Discografie: I. JaMes Brown I feel Good, NanCy SinAtRa Bang Bang >II. KeLis Milkshake

În căutarea adâncilor bătrâneţi

O privise cum se mișcă încet spre ei, dând impresia că înaintează prin apă prin lentoarea pașilor şi începuse s-o aștepte nerăbdător.

Asistenta era o femeie care putea fi iubita. Marcus nu se îndoia de asta. Ochii plini de curiozitate, de pisică, şuviţele răsfirate multicolor în coada de cal prinsă cu neglijenţă cochetă, întreaga ei atitudine o recomandau că o ființă dedicată voluptății serene, senzualității inocente îmbibate de semințele aţâţătoare ale erotismului extrem, ambiguității erotice, empirismului tactil. Coapsele ferme, conturate de fesele musculoase, precum şi fruntea înaltă şi buzele cărnoase colorate intens indicau o femeie capabilă de orgasm.
Is it getting better, or do you feel the same?
Will it make it easier on you, now you got someone to blame
O vedea descompusă în obiecte disparate, în materia lemnoasă a foișorului, o vedea împroşcându-şi particulele carnale şi difuzând în substanța înconjurătoare, în etajerele de lemn, în acoperișul găurit, ca într-o compoziție suprarealistă de materie şi suflet. O vedea sărată şi albastră că marea care se izbește de stâncile insulelor Baleare, o vedea fluturând în vânt, împrăştiată în razele soarelui care dansau senzual, o simțea în nări, izbindu-se de cornetele nazale cu lentoarea meduzelor ce pigmentau policromia adâncurilor coralifere cu alburi mişcătoare, o percepea fremătând de plăcere, excitată de atingerile degetelor sale atunci când mângâia nisipul bronzat, o auzea cum geme apăsat şi agale, degustând în porții mici extazul fiecărei particule desprinse din corpul său.

— Cei de care mă simt legat prin educație mă resping ca pe un anormal…

Voci îndepărtate îl chemau la realitate, dar Marcus se insinuase în panorama unei plaje tropicale acolo unde se hrănea hulpav din asistenta cea drăgălaşă. Stătea în hamacul încordat între doi palmieri cu cocktailul la îndemână, cu o farfurie de cocaina la cap şi cu jointurile pregătite să stingă efervescenţa prafului îngerilor. O privea pe femeia delfin cum înoată printre valurile care îi zguduiau sânii pătați de sarea marină cu milioane de particule strălucitoare. Îşi acoperea ochii cu ochelari de soare ca să nu orbească din cauza femeii soare care se prăbușea într-o explozie de stropi jucăuși, îşi acoperea trupul ca să se protejeze de femeia flacăra. Mirosea femeia - esență care i se insinua ludic prin pori şi îi tulbura olfactiv toate simțurile devenite sclavi ai aromelor esenței de femeie. Gusta cu papilele încordate din femeia hrană, cu muşcături mici care încrețeau pielea fină a nisipurilor udate de marea călduță, molfăia femeia sân, mângâind în ralanti femeia pubis într-o armonie orgiacă a gemetelor. Se abandona naufragiului în hedonism, uitându-şi voința în dezmierdările erosului universalizat al femeii simbol.

— Nu sunt un diavol şi nu trebuie să fiu azvârlit în pucioasă pentru că nu acolo imi e locul…

Vocea se încăpăţâna să-l smulgă din aventura marină. Stropii aruncați sfidător de părul înecat al femeii s-au evaporat de pe buzele arse de dorința împreunării, iar soarele a apus pe insula ridicată în foișorul dărâmat.

One love

One life

When it’s one need
In the night

One love

We get to share it
Leaves you baby if you

Don’t care for it
Lucia nu era o femeie obișnuită, însă nici nu obișnuia să-şi urmărească bolnavii prin incinta spitalului. Ar fi făcut-o dacă ar fi crezut că o aștepta vreun avantaj la sfârșit. Dar știa că în spitalul acela, unde oamenii veneau să moară sau să-şi elimine urâțeniile bolilor, nimic bun nu ar fi putut ieși din intruziunea ei în viețile mirositoare, pustuloase ale celor cărora le administra regulat medicația. Lucia nu era genul de om care să fie nefericit şi asta nu din cauză că viața ei friza perfecțiunea, ci pentru că se obişnuise să nu mai aştepte nimic în afara orarului ei măsurat cu precizie de drumurile decupate de așteptări ale unei zile, drumuri către spital, drumuri între saloane, drumuri către casă. Încetase să mai fie chiar şi femeie, îşi purta corpul ca pe un sacou vechi şi scămoşat ca să nu i se răspândească oasele însă femeie nu mai era. Renunțase la eros așa cum renunți la băutură, iar acum, chiar şi când se privea în oglindă, regăsea o creatură androgină. Suferea de hepatită sexuală, îşi pierduse pofta de amor şi, chiar şi atunci când, la răstimpuri, din obligație faţă de proprii hormoni se crăcăna plictisită, jumătate îmbrăcată în fata nădragilor în vine ai vreunui iubit grăbit, o făcea știind că imediat după copulația de mântuială va voma secrețiile amestecate ale coitului într-un melanj vaginal şi gastric uitându-şi amintirile senzațiilor organice în scurgerea duşului, şi mai departe în canalizările orașului.
Did I disappoint you

