Dinu C. Giurescu Ţara românească
Yüklə 6,23 Mb.
|
287 strîngerea „veniturilor" de pe oea mai mare parte a Olteniei, cu sute de sate, în folosul unui ordin militar călugăresc ce nu cuprindea efective numeroase, nu poate fi înţeleasă decît dacă în aceste teritorii existau slujitori locali, ai românilor. O dovadă în plus ne aduce chiar precizarea de mai sus, cînd Bela al IV-lea renunţă la jumătate din toate veniturile ce-i reveneau şi din ţara cîrmuită de Litovoi : ori cei ce asigurau strîngerea „veniturilor" nu erau dregătorii regelui maghiar, ci aceia ai voievodului român care, în acest fel, îşi împlinea şi îndatorirea de vasalitate. Constituirea statului feudal unitar al Ţării Romaneşti a fost precedată de apariţia unor dregători teritoriali, locali, a căror menire a fost tocmai de a veghea la îndeplinirea obligaţiilor ce decurgeau din relaţiile sociale ale vremii. Deopotrivă, întărirea Ţării Româneşti, ca stat unitar, a însemnat un cadru nou şi, fireşte, favorabil, pentru amplificarea aparatului de stat. Numele colectiv cel mai frecvent întîlnit este tocmai acela de dregător (npd&HTEAh)197, derivat, în română, din latinescul dirigo ; de asemenea, acela de slugă, slujitor, curtean198. „Şi nici un dregător al domniei mele — scrie Mircea cel Bătrîn — de la mici pînă la mari, trimişi după milele şi muncile domniei mele, să nu îndrăznească a-i împiedica" 199. După natura slujbei, putem deosebi mai multe categorii. Pentru perceperea dării personale, în bani — bi-rarii ; pentru adunarea dijmelor în produse, albinari, bră-niştari, dijmari, fînari, găletari, vameşi — de albine şi stupi, de bălţi, de oi, de porci, vinăriceri ; pentru îndeplinirea diferitelor prestaţii : osluhari, povodnicari; pentru perceperea amenzilor, a impunerilor fixate spre a compensa un delict : globnicii ; pentru administrarea teritoriului şi a aşezărilor omeneşti : folnog, pîrcălab, pîrgar, pristav, sudeţ (judeţ), vătaf, vornic ; pentru funcţionarea vămilor : schiler, vameş. La cei enumeraţi, adăugîndu-se, fireşte, subalternii marilor dregători amintiţi mai înainte. 197 DRH, B, I, indice, sub „dregător". 198 Ibidem, indice, sub „slugi", „curteni". 199 Doc. din 1401—1406, ibidem, p. 58 (nr. 24). 288
Birarul este cel ce „ia birul"200 sau „strîngător de dare"201 după cum îl arată actele epocii ; îşi îndeplineşte slujba la sate 202, dar şi la oraşe, ca la Tîrgovişte 20S. îl întîlnim pretutindeni ; cînd voievozii acordă unor boieri sau mănăstiri scutiri (imunităţi), ei menţionează expres şi pe birari printre slujitorii obligaţi să respecte întocmai hotărîrea domnească204. Au pămînturi, cum este acel „Cîrstea birarul şi cu fiii săi", la 1489 205. Dijmarii 206 strîng renta în produse ; dar din laconicele redactări ale actelor ar rezulta că aceşti slujitori nu se ocupau de toate produsele, dovadă că albinarii şi găle-tarii sînt trecuţi separat207. Aceştia din urmă adunau dijma din grâu ; faptul că îi găsim în cele mai vechi documente208 arată importanţa lor, întrucît se ocupau de unul dintre produsele agricole