Ieromonah Nicodim Saehelctoe

1750. -"î. Dacă Sfîntă Scriptură trebuie să se citească în general
de toţi creştinii? R. Nu. Ştim că toată Scriptura este insuflulă

(inspirată) de Dumnezeu, şi folositoare şi că aduce cu sine o astfel de necesitate, încît fără de ea este imposibil de a fi cumva bine credincios. Cu toate acestea, nu trebuie citită aceasta de toţi, ci numai de aceea care se cufundă în udîncimile spiritului şi care ştiu în ce chip se cercetează Sfînta Scriptură, şi se învaţă, şi peste tot se cileşte. Pentru aceea care sînt neexercilaţi, sau care primesc învăţăturile Scripturii fără discernămînt, sau numai după literă, sau după oarecare alt chip străin de evlavie, - biserica cea sobornicească, după ce a cunoscut din experienţă paguba, învaţă că citirea nu le este îngăduită. De aceea oricărui om evlavios, îi este permis a asculta Scripturile, ca să creadă cu inima spre dreptate şi să mărturisească cu gura spre mîntuire (Rom. 10, 10); iar a citi unele părţi ale Scripturii şi mai ales ale Testamentului Vechi se interzice pentru amintitele pricini, şi altele asemenea acestora. Şi este la fel a porunci celor neexercilaţi a nu cili toată Scriptura, precum copiilor a le impune să nu se atingă de hrană tare". Pavăza Ort. xvm.

întreb. 1.

1751. 
      -"1. Dacă este înţeleasă SJÎnta Scriptură de toţi creştinii care o citesc'/ R: Dacă ar fi lămurită SJÎnta Scriptură pentm creştinii care o citesc, n-ar îndemna Domnul pe toţi creştinii ce doresc a afla mîntuire, a o cerceta (Ioan 5, 39) şi în deşert ar J't zis Pavel (I Cor 12. 28) că ha/isma (harul special) învăţăturii este pusă în biserică de Dumnezeu. Şi nici Pelni (II Petru 3, ld) n-ar fi zis despre epistolele lui Pavel că sînt greu de înţeles. Deci, este evident că Scriptura are multă profunzime şi măreţie de idei şi că are trebuinţă dc băibaţi dc ştiinţă şi dumnezccşli, spre cercetare, înţelegere adevărată, cunoştinţă dreaptă şi în confonnitate cu toată Scriptura şi cu autorul şi SJîntul Duh. Astfel, celor renăscuţi, deşi le sînt cunoscute credinţa despre Treime şi întmparea Fiului lui Dumnezeu, patimile, învierea şi înălţarea la cenui, cuvînliil despre renaştere şi judecată -pentru care mulţi n-au pregetat a suferi şi moaiie- totuşi, nu este necesar, ci mai ales le este imposibil tuturor de a şti şi aceea că SJîntul Duh le arată numai celor exercitaţi întm înţelepciune şi sfinţenie" -Pavăza Ort. Decr. XVIII, întreb 2.
      
1752. 
      -"î. Care sînt cărţile numite Sfînta'Scriptură? R. Unnînd canonul bisericii soborniceşti, numim Sfînta Scriptură toate acele cărţi pe care Ciril le numără, adunîndu-lc după sinodul din Laodiceea r>o, şi pe lîngă acestea, acelea care în chip neînţelegător şi nepriceput sau din rea voinţă, le-a numii în chip simplist şi nedefinit apocrife, adică fobie, Iudit, din Ester afară de cele zece capitole încă şase, din Ezdra încă o carte, Banih, Cîntarea celor trei tineri, cuprinsă în capitolul al treilea din Daniel, Istoria Suzanei, Istoria Balaundui sau a lui Bel, înţelepciunea lui Soldmon, înţelepciunea lui Sirah şi cele trei cărţi ale Macabeilor, Căci noi credem că alături de alte cărţi autentice ale Sfintei Scripturi şi acestea sînt părţi autentice ale Sf. Scripturi, căci biserica cea sobornicească ne-a predat atît ăunnezeieştile şi sfintele evanghelii, cît şi celelalte ca fiind părţi adevărate ale Scripturii şi că acestea (necanonice) sînt fără îndoială părţi autentice ale Scripturii şi tăgăduirea acestora înseamnă refuzarea acelora. Dacă însă cumva se pare că nu întotdeauna au fost numărate toate de toţi, cu toate acestea şi aceste cărţi necanonice sînt numărate de sinoade şi de foarte mulţi teologi, din cei mai vechi şi cei mai vestiţi ai bisericii soborniceşti şi sînt socotite că fac paite din întreaga Scriptură(după Apost. 85; Grigore Teologul I) pe acestea toate le considerăm şi noi căiţi canonice şi le recunoaştem diept Sfiita Scriptură". -Pavăza Ort. Decr. VIII. întreb. 3.
      

