Seria -1: Şcoala lui hristos titlu: fundamentele educaţiei spirituale lecţia 1

Aceasta este realitatea pe care o trăim. Ori suntem una, ori suntem alta, nu există compromis.

Alegoria celor doi fii ai lui Avraam demonstrează că nu poate exista nici un armistiţiu între cele două naturi. Ismael, cel născut din firea pământească reprezintă încercarea lui Avraam de a-l “ajuta” pe Dumnezeu să-şi împlinească promisiunea Sa. Dumnezeu îi promisese lui Avraam un fiu când l-a chemat afară din ţara părinţilor săi. El îi mai făgăduise, de asemenea, că prin sămânţa sa, toate promisiunile făcute lui Avraam vor fi împlinite. De atunci trecuseră mulţi ani şi totuşi nici un fiu nu se născuse. Avraam îmbătrânise foarte mult, Sara de asemenea, aşa încât ei s-au hotărât să-l ajute pe Dumnezeu. Prin Agar, slujnica Sarei, Avraam l-a zămislit pe Ismael, fiu al cărnii. Acesta a fost un efort menit să-l ajute pe Dumnezeu. Totul a mers bine până când Isaac, fiul din Duhul, a venit pe lume. Apoi lupta a început. Nu exista nici o cale de reconciliere, nici o posibilitate de armistiţiu, niciodată. Nu se putea împărţi cortul în două, pentru că atâta vreme cât locuiau sub acelasi acoperiş, lupta avea să continue.

Războiul a început în cortul lui Avraam. Din puncţ_de vedere spiritual, el reprezintă conflictul dintre carne şi Duh; din punct de vedere fizic el se manifestă în conflictul dintre arabi şi israeliţi. Verdictul lui Dumnezeu asupra acelei situaţii a fost clar: “Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei...” (Geneza 21:10) Acesta a fost singurul răspuns valabil atunci, acesta este singurul răspuns valabil acum. “Nu purtaţi grijă de firea pământească...” (Romani 13:14) este ultimatumul lui Dumnezeu pentru biserica de azi. În nici o circumstanţă nu trebuie să permitem firii pământeşti să-şi facă. lucrarea. Nu contează cât de dotată, cât de lăudată, cât de faimoasă, cât de puternică ar fi ea, firea pământească nu poate fi folosită niciodată pentru gloria lui Dumnezeu “Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească?” (Galateni 3:3) Satan este un înşelător. El ştie că orice încercare de a produce lucrări spirituale prin intermediul firii carnale este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Satan se foloseşte de orice mijloc de a forţa această natură să opereze în Biserică pentru a o distruge.

Cele două planuri majore pe care el le foloseşte sunt:

1. Implicarea bisericii în tot felul de proiecte pentru care Dumnezeu nu are nici un interes.

2. Să-i inoculeze bisericii ideea că ea poate realiza lucrările spirituale la care Dumnezeu a chemat-o prin puterea proprie (firea pământească).

Să privim la primul plan al Satanei. Succesul său în acest domeniu este mai mult decât remarcabil. Cam 85% din proiectele religioase sunt centrate pe dorinţa egoistă inspirată de duhul Babilonului: “Să ne facem un nume...” (Gen 11:4)

În dorinţa de a fi primii, de a fi aplaudaţi, de a fi recunoscuţi, mulţi oameni ai lui Dumnezeu s- au avântat în proiecte, toate făcute în numele lui Isus. Dar pentru a achita preţul acestora ei sunt forţaţi să se vândă pe ei înşişi. Pentru a-i convinge pe sponsori să doneze ei fac apel la toate trucurile, şmecheriile şi la un limbaj împopoţonat. Una din scrisorile pe care le-am citit suna cam aşa: “Domnul mi-a vorbit că dacă un milion de parteneri mi-ar dona câte 240 dolari fiecare, El îmi va da un leac pentru cancer.” În concluzie, această scrisoare spune că Dumnezeu poate fi cumpărat sau mituit. Ştim că Dumnezeu poate fi înduplecat. De asemenea, ştim că el are leac pentru orice boală: “Prin rănile lui suntem vindecaţi.” (1 Petru 2:24) Dacă biserica rezolvă conflictul dintre carne şi Duh, dacă biserica îşi ocupă poziţia ei spirituală la care Domnul a chemat-o, acest lucru va funcţiona.