de bază. Ţineau evidenţa precisă a recoltelor şi a ceea ce se cuvenea domniei. Dan I şi Mireea cel Bătrîn, dăruind Coziei anual 400 de găleţi (cu grîu) din judeţul Jaleşului, au grijă să precizeze : „Şi cine vor fi găletari să nu mai întrebe despre aceasta pe domnia mea, ci să-1 trimită aşa acolo la mănăstire"209. îşi luau venit, pentru slujba îndeplinită, un anume cuantum de produse. Vlad Călugărul, dăruind ctitoriei de la Snagov „...găleţile de grîu domneşti ohab-nice"' din judeţul Brăilei, face menţiunea : „Astfel, după aceea, acei doi găletari să-şi ia cîte 4 găleţi, să le ajungă la amîndoi 8 găleţi" 210. 200 Doc. din 23 mart. 1482, DRH, B, I, p. 291 (nr. 179). Vezi mai jos, p. 320 despre „bir". 201 Doc. din 20 ian. 1437, ibidem, p. 143 (nr. 80). 202 Ibidem, indice sub „birar" ; prima atestare din 19 iunie 1421, ibidem, p. 99 (nr. 49). 203 Ibidem, p. 84 (nr. 39) şi p. 103 (nr. 52) în ambele numit „birău". 2M Ibidem, doc. nr. 42, 49, 52, 56, 58, 60, 63, 66 etc. Vezi indicele sub ,,birari". 205 DRH, B, I, p. 350 (nr. 219). 2"8 Ibidem, pp. 218, 292, 330, 429 (nr. 127, 179, 205, 265). 2°7 Ibidem, pp. 218, 292, 330 (nr. 127, 179, 205). 208 Doc. din 3 oct. 1385, ibidem, p. 21 (nr. 7). Cf. p. 24 (nr. 8). 209 Doc. din 3 oct. 1385, DRH, B, I, p. 21 (nr. 7). Cf. pp. 21, 24, 35, 41 (nr. 7, 8, 14, 16). 210 Doc. din 31 iul. 1487, ibidem, p. 330 (nr. 205). 289 Vinâricerii aveau în grijă strîngerea „vinăriciului", adică a dijmei din vin. îi aflăm la sate 211, dar şi la oraşe — ca de pildă în Tîrgovişte212. Sînt totdeauna special desemnaţi cînd domnul acordă unei ctitorii sau unui laic scutiri de dări 213. Pe fînari îi întîlnim cînd Dan al II-lea întăreşte, în 1424, Coziei daniile predecesorilor săi214. Strîngeau fînul cuvenit domniei215 ; deşi atestaţi documentar de puţine ori, îi socotim prezenţi în toate locurile cu păşuni importante, dată fiind necesitatea nutreţului pentru hrana vitelor 216. Alţi dregători percepeau dijma din produsele animale. Poartă numele de „vameşi" — de albine, oi, porci, bălţi (pentru peşte). Stupii se găseau în sate, bălţi, branişti, oraşe, pretutindeni unde albinele aflau condiţiile prielnice. Cum mierea era mult căutată într-o lume ce nu cunoştea zahărul iar ceara, de asemenea, pentru luminări — vameşii de albine „de stupi", uneori trecuţi şi ca „albinari", se află în toate aceste locuri pentru a lua zeciuiala 217. Sînt atestaţi, deopotrivă şi vameşii de oi 218, de porci 219, de la bălţi220, în timp ce pentru paza locurilor de vînat şi pescuit ale domniei existau oameni anume, brăniştarii 22i. Toţi aceşti dregători materializau realitatea relaţiilor feudale în sectoarele principale ale producţiei agricole, furnizoare de grîne, vin, miere şi ceară, oi, porci, precum şi la pescuit şi vînat. Aceşti dregători sînt atestaţi din secolul al XlV-lea, în-trucît vama din oi222, din rîmători223 şi din peşte224 figurează expres în acte ; ei înşişi sînt menţionaţi — va- 2" Ibidem, pp. 112, 140, 354 (nr. 56, 77, 220). Prima atestare la sat din 12 dec. 1424.