H53.-"Cărţile Testamentului Vechi care trebuie să se citească sînt: 1. Facerea lumii; 2. Eşirea din Egipt; 3. Leviticonul; 4. Numerii; S.A doua lege; 6. Iisus Navi; 7. Judecătorii şi Rut; 8. Ester; 9. Ale împăraţilor întîia . şi a doua; 10. Ale împăraţilor a treia şi a patra; 11. Paralipomena întîia şi a doua; 12. Ezdra întîia şi a doua; 13. Canea psalmilor 150; 14. Pildele lui Solomon; 15. Eclesiaslul; 16. Cîntarea cîntărilor; 17. Iov, 18. Cei doisprezece prooroci; 19. Isaia; 20. Ieremia şi Bamh; Plîngeiile şi epistolele; 21. Iezechiel; 22. Daniel. Iar ale Testamentului Nou acestea: Patnt Evanghelii: Matei, Marcu, Luca, Ioan: Faptele Apostolilor,- şapte epistole catolice, a lui Iacov una, a lui Petm două, a lui Ioan trei, a lui Iuda una; patnisprezece epistole ale lui Pavel: către Romani una, către Coiinleni două, către Galateni una, către Efeseni una, către Filipeni wia, către Coloseni iuta, către Tesaloniceni două, către Evrei una, către Tit una, şi Către! Filimon Wia" (Apocalipsa).-Laod. 60.

\154.-"Dar cel ce rămîne numai la litera Scripturii, are ca singură stăpînitoare peste fire simţirea (percepţia) prin care se manifestă acţiunea sufletului faţă de tmp. Căci litera, dacă nu este înţeleasă duhovniceşte, e mărginită în conţinutul ei de simţire, care nu îngăduie să străbată înţelesul celor scrise pînă la minte. Iar dacă litera se adresează numai simţirii, lot cel ce primeşte litera în chip iudaic numai ca istorie, trăieşte după tmp, suponînd în flecare zi, prin aplicarea voiei moartea păcatului, din pricina simţirii celor vii neputînd să omoare cu duhul faptele tnipului, ca să trăiască viaţa cea fericită în Duh, "Căci de vieţuiţi după trup, veţi muri" zice dumnezeiescul apostol, "iar de omorîţi cu duhul faptele trupului, veţi trăi" (Rom. 8,13). Drept aceea, aprinzînd făclia, adică raţiunea care aduce lumina cunoştinţei prin contemplaţie şi fapte, să nu o punem sub obroc, ca să nu fim osîndiţi, ca unii ce mărginim la literă puterea necuprinsă de minte a înţelepciunii, ci în sfeşnic, adică în sfîntă biserică, pe culmea contemplaţiei' adevărate, ca să răspîndească asupra tuturor lumina dumnezeieştilor dogme". -Piioc HI, p. 267.