Cele mai grozave promisiuni de prosperitate şi minuni au fost promise celor ce vor dărui în scopul ridicării acestor imperii religioase. Aşa sunt prezentate acestea, încât oamenii cred promisiunile legale de prosperitate, iar când ele nu se împlinesc, când minunile nu au loc, bietele, suflete îşi dau seama că nu Dumnezeu a vorbit. Insă adevărul este că natura carnală foloseşte doar căile cărnii, iar carnea întotdeauna înşeală. Bietele suflete speră chiar împotriva oricărei speranţe şi dau din nou. Apare aceeaşi lăcomie, a da 100 dolari pentru a primi înapoi 1000 dolari, la fel ca aceia care bagă bani în jocurile mecanice, sperând că se vor îmbogăţi. Toate aceste scheme de îmbogăţire, concepute de om, insuflate de Satan, reprezintă efortul inutil de a-1 implica pe Dumnezeu în proiecte de care El nu este interesat. Acest lucru îl găsim scris în lsaia 58.

Este foarte la modă să vorbeşti astăzi despre războiul spiritual. Acest război poate fi câştigat însă, numai atunci când eu şi tu avem biruinţă în propriul nostru război purtat intre carne şi Duh. Socotinndu-ne pe noi înşine morţi faţă de păcat şi nelăsând ca "trupul de moarte” să aibă vreo putere, diavolul pierde teren, iar firea pământească este moartă. Satan a venit la lsus, dar nu a găsit nici un loc în El. lsus ne-a spus: "să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:27). Al doilea plan al lui Satan este la fel de sigur ca şi primul, cu singura deosebire că lucrează în direcţia cealaltă, încercând să-i "vândă” omului un plan firesc pentru a împlinj o lucrare spirituală. ,

Când Dumnezeu porunceşte cu adevărat ca o lucrare să ia fiinţă, cum ar fi zidirea Bisericii Sale, Satan vine la om şi îi oferă un plan firesc despre cum să zidească acea Biserică. Acest plan îl vedem peste tot, căutând să se interfereze cu toate activităţile şi eforturile noastre de a zidi Biserica. Satan l-a forţat pe Dumnezeu să blesteme unele din lucrările pe care El le-a rânduit. Pavel vorbeşte despre biserica din Galatia, care şi-a început lucrarea prin Duhul, dar care a fost înşelată de Satan să termine acea lucrare prin puterea firii pământeşti. (Galateni 3) Mesajul final a lui Dumnezeu pentru acea biserică a fost: "Nu vă lăsaţi înşelaţi: “Dumnezeu nu se lasă batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă in Duhul, va secera din Duhul, viaţa veşnică ”,(Galateni 6:8,9)

Imoralitatea este o plagă devastatoare care a adus Biserica sub blestem şi a transformat-o în obiectul batjocurii mas-mediei laice; acesta este rezultatul direct al lucrării firii pământeşti. Această fire pământească, această natură veche despre care discutăm, este trupul lui Satan. Satan nu se poate exprima în afara unui trup şi atunci când noi refuzăm să ne folosim mădularele noastre ca şi instrumente ale lucrării nelegiuite a lui Satan, atunci noi nu îi dăm lui nici un prilej, iar războiul din noi este câştigat. Oameni plini de succes în lucrările lor fireşti şi care sunt priviţi de către o biserică firească drept nişte eroi, se inşeală singuri crezând că sunt scutiţi de la legea morală a lui Dumnezeu. Rezultatul va fi o repetare a dezastrului petrecut în Biserica din Corint; păcate în Biserică, care cu greu erau întâlnite la păgâni.

Curăţirea Bisericii nu va fi populară, nu va fi uşoară, dar e mai mult decât necesară. Compromisul nu poate fi tolerat. Asemenea personajelor din desenele animate, am găsit vinovatul, şi acela suntem noi, sunt eu. În concordanţă cu Scripturile, Biserica după care se va întoarce lsus va fi “fără pată şi fără zbârcitură” (Efeseni 5:27). Pată în Scriptură este o referire la firea pământească (carnea): “urând până şi cămaşa mânjită (pătată, în traducerea englezească) de carne.” (Iuda 23) Concluzia listei ce conţine faptele firii pământeşti din Galateni 5:16-21, este astfel: (21) “Vă spun mai dinainte, cum v-am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” Nu este nici o îndoială că războiul este real, mai mult chiar, este pe viaţă şi pe moarte. În orice caz, în ciuda cărnii şi a diavolului, lsus are Biserică. întrebarea este: vrei tu să faci parte din această Biserică sau te mulțumești să fii o sinagogă a satanei?.
Eforturile tale de a predica şi lucra într-o astfel de Biserică, vor fi ele menite să o zidească cu adevărat? Numai tu poţi să răspunzi la o astfel de întrebare. În lumina celor auzite şi învăţate de tine, vei şti ce ai de făcut. “Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat.” (Iacov 4:17)

Am fost chemat odată să mă rog pentru un predicator în vârstă de 80 de ani. Predicase peste 60 de ani în întreaga lui viaţă şi era un om plin de Duhul Sfânt. Acum însă, el se afla în pragul morţii sale. N-am văzut niciodată o frică mai mare ca a lui. N-am văzut niciodată o astfel de teroare în ochii unui om ce urma să moară. După ce m-am rugat pentru el, m-am reîntors la biserică, am intrat în biroul meu şi am încuiat uşa. Trebuia să am un răspuns. Am îngenuncheat şi i-am spus Domnului: “De ce o persoană plină de Duhul Sfânt, care a predicat 60 de ani, este atât de înspăimântată de moarte?” N-a fost necesară decât o clipă ca să primesc răspunsul: “El n-a făcut ceea ce Eu i-am cerut să facă şi acum îi este frică pentru că va sta înaintea Mea să răspundă pentru faptele lui.” - mi-a spus Domnul. Poţi să ai 1000 de oameni în biserica ta, dar dacă acea biserică face lucrarea firii carnale, blestemul lui Dumnezeu este peste ea, dar şi peste tine, care faci parte din ea. Acea biserică este o biserică a satanei, a diavolului.

Seria: RĂZBOI SPIRITUAL

Titlu: ATACURILE SATANEI ÎMPOTRIVA BISERICII

LECŢIA – 2
Am văzut că războiul spiritual se concentrează asupra a două lucruri: firea pământească (carnea) şi Duhul.

Când noi nu-i dăm nici un prilej diavolului, el va pleca de la noi şi războiul va fi câştigat. Deci, războiul spiritual începe chiar în noi înşine. Vorbesc despre tine şi despre mine, nişte creştini născuţi din nou, despre noi care suntem Biserica vie a lui Isus Cristos. Atunci cânţi noi nu-i facem loc Satanei în vieţile noastre, am rezolvat într-o foarte mare măsură războiul spiritual. In această lecţie doresc să vorbesc despre atacurile Satanei împotriva Bisericii.

Vom privi la câteva versete biblice: Apocalipsa 2:10, “Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii dintre voi, ca să vă încerce ” Apoi citim în 1 Timotei 4:1, “Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhurile înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.” (Fapte 5:3) “Petru i-a zis: Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt?” (Matei 16:18) “... şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui."

Prima menţiune a Bisericii din Scriptură a fost în legătură cu încercarea Satanei de a o birui (Matei 16:18) Lucrul acesta ar trebui să ne spună ceva. Acest duşman care ne stă împotrivă cunoaşte foarte bine un lucru: ori el, ori Biserica va birui. În prima menţiune a bisericii, o găseşti în războiul spiritual împotriva Satanei şi Isus ne spune că diavolul nu o va putea birui. De vreme ce înfrângerea diavolului a fost promisă şi, în ceea ce îl priveşte pe Cristos, bătălia a fost câştigată la Calvar, este clar că până va fi legat definitiv, Satan va încerca să continue atacurile împotriva noastră ori de câte ori îi vom da prilej. De ce trebuie ca Satan, cea mai frumoasă fiinţă din toată lumea îngerească, să atace rasa umană, chiar şi pe cei mai neînsemnaţi creştini? (ICorinteni 1:18-

31) Răspunsul la această întrebare este o altă cheie a războiului spiritual. Satan îl urăşte pe Isus, iar Isus locuieşte în noi. Noi trăim pe acest pământ cu scopul de a transforma chipului lui Isus, iar rolul primordial al bisericii este de a-l arăta pe EI. Aceasta este motivaţia din spatele atacurilor demonice.

