Jurnalul lui nicole 1 29 decembrie 2200

Dacă nu mă înşel, voi avea tovărăşie jos, gândi el deplasându-se în ceaţă. Umezeala îngreuna şi mai mult coborârea. O dată alunecă şi fu cât pe ce să cadă, dar reuşi să se agaţe la timp de perete. Se opri într-un loc unde intrândurile de care se ţinea cu mâinile şi în care îşi proptea picioarele erau neobişnuit de solide. Estimă că se afla la cincizeci de metri deasupra şanţului cu apă. Acum am să aştept până voi auzi ceva. Vor trebui să vină mai aproape în ceaţă.

La scurt timp, auzi din nou aripile. De data asta se părea că erau doi aviari. Rămase pe loc mai bine de o oră, până când ceaţa începu să se destrame. Auzi de mai multe ori bătăile din aripi ale celor care-l supravegheau.

Avusese de gând să aştepte până se făcea din nou lumină, pentru a coborî până la apă, dar când ceaţa se risipi şi lumina tot nu apăru, începu să-şi facă griji. Se decise să coboare pe întuneric. La zece metri deasupra şanţului, auzi din nou zgomot de aripi. Două minute mai târziu, interiorul habitatului aviar era din nou luminat.

Richard nu pierdu timpul. Planul său era simplu. Bazându-se pe zgomotul de bărci pe care îl auzise în beznă, presupusese că în şanţul cu apă se întâmpla ceva vital pen­tru aviari sau locuitorii cilindrului maro. Altfel de ce con­tinuaseră activitatea, ştiind că el ar fi putut s-o audă? Dacă ar fi amânat-o măcar pentru câteva ore, aproape sigur el ar fi plecat din habitat.

Avea intenţia să intre în apă. Dacă aviarii se simt ameninţaţi în vreun fel, vor reacţiona cumva, judecă el. Dacă nu, voi începe imediat urcuşul şi mă voi întoarce în Noul Eden.

Înainte de a-şi da drumul în apă, îşi scoase pantofii şi-i băgă în rucsacul impermeabil. Cel puţin nu aveau să fie uzi, dacă trebuia să escaladeze zidul pentru a ieşi. Câteva secunde mai târziu, imediat ce piciorul său atinse apa, o pereche de aviari zbură spre el din locul în care stătuse ascunsă în regiunea verde, direct peste şanţ.

Aviarii erau foarte agitaţi. Scoteau sunete repezi şi nedesluşite, ţipau şi se purtau de parcă aveau de gând să-l sfâşie pe Richard cu ghearele. Bărbatul era atât de mulţu­mit că planul său funcţionase, încât practic le ignoră mani­festarea. Aviarii se rotiră deasupra lui şi încercară să-l alunge înapoi spre perete. Richard călca apa şi-i studia cu atenţie.

Cei doi difereau de cei pe care el şi Nicole îi întâlniseră în Rama II. Aveau de asemenea un înveliş de catifea, dar purpurie, iar singurul inel din jurul gâturilor lor era negru. De asemenea, erau mai mici (Poate că sunt mai tineri, gândi Richard) decât cei precedenţi şi mult mai agitaţi. Unul dintre ei îi atinse chiar obrazul cu gheara, când el nu se mişcase suficient de repede înspre perete.

În cele din urmă, Richard urcă pe perete, ieşind foarte puţin din apă, dar asta nu păru să-i mulţumească pe aviari. Aproape imediat cele două păsări începură să zboare în cercuri strânse în susul peretelui, indicându-i că voiau ca el să urce. Când nu se mişcă, aviarii deveniră tot mai agitaţi.

— Vreau să merg cu voi, spuse Richard arătând spre cilindrul maro din depărtare.

De fiecare dată când repeta gestul, uriaşele creaturi ţipau şi scoteau sunete repezi şi nedesluşite, apoi zburau în direcţia hubloului.

Aviarii deveneau tot mai supăraţi şi Richard îşi făcu griji că s-ar fi putut să-l atace. Brusc, îi veni o idee. Dar oare îmi pot aminti codul de intrare? se întrebă emoţionat. Au trecut atâţia ani de atunci!

Când băgă mâna în rucsac, aviarii se îndepărtară imediat.