Or leave a bad taste in your mouth
You act like you never had love

And you want me to go without

Nu învinuia pe nimeni pentru starea vieții sale. Uitase de trecut şi îşi omora zilnic viitorul în oalele de noapte, în perfuziile, în miasmele bolilor, în cenușiul albului de spital. Nu era dezamăgită de viață şi nici nu avea vreo nemulțumire majoră. Lucia nu fusese niciodată fericită ca să poată, acum, să fie nefericită. Lucia nu avea termen de comparație pentru nici un eveniment din viața ei. Pe cât era ea de vălurita carnal, pe atât fusese viața ei de plată, fără bulele adolescenţei zbuciumate, fără efervescentele tinereții. Se fânase sufletesc pentru că nu știuse să-şi caute seva, să-şi folosească clorofila tinereții, pierzându-se în labirinturi amoroase, zdrobindu-și aripile în căpcăune ticăloase. Acum era sclava temporarului etern şi nici măcar nu mai încerca să-şi rupă lanțurile.

Cei doi bolnavi pe care îi descoperise dimineață, însă, o făceau să fie agitată, uşor irascibilă şi cu sentimentul acela de adolescentă rebelă pe care îl avea la 17 ani când asculta U2 colcăindu-i în maţe. Era atrasă de ei pentru că îi simțea resemnați la fel ca ea, obosiți de lungul drum către lumină. Uitând de precauție îi urmărise către foișorul parazit al spitalului. Nu credea că altcineva îl mai folosise în ultimii ani pentru altceva decât pentru eliberarea presiunilor fiziologice așa că, preventiv, îşi luase în buzunar o mască.
Too late

Tonight

To drag the past out into the light
Weire one, but weire not the same

We get to
Carry each other

S-a postat cu ostentație în apropierea foișorului, însă se simțea translucidă. Privirile lor treceau prin ea şi se refractau apoi tot în propriile lor suflete chinuite de experiențe atât de diferite. Fumătorul o privea cu ochii tulburi şi valuri de alb sângeriu îi acopereau pupilele agitând pleoapele, însă mușchii fetei îngheţaseră într-un rictus tălâmb

— …este imposibil de acceptat şi arată în tot grotescul ei nedreptatea naturii şi prin aceasta a Dumnezeului răspunzător de ea…
La dracu cu precauția. În fond, nici măcar nu au voie să fumeze în foișor. Dacă ei o ignorau, atunci ii va obliga să o ia în seamă. Doar nu mai era o puștoaică timidă care se înroşea când era invitată la dans. La urma urmei, prin halatul alb, era investită cu autoritatea păstrătorilor de ordine în grădina spitalului şi cu competenţa mecanicilor de organe în interiorul lui. Şi-a luat inima în dinți şi s-a avântat în chiar mijlocul foișorului ca să fie sigură că prezenţa ei este cât se poate de vizibilă.
Have you come here for forgiveness

Have you come to raise the dead
Have you come here to play Jesus

To the lepers in your head

— Păcat că nu exista un ghișeu unde să reclami nedreptatea divină.

Marcus se pornise să vorbească cu privirea ațintită către Lucia.

— Problema ta nu cred că sunt ceilalți, ci mai degrabă tu însuţi. Pentru că tu permiți celorlalți să-şi arate dezumanizarea şi să aplice pe cocoașa ta nuiaua cu șapte capete a intoleranţei. Ființele primare îți simt slăbiciunea, adulmecă frica şi apoi atacă. Tu porți după tine duhoarea fricii şi asta te face o țintă sigură. Arată-ţi curul şi ordonă-le să te pupe în sfincter. Nu ești decât unul din cadavrele cu respirație regulată pe care se caţără potăile bipede în încercarea lor ridicolă de a obține un simulacru de pedigreu prin condamnarea violentă a unor moravuri pe care nici măcar nu le înțeleg. Tu ești biletul lor de intrare în Raiul scârnăviilor vertebrate. Ei cred că prin răutate gângavă şi bâlbâiala secvențelor de rugăciuni ridicate pot să-şi răscumpere lipsă educației, unidimensionalitatea existenţei robită burții, golul trist al sufletului dezertat din regnul uman care îi lasă ca un dinte devitalizat putrezit din interior. Hienele civilizației, șoferi de tir, bodyguarzi de mâna a doua, fermieri eșuați pe bitumurile cosmopolite ale orașelor (presupunem că civilizația este o măsura a evoluției spirituale şi urmare a unui cumul de experiențe îmbibate în sensibilitate), rânjesc după miezul nopții neurastenic în faţa cururilor goale şi a labiilor uzate ale unor mortăciuni. Tu de judecata lor te temi ? Ești judecat de tribunalul prostului gust, de marii magistrați ai mitocăniei, de curtea supremă a potlogarilor. Te lași clasat de prototipurii de mitocan care îşi duc băşinile zilnice in dimensiunea grosolăniei, a disprețului abject, a verticalității pe orizontală, a bâiguielilor nătânge, a smârcurilor insensibilității monolitice.

