Libre internationale de moldova institut de recherches philologiques et interculturelles

Keywords: linguistic culture, nominative correlation, macro-urban, quasi-standard, associate.
Oksana MYKHAYLOVA, maître de conf., dr., Académie de la Garde Nationale, Kharkiv, Ukraine.

L’interculturalité et les particularités nationales d’une culture communicative professionnelle (notamment militaire).

Un des problèmes des études de la notion de la culture communicative (CC) est celui de l’interprétation de ce terme exclusivement dans le cadre d’une culture nationale. La CC professionnelle est une notion peu étudiée alors que son influence est souvent plus ou aussi importante que la culture nationale pour la réussite de la communication interculturelle (internationale ou interprofessionnelle). La sous-culture militaire est une culture professionnelle caractérisée par sa propre CC indépendamment de l’appartenance nationale du locuteur. Selon la théorie de G. Hofstede on peut dire que les particularités de la sous-culture militaire sont: le haut degré de la distance du pouvoir, du collectivisme, de la masculinité, de la suppression de l’incertitude et de l’attachement aux traditions. Ces spécifités déterminent les lois de la CC militaire en général. Mais en même temps la CC militaire acquiert certaines particularités en fonction de la nationalité d’un militaire qui effectue la communication. Par exemple, le haut niveau de la masculinité de la sous-culture militaire se représente par un bas degré d’émotivité. Mais en même temps la communication militaire française est beaucoup plus émotionnelle que la communication militaire anglophone. Cela peut être expliqué par la féminité générale de la culture nationale française et la masculinité des cultures nationales américaines et britanniques.

Mots-cles : culture communicative, sous-culture militaire, masculinité, féminité, pouvoir.
Inna NEGRESCU-BABUŞ, maître de conf., dr., AŞM.

Interculturalitatea şi provocările hermeneutice.

Comunicarea interculturală, fiind un proces complex, este analizată astăzi din perspective teoretice foarte variate. Ea are la bază o relaţie umană fundamentală: relaţia dintre noi şi ceilalţi, adică o relaţie dintre identităţi culturale diferite. Întrucât natura fenomenului este una polivalentă, aceasta impune o mulţime de dezbateri pe teme precum: schimbarea identităţilor culturale în contextul globalizării, coexistenţa diversităţilor culturale în acelaşi spaţiu social, multiculturalism, multilingvism, toleranţa şi deschiderea spre un dialog dintre indivizi ce aparţin unor medii culturale diferite etc.

În procesul de comunicare şi în felul de a se comporta, oamenii sunt condiţionaţi de cultura în care s-au format. În cazul comunicării interculturale, indivizii sunt puşi în situaţia de a dobândi noi abilităţi, aptitudini şi capacităţi. Depăşirea barierei lingvistice este doar primul pas în acest proces ce are ca punct final adaptarea completă la un mediu de viaţă străin. Competenţa de comunicare interculturală se achiziţionează, treptat, printr-un lung şir de experienţe dificile.

Cuvinte-cheie: comunicare interculturală, multiculturalism, competenţă interculturală, diversitate, cultură, identitate.
Efstratia OKTAPODA, dr., chercheur, Université de Paris-Sorbonne – Paris IV.

Radiographie de l'écriture et Autobiographie du mot et de l'objet dans l'œuvre de Vassilis Alexakis

Outre le fait que Vassilis Alexakis écrit en français, il est donc écrivain français et francophone, on observe dans l'œuvre d'Alexakis un constant départ et un incontournable retour aux sources, toute sorte de sources : des mots grecs, des mots de la mythologie, des racines et des origines. Une véritable investigation du mot, une sémiologie du mot grec qui va de pair avec la recherche autobiographique et la quête identitaire de l'écrivain. Les mots torturent l'auteur, ils le hantent. Alexakis est l'obsedé du mot et du style, l'infatigable chercheur du mot, du signifiant et du signifié. L'auteur fait même des recherches et des fouilles dans tous les sens (il cherche la solution de l'énigme, il va même à Delphes pour interroger Pythie).

