Management general

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 1.29 Mb.
səhifə1/21
tarix20.02.2018
ölçüsü1.29 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   21

MANAGEMENT GENERAL

N.Burlacu
Tema 1. Conceptele de bază ale ştiinţei management. Error: Reference source not found

1.1. Noţiuni generale privind managementul. Error: Reference source not found

1.2. Doctrine şi şcoli de management. Error: Reference source not found

1.2.1. Şcoala clasică universală Error: Reference source not found

1.2.2. Şcoala relaţiilor umane. Error: Reference source not found

1.2.3. Şcoala sistemelor sociale Error: Reference source not found

1.2.4. Şcoala empirică (practicistă), teoria situaţională. Error: Reference source not found

1.3. Studii de caz: Evoluţia managementului. Error: Reference source not found



Tema 2. Organizaţia (firma), managerul, dirijarea. Error: Reference source not found

1.1. Determinarea organizaţiei (firmei), caracteristici generale. Error: Reference source not found

2.2. Mediul interior şi exterior al firmei. Error: Reference source not found

2.3. Managerul, rolurile manageriale. Error: Reference source not found

2.4. Dirijarea orientată spre succes. Error: Reference source not found

2.5. Studii de caz: Mediul organizaţiei şi eficacitatea. Error: Reference source not found



Tema 3. Competitivitatea ca criteriu de bază al eficienţei managementului firmei. Error: Reference source not found

3.1. Rolul competitivităţii firmei. Error: Reference source not found

3.2. Nivelurile de competitivitate. Error: Reference source not found

3.3. Metode tradiţionale de realizare a produsului întreprinderii (firmei) Error: Reference source not found

3.4. Falimentul întreprinderilor în condiţiile de concurenţă rigidă. Error: Reference source not found

3.5. Aprecierea managerială a capacităţii de concurenţă. Error: Reference source not found



Tema 4. Funcţiile managementului. Error: Reference source not found

4.1. Funcţia de planificare. Planificarea strategică. Error: Reference source not found

4.2. Studii de caz: Strategii de conducere şi planificarea strategică. Error: Reference source not found

4.3. Funcţia de organizare. Error: Reference source not found

4.4. Studii de caz: Componentele structurii organizaţionale. Error: Reference source not found

4.5. Funcţia de motivare. Error: Reference source not found

4.6. Studii de caz: Motivarea performanţelor angajaţilor. Error: Reference source not found

4.7. Funcţia de control. Error: Reference source not found

4.8. Studii de caz: Stabilirea sistemului de control în organizaţie. Error: Reference source not found

Tema 5. Comunicarea şi sistemul informaţional. Error: Reference source not found

5.1. Procesul de comunicare şi rolul lui în conducere. Error: Reference source not found

5.2. Elementele şi etapele procesului de comunicare. Error: Reference source not found

5.3. Metode de perfecţionare a sistemului informaţional: Error: Reference source not found

5.4. Comunicări organizatorice la nivelul firmei. Error: Reference source not found

5.5. Studii de caz: Comunicarea în cadrul organizaţiei. Error: Reference source not found



Tema 6. Cadrele de conducere. Error: Reference source not found

6.1. Noţiunea de cadru de conducere: sfera calităţilor, cunoştinţelor şi aptitudinilor. Error: Reference source not found

6.2. Tipologia cadrelor de conducere. Error: Reference source not found

6.3. Selectarea personalului de conducere Error: Reference source not found

6.4. Studii de caz: Managementul şi munca managerului. Error: Reference source not found

Tema 7. Convorbirile (conversaţiile) şi rolul lor în procesul de conducere. Error: Reference source not found

7.1. Noţiunea de convorbire, etapa de pregătire. Error: Reference source not found

7.2. Începutul conversaţiei, scopurile şi metodele. Error: Reference source not found

7.3. Etapa de transmitere a informaţiei. Error: Reference source not found

7.4. Etapa de argumentare. Error: Reference source not found

7.5. Etapa de neutralizare a replicilor şi observaţiilor. Error: Reference source not found

7.6. Studii de caz: Conducerea sistemelor informaţionale. Error: Reference source not found

Tema 8. Conflictul în procesul de conducere. Error: Reference source not found

8.1. Noţiunea de conflict, cauzele apariţiei lui. Error: Reference source not found

8.2. Activitatea conducătorului în timpul conflictului. Error: Reference source not found

8.3. Stresul, metodele de evitare (ocolire) a lui. Error: Reference source not found

8.4. Studii de caz: Liderul şi procesele de influenţă. Error: Reference source not found

Tema 9. Managerul, influenţa şi puterea. Deciziile de conducere. Error: Reference source not found

9.1. Puterea în procesul de conducere. Error: Reference source not found

9.2. Formele principale ale puterii şi influenţei, caracterizarea lor. Error: Reference source not found

9.3. Deciziile şi rolul lor în management. Error: Reference source not found

9.4. Raţionalizarea soluţionării problemei. Error: Reference source not found

9.5. Factori care influenţează asupra procesului de adoptare a deciziei. Error: Reference source not found

9.6. Studii de caz: Primirea deciziei manageriale. Error: Reference source not found

Tema 1.Conceptele de bază ale ştiinţei management.