\lSS.-"lndată ce încetează cineva de a mai înţelege Scriptura tnipeşte călăuzindu-se după simţuri, străbate cu mintea la înălţarea duhului, prin mijlocirea firii săvîrşind şi ajungînd duhovniceşte la acelea, pe care săvîrşindu-le iudeul, mînie pe Dumnezeu". -Filoc III, p. 458, 49.

ccx. SCURGERILE

1756.-Scurgerile sau puluţiunile involuntare din cauze fireşti la bărbaţi nu constituie un păcat: "Omul care va avea scurgere a seminţei în somn, să-şi spele impui cu apă şi vafî necurat pînă seara. Femeia care va avea scurgere de sînge din tnipul ei să rămînă şapte zile necurată, şi oricine se va atinge de ea să rămînă necurat pînă seara. Femeia care va avea scurgere de sînge timp de mai multe zile afară de soroacele obişnuite, sau a cărei scurgere va ţine mai mult de obicei, va fi necurată în tot timpul

Scurgerii ei " (txv. 15,16-26) V. Curvia, Malahia.

1757.-"Curăţia firească nu este ttrită înaintea Domnului care a orinduit-o să se întîmple femeilor în fiecare lună penlni împreunare şi sănătate... Căci Domnul nu s-a mîniat pe femeia care-i curgea sînge (Matei 9,19-23); iar cînd se arată timpul necurăţiei fizice la femei, bărbaţii să nu se apropie de ele din prevederea pentm copii, care se vor naşte, căci legea a oprit aceasta prin cuvintele: "De femeie cînd are menslmaţie să nu te apropii" (Lev. 18,19; leş. 18,6). Deasemenea nici cînd sînt hgieunale să nu se împreune cu ele, căci nu penlni naşterea pentm copii fac aceasta, ci pentm plăcere, însă iubitoml de Dumnezeu nu trebuie să iubească plăcerile". -Const. Apost. VI, 28.

1758.-"C» privire la femeile care au curăţia lunară, într-o astfel de stare socotesc că nici nu mai trebuie a întreba dacă se cuvine a intra în biserică. Socot că nici ele n-ar îndrăzni să întrebe sau să se apropie de

Sfînta împărtăşanie, căci nici femeia care era bolnavă de scurgerea sîngelui nu s-a atins de El, ci numai de poala hainei lui. Dar este cuviincios a se niga în orile stare ar fi cineva, spre a dobîndi ajutor, iar cel ce nu este curat cu sufletul şi cu Impui se va opri de la cele sfinte şi sfintele Sfintelor". -Sf. Dionisie 2.

l759.-"Iar celor ce li se întîmplă scurgeri noaptea fără de voie, aceştia încă să urmeze propiei lor conştiinţe; şi să se cerceteze pe sine ori de au îndoială pentm aceasta ori nu: căci întocmai ca şi la mîncăii, zice (apostolul) cel ce se îndoieşte şi mănîncă, este osîndit (Rom.14, 23); astfel şi în privinţa aceasta, tot cel ce se apropie de Dumnezeu, trebuie să fie cu bună conştiinţă şi să aprecieze toate după propria sa convingere. Aceste întrebări ni le-ai pus tu nouă (episcopul Vasilid), dîndu-ne cinste (iar nu fiindcă nu le cunoşti), pentm că prin aceasta să ne predispui a fi de aceeaşi părere, cu tine aşa şi sîntem. Iar eu nu ca învăţător, ci cu toată simplitatea, precum se cuvine, cînd vorbim întreolaltă, ţi-am expus părerea în chip nepărtinitor, asupra căreia tu, ful meu cel prea înţelept să judeci, şi să-mi scrii în privinţa acestora, dacă ceva ţi se pare drept sau mai bun, sau dacă eşti de aceeaşi părere aşa să fie. Mă rog iubitul meu fiu, să fie sănătos, slujind în pace Domnului". -Dionisie 4.

1760.-"Dacă o femeie catehumenă s-a hotărit să se boteze, iar în ziua botezului i s-a întîmplat cele după obiceiul femeiesc, se cuvine a se boteza în acea zi, ori să se amîie şi cît să se amîie? R. Se cuvine a se amîna pînă ce se va curaţi". -Timotei 6.

1761.-"!. Dacă o femeie va şti că are cele obişnuite femeilor, se cuvine a se apropia de taine sau nu? R. Nu se cuvine pînă ce nu se va Clirăţi". -Timotei 7.