Dans l'œuvre d'Alexakis le mot se transpose à l'objet, aux villes, aux rues, aux personnes, aux îles, aux parfums, aux fêtes, aux coutumes, des choses lointaines profondément enracinés dans sa mémoire et qui surgissent tout au long de son écriture. On est face à un phénomène d'écriture-quête puisque l'auteur cherche à saisir le sens de la vie, et de sa vie, à travers le mot et l'écriture autobiographique. Dans une connaissance rétrospective de son existence, l'auteur revisite la Grèce pour mieux se connaître. La signification et la symbolique des mots grecs acquièrent dans l'œuvre d'Alexakis une extraordinaire importance, de quête et de (re)connaissance, d'une vérité enfouie, et d'une manière originale de revenir sur sa vie, que j'essaierai de décrypter dans cet essai.

Mots-clés : Vassilis Alexakis, francophonie, autobiographie du mot, radiographie de l’écriture.
Florin-Teodor OLARIU, chercheur, dr., Institut de Philologie Roumaine « A. Philippide », Iasi, Roumanie.

Considerații privind valenţele hermeneutice ale anchetei dialectale.

Desfăşurarea, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, a unor ample cercetări de teren consacrate realizării primelor atlase lingvistice la nivel european (ALF, WLAD, AIS etc.) a generat, pe lângă publicarea acestor lucrări de geografie lingvistică propriu-zisă ce aveau rolul de a tezauriza un preţios material lingvistic de factură dialectală amenințat cu dispariția, şi numeroase studii dedicate analizei şi optimizării metodologiei de cercetare specifice acestei noi direcţii de cercetare. Așa se face că de-a lungul întregului secol al XX-lea interesul pentru fenomenologia anchetei dialectale a crescut în mod constant, aspect ce face ca la ora actuală să dispunem de o bibliografie destul de bogată dedicată acestei forme speciale de comunicare interumană. Ca tipologie a fenomenelor urmărite se disting două mari categorii: a) comportamentul verbal al informatorilor în raport cu norma propriului sistem lingvistic (obținerea pluralului la substantive, realizarea paradigmei verbale etc.); b) comportamentul metalingvistic al acestora pe parcursul desfășurării anchetei dialectale (imaginar lingvistic, atitudini lingvistice etc.). În articolul de față vom încerca să prezentăm câteva ipostaze concrete în care subiectul vorbitor devine un „hermeneut” al realiilor lingvistice, având ca suport al analizei materialul lingvistic înregistrat în perioada 2011–2013 pentru cel mai recent atlas lingvistic român: Atlasul lingvistic audiovizual al Bucovinei.

Cuvinte-cheie: dialectologie, anchetă dialectală, atlas audiovizual, comportament (meta)lingvistic.
Veronica OLARIU, chercheur, dr., Institut de Philologie Roumaine « A. Philippide », Iasi, Roumanie.

Traducerea primelor texte biblice româneşti – între constrângeri formale şi mentalităţi colective.

Un loc important în cadrul traducerilor iniţiale, ce au caracterizat apariţia şi consolidarea limbilor literare la nivel european, l-a constituit intensa activitate de transpunere a textului biblic în forma limbilor moderne. Caracterul sacru al acestui text a impus utilizarea metodei literale de traducere, considerată ca fiind singura îngăduită, această idee fiind adânc înrădăcinată în conştiinţa traducătorului medieval. Acestuia îi revine rolul de a reformula, practic, de a rescrie un text cu ajutorul unor mijloace care adeseori aparţineau unui sistem lingvistic diferit de cel din limba din care se făcea traducerea şi care, implicit, avea ca destinatar un public ce aparţinea unui alt spaţiu cultural. De aceea, traducerea unui asemenea text a reprezentat un proces de mare complexitate, ce a presupus un susţinut efort intelectual din partea celor angrenaţi în acest act cultural.

