Ghid metodologic pentru servicii de dezvoltare a deprinderilor de viaţă independentă
Yüklə 1,53 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Posibilităţi de rezolvare
- Brainstormingul
- Jocul de rol
|
La sfârşit are loc o discuţie generală în care să se evidenţieze diferenţele de percepţie şi să se dezvolte un dialog în care tinerii de sexe diferite să înveţe că diferenţele sexuale nu sunt doar biologice ci şi psihologice, emoţionale şi individuale. Rolul acestui exerciţiu este de a diminua stressul şi neliniştea care are uneori loc în relaţiile sexuale ale tinerilor. Ei confundă adesea dragostea cu sexul sau atracţia fizică, ignorând universul individual, calităţile, prietenia pe care o pot găsi la o persoană de sex opus. Exerciţii Cum mă raportez la sexul opus; ce ştiu despre prietenie şi dragoste? Loc de desfăşurare: centru de plasament şi cinematograf; formatorul va alege un film despre prietenie sau un film de dragoste , în funcţie de vârsta patrticipanţilor. Probleme abordate: Cum comunic cu o persoană de sex opus de aceeaşi vârstă / mai în vârstă? Ce sentimente (admiraţie prietenie, respect… lista va fi completată de membrii grupului) dezvolt faţă de această persoană? Cum îmi exprim aceste sentimente? Cum mă comport? Exerciţiul 1 Timp de lucru: 3 min. / persoană Povestiţi (fiecare membru al grupului) o întâmplare în care cineva v-a oferit o dovadă de prietenie. Împreună cu formatorul, pe baza povestirilor, analizaţi: Ce calităţi trebuie să aibă un prieten adevărat? Ce defecte ale unei persoane vă împiedică să-i deveniţi prieten? Exerciţiul 2 Acest exercciţiu reia tema prieteniei şi are rolul de a identifica: Ce calităţi trebuie să aibă un prieten / o prietenă (enumeraţi minimum 5)? Ce defecte să nu aibă prietenul / prietena (enumeraţi minimum 5)? Chestionar (a se răspunde în scris, individual) Timp de lucru: 30 min. Crezi în dragostea la prima vedere? da nu nu ştiu Persoana iubită ar trebui să fie: frumoasă inteligentă sentimentală senzuală
sensibilă nu ştiu
Chestionarul se lucrează individual, apoi cu ajutorul formatorului, se listează pe tablă scorul calităţilor / defectelor în ordinea descrescătoare a frecvenţei apariţiei lor în completarea individuală a chestionarului. Se comentează de către întregul grup tipul de răspunsuri furnizate şi caracteristicile cele mai apreciate în relaţia de prietenie cu sexul opus. Exerciţiul 2 Timp de lucru: 30 min. Forma de desfăşurare: joc de rol. Teme pe grupe: Grupul 1 – Cum facem cunoştinţă cu o fată / un băiat? Grupul 2 – Cum facem prezentările între fete şi băieţi? Grupul 3 – Cum facem o invitaţie (la film, în oraş, etc.)? Grupul 4 (format din perechi) – Cum ne împăcăm după o ceartă, cum cerem scuze, cum iertăm pe cineva ? Formatorul va oferi copiilor, înainte de începerea exerciţiului liste cu principalele formule specifice fiecărei situaţii. A se prezenta / a prezenta pe cineva; a face cunoştinţă Îl cunoşti / o cunoşti pe… Îl cunoşti pe prietenul meu… O cunoşti pe prietena mea… Vă cunoaşteţi? Îţi prezint pe (sora mea, prietenul meu, colegul meu…) Permiteţi-mi să vă prezint pe… Sunt încântat (ă) să vă / te cunosc. Bună ziua / Salut. Îmi pare bine (de cunoştinţă). Să mă prezint: sunt… Îmi permit să mă prezint singur. Mă numesc… şi sunt…(elev în clasa, şcoala…., prietenul lui… etc…) Între prieteni sau tineri prezentările se pot face numai cu prenumele, cu un gest al mâinii, fără formule explicite de prezentare. A invita, a face o invitaţie Înainte de a face invitaţia se întreabă persoana respectivă dacă este liberă (aceasta este deja o invitaţie mascată): Eşti liber (ă) diseară? Ce faci sâmbătă? Ai un program pentru duminică? Atenţie!