În ciuda violentei limbajului, Marcus stătea prăvălit, relaxat, pe băncuţa foișorului, într-o nemișcare totală, singurul accesoriu anatomic care se mișcă fiind gura. Privea absent, ca şi cum vorbea cu un personaj imaginar şi câteodată, doar câteodată, ochii săi se înflăcărau pentru câteva secunde pentru că apoi să se stingă şi să revină la o poziție împietrită în uitare de sine, ca niște ochi de ceramică înfipți în orbite.

— Sentința de marginal îți este dată de gospodine înecate în hormoni, mustăcioase, cu ţâţele blegite şi burțile vărsate în chiloți, babe premenstruale cu intelectul atrofiat având că singură preocupare aritmetica kilogramului de conopidă şi că ultima suflare a sensibilității pudoarea băşinii emise în baie şi nu în văzul tuturor, așa cum au fost obișnuite în familiile de mizerabili (nu cei ai lui Hugo) în care au crescut. Curul tău este notat de boșorogi uitați de cimitire, relicve ale neurasteniei inutilității. Te lași doborât de filfizoni prețioși, impotenți de lux. Te izbești de masculi al căror creier se sufocă sub tonele de gel ieftin, campioni ai flegmei, aștepți mila din partea umflaților mândri purtători de ghiuluri pe degetele mici şi îndesate, de criminal, pentru care singura dovadă de masculinitate este faptul că se pişă din picioare şi râgâie după masă. Te lași asuprit de măscărici cu gura mare şi creier mic.

Marcus s-a oprit să-şi tragă sufletul şi a observat feţele interlocutorilor săi. Asistenta se sprijinea de unul din stâlpii foișorului şi se holba la el cu o lucire dementă în ochii măriţi dar totuși clari, în care, dacă s-ar fi chinuit un pic, ar fi putut să-şi vadă propria imagine reflectată. S-a întors spre pansatul martir sperând într-o reacție, însă acesta stătea lipsit de reacție ca un veritabil catatonic. Se scursese pe bancheta foișorului şi, ca un cameleon, împrumutase cenușiul scorojit al lemnului neglijat de om dar folosit de natură.

One love

One blood

One life
You got to do what you should
One life

With each other

Sisters/Brothers
One life

But weire not the same

We get to
Carry each other
— Trebuie să înțelegi cine te judecă ca să poți să te vindeci de paralizia reacțiilor. Procesul ţi-l intentează spălătorese şi bucătărese grase cu băşici la sub braţ de la transpirația fermentata, femei pentru care epilatul şi spălatul sunt evenimente unice în viață (fie la căsătorie, fie la înmormântare, niciodată ambele), gâște întemnițate în corpuri de femeie, tinere care poarta genele tembelismului, curviştine care îşi arată fudule răutatea pe care ţi-o dau prostia, pustiul sufletesc, delăsarea. Ești scuipat de nomazi care îşi ascund coviltirele sub acoperișuri aurite şi îşi răsfaţă caii în bucătarii cumpărate în salbe de aurEști batjocorit de trubaduri de mahala care îşi plimbă coşii şi bubele lipsei de igienă sub spoturile cu lumină rece ale televiziunilor. Ești măsurat, cântărit, pus la zid de tolomaci a căror sensibilitate a fost înlăturată de chirurgul nemernic al inestetismului.Lobotomia a fost un succes.
One...life

One…
Marcus s-a oprit brusc. Cum iarba îşi pierdea puterile asupra centrilor logoreei, începuse să se simtă plictisit. În plus, observase lipsa de reacție a audienţei, iar el trebuia să fie stârnit şi menținut în stare de transă , altfel sentimentul inutilității îi îneca entuziasmul şi îl azvârlea înapoi în cutia singurătății. Așa că a tăcut… şi tăcuţi au rămas pentru o clipă toți. La fel de tăcut a trecut şi timpul pe lângă ei, mângâindu-le gândurile, oblojindu-le temerile, liniștindu-le sufletele.