În aceste condiţii, primele texte religioase în limbile vernaculare vor fi marcate de contactul strâns cu limbile clasice, care, prin funcţia culturală pe care au îndeplinit-o în anumite perioade, au oferit traducătorilor modele lexicale, sintactice şi stilistice. Prin urmare, formarea limbilor naţionale a fost determinată în mod semnificativ de multiplele legături, interferenţe şi schimburi reciproce care s-au produs între ele prin intermediul contactelor lingvistice directe sau mediate. Compararea primelor traduceri veterotestamentare în limbile moderne ilustrează pe deplin fenomenul de contact cultural specific acelei perioade. Cercetările realizate până în prezent certifică marea unitate a acestor texte, atât din punct de vedere lingvistic (prin preluarea şi difuzarea unor forme şi construcţii idiomatice specifice textelor originare), cât şi din punct de vedere cultural, fapt pe care îl vom argumenta în prezentul studiu cu referire specială la situaţia limbii române.

Cuvinte-cheie: filologie biblică, traduceri veterotestamentare, principii traductologice, contacte lingvistice.
Valeriu OSTAFII, chargé de cours, drt., ULIM.

Studierea vocabularului – element important pentru comprehensiunea unui discurs sau a unui text.

Axioma de la care plecăm ține de sarcina hermeneuticii care este de a pătrunde în tainele unui discurs sau a unui text și de a-l înțelege tot atât de bine precum autorul, sau, chiar mai bine decât el. Numai în acest fel un text poate fi interpretat de o manieră coerentă și creativă. Pe lângă contextul social și cel psihologic comun, ce favorizează empatia dintre cei emițător și receptor, pentru ca emițătorul și receptorul să se înțeleagă mai bine, este necesar ca ambii să posede o gramatică și o lingvistică comună, deoarece individul articulează discursul pornind în primul rând de la particularitățile limbajului. În acest sens, există două niveluri de comprehensiune a unui discurs: cea comparativă și cea intuitivă. Prin urmare, fiecare persoană care interpretează un text sau un discurs trebuie să țină cont de dimensiunea socială (adică contextul social al limbii) și cea individuală (a persoanei ce prezintă informația) a acestora.

Din această perspectivă, prezentul studiu își propune drept obiectiv cmprehensiunea componentei morfologico-lexicale a vocabularului spaniol, prin analiza diverselor tipuri specifice de relații sintagmatice, constitutive și paradigmatice, pe care le au între ele unitățile morfologice, în intenția de a înțelege cum funcționează mecanismul de grupare a unităților respective în paradigme și cum funcșionează ele în discurs/text.

Cuvinte cheie: comunicare, emițător, receptor, comprehensiune, vocabular.

Ana PERCIC, chargé de cours, chercheur, USM.

La communication et les médias à travers l’histoire des méthodologies d’enseignement du français langue étrangère.

Un changement d’objectif de l’enseignement d’une langue étrangère peut être remarqué au cours de l’histoire de ce dernier. Pendant très longtemps le but principal du français langue étrangère a été de lire et de traduire des textes littéraires. Ce but s’est déplacé au cours de l’histoire, vers un enseignement-apprentissage dans lequel une langue est apprise non seulement pour lire et traduire des textes littéraires, mais dans le but de communiquer et d’être capable de parler en situation avec d’autres personnes dans leur langue maternelle. C’est grâce au développement des médias que l’objectif de l’apprentissage du FLE a changé. L’apprenant est aujourd’hui plus conscient de sorte qu’il veut apprendre le français dans le but de communiquer et d’avoir accès à sa culture.

La prolifération de l’éducation technologique a facilité la tâche pour adapter l’instruction aux besoins de l’apprenant afin qu’il prenne contrôle de son apprentissage. Cette dernière a montré son efficacité comme fournisseur de l’autonomie conférant à l’apprenant un parcours personnalisé en fonction de son niveau et de ses centres d’intérêt.