1. Noţiuni generale privind managementul.

2. Doctrine şi şcoli de management.

1.1.Noţiuni generale privind managementul.

Dicţionarul englez, analizând cuvântul management, îl tratează în felul următor:

1). Modul, felul comportării cu oamenii.

2). Forţa şi arta de conducere.

3). Organul de conducere, unitatea administrativă. Piter Druker, autoritate americana în domeniul managementului, face astfel da explicaţii;

1). Noţiunea este pur americană şi nu se traduce, nu poate fi tradusă în altă limbă.

2). înseamnă funcţie, dar şi oameni, care îndeplinesc această funcţie.

3). Arată starea socială a conducătorilor de toate nivelurile.

4). Este un curs teoretic.

5). Este un domeniu al ştiinţei.

În cazul organizaţiilor, care n-au nici o atribuţie la business acest cuvânt nu prea se foloseşte. Dar totuşi ce înseamnă el în ştiinţa economică?

Pluralitatea teoretică vorbeşte despre faptul ci în literatura de specialitate veţi întâlni diferite tratări ale acestui cuvânt.

Acelaşi Piter Druker consideră că: managementul este echivalent cu “persoana de conducere”, persoana care coordonează activitatea celorlalţi şi care îşi realizează activitatea prin ei.

Jean Gilberth consideră că managementul înseamnă «organizarea, arta de a conduce, de a administra, sau altfel spus administrarea».

A. Mackenzie consideră că conducătorul operează cu trei elemente - idei, lucruri şi oameni.

Din punct de vedere al funcţiei în domeniul de producţie, managementul se prezintă ca un proces, cu ajutorul căruia un grup de colaboratori îşi îndreaptă acţiunile spre un scop comun.

Pe de altă parte managementul la J. Massie se prezintă ca un proces social şi tehnic, cu ajutorul căruia se folosesc resursele, ce influenţează asupra acţiunilor oamenilor şi se efectuează schimbări pentru atingerea scopului de către organizaţie.

Managementul - este un proces de planificare, organizare a activităţii şi controlului asupra firmei pentru a coordona resursele umane şi materiale spre atingerea scopurilor efective. în practică managementul deseori se reduce la un grup special de oameni atribuţia cărora rezidă în organizarea şi conducerea tuturor forţelor pentru atingerea scopurilor puse.

Managementul îndeplineşte următoarele funcţii de conducere: prognozarea, planificarea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul.

Sistematizând toate opiniile teoretice despre management, tragem concluzia că managementul ştiinţific poate fi determinat ca un sistem de măsuri, de metode prin care se realizează scopurile firmei. De aici rezultă că managementul ştiinţific are la baza sa următoarea tehnologie:

1. Adoptarea deciziilor - procesul, prin care este relevată în mod conştient o anumita cale de acţiune, din mai multe variante, în scopul obţinerii rezultatului dorit;

2. Planificarea - procesul prin care se prevede evoluţia viitoare a acţiunii prin examinarea diferitelor variante;

3. Organizarea - procesul prin care se determină structura şi repartizarea funcţiilor;

4. încadrarea personalului - procesul prin care conducerea selectează, pregăteşte, promovează subordonaţii;

5. Comunicarea - procesul de determinare a performanţelor curente comparativ cu standardele preconizate;

6. Dirijarea - procesul prin care informaţiile sunt transmise persoanelor interesate din punct de vedere al obţinerii rezultatului dorit;

7. Conducerea - procesul prin care activitatea subordonaţilor este îndreptată spre scopuri comune.

Pentru îndeplinirea acestor funcţii managerii trebuie să aibă următoarele calităţi (după Henri Fayol) :

1. Să fie sănătoşi şi viguroşi fizic;

2. Să aibă inteligenţă şi capacitate intelectuală;

3. Să posede calităţile morale: insistenţă, bărbăţie la luarea deciziilor, răspundere, simţul datoriei;

4. Să aibă pregătire profesională bună, studii profunde şi calitative,

5. Să posede următoarele capacităţi de dirijare; prevederea, capacitatea de a face un plan de acţiuni, deprinderi de organizare, arta de a şti cum să se comporte eu oamenii, capacitatea de a uni şi dirija forţele multor oameni şi capacitatea de a-i controla, de a le face observaţii. fără a-i ofensa;

