George r. Walter

CAP 2. 12. Ce scuză aveţi?
Vă oferiţi s o duceţi acasă cu maşina pe colega dum­neavoastră, iar când ajungeţi, ea vă invită să beţi o cafea. Ea spune cu voce tare:

„Scuză mă, te rog, pentru dezordine. Azi dimineaţă am plecat în grabă şi am lăsat totul vraişte."

Apoi spune:

„Bine ai venit la mine acasă”

Care casă va fi mai curată? Unde vă veţi simţi mai con­fortabil? Cine dă impresia unei persoane mai încrezătoare, mai sigure pe sine?
Ceea ce poate face un bun hipnotizator cu un grup de directori, altminteri oameni serioşi şi rezervaţi, care parti­cipă la banchetul anual al companiei este de a dreptul uluitor — şi totodată amuzant. Gil Eagles este unul dintre cei mai buni hipnotizatori din lume. Corporaţii de vârf ca IBM şi AT&T apelează la el atunci când doresc un specta­col de primă clasă pentru evenimentele cele mai importan­te. Gil este capabil să urce pe scenă un grup întreg de di­rectori ai corporaţiei şi, în câteva minute, să i facă să l imite pe Elvis, să se dezlănţuie în lupte sau să se poarte ca nişte instructori militari severi. Dacă te afli în public, pur şi sim­plu nu ţi vine să ţi crezi ochilor văzându l pe bătrânul Joe, pe blândul şi mai curând timidul contabil şef pe care l ştii de ani de zile, cum scutură nebuneşte nişte castaniete ima­ginare şi dansează un flamenco plin de însufleţire în faţa a mii de angajaţi care abia dacă l-au auzit vreodată scoţând o vorbă.

Gil se grăbeşte să demaşte concepţiile greşite pe care le au popularizat hipnotizatorii de şcoală veche: el nu şi cufundă subiecţii în transă şi nici nu le induce o stare de conştientă suspendată. De fapt, ceea ce face orice hipnoti­zator este să şi ajute subiectul să creeze şi să trăiască o imagine mentală.

Dacă le sugerează că se vor simţi jenaţi şi vor arăta ca nişte nătângi, subiecţii nu cooperează. Gil însă îşi invită grupul de voluntari să urce pe scenă şi creează o imagine mentală sofisticată şi liniştitoare, care le dă încredere că vor reuşi să facă lucrul propus, în timp ce subiecţii stau cu ochii închişi pe un rând de scaune în faţa publicului, le spune că se vor simţi Relaxaţi şi subliniază faptul că scopul întregului joc este să se amuze. Le spune: „Voi veţi fi ve­detele, iar eu vă voi ajuta să căpătaţi încredere." Apoi cere audienţei: „Aplaudaţi i pe aceşti oameni curajoşi."

Prin aceste afirmaţii, Gil creează o anumită imagine în mintea subiecţilor. Aceştia vor fi relaxaţi, curajoşi şi se vor purta ca vedetele serii. Apoi îi ajută să transpună aceste imagini în realitate.

Succesul lui Gil ca hipnotizator se bazează pe o premi­să fundamentală: oamenii transpun în realitate imaginile din mintea lor. După mai bine de 4.000 de reprezentaţii magistrale, Gil este foarte conştient de imaginile pe care le creează pe scenă, în afara scenei, cu toţii proiectăm în mod inconştient imagini pe care nu le dorim cu adevărat. Gil şi cu mine am învăţat ceva despre crearea de imagini invo­luntare atunci când m am dus în vizită la el şi la familia lui.

După ce am ţinut un discurs la New York, l-am sunat pe Gil şi el s a oferit sa mă ia din Manhattan şi să mă ducă la el acasă, în New Jersey. De acolo, am fi mers către nord, ca să ne relaxăm împreună cu familia lui la casa lor de va­canţă din Poconos. „Bine, vin să te iau la ora l din faţa ho­telului. Te rog să mă scuzi pentru maşină, e un Cadillac cam ponosit."

A parcat în faţa hotelului minunatul său Cadillac clasic şi ne am dus la locuinţa lui din Short Hills, New Jersey.Trăieşte într o comunitate înstărită şi exclusivistă, formată din directori de corporaţie, medici şi avocaţi. Multe dintre locuinţe sunt vile în valoare de milioane de dolari. Pe când intram în casa lui spaţioasă, elegantă şi plină de antichi­tăţi, mi a spus: „Scuzaţi dezordinea; câinele a devastat tot parterul."