Mots-clés : méthodologies d’enseignement du FLE, communication, médias, technologies, approche communicative, méthode audio-visuelle. 
Andris PETERSONS, professeur associé, Doyen de la Faculté de Communication, Universite « Turiba », Riga, Lettonie.

Theoretical Framework of Persuasion: Technics Used by the New-elected Members of the Latvian Parliament in their Election Campaigns.

The purpose of this paper is to elaborate a theoretical framework for empirical research about the effect of techniques of persuasion on the citizens of Latvia and the usage of these techniques from the perspective of the members of the Latvian Parliament. Politics, by Aristotle, is defined as the things concerning the polis – city-state or body of citizens in Greek. Polis is the highest form of community for Aristotle, because public life is far more virtuous than private life. The ideals of Aristotle, namely that citizens (anyone who can take part in the governmental process) must do it, is still alive. Now our everyday concerns are less connected with policy than with personal household matters. Therefore policy is delegated to a group of people – politicians, who have a chance every four years to be elected or re-elected in the Latvian Parliament. Unfortunately, the average person’s ability to understand the factors that influence politician behavior during elections is limited. The author examines several theories of persuasion and focuses on techniques from Robert Cialdini, professor at Arizona State University. Reciprocity – people feel indebted to those who do something for them,- they feel an obligation to give when they have received; social proof – people are tended to look to those around them to guide their actions; commitment and consistency – people strive for consistency in their commitments and prefer to follow pre-existing values and actions; liking – people like those who are physically attractive, similar to themselves, or who pay them compliments; authority – people want to follow the credible experts; scarcity – people want rare and uncommon things. The goal of further research is disclose how these techniques are adapted and used by the Latvian politicians elected in the Parliament of Latvia in 2014.

Keywords: theories of persuasion, techniques of persuasion, adaptation of theories of persuasion, politicians, electorate.
Ana-Magdalena PETRARU, chercheur, dr., Université « Al. I. Cuza », Iasi, Roumanie.

Hermeneutical Approaches to the (Romanian) Discourse on Translation.

Our study aims at providing an overview of the hermeneutical approaches to translation and the distinct discipline of Translation Studies (TS) established in the second half of the 20^th century. We shall particularly focus on the Romanian discourse on translation in periodicals (România Literară/ Literary Romania, Secolul XX/ The 20^th Century) and volumes (Kohn 1983, Dimitriu 2006, etc.) and its hermeneutical dimension. For this purpose, we will bring into focus the texts on the art and craft of translation as mentioned by the national bibliographies and the results of our personal research in the field. Drawing on discourse analysis in a TS-related context (Schäffner 2002) and periodical studies (Scholes 2006), we will attempt to account for the original features of the hermeneutical reflections on translation in Romania.

Keywords: hermeneutics in translation, Romanian Translation Studies, discourse analysis, translation history, Periodical Studies, national bibliographies.
Ionel PINTILII, chargé de cours, Université « Apollonia », Iasi, Roumanie.

Dezvoltarea Internetului impact major asupra comunicării globale.

O statistică recentă arată că din 2000 până în 2010, Internetul a avut o dezvoltare în rândul populaţiei globului de aproximativ 450%. Alvin Toffler a declarat că ştiinţa şi tehnologia se vor dezvolta într-un ritm atât de rapid, încât cei mai mulţi oameni nu vor putea să „digere” acest aflux de informaţii şi vor fi tentaţi să se „deconecteze” de la acest ritm de viaţă mult prea trepidant. Rapiditatea cu care vor fi transmise informaţiile va determina omenirea să intre în era „petabyte-ului”, o unitate de măsură de stocare şi de putere informatică superioară deja mult uzitatului gigabyte: un HDD de 2000 PB permite stocarea culturii întregii omeniri de când există ea şi până astăzi. Astăzi bunurile, capitalul, oamenii, cunoştinţele ştiinţifice, imaginile, comunicaţiile, cultura, poluanţii, crimele, drogurile, moda, terorismul, nu mai ţin cont, cu puţine excepţii, de barierele interstatale.

