Macroeconomie note de curs
Yüklə 0,9 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Costuri contabile Profit total Costul explicit
- Profitul normal
- Dinamica profitului este determinată de o serie de factori
- 2.Preţul bunurilor şi serviciilor
- 3. Volumul de producţie
- 4. Structura de producţie
- 5. Viteza de rotaţie a capitalului
- Parcelele I II III
- CAPITOLUL IV TIPURI DE PIEŢE SPECIFICE MECANISME FUNCŢII Obiective ale cursului
Costuriimplicite  
Costuri explicite CCF Pr. normal    
 
Costuri contabile Profit total
Mărimea sa este determinată de o serie de factori de ordin economic, social-politic, legislativ, cultural etc. Profitul economic reprezintă diferenţa dintre profitul contabil rezultat în urma desfăşurării activităţilor economice ale firmei şi costurile de oportunitate aferente acestora. Studiu de caz: Un întreprinzător are două alternative de afaceri care dau efecte economice diferite: Prima alternativă : 1 Venituri = 1000 u.m.  2 Costuri contabile = 750 u.m.
profit contabil = 250 u.m. (1 - 2) Alternativa a doua: a) S-ar angaja la o altă firmă primind un salariu de 50 u.m. b) Ar depune o parte din capitalul bănesc de care dispune într-o bancă şi ar primii ca dobândă 10 u.m.; c) Cealaltă parte a capitalului ar putea să o investească în acţiuni pentru care ar primi 180 u.m. Rezolvare : La prima vedere această firmă s-ar părea că această firmă desfăşoară o afacere profitabilă din care rezultă un profit de 250 u.m. În realitate adevărata profitabilitate a firmei nu poate fi judecată după datele contabile deoarece nu are în vedere folosirea alternativă a resurselor (forţa de muncă şi capitalul) pe care proprietarul le deţine. În această situaţie profitul economic va fi: 1. venituri = 1000 u.m. 2. costuri contabile = 750 u.m. 3. Profit contabil (varianta 1) = 250 u.m. 4. Salariul dacă ar lucra în altă firmă = 50 u.m. 5. Dobândă posibilă de încasat = 10 u.m. 6. Dividende = 180 u.m. 7. Câştig posibil al întreprinzătorului = 240 u.m. ( varianta 2) - (4+5+6) 8. Profit economic - (3-7) = 10 u.m. Aşadar profitul economic de 10 u.m. rezultă din diferenţa dintre profitul contabil şi câştigul pe care proprietarul factorilor de producţie respectivi l-ar fi obţinut dacă ar fi investit în cealaltă alternativă (costul şanselor sacrificate). Dacă profitul economic ar fi avut o valoare negativă atunci ar fi trebuit să fie adoptată a doua modalitate de investire a banilor.
profitul normal = costurile de oportunitate
Acesta se determină astfel : supraprofitul = profitul firmei – costurile de oportunitate Studiu de caz: Cifra de afaceri = 50 milioane; costuri de producţie 36 milioane unităţi monetare. Dacă întreprinzătorul ar fi depus banii o parte din bani la bancă ar fi obţinut o dobândă de 4 milioane unităţi monetare; o altă parte din bani ar fi învestit-o pe piaţa de capital ar fi obţinut 5 milioane unităţi monetare; cu diferenţa de bani rămasă cumpără un teren de pe care obţine o rentă de 2 milioane unităţi monetare. Rezolvare : profitul = Cifra de afaceri - Costuri de producţie = 50 – 36= 14 milioane Profitul normal = costuri de oportunitate = dobândă + dividende + rentă = 4+ 5+2=11 milioane Supraprofit = profit – costuri de oportunitate = 14 – 11= 3 milioane Interpretare : Profitul normal este acel profit care permite firmei să obţină încasări care să-i poată permite rămânerea pe piaţa respectivă la parametrii anteriori .El este egal cu valoarea costurile şanselor sacrificate pentru a rămâne pe acea piaţă deci în cazul nostru cu 11 milioane. Supraprofitul este acel profit care prin valoarea sa depăşeşte profitul normal pentru a rămâne pe piaţa respectivă în cazul nostru 3 milioane. Deci supraprofitul denumit şi profit de monopol este obţinut ca urmare a unor situaţii proprii unor firme care sunt avantajate de unele condiţii economice, politice, sociale sau naturale de care alţii nu beneficiază şi de care se folosesc pentru a obţine un profit suplimentar. g) Profitul brut este acel profit este acel venit brut diminuat cu valoarea cheltuielilor din care nu s-a scăzut valoarea taxelor şi impozitelor. h) Profitul net este acel profit brut din care s-a dedus valoarea taxelor şi impozitelor. Aplicaţie: 1. Cifra de afaceri = 1500 u.m.  2. Cheltuieli totale = 950 u.m.