1762.-"!. Dacă mireanul care s-a visat cu femeie, va întreba pe cleric, se cuvine a da voie lui să se împărtăşească sau nu? R: De este supus poftei de femeie nu se cuvine; iar dacă satana îl ispiteşte pe dînsul ca sub motivul acesta să-l înstrăineze de la împărtăşirea cu dumnezeieştile taine, se cuvine a-l împărtăşi, fiindcă ispititond nu va înceta în timpul acela, cînd se cuvine a-l împănaşi, de a năvăli asupra lui". -Timotei 12.

1763.-"Cm adevărat toate făpturile lui Dumnezeu sînt bune şi curate fiindcă Cuvîntul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic sau necurat, după spusa apostolului. A lui Dumnezeu bună mireasmă sîntem întru cei ce se mînluiesc (II Cor. '2, 15). Dar întnicît uneltirile diavolului sînt mult felurite şi caută să tulbure chiar şi pe cei mai curaţi în socoteală spre a-i abale de la înalta lor viaţă ascetică, semănînd gînduri ascunse de închipuită spurcăciune, vom căuta ca în puţine cuvinte, să demascam amăgirea vicleşugului şi s-o îndepărtăm cu ajutoml Domnului, întărind mintea celor slăbănogi. Penlni cei curaţi toate sînt curate, iar pentm cei necuraţi conştiinţa şi toate faptele lor sînt spurcate". -Sf. Atanasie. 1. a.

1764,-"A/ă minunez de viclenia diavolului care este însuşi stricăciunea şi pierzarea, şi care poate să strecoare gînduri cu aparenţă de curăţie, pe cînd ele în realitate sînt curse şi ispitire (ca la Iisus, Matei 4, 1-10). După cum am mai spus, ca să împiedice pe cei rîvnitoti întru a sluji Domnului, şi a-i rătăci de la obişnuita lor stăpînire de sine, el foloseşte tot felul de momeli înşelătoare, care trebuiesc înlăturate, la spune-mi prea evlaviosule, în ce ar putea consta necurăţia unei scurgeri fireşti; Aceasta s-ar putea asemăna cu învinuirea care ar aduce-o pentm secreţiunea ce se scurge din nas, sau pentru scuipatul ce se elimină prin gură, şi cu atît mai însemnate sînt scurgerile cele din pîntece care au mare însemnătate pentru viaţa celui viu. Dacă noi credem că omul este făptura mîinilor lui Dumnezeu, după spusa Scripturii, cum ne-am putut noi închipui că dintr-o putere curată ar ieşi un lucni spurcat? "Dacă sîntem din neamul lui Dumnezeu", după F. Apostolilor (17, 28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi, fiindcă numai atunci ne spurcăm, cînd facem păcatul cel puturos cu voia noastră (Malahia, Curvia). Insă cînd se înlîmpla vreo scurgere firească fără voie, amnci noi suferim aceasta pentm nevoia firii ca şi celelalte eliminări de care am vorbit". (Sf. Atanasie. 1. b).

YldS.-" Fiindcă cei ce se împotrivesc adevărului de Dumnezeu creat, aduc în sprijinul lor spusa evangheliei: nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese, trebuie s-o conbatem şi s-o mustram, fiindcă neştiind Scripturile forţează înţelesul lor, clătinîndu-se. Iar înţelesul dumnezeiescului Cuvînt: Fiindcă Domnul înţelegînd nepriceperea unora cu privire la înţelesul mîncărilor, a dezlegat neştiinţa lor, scoţînd la iveală rătăcirea, adică precizînd şi de unde ies: din inimă, fiindcă acolo este comoara cea rea a gîndurilor celor spurcate şi a tuturor păcatelor. Iar apostolul ne învaţă: Mîncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu (l.Cor.8, 8) şi cum că scurgerile fireşti nu ne duc spre osîndă, să înveţe cei neştiutori de la doctorii cei ce lucrează dinafară de biserică, spre nişinarea lor, cum că orice vieţuitor are scurgeri necesare a elimina prisosinţa.zemurilor care hrănesc fiecare mădular omenesc, aşa cum sînt perii şi mucoasele capului, tot aşa sînt şi curgerile pîntecelui, ca şi scurgerea canalelor de sămînţă. Aşadar, ce fel de păcat este în faţa lui Dumnezeu, o prea evlaviosule bătrin Amon, cînd însuşi Făcătorul vieţii a făcut toate aceste mădulare cu felul lor de a lucra?" -Sf. Atanasie i-c.