6. 
   Banchet de regim
   

În spital timpul curge diferit, așezat în tiparele tratamentelor, ale meselor regulate, ale durerilor şi ale picăturilor din perfuzii. Semnezi condică la cantină, la analize, detașat de forfota mizerabilă a exteriorului. Pentru Marcus, zilele se descompuneau în trepte de durere şi pulbere cerebrală, iar deplasarea spre spațiul cantinei cu pereții îmbibați de miros de amidon era transhumanţa cotidiană de la singurătate la dezgust social. Pentru Marcus, prânzul era călătoria inițiatică prin tunelul propriilor maţe răscolite de gustul de leșie dreasă cu sare şi condimente al diversității culinare pe care o oferea conducerea spitalului ca mâncare de regim. Mâncarea, indiferent dacă este de regim sau nu, trebuie să aibă gust bun. Marcus încă nu înțelegea ce maestru bucătar le învăţase pe bucătăresele spitalului că regim este totuna cu grețos. Marcus fusese forțat de perspectiva deloc încântătoare a izolării să-şi urmeze proaspătul coleg de conversație până în cantina spitalului unde urma să-şi jignească sucurile gastrice cu fierturile fără gust ale regimului. Marcus era totuși recunoscător lipsei de inspirație sau de competenţă a bucătăreselor pentru că nu credea în ultima dorință sau în ultima masă a condamnaților la moarte. Ori, el era deja condamnat la moarte de tribunalul suprem al propriului corp, iar sentința urma să fie executată atunci când destinul, acest călău al viselor, urma să devină şi călăul trupului. I se părea că ultima masă a condamnatului la moarte este o jignire morbidă inventată de un nihilist, de un dezaxat pentru a ucide sufletul înainte de a a-i scoate şi elibera leșul eteric prin injecție letală sau scaun electric. Ultima masă a unui condamnat la moarte este expresia ultimă a brutalității mojice, a dezinteresului omului faţă de spirit. Oferindu-i condamnatului tot ce îi poftește inima, chiar înainte de a-i smulge viața din ea, îi oferi o linguriță meschină din frumusețea universală pe care urmează să o piardă, îi trezești regretul, îi decapitezi speranțele, îi îngropi dragostea, îl transformi în subspecie condusă de ură, regret şi nemulțumire, îi interzici dreptul la exitus seren, îl faci prizonierul materiei perisabile prin activarea funiilor remușcării, izgonindu-l din universalul etern. Marcus începuse să uite de splendoarea uriașă a tărâmului gravitației pe care o pierdea încet, încet, cu fiecare părticică din corpul său care ceda şi se necroza. Astfel le era recunoscător tuturor celor care îi dădeau o mână de ajutor ca să se înstrăineze mai repede de fabulosul terestru.

Do you have the time to listen to me whine
about NOTHING and EVERYTHING all at once
Luca nu vorbise despre situația lui cu nimeni, niciodată. Şi dintr-o dată, în faţa unui străin se simțea capabil să-şi depene printr-o singură fraza interminabilă toata istoria umilințelor şi a batjocurii. Pentru prima data nu simțea ghilotina moralei gata să-i reteze capul timid al recunoașterii sincere a propriului eu. Pentru prima dată după mulți ani, dorea să-şi împărtăşească preaplinul encefalului. Luca se simțea că un hidrocefal al intelectelor. Avea un corp astral mic, un Tom Degețel cu aura luminoasă, pâlpâind în bătaia valurilor de ura, incapabil să-şi asume condiția şi un cerebel uriaș în care stăteau, sub presiunea oprimării sociale, gândurile acumulate în opt ani de tăcere. Lipsa reacției celuilalt în faţa confesiunilor sale generase o nevoie subită, personală, arzătoare de reacție. Luca dorea să știe ce crede celălalt despre handicapul lui, vroia să provoace un răspuns din partea singurului om care refuzase să-i replice la enunțarea defectului său erotic. Luca simțea nevoia violentă, care i se zbătea în tâmplele învinețite de echimoze suculente, de a se contura, de a se defini în tuse mai precise decât clar obscurul pe care îl permisese colegul sau de conversație, de a se implementa chiar şi cu forța, în homunculus-ul senzitiv al interlocutorului său, pentru a genera orice fel de reactie in homunculusul motor stramtorat intre emisferele cerebrale ale lui Marcus

— Tu ţi-ai dorit vreodată să fii altcineva? Ţi-a fost vreodată atât de greu să mai fii tu încât să vrei să te arunci peste un alt suflet, un suflet gol, fără amintiri, fără cicatrici, că o casetă sigilată, şi să începi de la zero, să fii altcineva, până când obosești şi te arunci, parazit carnal, din nou, asupra unui alt suflet pe care să-l înghiți şi să-l digeri timp de încă o viață, o viață a altcuiva, o viață pe care ai împrumutat-o, ai visat-o, ai creat-o din nimic? E minunat să îmbrăţişezi aceasta formă de schizoidie voluntară şi să trăieşti astfel multiple existenţe paralele, toate interconectate prin rețeaua de fibre a unui singur corp. Este adevărat că exista riscul să te pierzi între atâtea existente, atâtea identităţi, să te înstrăinezi de tine la transferul de date dintr-un suflet în celălalt, însă tot atât de adevărat este că dezorientarea omului care îşi căuta în cufărul cu identităţi prima forma de personalizare a corpului este cu mult mai puțin alienantă decât orice altă formă de confuzie pentru că, indiferent de rezultatul căutărilor, te vei regăsi la sfârșit într-o ipostază pe care o recunoști şi pe care știi să o gestionezi chiar dacă nu corespunde cerințelor exteriorului. Oamenii au nevoie să interacționeze cu niște grimase împietrite, cu niște fotografii, holograme, care să fie proiectarea externă a ceea ce ar vrea ei să vadă şi să simtă. În fond, nimeni nu este pregătit să înfrunte necunoscutul, doar de aia i se zice necunoscut, așa că cine sunt eu ca să oblig pe cineva să facă ceva pentru care nu este pregătit prin însăşi natura psihică? Asta este culmea rafinamentului diplomatic; să-ţi oferi tot atâtea personalităţi şi versiuni veritabile de viață câţi indivizi întâlneşti. Este preferabil să-ţi trăieşti fantasmele create ca să corespunzi așteptărilor celorlalți.