3. Profit brut = 550 u.m 4. Impozit pe profit = 80 u.m. (3-4)
 5. Profit înainte de = 470 u.m.
dividende 6. Dividende = 120 u.m.
7. Profit net = 350 u.m. (5-6)
O firmă fabrică un produs în două sortimente ale căror niveluri de producţie, preţ unitar, cost unitar la momentele t0 şi t1 sunt următoarele :
Rezolvare :
unde CA= Q x Pu celelalte relaţii de calcul fiind cunoscute. Întreprinzătorul a luat decizia de a produce mai mult din sortimentul A şi de a reduce producţia la sortimentul B în condiţiile în care preţurile şi costurile unitare rămân constante. În aceste condiţii deşi se constată că rata rentabilităţii a rămas aceiaşi în cazul celor două sortimente, pe ansamblul firmei rata rentabilităţii firmei creşte. Cauza acestei situaţii trebuie căutată în acţiunile de modernizare (restructurarea producţiei, punerea ei în acord cu cerinţele pieţei) precum şi în acţiunile de autofinanţare. 5. Viteza de rotaţie a capitalului este un alt factor care determină creşterea profitului. Astfel dacă viteza de rotaţie creşte, profitul va avea o dinamică mai mare decât în perioada anterioară şi invers în situaţia în care viteza de rotaţie scade. Să analizăm următorul studiu de caz: Dacă la patru rotaţii ale capitalului se obţine un profit anual de 1,2 miliarde lei, câte rotaţii sunt necesare pentru a obţine 3,6 miliarde lei profit anual. Se cere totodată şi durata în situaţia dată a unei rotaţii.
Printr-o regulă de trei simplă, determinăm numărul de rotaţii necesare pentru a obţine 3,6 miliarde lei profit. 4 rotaţii - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -1,2 miliarde lei NR - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 3,6 miliarde lei NR = 10 rot Durata de rotaţie a capitalului denumită şi viteza de rotaţie a capitalului exprimată în zile va fi:  zile
6. Modul de împărţire al profitului între posesorii factorilor de producţie participanţi la realizarea sa; dacă salariul şi renta sunt mari implicit va scădea profitul: invers dacă acestea sunt mici va creşte profitul. Funcţiile profitului Economiştii în marea lor majoritate apreciază că profitul are mai multe funcţii :
3. Cultivă spiritul de economie. Repartiţia profitului Repartiţia profitului este reglementată prin acte normative care au în vedere utilizarea acestuia pentru : - modernizare şi autofinanţare; - consumul personal. Aşa cum am încercat să sugerăm din aplicaţia anterioară, profitul este impozitat conform actelor normative din fiecare ţară. În ţara noastră deşi evoluţiile sunt destul de contradictorii au fost emise o serie de reglementări privind unele facilităţi privind impozitele. Profitul este esenţial atât pentru agenţii economici cât şi pentru societate deoarece pe seama acestuia : - se reproduc pe un plan superior condiţiile pentru reluarea activităţilor economice - se asigură dezvoltarea “capitalului uman” ; - se crează noi locuri de muncă.
