nu-şi atingă ţinta. Văzu în oglindă o altă maşină venind din urmă cu farurile aprinse. Dă-i dracului, sunt departe, e timp destul.

Apropiindu-se din spate, Eva Hendrix ţinea să demons-treze că şi printre femei pot fi şoferi de mare performanţă. Pe locul din dreapta, cu ochelarii săltaţi pe creştet, Horowitz privea printr-un binoclu special, cu infraroşii.

— Ce vor să facă? Îl întrebă Hendrix când acesta îşi luă binoclul ac la ochi.

— Asta mă întreb şi eu. Femeia nu mai zise nimic; Horowitz nu era omul pe care să-1 sâcâi, Ii dădea impresia unui autocontrol ce depăşea limitele omenescului Unde mai pui că era în stare să călătorească ore-ntregi alături de tiiif fără să deschidă gura, iar pe faţă nu i se putea citi niciodată vreo reacţiei Brusc, Horowitz se aplecă înainte; Eva îi simţea tensiunea unei maxime concentrări.

— Mergi puţin mai repede, o îndemnă el încordat. Totuşi nu te aprn pia prea mult de Mercedes-ul ăla.

Marler avusese grijă să ţină ţeava puştii sub nivelul geamului, să nu e vadă din spate. Fixă cureaua armei în jurul mânerului de la uşă, pen-ru o mai bună stabilitate, şi văzu Mercedes-ul năpustindu-se asupra lor ca o torpilă. Doar două focuri avură timp să înflorească la gura ţevii ^uger-ului, deoarece Marler apăsă de patru ori pe trăgaci în clipa în care) ata din faţă a Mercedes-ului intră în câmpul său vizual. Două din loanţele sale îşi atinseră ţinta, iar pe şoseaua albită de zăpadă se împrăş-iară îndată fâşii lungi de cauciuc.

Savage simţi că maşina îi scapă de sub control intrând într-un. Lerapaj catastrofal, amplificat de viteza considerabilă. Maşina patină pe. Itostradă descriind un semicerc, la capătul căruia trecu prin parapet cu forţă teribilă şi se rostogoli de mai multe ori pe câmp, în virtutea iner-ici. Nu se oprise detot când explodă împrăştiind întunericul, asemenea lei bombe mai mici.

Newman îşi continuă drumul fără să mai privească la fumul negru iic încorona incendiul funerar. După ce închise geamul, Marler încăr-l din nou arma şi îşi aprinse una din ţigările lui scurte cu filtru.

— Bine ţintit, remarcă Newman.

Binişor, mai ^°rabă; cred că numai două din patru au lovit şi itam pe cel puţin trei…

În orice caz, ne-ai salvat. La primul pasaj o iau la stânga şi ne Itoarcem la Freiburg.

Nu zici rău! Mă cam ard maţele de foame.

Ce grozăvie! Exclamă Eva Hendrix încetinind, prudentă să nu lunece pe urmele derapajului, când trecură prin dreptul mingii de foc.

— Mai rău: amatorism! O corectă Horowitz. Mi se pare penibil să iimiţi nişte copii să facă o treabă de bărbat. Acum nu mai accelera: i ni să văd ce vine din sens invers.

I. I îi aruncă din nou o privire furişă: cu spinarea dreaptă, atent, luiowitz scruta prin binoclu pista paralelă a autostrăzii. Aştepţi ceva? Nu se putu abţine ea să întrebe. I >a, veni sec răspunsul. ' itea numărul fiecărui BMW din maşinile care veneau dinspre nord; Vreo câteva minute mormăi, văzând o pereche de faruri. Numărul se distingea clar; în maşină, doi bărbaţi: unul la volan, celălalt în spate, fumând. Niciunul, fireşte, nu era Tweed. Maşina zbură pe lângă ei şi dispăru spre Freiburg.

— Ia-o pe prima la stânga, ne-ntoarcem. Acum picioruşul tău delicat poate să nu mai cruţe pedala, îi sugeră Horowitz.

— Ce se-ntâmplă? Unde-i Tweed?

— In locul lui, eu nu m-aş fi dus decât în Pădurea Neagră, la est de Freiburg. Iar Evans precis că şi-a retras dulăii de la ieşirile din oraş. Alt amator…!

Întors la sediul lui World Security din Roteck Ring, Horowitz ar fi preferat să nu aibă dreptate. In timp ce umplea două pahare, unul pentru Eva Hendrix şi altul pentru sine, Evans dădea explicaţiile dc rigoare:

Când am aflat că BMW-ul a fost reperat, am chemat înapoi agenţii plasaţi în celelalte puncte de observaţie, pentru că dispunerea unei reţele de asemenea proporţii costă foarte mult. Toţi agenţii trimişi fac de fapi ore suplimentare, or eu am primit ordin să reduc cheltuielile…

De la cine, dacă nu te superi? Nu, eu nu beau, mai zise Horowitz în faţa paharului întins.

De la Morgan. Mai ai nevoie de ceva? Presupun că Savage continui să-1 urmărească pe Eiger, dar nu ne-a mai transmis nimic.

Horowitz aruncă o privire de avertisment spre Eva Hendrix. Ţine | gura, lasă-1 pe Evans să afle la momentul potrivit că a mai pierdut I echipă operativă.

— Şi Morgan unde e acum?

— Păi, s-a-ntors la Londra, nu? A plecat cu Lear-ul, din Freibiuiţ, grăbit de parcă l-ar fi hăituit toţi câinii din iad.

— Poate că nici nu simte altceva…

Horowitz răsuflă uşurat aflând că Morgan era la sute de kilomellj depărtare şi că putea, aşadar, să-şi facă şi el nestingherit treaba peni care fusese plătit. Se uită lung la Evans care bea un scotch mare. Iul vizii ăştia beau prea mult, îşi zise.

— M-ai întrebat dacă mai am nevoie de ceva. Ei bine, da: îmi III buiesc cinci copoi de vânătoare germani, cu dresor neamţ. Ii vrw imediat şi să fie cât mai răi; plus o dubă cu o cuşcă în spate, pentru transport.

Mă laşi fără nici un câine de pază, protestă Evans. Toată rezerva mea este de cinci câini; restul sunt deja închiriaţi…

Am spus că vreau cinci, aşa că e tocmai bine. Privirea lui Horowitz aţintită asupra lui Evans îl făcu pe acesta să-şi plece ochii, înţeleg că Morgan ţi-a dat ordin să-mi pui la dispoziţie tot ce-mi trebuie, adăugă Horowitz.

Aşa este, dar nu mă aşteptam să rămân fără câini. Avem un contract care prevede şi animalele astea…

Atunci n-ai decât să-ţi anunţi potenţialul client că va trebui să se descurce fără câini de pază.

Cât despre maşină cu cuşcă zăbrelită, momentan n-am niciuna îl inunţă Evans cu o satisfacţie abia stăpânită.

— Du-te şi cumpără un break, de preferinţă un Volvo, şi pune-ţi

I >. Imenii de la departamentul tehnic să confecţioneze o cuşcă zăbrelită în pate, pentru câini. Am nevoie de vehiculul ăsta peste exact cinci ore.

Evans deschise gura să protesteze, însă Horowitz i-o luă înainte, pe mi ion glacial:

— Cred că nu trebuie să-ţi spun eu tot ce ai de făcut ca să onorezi o „luitare aşa de simplă ca asta. Iţi păstrezi slujba, atâta vreme cât eşti i Iii ient, nu?

(>brazul lui Evans deveni stacojiu. Aşezat pe birou, luă telefonul şi

II msmise toate instrucţiunile în nemţeşte, spunându-i interlocutorului i ne nevoie de maşină peste patru ore. Apoi trânti telefonul.

— Aşa mai merge, comentă Horowitz cu glas catifelat. Acum vreau I ne duci, pe mine şi pe Hendrix, în biroul acela cu vedere spre sala de ilinte, prin oglindă falsă, să putem observa.

Şi ce anume vreţi să observaţi? Se burzului Evans. I lorowitz continuă să vorbească de parcă nici n-ar fi auzit: Adună în sala de şedinţe toţi agenţii pe care i-ai pus să suprave-!” 'c celelalte ieşiri din Freiburg, cu excepţia celei pe unde a şters-o 1 >i; i i. Ai o hartă la scară mare, pe care ai urmărit operaţiile? Bun; mie-o pe un perete, s-o pot vedea şi eu din spatele oglinzii. La ce oră a raportat Savage că a văzut trecând BMW-ul lui Tweed şi c-a pornit în urmărire?

La patru şi cincisprezece minute după-amiază.

Mulţumesc. După ce aduni toţi oamenii, află la ce ore şi-au părăsit posturile şi în ce ordine; între două mesaje transmise prin radio e de presupus un decalaj de câteva minute.

Pe unii va trebui să-i chem înapoi, pentru că probabil au plecat acasă…

Atunci îi vei chema înapoi.

Nu văd ce urmăreşti, îndrăzni Eva Hendrix aşezându-se pe o masă, cu alt pahar de vodcă în mână, în încăperea de lângă sala de şedinţe.

Horowitz stătea în picioare, cu mâinile în buzunare, uitându-se prin fereastra-oglindă care-i permitea să-i observe pe oamenii adunaţi acolo fără să fie la rândul lui văzut. Pe masa pe care se cocoţase Hendrix se afla un interfon, permiţându-i lui Horowitz să comunice cu Evans când va începe şedinţa.

Totul s-a făcut la repezeală, zise Horowitz, cu spatele la Hendrix; o improvizaţie fără prea multă gândire şi un plan prealabil. Tweed, dimpotrivă, a planificat totul: el nici nu se afla în BMW-ul pe care l-am văzut întorcându-se spre Freiburg. Reperul este ora patru şi un sfert.

Tot nu-nţeleg…

Sunt sigur că nici Evans nu înţelege, zise Horowitz, sardonic. Acum ştiu precis că Tweed şi cei doi tipi din maşină îşi sincronizaseră ceasurile, iar Tweed a ieşit din Freiburg cu altă maşină la cel mult zece minute după ce Savage a raportat identificarea BMW-ului.

Dar pe unde?

Asta încerc să aflu. Intervalul critic este de aproximativ patru şi cincisprezecepatru şi douăzeci şi cinci, să zicem maximum patru şi jumătate. Nu ne rămâne decât să sperăm că măcar unul dintre observatori a continuat să fie atent şi după ce a auzit că pasărea a zburat din cuib. Şi mai e ceva de care trebuie să-i aduc aminte lui Evans…

Se apropie de masă cu pasul lui măsurat, ridică microfonul, apăs contactul şi i se adresă lui Evans, cuc se uita pe harta mare, desfăşur. Ii pe perete, în vreme ce agenţii intrau unul câte unul şi se aşezau pe scaunele dispuse în şiruri paralele.

Evans, vorbi Horowitz în microfon, să nu uiţi ecranul de protecţie.

Este adus chiar în momentul acesta, răspunse Evans pe un ton încordat, tăios.

— Când toată lumea s-a aşezat, începi prin a le arăta portretul aectului, te rog.

Luminile din sala de şedinţe se stinseră şi Horowitz începu să vorbească. Cei douăzeci de agenţi, numai bărbaţi, se foiră neliniştiţi în scaune: vocea lui Horowitz căpăta, prin difuzor, accente sinistre. Imaginea lui Tweed fu proiectată pe ecran. Horowitz vorbea foarte aproape de microfon, fapt menit să-i distorsioneze glasul.

— Toţi cei de faţă v-aţi aflat la ieşirile din Freiburg, în aşteptarea unui HMW cu un anumit număr de înregistrare, în care călătorea bărbatul ilin imagine şi care se numeşte Eiger.

Horowitz făcu o pauză. Văzu şirurile de capete date pe spate, Joată lumea se uita în sus, la ecranul pe care operatorul menţinea imaginea nemişcată a lui Tweed, privind uşor dintr-o parte. I lorowitz aşu _M-ă, în speranţa că figura din faţa lor le va trezi brusc o iniintire, apoi continuă:

— Vreau să ştergeţi din minte orice gând îndreptat către BMW-ul cu pricina. Intervalul de timp care ne interesează este între patru şi cinciI ii ezece şi patru şi treizeci după-amiază, adică perioada în care aţi fost ¦ liberaţi din misiune, pe rând. In timp ce aşteptaţi sau poate fumaţi o ţigară înainte de a vă întoarce la sediu, în subconştientul dumneavoastră i. irecurat imaginea unei alte maşini. Se întrerupse din nou, lăsându-le timp să digere informaţia înainte.1 adăuga noi date în minţile lor. Vocea lui avea un efect aproape hipnotic asupra oamenilor care îl ascultau, neclintiţi. Reluă:

— O altă maşină, dar în nici un caz un BMW şi probabil că nici Merit s. O maşină în care se afla Eiger, bărbatul pe care îl vedeţi pe ecran.

> niintiţi-vă, domnilor! Vă rog să vă concentraţi.

— Eu m-am întors direct la sediu, se auzi o voce din sală. La ce oră? Întrebă Horowitz.

Exact la patru şi douăzeci, când am primit prin radio ordinul de suspendare.

Unul dintre dumneavoastră 1-a văzut precis pe omul acesta, insistă Horowitz. Nu avem detalii specifice asupra îmbrăcăminţii; s-ar putea să fi avut vreo pălărie sau altceva pe cap, care să-i schimbe înfăţişarea…

O căciulă din blană de astrahan, izbucni surescitat un alt glas. Asta purta pe cap; mi se părea mie că am mai văzut figura…

Unde l-ai văzut? Ce maşină conducea?

Un Audi albastru. Locul meu era la Poarta Şvabilor, la marginea Oraşului Vechi. A venit dinspre Konvikstrasse şi a ieşit din oraş pe Schwarzwaldstrasse. Îmi pare rău, m-au indus în eroare căciulile; şi, oricum, fusesem eliberat din post, aşa că m-am gândit că 1-a identificat cineva între timp.

Nu-i nevoie să vă scuzaţi. Aveţi idee cam cât era ora când l-aţi văzut?

Vă spun exact: era patru şi treizeci de minute – am înregistrat informaţia pentru raport, fiindcă tocmai fusesem anunţat prin radio să mă întorc la bază.

Aţi spus „căciuli”, la plural deci, reveni Horowitz cu prudenţă. Puteţi să-mi spuneţi de ce?

Pentru că şi fata de lângă el purta o căciulă de blană.

Vă mulţumesc pentru colaborare, domnilor. Asta este tot, deocamdată.

Horowitz închise microfonul şi se întoarse spre Hendrix, care tocmai îşi terminase de băut vodca.

Dacă mai vrei ceva de băut, ai grijă să fie cafea; în noaptea asta ne trebuie o minte limpede.

În noaptea asta?! Adică, n-o să dormim deloc?

Eu nu simt nevoia. Horowitz se aşeză în faţa ei şi strânse pumnii, Totul se potriveşte, zise el; aşa cum am bănuit, Tweed a pus lucrurile I cale. A prevăzut că vor fi supravegheate toate ieşirile şi le-a dat BMW-ul celorlalţi doi, să arunce momeala. Asta se-ntâmpla la patru şi un sfertJ Aşadar, BMW-ul părăseşte oraşul şi o ia spre sud, pe autostradă; Sava^r raportează identificarea vehiculului, Evans pică în plasă şi îşi retrage |” rând oamenii. Un sfert de oră mai târziu, Tweed iese din oraş cu un

Audi închiriat între timp. A sincronizat mişcările cu mare precizie: şi-a făcut socoteala că în cincisprezece minute toate maşinile vor fi anunţate prin radio să se întoarcă şi că, deci, ieşirile din oraş vor fi libere. Chiar şi direcţia în care a apucat-o spune mult.

— De ce? Întrebă Hendrix.

— Pentru că, în situaţia lui, într-acolo m-aş fi îndreptat şi eu, pe Schwarzwaldstrasse, către adâncimile înzăpezite ale Pădurii Negre. Trebuie să-i luăm urma cât se poate de repede.

Întrebarea Evei Hendrix îl ajunse din urmă pe Horowitz, aflat deja în drum către uşă:

Dar cum să-1 găseşti? Pădurea Neagră e imensă, iar zăpada o să ne pună beţe-n roate…

Te-nşeli: zăpada o să ne ajute, făcu Horowitz iritat, arătând primele semne de nerăbdare în faţa unei minţi mai lente decât a lui. Aici ivem un helicopter şi o să mai aducem altele de la Frankfurt, de la Basel; o să scrutăm pădurea de sus şi o să vedem pe zăpadă urmele maşinii lui Tweed când va fi părăsit drumul pentru a intra pe sub opaci, apoi urmele paşilor lui şi ai prietenei lui, în căutare de adă-ost. Ai auzit şi tu buletinul meteo: toate drumurile spre Elveţia, la il de Pădurea Neagră, sunt impracticabile. Ţi-aş fi recunoscător Ucă te-ai mişca mai repede…

— Dar ce urmează să facem? Insistă femeia urmându-1 cu paşi grăbiţi. La piciorul scării, Horowitz se întoarse din nou către ea:

— In primul rând, ne asigurăm că Evans a făcut rost de câini spe-Cluli, dresaţi să ucidă. Apoi vom merge cu un Volvo şi vom păstra: i,. Ii ura prin radio cu elicopterele de cercetare. Să-ţi silabisesc, poate legi mai bine? Pieptănăm pădurea, organizăm o vânătoare de oa-i. Mai vrei ceva?

Avionul îl depuse pe Gareth Morgan pe aeroportul Londra în primele ore ale serii. Nu făcu nici o grosolănie la vamă şi nici la controlul paşapoartelor, drept pentru care nu fu reţinut prea mult. Amabilitatea îi dispăru însă de îndată ce se instala în limuzina care-1 aştepta şi îi spuse lui Hanson, şoferul, să zboare până în Threadneedle Street, la sediu.

Funcţionarii ăştia mă calcă pe nervi! Mă cunosc foarte bine şi totuşi mă obligă de fiecare dată să trec prin toate formalităţile lor birocratice. Dă-i omului o uniformă şi gata, se crede Dumnezeu…

Aşa este, domnule, veni răspunsul dinspre şoferul îmbrăcat în uniformă. Aşa era Morgan, nu se gândea niciodată c-ar putea jigni pe cineva; dar ce să mai zici, când tot Morgan era acela care-i dădea luj Hanson, la fiecare Crăciun, o primă de două mii de lire, din fondur secrete. Confidenţial, neimpozabil.

Şi ce-a mai fost în lipsa mea? Îl întrebă Morgan pe credinciosul săi informator.

Afară se instala o noapte rece, uscată şi senină; cerul era ţintuit 0 diamante uriaşe, iar farurile care veneau din faţă aveau o putere şi claritate neobişnuite. Morgan îşi aprinse o havană sorbind, o dată 6 fumul, cuvintele şoferului care îi dădea raportul.

— Doamna Buckmaster a stat mult timp în biroul dumneaei, consv tând diverse dosare…

— Ce dosare?

Morgan deveni dintr-o dată atent; se aplecă înainte, stânjenit de pântecul proeminent. Doctorul îl avertizase că mănâncă prea mult şi lace exces de băutură… Ia mai dă-1 dracului!

— Păi să vă spun, domnule: nu de mult, am folosit cheia pe care aţi lăcut-o special pentru mine, dublura de la biroul doamnei Buckmaster. Dânsa era plecată să ia masa, iar pe birou erau împrăştiate dosare ale lilialelor noastre din toată lumea: Australia, America, Africa de Sud şi „lilerite ţări din Europa de Vest. Erau pline de coloane cu cifre. Mi-am permis, cu aparatul pe care mi l-aţi dat, să fotocopiez câteva pagini la întâmplare. Uitaţi-vă şi dumneavoastră, prin diavizor, încheie şoferul miinzând peste umăr o cutie de plastic.

Morgan desfăcu capacul, scoase prima poziţie de film, tăiată, şi o im i'oduse în diavizorul fixat în acoperişul compartimentului din spate al maşinii. Cu trabucul strâns între dinţi, aprinse lumina şi focaliză imaginea învârtind o rotiţă, până când cifrele de pe pagină apărură I Iar. Insera douăsprezece pagini, una după alta, conştient de faptul că

I lanson îi urmărea expresia în retrovizor. Avu grijă să nu i se citească uimirea pe figură, însă la ultima pagină nu se mai putu abţine şi scăpă

Ii înjurătură.

— E ceva în neregulă, domnule? Se interesă şoferul, care avea un auz foarte fin.

Hanson se apropia de cincizeci de ani. Arăta bine şi avea o voce i uliivată; fusese angajat în urma unei întâlniri întâmplătoare cu Mor-ni, într-un bar. Conducea excelent, dar nu era tipul omului studios, ilrcpt pentru care nu reuşise să-şi termine şcoala de contabilitate; asta nu ii icmna însă că nu ştia să citească un bilanţ.

— Te-ai uitat la astea? Îl întrebă Morgan cu blândeţe în glas.

— Am fost nevoit, domnule, ca să mă asigur de claritatea imaginii, mie din ele mi s-au părut chiar interesante, drept să spun. Apropo, r li recunoscător dacă aţi găsi o modalitate de a-mi mări prima anul i ia – ştiţi, inflaţia pe de-o parte, dobânzile la plata ipotecii pe de alta…

Consideră asta un fapt împlinit.

Sunteţi foarte generos, domnule.

I lanson îi trimise un zâmbet afectat prin oglinda retrovizoare, iar Im i^an abia îşi putu stăpâni o pornire imperioasă de a-1 pocni zdravăn.

Oricum, în momentul acela erau înţepeniţi într-un blocaj rutier, dar nu faptul că Hanson era la volan îl forţă pe Morgan să se abţină şi să-i întoarcă zâmbetul, ci convingerea instantanee că şoferul pricepuse importanţa celor fotografiate.

— A, deloc, îi răspunse Morgan cu zâmbetul său uleios. Dar eşti o valoare pentru compania noastră şi meritele trebuie să fie răsplătite.