Luca îşi agita lingura în timp ce vorbea şi un pătrunjel se încăpăţâna să stea agăţat de marginea ei vânturându-şi prin faţa lui Marcus verdeața impurificată de zeama din castron. Discursul frenetic al lui Luca atragea privirile bătrânilor edentaţi care îşi molfăiau bovin perișoarele cu zgarciuri din ciorba care se lăfăia minusculă în castroanele gigantice. Marcus începuse să regrete că i-a oferit din rezerva lui de iarbă, însă amploarea entuziasmului lui Luca îi confirma puterea socializantă a mugurilor plini de seva vervei autentice. S-a ferit abil de stropii împroșcați de lingura umedă pe care Luca o agita că pe un buzdugan gastronomic şi a încercat să-l ignore pe bandajatul hiperexcitat şi să se gândească la ce îi turuia că bezmeticul interlocutorul său. Şi Marcus fusese deseori altcineva, deseori trăise artificial prin vaporii imaginației, însă la el procesul era declanșat mai degrabă de spontaneitatea eliberării unor centri latenți în sensibilitatea proprie decât de necesitatea creării unei noi realităţi care să se plieze dorințelor vreunei comunităţi.

I am one of those

Melodramatic fools
Neurotic to the bone

No doubt about it
— Cred că ție o să-ţi placă să fumezi regulat. Ești genul vorbăreț. Cât despre capacitățile mele de paralelism existențial, toate indiciile duc către dezinhibiția centrilor nervoși ai închipuirilor palpabile şi eliminarea în circulație a mediatorilor chimici ai schizofreniei induse prin halucinogene. Sunt altcineva doar în măsura în care adaug insurecția dezaxată a ariilor corticale amestecate la suma de imagini şi senzații pe care mi le vâră pe gât implacabil prezentul şi realitatea ataşată lui. Într-o vară, îmi petreceam transpirațiile într-o stațiune de pe malul mării plină de delicii interzise, de opulenţă de iarmaroc şi de o reputație gonflabilă în funcție de cursul dolarului. Câteodată fugim de inconvenientele climei revoltate împotriva asfaltului şi bitumului stricat al capitalei şi ne trezim scufundați în dezavantajele aglomerărilor gregare, agresați de sonorităţi corcite, obscene, omniprezente şi omnipotente, într-un spațiu unde totul este scos la mezat pe tarabe scorojite de cinci stele. Nisipul era îmbibat de ţâţe goale şi bikini obraznici. Tot litoralul era subordonat nevoii de copulaţie. Plajele erau locul ideal pentru latin lover-ii de Ferentari care se bălăceau fericiţi în vaginele înfierbântate ale tinerelor în căutare de desfrâu, scăpate de sub controlul asupritor al părinţilor şi, prin urmare, eliberate de orice constrângere morală. Amorul rafinat, amorul degustat cu voluptate, amorul devenit știință este un deliciu, însă amorul animalic, câinesc, zorit de iminenţa demascării, îndurerat de nisipul indiscret cu orificiile dezgolite este un păcat. Dar marele păcat al omenirii este adaptabilitatea şi flexibilitatea. Asta ne face să fim susceptibili de compromis. La fel de uman mă resemnasem şi eu în faţa valurilor de imbecilitate care mă loveau în moalele capului cu puterea marelui alb de fiecare dată când poposeam pe la vreun restaurant, pe vreun șezlong, pe la vreun club, aterizând invariabil în apropierea unor cascade de cretinism monden, revărsate cu nonşalanţa naivă a prostiei ubicue. Falezele erau invadate de hoarde de musculoşi strălucitori îmbrăcaţi în Armani chinezesc şi siluete feminine muncite, umplute de ţâţe, buze şi buci. Împotriva prostiei mărginite doar de granițele căii Lactee nu exista decât o singură arma: râsul. Iar pentru generarea râsului în astfel de condiții extreme nu exista decât o soluție: iarba.
Sometimes I give myself the creeps

Sometimes my mind plays tricks on me
It all keeps adding up

I think I’m cracking up
Luca mesteca o eugenie avansată la gradul de desert. Interlocutorul său avea darul de a vorbi excesiv de mult şi nu întotdeauna coerent, însă întotdeauna ceea ce spunea era captivant. Asistenta care de la masa vecină îl asculta cu capul sprijinit în palme părea să aibă aceeași părere. Marcus a ciupit absent un colţ de pâine întărită pe care a aruncat-o în ciorba în care plutea în derivă o armada de grăsime întărită, purulenta ca aspect şi fetidă ca miros. Pâinea s-a scufundat devorată de lichid.

— Așa că, în timp ce alții îşi prăjeau epidermele sau se bălăceau simulând buna dispoziție, forțând-o să iasă la iveală de sub mormanul de frustrări acumulate în timpul anului, eu fumam.