Renta continuă să prezinte o mare importanţă practică şi un deosebit interes economic. Fiind legată de cea mai veche formă de activitate umană, renta a polarizat de timpuriu preocupările unui larg cerc de specialişti în domeniu. De –a lungul istoriei s-au cristalizat o serie de optici generale din care succint vom schiţa câteva în continuare:
Renta reprezintă venitul ce revine proprietarului oricărui factor de producţie, a cărei ofertă este rigidă sau foarte puţin elastică pentru transferarea dreptului de folosinţă sau de uzufruct al acestuia altei persoane. Realizarea rentei presupune existenţa simultană a trei condiţii:
Graficul alăturat ne sugerează mecanismul de formare al rentei: 
 P1 C
      
 E
  PE
O
O ofertă rigidă Q1 QE După cum se observă din grafic la o cantitate oferită de factori de producţie inelastică Q1 preţul de procurare P1 PE unde PE – preţul de echilibru. Suprafaţa haşurată reprezintă mărimea rentei economice pe care o încasează proprietarul factorului de producţie respectiv.
Principala formă de rentă este renta funciară, cea care se formează în agricultură. Renta funciară este venitul încasat de proprietarul funciar din partea arendaşului pentru acordarea dreptul de folosinţă pe care primul îl acordă celui de-al doilea în baza unui contract. Renta funciară se constituie aşadar din preţul ridicat al produselor agricole a căror cerere în creştere, se confruntă cu oferta puţin elastică determinată de gradul de fertilitate sau de caracterul limitat al pământului. Aceasta poate apărea sub trei forme: renta absolută, renta diferenţială şi renta de monopol. Renta funciară absolută este venitul încasat de proprietarul funciar de la arendaş pentru dreptul de folosinţă asupra terenului acordat acestuia din urmă , venit care este independent de calitatea şi poziţia acestuia. Renta diferenţială se formează pe baza deosebirilor de fertilitate sau de poziţie faţă de centrele de aprovizionare, desfacere şi căile de comunicaţie a terenurilor cultivate precum şi a diferenţelor de eficienţă ce pot apare între acestea . Renta diferenţială este de două tipuri : a) Renta diferenţială I (renta de fertilitate); b) Renta diferenţială II . Renta diferenţială I (renta de fertilitate) - este renta care rezultă din diferenţa de fertilitate fără ca pe terenurile respective să se aplice investiţii suplimentare. Modul de formare al rentei diferenţiale I va fi prezentat în exemplul următor: Cu toate că există numeroase clase de fertilitate, literatura economică presupune că terenurile atrase în cultură se împart în trei categorii: terenuri cu fertilitate superioară (I), terenuri cu fertilitate mijlocie (II) şi terenuri cu fertilitate joasă (III). Se consideră că toate cele trei suprafeţe de teren se cultivă, pentru că numai astfel se acoperă nevoia socială de bunuri agricole. Pe fiecare din cele trei suprafeţe se aplică aceleaşi doze de capital şi de muncă (ceea ce înseamnă costuri totale egale). Producţia va descreşte pe măsură ce se trece de la o parcelă mai fertilă la una mai puţin fertilă. Drept urmare, costurile unitare vor fi inegale. Deşi costurile unitare sunt diferite, produsele obţinute de pe toate terenurile se vând la un preţ unic, cele mai mari pe unitatea de produs, rezultate din cultivarea terenurilor cu cea mai mică fertilitate. Numai respectând această condiţie, încasează profit mediu inclusiv arendaşii care cultivă ultima categorie de terenuri. Modelul formării rentei diferenţiale
După vânzarea produselor, se obţin venituri inegale deoarece arendaşii vând la acelaşi preţ cantităţi diferite de bunuri. De aceea apare un profit suplimentar pentru cei care au lucrat terenuri cu fertilitate superioară şi medie. Acesta va trece de la arendaşi la proprietarii terenurilor şi ia forma rentei diferenţiale. Proprietarii terenurilor cu fertilitate joasă vor încasa numai renta absolută. Renta diferenţială II este renta care apare în urma investiţiilor suplimentare în mijloace de mecanizare, chimizare, hidroamelioraţii care măresc producţia la hectar şi reduc costurile medii. Aceste investiţii sunt făcute însă pe terenuri diferite şi au randamente diferite determinând o neuniformitate a costurilor cu care se obţin produsele respective. Mecanismul ei de formare este determinat de caracterul intensiv al agriculturii