1766.-"Dar pentru a preîntîmpiua împotrivirile celor răi, care ar zice: "Atunci nu este păcat o adevărată întrebuinţare, fiindcă organele (sexuale) s-au făcut de Ziditorul; -la aceasta noi vom răspunde prin întrebări: Despre care întrebuinţare vorbeşte? Despre cea legală, de Dumnezeu îngăduită? "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pămînlul" (Fac. 1, 28), pe care apostolul o respectă zicînd: "Cinstită să fie nunta întm toate şi patul nespurcat" (Evrei 13, 4), sau despre cea obişnuită a curviei şi cea care se face întm păcate ascunse? Fiindcă şi alte manifestări ale vieţii se fac în diferite chipuri, adică, a ucide nu este îngăduit, dar a omorî pe vrăjmaş în război este ceva legal şi vrednic de cinste, după legea omenească, încît biniilorilor li se ridică chiar şi monumente spre lauda isprăvilor lor. De asemenea, anumite fapte în unele împrejurări şi vremuri nu sînt îngăduite, dar într-altele ele se îngăduie. Aceeaşi apreciere se face şi pentm viaţa sexuală. Vrednic de laudă este, cel ce în tinereţe fiind liber de vreo altă făgăduinţă, a întrebuinţat bine firea legală spre naşterea de copii (i_cr. 3,27), iar dacă a folosit-o spre destrăbălare şi preacurvie va primi pedeapsa arătată de apostoli. Căci în viaţă sînt două căi, una cea obişnuită a căsătoriei, iar alta cea îngerească a fecioriei. Nu se osîndeşte cel ce a ales viaţa cea lumească a căsătoriei, însă nu se îmbogăţeşte cu supra hantri, şi totuşi se va răsplăti fiindcă a rodit. Iar cel cc va îmbrăţişa pe cea supralumească, şi mai aspră, va avea de luptat cu mari nevoi, însă ea va fi răsplătită cu mari daruri, căci a rodit însutit (Maici .19, 27-29). Deci orice fel de întrebare vicleană a avut deslegure potrivită, aşa cum o arată Sfîntă Scriptură din adîncă vechime". -Sf. Atanasie l-d.

\l(il.-"Deci, o, părinte păstoreşte pe cei de sub conducerea ta, sfăluindu-i şi îndemnîndu-i cu învăţătura cea apostolească şi din psalmi zicînd: Viază-mă după cuvîntul tău (Ps. 118. 17), iar cv.vînlul Domnului este a-l sluji cu inimă curată, căci toate acestea proorocul ştiindu-le, ca şi cum s-ar tălmăci pe sine a zis: Inimă curată zideşte întm nane,

Dumnezeule, ca să nu mă tulbure gînduri spurcate. Şi iarăşi: Şi cu Duh stăpînitor mă întăreşte, adică, dacă gîndurile mă vor tulbura, puterea Ta să mă întărească şi împuternicească. In felul acesta sfătuind roagă-le şi penlni cei ce se supun cu anevoie adevăndui: Invăţa-voi pe ceifară de lege căile Tale, cu nădejdea că-i vei convinge să se îndepărteze dc la o astfel de rătăcire şi să cînţi: Şi necredincioşii la tine se vor întoarce (Ps. 50, n-15). Astfel toţi cei ce iscodesc cu răutate învăţătura Scripturii să înceteze, iar neştiutorii care se îndoiesc, să-i întărească, Domnul cu duhul cel sfătuitor, tar toţi cei ce ştiu adevănd printr-o lainică încredinţare neînirenipt să-l păstreze întru Iisus Domnul, cel slăvit cu Tatăl şi cu Fiul în veci, amin". -Sf. Atanasie l-e.

