Dinu C. Giurescu Ţara românească
Yüklə 6,23 Mb.
|
278 aceşti subalterni erau numiţi simplu vornic 112. Pe Hngă vornicul cel mare şi vornicii mici stăteau şi unii slujitori, tot un fel de agenţi executivi, ce aduceau efectiv la îndeplinire poruncile : „...să nu cuteze să-i turbure nici sudeţ, nici birari, ...nici slugile vornicilor..., trimişi pentru milostenii şi pentru munci" 113. Despre veniturile acestei dregătorii, o indicaţie ne vine de la un hrisov, în care Basarab cel Tînăr, aeordînd ocini şi privilegii mănăstirii Snagov, adaugă : „Iar cînd se fac gloabe asupra acelor sate, să nu meargă călugării singuri să prade, ci să trimită egumenul pe unul dintre fraţi la marele vornic ca să trimită vornicul o slugă domnească şi alta vornicească, ca să prade ei şi să ducă Ia mănăstire, iar egumenul să dea curtenilor ce le este dreptul şi cum va fi gloaba" H4. De unde rezultă că o parte din amenzi reveneau vornicilor de diferite trepte. In textele slavone KHCTHiapiv115, KHC-rTap, KHC-rTiaph, gHCTftpk sau khcthhphhk, iar în cele latine thesauriarus 116 — este alături de vornic şi de logofăt, unul dintre cei mai des citaţi dregători în actele interne pînă la 1500 *17. Ţinea rînduiala veniturilor adunate din dări şi a eheltu-iellilor şi — aşa cum arată însuşi numele său (derivat din latinescul vestis = haină) — se îngrijea de aprovizionarea curţii domneşti cu haine scumpe şi stofe de preţ destinate voievodului, fami'liei sale, unora dintre colaboratori sau oaspeţilor de rang osebit118. (Banii şi ţesăturile fine erau socotite ca aparţinînd de drept domniei, iar titu- »2 DRH, B, I, pp. 84, 103, 111, 140, 183, 187, 220, 391 (nr. 39, 52, 56, 77, 104, 106, 128, 242). »3 Doc. din 9 ian. 1498, ibidem, p. 459 (nr. 281) ; Cf. 41S (nr. 258) „slugile vornicului". 114 Doc. din 23 mart. 1482, DRH, B, I, pp. 291—292 (nr. 179). 116 Doc. din 1389—1400, ibidem, p. 30 (nr. 11). 116 I. BOGDAN, op. cit., p. 326 (nr. CCLXIX), doc. din 2 mart. 1460. 117 De 142 ori, din 303 documente : DRH, B, I, p. 606 (indice). 118 Atribuţiile reies din mărturiile ulterioare, îndeosebi din se colul al XVII-lea, dar le putem socoti aceleaşi şi pînă la 1500 : C. C. GIURESCU, Contribuţiuni..., pp. 109—114; N. STO- ICESCU, Sfatul domnesc, pp. 217—222. Cf. P. P. PANAITESCU, Tezaurul domnesc, pp. 52—53. 279
larii le revendicau insistent cînd adversarii lor politici le sustrăgeau119.) Tot vistierul se îngrijea şi de blănurile folosite la îmbrăcăminte : „...numai vulpi şi jderi şi rîşi să nu cumpere — precizează Radu cel Frumos aceloraşi braşoveni — căci acestea vin la visteria mea" 120 (subl. ns., D.C.G.). Protovistierul121 sau întîiul vistier (obişnuit, vistierul) avea subalterni care uneori figurează printre martori alături de superiorul lor122. Fără aceşti dregători în subordine este imposibil de conceput cum se adunau, practic, veniturile domniei din cele aproximativ 3 000 de sate şi tîrguri cîte număra atunci Ţara Româneasca : este probabil că printre ei se numărau, în primul rînd, birarii, strîngătorii de bir. Logofătul Ca şi vornicul sau vistierul, a