şi apare ca urmare a legii randamentelor neproporţionale: investiţiile succesive de factori de producţie (muncă şi capital) determină creşterea producţiei până în punctul în care randamentele marginale se egalizează cu cele medii, după care acestea scad. Din acest motiv se impune atragerea de noi factori de producţie cu noi performanţe. Renta de monopol este un supraprofit încasat de proprietarul funciar ce decurge din preţul de monopol obţinut de proprietari de pe terenuri care au calităţi speciale şi de pe care se pot obţine cantităţi reduse de produse cu calităţi de excepţie. De exemplu, vinul de calitate excepţională care se produce în cantităţi limitate. O altă formă de rentă este renta minieră care reprezintă suma de bani plătită proprietarilor de mine, pentru dreptul de a exploata bogăţiile acestora. La rândul ei, renta minieră poate fi şi ea absolută, diferenţială şi de monopol. Renta în construcţii se plăteşte de către arendaşi pentru dreptul de a construi. Şi în acest caz există rentă absolută, diferenţială şi de monopol. Renta consumatorului reprezintă diferenţa de care beneficiază acesta plătind bunurile cumpărate de el la un preţ mai mic decât ar fi dispus să plătească. Renta vânzătorului se realizează de către acesta atunci când reuşeşte să vândă la un preţ mai ridicat decât estimase anterior. Renta de abilitate se obţine de către acei întreprinzători sau lucrători care, având aptitudini şi calităţi profesionale excepţionale, realizează, prin spirit de prevedere şi capacităţi manageriale, un profit mai ridicat, sau, în cazul salariaţilor, un venit mai mare decât ceilalţi din aceiaşi categorie. Renta conjuncturală se realizează de către întreprinzătorii care au posibilitatea să vândă în momentul în care preţul creşte datorită penuriei de ofertă.
Se constată că renta este un venit care se formează pe seama valorii nou create în sfera producţiei şi însuşită de proprietarii factorilor de producţie când aceşti factori au un caracter restrictiv. Preţul pământului Pământul este un obiect al vânzării – cumpărării, deci are un preţ. Preţurile cresc pentru toate categoriile de teren, indiferent de destinaţia lor şi în toate ţările lumii. În principiu, preţul pământului depinde nemijlocit de doi factori: mărimea rentei şi rata dobânzii. Preţul pământului este direct proporţional cu mărimea rentei şi invers proporţional cu rata dobânzii. Alţi factori care determină mărimea preţului pământului sunt:
Deoarece limitarea naturală pământului conferă ofertei un caracter rigid, concurenţa se deplasează spre terenul cererii agenţilor economici cumpărători. Astfel, preţul pământului evoluează în raport cu mişcarea cererii; creşte dacă cererea creşte şi scade odată cu reducerea cererii.
Mărirea cererii pentru produsele agricole şi scumpirea lor stimulează cererea de pământ şi ridică preţul acestuia, întrucât oferta este inelastică. În realitate agenţii economici preferă să facă investiţii în terenuri agricole atunci când preţul acestuia este mai redus, fapt care se întâmplă atunci când produsele agricole se ieftinesc.
Suprafeţele de tern sunt susceptibile pentru diferite utilizări (agricultură, silvicultură, construcţii, etc.). Folosinţa care asigură preţul cel mai ridicat influenţează preţul terenurilor cu celelalte folosinţe. Proprietarii funciari vor accepta să nu modifice destinaţia agrară a terenurilor pe care le deţin, numai cu condiţia realizării unui venit comparabil cu cel obţinut în alternativa modificării destinaţiei acestuia.
Investiţiile făcute în terenurile agricole determină creşterea preţului pământului. Preţul pământului reprezintă renta anuală capitalizată la dobânda zilei respectiv la cea aşteptată. Preţul pământului se calculează astfel :
PP –preţul pământului; R - renta ; d- rata dobânzii. Aplicaţie: Preţul unui hectar de teren care aduce o rentă anuală de 12000 u.m. iar dobânda este de 20% va fi : 
Preţul pământului înregistrează creşteri spectaculoase. Aceasta se explică prin sporirea capitalului învestit urmare a : - orientărilor către agricultura intensivă ; - măririi cererii de pământ, în timp ce oferta rămâne rigidă. CAPITOLUL IV TIPURI DE PIEŢE SPECIFICE MECANISME FUNCŢII Obiective ale cursului:
Conţinutul cursului:
Yüklə 0,9 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
unde: