Istoria Romei

Eugen Cizek

a împăratului (R.I.C., V, 1, pp. 343; 346). Iar zeiţa Victoria îi înmânează şi lui Tacitus creanga de lauri a învingătorilor. Suntem departe de adevărata reacţie senatorială din 238 d.C. Militarii s-au plictisit însă repede de o reacţie senatorială, fie ea şi declarativă. încât, numai după câteva luni de Principat, soldaţii l-au ucis, în iunie sau iulie 276, pe Tacitus, în Cappadocia (Hist. Aug., Tac, 13, 5; Oros., Hist., 7, 24, 1; Zosim, 1, 63, l-2 etc). I-a urmat fratele său, Marcus Annius Florianus, care a renunţat chiar la propaganda prosenatorială a fratelui său. Se pare că a fost proclamat „imperator" de proprii soldaţi şi că a fost confirmat de senat (Hist. Aug., Prob., 13, 4; Zosim, 1, 64, 1; Zonar., 12, 29, ed. Dindorf, III, p. 154). Unele surse afirmă însă că Florianus nu a beneficiat de învestitură senatorială (Aur. Vict., Caes., 36, 2; Hist. Aug., Tac, 14, 1). De altfel Florianus a sustras Baetica guvernării clarissimilor şi a încredinţat-o unui cavaler (CIL., II, 1115 = I.L.S., 593; CIL., II, 1116). Şi lui Florianus Victoria îl încredinţează ramura de laur, pe anumite monede. Dar soldaţii îl voiau ca principe pe unul dintre marii lor comandanţi. Principalul general al lui Aurelian, Probus, nu acţionase, după asasinarea împăratului său, spre a nu fi acuzat de complicitate cu asasinii. Totuşi, la câteva săptămâni după uciderea lui Tacitus, probabil înainte de 29 august 276, el a fost proclamat imperator de trupe din Orient. Era de altfel comandant suprem în Siria şi Egipt, dux Orientis. Florianus a pornit împotriva lui, dar a murit la Tars, ucis de proprii soldaţi sau omorât de cei ai lui Probus. Ori obligat să se sinucidă (Aur. Vict., Caes., 37, 1; Epit., 36, 2; Hist. Aug., Tac, 14, 2-3; Prob., 10, 1; Zosim, 1, 64, 2-4 etc).

Marcus Aurelius Probus a pus capăt pauzei intervenite în dominaţia marilor comandanţi illyro-romani. El a încercat să evite strategia politică represivă, antisenato-rială, a lui Aurelian şi să se comporte tolerant faţă de senat. De unde elogiul vibrant pe care i l-au hărăzit izvoare literare tradiţionaliste (Aur. Vict., Caes., 37, 3-7; Eutr., 9, 17, 1; Hist. Aug., Tac, 14, 3; 16, 6; Prob., 1, 3; 10, 1; 22, l-2; 23, l-5 etc). A lichidat fără milă pe asasinii lui Aurelian, care erau încă în viaţă (Zosim, 1, 65, l-2). Pe de altă parte, Probus nu a diminuat, ci, dimpotrivă, a accentuat sensibil autoritarismul paternalistic, a utilizat clar măsuri de dirigism economic constrângător. Totodată monedele lui Probus îl figurează pe Sol ca un comes, al împăratului. Alte monede îl glorifică pe Probus ca „restaurator al globului", RESTITVTOR ORBIS. Un asemenea restitutor trebuia să conserve ceea se dobândise de la predecesori sau să redreseze o situaţie compromisă sub Principatele lor. De altfel o monedă înzestrată cu legenda „clemenţa timpurilor", CLEMENT1A TEMP(orum), îl înfăţişează pe Probus primind Victoria de la Iupiter (R.I.C., V, 2, p. 120). într-adevăr Probus, în cursul celor şase ani de Principat (276-282 d.C), a fost obligat să alerge de la un capăt la altul al Imperiului, pentru a jugula revoltele Barbarilor, infiltraţi pe teritorii romane, şi incursiunile invadatorilor străini ori pentru a anihila numeroase tentative de uzurpare a puterii imperiale. Calea spre Dominat a fost astfel ostentativ deschisă.