6. Cunoaşterea funcţiilor întreprinderii;

7. O profundă competenţa în activitatea specifică a firmei.

În activitatea lor managerii trebuie să ţină cont de următoarele principii:

1. Orientarea spre om ca bază a managementului. Acesta este principiul fundamental al firmei, ce propune grija faţa de om drept criteriu de cea mai mare valoare al firmei, descătuşarea energiei creatoare, acordarea mai multor posibilităţi de a manifesta iniţiativă şi spirit de întreprinzător.

2. Deservirea ireproşabilă a cumpărătorului. Acesta este principiul de baza al politicii externe a firmei, care, formulat altfel poate fi redat prin cuvintele: firma există pentru cumpărători şi existenţa ei depinde de cumpărători.

3. Crearea şi susţinerea microculturii, microclimei în firmă, fapt ce asigură modul cuvenit de comportare a funcţionarilor.

Cei dintâi care au definit activitatea de conducere la nivel de întreprindere au fost Taylor şi Fayol.

Taylor: "Arta de a şti precis ce trebuie de făcut cât mai bine şi mai ieftin".

Fayol: "A conduce înseamnă a organiza, a comanda, a coordona şi a controla".

Alţi autori susţin că conducerea reprezintă exercitarea funcţiilor administrative, de dispoziţie, îndreptate spre alegerea şi repartizarea cadrelor, dirijarea şi educarea lor, controlul asupra activităţii, folosirea mijloacelor economice de influenţare a colectivelor.

în general conducerea este un proces de influenţă a subiectului asupra obiectului cu un anumit scop (scop). Această influenţă are loc la nivel de întreprindere (magazin), asociaţie, minister, după o anumită schemă (algoritm) şi se producere cu ajutorul unor mijloace (tehnice, organizatorice, economice, sociale, psihologice).

Pornind de la aceste aprecieri, putem constata, că procesul de conducere, este influenţarea proceselor productive de către conducători, prin (cu ajutorul) altor persoane (subalternii).

Această influenţare se pronunţă de regulă în domeniul organizării. Eforturile de gândire şi acţiune în domeniul organizării sunt şi unul din atributele de bază ale conducerii, care poate fi privită ca rezultatul efortului de gândire şi acţiune a conducătorului.

Interdependenţa proceselor de conducere şi producţie e redată în schema 1.


  1. Interdependenţa proceselor de conducere şi producţie.

Procesul de conducere, fiind o înlănţuire permanentă de decizii transpuse în acţiune, asigură echilibrul dinamic al proceselor de producţie.

Procesul de conducere al întreprinderii comerciale presupune parcurgerea următoarelor etape:

- diagnoza unei situaţii;

- prognozarea variantelor posibile;

- decizia - varianta unică;

- planificarea şi programarea activităţii de realizare a deciziei;

- dirijarea realizării;

- controlul şi rezultatul.

Ştiinţa definită la modul general este - ansamblul sistematic de cunoştinţe veridice despre realitatea obiectivă (natura şi societatea) şi despre realitatea subiectivă (psihica şi gândirea)

Obiectul unei ştiinţe se defineşte prin delimitarea câmpului de cercetare a fenomenelor specifice unui domeniu - de exemplu - în domeniul activităţii de conducere a întreprinderilor, totalitatea cunoştinţelor de conducere au cunoscut o integrare sistematică după reguli şi criterii ştiinţifice doar la începutul sec. XX-lea (lucrările lui Taylor, Fayol).

Ştiinţa conducerii la nivel de întreprindere se constituie ca un ansamblu de cunoştinţe în continuă dezvoltare, care pe măsura progresului practicii se perfecţionează continuu.

Elementele de bază, care constituie obiectul perfecţionării sunt:

- teoria legilor şi principiilor utilizate în vederea optimizării activităţii întreprinderii;

- metodele şi procesele de soluţionare a problemelor cu care este confruntată activitatea practică de conducere;

- ansamblul mijloacelor tehnice (tehnologice) care asigură conducerii îndeplinirea funcţiilor sale la toate nivelurile ierarhice;

- colectivul de oameni, legăturile dintre ei, climatul social-psihologic din colectiv.

Având în vedere toate acestea, pentru examinarea conţinutului ştiinţei conducerii, putem folosi schema 2.