Întrebarea “Eşti liber mâine seară?” poate ridica o problemă: dacă răspunsul este “da” va fi dificil să refuzi invitaţia ce va urma. Dacă răspunsul este “nu” va fi dificil să accepţi invitaţia ce îţi va fi adresată. Cum vom proceda? Dacă nu cunoşti bine persoana care te invită, poţi răspunde vag: Ah, nu ştiu încă ce voi face mâine seară. Sau: oh, în principiu ies cu un prieten / o prietenă, dar nu este nimic sigur. Acest tip de răspuns îţi va permite să te orientezi asupra acceptării / refuzării invitaţiei ce va urma. Dacă cunoşti bine persoana, poţi răspunde cinstit: “Depinde. Vrei să-mi propui ceva? / Să mă inviţi undeva?” Trebuie să stabiliţi o distincţie clară între a invita şi a propune: tradiţional, cel ce invită este şi cel care plăteşte. Este deci o diferenţă între: Să mergem la un film / la o pizza (propunere, sugestie) şi Te invit la un film / la o pizza. (invitaţie) Cum invităm Te invit la… Vrei să mergi cu mine?… Vrei să dansăm?… Ce-ai zice de un film? Aş vrea să te invit… A accepta o invitaţie Da, cu plăcere. E drăguţ din partea ta. Vin cu plăcere. E simpatic. De ce nu? De acord. Dacă spui tu… Eu ştiu…cred că da…. A refuza o invitaţie E drăguţ din partea ta, dar… Sunt dezolat (ă), dar…nu sunt liber (ă) mâine seară…nu pot…am de lucru… Regret, dar…nu pot…nu-I posibil…poate altă dată… Nu, nu mă interesează. Nu-mi plac filmele… Nu ştiu dacă sunt liber (ă)…Poate, voi vedea…(dacă vrei să te mai gândeşti asupra răspunsului ce-l vei da) A mulţumi pentru o invitaţie Mulţumesc (mult). Oh, mulţumesc. Mii de mulţumiri….Sunt încântat (ă). E foarte drăguţ din partea ta… Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc… Îmi face mare plăcere… A răspunde la mulţumiri N-ai pentru ce. Cu multă plăcere. Plăcerea e de partea mea. Mă bucur că ai acceptat… Exerciţiul 3 : film pe temă adecvată, la cinematograf Timp de lucru: 2 ore. Notă: formatorul poate fructifica experienţa din exerciţiul precedent stimulând membrii grupului să invite la acest film pe cineva astfel încât – pe cât posibil – să iasă în perechi cu o persoană pe care o simpatizează. La întâlnirea viitoare se vor rezerva 15 – 20 min. / grup pentru comentarea filmului văzut şi concluziile care se pot desprinde la sfârşitul întregii teme (nevoia de comunicare deschisă, de cunoaştere, criterii de alegere a unui prieten, valori ce stau la baza relaţiilor dintre fete şi băieţi, etc.). Este recomandabil ca organizarea ieşirii, cumpărarea biletelor, alegerea filmului dintr-o ofertă de filme cu tematica respectivă ce rulează în localitate să fie făcute de către copii / tineri cu ajutorul formatorului. Se vor repartiza responsabilităţi: cine se interesează de orarul filmelor şi de costul biletelor, cine cumpără biletele; dacă este cazul, cine se interesează de mijloacele de transport în comun care circulă în acea zonă, etc.
Principii metodologice Dezvoltarea deprinderilor reprezintă un proces prin care prin activităţi şi experienţe coordonate şi progresive, clienţii ( adolescenţi, tineri ) sunt ajutaţi să devină competenţi din punct de vedere social, moral ,emoţional, fizic şi cognitiv. Dezvoltarea porneşte de la nevoile generale ale tinerilor. Nu se recomandă modelul bazat pe « deficit », focalizat pe problemele clienţilor. Dezvoltarea de deprinderi presupune colaborarea între diferite instituţii şi organizaţii carese angajează să lucreze împreună pentr uîndeplinirea unui scop comun. Dezvoltarea deprinderilor trebuie să ţină seama de diferenţele privind etnia , religia, orientarea sexuală, valorila, tiparele comportamentale. Nu este normal ca sub pretextul formării sau dezvoltării de deprinderi să ajungem să negăm rădăcoinile culturale ale clientului, să rupem individul de grupul cultural de referinţă. Dezvoltarea deprinderilor se bazează pe relaţii personale între client şi lucrătorul social ( educator etc. ) Pregătirea pentru viaţa independentă este o formă particulară de educaţie non-formală, participativă, de stimulare şi dezvoltare personală. Formatorul de deprinderi de viaţă trebuie să caute să îmbine metode şi atitudini specifice mai multor feluri de profesionşti : profesor, instructor, consilier, mentor ( vezi anexa ). Formatorii trebuie să fie atenţi la motivaţia tinerilor de a lua parte la un asemenea program. In nici un caz acesta nu poate fi gândit ca o activitate obligatorie, cu desfăşurare rigidă.