Când Isus a trăit în trup pe acest pământ, Satan L-a ispitit. L-a observat cu atenţie şi chiar a încercat să-L omoare. (1 Corinteni 2:8) “Şi pe care n-a cunoscut-o nici unul din fruntaşii veacului acestuia; căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” În cele din urmă, Satan a reuşit să-L vadă pe Isus crucificat, dar acest lucru a fost posibil numai pentru ca el să fie învins pentru totdeauna. Acum Isus a înviat în toată gloria şi ocupă poziţia de cinste, la dreapta Tatălui. Satan nu se mai poate atinge de Isus (Luca 24:39) Deci, ce i-a mai rămas lui de făcut? Încearcă să se răzbune pe trupul spiritual al lui Isus pe pământ, şi anume Biserica răscumpărată cu sângele Lui. (1 Corinteni 12) Singura posibilitate a diavolului de a ataca Capul este de a ataca trupul. Astfel, noi putem fi părtaşi suferinţelor Sale (a lui Isus Filipeni 3:10)"... şi în trupul meu împlinesc ce, lipseşte suferinţelor lui Hristos. pentru trupul Lui, care este Biserica.” ( Coloseni 1:24)

Modul în care Satan lucrează azi este expus pe paginile Scripturii în multe întâmplări care par că n-au legătură. Locuinţa Satanei sau tronul său de domnie, nu este localizată nici în cer şi nici în iad; aceasta este identificată în strânsă legătură cu a treia biserică menţionată în Apocalipsa 2:12,13. “îngerului bisericii din Pergam, scrie-i: (12) “Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri: (13) “Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei...” Cât de uimitor este faptul că sediul general al Satanei nu se află nici într-o tavernă murdară şi nici într-o casă rău famată, nici într-un cazinou în care se practică jocuri de noroc, nici într-un templu păgân şi nici într- o închisoare. Este în Biserică. Apocalipsa 2:24 merge mai departe chiar, afirmând că doctrina Satanei tot într-o biserică se găseşte. Satan cunoaşte pe deplin că atâta vreme cât poate opri Biserica să-şi împlinească atribuţiile ei, a câştigat conflictul pentru acea generaţie. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu îmi spune mie şi ţie, care suntem în uniune cu El: “în Biserica mea ai grijă să zideşti după tiparul Meu.” Dacă adevărata Biserică ar fi eliminată, Isus ar fi minţit, Dumnezeu Tatăl ar fi dat greş, Duhul Sfânt ar fi fost înfrânt şi toată omenirea ar deveni proprietatea Satanei. Nu este surprinzător faptul că atacurile lansate de satan asupra noastră nu au fost distrugătoare pentru noi? Dumnezeu este atât de plin de har încât ridică, un zid de apărare împotriva noastră.

O mare parte a ceea ce astăzi noi numim Biserică se aseamănă prea puţin cu punctul de vedere biblic a ceea ce o biserică ar trebui să fie. Satan trebuie să lupte doar împotriva unei biserici veritabile. El se descurcă mai bine să creeze o imagine distorsionată a lui Hristos într-o biserică falsă decât într-o tavernă. Astfel încât el îşi concentrează ţinta atacurilor sale asupra adevăratei Biserici, a rămăşiţei credincioase care a refuzat să facă parte dintr-un sistem corupt şi murdar, a celor ce au înţeles importanţa de a avea o doctrină curată, biblică, aceasta fiind singura cale de a fi şi a rămâne adevărata Biserică pe acest pământ. Să facem o scurtă trecere în revistă a chemării pe care Dumnezeu a facut-o Bisericii Sale. Iată care sunt scopurile şi funcţiile sale. Să ne amintim întotdeauna că Biserica înseamnă oameni şi nu o clădire. Efeseni 2:19-22 ne spune că: (22) “Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu prin Duhul.” Scopul bisericii este redat în versetul 22: un locaş pentru Dumnezeu; un loc în care Dumnezeu să locuiască. În al doilea rând, este un templu, un loc în care îl poţi găsi pe Dumnezeu, (vers. 21)