Teoria - este o formă de reflectare a realităţii în gândire, o formă de cunoaştere abstractă, generalizată într-un sistem de noţiuni ştiinţifice, categorii, legi şi principii.

Teoria ştiinţei conducerii este dependentă de practica conducerii, dar la rândul ei influenţează direct activitatea practică şi socială. Bazele teoretice ale ştiinţei conducerii cuprind legile obiective şi principiile cu ajutorul cărora se explică fenomenele ce acţionează şi se dezvoltă în cadrul întreprinderii. Elementele teoretice ale ştiinţei conducerii au apărut ca urmare a observării atente a fenomenelor practice, şi a efectelor de acţiune asupra factorilor tehnici, economici, sociali din întreprindere.



  1. Elementele principale ale ştiinţei managementului



Metodologia - sistema de metode, modul de cercetare folosite cât în teorie, atât şi în practică, cu ajutorul cărora pot fi înţelese fenomenele şi optimizate rezultatele.

În teoria conducerii pot fi definite următoarele metode fundamentale:

- economice;

- organizatorice;

- social-psihologice;

- administrative;

- matematice;

- statistico-economice.

Tehnologia - în cel mai general sens, exprimă modul de conducere, de realizare a deciziilor. Tehnologia poate fi privită ca un complex de metode folosite după o anumită schemă (algoritm) pentru a obţine un anumit rezultat.

Practica - nucleul (baza) acţiuni, pentru care a fost creată şi teoria, şi metodologia şi tehnologia, cu scopul de a optimiza procesul de conducere în practică. Orice societate se dezvoltă pe baza unui model unde conştient sunt repartizate împuternicirile.

1.2.Doctrine şi şcoli de management.


  • şcoala clasică universală;

  • şcoala relaţiilor umane;

  • şcoala sistemelor sociale;

  • şcoala empirică (practicistă), teoria situaţională.

Calea istorică a evoluţiei managementului are mai mult de 100 de ani. în anul 1820 secţia ele turnătorie a firmei "Buliton Uat And C" din Londra a făcut cercetări pentru repartizarea corectă a maşinilor şi mecanismelor cu scopul de a instala o linie de producţie în fux a articolelor din metale.

Pentru aceasta, tot procesul de producţie a fost împărţit într-o serie de operaţii mici, fiecărui muncitor revenindu-i o operaţie standard, iar funcţia de muncă se atesta în dependenţă de calificarea muncitorului.

In această perioadă procesele tehnologice erau diferite. Cea mai avansată era metoda controlului financiar. Metodele dirijări producţiei se aflau la un nivel scăzut.

In prima jumătate a secolului XIX economiştii au început să înţeleagă ca este necesar de a dezvolta şi funcţia de administrare. Pentru a organiza modul de producţie, era necesar de a delimita munca organizatorică printr-o funcţie specială, cu post de serviciu şi supunere ierarhică.

Economistul englez Samuel Niumen în anul 1835 scria;

"Este necesar ca întreprinzătorul să întrunească carităţi ce rar pot fi întâlnite la om. El trebuie să aibă darul prevederii şi al calculului, ca toate planurile lui să se realizeze. El trebuie să fie insistent şi hotărât în scopurile realizării gândurilor sale. în afară de aceasta, el trebuie să aibă cunoştinţe detaliate în ceea ce priveşte tipurile de muncă şi ocupaţiile".

Autorii enciclopediei americane despre management sunt profund convinşi că baza teoriei managementului industrial a fost pusă în anul 1886, când Henri P. Taun (1844-1924) - preşedintele companiei "Jeli And Taun" la o adunare anuală a societăţii inginerilor - mecanici americani a făcut un referat "inginerul ca economist». în acest referat a fost examinată problema privind rolul managementului, ca sferă ştiinţifică aparte cu o specializare profesională conform importanţei sale practice ce se echivalează cu munca unui inginer.

Taun demonstra că managementul trebuie să fie o ştiinţă aparte, cu obiectul său, cu literatura de specialitate, un mecanism de cooperare. Fiindcă numai prin această unire întreprinzătorii şi managerii pot câştiga, ridicând eficienţa producţiei.

Taun considera că inginerul trebuie să posede calitatea de administrator al producţiei, numai astfel deprinderile profesionale şi cunoştinţele specializate pot fi unite cu munca organizatorică şi el poate deveni manager bun.

În referatul său, bazându-se pe munca practică, Taun a analizat toate problemele organizatorice ale firmei cu o anumită specializare, având mai multe elemente funcţionale, şi a ajuns la concluzia că trebuie să apară o specialitate nouă - managementul.