Zgurrrrrr… Zgomotul picioarelor metalice ale scaunului târâte pe podea l-au întrerupt pe Marcus. Asistenta se atârnase de conversația lor şi îşi aşezase scaunul chiar între ei iar acum îi privea jenată. Marcus a zâmbit fără expresie şi i-a răspuns cu o aplecare discretă a capului atunci când ea a cerut cu o gestică timidă permisiunea de a interveni în discuție.

— De sărbători se înregistrează cele mai multe sinucideri. Este ciudat cum oamenii se simt atat de singuri în perioadele pe care le declama că fiind dedicate reunirii cu cei dragi. Oamenii nu iubesc, mai mult se autosugestionează ca să poată împărţi cu cineva singurătatea. Dragostea e o chestiune de egoism. Nu ne îndrăgostim decât dacă găsim în celalalt o ofertă care să ne satisfacă nevoile. Oamenii sunt nefericiți exact atunci când li se dă oficial voie şi chiar sunt obligați de cutume să fie bucuroși. Nenorocirea lor consta chiar în diversitatea plăcerilor şi în incapacitatea lor de a alege din cauza egoismului. Oriunde s-ar afla, au în minte că nu sunt singurii privilegiați care au dreptul să se amuze, să se iubească, se fie fericiți. Şi atunci intervine viermele parșiv al îndoielii. Egoistul începe să se întrebe dacă nu cumva în altă parte e mai bine, dacă nu cumva va fi mai prejos decât alții în distracție şi aruncă cioara din mână pe vrabia de pe gard. Egoistul începe să caute să depăşească orice limită a distracției dar lipsă de perspectivă asupra tuturor celor care au voie că şi el să dea totul pentru amuzament îl privează de certitudini şi rămâne nesigur, nefericit şi dacă îşi pune mintea, uneori, sinucis din nevoia excesivă de entertainment.

Lucia şi-a plecat ochii sfioasă precum Șeherezada după ce îşi termina povestea. Apoi, cu întreaga faţă luminată de o curiozitate copilărească, i-a făcut semn lui Marcus să-şi continue suita amintirilor.

I went to a shrink

To analyze my dreams
SHE says it’s lack of sex that’s bringing me down
— Așadar… eu fumam, mâncam ciuperci şi trăgeam cocaină cu lacomie. Atât de multă albeață îmi filtram prin hematii încât plămânii mei se pregăteau de Crăciun în toiul verii. Seara obișnuiam să dinamizez fantezia amuzamentului fumând două bonguri în balcon. Balconul camerei unde eram cazat avea marele avantaj de a oferi o panorama onirică a mării şi a plajei care seara păstra încă frământarea de peste zi în amprentele pașilor atâtor doritori de bronz uniform. Cu creierul leșinat obișnuiam să alternez imaginile apocaliptice ale zilei inundate de turiști programați pentru distracție cu liniștea obosită a serii, matroană inspirată a rendez-vous-urilor siropoase, preludiu pentru momentul extatic al răsăritului de soare pe care 96 la sută din populația prezentă pe malul marii o considera metoda cea mai evoluată de a cuceri. Mie mi se părea un clișeu tembel adoptat în unanimitate, pentru că era cel mai lesne de înţeles şi de pus în practică de orice handicapat sentimental care vroia să-şi vâre mădularul în locuri întunecate, răcoroase şi umede şi care să nu fie un cuib de cârtiţă. Așadar, cugetând la astfel de teme de înalt lirism şi de profunda introspecție, mă afumam până la granița leșinului. În seara despre care vă vorbesc aveam pe lângă punga de iarbă şi câteva folii de ACID care mă îmbiau cu voci pițigăiate să le devorez din cutiuța în care le dosisem de privirile necunoscătorilor. Nu am putut niciodată să rezist dorințelor lamelelor de LSD, așa că mi-am îmbibat cu conștiinciozitate gingiile după care am rulat încă un joint pe care l-am sorbit cu nesaț așezat în șezlong, profitând de răcoarea ţărmului care îmi ventila intimitatea. M-am relaxat dornic să mă înfior mai întâi senzorial așteptând înfiorarea cerebrală care să-mi deschidă serata de dezmăţ. Nu mă așteptam în niciun caz la evenimentele care au urmat şi care mi-au bulversat tot programul.

Marcus s-a oprit cu privirea ațintită în tavan unde câteva generații de arahnoide harnice întemeiaseră o civilizație foarte serioasă şi unde zăceau ordonat leșurile câtorva sute de muște pe care se bizuiau « opt picioarele » ca să supraviețuiască în cazul vreunui raid cu mătura al îngrijitoarelor din spital. Pupilele i s-au strâns în fundul ochiului şi un scremet nevralgic a vibrat în urechile ascultătorilor. Colţurile buzelor s-au golit de sânge transformându-i expresia într-o schimonoseala tensionată. Lucia, observând impasul îndurerat al vorbitorului, a încercat să se ridice ca să-i acorde atenția profesională de care are nevoie un bolnav într-un spital, însă un gest ferm al lui Marcus a pironit-o în scaun şi şi-a continuat povestirea.

I went to a whore

HE said my life’s a bore
And quit my whining cause it’s bringing HER down

— Un oboi în liniștea nopții este inedit, dar o sută de oboaie care mugesc macabru îți scoală pilozitatea corporală ca un deșteptător nevropat care îşi concentrează sunetele epileptice asupra fiecărui folicul pilos în parte. Cu părul electrizat de undele sonore gravissime ale celor o sută de oboaie, am ţâşnit în picioare de pe șezlongul în care mă cufundase consumul de mătrăgună amestecat cu chimicale halucinogene şi mi-am ițit capul pe balcon ca să văd care este cauza zgomotelor infernale ce îmi făceau timpanele să zbârnâie la parametrii maximi. Ochii m-au durut, creierul s-a zvârcolit agresat de explozia de lumină şi abur care înconjura cele trei galioane cu pânzele de lumină şi cu chila învelită în alge fosforescente care se frecau frenetic una de alta generând un zgomot asemănător cu cel al greierilor însă de sute de ori mai puternic. Cele trei galioane erau însoţite de heruvimi care suflau cât îi țineau bojocii în oboaie de aur pe a căror gură zburau în toate direcțiile sute de pasări colibri. Marea devenise translucidă şi toate vietățile adâncurilor erau vizibile ca ziua, încremenite ca stanele de piatră, levitând în materia lichidului la bunul plac al curenților de apă. Galioanele s-au apropiat până aproape de ţărm şi apele s-au învolburat, trei vârtejuri enorme s-au deschis în apropierea celor trei corăbii şi au supt vastitatea apelor într-o depresiune gigantică din care au ieșit mândri trei coloși modelați sculptural din argilă şi lut acoperit de granit negru, care au apucat corăbiile între degete şi le-au încremenit indiferente la agitația apelor. Din cele trei galioane a început să se scurgă un convoi de făclii purtate de creaturi humanoide cu nouă brațe, patru perechi porneau din trunchi iar al nouălea braț se înălţa musculos din moalele capului. Convoaiele de lumini s-au înşirat pe toată lungimea distanţei dintre corăbii şi balconul meu. Inutil să va spun că eram în aceeași măsura înfricoșat, fermecat şi profund jenat de goliciunea mea. Din cele trei galioane au coborât trei perechi de soli, fiecare având o costumație colorată diferit. Ce m-a mirat foarte tare era că, deși jumătăţile masculine ale perechilor erau bine încotoşmănate, ca şi cum ar fi debarcat în Antarctica în timpul nopții boreale, jumătăţile feminine erau goale pușcă, detaliu ce m-a emoționat profund la nivelul de jos al inteligentei masculine, care s-a umflat belicos, accentuându-mi starea de jenă faţă de situația mea vestimentară. Cele trei perechi au fost aeropurtate de la corăbiile lor până în dreptul balconului meu pe trei cămile zburătoare cu cocoașe cvadruple de culoare roz. Am vrut să-mi ascund pudic goliciunea răzvrătita în faţa domniţelor care aveau drept unice veşminte câte trei rânduri de mărgele ce se scurgeau peste sânii darnici până în dreptul pubisului cruțat de inestetismul pilozității excesive. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că cineva se ocupase deja de protejarea intimităților mele erectile şi mă înveşmântase în niște ițari de satin galben cam prea poponautici pentru gustul meu. Fără supărare, amice. Mi s-a adus la cunoştinţă ca tărâmul basmelor şi al fanteziei fusese invadat şi că Peter Pan fusese măcelărit cu cruzime de o armată de nevropați malefici cu țambale electrice şi acordeoane asurzitoare drept infanterie, cu versuri revoltătoare drept unităţi aeropurtate, cu mustăți lungi, groase şi uniform împuţite drept avangardă a inestetismului, cu saci doldora de dolari drept cavalerie ușoară şi cu o armată de mimi care simulau procesul artistic bâțâindu-se cu microfoane de jucărie pe niște scene purtate de muribunzi spiritual, drept cavalerie. Se pare că Peter Pan murise în chinuri groaznice în timp ce era torturat cu o nuntă cu lăutari, la care se răcnea darul, la care nuntașii erau îngropați în bani, ca mai apoi să ţâşnească dintre parai şi euro cu buricul gol şi să încingă o zguduială a maţelor pe ritmuri neurastenice, la care se fura mireasa cu știința mirelui, la care se încingeau bătăi meschine, şi la care, într-un final apoteotic, se tăiau toți între ei că apucații. Peter Pan murise de indignare. Mi s-a adus la cunoștință că, fiind singurul descendent pe linie paternă, era de datoria mea să salvez tărâmul basmelor de invazia frumuseții anapoda, a valorilor reduse la zerouri bancare, a ierarhiilor coclite de arivism. Iată-mă așadar unic moștenitor al legendarului Peter Pan şi unică speranța pentru salvarea unei lumi fantastice de la pericolul pervertirii cu handicapul prostiei prețioase. După cum vezi, existenţele şi lumile paralele există în mine deja îngropate sub controlul conștientei. Tot ce trebuie să fac este să le detonez în întregul meu encefal prin abuz de droguri. Apoi trebuie să mă las în voia lor.

Sometimes I give myself the creeps
sometimes my mind plays tricks on me

Un acces de tuse l-a întrerupt pe Marcus din povestire pentru că niciunul din ascultătorii săi nu ar fi îndrăznit să o facă. Atât Lucia, cât şi Luca stăteau concentrați, abstraşi din realitatea imediata, supți cu forța de lumea fascinantă a închipuirilor intangibile a lui Marcus. Lucia se prăbușise cu coatele pe masă şi numai câteva fire de păr refractare la ordinea coafurii se ridicau la nivelul ochilor lui Marcus. Pentru Lucia tânărul din faţa ei care îşi povestea cu aparentă detașare trecutul închipuirilor sale era îndrăgostit. Un singuratic printre oameni îşi găsise compania ideală în substanțe interzise, în călătorii provocate de opiacee prin lumi neexplorate de murdăria concretului, a sesizabilului senzorial. Asta îi confirma teoria conform căreia dragostea este independentă de atracția carnală, invazivă, călăul intimității şi strâns legata de interes, un troc între oameni în care fiecare îi umple golul existenţei celuilalt oferind cât mai puțin pretinzând în schimb cât mai mult. Dragostea a apărut că reacţie adversă la singurătate. Amorul este justificarea nevoii nefirești de competiție a rasei umane. Dragostea este în mod cert un concept supraapreciat. Este o rezolvare dată de Hollywood fricii patologice a omenirii de singurătate, de înstrăinare de mulțime. Prin partener individul se conectează la exterior şi îşi renegă unicitatea propriei lumi amestecând-o cu a celorlalți.

It all keeps adding up

I think I’m cracking up
Am I just paranoid?

Hollywood-ul este cel mai mare deserviciu adus liberului arbitru. A creat idealuri, utopii, cerând în schimb încrederea necondiționată a publicului. A inventat canoane de frumusețe şi de sensibilitate cu care a subjugat voința mondială. Suntem guvernați de imaginile imbecilizante ale unor femei modelate pe calculator şi ale unor bărbaţi cu staturi şi musculaturi ce inlocuiesc talentul şi intuiția artistică. Dar cel mai cumplit blestem pe care l-a asmuțit cinematograful asupra omenirii este romantismul. Oamenii sunt romantici pentru că nu pot fi originali şi atunci copiază rețete învăţate de la televizor: lumânări, răsărituri de soare, buchete uriașe de trandafiri… Romantismul este principalul prejudiciu adus egoismului amoros, pentru că ridică întrebări privitoare la absenţa lui. Te regăsești astfel în faţa unei neurastenii globalizate în care căutătorii de aur au fost înlocuiți de căutătorii de « prince charming » cu mușchi, bani şi ochi albaștri, iar savanții au fost înghiţiţi de numeroșii cercetători ai femeii perfecte cu sâni rotunzi, fese cosmetizate, buze uriașe şi picioare cât turla unei catedrale. Nu există dragoste decât în măsura în care limitările de înțelegere ale fiecărui component al cuplului îl proiectează pe celălalt că fiind conform cu rețetele televizate. Nu exista plăceri decât în măsura în care conjuncturile complexe ale vieții individuale permit copierea obiceiurilor de amuzament imprimate de tubul catodic, cinematograful sau televiziunea.

I am one of those

Melodramatic fools
Neurotic to the bone

No doubt about it

— Ce s-a întâmplat cu tărâmul basmelor nu aş putea să va spun, pentru că în drum către ţara poveștilor am acostat pe insula fermecata a piraților, o insulă invizibilă pentru restul lumii, dar pe care pirații o puteau găsi cu ochii închişi. Am fost condus acolo de un papagal depresiv care a zburat în rând cu mine numai ca să plângă pe umărul meu. Bâguia ceva despre probleme cu femela să… Insula era păzita de şaisprezece turnuri şi era în totalitate dedicata desfrâului. Am ajuns în centrul insulei, într-o piață rectangulară unde se aflau taverne care mai de care mai gălăgioase în care colcăiau femei nesigure pe cadența pașilor din cauza licorilor alcoolice turnate fără menajamente în stomac. Am fost înconjurat de mâinile a trei femei spectaculoase, cu transparenţa indecentă a veşmintelor. M-au întins pe caldarâm chiar acolo, în piața în care o fântână arunca în atmosferă vapori de alcool. Îmi aduc aminte că am fost violat de câteva ori de nimfomanele care mă tâlhăreau de pudicitate, mă văduveau de sămânţa pe care o înghițeau cu toată capacitatea de înghițire a corpurilor lor sfâşiate de contorsiunea extazului. Când mi-am revenit eram așezat în pat, purtam pe piept urmele nopții sălbatice de amor cu tridentul plăcerilor, iar din portofel îmi lipseau 300 de dolari.

Marcus începuse să aibă dureri şi, brusc, povestirea trecuse pe planul doi. O secure se plimba prin toracele său împroşcând cu neființă corpul, așa că avântul spiritului nu mai putea servi la nimic. A simțit nevoia de a voma şi apoi de a fuma ceva. De obicei iarba îl scăpa de griji, iar de când începuse să fie măcinat de boală, îl scăpa şi de dureri. S-a ridicat şi, fără să mai spună nimic, s-a îndreptat spre baie, confidentul ruperilor sale de realitate.

6.