Isus a umblat pe acest pământ într-un trup ca şi al nostru. Acel trup a fost locul de întâlnire între om si Dumnezeu. La Calvar El şi-a dat trupul Său ca jertfa. La Cincizecimc, trupul Lui devenit Biserica. Şi acum, noi, Biserica, trupul Său, am devenit locul de întâlnire al omului cu Dumnezeu. Noi suntem locul unde Dumnezeu locuieşte. Efeseni 2:21 ne spune că acest loc este un loc al sfinţeniei. În Efeseni 3:7-10, este scris: (7) “al cărui slujitor am fost făcut eu, după darul haiului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui. (8) Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale harului lui Hristos, (9) şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile.”

Biserica este prezentată aici ca fiind un mijloc prin care este dezvăluită lumii înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu (vers. 10). Ea trebuie să fie capodopera lui Dumnezeu ce trebuie arătată în faţa lumii spirituale (Efeseni 3:10-21). Versetul 21 arată că biserica este un mijloc prin care se aduce glorie lui Dumnezeu. în Efeseni 4:7-10 se spune acelaşi lucru, că ea este un Ioc în care funcţionează darurile lui Dumnezeu: (11) “Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători...” Versetul 12 ne spune că Biserica este locul de desăvârşire al sfinţilor, locul de desfăşurare a lucrărilor de slujire şi de edificare a trupului lui Hristos. Este mijlocul prin care se produce unitatea credinţei şi care aduce maturitate şi stabilitate în adevăr (vers 13,14). Prin ea, trupul lui Hristos creşte numeric dar şi în spiritualitate. (16) “Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.”

În Efeseni 5:21-33, avem nişte versete asemănătoare. (21) “Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos. (22) Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, ca Domnului; (23) căci bărbatul este capul nevestei după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, mântuitorul trupului. (24) Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. (25) Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica şi s-a dat pc Sine pentru ea, (26) ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul în apă prin Cuvânt, (27) ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, tară zbârcitură, sau ceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. (28) Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. (29) Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica. (30) pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui, os din oasele Lui. (31) De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup (32) Taina aceasta este mare - (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică) - (33) încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.” Aceste versete din Efeseni ne arată că Biserica este mireasa lui Hristos.

În Matei 18:15-17 şi în 1 Corinteni 6:1-20, Biserica este cea care rezolvă neînţelegerile dintre credincioşi. În Filipeni 4:10-19, ea este o adunare care se sacrifică pentru lucrarea de misiune. În Fapte 13:1-5 se vorbeşte despre locul de unde se trimit misionarii. În I Timotei 3:5, se vorbeşte de producerea de bunuri şi susţinerea materială a misionarilor. Biserica este locul de unde se poartă de grijă, aşa cum un tată se ocupă de casa lui. (1 Timotei 3:13-15) Este pilonul central şi baza adevărului biblic, susţinătorul a ceea ce este drept şi cea care revelează acest adevăr lumii pierdute. (Evrei 2:11-12) Biserica este locul unde se cântă şi se aduc laude lui Dumnezeu. (Iacov 2:1-9) Biserica este acel loc în care există egalitate în lsus. (Apocalipsa 2:2-4) Este un loc în care muncim şi lucrăm, un loc în care ne putem deschide, unde ne putem uni în dragostea şi slujirea lui lsus. În

Apocalipsa 2:10, Biserica este un loc al părtăşiei în suferinţă. (Apocalipsa 3:8) Este locul unde există uşi deschise. În toate aceste pasaje se vorbeşte despre scopul bisericii.