Al doilea savant, care s-a afirmat la începutul managementului ca ştiinţă teoretică, a fost H. Miunţeberg (1863-1916). El a scris lucrările “Psihologia şi eficienţa industrială” (1913), “Psihologia businessului”, unde a analizat eficacitatea în dependenţă de psihologie.

Managementul industrial apare atunci, când cea mai mare parte de cunoştinţe trece din domeniul producţiei materiale în domeniul funcţionarii structurale a firmei. Puncţia managementului industrial a fost de a obţine un efect mai mare de pe urma activităţii salariaţilor. Pentru aceasta lucrătorului i se dezvolta:

- obişnuinţa disciplinei de executare;

- îndeplinirea obligaţiilor în termen fixat;

- îndeplinirea calitativă a muncii încredinţate;

- răspunderea pentru lucrul său.

Chiar în formele sale iniţiale, managementul s-a afirmat drept un stil de conducere autoritar:

- comportare severă cu muncitorii;

- muncitorul n-avea dreptul la propuneri, sugestii;

- se foloseau metodele de forţă, pedeapsa, amenda.

În această perioadă de abia se evidenţiau metodele economice de conducere, schimbarea stilului de comportare cu muncitorii, etica şi morala businessului.

Savantul american E. Dale a clasificat formarea şi dezvoltarea ştiinţei conducerii în sec. XX în trei etape: 1) conducerea empirică; 2) începutul conducerii ştiinţifice; 3)conducerea ştiinţifică.

I. Conducerea empirică - se referă la perioada în care activitatea de conducere se baza pe intuiţie. Se consideră că această etapă cuprinde toate lucrările privind problema conducerii care au apărut înainte de F. V. Taylor.

Conducerea empirică e bazată pe personalitatea şi calităţile conducătorului, care în procesul de conducere căpăta deprinderi de a conduce, şi cu cât îşi acumula mai multă experienţă, demonstra cu atât mai mare iscusinţă în conducere. Coordonatele de bază (criteriile) ale conducerii empirice au fost: intuiţia, experienţa şi bunul simţ - calităţi care depind de personalitatea conducătorului. Calităţile menţionate nu-s de neglijat nici în epoca modernă, a conducerii ştiinţifice, însă pentru o conducere eficientă sunt insuficiente:

- nici una din aceste calităţi nu poate fi verificată şi nu poate fi transmisă în întregime altor persoane. Ca urmare conducerea empirică deseori manifestă conservatism, teamă de nou, rutină, deprinderi cu metode vechi de conducere.

A conduce pe baze empirice înseamnă a aplica principiul - "văzând şi făcând", rezultatele finale depind de capacitatea conducătorului de a se descurca în situaţii neprevăzute. Empirismul în conducere a generat tipul conducătorului - "dictator" - care se mai întâlneşte şi azi printre cadrele de conducere (stilul autoritar, autocrat).

II. începutul conducerii ştiinţifice - alături de experienţă şi intuiţie conducătorul începe a avea nevoie şi de anumite cunoştinţe specifice. La această etapă se introduce pe scară largă progresul tehnico-ştiinţific, care determină o creştere a cerinţelor pentru perfecţionarea formelor şi metodelor de conducere. Prima încercare de sistematizare pe bază ştiinţifică a conceptelor şi principiilor activităţii de conducere se manifestă în lucrările lui F. W. Taylor, care pe baza unei vaste experienţe în conducere a reuşit să formuleze primele reguli şi principii teoretice ale conducerii. Această etapă a generat tipul conducătorului "tehnocrat" care a neglijat aproape complet domeniul relaţiilor umane.

Conducerea ştiinţifică - este etapa care se afirmă în mod deosebit începând cu deceniul 5 al sec XX. Este etapa la care teoria managementului se dezvoltă, se perfecţionează continuu pe baza celor mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice. Tipul de conducător care corespunde acestei etape este organizatorul, care se caracterizează printr-un stil de conducere democratic, prin cooperare cu subalternii, deciziile importante sunt elaborate în colectiv. Pentru a analiza deosebirea dintre conducerea empirică şi ştiinţifică, folosim schema 3.



  1. Corelaţia dintre conducerea empirică şi ştiinţifică





1.2.1.Şcoala clasică universală

Şcoala clasică universală - acest curent de gândire în teoria conducerii este întâlnit şi sub denumirea de şcoala procesului de conducere, sau şcoala tehnică. Şcoala clasică mai este numită şi universală.