— Asta dovedeşte că picioroangele sunt într-adevăr observatorii voştri electronici, spuse el cu glas tare, deschi­zând mult iubitul său calculator portabil. Cum altfel aţi putea şti că oamenii ar putea avea arme în asemenea ruc­sacuri?

Apăsă cinci litere pe tastatură, apoi zâmbi larg când apăru afişajul.

— Veniţi încoace, spuse făcându-le semn cu mâna celor două păsări uriaşe care se retrăseseră până aproape de marginea cealaltă a şanţului. Veniţi încoace, am ceva să vă arăt.

Ridică monitorul şi afişă imaginea grafică complexă pe care o folosise, cu mulţi ani în urmă în Rama II, pen­tru a-i convinge pe aviari să-i poarte pe el şi pe Nicole peste Oceanul Cilindric. Imaginea reprezenta trei aviari purtând două siluete umane peste o întindere de apă în nişte hamuri. Cele două creaturi se apropiară cu prudenţă. Asta e! îşi spuse emoţionat Richard. Veniţi încoace şi uitaţi-vă bine.
3
Richard nu ştia exact de când trăia în camera întunecată. Pierduse noţiunea timpului la scurt timp după ce i se luase rucsacul. Programul lui fusese acelaşi, zi după zi. Dormea în colţul camerei. De câte ori se trezea, fie dintr-o moţăială, fie dintr-un somn lung, din coridor intrau doi aviari şi-i dădeau să mănânce un pepene-mană. Ştia că ei intrau pe uşa încuiată din capătul coridorului, dar dacă el încerca să se strecoare în apropierea uşii, pur şi simplu nu mai căpăta mâncare. Richard învăţase repede lecţia.

Din două în două zile, altă pereche de aviari intra în temniţa lui şi-i curăţa murdăria. Hainele îi erau împuţite, şi ştia că era insuportabil de murdar, dar nu putea să comu­nice cu cei care-l capturaseră pentru a le spune că voia să facă o baie.

La început, fusese foarte încântat. Când cei doi aviari tineri se apropiaseră, în sfârşit, suficient de mult pentru a se uita la imaginea grafică, iar după câteva minute făcuseră prima tentativă de a-i lua calculatorul, hotărâse să pro­grameze afişajul astfel încât să se repete continuu.

În mai puţin de o oră, cel mai mare aviar pe care-l văzuse vreodată, cu corp de catifea cenuşie şi trei inele roşu-strălucitor în jurul gâtului, se întorsese cu cei doi aviari tineri şi-l ridicaseră toţi trei în gheare. Îl purtaseră peste şanţul cu apă, îl lăsaseră jos temporar într-o zonă pustie, iar apoi, după o serie de sunete care constituiseră probabil o discuţie privind modul optim de a-l transporta, îl ridicaseră foarte sus în aer.

Zborul îi tăiase respiraţia. Peisajul habitatului îi reamintise de o călătorie într-un balon cu aer cald pe care o făcuse cândva în sudul Franţei. Zburase în ghearele aviarilor tot drumul până în vârful cilindrului maro, chiar sub globul strălucitor cu abajur. Fuseseră întâmpinaţi de alţi şase aviari, dintre care unul ţinea calculatorul lui Richard, care încă mai repeta imaginea grafică, iar apoi escortaţi în josul unui coridor vertical larg în interiorul cilindrului.

În acele cincisprezece ore, Richard fusese dus de la un grup de aviari la altul. Crezuse că gazdele îl prezentau tuturor cetăţenilor habitatului. Presupunând că nu erau prea mulţi aviari care participau la mai mult de una din scurtele şedinţe de sporovăieli şi ţipături, Richard estimă că existau în jur de şapte sute de păsări.

După trecerea prin sălile de conferinţă, bărbatul fusese dus într-o cameră mică unde aviarul cu trei inele şi doi tovarăşi de-ai lui, de asemenea creaturi mari cu trei inele roşii la gât, îl urmăriseră zi şi noapte timp de aproximativ o săptămână. Pe toată durata acelei perioade, lui Richard i se permisese accesul la calculator şi la toate obiectele din rucsac. Totuşi, la sfârşitul perioadei de observare, i se luaseră toate lucrurile şi fusese mutat în închisoare.