fost prezent la curtea voievodală, cel puţin de la unificarea statului sub Basarab I123, deşi prima menţiune precis datată este din 1391 124. Figurează foarte des — cum este şi firesc — în documente, obişnuit ca „logofet", alteori „mare logofăt", o dată şi „protologofet" ; cînd avea mare trecere la curte era şi întîiul sfetnic al voievodului ; o singură dată „scriitor de cuvinte" (cAOKonHCdTM)12S. Avea conducerea cancelariei domneşti, unde lucrau grămăticii, cărora le dădea indicaţii despre cuprinsul actelor : „Şi mi-a spus logofătul", 119 Doc. din 1479—1480, I. BOGDAN, op. cit., pp. 151—152 {nr. GXXII). Cf. p. 48 (nr. XXVII) ; P. P. PANAITESCU, Tezaurul domnesc, pp. 49—70. 120 I. BOGDAN, op. cit., p. 109 (nr. LXXXIII). Cf. N. STO- ICESCU, op. cit., p. 219. 121 Doc. din 8 ian. 1392 ; este primul document precis datat cînd apare acest dregător : DRH, B, I, p. 43 (nr. 17). Cf. pp. 80, 111, 150, 156, 163, 192, 385, 389, 435, 460 (nr. 37, 56, 86, 87, 89, 94, 110, 239, 241, 268, 283). Vezi ibidem, indicele sub „vistier". 122 Ibidem, pp. 77, 156 (nr. 35, 89). 123 Vezi soliile magistrului Martin la Basarab, înainte de 1324 : HURMUZAKI-DENSUŞIANU, Documente, 1/1, pp. 591—592 (nr. CCGGLXVII) şi scrisoarea papei Ioan al XXII-lea către Ba sarab, în 1327, ibidem, p. 601. 124 DRH, B, I, p. 37 (nr. 15). 125 II găsim de c. 160 ori pînă la 1500, ibidem, p. 597 (indi cele). Cf. pp. 261, 285; 117; 378, 394, 404; 266—268 (nr. 158, 175; 60; 234, 243, 247; 161). 280 „Şi a spus logofătul", „Zis-a logofătul" 126. Era şi păstrătorul sigiliului127. Avea subalterni : „Zlate logofăt mic" este martor la 1494, alături de jupan Staico logofăt 128. Acelaşi Zlate este pus să se îngrijească de respectarea întocmai a actului domnesc. Obişnuit, aceşti subalterni apar c-ind ca logofeţi, cînd ca grămătici şi sînt cei ce întocmesc efectiv actul după „spusa" logofătului şi potrivit cu formularele curent folosite129. Rostul lor este sugestiv redat pe un act din 1500, unde citim : „Şi scriitorul cu mîna, Sin, care am scris în cetatea de scaun Tîrgovişte, luna ianuarie 29..."130. Uneori aparţin boierimii de rang131. Alături de menirea lor principală — de a redacta actele eliberate de cancelarie — aceşti grămătici primeau uneori şi dispoziţia de la domnie pentru alte misiuni, cum ar fi judecarea unei pricini privind o stăpânire de ocină ; dar, fireşte, asemenea îndatoriri rămîneau accidentale132. Tot aceşti subalterni aplicau uneori şi pecetea pe hrisoave 133. Au existat în secolele XIV—XV logofeţi la sate aşa cum îi întîlnim în 1520, cînd se delimitează hotarul dintre Ţara Românească şi Transilvania134 ? Nu avem vreo mărturie, dar nici nu rezultă din actul citat că aceşti dregători ar fi fost ad-hoc înfiinţaţi; de aceea, îi socotim prezenţi cel puţin către finele secolului al XV-lea ; nu putem preciza atribuţiile lor curente. Nu avem ştiri nici asupra veniturilor acestor dregători, ce taxe se plăteau la cancelarie pentru scrierea şi eliberarea unui hrisov. «6 Ibidem, pp. 117, 131 (nr. 60, 69) şi doc. din 1431, I. BOGDAN, op. cit., p. 39 (nr. XVIII).
128 DRH, B, I, p. 408 (nr. 249). 129 Asemenea „formulare" se deduce din urmărirea textelor păstrate, unde anume fraze revin de la un document Ia altul. Vezi şi I. BOGDAN, op. cit., pp. XXXVI—XLIII. DRH, B, I, pp. 32, 45, 77, 80, 82, 88, 98, 100, 104, 112, 125, 134, 140 (nr. 12, 17, 35, 37, 38, 42, 48, 49, 52, 56, 64, 72, 77). «o Ibidem, p. 486 (nr. 297). Cf. pp. 482 şi 496 (nr. 294 şi 303). 131 Ibidem, p. 397 (nr. 244). 132 Doc. din 1487—1494 de la Vlad Călugărul către jupan Drăgoi gramaticul şi alţi trei jupani privind procesul lui Dan puşcarul, ibidem, p. 333 (nr. 208). 133 Doc. din 1500, DRH, B, I, p. 489 (nr. 298). 134 HURMUZAKI-N. IORGA, Documente, XV/l, p. 245. Cf. C. C. GIURESCU, Contribuţiuni..., p. 97. 281 Spătarul II găsim prima dată semnînd ca martor la 1415 135. A fost în funcţie, după toate probabilităţile, de la constituirea statului unitar al Ţării Româneşti. După cum îl arată numele, avea îndatorirea de a purta spada voievodului ; era, în primul rînd, un dregător personal al şefului statului. In secolul al XVII-lea era şi comandantul suprem al oastei călare ; nu ştim dacă aceleaşi atribuţii militare îi reveneau şi în epoca de început136. Apare sub titlurile de aumohoiim. adică „purtător de sabie" 137 (ceea ce corespunde lui „gladifer" din textele medievale latine) : şi obişnuit de cnarap — spătar138. Unii dintre ei, ca şi alţi dregători mari din preajma domnului, sînt jupani sau vlasteli139. Avea desigur subalterni (atestaţi documentar numai în secolele XVI şi XVII). Cîte doi spătari sînt martori în unele hrisoave, începînd cu 1451 140 : după unele formulări — de exemplu, „Dumitru şi Cega spătari" 141 — s-ar părea că ambii au acelaşi rang. Un „Oprea spătar de la Rîmnic" adevereşte, alături de mai mulţi laici şi clerici, o danie a ieromonahului Macarie către ctitoria de la Govora 142 : acest Oprea poate fi şi un dregător local, subordonat spătarului de la curtea domnească (dar nu cunoaştem pentru epoca respectivă şi alte exemple). N-avem informaţii asupra veniturilor dregătoriei.
110, IU, 118, 148, 150, 152, 153. 233). 141 Ibidem, p. 294 (nr. 181). Cf. nota precedentă. 142 Doc. din 24 mart. 1495, ibidem, p. 412 (nr. 252). 143 Ibidem, p. 31 (nr. 11). 144 De 145 ori pînă la anul 1500. Vezi DRH, B, I, indicele. 282
(magister) mensarum" 145. Denumire care-i arată şi atribuţiile : de a veghea Ia buna desfăşurare a mesei domneşti, de a prezenta voievodului, la festivităţi, felurile de bucate146. In 1466 sînt trecuţi. în acelaşi act, doi stolnici, Detco şi Piper147; la fel şi în 1482. — Danciul şi Alagoz148 : unul dintre ei poate fi subalternul celui dinţii149. Stolnicii, în secolul al XVII-lea, aflători în sate, se îngrijeau să strângă zecimala din peşte şi obligau pe săteni să execute muncile la gardurile