Va trebui eliminată pe cât posibil şi participarea la activităţi în virtutea unei motivatii exclusiv extrinseci ( de teamă sau cu gândul la obţinerea unor recompense etc. ). Nu de puţine ori constatăm că raporturile dintre copii şi adulţi sunt jalonate de condiţionări de tipul recompensă sau pedeapsă şi asta face parte din maniera frecventă în care lucrează institutiile. “ Venim la grupul de desen, însă ce ne daţi?” .”Data viitoare ne mai daţi creioane colorate?” “Daca venim ne daţi ciocolată?”. Va trebui să ne adaptăm la această cultură instituţională şi să asigurăm participanţilor stimulentele corespunzătoare. Dacă iniţial se porneşte cu o astfel de motivaţie, va trebui totuşi să facem în aşa fel încât aceasta să se transforme pe parcurs. Copilul/adolescentul trebuie atras şi prin argumente de conţinut ale cursului: prin atmosfera de lucru creată, prin informaţia transmisă şi modalitatile antrenante , participative , chiar distractive prin care se formează noile deprinderi. Este bine să reţinem : Capacitatea de a-i motiva pe adolescenţi este una dintre condiţiile principale de reuşită ale unui program de dezvoltare a deprinderilor. Pe parcursul programului de dezvoltare, va trebui să dăm o deosebită importanţă modului de transmitere a cunoştinţelor şi deprinderilor; vor trebui avute in vedere metode / tehnici de formare cât mai adecvate. Deprinderile de viaţă reprezintă competenţe şi comportamente reale. De aceea formarea, în măsura în care urmăreşte să înzestreze pe cursant ( client ) cu abilităţi noi sau îmbunătăţite va folosi metode bazate pe învăţarea experienţială (= învăţare prin participare activă). Învăţarea de tip didactic este puţin eficientă pentru scopul formării de deprinderi. Achiziţionarea unor deprinderi cere identificarea şi folosirea acelor ocazii de a practica şi aplica deprinderile ce se doresc a fi învăţate. Unii practicieni evită chiar să vorbească de „predare” în legătură cu deprinderile, tocmai datorită conotaţiei predării clasice ca metodă de învăţare pasivă. Ei preferă termenul de „facilitare a învăţării” deprinderilor de viaţă. Rolul formatorului educatorului ) este în acest caz nu numai de a preda ci mai ales de a acţiona ca un facilitator într-un proces dinamic de predare şi învăţare. ( a se vedea schema din anexă cu diferitele roluri ale adultului ). Nu doar o serie de “lecţii” – fie acestea practice, ci şi o suită de momente de viaţă de grup, pe care formatorii le provoacă şi le petrec alături de adolescenţi. Un alt principiu care trebuie avut în vedere este de a structura formarea numai după luarea în considerare a părerilor, propunerilor,iniţiativelor manifestate de copii sau tineri. Este important ca tinerii să aibă posibilitatea ca pe parcursurul programului să-şi lase comportamentul să evolueze într-un cadru sigur, având în vedere gradul scăzut de încredere pe care îl manifestă copii. Gradul de siguranţă este asigurat de atitudinea instructorului se recomandă: Atitudine fermă: printr-o atitudine autoritară (fermă), instructorul are posibilitate ca într-o manieră grăitoare şi spontană să-i determine pe copii să ducă la bun sfârşit o sarcină sau să răspundă la o întrebare Acceptare: instructorul va trebui să detecteze şi să accepte între altele şi sentimentele de încordare şi inhibiţie ale copiilor Confirmare: ţinând cont de faptul că încrederea în sine este susţinută de experienţe pozitive, programul de formare va trebui să se conentreze mai ales pe ce merge bine/are succes. Se poate însuşi. Este bine ca instructorii să acţioneze în tandem. De unul singur este dificil să se lucreze cu o grupă de 8 copii, acordând copiilor atenţie maximă. Pot apărea situaţii neaşteptate de genul: Un participant susţine că el se descurcă bine cu toate abilităţile Participanţii au comportamente negative unii în raport cu alţii Un participant (nu îndrăzneşte/nu vrea) să participe la un joc de rol Participanţii din grupă nu sunt suficient de atenţi (se vorbeşte, e gălăgie)
Pentru a “preda” o deprindere, formatorul trebuie să parcurgă o serie de paşi : Evaluarea nivelului real al însuşirii deprinderilor Motivarea adolescentului Alegerea orelor de predare şi a locului potrivit Constituirea grupului şi armonizarea acestuia Predarea propriuzisă Stimularea adolescentului să încerce singur ( să-şi asume riscul ) Oferirea unui feed back corespunzător
Pentru a facilita învăţarea, este recomandabil a folosi, în primul rând4 : Discuţiile de grup Dezbaterile a. Brainstormingul b. Jocul de rol c. Analiza de caz d. Jocurile e. Practicarea deprinderilor f. Discuţiile de grup Discuţiile stimulează schimbul liber de opinii şi îi ajută pe tineri să-şi clarifice anumite idei, sentimente, atitudini.Discuţiile merg foarte bine dacă sunt provocate de o scurtă povestire, un studiu de caz prezentat anterior. Intrebările puse de instructor: dar în aşa fel încît să nu-i “încuie “ pe cursanţi şi astfel să producă o reacţie de jenă , descurajare sau inhibare. 0 întrebare va trebui pusă într-un mod pozitiv, să se lase suficient timp pentru răspuns dar totodată să nu încetinească exagerat ritmul de activitate al grupului.Intrebările vor trebui puse în aşa fel încât să presupună răspunsuri mai dezvoltate şi nu doar răspunsuri monosilabice, prin da sau nu. Exemplu :
Dezbaterile în grupul de lucru (sau lucrul în grup): Grupurile mici – doi, trei, patru cursanţi sunt cele mai puţin stanjenitoare. Odată ce, pe parcurs, gradul de încredere este în creştere se va putea trece la grupuri mai mari. Grupurile trebuie formate prin diferite metode, uneori la întamplare alteori după criterii date de instructori, în aşa fel încât să nu lăsăm cursanţii să-şi formaze propriile lor grupuri si să marginalizeze alţi participanţi. Va trebui să se confere responsabilitate grupurilor : de a produce anumite materiale, de a respecta timpul, de a prezenta rezultatul activitatii în plen.In acest fel, va spori solidaritatea grupului faţă de realizarea sarcinii stabilite, implicarea tuturor componenţilor. Exemplu : Am ales din grupa de băieţi, cinci, din care trei cu debilitatea mentală gravă şi doi cu debilitate mentală uşoară, iar eu nu prea i-am văzut „înghesuindu-se” la activităţile din bucătărie. Ne-am deplasat în bucătărie unde aveau câteva fursecuri şi câte un pahar cu suc. Le-am spus că urmează să pregătim ceva de mâncare, dar de data aceasta eu am să asist, iar ei trebuie să gătească. Trei dintre ei erau entuziasmaţi, iar ceilalţi doi mai rezervaţi. Înainte de-a începe treaba, i-am întrebat ce înţeleg ei prin „bucătărie”. „Bucătăria este o parte din gospodărie!” mi-a răspuns unul din băieţi. „Bucătăria este locul unde pregătim mâncarea şi unde dormim vara!” a răspuns altul.
„Câte mese se pregătesc zilnic în bucătărie şi cum se numesc ele?” „Domnu’ nu ştiu cum se numeşte prima, când mâncăm cel mai puţin” mi-a spus un elev. „Astăzi încercăm să pregătim o masă de prânz, dar fără ciorbă, adică felul unu. O să facem cartofi prăjiţi şi o salată! Ce trebuie să facem prima data?” Să curăţăm cartofii, mi-au răspuns. Nu. Să stabilim câte porţii facem. O să avem nevoie de 6 porţii. Apoi? Să curăţăm cartofii! Cartofii înainte de a fi curăţaţi trebuie spălaţi! Dar nu-i spălăm după ce-i curăţăm? Da, dar aşa vom fi foarte murdari şi se măreşte riscul de a ne îmbolnăvi. Trei băieţi s-au ocupat de spălatul şi curăţatul cartofilor şi doi de spălatul roşiilor, castraveţilor, a cepei şi de pregătirea salatei. Unul dintre ei a spus că îi este frică să cureţe cartofi, să nu se taie, el doar îi spăla. I-am arătat cum trebuie făcut. A fost mai greu la început, la primi doi cartofi, dar s-a obişnuit. După ce i-au tăiat „pai”, lucru mai greu a fost să-i pună în uleiul închis. „Nu-i mai uşor să-i punem în uleiul rece şi apoi să punem tuciuleţul pe foc ca să nu ne frigem?” a întrebat unul din ei. I-am explicat de ce nu e bine, am păstrat doi cartofi şi la sfârşit i-am demonstrat. Când au terminat de gătit, i-am pus să aranjeze masa ca şi cum s-ar servi şi ciorbă şi desert. Toţi au pus numai lingura şi furculiţa. După ce le-am explicat cum trebuie aranjată vesela, mi-au spus: „Ce rost mai are să murdărim atâtea tacâmuri” Le-am explicat că trebuie să ştii să mănânci manierat, chiar dacă acasă nu respecţi întocmai regulile, că este mai bine să ştii, ca să nu te faci de râs în societate. Am povestit o întâmplare cu cineva care a mers la restaurant şi a mâncat „ostropel de pui”. Si când i s-a servit mâncarea i-au pus pe masă şi un bol cu apă şi petale de trandafir pe deasupra. În timp ce mânca a băut şi apa din bol crezând că aşa trebuie. Mai târziu, a observat pe cineva care de fapt se spala pe degete în acel bol… Cred că acţiunea a fost reuşita, mai ales că i-am auzit după aceea povestind colegilor cum se pregăteşte şi se serveşte corect masa. Autor: instructor de educatie Ilie Vasile, Centrul de plasament Plopeni, Prahova Brainstormingul Tehnica prin care se accepta orice fel de raspuns exprimat la o anumita tema propusă. Nu se evalueaza în nici un fel răspunsurile, ci doar se consemnează pe o tabla sau pe o foaie de hartie. Urmeaza apoi perioada de reflectie si de ordonare a listei, sarcina care se incredinteaza tot grupului. Aceasta tehnica poate fi recomandata acolo unde: - apar probleme sensibile sau controversate si se impune o explorare a situatiei; - se impune incurajarea participarii la discutie a unor cursanti mai timizi sau mai ezitanti - se doreste recoltarera rapida a cat mai multor sugestii.
Grupul de 6-8 subiecţi se aşează în semicerc cu faţa către tablă / flip-chart. Liderul grupului, formatorul, îi informează despre scopul întâlnirii. Pe tablă se scrie tema discuţiei: MÂNCARE; Fiecare participant spune câte un cuvânt legat de acest titlu (ex.: foame, pâine, fructe). Nimeni nu este nevoit să-şi apere punctele de vedere, fiecare fiind încurajat să participe oricât de ciudate ar fi opiniile lui.. Un observator notează, separat pe o foaie de hârtie, tot ce se spune şi fără comentarii. La sfârşit se notează pe tablă răspunsurile în ordinea în care au fost exprimate părerile, apoi formatorul le grupează astfel încât răspunsurile să se subsumeze mai multor idei ca: Toţi oamenii mănâncă; Alimentele sunt foarte variate; Preferinţele / aversiunile alimentare sunt foarte variate; Mâncăm pentru că ne este foame etc. Această primă parte a brainstormingului nu are rolul de a găsi soluţii la o problemă dată, ci acela de a sparge gheaţa şi de a investiga atitudini, opinii privitoare la această temă. Este de asemenea o bună metodă de a obţine idei de la care să înceapă apoi discuţiile. Jocul de rol Presupune prezentarea unei scurte scenete, realizata spontan prin care se descriu situatii posibile de viata. Uneori e mai usor sa imitam pe altii decat sa ne exprimam propriile noastre idei sau sentimente.Aceasta tehnica este eficienta dar totodata greu de stapanit. Ea impune: - utilizarea voluntarilor ( nu poate fi obligatoriu), a celor care sunt mai energici si mai extravertiţi; - implicarea si a instructorului intr-unul dintre roluri; - asigurarea în prealabil a unui sumar scenariu sau a unor idei de pornire; - utilizarea unei minime recuzite: pălării, cărţi de joc cu nume scrise pe ele, peruci - obţinerea unor momente hazlii dacă se poate - împarţirea grupului în grupe mici ( eventual perechi în care fiecare să aibă rolul său) în acest fel eliminându-se sentimentul de jenă de a se afla in faţa clasei sau grupului mai mare. Yüklə 1,53 Mb. Dostları ilə paylaş:
|