meşi de albine, de oi şi de porci — pentru întîia dată la 28 februarie 1424 225, existenţa lor anterioară fiind însă în afară de îndoială. Dar dregătorii domniei cuprindeau şi alte sectoare. Po-vodnicarii sau povodnicii226 urmăreau ca locuitorii satelor să execute pentru stăpînire anume transporturi, socotite obligatorii227. Osluharii sînt enumeraţi, în două documente, între vameşii de porci şi fînari 228, fără să ni se dea nici o desluşire asupra rosturilor lor 229. în oraşe, pe lîngă organele proprii de conducere şi administrare, erau prezenţi şi dregătorii domniei. „Dau de ştire fiecărui om ce se află în ţara noastră : şi pîrcălabilor de prin toate oraşele noastre..." scrie Vlad Călugărul la 1482 23°. Unii dintre ei îi cunoaştem pe nume : Cîrstiian pîrcălab de Tîrgovişte la 1476231 ; pe alţii, după oraşul unde slujesc : „pîrcălabii Flocilor", la 1467 232. Nu sîntem informaţi asupra atribuţiilor lor decît din mărturii mult mai tîrzii. In domnia lui Constantin Brîncoveanu pîrcălabii principalelor oraşe — Bucureşti, Tîrgovişte, Rim-nic, Buzău, Piteşti, Slatina, Ruşii de Vede, Zimnicea, Focşani etc, etc. — luau „vamă", adică supuneau la o taxă anume pe toţi cei ce-şi vindeau „bucatele" în tîrg, inclusiv de la cele 12 sate dependente de oraş ; de asemenea, vegheau ca nimeni să nu-şi vîndă marfa „...pre la casele lor, într-aseunsu, ascunzîndu vama domnească" 233. Putem socoti atribuţii similare şi pentru secolul al XV-lea ? Credem că da: cînd Vladis'lav al II-lea scuteşte căruţele mănăstirii Cozia, dîndu-le voie să cumpere şi să vîndă, el precizează că nimeni să nu ia vamă călugărilor
227 Vezi mai jos, pp. 319. 228 DRH, B, I, pp. 112 şi 140 (nr. 56, 77). 229 P. P. PANAITESCU, Pripăşari şi osluhari, în StA.L, II, 1957, pp. 63—65, socoate, cu titlu de ipoteză, pe osluhari drept dregătorii ce pedepseau pe cei ce nu se supuneau şi nu îndepli neau felurite munci în cadrul obligaţiilor feudale. 230 Doc. din 15 nov., DRH, B, I, p. 295 (nr. 182). Cf. pp. 187, 220 (nr. 106, 128) ; I. BOGDAN, op. cit., pp. 97, 184. Prima menţiune certă a pîrcălabilor de oraşe la 7 aug. 1451, DRH, B, I, p. 187 (nr. 106). 231 I. BOGDAN, op. cit., pp. 357—358. 232 DRH, B, I, p. 224 (nr. 131). 233 Anatefter, nr. 1, 10, 15, 16, 17, 18 etc. 291 pentru ce vor vinde „...nici sudeţ, nici globnici, nici pîr-călabi de oraşe unde sînt tîrguri..." 234 (,subl. ,m., D.C.G.). Iar jupanul Mihail din Ruşi obţine, la 1469, scutire de „vama tîrgului", adică să nu plătească taxă pentru ce va vinde la Tîrgovişte 235. Acelaşi nume avea şi un alt dregător despre care nu ştim dacă este tot una cu precedentul : „într-aceia, vă dăm ştirea şi vouă pîrcălabilor domneşti şi vameşilor, să aveţi a vă feri de a luare de vamă..." 236. Aveau şi slugi în subordine237 (pîrcălabi sînt şi administratorii satelor dependente — domneşti, boiereşti sau mănăstireşti — dar ştirile despre ei sînt din secolele XVI şi XVII23»). Tot ca dregători ai domniei în oraşe sînt şi vornicul, pristavul, birarul şi folnogul (folnoj) 239. Desigur, târgurile aveau şi propria lor conducere, alcătuită din judeţ2i0 (adică primar) şi un consiliu de pir gări: un „Hanoş purgar" stă mărturie unei danii din 1425 241. Conducerea cetăţilor în numele voievodului o aveau pîrcălabii (acelaşi nume cu dregătorii oraşelor şi ai satelor dependente, mai