Născut la Sirminum, Probus a fost până la moarte un comandant militar deosebit de capabil. Generalii săi au pacificat cu dificultate Egiptul, invadat de nomazi, şi provincia microasiatică a Isauriei, unde tâlharii instalaseră o guvernare secesionistă. Un uzurpator local, Iulius Saturninus, a fost iute eliminat în Siria. Pe Dunăre, Probus însuşi a luptat împotriva sarmaţilor şi bastarnilor. A fost forţat să consacre eforturi susţinute refacerii Gailiilor, ruinate, în 276-277, de incursiunile francilor şi alamanilor. Au trebuit eliminaţi doi uzurpatori locali, care profitaseră de perturbarea Gailiilor: un ligur, ce se instalase la Lugdunum, şi Bonosus, un britan, născut în Hispanii şi

Antoninii, Severii şi Sfârşitul Principatului

447

răsculat pe malurile Rinului. Dificultăţilor economice majore, survenite îndeosebi în agricultură, Probus s-a străduit să le răspundă printr-un program dirigist de redresare. Continuând măsuri schiţate încă de Severi, Aurelian atribuise, printr-un edict, cetăţilor răspunderea ogoarelor, necultivate sau părăsite de agricultori. Probus a continuat această tactică, totodată visând - şi el - la reîntoarcerea vârstei de aur, la instaurarea păcii globale şi la suprimarea războaielor. Probus a luat măsuri energice în vederea redresării vieţii economice. El a abolit vechiul edict al lui Domiţian privitor la cultivarea viţei de vie şi a eliberat viticultura provincială de constrângeri, este adevărat de mult timp căzute în desuetudine şi neaplicate. De altfel viticultura italică se afla oricum în criză, iar Probus, ca atâţia alţi împăraţi, nu mai considera peninsula ca un centru unic al Imperiului. în scopul stimulării unei agriculturi devenite deficitare în numeroase zone ale Imperiului, Probus a impus măsuri de bonificare a terenurilor agricole. A ordonat soldaţilor să execute lucrări agricole în Pannonia, care nu le-au fost acestora deloc pe plac. Cum am arătat mai sus, aceste lucrări au fost autoritar impuse şi cetăţilor. în acelaşi scop de ameliorare a agriculturii, s-a trecut la implantarea masivă a Barbarilor în interiorul Imperiului. în condiţiile dificultăţilor demografice întâmpinate de Imperiu, se procura o mână de lucru rurală suplimentară.

Soldaţii erau nemulţumiţi, întrucât li se cerea prestarea unor munci grele, de consolidare a fortificaţiilor şi a infrastructurii rutiere şi de asanări ale mlaştinilor, de bonificare a terenurilor agricole. încât, la Sirminum, în 282 d.C, ei l-au asasinat pe Probus. Concomitent, în Rhaetia, militarii îl proclamaseră împărat pe Carus, prefectul pretorienilor al lui Probus. Carus a început prin a refuza purpura imperială, dar, când s-a aflat că Probus, suveranul căruia îi era fidel, fusese asasinat, a acceptat Principatul, sub numele de Marcus Aurelius Carus. Sub „domnia" sa, s-a desăvârşit convertirea Italiei în adevărată provincie, guvernată de corectori.

Carus era şi el militar de carieră, în vârstă de aproximativ cincizeci şi trei de ani. Se născuse la Narbo, în sudul Gailiilor. Avea doi fii, Marcus Aurelius Carinus, de treizeci de ani, şi Marcus Aurelius Numerius Numerianus, în vârstă de douăzeci şi opt de ani. De îndată, Carus i-a desemnat ca „cezari", Caesares. Se conştientiza astfel imposibilitatea guvernării Imperiului de către un conducător unic, lipsit de orice secondant, de orice adiutor imperii. Totodată se prepara instaurarea Dominatului, întemeiat pe tetrarhie.

Monedele emise sub Carus şi fiii săi celebrează „Virtutea augustului" ori „auguştilor", VIRTVS AVGVSTI sau AVGVSTORVM. Carinus a fost proclamat şi el RESTITVTOR ORBIS. Zeul Hercule încununează pe Carus şi Carinus. Acesta din urmă, pe diverse monede, este încoronat şi de Sol sau de Victoria. O monedă, emisă la Siscia, figurează, pe avers, busturile lui Sol şi al lui Carus, faţă în faţă, iar pe revers „Fericirea", sprijinită pe o coloană şi ţinând în mână caduceul şi sceptrul. Legendele sunt pe avers „zeului şi stăpânului Carus August", DEO ET DOMINO CARO AVG(wsto), iar, pe revers, „Fericirea statului", FELICITAS REIPVBLICAE (R.I.C., V, 2, p. 146). în decembrie 282, Carus încredinţează Occidentul lui Carinus şi pleacă în Orient, împreună cu Numerianus. Se întreprindea o mare campanie împotriva perşilor, al căror stat fusese simţitor slăbit după moartea lui Shapur ori Sapor. Campania s-a desfăşurat în condiţii excelente. Carus a ajuns la Ctesiphon, pe care l-a cucerit.

448