Este o realitate că graniţele se dizolvă şi omul se regăseşte tot mai mult în identitatea de locuitor al Pământului decât aceea de cetăţean a unei ţări sau alteia. Prima comunitate globală, Internetul a dus la desfiinţarea graniţelor de orice tip la nivelul locuitorilor planetei, iar videoconferinţele, devenite deja o practică curentă în zilele noastre, le vor permite angajaţilor din viitor să nu mai meargă la birou şi să lucreze din orice colţ din lume.

Cuvinte-cheie: internet, comunicare, cultură, mass media, globalizare, identitate.

Maria POPA, drt., Université « Petru Maior », Târgu-Mureș, Roumanie.

Coordonatele basmului în literatura franceză.

Apariția basmului în literatura franceză are rădăcini medievale. Povestirile orale sunt consemnate în scris de către poeți consacrați, așa cum a fost Marie de France, prin culegerea de „lai-uri.”Alături de „lai-uri” o contribuție originală la evoluția literaturii franceze medievale o au fabliaurile. Basmul francez încearcă să își definească statutul său narativ, mai stabil, de-a lungul secolului al șaisprezecelea, prin culegerea de basme în proză O sută de nuvele noi, Heptameronul Margaretei de Navarra, povestirile lui Bonnaventure Des Périers care vor contribui la evoluția prozei scurte. Primul basm literar își face timid apariția în 1690, într-un roman al Caterinei d’Aulnoy, Povestea lui Hypolite conte de Duglas. În 1697, apare primul volum de basme al doamnei d’Aulnoy intitulat Povești cu zâne și culegerea lui Charles Perrault Povești sau basme din trecut. În anul 1664 apare volumul de povestiri Conte a lui La Fontaine. În secolul al optsprezecelea, basmul se îndreaptă spre un registru didactic, apar poveștile filozofice ale lui Voltaire sau poveștile morale ale lui Marmontel. Secolul al nouăsprezecelea accentuează ambiguitatea termenilor basm și nuvelă, care nu se exclud. Secolul al douăzecilea numește basme acele povești scurte, miraculoase, fantastice sau hazlii.

Cuvinte-cheie: basm, lai, fabliau, proză scurtă, povestire, oralitate.
Anatol POPESCU, prof. univ., dr. hab., UTM, Zinaida CAMENEV, maître de conf., dr., ULIM.

Problematics of the Systems Understanding Natural Languages.

Artificial intelligence (AI) researchers are concerned with developing computer systems that simulate human intelligence using techniques of semantic processing. AI is divided into three independent research areas: Natural Language Processing (NLP), robotics and expert systems.

The communication is dedicated to the systems understanding natural languages. The problems necessary for the elaboration of such systems are: the domain of knowledge, the process of knowledge representation, organization of control of actions, organization of knowledge and access to it.

If taking each of the problems apart we can say that the selection of the types of presentations of knowledge is unique but the means of presentations are different. Because of a big volume of informational data it is necessary to introduce an interpretation regime and an archives service. In such a case the system must possess metaknowledge of three types: metaknowledge of the environment, metaknowledge about the language of communication and metaknowledge about the participants of communication.

The management of the intercourse system is performed by such methods as „Top-down” and „Bottom-up”. As it is impossible to prepare all the necessary reactions of the system, the only way out consists in the fact that the system itself realizes what happens and is able to express it in terms understood by the user.

Such selfconsciousness of the system sometimes is very difficult to organize because of a big volume of data. It all depends on the access of knowledge which must be given in alphabetic order, small units must be transformed into bigger ones called blocks.

New processed information is received by concluding rules and facts stored in the system by means of formal, specialized and metaconclusions. These bring to a good system understanding natural languages which then must be translated by means of the computer programs.