Şcoala clasică este în principiu, rezultatul suprapunerii a doua concepte de conducere:

- conceptul anglo-saxon, cu un caracter inductiv şi pragmatic, concept ce se bazează pe cazuri practice, în temeiul cărora sunt formulate principiile procesului de conducere. Promotorul acestuia a fost americanul F.W. Taylor (1856-1915);

- conceptul latin, al cărui promotor şi reprezentant a fost francezul H. Fayol (1841-1925). Acest concept are la bază metode deductive, principii cu caracter universal. Cu alte cuvinte, în analiza procesului de conducere a întreprinderii, pornindu-se de la principii cunoscute, se ajunge la realităţi.

Trăsăturile generale ale gândirii ce fundamentează şcoala clasică universală se pot rezuma la următoarele:

- principiile formulate sunt universale;

- întreprinderea este privită ca un sistem închis, izolat de mediu, iar structura organizatorică este reprezentată prin legăturile dintre funcţiile sale interne;

- se pune accentul pe latura conducerii tehnico-economice, fără a se analiza aspectul social şi psihologic al procesului de conducere.

Apariţia primei şcoli clasice a managementului este atestată în secolul XX şi e legată de numele lui F. Taylor.

După terminarea institutului tehnologic în anul 1878 Taylor a lucrat intr-o firmă metalurgică “Midveil stil compani”. în anul 1886 a intrat ca membru în asociaţia inginerilor-mecanici din America şi a ascultat referatul lui Taun.

El a scris următoarele cărţi:

- Sistemul de acord (1895);

- Principiile managementului ştiinţific (1911).

Taylor a fost înmormântat în Filadelphia, iar pe piatra sa funerară este scris: “Părintele managementului ştiinţific”.

În aceste monografii Taylor a formulat principalele principii ale managementului ştiinţific, ce formează un sistem:

- divizarea muncii: în muncă de indicaţii şi munca de executare.

În sistemul de producţie fiecare lucrător trebuie să răspundă de funcţiile sale. De asemenea trebuie să existe o corelaţie intre muncitor şi munca îndeplinită.

Administratorul, după Taylor, trebuie:

- să prelucreze conform metodelor ştiinţifice fiecare element al muncii;

- pe criterii ştiinţifice, să aleagă lucrătorii, să-i înveţe;

- să utilizeze ştiinţa în activitatea lor şi sa le sugereze muncitorilor că munca lor se bazează pe principii ştiinţifice;

- să asigure diviziunea muncii între manageri şi muncitori.

După părerea lui Taylor metodele vechi empirice, subiectiviste şi ne temeinice de conducere trebuie să fie înlocuite cu logica ştiinţifica a regulilor şi formelor.

Pornind de la practica sa, Taylor a tras concluzia că muncitorii sunt gata să muncească cinstit pentru un anumit salariu. Nimeni până la Taylor nu s-a încumetat să determine munca muncitorilor şi nici a administratorilor, care trebuia să prezinte rata muncii şi a salariului. Conducătorii determinau aceste echivalente după intuiţie şi tradiţie, care duceau la conflicte.

Taylor a încercat să rezolve această problemă prin metoda măsurilor precise a standardelor timpului, mişcărilor ce sunt necesare pentru îndeplinirea sarcinilor şi obligaţiilor funcţionale; în dependenţa de ele, a propus un sistem de salarizare.

Taylor vedea în management o armă cu ajutorul căreia s-ar putea apropia interesele personalului, pe baza creşterii bunăstării muncitorilor şi instaurării colaborării strânse între întreprinzători şi lucrători, pentru atingerea scopurilor economice şi de producţie ale firmei, organizaţiei.

Taylor, după părerea economiştilor, a efectuat o revoluţie intelectuală în teoria şi practica managementului ştiinţific, pe care o aprecia ca o activitate comună a administratorilor şi muncitorilor bazată pe interese comune.

Managementul era tratat ca un proces de contopire a resurselor materiale ale producţiei şi tehnologiei cu activitatea omului în procesul de producţie, pentru atingerea scopului organizării industrială a muncii.

Managementul ştiinţific contribuie la dezvoltarea sentimentului de tovărăşie, fiindcă relaţiile dintre oameni în procesul de producţie nu mai sunt relaţii intre stăpâni şi subalterni, ci sunt deja relaţii între colaboratori, care se ajută unul pe altul la îndeplinirea unui volum de muncă, pentru care fiecare din ei este mai bine pregătit.

Taylor a introdus diferite metode de unificare a metodelor de producţie:

- indicaţii metodice;

- a elaborat diferite standarde.

Criteriul principal al eficienţei firmei, după Taylor, îl constituie micşorarea preţului de cost al producţiei. Munca în sistemul lui Taylor este izvorul eficacităţii, iar secţia - celula de bază a folosirii managementului ştiinţific.