sus menţionaţi). Atribuţiile lor erau în primul rînd de ordin militar242 ; uneori sînt şi „ispravnici", cazul lui „Ratea pîrcălab al Poenarilor" la 1481, pentru a urmări aducerea la îndeplinire a unui transfer de proprietate 24S. Cele mai vechi menţiuni documentare sînt din 1368 — cînd Dragomir pîrcălabul cetăţii Dîmboviţa conduce o oaste munteană împotriva voievodului Transilvaniei244. In anul următor, Vlaicu se adresează tuturor castelanilor pentru a primi cu cinste pe un epis- zm Doc. din 7 aug. 1451, DRH, B, I, p. 187 (nr. 106). 235 Doc. din 25 aug., ibidem, p. 229 (nr. 135). «s Ibidem. Cf. 172 (nr. 98), doc. din 1445. , 237 Ibidem, p. 418 (nr. 258). / 238 C. C. GIURESCU, Istoria românilor, II, 2, p. 466. 239 Fără să avem însă, din documentele secolului al XV-lea, precizări asupra atribuţiilor lor, DRH, B, I, pp. 84, 103 (nr. 39. 52), doc. din 1417—1418 şi 1424. 240 Existent Ja Tîrgovişte în 1424 ; ibidem, p. 103 (nr. 52). 2« Ibidem, p. 113 (nr. 57) ; Cf. Petre pîrgar în 1467 ; ibidem, p. 224 (nr. 131). Cf. I. BOGDAN, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti..., pp. 184, 252 (nr. CLI, CCXI). 242 N. STOICESCU, Sfatul domnesc, pp. 215—217. 243 DRH, B, I, p. 287 (nr. 177). Cf. 332 (nr. 207). 244 THUROGZ, Cronica Hungarorum, ed. Schwandtner, pp. 311—312. 292
cop catolic245. Doi pîrcălabi erau în funcţie la cetatea Teleajenului, în 1474 246; este sigur că atari dregători ai domniei au condus şi la Giurgiu şi Turnu247, înainte de a fi transformate în raiale. Taxarea mărfurilor importate, exportate sau în tranzit 248 se efectua de către vameşi. Mihai'l voievod porunceşte vameşilor din Rucăr şi din Turci (Bran) 249 ; Dan al II-lea, celor din Prahova250, Dîmboviţa, Rucăr251 şi „...tuturor vameşilor, cîte vămi sînt şi tîrguri în ţara domniei mele..."252 ; Vlad Călugărul scrie „...schilerilor din Dragoslavele..." 253 şi celor de la Dunăre 254 ; înaintea lui, Vlad Ţepeş amintea şi de „...vameşii ce sînt la vămile plaiurilor" 255. Paza hotarelor, în afara cetăţilor, a vadurilor principale, cu vămile respective, era asigurată de oameni anume (numiţi ulterior plăieşi), recrutaţi din satele situate în apropierea graniţelor. Nu avem referiri directe asupra lor înainte de 1500. Dar plaiurile, cu vameşi pentru impunerea mărfurilor, sînt amintite în acte şi în secolul al XV-lea 256. Iar despre vătafii „...care sînt puşi pe la marginea ţării" scriu şi Neagoe Basarab 257 şi Radu Paisie 25S. Lista satelor plăieşeşti, întocmită la 1690, cuprinde zeci şi zeci de sate din judeţele Slam-Rîmnic (Rîmnicul Sărat !), Buzău, Saac, Prahova, Dîmboviţa, Muscel, Argeş, Vîlcea şi Gorj — şi puţine sate din judeţele de cîmpie :
248 Vezi mai sus, cap. IV. 2« DRH, B, 1, p. 85 (nr. 40). 250 Ibidem, p. 101 (nr. 50). 251 Ibidem, p. 108 (nr. 54). 252 Ibidem, p. 131 (nr. 69). Cf. p. 198 (nr. 114). 253 DRH, B, 1, p. 296 (nr. 183). 254 I. BOGDAN, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româ neşti..., p. 184 (nr. CLI). 255 La 1476, idem, p. 97 (nr. LXXIV). 256 Vezi nota precedentă şi doc. din 4 iun. 1497, DRH, B, I, p. 449 (nr. 275). 257 GR. G .TOCILESCU, 534 documente..., p. 248 (nr. 259). 258 Ibidem, p. 346 (nr. 349). 293