1768.-'Femeile cele cu scurgere de sînge obişnuite lor, să nu se atingă dc cele sfinte pînă în a şaptea zi, dispune canonul 2 al Sf. Dionisie ca şi al 7-lea al lui Timotei. Acestea porunceşte pe legea veghe, ba nici să se împreune cu bărbaţii, care să se întîmple ca din acestea să se nască slabi, bolnavi cei zămisliţi atunci. De aceea şi dumnezeiescul Moise a ucis pe tatăl copilului celui lepros, deoarece din cauza ncirtfrînarii lui n-a aşteptai curăţirea femeii. Iar ceea ce se va necinsti în timpul necurăţiei sale şi se va atinge de dumnezeieştile taine, ponincesc a fi neîmpărtăşiţi 40 de zile". -l. Post. 28.

17'69.-"'Muierea care se află întru a ei, după obiceiul firii muiereşti, aceea nu se poate pricestui dumnezeieştilor taine pînă ce se va curaţi; nici nu intră în biserică pînă în şapte zile, nici a se împreuna cu bărbatul ei pînă ce nu se va curaţi. Iar de se va afla în biserică şi va veni a se slobozi firea şi se va pricepe (va băga de seamă) şi va ieşi afară într-acel ceas, atunci nu se canoniseşte, iar de se va pricepe (va băga de seamă) şi-i va fi ruşine de nu va ieşi afară, ci va lua anafora, atunci se canoniseşte în şapte zile cu cîte 10-20 de metanii". -ILT, 33.

mO.-'Preotul de va vrea să slujească liturghie şi-i va curge trupul în vis, şi va şti că din pofta muierească, atunci să nu slujească, iar de se va face fără de poftă, de diavol, alunei să citească slujba (din molitfelnic) care este de acea sminteală şi nigăciunile de pricestanie şi să facă ioo dc metanii, să se spele cu apă, să se îmbrace cu cămaşă nouă, şi de va fi nevoie să slujească Liturghie".-WX, 98.

1111.-"Omul care are multă poftă de femeie şi de multă gîndire la ea se va visa cu ea în vis, slobozindu-se, acela să nu se împărtăşească în acea zi, căci Domnul grăieşte că cine pofteşte la femeie, a cu/vil cu ea în inima lui". -II.T. i7o.

CCXI. SECERĂTORII 1772. -Secerătorii este o sectă sincretistă, a cărei învăţături sînt culese din "strejile", adică sectele anterioare lor, care s-au instruit pe linia timpului astfel: a) Protestanţii 1546-isr.S; b) Babtiştii 15x5-171 o; c) Adventiştii I7I0-I83S; d) Studenţii în Biblie 1835-1918; şi e) Secta secerătorilor prin care se socotesc că ei seceră recolta tuturor înaintaşilor lor, care au servit ca streji sau trepte pînă la ei. Ei se socotesc cei mai desăvîrşiţi, potrivit cu cele spuse de Iisus la loan 4, 37-38. Cei ce se convertesc, ca şi sectele pe care ei se întemeiază, se primesc prin catehizare şi botez sub călăuza episcopului.

CCXI1.

SFATUL

\lTi.-"Sfutul este împărtăşirea de idei personale sau împrumutate, date altora cu un anumit scop. Sfatul bun este de un mare folos. Cel dintîi sfătuitor este Dumnezeu şi sfaturile Sale străbat Scriptura de la un capăt la altul.Cine dă sfaturi şi învăţături altuia, să bage bine de seamă ca nu cîndva, prin sfaturile bune să se strecoare şi greşeli, ci ele trebuie să fie absolut curate în conformitate cu legea Domnului, ţinînd seama de locul, timpul, vîrstă, starea socială, capacitatea şi scopul urmărit de persoana sfătuită. Numai aşa sfatul este ca o flacără, învăţătura este ca o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sînt calea care duce lu viaţă".-(Vmv. <>, 23; 13.14),

lllA.-'Ducă cineva sub motiv de evlavie (după concepţia eustaţienilor) învaţă pe un slujitor să nu-şi mai facă datoria, şi să nu-şi mai slujească stăpînii cu bunăvoinţă şi respect (leneviudu-se) să fie anatema". -c;an«ra 3 (1 Tim. 6. 1: Tit 2. 9-iu: Apost. 82).

1775.-"Ct7 ce va sfătui pe altul să facă vreo greşeală acela se va pedepsi cu aceeaşi pedeapsă cum se va pedepsi şi cel ce face greşeala. Cine va îndemna sau va învăţa, sau va sfătui pe altul să facă vreun lucru rău şi vreo greşală, acela se va pedepsi ca şi cel vinovat ce va face greşula" (Prov. (>. 12-14) II.T, 44.

CCXIIL SFINŢII

\ll(t.-"Sfinţii sînt oamenii care au trăit şi trăiesc după legea Domnului. Cuvîntul "slînt", înseamnă ncpămînlesc, adică ceea cc este creat şi curăţit de Dumnezeu prin liaml iubirii Sale. După cum floarea creşte din ţarina pămîntului prin vreji şi frunze, lot aşa şi sfinţenia odrăsleşte prin {ărîna pămîntească şi vrejul faptelor omeneşti. Sfinţenia se capătă prin credinţa curată şi devotamentul împlinirii legii Domnului. In general se numeşte sfnt orice om care trăieşte o viaţă curată şi cînd este judecat prin spovedanie, se găseşte vrednic de împărtăşanie: "Să luăm aminte, sfintele se dau numai

celor sfinţi" (I Petru 1, 15-lf>; 2, 5-9; 3. 15; Lev. 11, 14; Ioan 17, 17-19; Rom. 6, 22; 15,16: I Cor. 6, 11; Hfes 4, 24).

MII .-'Sfinţii îşi desfăşoară viaţa evolutiv şi în aspre contradicţii şi de aceea în această viaţă nu sînt definitivaţi în sfinţenie, ci sînt supuşi în orice moment, ispitelor de a o pierde provizoriu ca Petm (Matei 26. 69-75), sau definitiv ca Iuda, care a căzut din har (Matei, 27, 3-8; V. Ap. I. 16-20; II Petru 2, 12-22). Numai sfinţenia din ceasul morţii se apropie de desăvîrşire, iar după consfinţirea judecăţii ea nu sc mai poate pierde

niciodată" (I^:. Ap. 7, 55-60: II Tim. 4, 6-8; Apoc. 2, 10).

177H.-"...SJÎnta Născătoare de Dumnezeu şi toţi Sfinţii sînt aceia care s-au asemănai lui Dumnezeu, atît cit este cu putinţă, prin voinţa lor, prin locuirea lui Dumnezeu în ei şi prin conlucrarea lui Dumnezeu. Ei se numesc, cu adevărat şi dumnezei, nu prin fire ci prin poziţie, în acelaşi fel în care jiend înroşit se numeşte foc, nu prin fire ci, prin poziţie şi purticipurca la foc. Sfînta Scriptură zice: "Fiţi sjinţi, căci şi Eu sînt sfînt" (Uv. li. 14: 19. 2; 20, 7:1 Petru 1, 16). Aceasta depinde în primul loc dc voinţă, apoi de ajutoml lui Dumnezeu: fiecănda care alege binele Dumnezeu îi ajută spre bine. Apoi Dumnezeu zice: "Voi locui în ei şi Eu voi umbla întm ei" (II Cor. 6. 16; I.cv. 26, 12) şi "sîntem biserica lui Dumnezeu" şi "Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru noi" (I Cor. 3. 16). Apoi: "Ic-a dai lor putere peste duhurile cele necurate ca să le scoală şi să vindece orice boală şi orice neputinţă" (Matei 10. 1). "Toate cîte fac Eu şi voi veţi face şi mai mari decît acestea" (ioan 14. 12). Apoi: "Viu sînt Eu, zice Domnul şi Voi slăvi numai pe cei ce^Mu slăvesc" (I împăraţi 2. 30). şi "fiindcă pătimim împreună cu El este ca să fim slăviţi împreună cu El" (Rom.