Curând, eram cu toţii instalaţi în încăpătorul lui Cadillac, îndreptându ne către nord prin Pennsylvania pentru a ne bucura de un weekend la casa lui de pe malul lacului Ea gles. Când am ajuns pe aleea ce ducea către casă, de a lun­gul drumului păşteau câteva căprioare, lacul ne oferea o perspectivă senină şi încântătoare, iar minunata lor casă de pe ţărm arăta foarte primitoare. Comentariul de bun venit al lui Gil fu următorul: „Te rog să ne scuzi mica noastră colibă."

Niciodată nu m am bucurat de un weekend mai rela­xant şi mai confortabil sau de o prietenie mai profundă. Gil n avea nevoie să şi ceară scuze pentru nimic. Casa, maşina şi casa de vacanţă erau absolut încântătoare.

Insă Gil mă „programase" în mod neintenţionat să ob­serv tapiţeria de piele uşor uzată din maşina lui şi urmele de dinţi pe care magnificul său Husky le lăsase pe picioa­rele canapelei.

Când, mai târziu, i am atras atenţia asupra acestui lu­cru, lui Gil nu i venea să creadă că el însuşi crease acele imagini. Are un succes extraordinar şi este foarte sigur pe el, dar în mod inconştient crease nişte imagini mentale care puteau sugera că se ruşinează de casa şi de maşina lui.

Scopul nostru este următorul: primul pas în utilizarea unui limbaj pozitiv este să deveniţi conştient de obiceiuri­le dumneavoastră negative, să vă daţi seama imediat când aţi folosit o expresie nepotrivită. Apoi veţi învăţa să vă opriţi chiar înainte de a o folosi şi o veţi înlocui cu expre­sia pozitivă corespunzătoare, în cele din urmă, vă veţi for­ma obiceiul inconştient de a vorbi tot timpul într o manie­ră pozitivă.

Dacă veţi avea vreodată norocul să fiţi oaspetele lui Gil, mă aştept să l auziţi spunând: „N aveţi cum să mă rataţi, o să conduc un Cadillac alb clasic. La mine în familie vă veţi simţi ca acasă. Nu suntem cu nasul pe sus sau pretenţioşi, după cum veţi constata când îl veţi observa pe câinele nos­tru cum ronţăie mobila. Iar căsuţa noastră de vacanţă din Poconos o să vi se pară absolut încântătoare."

Când mă aflu pe scenă şi susţin un seminar despre lim­bajul pozitiv, deseori observ că mai „strecor" şi câte o ex­presie nepotrivită. Poate spun „dar" în loc de „şi", sau „va trebui să verific asta" în loc de „îmi va face plăcere să ve­rific asta". Pentru publicul meu şi pentru dumneavoastră, cititorii mei, vreau să subliniez un lucru esenţial: limbajul pozitiv este o călătorie, nu o destinaţie, în fiecare zi sunt conştient de limbajul meu şi mă străduiesc să l îmbunătă­ţesc. Şi dumneavoastră puteţi face acelaşi lucru.

Atunci când spuneţi: „îmi cer scuze pentru casa/maşi­na/talentele mele la gătit", scuza dumneavoastră are două efecte: pe de o parte, atrageţi atenţia asupra unui lucru care vă face să vă simţiţi jenat şi pe care, altfel, poate că persoana cealaltă nici nu l-ar fi observat. Pe de altă parte, creaţi o impresie de nesiguranţă.

Aţi observat că oamenii care se scuză de obicei nici nu au nevoie să o facă? De îndată ce spun: „îmi cer scuze pen­tru dezordinea din casă", probabil vă gândiţi: „Pentru ce se scuză? E mult mai curat decât la mine!" sau: „Are drepta­te. Acum, că mă uit mai bine, îmi dau seama că bibelouri le alea trebuie şterse de praf."

Dacă oamenii se vor simţi ofensaţi de aspectul casei dumneavoastră, de dezordinea din birou sau din maşină, lăsaţi i să o facă. E problema lor. În realitate, majoritatea nu vor observa lucrul de care vă este jenă — dacă nu le atrageţi atenţia asupra lui. Şi nu trebuie să vă faceţi griji pentru cei care îl observă. Dacă vă invitaţi şeful la cină şi chiar vă îngrijorează faptul că micul dumneavoastră apar­tament sau mobila portocalie îi vor face o impresie negati­vă, mai bine daţi i întâlnire la un restaurant.

Pe scurt, nu vă cereţi scuze pentru un lucru care vă pro­voacă nesiguranţă. Rezolvaţi problema sau uitaţi de ea. Dacă aş putea alege între a mă întâlni cu o persoană nesigură şi jenată — cu sau fără motiv — şi o persoană ce pare mulţumită şi fericită, aş prefera să fiu în compania aceste­ia din urmă.