Ialomiţa, Ilfov, Vlaşca, Teleorman259. Iar îndatoririle vătafului de plai sînt precizate de o „carte" din 1704, unde citim că aceşti slujitori trebuie „...să păzească foarte bine plaiul şi să poarte grijă de hoţi şi de toate ce ar fi trebile şi poruncile domnii... şi satile să nu fugă"260 (sub'l. ns., D.C.G.). Cum circulaţia oamenilor şi a mărfurilor peste plaiuri este limpede atestată în secolul al XV-lea, cum nu se poate concepe existenţa statului feudal unitar fără o pază corespunzătoare şi a hotarelor, socotim paza hotarelor cu slujitorii respectivi în fiinţă încă din secolul al XIV4ea261. In afara păzitorilor la hotare, mai existau şi alţi vătafi, tot dregători domneşti, care primeau felurite porunci şi se îngrijeau de îndeplinirea lor 262. Dintre dregătorii domneşti foarte adesea sînt enumeraţi separat globnicii, a căror menire era de a încasa gloabele, adică amenzile ce se percepeau pentru felurite delicte. Figurează în cele mai vechi acte interne263. Ele revin, împreună cu slujitorii (globnicii) ce le încasau, de zeci şi zeci de ori în documente264. Erau de diferite trepte, după gravitatea infracţiunii ; Mircea cel Bătrîn menţionează „...gloabele ce se vor face sau duşegubine, fie orice, de la cea mică pînă la cea mare..." 265. Dreptul de a le percepe îl aveau diferiţi dregători266. Ceea ce nu lămuresc documentele epocii este dacă „globnicii" reprezintă un nume colectiv pentru toţi dregătorii îndrituiţi a percepe diferitele amenzi sau, dimpotrivă, înseamnă o categorie separată de slujitori.
26* Ibidem, vezi doc. nr. 10, 20, 24, 27, 34, 35, 38, 39, 42, 49, 56, 58, 60, 63, 65, 66, 68, 72, 73, passim. Vezi indicele, sub „gloabă" şi „globnfc" (p. 595). Cf. ŞTEFAN ŞTEFÂNESCU, L'evolution de l'immunite feodale en Valachie aux XIVe—XVle siecles, în R.R.H., VII, 1968, nr. 1, p. 24. 265 Doc. din (1407), DRH, B, I, p. 72 (nr. 33). ZBB Doc. din 23 mart. 1482, ibidem, p. 291 (nr. 179). 294 Desigur, au mai fost şi alţi dregători ai domniei în secolele XIV—XV, cuprinşi toţi în amintita formulă de cancelarie „...de la mici pînă la mari" 267. Mai întîlnim şi pe curteni. Numele lor vine, probabil, de la curtea domnească : aici se aflau şi marii dregători cu unii dintre subalternii lor, după cum tot aici se adunau dările şi dijmele cuvenite domniei 268 : „Şi să se dea de la curte două slugi domneşti, să scrie găleţile...", porunceşte Vlad Călugărul la 1487269. Cine erau desemnaţi cu acest nume ? Slujitori subalterni, fie că depindeau de un mare dregător, fie că alcătuiau chiar casa domnească. Aşa ar rezulta din hotărîrea lui Basarab cel Tînăr cînd scuteşte de dări, dijme şi gloabe satele mănăstirii Snagov270. Curtean era un nume colectiv pentru toate categoriile de slujitori ai domniei ? „Şi nimeni să nu cuteze să-i turbure — citim într-un hrisov din 1483 — nici boier, nici dregătorii care sunt în casa domniei mele, nici sudeţ, nici curteni, nici globnici, nici birari, nici nimeni altul..."271 : ca atare, curtenii sînt o categorie diferită faţă de sudeţ, gjlobnici, birari, dregători apar-ţinînd casei (curţii) domneşti sau boieri. Una dintre atribuţiile lor era de a asigura plata gloabelor ; vor fi avut şi altele272. Aveau venituri chiar din exercitarea acestor atribuţii273. Se ocupau şi cu negoţul — dovadă că aduceau sare, oi şi alte mărfuri prin vama de la Calafat în 1480 274. Intîlnim şi termenul de slugi domneşti, sinonim cu acela de dregători. „Şi să nu cuteze să-i împiedice nici 267 Vezi mai sus, p. 288, nota. Printre aceştia se vor fi numă rat şi cei ce supravegheau exploatarea ocnelor, atestaţi ulterior, în secolele XVII şi XVIII : A. ILIEŞ, Ştiri în legătură cu exploa tarea sării..., pp. 174—176 şi Anatefterul, pp. 374-, 406, 407. 