Să nu uitam niciodată că Biserica este un organism creat de Dumnezeu şi nu o organizaţie înfiinţată de om. lsus este cel care îi oferă viaţa; planurile oamenilor nu pot oferi o viaţă asemănătoare. Satan va face tot ce îi stă în putinţă să oprească Biserica de a acţiona după sarcinile trasate de Dumnezeu. Vă voi da câteva exemple grăitoare ale atacurilor satanice: cum apar şi cum lucrează Satan.

În primul rând, el se foloseşte de persecuţii. Câteodată, acestea vin din afară, dar, deseori ele vin din interior.

În "Cartea martirilor" avem numeroase ilustraţii ale acestor atacuri exterioare. lsus a dat ucenicilor următorul avertisment în loan 15:19-20: (19) “Dacă aţi ti din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. (20) ... Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni” loan 16:2 şi 33 spune: (2) “Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” (33)”... în lume veţi avea necazuri...” Cartea Faptele Apostolilor a consemnat bătăi, ucideri cu pietre, încarcerarea, şi executarea pedepsei cu moartea. Astăzi, catolicismul, marxismul, păgânismul, islamul, budismul şi liberalismul, toate sunt atacuri asupra Bisericii. Cu toate acestea, atacurile din interior constituie o ameninţare mult mai periculoasă, strecurându-se pe nesimţite aşa cum spune luda în versetele 4 şi 11. Din cauza celor care s:au strecurat înăuntru, “calea adevărului va fi vorbită de rău” (2 Petru 2:2). Căile care sunt pline de compromisuri îi atrag pe oameni şi ei vor face presiuni puternice asupra celor ce caută vechile cărări. Am văzut biserici care, întorcându-se de la lumina adevărului biblic, au dat afară pe unii din păstorii lor, care nu au acceptat să facă anumite compromisuri. Unii dintre ei au fost înlăturaţi pe motivul vârstei înaintate, chiar dacă ei fuseseră părinţii spirituali ai multor membri din Biserică. Apoi, şi-au găsit alţi păstori, după placul lor, putând în felul acesta să- şi urmeze nestingheriţi calea lor rea. (2 Petru 2:2) Căderea unor creştini în “căile lor destrăbălate” va înlesni planul celui rău.

Biserica, văzută ca întreg, a compromis adevărul. “Vorbeşte-ne de bine, nu ne proroci necazuri!” Acesta este strigătul unei mari mulţimi de creştini. Atacurile Satanei din interior sunt mai dureroase pentru că vin din partea unor credincioşi. (Matei 6:22, 23). Nu e nevoie de mare lucru pentru ca un atac din exterior să facă rău Bisericii. Îmi amintesc despre un film făcut despre lsus în care se cocheta cu ideea că El fusese un homosexual. Aşa numita biserică, a organizat marşuri prin care au încercat să oprească cinematografele să difuzeze un astfel de film. Mi-au cerut şi mie să mă alătur marşului lor, dar le-am răspuns: "Nu cred că voi da curs acestei invitaţii.” Isus nu are nevoie ca eu să-L apăr pe El. El este Dumnezeu şi El va fi Dumnezeu şi când toţi cei care au făcut acel film vor arde în iad. Acel atac din afară nu ne - a putut răni prea mult. Anania şi Satira din interiorul bisericii însă, ne-au făcut mari probleme, la fel şi pervertirea mesajelor biblice şi doctrinele false care sunt atât de mult tolerate in numele unităţii creştine.

Azi avem nume sonore între penticostali care susţin că pe Dumnezeu nu-L interesează ce credem, ci El doar se uită la inima noastră. Satan se va folosi de orice ocazie ca să adauge, să minimalizeze sau să evite chiar şi o mică parte a adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. "Oare a spus Dumnezeu...?” (Geneza 3:1) Acestea au fost primele cuvinte adresate omului de către Satan. El nu a avut nevoie să-şi schimbe această tactică deoarece ea încă dă rezultate bune şi azi. Folosindu-se de această tactică, el încearcă să destabilizeze echilibrul nostru: să pună accent pe lucrurile minore, să diminueze importanţa lucrurilor majore. Varietatea capcanelor pe care le foloseşte în acest domeniu este prea mare ca să le pot menţiona pe toate. Înlăturarea Duhului Sfânt dintr-o Biserică e una din metode. Cele mai multe Biserici, ar putea să-şi continue 95% din activitatea lor, dacă Duhul Sfânt ar fi luat de pe pământ. Se poate spune despre oamenii din aceste Biserici: “...şi n-au întrebat pe Domnul.” (Iosua 9:14) El este rareori consultat pentru călăuzire, deşi e deseori rugat să binecuvinteze planurile făurite de om. Rolul nostru în planul lui Dumnezeu nu este să luăm decizii ci să urmăm ordine. Planul nu este un substitut pentru putere.

Trebuie să ne întoarcem sub călăuzirea şi domnia Duhului Sfânt. Paralizarea Bisericii prin compromisuri este o altă cursă a diavolului. loan 17:14 ne spune că noi trebuie să ieşim din lume. El spune că a fi prieten cu lumea înseamnă a fi vrăjmaş cu Dumnezeu, (lacov 4:4) Hristos şi-a lăsat Biserica în lume, dar Satan este cel care aduce lumea în Biserică. Priviţi de exemplu la o barcă. Barca e menită să plutească pe apă, dar ce se întâmplă când apa intră în barcă: ea se va scufunda. Satan ştie că Dumnezeu trebuie să se ocupe de o Biserică lumească, pe care să o facă duhovnicească, de aceea el încearcă să ne aducă într-o stare, când să ne trezim că suntem împotriva lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la acest aspect: sunt multe domenii de compromis care pot cauza lipsa binecuvântării, puterii, mărturiei, purităţii şi binecuvântărilor din viaţa noastră. Dar vrăjmaşul nostru vrea să ne facă să vedem păcatul compromisului ca pe o virtute. El a făcut lucrul aceste în minţile a milioane de oameni. In numele dragostei, tolerăm falsitatea care există în milioane de oameni. La fel ca Samson, cei care au crezut această minciună au fost dezbrăcaţi de puterea lor. Ei erau sub puterea “duhurilor de partide.” Acest lucru a adus o teribilă luptă în Biserică.

Dumnezeu ne învaţă foarte clar să ne separăm de erorile de doctrină şi practică. Dumnezeu a permis unui număr variat de biserici locale să împlinească diverse nevoi ale diverselor categorii de oameni. Totuşi, Satan este cel ce care se luptă să provoace dezbinări între creştinii care sunt in procesul de mântuire. Deşi aceste lucruri pot părea neimportante, se accentuează destul de mult personalitatea: sentimente personale, prietenii, trecutul personal, mândria personală, câştigul personal şi alte aspecte personale. Satan se delectează privindu-i pe creştinii care îşi cheltuiesc timpul şi energia în tot felul de dispute şi lupte unul cu altul. El urăşte să ne vadă “luptându-ne pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna.” (luda 3) Când noi ne luptăm pentru credinţă, el ştie că noi ne luptăm cu el.

De fapt, strategia lui Satan este una sau mai multe din următoarele:

- să câştige războiul asupra noastră (2 Corinteni 2:11, 2 Timotei 2:26),

- să ne scoată din luptă (1 Corinteni 9:27),

- să ne aducă într-o stare ca să intrăm sub judecata lui Dumnezeu (Fapte 5:3-5),

- să ne facă să ne războim între noi (Galateni 5:15),

- să ne facă să uităm sau să eşuăm în a ne pune armătura. (Efeseni 6:10-18).

In oricare din cazurile enumerate mai sus, dacă el poate să reuşească, atunci el este învingător şi ne-a biruit în încercarea noastră de a-l mărturisi pe Isus pe pământ. Suntem implicaţi într-un război şi totul se reduce la un singur lucru, suntem sau nu suntem ceea ce Dumnezeu doreşte să fim. Sarcina noastră nu este aceea de a-l face pe Isus Domn al oraşelor în care trăim, în sensul propriu al cuvântului. Suntem aici pentru a fi ceea ce Dumnezeu ne-a destinat să fim şi numai atunci când noi suntem ceea ce ar trebui să fim, doar atunci vom reuşi să facem ceea ce ar trebui să facem.