Sistemul şi teoria lui Taylor, însă, la prima etapă n-au fost acceptate de proprietari. Managementul ştiinţific ara interpretat ca amestec în sfera de preocupări a proprietarilor

Principiile sistemului lui Taylor sunt:

1) înlocuirea metodelor tradiţionale bazate pe măiestria şi experienţa personală, prin metode ştiinţifice, bazate pe analiza tuturor elementelor procesului de conducere.

2) Selecţionarea lucrătorilor pe baza unor criterii elaborate ştiinţific, antrenarea şi instruirea acestora.

3) Colaborarea între muncitori şi administraţie în scopul aplicării în practică a organizării ştiinţifice a muncii.

4) Diviziunea muncii: intelectuale şi fizice.

5) Ridicarea conţinutului economic al muncii tehnicienilor şi, prin urmare, ridicarea nivelului economic şi cultural al lucrătorilor.

6) Apropierea învăţământului tehnic superior de nevoile producţiei.

7) Introducerea practicii de producţie a viitorilor ingineri, timp de un an, înaintea absolvirii instituţiei superioare.

8) Analiza proceselor de muncă prin descompunerea lor în elemente componente.

9) Evidenţierea strictă a timpului de muncă;

10) Unificarea şi standardizarea operaţiilor şi mişcărilor în procesul muncii, a proceselor tehnologice.

11) Normarea strictă a muncii.

12) Controlul tehnic asupra operaţiilor tehnologice şi de muncă, şi asupra calităţii producţiei.

13) Introducerea şi aplicarea salarizării în acord cu tarifele diferenţiate.

În general, sistemul conducerii ştiinţifice a întreprinderii poate fi rezumat după F. W. Taylor astfel:

- ştiinţă în loc de deprinderi tradiţionale;

- armonie în loc de contradicţii;

- colaborare în loc de lucru individual;

- productivitate maximă în loc de una limitată;

- dezvoltarea fiecărui muncitor până la maximum de productivitate de care este capabil.

În teoria sa F. Taylor evidenţiază rolul important al unei elite intelectuale (administraţia) - centrul de gândire al întreprinderii. Un loc deosebit îl ocupă sistemul de măsurare a muncii, denumit "Studiul muncii" F. Taylor a produs o diviziune a muncii în sfera conducerii: un subaltern poate fi subordonat mai multor conducători funcţionali. De asemenea a insistat asupra separării funcţiei de planificare în cadrul unui compartiment structural independent - o idee remarcabilă.

Urmaşii lui Taylor au fost:

G, Ganti (1861-1919) - discipolul apropiat al lui Taylor. El a propus următoarele elemente ale managementului:

- Salariul premial;

- Cartela - schemă de planificare;

- Teoria liderului;

El a scris următoarele cărţi:

- Organizarea muncii (1919);

- Dirijarea industrială (1916).

Ganti pentru prima dată în sistemul managementului a evidenţiat problema factorului uman şi a rolului lui în procesul de producţie. El spunea că pentru om munca trebuie sa fie nu numai un izvor de beneficiu, ci şi o satisfacţie.

Soţii F. Gilbert (1868- 1924) şi L. Gilbert (18/8 1972) s-au ocupat de problemele muncii fizice - sporirea volumului de producţie pe baza reducerii cheltuielilor de munca inutile.

Au scris următoarele cărţi:

Studierea mişcării (1911);

Psihologia dirijării (1916).

F. Gilbert a fost manager în industria de construcţii. El a elaborat o metodă, prin care, pentru ridicarea unui zid din cărămida toate cele 18 mişcări pot fi reduse - la 5, iar productivitatea să crească de 3 ori.

M. Foliet (1868-1833) a studiat relaţiile sociale în cadrul grupărilor mici. A scris următoarele cărţi:

Experienţa creatoare (1924);

Administrare energetică (1941);

Libertate şi supunere (1949) - unele din aceste lucrări au fost editate după moartea ei.

Idea principală a acestor cărţi constă în aceea că conflictul poate avea un rol pozitiv în anumite condiţii. Supunerea în faţa puterii unei personalităţi îl înjoseşte pe om, metoda autoritară nu poate fi efectivă pentru organizarea industrială a muncii.

Democraţia este forţa spirituală de eficacitate. Liderul poate fi ca atare nu numai în baza calităţilor sale înnăscute, dar şi a capacităţilor obţinute prin studii. Liderul adevărat trebuie să prevadă situaţia pe viitor în activitatea firmei.