gîrlelor 15°. Nu putem preciza dacă erau în slujbă şi în secolele XIV— XV. Ştim, în schimb, că şi atunci, vama din peşte se percepea cu regularitate şi că amintitele lucrări la gîrle trebuiau efectuate an de an, aşa încît au trebuit să existe şi slujitorii respectivi ai domniei, indiferent de cum se numeau. Se aflau ei înainte de 1500 sub ascultarea stolnicului de la curte ? Este foarte posibil, dată fiind menirea lor de a aduna dijma din produsul bălţilor, aprovizionînd astfel şi curtea. Figurează pentru întîia dată în 1394 151, apoi în 1415 i52 şi în mod curent după aceasta. Obişnuit, apare ca ş p
"' DRH, B, I, p. 223 (nr. 130). 148 Ibidem, p. 294 (nr. 181). 149 Atestaţi mai tîrziu : al doilea stolnic şi marele şufar, C. C. GIURESCU, op. cit., şi N. STOICESCU, op. cit. 150 Anatefter, p. 397 (nr. 47). 161 8 ian., DRH, B, I, p. 45 (nr. 17), cu denumirea de „pi-cernic" nu de paharnic. 152 10 iun., ibidem, p. 82 (nr. 38). 153 Apare, pînă la 1500, de 140 ori sub numele de paharnic. 154 Ibidem, pp. 319 şi 347 (nr. 198 şi 217). 155 La 1460, I. BOGDAN, op. cit., p. 326 (nr. CCLXIX). 156 C. C. GIURESCU, Contribuţiuni..., pp. 133—136; N. STOICESCU, Sfatul domnesc, pp. 273—277. 283 Postelnicul misiuni ocazionale157. în cîteva cazuri, sînt doi în acelaşi act158. Subailterni la curte au existat oricum în secolul al XV-lea, date fiind rosturile înseşi ale slujbei. De aprovizionarea cu vin se ocupau alţi subordonaţi ; nu-i întîlnim ca păhărnicei (ca în secolul al XVII-lea), dar îi ştim în slujbă, întrucît vinăriciul este una dintre dijmele cel mai frecvent trecute în acte. Iar un „Lubaş piv-nicer" se află ila curte, în 1392159, prezenţa sa atestînd funcţionarea cu regularitate a întregului mecanism de aprovizionare. Ca şi în cazul stolnicilor, nu dispunem de informaţii pentru epoca veche asupra veniturilor paharnicilor de diferite ranguri. Postelnicul sau stratornicul (denumirile fiind identice160) este atestat în scris, întîia dată la 1437161, apoi la 1451162 şi în continuare. Avea îndatorirea — în latină este „magister lectorum" le3 — să se îngrijească de patul şi de camera de culcare a voievodului164 şi să introducă persoanele ce solicitau o audienţă165. Funcţia arată că dregătoria este anterioară primei ei menţiuni documentare : este foarte puţin probabil ca voievozii munteni să fi aşteptat mai bine de 12 decenii de la întemeierea statului feudal centralizat, pentru a statornici un dregător atît de apropiat de persoana lor (cu atît mai mult cu cît ei întîlneau slujbe asemănătoare şi la curtea Ungariei şi la aceea imperială bizantină166). Dacă în primele documente se află un singur stratornic printre martori, ulterior, începând din 1467, figurează cîte doi, de exemplu „Stan şi Radu stratornici" 167, ceea ce arată că funcţia
158 Ibidem, pp. 118, 246 (nr. 61, 148). 159 DRH, B, I, p. 45 (nr. 17).
165 Această ultimă atribuţie este atestată tîrziu în secolul al XVII-lea, dar nimic nu se opune ca ea să fi existat şi în seco lul al XV-lea. 166 C. C. GIURESCU, Contribuţiuni..., p. 157; N. STO ICESCU, op. cit., p. 264. 167 DRH, B, I, p. 224 (nr. 131) passim. 284 era îndeplinită de două persoane, egale în rang le8. Uneori titularul este şi jupan şi vlastellt)9. Subalternii nu sînt amintiţi în scris decît începînd din secolul al XVI-lea şi mult mai des în cel următor. La 1511, alături de marele postelnic Mareea se află la curte, „Radul şi Pârvul stra-tornici" 17°, iar câţiva ani mai tîrziu, în 1520, la delimitarea hotarului între Ţara Românească şi Transilvania, participă mai mulţi boieri printre care postelnicii Stanciul din satul Grasna, Albul din Boreşti şi Bran din Polo-vraci171. Probabil este ca aceşti subordonaţi ai marelui postelnic să fi existat la curte şi în sate şi înainte de 1500 "2. în actele slavone „KOMHC", iar în cele latineşti „magis-ter agasonum"173, îl întîlnim întîia dată ca martor la 1415 m, a doua oară la 1424175 şi apoi, în continuare, cu regularitate 176. Avea grija unui sector esenţial pentru transporturi şi pentru război : caii şi grajdurile domneşti 177 ; de aceea, socotim că marele comis 178 a avut şi în secolul al XV-lea, ca ajutoare un al doilea comis la curte şi o sumă de comişei prin sate i79. 168 Faptul e adeverit şi de doc. din 13 iun. 1486 unde citim : „Colţea şi Rodea mari stratornici", ibidem, p. 319 (nr. 198). Cf. pp. 329/341, 448... (nr. 204, 212, 274...). 169 Doc. din 6 mai 1492, DRH, B, I, p. 368 (nr. 229). 170 DIR, XVI, B, I, ip. 69 (nr. 65). 171 HURMUZAKI-N. IORGA, Documente, XV/l, p. 245 (nr.^CCCCXLV). 172 Nu avem informaţii despre veniturile marelui postelnic decît începînd din secolul al XVII-lea : C. C. GIURESCU, Contri- buţiuni..., pp. 159—160. 173 I. BOGDAN, op. cit., p. 326. Doc. din 1460. 574 Doc. din 10 iun., DRH, B, I, p. 80 (nr. 38). 175 Doc. din 28 febr., ibidem, p. 103 (nr. 52). 176 Ibidem, passim, apare ca martor, de circa 138 de ori, între 1415 şi 1500. 177 Informaţiile asupra atribuţiilor sale datează din secolul al XVII-lea: C. C. GIURESCU, op. cit., pp. 149—151 ; N. STO- ICESCU, Sfatul domnesc, pp. 293—296. 178 Numit astfel (vel comis) şi la 1441, într-un document păs trat numai în traducere ; dar şi „velichi comis" într-un act păstrat şi în original : DRH, B, I, pp. 161 şi 461 (nr. 93, 283) passim. 179 Aceşti subalterni nu sînt arătaţi în documente decît tot din secolele XVI şi mai ales XVII. Nu ştim ceva despre veniturile lor în etapa de la început pe care o cercetăm. 285
Clucerul în slavonă KrtK>Mdp, apare cîteodată printre marii dregători martori, începînd din 1469 180. Menirea sa — după mărturiile mai noi — era de a supraveghea şi conduce aprovizionarea curţii domneşti, ajutat de subalterni — „...adecă de cliciari care strîng pîinea domneasca"181. Uneori îndeplinea şi alte slujbe, ca aceea de a redacta hrisoave 182. Slugerul CAgyap în slavonă — apare o singură dată, în 1480183. Este probabil că şi acum, ca şi mai tîrziu, menirea sa era de a îngriji aprovizionarea curţii cu carne184. Figurează o singură dată în acte pînă la 1500, poate, fiindcă nu era încă socotit printre dregătorii cu însemnătate ; după cum ^ s-ar putea să fie o slujbă relativ recentă. Alţi Tot atît de rar este menţionat şi pitarul, deşi dregătoria dregători pare a fi foarte veche185. Ca martor, alături de ceilalţi la înalţi slujitori, îl aflăm abia la 1523186. Se îngrijea de curtea pregătirea pîinii necesară curţii187 ; nu ştim însă dacă domnească sluga domnească „Bucşe pitarul", stăpîn de ocine, împreună cu alţii, în Marotin, Dvorsca şi Polovinele188, este un dregător teritorial sau nu. O singură menţiune avem despre „Dimitru portar" martor la 5 iunie 1494189 şi tot una despre „Crăstiian medelniciar" 19°. Cea dintîi ştire scrisă despre un armaş, Badea, este din 147819:t. Aducea la îndeplinire pedepsele poruncite de «o DRH, B, I, pp. 229, 230, 242, 276, 377 (nr. 135, 136, 145, 170, 234). 181 însemnare din secolul al XVIII-lea pe un act din 1401 — 1406 ; ibidem, p. 57 (nr. 24). N. STOICESCU, Sfatul domnesc, p. 285. 182 DRH, B, I, p. 374 (nr. 233). Cf. p. 395. 183 Doc. din 7 nov., ibidem, p. 285 (nr. 175). 184 .N. STOICESCU, op. cit., p. 291. 185 Un „Ghinea pitariu" la 8 ian. 1392, DRH, B, I, p. 45 (nr. 17) ; dar menţiunea nu este în totul sigură : N. STOICESCU, Sfatul domnesc, pp. 289—290. 186 Ibidem. 187 Judecind după numele dregătoriei, derivat de la pito = pîine. 188 Doc. din 25 apr. 1489. DRH, B. I, p. 346 (nr. 216). 189 Ibidem, p. 407 (nr. 249). 19° Ibidem, p. 242 (nr. 145). 191 Ibidem, p. 265 (nr. 160). 286
domn, inclusiv „muncirea" (chinuirea celor bănuiţi sau osîndiţi) lt2. La curte funcţionau mai mulţi : aşa au fost Corman şi Stoian, în 1482193. Armaşii sînt amintiţi în diferite locuri, alături ,de alte slugi ale domniei trimise pentru a asigura încasarea dărilor, strîngerea dijmelor, executarea muncilor194, prezenţa lor fiind probabil menită să pună în gardă pe cei ce n-ar voi să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de stăpînire. Documentele înseşi arată, explicit, situaţia acestor mari dregători şi a subalternilor lor imediaţi, aflaţi toţi aproape de persoana domnului, slujindu-1 nemijlocit. într-o formulare globală (de la Vlad Călugărul) : „Şi nimeni să nu cuteze să-i turbure, nici boier, nici dregătorii care sînt în casa domniei mele, nici sudeţ, nici curteni, nici globnici, nici birari, nici nimeni altul..." 195. Documentul face o diferenţiere netă între dregătorii care se află la curtea domnului şi ceilalţi. Dregătorii Dar „aparatul" statului feudal nu se mărgineşte la marii obişnuiţi dregători şi la subalternii lor direcţi. Cristalizarea şi con-ai solidarea relaţiilor de producţie feudale înseamnă şi apa-statului riţia treptată a unor slujitori, cu menirea de a aduna feudal dările şi dijmele sau de a supraveghea îndeplinirea prestaţiilor care, toate împreună, materializează şi caracterizează tocmai raporturile sociale existente. Be'la al IV-lea al Ungariei „dăruieşte" cavalerilor ioa-niţi întreaga Ţară a Severinului, plus cnezatele lui Ioan şi Farcaş „până la Olt" — cu excepţia ţării lui Litovoi, cu condiţia ca „...jumătate din toate foloasele şi veniturile şi slujbele" adunate din aceste teritorii să rămînă regelui, iar cealaltă jumătate să revină ordinului militar călugăresc ; „Şi mai îngăduim, adaugă suveranul, ca jumătate din toate veniturile şi foloasele ce se vor strînge pe seama regelui de la românii ce locuiesc în ţara Litua — în afară de Ţara Haţegului cu cele ce ţin de dînsa — să le culeagă sus zisa casă" 196. Mărturia este grăitoare : 192 N. STOICESCU, op. cit., pp. 227—231, informaţiile sînt si în acest caz din secolul al XVIHea. iw DRH, B, I, p. 292 (nr. 179). im Ibidem, pp. 340, 415, 459, 481 (nr. 212, 255, 281 şi 294). "5 Ibidem, p. 302 (nr. 186) ; cf. pp. 132, 309, 330, 363, 394, 397, 399, 475 (nr. 70, 190, 205, 226, 243, 244, 245, 291). 196 Adică ioaniţii, DRH, B, I, pp. 7—8 (nr. 1). Yüklə 6,23 Mb. Dostları ilə paylaş:
|