Keywords: artificial intelligence, natural languages, human intelligence, systems understanding, representation of knowledge, intercourse system, metaknowledge, access to knowledge, concluding rules and facts, machine intelligence.
Teresa POZO RICO, chargé de cours, drt., Université de Alicante, Espagne, Raquel GILAR CORBÍ, Chef du Département de psychologie, Université de Alicante, Espagne, Valeriu OSTAFII, chargé de cours, drt., ULIM.

Multiculturalidad y trabajo en valores con el alumnado universitario a través del desarrollo de competencias socioemocionales.

Las demandas de un mundo globalizado requieren universidades capaces de formar a estudiantes con un potencial desempeño profesional. Se buscan nuevas maneras de preparar a los universitarios para lograr una exitosa inserción laboral. De hecho, la misión de la Asociación Europea para la Garantía de la Calidad en la Educación Superior (ENQA) es contribuir al mantenimiento y mejora de la calidad de la educación superior europea con un alto nivel de excelencia. Con el fin de conseguir este objetivo, este estudio toma la competencia emocional como factor importante del éxito entre los estudiantes universitarios. La inteligencia emocional implica dos competencias importantes para alcanzar el éxito profesional: (1) la capacidad de reconocer sus propios sentimientos y emociones de los demás; (2) la capacidad de utilizar esa información para resolver los conflictos y mejorar la socialización. Por lo tanto, el trabajo de los valores, la multiculturalidad y el desarrollo de competencias socioemocionales podría ser integrado en el currículum académico puesto que se considera un facilitador del éxito. Una gran cantidad de expertos creen que la inteligencia emocional se debe promover en la universidad no sólo de forma puntual, sino de una manera holística.

Palabras clave: multiculturalidad, valores, competencia socioemocional, Educación Superior Europea, rendimiento académico, éxito profesional.
Elena PRUS, dr. hab., prof. univ., ULIM.

L’Alliance francophone, un espace de penser le monde ensemble.

Avant de devenir fait historique, l’histoire est une conscience historique qu’on peut rechercher dans les signes culturels. Les signes culturels marquent d’une manière plus aigue l’histoire quand le sens de l’histoire est brusqué et la révolte évolue vers l’explosion du sens commun. C’est ainsi qu’on peut accéder à la compréhension des sens de l’histoire événementielle et culturelle.

L’époque de la culture moderne est conçue comme culture du temps historique caractérisé par l’apparition de la conscience totale de la liberté. Sur le plan des idéaux, la France, ainsi que la Francophonie s’axent autour des valeurs des droits de l’Homme. Or, les attentats de Paris et leurs répliques ont montré que ce slogan révolutionnaire s’est vidé de sens et ne reflète plus l’état actuel des choses, qu’on s’éloigne de l’esprit des Lumières, laissant place aux préjugés et discriminations, à la crispation des rapports individuels et à la politisation des identités culturelles. Mais si une langue commune a le même tissu de références, étant une manière de penser le monde ensemble, cela ne signifie pas partager les mêmes convictions (H. Bourges). Il devient évident que les valeurs de l’Occident et de la Francophonie ne sont pas universelles (l’universalité étant plutôt un désidératif qu’une réalité), mais évoluent vers la communication de divers univers culturels (R. Fornet-Betancourt). L’histoire devient « Histoire stratifiée » correspondant aux « identités imbriquées » (L. Gervereau).

L’examen critique qui suit s’organise à différents niveaux : géopolitique, religieux, social, éthique. Le combat de la politique culturelle est dans la nécessité d’organiser les interactions entre les identités culturelles pour nourrir le „vivre ensemble” qui doit naître de cette formidable  « hétérogénéité des libertés ». À l’heure de la mondialisation, l’identité se construit par rapport à son extérieur, dans des projets et des engagements à l’échelle locale, nationale, régionale et aussi - exigence nouvelle – à l’échelle planétaire. La nouvelle architecture d’appartenances multiples n’en supprime aucune, elle les articule de façon inédite, procédant d’une « intérité » humaine (J. Demorgon), dans un contexte postmoderne multiculturel où l’interprétation et la négociation perpétuelle des significations est particulièrement mise en valeur.