268 Vezi mai jos, întocmirea dărilor, despre casa domnească. 269 DRH, B, I, p. 330 (nr. 205). Dar în acest document, cei doi găletari, slugi domneşti nu sînt desemnaţi prin numele de curteni. Actul arată numai că se obişnuia, în unele cazuri, trimi terea unor slugi de la curtea voievodului, spre a aduce la înde plinire unele hotărîri. 270 Doc. din 23 mart. 1482, DRH, B, I, p. 292 (nr. 179). 27* Ibidem, p. 302 (nr. ,186). Cf. p. 347 (nr. 217). 272 Vezi N. STOICESCU, Curteni şi slujitori..., pp. 15—20, 26 şi urm. (pentru evoluţia curtenilor în secolele XVI—XVII, pp. 57—59). 273 Vezi mai sus, nota 270. 274 DRH, B, I, p. 279 (nr. 172). 295 sudeţ, nici globnic, nici birari, nici alţii nimeni dintre slugile sau dintre boierii domniei mele..." scrie Vlad Dracul la 1437 275 ; iar în alte documente avem aceeaşi enumerare şi formulare, numai că în locul „slugilor" apar „dregătorii domniei mele"276. într-un act, la fel redactat, citim „...nimeni altul dintre slugile, dregătorii domniei mele, trimişi după milostenii..." 277. Dregătorii, slugile, slujitorii domneşti revin de zeci şi zeci de ori în actele cancelariei, începînd chiar cu finele secolului al XlV-lea şi, evident, în deceniile următoare lui 1400. Frecvenţa lor documentară arată limpede amplitudinea aparatului de stat ascultător de domnie, cu atribuţii militare şi administrativ-fiscale, prezent pe toată întinderea Ţării Româneşti, din munte şi pînă în lunca Dunării, dator să răspundă la toate poruncile şi chemările voievodului, adică ale puterii centrale. însăşi prezenţa lor documentară constituie o dovadă peremptorie a realităţii statului feudal centralizat, încă din secolul al XlV-lea. în afară de întregul aparat dregătoresc ascultător de puterea centrală mai existau şi slugi ale boierilor, folosite pentru administrarea satelor dependente, pentru a aduna, în anume cazuri, în numele stăpînului, dijmele sau a percepe gloabele278. Ele sînt amintite, îndeosebi, în actele care acordă imunităţi şi, ca atare, îndreptăţesc pe beneficiari să strîngă felurite venituri prin propriile lor mijloace, fără intervenţia statului (a domniei). De aceea, Mircea cel Bătrîn îşi pune în gardă dregătorii, referin-du-se la satele lui jupan Fintea şi Vlad şi Cazan şi a altora, scutite de dări şi dijme : „Şi nici un dregător al domniei mele de la mici pînă la mari... să nu îndrăznească a-i împiedica... nici pe jupan Fintea, nici pe fraţii lui, nici satele lor, nici acei oameni ai lor..." 279 (subl. ns., D.C.G.). Situaţie similară şi la unele ctitorii. Scutind cîte- 2'5 Ibidem, p. 146 (nr. 82). Cf. pp. 135, 147, 149, 206, 260 (nr. 73, 83, 85, 120, 160 etc). 2'6 Ibidem, pp. 180, 190, 192, 222 (nr. 103, 108, 110, 129). 2" Ibidem, p. 306 (nr. 189) ; cazul de faţă fiind, credem, o i simplă formulare a grămăticului, fără a exprima vreo diferenţiere ; între slugă şi dregător; aceeaşi observaţie pentru doc. de la.. pp. 129 şi 404 (nr. 68, 247). 278 Doc. din 1401—1406, ibidem, 58 (nr. 24). 279 Doc. din 1401—1406, DRH, B, I, p. 58 (nr. 24). Cf. p. 129 (nr. 68). Yüklə 6,23 Mb. Dostları ilə paylaş:
|