În articolul “Managementul ca profesie” (1925) se sublinia că:

1). Managementul efectiv înlocuieşte exploatarea tradiţională a resurselor naturale, ce se epuizează cu folosirea noilor tehnologii, mai economicoase;

2). Managementul apare ca rezultat al concurenţei crunte;

3). Procesul de producţie se confruntă cu insuficienţa resurselor de muncă, care posedă o pregătire şi calificare speciala;

4). Este necesar de introdus pe scară largă concepţiile eticii relaţiilor dintre oameni;

5) Creşte conştiinţa businessului, ca serviciu social cu responsabilitate pentru eficienţa realizărilor sale.

Asupra formării managementului ştiinţific a exercitat o mare influenţă savantul englez O. Şeldon, care a scris cartea “Filosofia dirijării” (1923). El demonstra că “trăsătura etică a managementului şi funcţia răspunderii trebuie să fie nucleul sistemului de management”.

Fiecare manager trebuie să ştie 3 principii ale filozofiei managementului:

Politica, condiţiile şi metodele industriale trebuie să contribuie la bunăstarea societăţii;

Managerul e dator să aplice principiile superioare ale moralei privind echitatea socială în cazuri concrete;

Managerul trebuie să fie iniţiatorul ridicării nivelului standardelor etice ale concepţiilor echităţii sociale.

În formă generală filozofia managementului lui Şeldon se reduce la următoarele:

1. Industria există pentru a produce mărfuri, servicii necesare pentru societate;

2. Managementul industrial trebuie să se conducă de principiile de motivare a necesităţii, de a acorda servicii colectivelor;

3. Managementul ca parte a industriei este separat de capital şi are 3 părţi componente:

a). dirijarea;

b). organizarea;

c). planificarea.

4. Atâta timp cât industria se află pe fundament economic, managementul trebuie să-şi atingă scopul pe baza dezvoltării eficacităţii factorului uman şi material al firmei;

5. Eficacitatea managementului se obţine pe baza aplicării ştiinţei în dirijarea şi dezvoltarea resurselor umane în industrie;

6. Eficacitatea managementului depinde de structura organizatorică, bazată pe analiza detaliată a muncii;

7. Metodele ştiinţifice în cadrul managementului presupun:

a). aplicarea cercetărilor ştiinţifice şi aprecierea resurselor umane, materiale şi financiare;

b). determinarea cheltuielilor de muncă pentru motivarea şi determinarea rezultatelor dorite;

c). pregătirea şi folosirea în practică a fiecărui segment al muncii în timp;

d). legalizarea standardelor pentru asigurarea folosirii metodelor mai economice în producţie şi management.

8. Politica responsabilităţii managementului, care cere să fie acordată o specială atenţie contingentului uman al producţiei, ceea ce înseamnă că în relaţiile cu muncitorii, fiecare din ei trebuie considerat ca o personalitate. Aceste relaţii trebuie să fie concepute conform următoarelor reguli:

muncitorii participă la luarea deciziilor privind condiţiile de muncă;

muncitorului i se garantează un anumit nivel de trai, acceptat în societatea civilizată;

lui i se acordă timp liber pentru autodezvoltare;

el trebuie să fie ocrotit de şomaj;

H.Fayol abordează problemele de organizare şi conducere a întreprinderilor într-o viziune mai amplă, analizând întreprinderea în întreaga ei complexitate tehnică

şi social-economică.

Principiile formulate de H. Fayol:

1) diviziunea muncii în activitatea de conducere şi executare;

2) o strictă concordanţă între autoritatea personală şi oficială (la serviciu) a conducătorului;

3) disciplina;

4) principiul deciziei unice;

5) succesiune în conducerea întreprinderii;

6)subordonarea intereselor personale celor colective;

7) stimularea materială şi morală;

8) centralizarea funcţiilor de conducere;

9) structurarea ierarhică a aparatului de conducere;

10) organizare ştiinţifică a tuturor sectoarelor întreprinderii;

11) atitudinea justă şi echilibrată faţă de personal;

12) stabilitatea cadrelor;

13) iniţiativa;

14) unitatea colectivului.

H.Fayol pentru prima dată evidenţiază problema capacităţii de conducător, a pregătirii pe care aceştia trebuie să o aibă, insistând pentru includerea conducerii ştiinţifice ca disciplină obligatorie în şcoli. H.Fayol, cu ajutorul analizei complexe a operaţiilor înfăptuite în întreprindere, face o grupare sistematică a acestora pe funcţii, grupare care, în linii generale, se utilizează şi în epoca contemporană.

Propune sistemul de funcţii ale managementului:




  1. Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   21
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə